A început!

Ïn timp ce Europa este sub zapezi, aici pe banchiza canadiana soarele este atotputernic. La o medie de aprox 10 grade ziua si minus 3 noaptea, putem spune fara teama de a gresi ca sezonul de gratare s-a deschis. Cel putin în curte la mine.

Ïn imagine – aripioare de pui marinate la gratar. Miam!

Spalatul vaselor, inamicul barbatului

Sînt curios cam cum arata ziua libera perfecta pentru voi. Presupunând ca ati avea zile libere, bineînteles. în cazul meu, ziua perfecta ar fi cea în care n-am de spalat mai mult de o chiuveta de vase. Nu ca m-ar deranja sa spal vase, doamne-fere. Nu! Doar ca mi se pare de neînteles cum se face ca eu spal mai multe vase într-o zi decît spala aia de la restaurantul din colt într-o saptamâna.

Uite ieri, am spalat 8 chiuvete pline. Si as vrea sa mentionez ca nu am mâncat decât de doua ori. Iar capacitatea chiuvetei mele este mai mare decât a unei cesti de cafea. Prima data am tras o tura de încalzire pe la 8h30 cu niste farfurii, cani si tacâmuri rezultate dupa micul dejun, nimic extraordinar. Am trecut dupa o ora prin bucatarie sa-mi fac un plin la cana de cafea si aruncând o privire în chiuveta am constatat ca era plina ochi cu oale si alte diverse. M-am uitat în stanga si în dreapta, nimeni. Am ridicat din umeri, mi-am suflecat mânicele, am abandonat ideea citirii ziarului si degustatului cafelei si am purces la treaba. Cînd am terminat, mâinile îmi erau usor încretite.

Mai peste doua ore iar am avut drum prin bucatarie, de data asta în cautarea unei fructe. Chiuveta plina ochi. Lucrul dracului! Am strigat-o pe nevasta-mea si am întrebat-o daca ea este cea care-mi umple chiuveta. Mi-a raspuns afirmativ, spunând ca a transferat o parte din mâncarea din frigider în niste oale mai mici, sa faca loc. Si p-alea mari le-a dat la spalat. Cum ar veni, ma gândeam eu amarât, a facut loc în frigider murdarind alte oale. Mi-a mai luat un sfert de ora sa le termin si p-astea. Iar de fructe am uitat.

Peste înca o ora, pe la prânz, mi se facuse de-o bere dar nu îndrazneam sa ma duc sa-mi iau de frica ca o sa vad chiuveta plina. M-am apropiat tiptil în vârful picioarelor, de intrarea în bucatarie si am aruncat o privire dupa colt. Chiuveta plina. Pfoai de mine, daca nu era sa cad jos! Iar strigat la nevasta, iar primit explicatii ca uitasem la tura precedenta sa scot tigaile si tavile din cuptor si sa le spal si p-alea. Îmbufnat, am scos doza de bere de 500 ml si da-i si lupta. Spalam o tigaie, trageam un gât de bere. Si btot asa.

Dupa masa de prânz deja mi se zbatea un ochi cînd ma uitam la chiuveta. De data asta, ca sa nu mai gresesc, sotia îmi adusese la botul calului (a se citi chiuveta) toate vasele de spalat din bucatarie. Doua chiuvete pline. Mi-a luat vreo 40 de minute sa termin tot. 40 de minute din timpul meu liber în care puteam sa…ah, pe cine mint eu? Oricum nu aveam ceva mai bun de facut decît sa spal vasele.

Pe la sapte seara, înainte de masa de seara am intrat în bucatarie înarmat cu o noua rezerva de detergent lichid de vase si doi bureti noi. Ca aia de dimineata nu mai erau buni de nimic dupa atâta frecat. Chiuveta goala! Sa nu-mi cred ochilor. Bai, nu se poate, extraordinar! Cum de am scapat?, ma gândeam fericit. Sa sun un prieten sa-i dau vestea cea buna, sa ma laud pe Twitter sau sa ies in aleea din fata casei si sa-mi urlu împlinirea. Si când am facut stânga împrejur sa-mi îndeplinesc gândurile, zdrang, m-am împiedicat de o lada de 24 de sticle goale de vin. Care-si asteptau rândul la spalat, dupa care sa fie rânduite frumos în magazie sa se astearna praful pe ele.

As fi înjurat daca as mai fi avut puteri. Dar îmi era frica ca n-o sa mai am forta sa termin de spalat sticlele.

