Vecinul meu John Deer. Locuieste în padurea din spatele casei si ma mai viziteaza din când în când.
Dupa o ‘’vacanta’’ de doi ani petrecuti în domeniul constructiilor de autostrazi si poduri, am decis sa ma întorc în domeniul Energiei (nuclear si hidro). Motivul este unul destul de simplu : unei aparente fundaturi profesionale (dificultati în a fi desemnat ca sef de proiect pe infrastructuri din Quebec datorita lipsei din CV-ul meu a experientei de minim 10 ani în afaceri cu Ministerul Transporturilor din provincia asta socialista si birocratica) i s-a suprapus o oportunitate excelenta în divizia de Energie (seful echipei de proiectare a unui lant de hidrocentrale în Ontario).
Cum am mai lucrat cu viitoarea mea echipa si ne cunoastem destul de bine, nu ar fi motive de incompatibilitate. Împreuna cu ei voi încerca sa mentin Canada pe primul loc în lume la exportul de electricitate. Pâna atunci urmeaza o perioada de readaptare si de munca sustinuta în care iar n-o sa am timp de blog.
Dar nu va faceti griji, abia am venit din concediu. O sa-l umplu cu fotografii!
Cind Udrea a anuntat ca l-a convins pe Bute sa devina nu’s ce ambasador onorific al Romaniei, am ris. Cind Udrea a anuntat ca l-a convins pe Bute sa joace la Bucuresti urmatorul meci pt centura de campion mondial, am ris iar.
Acum nu prea e rasul meu.
De citeva saptamini se desfasoara la Montreal o campanie radio cu tema “Te trimitem la Bucuresti sa vezi meciul lui Bute”. Doar in ultimile zile s-a vorbit la radio despre Bucuresti si ce poti face ca turist in capitala Romaniei cit nu s-a vorbit in ultimii 50 de ani. S-au facut poante, s-au discutat trasee si s-a batut moneda pe ideea “ai putea fi singurul din grupul tau de prieteni care sa aiba ocazia sa viziteze Romania. Participa la concurs si cistiga!”
Si chebecii participa, nene. Olelei da’ cum participa. Vreo doua agentii de voiaj au prins oportunitatea din zbor si acum ofera pachete all-inclusive care cuprind si intrarea la meci. Si chebecii cumpara!
Din punctul asta de vedere, trebuie sa recunosc ca Udrea a avut dreptate. Meciul lui Bute de la Bucuresti va aduce cel putin citeva zeci de chebeci pe plaiurile dambovitene.
Na, cind e treaba de laudat, laudam! In rest ramane cum am stabilit: plec in vacanta si continui sa astept demisia si anchetarea Robertei Anastase pt frauda de la votul cu legea pensiilor.
V-a fost dor de mine? Nu? Oh, c’mon! Bine, hai ca va scriu ceva
***
Dragi cafeinomani,
A fost odata ca niciodata (ca de, daca n-ar fi nu s-ar povesti sau poate s-ar fura de pe alte bloguri). A fost odata deci, peste noua mari si noua tari (fata de locul din care cititi voi blogul acum) o fata si un baiat. Responsabili, nu ca tinerii din ziua de azi. Fata avea în jur de 16 ani si era dansatoare într-o trupa de balet. Cam 3 ore pe zi, în fiecare zi, dupa scoala. Sâmbata si duminica era profesoara la o scoala de dans pentru copii. Lucra cu grupa de fetite de la 4 la 6 ani.
Baiatul avea în jur de 18 ani si era în primul an de facultate. Cînd nu-si facea stagiul într-o firma de inginerie, lucra ca salvamar la o piscina municipala. Cam 4 ore pe zi, în fiecare zi, dupa scoala. Sâmbata si duminica era profesor de înnot la aceeasi piscina pentru grupa de prescolari ‘’La tortoise’’.
Spre dezamagirea vostra, povestea se opreste aici. Nici o ‘’Romeo si Julieta’’ aici.
