Va plac spectacolele acrobatice aeriene?
Recent a avut loc la Otopeni o demonstratie de acrobatie aeriana care a atras multimi nenumarate. Din fericire nu s-a înregistrat nici un accident aviatic. Poate pentru ca românii sînt prea novici în materia asta si înca beneficiaza de norocul începatorului. Canada este mult mai departe pe drumul asta si de aceea si accidenmtele aviatice mai dese. Numai în ultimii sapte ani au avut loc vreo patru prabusiri de avioane în timpul demonstratiilor aeriene sau al antrenamentelor. Daca n-as sti ca pilotii canadieni sînt super antrenati si au la dispozitie avioane de ultima generatie, as ramâne cu impresia ca acestia calaresc MIG-uri, atât de multe au cazut. Ultimul s-a prabusit acum cîteva zile în Alberta. Fotografia de mai jos arata avionul cu câteva fractiuni de secunda înainte de impactul cu solul.
Am asistat acum 4 ani la un spectacol aerian dat de Snowbirds si drept sa spun este foarte interesant. Ce fac aia cu avioanele lor, tine de magie. Dar alea sînt avioane create special pentru acrobatii aeriene. Ïn Alberta, avionul prabusit era unul militar despre care cred ca nu era proiectat sa faca tumbe în aer.
Zborul este un miracol. Stiu, prietenul meu din Seattle care e inginer la Boeing mi-ar spune ca nu este nimic mai normal decât zborul unui avion si mi-ar explica chestii legate de portanta si manevrabilitate. Mi-ar aduce în fata legile fizicii si mi-ar demonstra cît e de simplu si securitar.
Sa faci însa acrobatii aeriene cu ditamai dihaniile de metal ca si cum ai fi la un spectacol de moto-cross sau montain bike înseamna fortarea norocului. Iar prabusirea fiecarui aparat în timpul acestor demonstratii aeriene arunca la cosul de gunoi vreo câteva milioane de dolari dintr-un foc. Din banii contribuabililor.
Lupta cu morile de vânt
Daca folositi un binoclu, de la fereastra prietenilor mei din Saint-Jean-sur-Richelieu se vad eolienele. Vreo treizeci. Nu spre est, spre sud-vest! Sînt de partea cealalta a frontierei, în statul american New York. Cîteodata, cînd e senin si foarte clar afara, se pot vedea cu ochiul liber, fantomatice si zvelte. Departe. Sotia se entziasmeaza de fiecare data si se bucura ca un copil, batând din palme.
Uite eolienele! Uite eolienele! Ce dragut…
Stau în mijlocul terasei si ma uit la ele. Eolienele ne anunta vreme frumoasa, exact ca niste rândunele. Daca le vad înseamna ca e senin si nu foarte cald. Daca ar fi foarte cald, din cauza vaporilor de apa din aer nu s-ar vedea. Eolienele ne anunta asa, ca la vreo 10 pâna în 15 grade cu soare. Eolienele sînt mai pe felie decît Meteo Canada.
Îti dai seama ce chestie, morile astea de vânt? întreb, fara sa ma adresez cuiva anume.
Sotia ridica din umeri. Nu-si da seama. Nici prietenii din a caror curte admiram eolienele, nu-si dau seama.
Eolienele se afla la vreo 50 de km de noi. Ce monstri înalti trebuie sa fie ca sa le putem vedea de la 50 de km? Realizati ca sînt oameni care locuiesc foarte aproape de ele si care le au sub nas dimineata si seara, în timpul saptamânii si în week-end?
Ati vrea o eoliana în curtea voastra? arunc peste umar catre ceilalti.
Nu, n-ar vrea!
Eolienele sînt dragute si simpatice cînd le privesti de la 50 de km. De la cîtiva metri distanta, devin niste mastodonti imensi care sînt gata sa te striveasca. Eoliana perfecta ar trebui sa se afle în fundul unor vai nelocuite, ascunse de-o parte si de alta de un munte. Sau în mijlocul marilor si oceanelor. Nimeni nu vrea o eoliana cît un turn Eiffel în curtea lui, cu palele învârtindu-se non stop si cu zgomotul ala continuu care e gata sa te bage la spitalul de boli nervoase. Nici macar un ecologist convins n-ar vrea. Nici macar Dragos Bucurenci.
Si apoi, ce facem cu estetica, cu peisajul natural? Ironic sau nu, peisajul natural e stricat de eoliana ecologica.