Ultima tura am tras-o la zece seara, cu ochii cazându-mi în gura de oboseala. Vasele de dupa masa de seara, of course. Si când am reusit sa termin, cu mâinile zdrente de la contactul prelungit cu apa si detergentul de spalat vase, m-am târat în sus pe scari si m-am lasat sa cad lat de oboseala în patul conjugal. Iar cînd sa adorm, o voce suava îmi sopteste la ureche ”Dragule, sper ca n-ai uitat sa dai drumul la masina de spalat vase, nu? Ca e plina cu vesela si paharele de la petrecerea de ieri”

Mai e nevoie sa va spun ca era cît p-aci sa sun la 1-8000-VESELA sa vina aia sa ma salveze?

Culinary Delights

Each time I go on vacation outside Canada, I try to mingle in the local culture. To feel the beat. To eat their traditional food. To listen to their music or to browse some local markets. And each time I return to Montreal, I am looking to extend my beautiful foreign experiences by searching the same feeling around me. For example, by going to a Caribbean festival or a Portuguese restaurant where each time I am in search of that old sensation that I returned in a place I loved.

Let’s take bouillabaisse. Where you can eat a traditionally, carefully prepared …

Restul l-am scris pe lightplay.ca

Dilema hainelor Cenusaresei

‘’…A doua zi, cele doua surori vitrege se dusera din nou la petrecere si Cenusareasa de asemenea, mai frumoasa decat întaia data. Printul nu se misca de langa ea si, cum fata se distra de minune, uita de povetele zânei bune. Cand auzi prima bataie a orologiului, de la miezul noptii, se ridica si fugi sprintena ca o caprioara.

Printul o urma, dar nu o prinse. In graba, se intampla sa-i cada un condur din sticla, pe care printul il culese. Cenusareasa ajunse acasa fara caleasca, fara lachei si cu hainele ponosite.’’

Cunoasteti cu totii povestea Cenusaresei, nu? Ei bine, cînd eram mic si ascultam aceasta poveste citita de bunica . . .

Restul l-am scris pe lightplay.ca

Romantism pe butelca

Aseara am observat ca mi s-a terminat provizia de vin Côtes des Languedoc asa ca am fost nevoit sa cobor în camera rece si sa-mi extrag una butelca de vin rosu din colectia personala, Côtes du Brulhois productie 2006, medaliat cu aur la Paris. Chiar înainte sa-i dau cep, am observat urmatoarele etichete pe sticla

En 1574, Charles de Balzac, dit le “Bel Entraguel”, Seigneur de Dunes, fut l”amant de la Reine Margot.
On ranconte les avoir apercus une nuit dans un carrelot (petite ruelle) de la bastide, tendrement enlaces sous la lumiere pale de la lune. On dit meme qu”une coupe argentee de vin de Brulhois aurait ete l”instigatrice de cette rencontre…
Issu des cepages Merlot, Tannat et Cabernet, le “Carrelot de Anants” tout en rondeur, gouyelant aux aromes des petits fruits rouges, accompagnera merveilleusement viandes en sauces, viandes grilles, fromages et charmera vos repas comme il a charme, il y a quatre siecles, les rencontres de Charles de Balzac et de la Reine Margot

Traducere, pentru anglofoni si franco-afoni

In 1574, Charles de Balzac, zis si ‘’Frumosul Entraguel’’ (familie nobiliara franceza – nota mea), Senior de Dunes, fu amantul Reginei Margot (Marguerite de Valois, sotia lui Henric al IV-lea – nota mea)

Se povesteste ca ar fi fost zariti într-o noapte, pe o ulita (mica straduta) a bastidei (bastida - orasel de provincie din Sudul Frantei, fortificat – nota mea), înlantuiti tandru sub lumina pala a lunii. Se spune chiar ca o cupa de argint de vin de Brulhois ar fi fost instigatoarea acestei întalniri..

Ivzorât din lastari de vie de Merlot, Tannat si Cabernet, ‘’Ulita Amantilor’’ cu rotunjimea lui, debordând de arome de mici boabe rosii, va acompania minunat fripturi în sos, gratare, brânzeturi si va fermeca mesele dvs la fel cum a fermecat, acum patru secole, întalnirile dintre Charles de Balzac si Regina Margot.

Dupa cum puteti vedea, putem spune fara teama de a gresi, nu doar In Vino Veritas dar si In Vino Fabula.