Chestia asta mi-a adus aminte de cît de inconstient si iresponsabil am fost ca tânar. Trebuia sa fie cineva nebun sa-mi dea pe mâna la 18 ani tzânci de 5-6 ani. La vârsta aia aveam în cap numai bairame, gagici (si ce gagici am avut la 18 ani, ohlala), bautura si fotbal. Era vremea lui Hagi si a marilor calificari dupa care se aruncau televizoarele de la etaj pe fereastrele caminelor. Era vârsta la care faceam greve non-stop pentru ca abia descoperisem democratia. Protestam din orice. Era vremea cînd ne uitam la pornete toata noaptea în camerele de camin, cînd mergeam în discoteca de joi pâna duminica si cînd chiuleam la cursuri atât de mult încât aveam probleme sa-mi aduc aminte unde-i de fapt facultatea.
Tinerii din ziua de azi (astia de aici, habar n-am cum o mai fi prin tara) sînt responsabili. Se organizeaza in asociatii studentesti, fac politica, sînt informati si mai ales au activitati extra-scolare într-un an cum n-am avut eu toata viata. Tinerii din vremea mea (aceeasi care azi sînt manageri de succes, politicieni la putere sau profesori emeriti) au fost niste troscai. Bautura, femei, fotbal, greve, m..e Iliescu. Atât! A, si bisnita cu tigari în camin.
Nu mi-e clar daca s-au schimbat vremurile sau oamenii sînt diferiti. E mult mai usor sa-l faci pe unul de poveste postând pe Facebook fotografii din tineretea de atunci decât fotografii din tineretea de azi. Nu stiu cum vi se pare voua, dar mie mi se pare o mare chestie!
As fi foarte curios sa aflu de ce femeile spun despre un barbat ca-i porc daca respectivul le-a înselat? Din ce stiu de la tata, care a fost medic veterinar, porcul este în realitate un animal fidel. Care n-ar umbla dupa alta purcica. De ce exact porcul e luat ca referinta pentru infidelitate? As întelege daca s-ar spune despre barbat infidel ca e un armasar. Sau un taur. Armasarul obisnuieste sa fuga dupa orice femela care-i intra în raza de actiune. Taurul la fel, cu deosebirea ca el fuge dupa orice vietate care misca, nu conteaza neaparat sexul. Atunci de ce porcul e referinta? Cîti porci ati vazut voi care sa fuga dupa mai multe purcici?
Protestez contra nedreptatii care i se face porcului!
Am bagat de seama cu oarece surprindere fireasca datorita virstei (nu mai sint asa de tinar si nu ma mai prind din prima) ca sint prea ocupat cu propria mea viata personala ca sa mai am timp sa mai scriu pe blog. Da’ na, hostingul e platit pe anul asta asa ca mai tragem un pic la ramele intelectului blogheristic.
Observ ca m-am transformat in tipii aia pe care-i uram prin anii 90 pentru ca au emigrat in canadezia si dupa aia se dadeau loviti in aripa cind era vorba sa dea si ei un semn de viata. Din proprie initiativa. Diferenta dintre mine si ei e ca eu le scriu celor pe care-i cunosc personal (o dau cotita doar in spatiul public al acestui blog) pe cind ei nu le scriau nici rudelor. Da, ba vere, despre tine vorbesc!
Nu stiu ce-ati mai frecat voi in ultima vreme si nici nu ma intereseaza. Stiu ce-am frecat eu. Piscina, ca afara sint 30 de grade desi e numa’ 1 iunie. Stiti cum se inmultesc algele de la caldura? Pericol nene! A trebuit sa indepartez un soi de cultura acvatica care l-ar fi adus pe tata lu’ Nemo la orgasm.
Apropo de tata lu’ Nemo: in film a fost interpretat de vocea lui Albert Brooks. Tipul asta, unul din cei mai amuzanti oameni in afara ecranului (ca majoritatea sint niste plati cu care n-as rezista la o bere mai mult de 5 secunde) a scris o carte intitulata 2030: What happened to America, sau ceva de genul asta. A ajuns pe locul 5 la bestsell-uri cu mult deasupra lui Mark Twain, de exemplu. Dar dupa cum spunea chiar el pe Twitter, Mark Twain n-a fost niciodata invitat la Letterman, deci na!
