E campanie electorala federala în Canada. Ca de obicei, desi a început numai de câteva zile, îmi vine sa casc de plictiseala. Nu tu un atac la persoana, nu tu o spalare de rufe murdare în public, nu tu declaratii incendiare la televizor la adresa altor candidati, nu tu sacose cu mâncare sau autobuze cu simpatizanti mutati din stânga în dreapta si pusi sa fluture steaguri cu sigla partidului respectiv. Niste plicticosi, canadienii astia.
Totusi, privind detasat (mult mai la detasat decât as privi o eventuala campanie în Romania) pot spune ca sistemul asta politic si legea de finantare a partidelor federale permit oricui sa devina cineva în politica federala canadiana. Biroul Electoral Central limiteaza suma totala a bugetelor de campanie a candidatilor la 23 milioane de dolari (adica vreo 50 de mii de dolari per candidat) si suma totala a bugetului partidului la vreo 70 milioane de dolari. Asta înseamna ca daca un candidat se crede cumva Donald Trump si vrea sa bage în campanie mai mult decâte îi permite legea, este automat descalificat. Iar partidul care cheltuie mai mult de 70 de milioane poate avea probleme cu justitia. Partidele sînt finantate de la buget si contributiile private sînt acceptate exclusiv daca provin de la persoane private (nu companii) si doar daca nu depasesc un prag maxim care poate parea absolut derizoriu într-o alta tara. Cred ca suma maxima este 3500 de dolari la federal. Daca cineva vrea sa dea 20 mii, cum a dat Cristian Preda la PDL în Romania, ori împarte suma asta la mai multe persoane private, ori renunta la idee si achita maximul permis de lege. Iar împartirea unei sume pe numele unor persoane am impresia ca e cam ilegala, în Montreal sînt niste neni foarte cunoscuti care sînt acum perpeliti pe foc mic de catre justitia canadiana pt chestii din astea.
De ce spun ca oricine poate ajunge cineva în politica canadiana? E mai simplu si mai greu decât credeti. În Canada sînt zone întregi care-s dominate de un singur partid. Alberta si Saskatchewan e fief conservator. Quebec e fief al Bloc Quebecois. Ontario e dominat traditional de liberali în timp ce British Columbia e casa NPD. Toate aceste partide sînt reprezentate în parlamentul canadian. Acum, daca într-o circumscriptie dominata traditional de Bloc Quebecois sau NPD, câstiga alegerile un liberal sau un conservator, i-a pus D-zeu mâna în cap aluia. Pt ca de la centru se vede ca respectivul a reusit sa produca o bresa în mijlocul fiefului opozantilor în conditii total potrivnice. Drept urmare i se va oferi câstigatorului o pozitie în biroul executiv al partidului si daca candidatul s-a scapat în scaldatoare cînd era mic si partidul pe care-l reprezinta câstiga alegerile, atunci respectivul are sanse foarte mari sa fie numit ministru. Ori, atentie, ministrii canadieni dispun de puteri si buget discretionar cu care pot centra anumite avantaje catre circumscriptia care l-a propulsat în parlament si în scaunul de ministru.
How about that?
Uite, sa zicem ca mâine ma înscriu în partidul conservator, care n-are nici un candidat în circumscriptia mea care voteaza traditional 80% cu Blocul Quebecois. Partidul îmi asigura finantarea pt pancarte electorale iar eu pun undeva între 20 mii si 40 mii de dolari pt deplasari, întâlniri cu oamenii, diverse cheltuieli. Dupa un timp daca sondajele arata ca încep sa urc în preferinte, vin greii partidului la mine în circumscriptie sa ma sustina. Vine Stephen Harper si se pozeaza cu mine, îi asigura pe alegatori ca daca-mi dau votul voi ajunge în conducerea partidului conservator, inauguram împreuna o gradinita, anuntam niste masuri, ok? Daca oamenii sînt convinsi si câstig alegerile, bang, am intrat in biroul executiv conservator si dupa aia în functie de experienta mea pot fi numit ministru fara portofoliu, ministru pt afacerile cu Quebecul sau chiar ministrul transporturilor pe Canada. Toata chestia e sa nu mai existe prea multi candidati ai partidului care sa fi facut brese în zona sau provincia respectiva. Si atentie, chiar n-are nici o importanta ca sînt de origine româna, din contra partidul ar scoate-o în fata ca pe-o mare chestie, o demonstratie a faptului ca ofera sanse egale tuturor, ca sînt deschisi la noutate si alte d-astea.
