Profitând de faptul ca Abaddon este putin plecat în America cu niscaiva treaba, m-am hotarât sa sterg putin de praf p-aici si sa aduc blogul si pagina de Facebook mai la zi. Printre modificari as include o noua tema mult mai aerisita care va permite scoaterea în evidenta a anumitor articole. Cum 2012 e an electoral în Romania, sînt destul de sigur ca o sa avem despre ce povesti.
O alta modificare o reprezinta dezlegarea paginii de Facebook a Cafeina.ro de blog. Pâna acum singurele postari pe Facebook au fost articolele scrise pe blog. În principiu chestia asta se va schimba. Pe Facebook veti putea gasi de acum înainte continut exclusiv care nu se regaseste pe blog, alaturi de linkurile clasice catre articolele de pe blog. Ideea este sa oferim si altceva cititorilor decât ceea ce pot citi pe blog.
Desigur, si contul de Twitter @cafeinaro va fi împrospatat în functie de necesitati. încercarea mea va fi sa gerez aceste trei entitati sociale folosind Hootsuite pt ca înca nu am renuntat la ideea de a-mi pastra timpul liber pt mine.
În privinta celor trei autori de pe Cafeina.ro, fiecare va scrie în functie de timpul si cheful pe care-l are. Fiecare-si gereaza singur comentariile si-si aplica propria politica de cenzurare sau de anarhie a feed-backului. Aici nu se schimba nimic.
Cam asta ar fi. Nu se va schimba nimic în mod extraordinar, doar am împrospatat marfa pentru a respecta blazonul blogului ‘’un blog mereu prospat precum o cafea buna’’.
Am facut un pic de curatenie in spatele blogului, ca se adunasera pânzele de paianjeni. Am sters praful de pe plugin-uri, am mai pus o floare ici si colo, l-am mai spalat si împrospatat cu apa si sapun varianta 3.0.4, chestii din astea. Daca vi se pare ca sînt probleme cu afisarea sau încarcatul, dati un semn. Ïn principiu n-ar trebui sa fie.
Stash, administratorul de serviciu al blogului
Foarte multi din cititorii ocazionali ai Cafeina.ro ajung pe blogul asta din greseala, dupa ce au gautat pe Google dupa cuvinte cheie. Uneori ma uit si eu prin listele alea si ma crucesc cât de bizare sînt unele cautari. Nu doar ca sînt super generale si deci nici macar Google cît e el de destept nu-i poate ajuta, dar frazele pe care le cauta stimabilii sînt uneori antologice.
Cineva din Bucuresti cauta azi orientarea casutelor la pasarele. A uitat sa precizeze daca alea din cap sau altele. Altcineva din Sacele cauta film istoric frantuzesc. Mno, se stie doar ca francezii n-au decât un film istoric si si-n ala iau bataie de la englezi, asa ca persoana respectiva e posibil sa fi aflat deja raspunsul.
Ïntrebarea saptamânii vine de la un cititor care-l întreaba pe Google ce contine apa de baut? Tinând cont ca respectivul s-a legat la net de la Lehliu-gara, întrebarea lui pare oarecum îndreptatita. Asociatia de Meteorologie din Ploiesti vrea neaparat sa stie cine este cafeina.ro, dupa ce în prealabil a luat la pieptanat paginile de prezentare ale blogului si primele douazeci de pagini de articole.
Citind si alte întrebari foarte interesante, cum ar fi câti ani rezista o eticheta, Ion Creanga comentarii publicate sau parchet lemn, trage sau prinde mucegai ori valoarea la greutatea pe metru patrat, ma bate gândul ca un site de genul Ask.com în limba româna ar prinde bine pe meleagurile românesti. Unii au atât de multe întrebari tâmpite în buzunare încât s-ar putea face bani frumosi.
Am luat decizia ca începând de astazi, toate articolele de pe acest blog care se refera la viata mea privata sa fie parolate. Accesul la aceste articole va fi permis exclusiv cititorilor care ma cunosc personal sau în care am încredere absoluta. Pentru un control riguros, parola pentru citirea postarilor private va fi transmisa celor initiati de pe adresa mea personala. Ca s-o obtineti însa, ar trebui sa-mi stiti adresa de e-mail. Acesta este primul pas catre transformarea acestui blog într-un spatiu de discutie deschis exclusiv prietenilor si amicilor. Pasul doi, daca va veni, va fi închiderea blogului si continuarea scrierii de articole ce vor fi trimise exclusiv prin mail.