Aflat în vacanta la castelul Carcassone în sudul Frantei, am facut adevarate tururi de magie ca sa pot sa trag niste fotografii de pe metereze, catre orasul vechi din jurul castelului. Indiferent cum tineam aparatul, afurisitele de eoliene plantate pe crestele muntilor din jur îmi intrau în cadru. Biserica din secolul trei cu eoliene în fundal. Stradute de piatra pavata si case cochete acoperite de caisi peste acoperisul carora eolienele îsi învrateau palele neobosite.
Vrum! Vrum! Vrum!
Energia alternativa nu-i simpla. Nu-i o ideologie sau un crez politic. Nu este o nevoie stringenta. Este o moda. Un soi de altceva. De ‘’hai sa vedem cum ar fi’’. Energia alternativa este buna atâta timp cât nu ne deranjeaza. Cît nu ne scade pretul la terenuri, cît nu intra neinvitata în fotografii sau în cadrul ferestrelor, cît nu ne înnebuneste cu ‘’efecte secundare’’. Energia alternativa e buna de la o distanta de 50 de km încolo. E buna la ei. Nu la noi.
În afara de cazul cînd câstigam milioane de pe urma ei. Atunci da! E buna! Este economic viabila si atunci alternativa devine principala.
Frica pazeste bostanaria
Câteva companii aeriene canadiene (Air Canada, WestJet si Porter) si-au tinut avioanele la sol în Estul indepartat al Canadei în aceasta dimineata deoarece norul de cenusa vulcanica ar fi traversat Atlanticul si s-ar fi înfipt în spatiul aerian canadian deasupra Terra Nova. Curios, nici Autoritatea Aeriana canadiana si nici Ministerul federal al Transporturilor n-au miscat un deget închiderea spatiului aerian în Est. Companiile aviatice au decis ele singurele sa tina avioanele la sol si nici un zbor sa nu se efectueze de la aeroportul international Saint-Jean.
În câteva ore, stirea ca norul vulcanic care afecteaza Europa a ajuns în Canada a facut înconjurul Canadei. Majoritatea ziarelor au preluat, întrebându-se daca e posibil ca haosul din Europa sa ajunga si în America. Scenarii de criza au fost scoase din sertar, trasee ocolitoare desenate si comitete de urgenta întrunite.
În timpul asta, oficialii de la Meteo Canada si Ministerul Transporturilor erau super-relax. Cînd au fost sunati câtiva responsabili si întrebati de ce nu s-a dat comunicat oficial despre norul de cenusa în Canada, aia erau sa verse cafeaua pe ei. Dupa ce s-au trezit din soc, au raspuns politicos :
‘’N-a ajuns nici un nor vulcanic în Canada, în Terra Nova e pur si simplu ceata deasa!’’
Deci cam asta a fost. Alarma falsa! Dar foarte graitor pentru proverbul ‘’Frica pazeste bostanaria’’
Omul care sopteste in urechea granzilor
McKinsey Company este cea mai mare firma de consultanta din lume. Prin reteaua sa de fosti angajati ajunsi în posturi cheie, aceasta uzina de presedinti de consilii de administratie si de directori generali are intrari privilegiate în birourile sefilor primelor 100 companii din lume sau cele mai înalte esaloane ale administratiilor tarilor din Grupul celor 8. În afara acestei istorii de succes McKinsey are si câteva schelete în dulap. Si o reputatie de aroganta pe care noul sef al McKinsey, canadianul Dominic Barton, ar vrea s-o schimbe. Portretul unui om care traieste pe trei continente si care este prea ocupat ca sa se întalneasca cu Obama :
«Era un bar deschis, deci alcoolul era gratuit.» Iata cum viitorul sef al McKinsey&Company, Dominic Barton, a fost atras în siajul celui mai mari firme de consultanta din lume. Student la Oxford in Marea Britanie, Barton era pornit sa devina profesor de economie la universitate, poate chiar în Canada sa natala. Dar viata sa s-a schimbat în momentul în care a primit prin posta o invitatie la o prezentare al unei companii, McKinsey&Company, de care nu auzise niciodata. «Am citit scrisoarea si n-am priceput nimic. Am mers la prezentarea aia pt ca le-am promis unor prieteni si pentru ca alcoolul era gratuit.»