Da, s-au întamplat cazuri! Candidati pe care nu dadea nimeni nici o ceapa degerata si care au rupt tot ajungând ministri dupa care au început sa favorizeze investitii în zona care i-a ales. Ia ghiciti voi cine-a castigat alegerile în aceeasi zona la urmatoarea campanie? Exact, tot ala!
Chestia asta mi se pare fascinanta la politica canadiana. Chestia e ca tre’ sa fii într-adevar un super tare ca sa poti sa-l descaunezi pe un membru al partidului care domina traditional o zona. Super tare!
Disclaimer: Postarea de mai sus e scrisa de un nepriceput în ale politicii. Daca am gresit sumele sau detaliile, scuze, nu le-am urmarit cu foarte mare atentie.
În acest an pe la sfârsitul lui iunie si începutul lui iulie, chiar înainte sa merg în Europa la Londra într-un urban discovery trip, intentionez sa fac un circuit prin provinciile Atlantice ale Canadei cu niste prieteni din Romania care ne vor vizita pentru trei saptamâni. Ultima data am trecut prin zona în 2004 în drumul meu spre o conferinta la Halifax si n-am avut timp sa ma opresc prea mult.
De la Montreal la Hopewell Rocks în Bay of Fundy din New Brunwick sînt ceva mai mult de unsprezece ore de condus si în jur de 1000 de km de sosea serpuind o buna parte pe marginea fluviului St Laurent si apoi prin mijlocul unor paduri seculare sau mlastini întinse. Însa merita tot efortul, Hopewell Rocks reprezentând aceasta provincie maritima at its finest. De la Moncton, vizitatorul traverseaza Gunningsville Bridge catre Riverview, apoi face stânga pe Route 114 în directia Hopewell Cape. Parcul National din care face parte Hopewell Rocks se afla chiar acolo la intrarea în Bay of Fundy, un golf ce seamana mai mult cu un râu decât cu un brat marin.
Aceasta atractie naturala este speciala prin prisma celei mai înalte marei din lume. Cînd mareea este joasa, turistii se pot plimba pe o plaja lunga în jurul unor stânci sub forma unor vaze de flori sau pot admira diverse cavitati în stânca care la maree sînt acoperite de ape. Terenul este mâlos si sînt necesare niste cizme sau încaltari ce pot fi spalate. La momentul vizitei mele, nu aveam echipamentul necesar asa ca m-am multumit sa privesc de la distanta, de la punctul de observatie special creat. Cînd mareea este înalta, apa se ridica pâna la jumatatea stâncilor, pe o înaltime de mai multi metri iar doritorii pot merge cu caiacul în jurul stâncilor pe care cu doar câteva ore înainte le-au admirat de pe plaja aflata acum sub apa. La Hopewell Rocks o zi trece ca o clipa.
Un pic mai catre sud se afla New River Beach, tot în Bay of Fundy, loc de activitati estivale si plaja cu un nisip rosiatic. O alta plaja mult mai celebra se gaseste la 35 de minute de la Moncton catre vest. Shediac Bay cu a sa Parlee Beach, considerata una din cele mai frumoase din America. Ma rog, nu-i ca o plaja din Virginia Beach sau Florida, dar orsicât. Hai sa spunem ca e cea mai faina plaja si cu apa cea mai calda de la nord de Virginia Beach. Parlee Beach este administrata de catre Shediac, auto denumit capitala mondiala a homarului în care au loc tot soiul de activitati gurmande, ca altceva ce sa faca si ei?
De la Moncton intentionez sa o iau catre Insula Prince Edward cu al sau Pod al Confederatiilor ce face legatura între continent si insula. L-am vizitat în 2004 la întoarcerea de la Halifax dar a fost o vizita tehnica. Chesoane, toroane, pre-tensionare, chestii d-astea. La vremea respectiva am intrat în interiorul lui si am mers destul de mult catre mijloc. A fost o experienta supra-realista, cred ca mai am fotografii pe acasa, ar trebui sa le caut. De data asta intentionez sa merg ca turist si ajuns pe Insula Prince Edward sa ma îndrept catre Georgetown cu ale sale case vechi si apoi catre plajele si falezele rosiatice din Cape West. Insula e fascinanta (desi nu e mare lucru de facut pe ea) prin prisma activitatilor pescaresti si ale caselor din aceste portulete de pescari cum ar fi Covehead Wharf.
Am citit recent o teza de masterat scrisa în 2009 de Cornelia Trandafir Ionita – o studenta de origine româna – în cadrul programului de studii superioare in Administrarea Afacerilor de la Université de Quebec a Montreal. Titlul tezei ‘’L’integration des immigrants roumains sur la marche de travail quebecois’’ (Integrarea imigrantilor români în piata muncii din Quebec). Teza este un studiu al problemelor pe care le întâmpina imigranti români dupa emigrarea în Canada. Dincolo de limbajul academic si concentrarea pe date de cercetare, se desprind din aceasta lucrare câteva concluzii :
1. E nashpa rau cu integrarea pe piata muncii în Quebec.
2. Ordinele profesionale sînt câh.
3. Rata divorturilor este foarte ridicata.
4. Fiecare imigrant are nevoie de o medie de cinci ani între primul pas la Montreal si reusita profesionala si sociala.
5. Pâna la coada-i bine si la vara cald. În timpul asta în Romania bate crivatul
Lucrarea Corneliei Ionita este super interesanta si asta în ciuda faptului ca se bazeaza doar pe rezultatele unei serii de 30 de interviuri luate unui numar de 12 imigranti români. 6 dintre acestia cu mai putin de cinci ani de Canada, 6 cu mai mult de cinci ani de Canada. Este interesanta pentru ca analizând toate informatiile, stabileste niste criterii de reusita. Mai exact, lipsa ei. Din cei 12 subiecti, nici macar unul nu-si practica meseria din tara si cel putin jumatate au divortat dupa ce au ajuns în Canada. Mai rezulta de acolo ca motivul principal care i-a împins pe cei chestionati sa plece din Romania a fost spiritul de aventura/curiozitatea/dorinta unui viitor mai bun si ca aproape toti au avut slujbe care nu le-au oferit nici un fel de satisfactie profesionala ci i-au ajutat doar sa supravietuiasca.
Întregul document poate fi consultat în franceza la adresa de internet archipel.uqam.ca/2418/1/M11051.pdf (Distribuirea, traducerea sau preluarea fara consimtamântul UQAM sau al autorului este interzisa conform legilor – nota pentru ziaristii români)
***
Canada a suscitat întotdeauna o atractie speciala asupra românilor. Cunosc persoane publice foarte cunoscute care si-au depus într-un anumit moment al vietii, dosarul de emigrare si apoi au renuntat. Cristian Gretcu sau Mihai Gainusa sînt doar doi dintre ei.
Îmi amintesc cum priveam emigrarea în Canada acum 15 ani pe când eram student. Era într-o vreme în care mineriadele erau la ordinea zilei, marsurile si grevele studentesti tineau prima pagina a ziarelor si Mungiu Pippidi lucra la Monitorul de Iasi. Atât de mare era fascinatia Canadei, Australiei si Noii Zeelande pe vremea aceea si atât de putine informatii parveneau în tara din acele colturi de lume încât magazinele din Iasi vindeau cu 50 de lei pliante distribuite gratuit de catre ambasadele respectivelor tari. În Iasi era un magazin în fata Halei Centrale, un magazin numit Iulius care apartinea actualului proprietar al Iulius Mall, ce vindea pliantele astea ca pâinea calda. Studentii si le smulgeau din mâna unul altuia. În acele timpuri, taxele de procesare a actelor costau câteva mii de marci germane. Canada a stiut întotdeauna sa scoata profit de pe urma imigrantilor potentiali. Pâna prin 1999 emigrarea în Canada era o posibilitate dar o posibilitate scumpa. Dupa o vreme, taxele s-au ieftinit. Prin anii 2000 procesarea dosarului costa în jur de 950 dolari canadieni. De persoana. Iar procesarea dura între un an si trei ani. Aveai timp berechet sa ‘’faci bani’’ pentru emigrare.
Diferenta dintre mine (plus cel putin 100 de persoane pe care le cunosc personal) si tipii aia intervievati pentru acea lucrare de master este ca stiam în ce ma bag. Educatia pe care am primit-o ca om format în stiintele exacte este sa nu fac pasi în zone pe care nu le cunosc. Nu sar cu amândoua picioarele înainte într-o zona care ar putea cuprinde nisipuri miscatoare. Emigrarea definitiva presupune foarte, foarte multa documentare, selectie a informatiilor, analiza si mult noroc. Nici un om nu vrea sa plece la mai rau, toti vrem la mai bine. Tipii aia, la fel ca majoritatea emigrantilor, nu par sa-si fi facut temele înainte de plecare.
Nu a fost neaparat vina lor. Înca din 1996 ziarele românesti prezinta informatii despre emigrare. Majoritatea sînt niste ineptii, desigur. Nici macar un ziar nu s-a gândit sa plateasca un ziarist sa vina la Montreal sau Toronto sau Vancouver si sa stea o luna alaturi de noi, de cei plecati din tara, sa vada care-i realitatea. Televiziunile au mai prezentat reportaje de pe aici, dar de obicei erau români bagati în diverse afaceri comunitare (asociatii, etc) care vroiau sa-si faca reclama. Vroiau sa arate în tara ca pot si au. Era ca în bancul ala cu românul care are viata sociala, vila, masini si bani în prostie dar el e nefericit pt ca nu le poate arata celor de acasa ce tare este el.
Pâna la urma nu-i nici o diferenta între vedetele de tabloid din tara si unii emigranti. Si unii si altii vor sa arate ca au cu ce.
***
Canada este în general o tara corecta. A inventat Ordinele profesionale ca sa protejeze publicul, nu ca sa le faca viata amara emigrantilor. Majoritatea celor care critica Ordinele habar n-au care-i scopul existentei acestora. V-ar place sa vina un medic care a profesat exclusiv în Nigeria si sa va faca o operatie pe cord? V-ar place sa locuiti într-un bloc proiectat de un inginer din Mynamar care toata viata a proiectat doar cocioabe din lut? V-ati simti în siguranta? V-ati lasa copiii pe mâna unei educatoare care n-a fost niciodata verificata daca nu-i dusa cu capul? V-ati duce la cursurile unui profesor care nu stie sa scrie impecabil în franceza sau engleza?
Naivilor ce sînteti, voi candidatii la emigrare!
Ordinele profesionale nu dau de lucru. Nu te angajeaza nimeni numai pt ca esti membru in Ordin. Patalamaua de la Ordre des Ingenieurs du Quebec nu va face ingineri.Ingineria nu-i o diploma pe care sa ti-o agati pe perete. Nici medicina. Nici orice alta breasla. Licenta de la Ordinele profesionale va ajuta doar sa demonstrati ca ati respectat toate procedurile în vigoare pentru o protectie adecvata a publicului. Ca masina pe care o proiectati nu-si va pierde frânele. Ca hidrocentrala nu va fi luata de ape. Ca stiti ca traficul de influenta este pedepsit prin lege. Ca stiti ca trebuie sa ramâneti conectati la noutatile din industrie. Ca stiti sa faceti un buget, în asa fel încât sa respectati un plan de cheltuieli public. Chestii din astea, fara importanta în ochii românilor!
Ingineri sau medici sau chimisti sau psihologi deveniti prin experienta. Prin lucru efectiv în câmpul muncii. Prin antrenament si sudoare. Doar pentru ca aveti o diploma de medic dentist în Romania nu înseamna ca stiti sa curatati un canal. Înseamna doar ca aveti bazele meseriei. Care si alea trebuie verificate si atestate. Nimeni nu vrea sa fie dat în judecata pentru malpraxis! Si daca examenele de verificare vi se par prea grele, poate ca nu e scris în stele sa fiti medic dentist canadian. Sau profesor. Sau inginer. Sau sa practicati orice alta meserie din cele reglementate prin lege si rezervate exclusiv membrilor ordinelor. Lasati aceste meserii pe seama canadienilor care nu se plâng când sînt trecuti si ei prin aceleasi furci caudine înca din timpul facultatii. Pentru ca, dragilor, numai niste neinformati naivi ar crede ca futaiul cu Ordinele este rezervat exclusiv imigrantilor.
***
Canada e fascinanta. E fascinanta pentru ca un om serios si bine pregatit profesional poate face fata cu brio pe piata muncii si poate ajunge sus de tot pe scara sociala. E fascinanta pentru ca marea majoritate a companiilor canadiene care activeaza pe plan international, au înregimentat armate întregi de specialisti români. E fascinanta pentru ca îsi impune sistemul asupra celor veniti din afara si nu invers. E fascinanta pentru ca reprezinta o onoare sa fii cetatean al unei puteri mondiale. E fascinanta pentru ca accepta experienta de valoare din Romania si o fructifica la maxim. E fascinanta pentru ca-si protejeaza piata muncii si împiedica atât exportul de creiere cât si outsourcing-ul intelectual. E fascinanta pentru ca egalitatea în drepturi, în oportunitati de angajare si avansare profesionala este lege si este respectata. E fascinanta pentru ca demonstreaza în orice secunda ca viata poate fi misto atunci când cei alesi sa o conduca sînt preocupati mai mult de binele majoritatii contra binelui minoritatii decât invers.