Motivele sînt pur personale. Nu am avut probleme din cauza a ceea ce am scris p-aici, însa vreau sa controlez la sânge accesul la postari cu caracter privat. Postarile de interes public sau generale, datul cu parerea pe tema vietii din Romania si al celei din Canada sau postarile cu caracter politic vor ramâne publice si deschise oricaror comentarii.
Abaddon, celalalt contribuitor la acest blog, va decide la rândul lui ce postari va dori sa fie parolate (daca-i cazul) si care anume vor fi deschise publicului.
Pe partea tehnica, voi face câteva teste înainte pentru a ma asigura ca nici un articol protejat prin parola nu va fi trimis prin e-mail sau RSS feed catre abonatii Cafeina.ro, fara sa fie parolat.
În fiecare zi am sedinte la firma. Sedinte de productie, de santier, de avansare de proiect, de management, de buget. Dupa cum scriam într-un articol acum mult timp, din 37 de ore saptamânale, minim 25 sînt în sedinta. Dar si sedintele astea, sînt sedinte si sedinte. Din când în când prind câte o fereastra în care unul vorbeste despre ‘’conflictul evident între solutia drenajului din spatele culeelor de pod si rambleul lejer executat din polistiren care poate conduce la infiltrarea uleiului de motor sau al particulelor chimice si afectarea structurala a rambleului de apropiere de pod’’ (ba, treziti-va, credeati ca autorutele sînt asa, niste chestii de doi lei pe care poa’ sa le faca orice Dorel?) si-mi scot iPodul prefacându-ma ca tocmai am primit un e-mail de mare importanta (adevarul e ca primesc 78 de e-mailuri profesionale zilnic, dar cine are timp sa le citeasca pe toate?) si-mi notez febril o idee de articol de blog:
Cum ar fi sa existe un sistem de masurare a somnolentei audientei la un curs sau într-o sedinta? Sa existe un soi de ochelari speciale pe care sa-i poarte speakerul si care sa-i indice deasupra capului fiecarui spectator gradul de somnolenta? Asa, ca la download. Ala e adormit 65%, celalalt 35%, aia din spate 100% si la urma un semnal ‘’Lasa-te pagubas!’’
Unul din prietenii mei foarte buni, cu care fac zilnic drumul catre job mi-a si spus într-o zi: Ba, tu ai mintea atât de odihnita, încât ma sperii! Cum dracu îti vin ideile astea? Pentru ca el obisnuieste sa ma întrebe: si ce mai zici?, asa ca un soi de ‘’ma plictisesc de moarte, mosule, zi ceva misto’’ iar eu ma execut, ca rolul meu în societate e sa-i distrez pe ceilalti. Asa ca-i spun exact ce-mi trece prin cap. Dupa care el se mira, dar ideea e ca avem despre ce vorbi pâna la job. Cine are chef sa vorbesca despre Basescu în fiecare zi? Sau despre Pauline Marois ori tamulii care cer azil în British Columbia?
Dar am divagat.
De la notele pe care mi le fac în iPod în timpul zilei, seara dezvolt ideea. De la câteva rânduri, torn un lighean de proza. Si când nu ma ajuta inspiratia, ceea ce nu e rar, astept weekendul cînd ma tratez cu un pahar de vin de Languedoc si o friptana la gratar, ca asta dezleaga întotdeauna limbile mintii.
No, asta e reteta casei. Astept sa expire si s-o arunc la pubela.
Este unii, dom’le, care ei se cred distepti daca fura de pe bloag articole scrise cu truda de maestrul Abbadon sau de eu insumi si posteaza pe forumuri de ziare aceste articole, care vas’sa zica. Crede ei ca bloagele sînt spre servirea gratuita a mintilor încete, ca sa poate ele aceste minti sa se dea rotunde prin colturile internetului cu scrierile noastre
Aflati mai ciumpalaci ciorditori ca noi stim ce si cînd furati si ni se rupe la o bataie de bazooka în spate, ca ce scriem pe bani nu apare pe blog. Si nu avem nici reclama ca sa ne stropsim la voi ca ne furati banii din buzunare asa cum faceti de altfel cînd iesiti pe strasse, lucru de care nu ne îndoim nici o clipita. Vreau sa va comunic ca tot oligofreni ramâneti în viata reala, chiar daca aveti pentru o secunda impresia ca vi s-a ridicat IQul la nivelul lui Einstein, chestie pe care de altfel nu dam doi bani.