Chiar cu un bar deschis, seara s-a dovedit a fi plicticoasa. «A fost cea mai proasta prezentare la care am asistat în viata mea. Tipii de la McKinsey aveau aerul ca fac parte dintr-un cult. Vorbeau ca niste roboti într-un limbaj plin de clisee» Dupa cîteva zile a fost invitat la un interviu de angajare. A fost de-a drepul catastrofic «M-am ridicat si le-am spus ca nu-i pentru mine. Unul din cei cu care dadeam interviul mi-a zîmbit, mi-a spus sa ma calmez si mi-a spus câte ceva despre proiectele la care lucrau. încercau sa salveze o mare companie suedeza aflata în dificultate. Deodata mi s-a parut foarte interesant», râde el.
Dominic Barton a pregatit atunci un plan secret: sa lucreze doi ani la McKinsey si apoi sa-si dea doctoratul în economie «Eram un economist matematician care vroia experienta într-o firma pentru a întelege mai bine teoriile pe care urma sa le predea în universitate», spune el.
O singura problema la orizont : lunile treceau una dupa alta si nici o veste de la aceasta firma bizara si atragatoare in acelasi timp. Pâna într-o zi când a aflat adevarul : mama sa refuzase oferta de la McKinsey prin telefon si fara sa-i strecoare vreun cuvânt. «Vroia sa devin profesor si nu avea deloc încredere în aceasta firma de consultanta, ne spune el rîzînd. Am descoperit totul mult mai târziu cînd biroul din Londra al McKinsey m-a sunat ca sa-mi spuna ca era cam nepoliticos din partea mea sa ne le raspund în mod oficial la oferta pe care mi-au facut-o. Si în ziua de azi mama mea se supara cînd îi aduc aminte de povestea asta…»
Douazeci si patru de ani mai târziu, Dominic Barton n-a ajuns vreodata sa predea Keynes si Friedman. Dupa ce a lucrat pt McKinsey la Londra, Toronto, in Coreea de Sud si la Shanghai ca director pe Asia, omul de 47 de ani a devenit marele manitu al acestui imperiu de consultanta. Conform Forbes, McKinsey&Company este pe locul 56 in topul celor mai mari companii private din lume cu o cifra de afaceri anuala care depaseste 6 miliarde dolari.
Uzina de directori generali si presedinti de companii pentru unii, mafia tentaculara pentru altii, McKinsey nu are echivalent în lumea afacerilor. Cei 8000 consultanti ai sai (dintre care 50 la Montreal) consiliaza 95 din cele mai mari 100 de companii ale lumii. Fenomen unic în lumea afacerilor, 80% din mandatele acestui concern de consultanta sînt solicitate direct de catre clientii sai, adesea având la conducere fosti angajati al McKinsey. În acest moment nu mai putin de 160 de fost angajati ai McKinsey sînt la conducerea unor companii cu cifra de afaceri anuala de peste un miliard de dolari. McKinsey a format sute de înalti manageri pentru companii, printre care chebecosul Patrick Pichette, seful suprem al directiei financiare al concernului american Google. «Am creat mai multi directori generali si presedinti de multinationale decât orice alta organizatie din lume, incluzând universitatile. Avem contacte extinse în lumea afacerilor dar în acelasi timp fostii nostri angajati ajunsi la conducerea altor companii sînt duri cu noi pentru ca ne cunosc», se apara Dominic Barton.
Ales director mondial la McKinsey în iunie 2009 de catre cei 1200 actionari la capatul unui proces electiv mai secret decât un conclav papal, Dominic Barton vrea sa schimbe functionarea acestui imperiu fondat în 1926 de catre James O. McKinsey, un profesor de contabilitate la Universitea din Chicago.
«Nu ne-am schimbat modul de lucru în ultimii 80 de ani. Nu avem decît o singura metoda prin care ne îndeplinim mandatele. Clientii nostri vor uneori sa aiba acces la bazele noastre de date dar nu si la expertiza consultantilor nostri. Altii vor sa lucreze numai cu consultantii nostri seniori sau numai cu cei juniori, dar niciodata cu amândoi în acelsi timp. Nu sîntem suficient implicati în sectorul public si în sanatate.»
Acesta este unul din pariurile mandatului lui Dominic Barton care vrea sa creasca numarul contractelor de consultanta în sectorul public. «Cuvântul ‘’marketing’’ nici macar nu exista în vocabulatul McKinsey», adauga el.
Daca cuvântul ‘’marketing’’ nu exista la McKinsey, este din cauza ca acest concern cultiva secretul cum putini o fac. Regula de aur : niciodata sa nu dezvaluie identitatea unui client din sectorul privat. McKinsey n-a facut exceptie pentru jurnalistii de la La Presse Affaires. «Noi sîntem discreti în natura noastra, zice Dominic Barton. Preferam sa ramânem în planul secund, în spatele clientilor nostri. Ei trebuie sa aiba succes si vizibilitate, nu noi. Noi nu vrem sa fim cunoscuti de dragul de-a fi cunoscuti.»
NOTA : Articol preluat si tradus din sectiunea de afaceri a La Presse, ziar montrealez.
Samsung TV 3D
Am dat o tura pe la Futureshop sa vad si eu cu ochii mei marea minune: noul televizor Samsung Seria 7 3D Full HD. Ca demn ‘’apropitar’’ de Samsung Seria 5 3D ready, mi se pare normal sa ma gandesc sa-mi trag înca o gaura la buzunar si sa schimb televizorul pe care mi l-am luat cu oaresce eforturi cu unul mai performant. Stati linistiti, doar ma gândesc! N-am spus ca o s-o si fac, pentru ca doctorul mi-a interzis sa fac miscari bruste cu portofelul, cica am un soi de alergie la cheltuirea unor sume prea mari de bani.
Televizorul din dotarea mea e doar ‘’3D ready’’ ceea ce, bineînteles, este egal cu zero. Cum v-am mai explicat cu alte ocazii si nu-mi place sa ma repet, ca sa vezi 3D pe scula mea trebuie conectat un calculator la el care sa ruleze un disc cu un soft special. Si în alta mufa din TV, trebuie introdusa o alta scula care sa emita nu’s ce vibratii sau raze catre ochelarii 3D care si aia trebuie sa fie speciali. Toate marca Samsung, bien sur!
Cum spuneam, egal cu zero. Dupa cum egal cu zero e si noua generatie de televizoare 3D, daca iau în considerare ca nici un canal de televiziune nu transmite în clipa de fata în format digitalo-hash/deo-tridimensional. Mult laudatul Discovery 3D va costa extra parale ca sa fie adaugat în grila de cablu si trebuie sa fiu cel putin cu mintea dusa pe Bistrita ca sa investesc o gramada de bani în ceva ce nu are înca suport adecvat. A, cînd oi avea macar 5 canale de televiziune care transmit 24h în 3D, mai stam de vorba. Altfel, ca sa cumpar un televizor numai ca sa ma uit la alea 5 filme BluRay 3D de pe piata plus Avatar, parca e prea mult!
Dar am fost de curiozitate la Futureshop pentru un ‘’drive-test’’ cu noul Samsung UN55C7000 55″ 1080p 3D LED HDTV. Ce pot sa spun? Exact ca în reclama, mi-a cazut falca în fata imaginii. Asta cînd ma uitam la HD obisnuit. Pentru ca are un contrast de te dor ochii. Ultra-mega-special mi s-a parut sistemul de Internet@TV cu care pot avea internet direct pe ecranul TV-ului fara sa mai trec prin laptop.
Dupa aia i-am cerut tipului de la Futureshop sa schimbe discul ca sa vad 3D. Si mi-a dat un raspuns care m-a trimis la podea :
- Ochelarii 3D înca nu sînt disponibili!
Say whaaat?
Adicatalea, marele si nepretuitul Samsung Seria 7 3D a fost pus în vânzare fara ochelari. Si nimeni nu-l poate testa in magazin pe partea de 3D pentru ca d-aia! De unde rezulta pe cale de consecinta un mare fâssss!
Si cam acesta a fost primul meu contact cu noul televizor 3D. Sa va fie de bine!
LE: Am reusit sa gasesc un Best Buy care avea si ochelari, asa ca am privit 3 minute din Monsters vs Aliens 3D. Ce pot sa zic? Un bullshit total. Efectul 3D e asa de nasol incit trebuie sa fii entuziast si foarte pornit pt a lua aceasta prima generatie 3D.
Mai stam, asteptam noul TV Sharp cu 3D fara ochelari. Sa vedem si la ala ce-i poate pielea. Cica ecranul 3D inventat de Sharp e asa de fain incit noua generatie de Nintendo vrea sa il utilizeze.