Cei care vor sa emigreze trebuie sa se pregateasca mai bine. Emigrarea nu este o solutie la niste probleme, ci este un drum catre o solutie. Vad emigranti proaspeti ajunsi si vad ca nu sînt pregatiti pentru ce-i asteapta. Canada nu vrea sefi si asta li se spune candidatilor înca de la interviul cu ofiterul de emigrare. Canada vrea forta de munca calificata. Canada vrea investitori. Vrea oameni care sa puna osul la treaba, sa munceasca si sa plateasca impozite. Emigrarea e o afacere win-win pentru statul canadian.
Nu va blocheaza nimeni accesul la sferele înalte ale societatii daca sînteti buni. CEO al Air Canada e român. Cel mai tare arhitect din Montreal e român. Cel mai tare profesor universitar în micro-biologie e român. Seful suprem al Protejarii Patrimoniului Montrealului este român. Cel mai adulat sportiv al Montrealului este român. Cel mai cunoscut manechin canadian e românca. Cea mai cunoscuta animatoare TV specializata în arte urbane este românca. Toti au demonstrat ca se poate sa fii cineva în Canada. Ei trebuie luati ca exemple, nu niste looseri care nu s-au informat înainte de plecare. Canada nu-i baga nimanui în traista. Cine poate, bine! Cine nu, poate ca Italia e mai potrivita.
Ati bagat de seama câti români îsi doresc ca Romania sa fie într-o zi precum Canada însa odata ajunsi în Canada, realizeaza ca nu pot face fata sistemului? Eu unul gasesc ironica aceasta situatie. Un soi de ilustrare a zicalei ‘’ai grija ce-ti doresti, s-ar putea sa ti se îndeplineasca!’’.
Cred ca cea mai mare problema a românilor emigrati o reprezinta compararea vetii lor de expatriat cu cea lasata în urma în Romania. Scriam mai demult ca românii au doua variante : A) sa emigreze si B) sa nu emigreze. Odata aleasa o optiune, cealalta trebuie strivita în picioare. Ucisa cu sânge rece. Gata, nu mai exista. Altfel apare ‘’sindromul indecisului’’ în care respectivul compara tot ce vede în noua tara cu ceea ce a lasat în urma si în loc sa se integreze în noua societate, fuge repede si-si instaleaza antena de români, se muta in bloc de români si are viata sociala printre români. Cu alte cuvinte, a parasit Romania numai fizic, pentru ca mental e tot în Romania. Ori daca a ales sa nu emigreze, va avea mereu regrete si se va întreba daca viata lui n-ar fi fost mai buna in afara Romaniei.
De fapt integrarea în sistemul canadian este ca mersul pe bicicleta. Nu stii sa mergi dar te fortezi sa mergi. Cazi, te ridici, continui sa mergi. Nu te uiti la roti si nici în spate pentru ca-ti pierzi echilibrul. Nu te asezi pe marginea drumului sa-ti plangi în pumni de mila. Nu-ti instalezi rotite mici ajutatoare la roata din spate pentru ca n-ai sa stii niciodata sa mergi pe bicicleta, doar te vei amagi ca stii. Ocolesti cu grija jaloanele din drum si ai grija sa nu dai cu capul de caldarâm. Dupa ce înveti sa-ti tii echilibrul, mergi mai repede si mai departe. Muncesti foarte serios, te antrenezi zi si noapte. Si abia când poti merge impecabil fara sa cazi sau sa pui piciorul jos, te vei integra în plutonul de biciclisti. Si vei fi capabil sa concurezi cu ei de la egal la egal. Însa în cât timp vei reusi asta depinde doar de puterea vointei tale de a învata mersul pe bicicleta.
It’s as simple as that!