Luati de furati si niste articole mai rasarite, nu doar ceea ce am scris dupa o noapte de betie udata din belsug cu tuica de Bîrlad. Ne faceti de rusine cu bucatile de articole ciupite, cam cum ne-a facut Catavencu cînd ne-a furat jocurile de cuvinte la adresa lui Verestoy. Aproape ca nu mai putem scoate obrazul în lume cînd vedem ce gainari fura articolele noastre. Nu putem decît sa promitem sa scriem mai putin adânc, în asa fel încât sa considerati textele noastre si mai demne achizitionat fara sa ne întrebati.
Dupa cum ati fi bagat de seama daca n-ati fi stat cu un desht în nas si cu alalalt in gaoaza curului ca am încercat sa folosim un limbaj la nivelul vostru, în speranta ca o sa juliti si articolul asta si o sa-l postati pe undeva.
Atît am avut de spus, care este!
Hai sa facem împreuna un experiment literar!
Ideea e simpla. Sa scriem o nuvela, sau un mini-roman pe acest blog, cu ajutorul cititorilor Cafeinei.
Am scris un capitol, cel de început. Comentariile voastre decid încotro se îndreapta actiunea, cum se creioneaza personajele si subiectele. Puteti sa scrieti chiar voi urmatorul capitol si sa mi-l trimiteti pe mail. Cel mai captivant text va fi plasat în continuarea acestuia, aici de fata.
Sper ca la urma sa avem un roman, o lectura usoara care sa destinda si sa amuze, dar si sa captiveze în acelasi timp. Daca iese cît de cît interesant, o sa-i fac pagina separata, ca sa poata fi citit separat de blog. Nu ma lasati singur sa-l scriu pentru ca o voi lasa balta repede. Din lipsa de timp si de inspiratie. Pentru a evita acest lucru, am nevoie de inputurile voastre. Hai, nu fiti lenesi, stiu ca în fiecare dintre voi zace cîte un scriitor nedescoperit.
Nu uitati ca totul e un joc. Nu trebuie sa ma (va) luati prea în serios. Nu vreau sa scriem chestii adânci, ci un text care sa fie usor si rapid digerabil. A, si înca ceva. La un moment dat voi avea nevoie de un titlu.
Va bagati? Promit ca n-o sa-l public si dupa aia sa fug cu banii.
***
INTRO
Marius Gaman sedea în biroul elegant si auster de la etajul 25 al turnului de birouri si privea cerul de deasupra Bucurestiului. Afundat în scaunul de piele groasa îsi sorbea relaxat cafeaua. În fata lui se întindea o panorama citadina care-ti taia rasuflarea. Fereastra prin care privea era executata dintr-o singura bucata masiva si înlocuia peretele exterior de jur împrejurul biroului. Fusese realizata dupa ultima tehnologie si instalata la dorinta sa expresa.
Turnul de birouri era ultima bijuterie adaugata în portofoliul sau impresionant. Compania lui detinea cinci din cele mai înalte cladiri ale centrulului financiar al Bucurestiului anului 2030 si inca alti zece zgarie-nori pe tot cuprinsul Europei. La acest gand, nu se putu împiedica sa zambeasca satisfacut. Mai bine de trei decenii îsi depasise concurenta mituind oameni politici si din administratia locala, licitand mai sus si platind mai multa publicitate decat oricine. Acum se pregatea sa încheie afacerea vietii lui, cea care avea sa-l transforme într-un mogul al constructiilor internationale. Suvoiul de adrenalina pe care-l simtea alergandu-i prin vene la acest gand îi facea sangele sa clocoteasca.