Ce-mi doresc de la banca mea
Banca cu care fac cele mai des afaceri, Royal Bank of Canada, este în general o banca foarte atenta la relatia cu clientul. I-am ales ca banca înca de cînd eram în Romania în baza relatiei lor speciale cu BCR. Prin ei mi-am transferat toti banii din Romania la un cost de transfer minimal si de la ei am avut primele carti de credit. Acum, fiind de vreo 7 ani împreuna, relatiile sînt si mai bune ca la început. Dar totusi, ca toate bancile mari, din când în când mai da si ea cu bâta în carul cu oale.
1. Mi-ar place ca banca sa se deschida mai devreme. Eu ajung la birou la 9h00 dimineata în timp ce ei deschid la 10h00. Foarte incomod pentru mine.
2. În acelasi timp, mi-ar place ca banca mea sa închida mai târziu. De obicei, în afara de joia cînd au program pâna la 20h00, în fiecare zi închid la ora 17h00, aceeasi ora la care eu ies de la birou. Iar ghiseele se închid de fapt la ora 16h00. Nici o sansa sa faci vreo operatiune bancara.
3. Asta înseamna ca daca vreau sa nu astept pâna la prima joi seara, trebuie sa-mi sacrific prânzul si sa merg în pauza mea dintre 12h00 si 13h00. Faza e ca doau doua ghisee sînt deschise din sapte, pentru ca (lucru de mirare) restul casierelor sînt în pauza de prânz, tabarnak! Bineînteles conform legilor lui Murphy, doar atunci se formeaza cozi imense, pentru ca au si altii aceeasi idee ca mine.
4. Mi-ar place foarte mult ca acei casieri care sînt totusi disponibili, sa nu stea de vorba atâta între ei. Majoritatea par sa se simta foarte bine stând la cioace exact cînd îmi rup eu din timpul meu de papica, cînd de fapt ar trebui sa se miste super fast, exact ca bucatarii de la restaurantul italian din colt care la ora prânzului par a fi pe perfuzii cu adrenalina, în timp ce în afara orelor de mâncat se plictisesc cu gratie.
5. Mi-ar place ca aceeasi casieri sa nu mai afiseze o mina de super-sictir si oboseala. Daca-i cineva care ar trebui sa fie sictirit, ala-s eu, clientul.
6. Mi-ar place si sa existe niste reguli care sa explice bancii ca daca eu îi dau banii mei sa se joace cu ei, mi-ar place sa primesc în schimb o dobânda lunara care sa însemne dupa taxe, ceva mai mult decît doua cafele la Starbucks-ul din colt. Ar fi uber-cool.
7. Mi-ar place sa existe si niste reglementari care sa împiedice o banca sa plateasca salarii si bonusuri anuale care depasesc profiturile ei. Tare misto ar fi!
8. Dar cel mai mult si mai mult mi-as dori sa-mi promita ca n-o sa-mi piarda investitiile facute prin ei, indiferent ce s-ar întâmpla cu economia. Da, as putea plasa economiile în fonduri garantate de stat, dar cu dobânda primita n-as putea sa platesc nici macar hostingul la blogul asta.
Cam asta mi-as dori eu de la banca mea. Voi ce v-ati dori de la banca voastra?
Caldronul
Prietenul meu din Vancouver îmi transmite telefonic ca în centrul orasului turistii stau la coada câte doua sau trei ore numai ca sa fotografieze flacara olimpica care arde la BC Place. Ma gândesc sa va scutesc de oboseala si sa va ofer o fotografie la prima mâna.
Proud to be canadian
In anumite momente ale ceremoniei de deschidere a JO de la Vancouver am simtit fiori de placere, emotie si mandrie. Mandrie ca sint cetatean al unei tari normale, ca sint membru al unui popor multietnic, federal si deschis la minte, ca sint parte a unei tari care a organizat deja trei Olimpiade. Trei!
Dar niciodata nu m-am simtit mai mindru ca sint canadian ca in seara asta cind un sportiv canadian din Quebec, Alexandre Bilodeau, a cistigat aurul devenind primul canadian din istorie care cistiga aurul pe pamint canadian. Nici un alt canadian nu a reusit la JO de la Montreal in 76 sau Calgary in 88. Cind a cistigat m-am trezit in mijlocul livingului urlind ca apucatul de bucurie.
Si poate par patetic, dar cind s-a auzit imnul canadian cintat din mii de piepturi pe pista de la Cypress Mountain, a fost ceva exceptional.
Motiv pt care pot spune cu mina pe inima: Proud to be canadian! Pacat ca a trebuit sa emigrez pt a-mi recistiga demnitatea de cetatean al unei tari democratice.
Loading ...