Fara îndoiala ca fiecare dintre noi a vazut filmul Sunetul Muzicii cu Christopher Plummer si Julie Andrews de mai multe ori. Filmul e un clasic al cinematografiei, premiat cu cinci premii Oscar, doua Globuri de Aur si a constituit probabil rampa de lansare pentru Julie Andrews.
Nu stiu însa câta lume stie ca familia Von Trapp a existat (si exista) în realitate. Ïn ce ma priveste, pâna acum doua saptamâni cînd s-a întâmplat sa trec prin oraselul Stowe din Vermont aflat la doua ore jumate de Montreal, habar n-aveam! Odata ajuns acolo, am oprit aiurit în fata unui hotel cu alura de cabana de lux, în fata caruia se odihnea o placa de lemn pe care erau sculptate câteva cuvinte:
I-am spus sotiei ca Von Trapp si Austria în aceeasi fraza îmi aduce aminte de filmul Sunetul Muzicii dar ca mi se pare ciudata asocierea cu Vermont. A râs si mi-a spus ca ar fi prea de tot. Am intrat în hotel cu ideea de a vorbi cu vreun angajat, însa mi s-a parut atât de deplasat dupa ce am vazut decoarele interioare încât ar fi fost echivalent cu a pune întrebari la receptia de la Hilton despre proprietarii lantului hotelier. M-am multumit sa trag niste poze prin jurul hotelului si ajuns seara la Montreal, am cautat pe Google informatii despre Von Trapp Family Lodge.
Astfel am aflat ca pretul pe zi al unei camere în acest complex hotelier pleaca de la 300 de dolari în sus pentru o perioada minima acceptata de trei zile si ca apartine adevaratei familii Von Trapp. Maria, interpretata de Julie Andrews in film, a scris o carte de memorii în 1949 dupa moartea sotului ei, Capitanul Von Trapp si acea carte a stat la baza muzicalului si al filmului cu acelasi nume. Interesant!
Puteti gasi mai multe detalii si fotografii cu adevaratii Von Trapp pe site-ul hotelului, la adresa http://www.trappfamily.com/. Am realizat ca nu as avea cum sa stau la acest hotel fara minim o mie de dolari si ca în ciuda pretului piperat, fanii filmului dau navala. Site-urile de turism spun ca peste doua sute de mii de vizitatori trec pragul acestui hotel, anual.
Ïntr-un weekend de 1 mai cu o medie a temperaturii de 18 grade si soare plin, nu se putea sa ratez ocazia loviturii de începere a noului sezon.
Terasa e spalata si aranjata, mobilierul de terasa e în pozitie, gratarul pregatit si berea la rece. Anul acesta voi încerca si alte retete fata de cele cu care v-am obisnuit deja.
Ïn fotografia de mai sus, brosete de pui marinate în sos de rosii cu soia si sirop de aratar.
Aflat în vizită la un amic si urmărind reluarea meciului din Champions League dintre Barcelona si Real Madrid, m-am apropiat de televizorul lui caci mi se parea ca într-un colt culorile erau cam stearse. De aproape am vazut ca avea o pânza de paianjan în coltul televizorului chiar peste ecran.
- Mă dă-o naibii, îi spun amicului, mai sterge si tu praful. Nu vezi ca ai pânze de paianjen pe televizor?
- Aia e tribuna lor, zice tipul. Barca joaca atât de misto încat si paianjenii vor sa-l vada pe Messi.
***
Joia trecuta, la sfârsitul unei sedinte de coordonare cu doi ingineri spanioli si unul britanic, am început sa vorbim despre traditii si obiceiuri de Paste. Se apropia week-endul lung si simteam nevoia sa mai vorbim si despre altceva decât despre job.
- Ïn Spania, începe unul din spanioli, vinerea de dinainte de Paste este foarte importanta. Nu mâncam, nu ne uitam la televizor, nu ne distram.
- Asa, dau eu din cap întelegator.
- Catolicii iau foarte în serios Pastele.
- Stiu domnule, îl asigur eu. D-aia ati inventat si Inchizitia!
***
Sotia îmi citeste un articol din ziar în care se anunta ca guvernul din Quebec va interzice vânzarea de ciocolata în scopul finantarii activitatilor extra-scolare si va promova în schimb alimentele sanatoase.
- Deci fetitele vecinilor ne vor vinde de acum cutii cu broccoli ca sa-si finanteze excursia cu scoala la Washington?
- Da.
- Ïnseamna ca turismul american e în buda!
***
- Xristos Anesti! ma întâmpina a doua zi dupa Pasti, colegul meu grec.
- Stiu, au anuntat la stiri! i-am raspuns foarte serios.
***
În timp ce prietenul meu butoneaza fericit iPadul pe care si l-a cumparat cu câteva zile în urma, ma întreaba :
- Cînd îti iei si tu unul?
- Cînd o sa aflu raspunsul la o întrebare care ma roade de câteva luni.
- Care-i aia?