Bine, nu ar trebui sa va pregatiti examenul de istorie citind etichete din astea. Marguerite de Valois, alias Reine Margot, nu avea cum sa se plimbe în 1574 sub clar de luna prin Sudul Frantei la bratul amantului sau pentru simplul fapt ca din 1572 pâna în 1576 a fost sub arest la Luvru, arest ordonat de mama ei regina Catherina de Medicis. Stim ca în poveste e vorba de Sudul Frantei, pt ca bastide înseamna orasel fortificat si este o denumire folosita doar in Languedoc, Gascogne si Aquitane, provincii din sud învecinate cu Spania.

Asta este doar o Fabula, adica o poveste. Dar interesanta mai ales pentru fraierii de consumatori care au nevoie de povesti ca sa deguse un vin bun.

Piata de vechituri

Sâmbata, împreuna cu înca trei prieteni (dintre care unul libanez si celalalt chebecos) am luat cu asalt o piata de vechituri si antichitati din vecinatate, în speranta descoperirii unor comori ascunse. Se apropie ziua unor amici pasionati de antichitati si m-am gândit ca pot descoperi gaina cu oul de aur prin marea de kitchuri. Dupa un mic dejun copios, am luat-o la picior (a se citi masina) spre respectiva piata de vechituri.

Acum, nu stiu daca ati vazut vreodata o piata din asta, numita în franceza ‘’Marché aux Puces’’ sau ‘’Flea Market’’ în engleza. Adica ‘’Piata cu Purici’’ în traducere grosiera, ori bazar daca ar fi sa ne luam dupa mostenirea lingvistica lasata noua de catre prietenii nostri din Imperiul Otoman. Gasesti acolo toate rahaturile posibile, de la bucati de masina la antichitati de valoare. Sa nu va amagiti crezând ca numai în Romania exista bazare din astea. Am gasit si la Londra si la Boston si peste tot.

Cum ne plimbam noi printre vechituri, prietenii cu care eram se opreau din loc în loc în functie de educatia si cultura fiecaruia. De exemplu, amicul meu libanez se uita la pipe si nargilele. Chebecosul era interesat de chestii legate de istoria hokeiului în Quebec. Sau de antichitati prezentate ca provenind direct din casele primilor emigrati în Noua Franta.

Eu ma uitam dupa niste articole de colectie legate de al doilea razbel mondial. Unul din amicii pasionati de antichitati, datorita caruia am iesit in piata de vechituri, se da în vânt dupa chestii legate de Wermacht. Si nu, nu-l cheama Mazare, daca la asta v-ati gândit. Tipul are deja în colectie un cutit care a apartinut unui soldat german ce era cantonat în casa bunicilor sai din Romania, cutit turnat în otel Krupp si care taie si astazi la fel de bine cum taia în 1942. Si asta fara sa fi fost ascutit nici macar odata. Deci ma uitam dupa o Cruce de Fier sau dupa o insigna apartinând trupelor SS.

Deci ma uitam dupa o Cruce de Fier sau dupa o insigna apartinând trupelor SS. O sa ziceti ca sînt diliu sperând sa gasesc decoratii naziste sau insigne într-o piata de vechituri canadiana, cînd mult mai probabil ar fi sa le gasesti în Europa. Nu bre, nu sînt diliu. În Europa este interzisa comercializarea lor, în timp ce în Canada e legal.

Intermezzo : Orpilatii care se burzuluiesc la citirea acestor rânduri, sa se abtina. Fiecare colectioneaza ce-l pasioneaza!

Cum ma uitam eu la niste vechituri, se apropie prietenul meu chebecos si-mi arata mândru niste insigne rusesti care se purtau la sapca, din alea cu steaua rosie, apartinand fostilor soldati ai Armatei Rosii în timpul Uniunii Sovietice. ‘’Nu ma intereseaza’’ îi spun. ‘’Romania era la granita cu URSS si e plin de rahaturi din astea la mine în tara. Daca vrei sa fii folositor, cauta-mi Crucea de Fier’’. Amicul se uita la mine amuzat si pleaca la scotocit prin tarabe.

Între timp, celalalt român cu care eram se apropie de mine cu un pistol din ala cu teava ca o pâlnie cum trebuie ca aveau primii francezi stabiliti în Quebec. ‘’Uite ba’’ zice el râzând ‘’ am gasit pistolul cu care a fost împuscat Hayenwatha (sef indian mohawk - nota mea)’’. Ma uit la el curios, îl întorc pe toate partile si-i spun sa se uite pe teava. Cînd îl întoarce, vede ca teava era teava numai vreo 10 cm in interior, restul fiind non-teava. Adica era obturata cu metal turnat. Dupa aia îi arat vânzatorul de vechituri care-i vanduse pistolul. Era un chinez batrân, din ala cum vezi prin filmele cu Jackie Chan. ‘’Vezi, bre, au ajuns chinezii sa contrafaca pâna si pistoalele primilor pionieri canadieni. Asta da popor!’’ am râs eu cu gura pâna la urechi.

Si tot plimbându-ma, am gasit în sfarsit si Crucea de Fier mult cautata. Cu tot cu panglica care se lega la gât. Avea aerul ca e veche si chiar provine din timpul razboiului. Excitat tot, am luat-o în mâna numai ca sa ma prind ca respectiva Cruce de Fier era bine mersi din aluminiu. L-am întrebat pe vânzator daca-s multi fraieri care pun botul la produsele lui si a dat din cap într-un soi de mâraiala. Mai departe, pe masa lui am gasit asa : o insigna aurie cu cap de mort apartinând trupelor de blindate germane, una argintie cu vulturul nazist si care-mi facea impresia ca e aia pe care o purtau în piept subofiterii SS si înca una cu simbolul Gestapo. Normal, toate contrafacute.

‘’Auzi, da vrun inel sau cercel care a apartinut faimosului pirat Henry Morgan, n-ai?’’ (faimos pirat britanic care ataca galioanele spaniole în Caraibe - nota mea). Mosul s-a aplecat repede si a scos un inel de argint cu cap de mort si doua pistoale încrucisate si mi l-a pus în mâna. ‘’Pirate ring, pirate ring’’ zicea el excitat. ‘’Ten dolars for you’’ a adaugat el cu inconfundabilul accent chinez. ‘’Du-te ba, d-acilea’’ am râs eu si i-am dat inelul înapoi.

Chebecosul cu care eram si-a cumparat o busola destul de misto, cu zece dolari. Facuta în Germania de Vest în 1950. Era fericit, cica la Sport Expert o busola costa vreo 150 spre 200 de dolari. N-am de unde sti, ca nu m-a interesat pâna acum. Oricum, am facut misto de el vreo jumatate de ora întrebându-l daca era debusolat înainte sa-si ia busola si razând cu lacrimi cînd ne-am ratacit printre tarabe si nu mai gaseam iesirea. Dar macar busola arata nordul, singura problema e ca noi nu stiam daca iesirea e la Vest sau la Nord Est. Pâna la urma am iesit din piata cu GPS-ul meu.

Cam asta a fost cu piata de vechituri. daca nu m-ar interesa originalitatea antichitatilor si provenienta lor, as fi putut sa-mi fac o colectie chiar misto de rahatele. Dar cum eu nu achizitionez decât antichitati de calitate, o sa caut în alta parte cadoul pentru amicii mei colectionari.

Cu scuzele de rigoare

Ma chinui de vreo 10 zile sa scriu un post despre civilizatia mayasa si cum nu cunosteau ei roata si prelucrarea fierului, dar stiau sa dea in bobi si in stele. Si pt asta erau considerati cea mai “avansata” civilizatie.

Dar nu mi-a iesit. Nu mi-a iesit pt ca nu am timp. In fiecare zi am scris cite o fraza, mi-am repetat ideile si m-am invirtit in jurul cozii pt ca la urma sa dau “publica” la articol si sa vad ca WP nu imi afiseaza decit prima parte, ceea ce am scris saptamina trecuta.

E ca naiba. Am o perioada super incarcata si nu mai am energie seara si pt blog. Cred ca revin la articole mai scurte si la obiect. Cum mi-am rupt blugii intre picioare, istorii romantice scrise pe-o butelca, chestii din astea de adormit tzincii.

Pai nu?

Lecturi

La recomandarea Alexandrinei (Lightplay), am comandat pe Amazon ‘’How to be a canadian (Even if already you are one)’’. Mi-a sosit acasa într-o zi si m-a costat 10 CAD cu tot cu transport. N-am apucat înca s-o citesc dar am rasfoit-o vreo cinci minute. Si din alea cinci minute, trei am râs în hohote. Mi se pare una din cele mai haioase (si adevarate) carti despre Canada.

Ah, da. Deja am trei amici care mi-au cerut sa le-o împrumut. Vedem.

Next Page »