Ma uitam zilele trecute la un film de razboi si m-a izbit o descoperire epocala: stiti ce filme n-au nici macar o femeie printre protagonisti? Alea despre al doilea razboi mondial in care actiunea se petrece pe submarin. Hai sa verificam: U-551 cu Mattew Mc ala blond, nema femei. Octombrie Rosu cu Sir Arthur cel sexy, nema femei. Care mai e? A, e ala cu Carry Grant si Tony Curtis, all time my favorite. In ala juma’ de echipa sint femei dar nu se pune ca a jucat Curtis in el si asta sughita daca nu vedea fusta cinci minute.
Altceva am mai facut de mi-am spalat masinile. Poate parea banal, dar pt mine n-a fost. Ca mi s-a taiat furtunul si am plecat la Costco sa-mi iau altul. Am iesit de acolo cu un televizor de 40 inch si o combina telefonica cu trei terminale de care n-aveam nevoie. Si am iesit fara furtun.
Pina la urma mi-am dus masinile la spalatorie ca timpul meu e pretios. Am incercat sa-mi facturez cele doua ore pierdute la Costco mie insumi si am ramas socat cit de scump sint. Tariful horar e direct proportional cu lenea care ma incearca.
O sa va mai scriu din vacanta. Vine cumnata-mea in vizita si vrea sa vada Canada. Sint dispus sa i-o arat, ca eu nu-s din aia cu nasul pe sus. Am acasa un album in culori absolut imbatabil scos de editura Hachette, cred ca o sa-i placa. Poate completez cu ceva Flickr, vad eu.
Weekend-ul viitor voi avea invitati la masa niste amici. Un grec, un libanez, un sirian si un iranian. Nu, nu e banc, e foarte pe bune! Grecul e crestin ortodox, libanezul e arab crestin, sirianul e arab musulman iar iranianul e baha’i (un soi de nici crestin, nici musulman, nici ateu).
Am urmatoarele dileme:
1. Ce bautura sa servesc – stiu sigur ca musulmanii nu beau alcool în timp ce crestinii se dau în vânt dupa el. Nu mi-e clar daca baha’i beau sau nu alcool, nu l-am vazut auzit niciodata pe amicul iranian discutând despre bauturi. Deci banuiesc ca nici ei nu-s drinkeri.
2. Ce mâncare sa servesc – libanezii si grecii sînt artisti la mâncare, nu mi-e clar cu ce sa ies la înaintare ca sa nu ma fac de bafta. De carne de porc nu poate fi vorba, poate voi încerca pui ca n-am cum gresi. Si brânzeturi.
3. Subiecte comune de discutie – la nivel teoretic libanezii au o problema cu sirienii, în timp ce iranienii sînt amici cu sirienii. Rezulta prin regula de trei simpla ca libanezii au ceva cu iranienii? Nu mi-e clar! Sper sa ma ajute grecul sa ies din dilema.
Fiecare din amicii mei, luati individual, sînt de nota douazeci. Libanezul e un tip de super gasca cu care am fost la nenumarate bairame, fan Barcelona si prieten foarte bun de-al meu. Sirianul e un tip foarte gentil si amabil, un tip cu o vasta cultura generala. Grecul e pasionat de tot soiul de chestii românesti (acu’ doua zile îmi povestea despre comisarul Miclovan, de era sa cad de pe scaun) si un avid bautor de vinuri rosii mediteraneene. Iranianul e pontagiu si plin de istorii misto. Cred ca as putea prelua o gramada din zicerile lui pe care sa le transpun pe blog, mai învatam si noi câte ceva.
Dar dilema e: oare cum naiba or fi pusi împreuna? A, aveam de gând sa invit si o colega spanioloaica ( o sa va povestesc altadata despre ea) dar mi s-a parut ca ma alint prea tare. Totusi la mine acasa nu e filiala ONU.
Merii din curte sînt extraordinari de frumosi.
Si un close-up care mi-a iesit destul de fain, de-a dreptul dramatic as putea spune:
