Montrealul si zonele din jur sînt pline de piste ciclabile, care de care mai frumoase si spectaculoase. Un parc de marime medie are amenajate în jur de 50 de km de pista ciclabila. Doar la mine-n cartier sînt patru parcuri din astea. Pe masura ce iesi din oras catre zona rurala, pistele sînt din ce în ce mai lungi si mai pline de plimbareti. Estul Quebecului numita si ‘’Elvetia Americii’’, o zona aflata la doar 30 de km de Montreal si care e plina de cantoane exact ca si originalul iar peisajele taie rasuflarea – are amenajati mii de km de piste. Mii!

Sa nu uitam ca Montrealul e orasul care a inventat Bixi – sistemul public urban nord-american de transport pe bicicleta – sistem vândut New York-ului, Londrei, San Franciso (cred ca si Beijing sau Shanghai, nu mai retin) si altor orase mari. Daca va plimbati vreodata la Londra pe un Bixi, nu uitati ca e nascuta în Montreal.

În ultimii trei ani am folosit o bicicleta semi-cursiera, cum se numea în Romania. Dar a îmbatrânit si pe lânga ca e un model depasit, ma descurcam destul de greu cu ea pe pistele ne-asfaltate. Asa ca am decis sa-mi iau alta, construita de un designer chebecos, Louis Garneau. Initial am vrut o Bottecchia dar din pacate nu prea se gasesc p-aici decât la mica publicitate si de obicei se refera la biciclete de colectie.

Noua mea achizitie are 21 de viteze, cadru de aliaj aluminiu, amortizoare ajustabile pe fata si sub sa si este foarte usor de demontat în caz de necesitate. Deci nimic special. Nu m-au interesat biciclete ‘’de firma’’ cu ‘nspe mii de reglaje de care sa uit sau pe care sa nu stiu sa le folosesc. I-am spus vânzatorului cînd am vorbit cu el ca vreau o bicicleta care sa nu-mi distruga spatele, sa aiba amortizoare ca sa nu-mi zduncine crererii si sa uit cu cine am votat, sa poata schimba vitezele repede în cazul în care-mi rasare in fata un deal si sa nu ma doara fundul dupa o zi de biciclit. Atât i-am cerut.

Deocamdata jucaria raspunde foarte bine nevoilor mele. Am facut deja niste plimbari destul de lungi (a venit si la noi primavara) si se misca repede si confortabil. Trebuie sa-mi mai cumpar niste accesorii (portbagaj demontabil cu genti laterale, suport de bidon apa si altele) dupa care-s pregatit sa iau vara în piept. Deja prin cartier ma deplasez numai calare.

Va las, ca-i soare si douazeci si doua de grade afara.

Vinerea trecuta, adânc cufundat în gânduri legate de niste matrici care nu vroiau sa se alinieze dupa stelele din cer în asa fel încât sa-mi iasa modelizarea unor placi structurale, am traversat bulevardul care taie diagonal piata din fata cladirii de birouri unde lucrez în drumul meu spre gara.
‘Monsieur’
Am continuat sa merg cu un pas masurat catre gara percutând cu colturile mintii liniile si coloanele matriceale. Bizar, cred ca trebuie sa iau la mâna cartea lui Bathe sau vad unde gresesc.
‘Allo, monsieur!’
Am ridicat absent privirea si am dat nas în nas cu un nene politist care-mi zâmbea larg. Luat prin surprindere, m-am oprit brusc. O femeie care mergea în spatele meu s-a izbit de mine si aproape sa cada. ‘Pardon’ îngân nedumerit un soi de scuza.
‘Ah, monsieur. M-ati auzit, deci’ ma ia politistul deoparte.
Uimit, m-am uitat în jur nefiind sigur ca vorbeste cu mine.
‘Monsieur, ati traversat pe rosu. Aveti un act de identitate?’ întinde el mâna. M-am uitat la el buimac. ‘Am traversat … pe rosu?’ am întrebat nesigur.
‘Îhî’ se hlizeste el. ‘Amenda patruzeci de dolari. Actul dvs de identitate va rog’
Ma uit în jur. În spatele meu, doua masini trec pe rosu. Cinci-sase pietoni traverseaza si ei de-a ‘ndroanga. La câtiva metri mai în fata, un homeless umbla prin mijlocul strazii printre masini cu un pahar de carton în mâna în speranta ca strânge câtiva banuti. Ma întorc catre agentul de politie care asteapta netulburat cu mâna întinsa sa-i dau actul de identitate.
‘Agent…Ferladeau’ îi citesc numele de pe ecusonul bluzonului. ‘În jurul nostru chiar în acest moment se întampla o gramada de încalcari ale regulilor. Unele mai grave decât un traversat pe rosu. Nu mi-e foarte clar de ce stam de vorba în acest moment’
‘Negati ca ati traversat pe rosu?’ ma întreaba suspicios.
‘Nu. Nu neg. E posibil sa fi traversat pe rosu. Îmi amintesc precis totusi ca m-am asigurat sa nu vina nici o masina’. Îi întind actele. Le consulta tacticos dupa care începe sa-mi faca o morala legata de traversatul pe rosu pe care n-am mai auzit-o de prin clasa a cincea. Ma uitam la el tâmpit, nestiind daca sa râd sau sa ma enervez ca pierd trenul din cauza lui.

În mijlocul tiradei despre montrealezii neascultatori pe care-i doare undeva de regulile de circulatie în ciuda faptului ca un politai se afla fix în mijlocul intersectiei, trece pe lânga noi un biciclist. Pe trotuar, printre pietoni. Fata agentului s-a luminat deodata si îndesându-mi actele în mâna a facut stânga împrejur si din doi pasi l-a ajuns pe biciclist si i-a trântit o mâna pe umar de l-a darâmat pe ala de pe bicicleta. ‘Esti liber’ mi-a strigat peste umar deja mult prea ocupat cu pestele mult mai mare decât mine.
Am mai stat câteva secunde uitându-ma la el, dupa care realizând ca pierd trenul am luat-o la galop catre gara. În mintea mea matricile disparusera si ramasesera numai gândurile legate de mama universala a agentilor de circulatie.