Basescu A Castigat, Geoana A Pierdut – Business As Usual
Filed under: Alegeri prezidentiale 2009, Geoana, Politica, Romania, Tzurca
Gata. Curtea Constitutionala s-a pronuntat. Basescu e presedinte, Geoana e out of the picture. Oare cati inteleg in Romania ca le-a suierat glontul pe la ureche?
Geoana, Lasa-ne…
Ticalosia PSD-ului iese din nou la iveala, ca de fiecare data in momentele critice, in momentele mai putin critice, si ca in toate momentele existentei acestui excrement fosilizat al partidului comunist roman al lui Ceausescu. Ajunsa din urma de istorie, gasca de infractori aciuiti pe langa Iliescu in 1989, nu vrea sa isi dea duhul crestineste, pentru ca vampirii astia, batrani sau tineri, raman nemorti daca nu sug din bugetul de stat.
Si, pentru ca prostia trebuia sa poarte un nume, i s-a spus simplu, firesc, Geoana. Cum spuneam intr-o explicatie la o poza dintr-un alt articol, Geoana nu conteneste sa-i uimeasca pe romani, reusind sa doboare noi recorduri in materie de penibil in fiecare zi. Azi dimineata credeam ca nimic nu va putea depasi in materie de ridicol momentul in care Geoana tzopaie si sare in sus ca un hopa mitica de bucurie ca (n)-a castigat sondajele de opinie, si isi trambiteaza “victoria” catre maica-sa de acasa si catre taiaca-su din ceruri. Ei bine, recunosc ca pana si eu, infailibilul Abaddon, care a ghicit chiar si scorul cu care avea sa castige Basescu (50,3 am zis, si asa a fost), m-am inselat cu privire la bietul Geoana.
In pofida tuturor evidentelor ca au pierdut mai ales din cauza celor pe care ei, banditii de la PSD i-au alungat din tara, in pofida criticilor OSCE la adresa campaniei turbate a televiziunilor moguloide (si mongoloide, daca e sa ne luam dupa mecla garoiului Felix) impotriva Marinelului, ei bine, in pofida celui mai elementar bun simt, campionul ridicolului Mircea Geoana a reusit sa atinga o noua culme a penibilului, dar de data asta una de natura mai criminala.
Mai pe scurt, Geoana a anuntat azi la televizor ca PSD contesta alegerile pe motiv de frauda. Auziti, mai, cafeinomanii taichii, frauda! Dupa ce aseara, pesedeii prea-de-timpuriu-multumiti de victorie ii indemnau pe cei de la PDL sa nu cumva sa conteste, pasa-mi-te victoria lui Geoana, pentru ca alegerile AU FOST CORECTE, papagalii astia, in frunte cu Geoana insusi si Ponta, zbiara azi ca din gura de sarpe ca A FOST FRAUDA. Pai, hotarati-va, odata mai ciumetzilor. A fost, sau n-a fost?
Dar, sa revenim. Spuneam mai sus ca declaratia de azi a lui Geoana e criminala. Sa explic: Geoana a iesit live la televiziuni sa anunte ca PSD-ul a decis sa conteste rezultatul alegerilor la Curtea Constitutionala. In sine, gestul e unul de sore loser, de ofticos care nu se impaca cu infrangerea. Las la o parte ca decizia lui si a PSD-ului de a contesta rezultatul dauneaza atat credibilitatii Romaniei, cat si economiei, pentru ca ii sperie pe investitori si ii face pe cei de la FMI sa amane in continuare deblocarea imprumutului. La urma urmei daca au fost furati si au dovezi, de ce nu, de dragul adevarului. Dar, domnilor cafeinomani, tonul si frazarea declaratiei, mi-au inghetat sangele in vine, desi cand il vad sau il aud pe Geoana ma bufneste de obicei rasul.
Pentru ca Geoana nu e numai prost, e si ticalos. De o mie de ori ticalos. Ascultandu-l pe nemernicul asta care se pretinde diplomat fin si “om cu relatii in occident” cum scuipa venin chemand “romanii” sa “apere” democratia “lor”, si incitandu-si suporterii la violenta prin fraza “daca as fi rau, as putea sa le spun celor care sunt foooooaaaarte nemultumiti de rezultat sa iasa in strada, dar nu le spun, ca-s baiat bun”, mi-a trecut un fior pe sira spinarii, pentru ca am realizat deodata ca discursul lui Geoana era cel al lui Iliescu din iunie 1990, chemand “cetatenii cu simt de responsabilitate” sa apere cuceririle firavei democratii originale feseniste, cu batele pe spatele opozantilor. Geoana, dispari.
P.S. De Crinul vestejit ne ocupam in curand. Deocamdata, de el se ocupa acum Tariceanu. O sa vedeti de ce.
BREAKING NEWS!!! Basescu a castigat!
Filed under: Alegeri prezidentiale 2009, Geoana, Republica Moldova, Romania, basescu
Dupa numararea a 95% din voturi, Basescu are 50.4%, iar Geoana… dar ce mai conteaza.
Copii, v-am spus aseara ca Basescu castiga. O victorie binemeritata! Geoana, Antonescu, Johannis, ramane cum am stabilit!
Votul diasporei a insemnat diferenta (si nu a facut diferenta, cum spun toti agramatii, copiind expresia din engleza). Comentarii, recriminari, explicatii, zgarieturi pe ochi, mai tarziu. Acum, un pic de relaxare.
Santa Claus Johannis
In asteptarea orei la care se anunta primele exit poll-uri, sa ne mentinem in atmosfera de sezon si sa ne oprim o clipa asupra primarului Sibiului, care a reusit o performanta demna de cartea recordurilor: sa devina, in cateva saptamani, dintr-un tip onest, cel putin la prima vedere, aratos ca Arnold si incoruptibil ca Eliot Ness, un adevarat Rudolf The Red Nosed Reindeer al politicii romanesti. Poate chiar mai catastrofala decat gafa elfului Geoana de la dezbatere si din seara de dinainte, infrangerea negustorului sas Johannis de catre Vlad Tepesul de la Cotroceni a fost posibila numai si numai datorita propriei vanitati a sasului, care se voia sef la Bucuresti peste valahi cu orice pret, fara sa inteleaga ca e folosit de ambele tabere de boieri munteni si moldoveni.
Era un basm de Fratii Grimm, parca, Klaus cel Mic si Klaus cel Mare: iata ca Klaus cel Mare aus Hermannstadt din ultimii opt ani a devenit brusc, Klaus cel mic ot Barzoi ot Barzoieni via Cotroceni. Imi pare rau de el, sincer, iar iesirea lui intempestiva din sala dezbaterii a aratat ca a inteles prea tarziu ca el, Beckenbauer-ul de Sibiu, a fost jucat la mare arta de Marcel Raducanii damboviteni, care i-au dat mingea politica printre picioare cand el credea ca s-a fluierat ofsaid.
Ceea ce ar fi trebuit sa-si aduca sasul aminte este ca ”alle gute dinge sind drei”, adica PSD, PNL si PD-L, intr-un fel sau altul tot vor cadea la pace. Iar el, de Mos Nicolae (Sinter Claas, sau Klaus, la origine), in loc sa primeasca in ghetutele Otter un mandat de prim ministru, o sa primesca doar o ghetuta. Cealalta e rezervata lui Geoana, iar amandoi vor primi-o acolo unde doare cand te asezi. Iar pentru el si Geoana, ho-ho-ho va deveni ha-ha-ha.
Candidatul Mancioflingar
Uitandu-ma la bietul Geoana cum repeta, ca o jucarie stricata, ”guvernul Johannis” mai ceva decat ingana bietul Billy ”new shoes” in Twin Peaks , mi-am adus aminte de celebrul film-fanion al teoriilor conspiratiei, Candidatul Manciurian, unde omul intors cu cheita si pus intr-o pozitie de infuenta raspundea la comenzi ca un robot.
Ei bine, si dupa ce mi-a trecut buna-dispozitie dupa marea dez-batere a lui Basescu (adica, inainte de confruntarea de aseara, Basescu era batut, iar dupa, era dez-batut), care a fost un fel de Cassius Clay-Sonny Liston, de SUA-Romania 5-0 (Cupa Davis 1969), de Steaua-Anderlecht (3-0, 1986), de, in fine, Romania-Finlanda 9-0 (asta-i pentru cunoscatorii fini), m-a trecut cumva, asa, o banuiala, ca un junghi scurt dar ascutit printr-o masea, caruia nu-i dai atentie, pana ajunge sa te sacaie.
Domnule, Geoana asta, oare chiar a fost lansat el la apa ca sa castige alegerile? Sau, vai-vai, si iar vai, a fost programat sa faca exact ceea ce stie el sa faca perfect: tampenii. Cat ar fi Geoana de prostanac, si e cat incape, totusi, nu se poate si nu se poate sa faca o asemenea eroare nefortata. Dar… Daca Geoana a fost fortat sa mearga la Vantu in noaptea de dinainte de dezastru? Daca Geoana a fost fortat sa recunoasca asta in public pentru ca era parte din plan?
Daca Geoana trebuie sa piarda in fata lui Basescu, pentru ca Basescu trebuie reales, si singurul fel in care asta se putea face era prin infatisarea lui Basescu ca falsa victima a unei false campanii a unui grup de bogatani cu televiziuni si cu ziaristi aserviti?
Cum se face ca Basescu, victima aparenta a unui blocaj mediatic, a beneficiat masiv de sprijinul bloggerilor si a aparut, cum necum, de nenumarate ori in prime time pe la televiziunile cu cea mai mare audienta printre cei multi, dar multi? Daca toate orele interminabile de tocat Basescu la Realitatea (inteligent, si de aceea cu atat mai revoltator), la Antene (grobian, si de aceea, cu atat mai mare impact subliminal) au facut parte dintr-un program minutios de captare a simpatiei populare, de isterizare a maselor largi, intelectuale, impotriva celor care numai in aparenta sunt chititi sa-l distruga pe Marinar? Daca, de fapt, electoratul trebuie sa ajunga sa-l iubeasca de bunavoie* pe liderul aflat in dificultate, amenintat de hidra oligarhica?
Daca, de fapt, candidatul manciurian suntem noi?
*”He loved Big Brother.” (George Orwell)