Lumina blanda a diminetii se juca pe masa de mahon lunga de zece metri si încrustata cu emblema companiei sale: Magna Corp. Încaperea spatioasa îi intimida pe cei cîtiva angajati care aveau acces direct la el. Atmosfera creata înca de la iesirea din liftul personal al presedintelui companiei era coplesitoare. Piesa centrala, cea care atragea ochii asemeni unui magnet de emare putere, era biroul sau masiv de lemn de nuc si cires sculptat manual. Il costase o avere dar nu regreta nici o secunda banii cheltuiti.
Se întoarse agale si admira de la distanta tabloul de pe peretele de vis-a-vis. Îl achizitionase cu o saptamana în urma la o licitatie la Londra în detrimentul unui seic arab. Se potrivea perfect cu cele doua statuete de abanos aflate de-o parte si de alta a biroului. Îi aduceau aminte de afacerile de pe continentul negru, afaceri care îi pompasera zeci de milioane în buzunar. Intr-un colt, un semineu de sticla translucida lasa sa se vada focul arzand din orice unghi ar fi fost privit, inclusiv din afara cladirii. Un buton ascuns cu grija în peretele de sticla deschidea o usa catre terasa si gradina exterioara. Acoperisurile verzi devenisera un standard în constructiile înalte de vreo 25 de ani, însa gradina lui era mai mult decat atat. Maestri japonezi lucrasera ani de zile pentru a realiza arborii care erau plantati peste tot. Adaptarea lor la conditiile climei tropicale de care beneficia Bucurestiul în ultimele decenii cerea o grija a detaliului împinsa la extrem.
La 57 de ani, Marius era ceea ce se putea numi un barbat bine. Înalt, cu un corp suplu si atletic, isi mentinea conditia fizica alergand zilnic pe banda rulanta instalata într-o încapere separata. Ochii lui de un gri metalic, ce lasau uneori impresia ca functioneaza asemeni razelor X, erau temuti de toti angajatii. Trasaturile bine definite ale chipului ascundeau perfectionismul si duritatea cu care reusea sa-si impuna vointa asupra celorlalti si sa-si realizeze proiectele. Îmbracat întotdeauna cu grija, dadea mereu impresia ca abia ajunsese la birou.
În tacerea diminetii, se auzi un piuit si deasupra mesei de mahon aparu holograma Giuliei, secretara sa personala.
‘’Domnule presedinte, Supervizorul Zonei Unite a Bucurestiului, Mircea Sava este în anticamera si roaga sa fie primit.’’
Marius se îmbufna deodata. N-avea chef sa vada nici un membru al Consiliului Metropolitan la ora asta a diminetii. Cotizase la campania lui Sava si îi cumparase voturile Sectorului de Est, aflata sub influenta oamenilor lui Dimitriu, contracandidatul lui Sava. Bineînteles ca nu facuse asta degeaba. Unul din oamenii lui Marius urma sa fie numit la Divizia de Urbanism Metropolitan si sa se ocupe de blocarea tuturor proiectelor concurente lui. Probabil ca Sava vroia sa-i vorbeasca despre noul investitie ce urma sa înlocuiasca vechiul Centru Civic al Bucurestiului cu noile constructii aflate deocamdata pe plansetele arhitectilor.
‘’N-am timp în dimineata asta!’’ se adresa el hologramei. ‘’Fixeaza-i o întalnire pe saptamana viitoare, dupa ce ma întorc de la Boston.‘’ Holograma se înclina usor si disparu. Ramas singur, Marius se îndrepta catre biroul lui. Puse usor palma pe suprafata neteda si acesta se lumina, dezvaluind un ecran tactil de mari dimensiuni. Prima lui miscare fu sa-si verifice corespondenta. Printre zecile de mesaje nedeschise, unul singur îi atrase imediat atentia. Îl trase în fata sa si lasandu-se pe spatarul scaunului, îl privi fara sa-l deschida. Desi numele expeditorului îi suna foarte familiar, nu reusea sa faca legatura cu un chip.
Deodata tresari. «Sa fie oare posibil?» se întreba el derutat. «Dupa atatia ani?». Imagini din trecut îl coplesira si se regasi din nou în dimineata aceea de octombrie, cand începuse de fapt totul.
Capitolul 1
(Va fi scris în functie de comentarii, sugestii si textele propuse)
