McKinsey Company este cea mai mare firma de consultanta din lume. Prin reteaua sa de fosti angajati ajunsi în posturi cheie, aceasta uzina de presedinti de consilii de administratie si de directori generali are intrari privilegiate în birourile sefilor primelor 100 companii din lume sau cele mai înalte esaloane ale administratiilor tarilor din Grupul celor 8. În afara acestei istorii de succes McKinsey are si câteva schelete în dulap. Si o reputatie de aroganta pe care noul sef al McKinsey, canadianul Dominic Barton, ar vrea s-o schimbe. Portretul unui om care traieste pe trei continente si care este prea ocupat ca sa se întalneasca cu Obama :
«Era un bar deschis, deci alcoolul era gratuit.» Iata cum viitorul sef al McKinsey&Company, Dominic Barton, a fost atras în siajul celui mai mari firme de consultanta din lume. Student la Oxford in Marea Britanie, Barton era pornit sa devina profesor de economie la universitate, poate chiar în Canada sa natala. Dar viata sa s-a schimbat în momentul în care a primit prin posta o invitatie la o prezentare al unei companii, McKinsey&Company, de care nu auzise niciodata. «Am citit scrisoarea si n-am priceput nimic. Am mers la prezentarea aia pt ca le-am promis unor prieteni si pentru ca alcoolul era gratuit.»
Chiar cu un bar deschis, seara s-a dovedit a fi plicticoasa. «A fost cea mai proasta prezentare la care am asistat în viata mea. Tipii de la McKinsey aveau aerul ca fac parte dintr-un cult. Vorbeau ca niste roboti într-un limbaj plin de clisee» Dupa cîteva zile a fost invitat la un interviu de angajare. A fost de-a drepul catastrofic «M-am ridicat si le-am spus ca nu-i pentru mine. Unul din cei cu care dadeam interviul mi-a zîmbit, mi-a spus sa ma calmez si mi-a spus câte ceva despre proiectele la care lucrau. încercau sa salveze o mare companie suedeza aflata în dificultate. Deodata mi s-a parut foarte interesant», râde el.
Dominic Barton a pregatit atunci un plan secret: sa lucreze doi ani la McKinsey si apoi sa-si dea doctoratul în economie «Eram un economist matematician care vroia experienta într-o firma pentru a întelege mai bine teoriile pe care urma sa le predea în universitate», spune el.
O singura problema la orizont : lunile treceau una dupa alta si nici o veste de la aceasta firma bizara si atragatoare in acelasi timp. Pâna într-o zi când a aflat adevarul : mama sa refuzase oferta de la McKinsey prin telefon si fara sa-i strecoare vreun cuvânt. «Vroia sa devin profesor si nu avea deloc încredere în aceasta firma de consultanta, ne spune el rîzînd. Am descoperit totul mult mai târziu cînd biroul din Londra al McKinsey m-a sunat ca sa-mi spuna ca era cam nepoliticos din partea mea sa ne le raspund în mod oficial la oferta pe care mi-au facut-o. Si în ziua de azi mama mea se supara cînd îi aduc aminte de povestea asta…»
Douazeci si patru de ani mai târziu, Dominic Barton n-a ajuns vreodata sa predea Keynes si Friedman. Dupa ce a lucrat pt McKinsey la Londra, Toronto, in Coreea de Sud si la Shanghai ca director pe Asia, omul de 47 de ani a devenit marele manitu al acestui imperiu de consultanta. Conform Forbes, McKinsey&Company este pe locul 56 in topul celor mai mari companii private din lume cu o cifra de afaceri anuala care depaseste 6 miliarde dolari.
Uzina de directori generali si presedinti de companii pentru unii, mafia tentaculara pentru altii, McKinsey nu are echivalent în lumea afacerilor. Cei 8000 consultanti ai sai (dintre care 50 la Montreal) consiliaza 95 din cele mai mari 100 de companii ale lumii. Fenomen unic în lumea afacerilor, 80% din mandatele acestui concern de consultanta sînt solicitate direct de catre clientii sai, adesea având la conducere fosti angajati al McKinsey. În acest moment nu mai putin de 160 de fost angajati ai McKinsey sînt la conducerea unor companii cu cifra de afaceri anuala de peste un miliard de dolari. McKinsey a format sute de înalti manageri pentru companii, printre care chebecosul Patrick Pichette, seful suprem al directiei financiare al concernului american Google. «Am creat mai multi directori generali si presedinti de multinationale decât orice alta organizatie din lume, incluzând universitatile. Avem contacte extinse în lumea afacerilor dar în acelasi timp fostii nostri angajati ajunsi la conducerea altor companii sînt duri cu noi pentru ca ne cunosc», se apara Dominic Barton.
Ales director mondial la McKinsey în iunie 2009 de catre cei 1200 actionari la capatul unui proces electiv mai secret decât un conclav papal, Dominic Barton vrea sa schimbe functionarea acestui imperiu fondat în 1926 de catre James O. McKinsey, un profesor de contabilitate la Universitea din Chicago.
«Nu ne-am schimbat modul de lucru în ultimii 80 de ani. Nu avem decît o singura metoda prin care ne îndeplinim mandatele. Clientii nostri vor uneori sa aiba acces la bazele noastre de date dar nu si la expertiza consultantilor nostri. Altii vor sa lucreze numai cu consultantii nostri seniori sau numai cu cei juniori, dar niciodata cu amândoi în acelsi timp. Nu sîntem suficient implicati în sectorul public si în sanatate.»
Acesta este unul din pariurile mandatului lui Dominic Barton care vrea sa creasca numarul contractelor de consultanta în sectorul public. «Cuvântul ‘’marketing’’ nici macar nu exista în vocabulatul McKinsey», adauga el.
Daca cuvântul ‘’marketing’’ nu exista la McKinsey, este din cauza ca acest concern cultiva secretul cum putini o fac. Regula de aur : niciodata sa nu dezvaluie identitatea unui client din sectorul privat. McKinsey n-a facut exceptie pentru jurnalistii de la La Presse Affaires. «Noi sîntem discreti în natura noastra, zice Dominic Barton. Preferam sa ramânem în planul secund, în spatele clientilor nostri. Ei trebuie sa aiba succes si vizibilitate, nu noi. Noi nu vrem sa fim cunoscuti de dragul de-a fi cunoscuti.»
NOTA : Articol preluat si tradus din sectiunea de afaceri a La Presse, ziar montrealez.
Am dat o tura pe la Futureshop sa vad si eu cu ochii mei marea minune: noul televizor Samsung Seria 7 3D Full HD. Ca demn ‘’apropitar’’ de Samsung Seria 5 3D ready, mi se pare normal sa ma gandesc sa-mi trag înca o gaura la buzunar si sa schimb televizorul pe care mi l-am luat cu oaresce eforturi cu unul mai performant. Stati linistiti, doar ma gândesc! N-am spus ca o s-o si fac, pentru ca doctorul mi-a interzis sa fac miscari bruste cu portofelul, cica am un soi de alergie la cheltuirea unor sume prea mari de bani.
Televizorul din dotarea mea e doar ‘’3D ready’’ ceea ce, bineînteles, este egal cu zero. Cum v-am mai explicat cu alte ocazii si nu-mi place sa ma repet, ca sa vezi 3D pe scula mea trebuie conectat un calculator la el care sa ruleze un disc cu un soft special. Si în alta mufa din TV, trebuie introdusa o alta scula care sa emita nu’s ce vibratii sau raze catre ochelarii 3D care si aia trebuie sa fie speciali. Toate marca Samsung, bien sur!
Cum spuneam, egal cu zero. Dupa cum egal cu zero e si noua generatie de televizoare 3D, daca iau în considerare ca nici un canal de televiziune nu transmite în clipa de fata în format digitalo-hash/deo-tridimensional. Mult laudatul Discovery 3D va costa extra parale ca sa fie adaugat în grila de cablu si trebuie sa fiu cel putin cu mintea dusa pe Bistrita ca sa investesc o gramada de bani în ceva ce nu are înca suport adecvat. A, cînd oi avea macar 5 canale de televiziune care transmit 24h în 3D, mai stam de vorba. Altfel, ca sa cumpar un televizor numai ca sa ma uit la alea 5 filme BluRay 3D de pe piata plus Avatar, parca e prea mult!
Dar am fost de curiozitate la Futureshop pentru un ‘’drive-test’’ cu noul Samsung UN55C7000 55″ 1080p 3D LED HDTV. Ce pot sa spun? Exact ca în reclama, mi-a cazut falca în fata imaginii. Asta cînd ma uitam la HD obisnuit. Pentru ca are un contrast de te dor ochii. Ultra-mega-special mi s-a parut sistemul de Internet@TV cu care pot avea internet direct pe ecranul TV-ului fara sa mai trec prin laptop.
Dupa aia i-am cerut tipului de la Futureshop sa schimbe discul ca sa vad 3D. Si mi-a dat un raspuns care m-a trimis la podea :
- Ochelarii 3D înca nu sînt disponibili!
Say whaaat?
Adicatalea, marele si nepretuitul Samsung Seria 7 3D a fost pus în vânzare fara ochelari. Si nimeni nu-l poate testa in magazin pe partea de 3D pentru ca d-aia! De unde rezulta pe cale de consecinta un mare fâssss!
Si cam acesta a fost primul meu contact cu noul televizor 3D. Sa va fie de bine!
LE: Am reusit sa gasesc un Best Buy care avea si ochelari, asa ca am privit 3 minute din Monsters vs Aliens 3D. Ce pot sa zic? Un bullshit total. Efectul 3D e asa de nasol incit trebuie sa fii entuziast si foarte pornit pt a lua aceasta prima generatie 3D.
Mai stam, asteptam noul TV Sharp cu 3D fara ochelari. Sa vedem si la ala ce-i poate pielea. Cica ecranul 3D inventat de Sharp e asa de fain incit noua generatie de Nintendo vrea sa il utilizeze.
Banca cu care fac cele mai des afaceri, Royal Bank of Canada, este în general o banca foarte atenta la relatia cu clientul. I-am ales ca banca înca de cînd eram în Romania în baza relatiei lor speciale cu BCR. Prin ei mi-am transferat toti banii din Romania la un cost de transfer minimal si de la ei am avut primele carti de credit. Acum, fiind de vreo 7 ani împreuna, relatiile sînt si mai bune ca la început. Dar totusi, ca toate bancile mari, din când în când mai da si ea cu bâta în carul cu oale.
1. Mi-ar place ca banca sa se deschida mai devreme. Eu ajung la birou la 9h00 dimineata în timp ce ei deschid la 10h00. Foarte incomod pentru mine.
2. În acelasi timp, mi-ar place ca banca mea sa închida mai târziu. De obicei, în afara de joia cînd au program pâna la 20h00, în fiecare zi închid la ora 17h00, aceeasi ora la care eu ies de la birou. Iar ghiseele se închid de fapt la ora 16h00. Nici o sansa sa faci vreo operatiune bancara.
3. Asta înseamna ca daca vreau sa nu astept pâna la prima joi seara, trebuie sa-mi sacrific prânzul si sa merg în pauza mea dintre 12h00 si 13h00. Faza e ca doau doua ghisee sînt deschise din sapte, pentru ca (lucru de mirare) restul casierelor sînt în pauza de prânz, tabarnak! Bineînteles conform legilor lui Murphy, doar atunci se formeaza cozi imense, pentru ca au si altii aceeasi idee ca mine.
4. Mi-ar place foarte mult ca acei casieri care sînt totusi disponibili, sa nu stea de vorba atâta între ei. Majoritatea par sa se simta foarte bine stând la cioace exact cînd îmi rup eu din timpul meu de papica, cînd de fapt ar trebui sa se miste super fast, exact ca bucatarii de la restaurantul italian din colt care la ora prânzului par a fi pe perfuzii cu adrenalina, în timp ce în afara orelor de mâncat se plictisesc cu gratie.
5. Mi-ar place ca aceeasi casieri sa nu mai afiseze o mina de super-sictir si oboseala. Daca-i cineva care ar trebui sa fie sictirit, ala-s eu, clientul.
6. Mi-ar place si sa existe niste reguli care sa explice bancii ca daca eu îi dau banii mei sa se joace cu ei, mi-ar place sa primesc în schimb o dobânda lunara care sa însemne dupa taxe, ceva mai mult decît doua cafele la Starbucks-ul din colt. Ar fi uber-cool.
7. Mi-ar place sa existe si niste reglementari care sa împiedice o banca sa plateasca salarii si bonusuri anuale care depasesc profiturile ei. Tare misto ar fi!
8. Dar cel mai mult si mai mult mi-as dori sa-mi promita ca n-o sa-mi piarda investitiile facute prin ei, indiferent ce s-ar întâmpla cu economia. Da, as putea plasa economiile în fonduri garantate de stat, dar cu dobânda primita n-as putea sa platesc nici macar hostingul la blogul asta.
Cam asta mi-as dori eu de la banca mea. Voi ce v-ati dori de la banca voastra?
Prietenul meu din Vancouver îmi transmite telefonic ca în centrul orasului turistii stau la coada câte doua sau trei ore numai ca sa fotografieze flacara olimpica care arde la BC Place. Ma gândesc sa va scutesc de oboseala si sa va ofer o fotografie la prima mâna.
In anumite momente ale ceremoniei de deschidere a JO de la Vancouver am simtit fiori de placere, emotie si mandrie. Mandrie ca sint cetatean al unei tari normale, ca sint membru al unui popor multietnic, federal si deschis la minte, ca sint parte a unei tari care a organizat deja trei Olimpiade. Trei!
Dar niciodata nu m-am simtit mai mindru ca sint canadian ca in seara asta cind un sportiv canadian din Quebec, Alexandre Bilodeau, a cistigat aurul devenind primul canadian din istorie care cistiga aurul pe pamint canadian. Nici un alt canadian nu a reusit la JO de la Montreal in 76 sau Calgary in 88. Cind a cistigat m-am trezit in mijlocul livingului urlind ca apucatul de bucurie.
Si poate par patetic, dar cind s-a auzit imnul canadian cintat din mii de piepturi pe pista de la Cypress Mountain, a fost ceva exceptional.
Motiv pt care pot spune cu mina pe inima: Proud to be canadian! Pacat ca a trebuit sa emigrez pt a-mi recistiga demnitatea de cetatean al unei tari democratice.
Sâmbata au fost campionatele mondiale la coborâre, schi viteza, etapa de la St Moritz. Stiu ca nu aveati de unde sti, erati toti cu ochii pe accidentul de schi al Andreei Esca. Asa ca va spun eu. Deci au fost. Si ma uitam cu Marius, prietenul meu din Ottawa care lucreaza la NRC (National Research Center) în laboratoarele unde se inventeaza chestii.
Muscând dintr-un mar, Marius îmi spune o mare chestie :
- Stiai ca echipa canadiana de schi alpin si-a dezvoltat echipamentul de schi în tunelul nostru aerodinamic?
- Nu stiam, de unde naiba sa stiu?
- Serios! Costumele sportivilor sînt personalizate si testate în laboratoare pentru aerodinamism.
Foarte tare, frate!
Continuam sa ne uitam la schi si deodata vine rândul unui sportiv canadian.
- Uite unul care si-a facut costumul în laboratorul la tine! îi spun amicului, dând peste cap o dusca de Remi Martin.
- Din banii tai de taxe! raspunde hâtru amicul.
Schiorul coboara, negociaza curbele cum stie mai bine, iese de doua ori pe lânga si ajunge în sfarsit la linia de sosire. Pe ecran apare clasamentul. Sportivul în cauza e pe locul 25.
- Cred ca o sa-mi vreau banii înapoi! spun resemnat, terminând paharul de cognac.
Miercuri seara am fost împreuna cu baietii de la ziarul românesc din Montreal, ZigZag Român-Canadian la ceremonia sosirii flacarii olimpice la Montreal, pe baza unei invitatii facute de comunitatea elena presei straine, comunitare.
Si cu aceasta ocazie, am reusit sa pun mâna pe torta olimpica si s-o filmez de aproape si sa va ofer si voua posibilitatea sa o admirati pentru 30 de secunde. S-ar putea ca eu si amicii sa fim singurii români care s-au jucat cu torta, fara totusi sa alerge cu ea, ceea ce subliniaza înca odata capacitatea românilor de a iesi în fata fara sa faca nimic deosebit.
Torta pentru Jocurile Olimpice Vancouver 2010 a fost conceputa de designeri ai Bombardier Aeronautics, printre care si un român. Este incredibil de usoara având 1.6 kg cu tot cu combustibil, are o lungime de 94 de cm si este realizata din otel inox si cupru. Arzatorul este conceput în asa fel încît sa produca o flacara de 30 cm lungime, sub forma unui drapel. Este alba pentru a sublinia peisajul hibernal canadian si designul general sugereaza niste urme lasate de schiori în zapada cînd coboara o panta.
Textul pe care-l vedeti inscriptionat pe torta este ‘’With glowing hearts/Des plus brilliants exploits’’ extras din imnul national canadian. Frunza de artar rosie, emblema Canadei, pe care o vedeti pe torta, este în realitate un absorbant de aer care ofera suficient oxigen flacarii sa poata sa arda cît mai stralucitor.
Ce pot sa spun? M-a cam trecut un fior cînd am pus mâna pe ea. Si nu pot nega ca am avut un sentiment de mândrie la gândul ca sînt cetatean al unei tari organizatoare a Jocurilor Olimpice.
E o stare de normalitate!
O sa preiau din zbor o idee misto lansata de Scott Adams pe blogul lui si o sa va pun o întrebare similara: ce obiect pe care il detineti, va multumeste cel mai mult? Nu ma refer doar la dependenta de el ci si la placerea si nerabdarea de a-l folosi. La faptul ca daca l-ati pierde, daca s-ar strica, ati fi mai putin fericiti. Poate fi orice, de la un soft de calculator, la un ciocan de tâmplarie sau masina personala.
În cazul meu sînt doua obiecte.
Primul este iPod-ul meu 2G care a devenit cel mai bun prieten al meu. Nu doar ca ascult muzica, podcasturi sau vad filme pe el. Dar urmaresc bursa, vremea, îl programez sa ma anunte despre o anumita emisiune TV, citesc stirile, joc jocuri, ma informez despre filmele care ruleaza la cinematograful de lânga mine, vad filmul pe care l-am facut acum patru ani de Craciun acasa în Romania, rulez fotografii, îmi gerez contul de LinkedIn, mailul personal si ala profesional, îl cuplez la TV si vad filme închiriate pe ecranul mare, citesc PDF-uri, e-books, simulez scenarii financiare gen împrumuturi, dobânzi, investitii, cumpar de pe Amazon, ma cuplez la YM, ascult radio online, citesc Wikipedia, vorbesc cu prieteni din cealalta parte a continentului prin Skype si multe, foarte multe altele.
Sînt atât de dependent de iPodul meu încît daca mîine mi s-ar strica sau l-as pierde, m-as înfiinta în primul magazin de electronice sau Apple Store si mi-as cumpara altul, fara sa stau pe gânduri. Din punctul meu de vedere, iPod Touch/iPhone este cel mai misto gadget care a fost inventat în ultimii 10 ani.
Al doilea obiect care ma face fericit este cafetiera mea Cuisinart. Pe numele ei întreg Fully Automatic Burr Grind & Thermal 12 Cup Cuisinart Coffemaker. Am cumparat-o de la Air Miles, platind pe ea 1800 de mile aeriene strânse timp de trei ani pe cardul meu de Air Miles. Unii ar spune ca am luat-o gratuit, dar cei care folosesc Air Miles stiu ca nu-i chiar gratis. Am vazut-o la Sears pretuita la 240 de dolari cu tot cu taxe. Cafetiera asta este obiectul care-mi face diminetile fericite. Programabila, e capabila sa macine boabele proaspete de cafea din rezervorul conceput special pentru asta exact înainte sa faca una din cele mai bune cafele ever. Poate fi fixata sa produca diverse retete, cu aroma mai puternica sau mai stearsa, cu zat sau fara zat. Cafeaua curge într-o carafa-thermos de otel inox care mentine cafeaua fierbinte pâna la 6 ore. Nu ma încânta atât tehnologia din spatele cafetierei, care e obisnuita, cît faptul ca macina si face cafeaua în acelasi timp, oferind o aroma deosebita cafelei. Dimineata, aroma de cafea se împrastie în toata casa, ajungând pâna în dormitorul meu de la etaj. Adaugând spuma facuta într-un minut cu un mini-mixer într-o cana obisnuita rezulta una din cele mai misto experiente papilo-gustative ever.
Pe voi ce obiect va face fericiti?