***
Multi vin pe blogul asta pentru ca reflecta un stil de gândire diferit fata de ceea ce prezinta presa despre viata în strainatate. Cu unii dintre cititori chiar m-am întâlnit personal. Ar fi interesant de stiut câti iau in serios informatiile prezentate aici sub forma de ironii sau într-un spirit lejer. Cîti înteleg ca în spatele fiecarei povesti sau aventuri scrise aici, se ascunde de fapt o experienta a emigrarii celor trei autori ai blogului.
Mi-ar place sa cred ca majoritatea!
Toamna…
Nu ma pricep la facut fotografii prea mult. Dar stiu ca cea mai frumoasa perioada a anului pentru vizitat Quebecul este toamna, când toate frunzele îsi schimba culorile. Si când aparatul fotografic sare singur din buzunar pentru a înregistra foliajul extraordinar.
Alex si-a pus în cap sa schimbe perceptia celor ramasi acasa, a mass-mediei din Romania care scrie numai tâmpenii despre românii canadieni si chiar a canadienilor despre profilul tip al romanilor ce aleg sa se stabileasca în Canada. Astfel ca a pregatit un chestionar online ce poate fi completat pe chestionar.ca de catre cei stabiliti în Tara Frunzei de Artar.
Rezultatele pot fi edificatoare mai ales ca prelucrarea datelor este facuta de catre un profesionist al studiilor de piata, cu experienta în colaborarea cu Statistics Canada. Informatii mai multe pot fi obtinute pe Romaniancanadian.ca unde puteti chiar gasi câteva date interesante. Cum ar fi ca românii canadieni sînt mai mult înclinati sa voteze Partidul Liberal Canadian decât Blocul Quebecois sau Conservatorii.
Eu zic sa completati chestionarul, merita.
*Foto: Romaniancanadian.ca
Recent a avut loc la Otopeni o demonstratie de acrobatie aeriana care a atras multimi nenumarate. Din fericire nu s-a înregistrat nici un accident aviatic. Poate pentru ca românii sînt prea novici în materia asta si înca beneficiaza de norocul începatorului. Canada este mult mai departe pe drumul asta si de aceea si accidenmtele aviatice mai dese. Numai în ultimii sapte ani au avut loc vreo patru prabusiri de avioane în timpul demonstratiilor aeriene sau al antrenamentelor. Daca n-as sti ca pilotii canadieni sînt super antrenati si au la dispozitie avioane de ultima generatie, as ramâne cu impresia ca acestia calaresc MIG-uri, atât de multe au cazut. Ultimul s-a prabusit acum cîteva zile în Alberta. Fotografia de mai jos arata avionul cu câteva fractiuni de secunda înainte de impactul cu solul.
Am asistat acum 4 ani la un spectacol aerian dat de Snowbirds si drept sa spun este foarte interesant. Ce fac aia cu avioanele lor, tine de magie. Dar alea sînt avioane create special pentru acrobatii aeriene. Ïn Alberta, avionul prabusit era unul militar despre care cred ca nu era proiectat sa faca tumbe în aer.
Zborul este un miracol. Stiu, prietenul meu din Seattle care e inginer la Boeing mi-ar spune ca nu este nimic mai normal decât zborul unui avion si mi-ar explica chestii legate de portanta si manevrabilitate. Mi-ar aduce în fata legile fizicii si mi-ar demonstra cît e de simplu si securitar.
Sa faci însa acrobatii aeriene cu ditamai dihaniile de metal ca si cum ai fi la un spectacol de moto-cross sau montain bike înseamna fortarea norocului. Iar prabusirea fiecarui aparat în timpul acestor demonstratii aeriene arunca la cosul de gunoi vreo câteva milioane de dolari dintr-un foc. Din banii contribuabililor.
Daca folositi un binoclu, de la fereastra prietenilor mei din Saint-Jean-sur-Richelieu se vad eolienele. Vreo treizeci. Nu spre est, spre sud-vest! Sînt de partea cealalta a frontierei, în statul american New York. Cîteodata, cînd e senin si foarte clar afara, se pot vedea cu ochiul liber, fantomatice si zvelte. Departe. Sotia se entziasmeaza de fiecare data si se bucura ca un copil, batând din palme.
Uite eolienele! Uite eolienele! Ce dragut…
Stau în mijlocul terasei si ma uit la ele. Eolienele ne anunta vreme frumoasa, exact ca niste rândunele. Daca le vad înseamna ca e senin si nu foarte cald. Daca ar fi foarte cald, din cauza vaporilor de apa din aer nu s-ar vedea. Eolienele ne anunta asa, ca la vreo 10 pâna în 15 grade cu soare. Eolienele sînt mai pe felie decît Meteo Canada.
Îti dai seama ce chestie, morile astea de vânt? întreb, fara sa ma adresez cuiva anume.
Sotia ridica din umeri. Nu-si da seama. Nici prietenii din a caror curte admiram eolienele, nu-si dau seama.
Eolienele se afla la vreo 50 de km de noi. Ce monstri înalti trebuie sa fie ca sa le putem vedea de la 50 de km? Realizati ca sînt oameni care locuiesc foarte aproape de ele si care le au sub nas dimineata si seara, în timpul saptamânii si în week-end?
Ati vrea o eoliana în curtea voastra? arunc peste umar catre ceilalti.
Nu, n-ar vrea!
Eolienele sînt dragute si simpatice cînd le privesti de la 50 de km. De la cîtiva metri distanta, devin niste mastodonti imensi care sînt gata sa te striveasca. Eoliana perfecta ar trebui sa se afle în fundul unor vai nelocuite, ascunse de-o parte si de alta de un munte. Sau în mijlocul marilor si oceanelor. Nimeni nu vrea o eoliana cît un turn Eiffel în curtea lui, cu palele învârtindu-se non stop si cu zgomotul ala continuu care e gata sa te bage la spitalul de boli nervoase. Nici macar un ecologist convins n-ar vrea. Nici macar Dragos Bucurenci.
Si apoi, ce facem cu estetica, cu peisajul natural? Ironic sau nu, peisajul natural e stricat de eoliana ecologica.
Aflat în vacanta la castelul Carcassone în sudul Frantei, am facut adevarate tururi de magie ca sa pot sa trag niste fotografii de pe metereze, catre orasul vechi din jurul castelului. Indiferent cum tineam aparatul, afurisitele de eoliene plantate pe crestele muntilor din jur îmi intrau în cadru. Biserica din secolul trei cu eoliene în fundal. Stradute de piatra pavata si case cochete acoperite de caisi peste acoperisul carora eolienele îsi învrateau palele neobosite.
Vrum! Vrum! Vrum!
Energia alternativa nu-i simpla. Nu-i o ideologie sau un crez politic. Nu este o nevoie stringenta. Este o moda. Un soi de altceva. De ‘’hai sa vedem cum ar fi’’. Energia alternativa este buna atâta timp cât nu ne deranjeaza. Cît nu ne scade pretul la terenuri, cît nu intra neinvitata în fotografii sau în cadrul ferestrelor, cît nu ne înnebuneste cu ‘’efecte secundare’’. Energia alternativa e buna de la o distanta de 50 de km încolo. E buna la ei. Nu la noi.
În afara de cazul cînd câstigam milioane de pe urma ei. Atunci da! E buna! Este economic viabila si atunci alternativa devine principala.
Câteva companii aeriene canadiene (Air Canada, WestJet si Porter) si-au tinut avioanele la sol în Estul indepartat al Canadei în aceasta dimineata deoarece norul de cenusa vulcanica ar fi traversat Atlanticul si s-ar fi înfipt în spatiul aerian canadian deasupra Terra Nova. Curios, nici Autoritatea Aeriana canadiana si nici Ministerul federal al Transporturilor n-au miscat un deget închiderea spatiului aerian în Est. Companiile aviatice au decis ele singurele sa tina avioanele la sol si nici un zbor sa nu se efectueze de la aeroportul international Saint-Jean.
În câteva ore, stirea ca norul vulcanic care afecteaza Europa a ajuns în Canada a facut înconjurul Canadei. Majoritatea ziarelor au preluat, întrebându-se daca e posibil ca haosul din Europa sa ajunga si în America. Scenarii de criza au fost scoase din sertar, trasee ocolitoare desenate si comitete de urgenta întrunite.
În timpul asta, oficialii de la Meteo Canada si Ministerul Transporturilor erau super-relax. Cînd au fost sunati câtiva responsabili si întrebati de ce nu s-a dat comunicat oficial despre norul de cenusa în Canada, aia erau sa verse cafeaua pe ei. Dupa ce s-au trezit din soc, au raspuns politicos :
‘’N-a ajuns nici un nor vulcanic în Canada, în Terra Nova e pur si simplu ceata deasa!’’
Deci cam asta a fost. Alarma falsa! Dar foarte graitor pentru proverbul ‘’Frica pazeste bostanaria’’