- Cine a muscat din marul ala care reprezinta logo-ul Apple?
***
Am fost cu Santa Fe-ul la schimbat uleiul si cauciucurile. Printre altele îl întreb pe gagiul ala de la vânzari :
- Domnule, evalueaza-mi si mie valoarea masinii ca vreau s-o vând si sa-mi iau alta!
- Sigur, zice dealerul. Avem toate modelele. Ce te-ar interesa?
- Depinde de evaluarea pe care mi-o faci. Daca e mare, un Hyundai Veracruz.
- Si daca e mica?
- Un model pe care sigur nu-l vinzi tu!
***
Pe la sapte dimineata într-o sâmbata aud o pacaneala în curte, ca un mic tractoras. Chior de somn ies afara pe terasa si dau nas în nas cu un tehnician de la firma de îngrijire a peluzei cu care am contract.
- Care-i treaba, ninja? îl întreb pe ala.
- Facem tratamentul pentru viermii albi, zice el. (Astia-s un soi de lighioane care manânca radacinile la iarba- n.r)
Ma uit în spatele lui si vad curtea casei ca si cum ar fi fost arata cu un plug mai mic. Smocuri de iarba erau scoase ici si colo din pamânt.
- Habar n-aveam ca mai întâi trebuie sa sapi dupa ei, i-am raspuns.
Coana Europa : Romania nu e pregatita sa adere la zona Euro în 2015.
Guvernul Boc : Avem o strategie de adoptare a Euro înainte de 2014
Mugur Isarescu, seful BNR : Adoptarea Euro înainte de 2015 ar putea creea probleme.
Guvernul Boc: Avem ca tinta adoptarea Euro în 2014, dar nu ar fi deloc rau sa fie chiar mai repede.
Mihai Tanasescu, FMI : E mai bine ca Romania sa nu adopte Euro în 2015 deoarece nu are o economie competitiva.
Guvernul Boc : Am decis sa renuntam la tinta din anul 2015 pentru adoptarea Euro.
Andreea Vaas, consilier în Guvernul Boc : Termenul de 2015 pentru adoptarea Euro trebuie mentinut.
Basescu: Criza economica ne-a dat o lectie si trebuie reanalizat obiectivul 2015 pt accesul în zona Euro.
Basescu : Sînt pentru mentinerea obiectivului 2015 pentru aderarea la zona Euro.
***
Mai întelege careva ceva? Laser sînt politicienii români la strategii si politici financiare pe termen mediu si scurt. Laser nene! Pâna si girueta de pe acoperis îsi schimba pozitia mai rar decât ei.
Ma înnebunesc dupa artistii francezi si spectacolele lor. Dupa ce în februarie am asistat la un concert acustic de exceptie al Vanessei Paradis intitulat Une nuit a Versailles, vine momentul cînd îl voi vedea live pe Pierre Richard (Marele Blond, Omul cu un pantof negru) în piesa de teatru Franchise Postale la Place des Arts. Pierre Richard fiind unul din actorii mei francezi favoriti din toate timpurile la egalitate cu Louis de Funes si Gerard Depardieu.
În asteptarea acestui spectacol, voi merge cu sotia la primul concert din Montreal al lui Kylie Minogue, ilustra necunoscuta pe aceste meleaguri. Probabil ca vor asista la spectacol doar europeni sau asiatici. Nici un cuvânt în presa locala, nici o promovare la radio sau Tv, nimic. Un concert pe shestache anuntat doar de câteva afise stradale.
Dupa care pe 4 mai e rândul bunicilor de la Bon Jovi. Desi îmi plac si am fost in tinerete fan de-al lor, trebuie sa recunosc ca-mi par cam obositi zilele astea. Însa sotia a insistat mult sa-i vada caci spectacolele lor sînt super profesioniste. Actualul show, care va fi prezentat si în Romania cred, dureaza nu mai putin de doua ore jumate si reflecta toate succesele trupei de-a lungul timpului. Concertul de pe 4 mai e al patrulea (!!) din acest an prezentat la Montreal. Cererea de bilete e atât de mare încât rockerii au început sa faca naveta încoace, caci umbla zvonul despre posibilitatea adaugarii altor doua spectacole în timpul acestui an.
În general Montrealul e un pol al spectacolelor in Nord America. În decurs de trei luni de acum încolo trebuie sa ajunga pe aici toate numele la moda din industria de show biz: Eminem, Lady Gaga, Rhianna, Elton John, U2 si o gramada de alti grosi.
Opt cozonaci de facut, trei păşti de aranjat, zece kile de vin rosu de achizitionat, douazeci de oua de vopsit, cinci litri de lapte de cumparat, juma’ de sac de faina de rezolvat, o jumatate de miel de gatit la oala de lut, doua sute de meteri patrati de parchet de spalat si aspirat, cinsprezece rafturi de carti de sters de praf, doua masini de spalat vase pline, sapte flori de udat si curatat de frunze uscate, 350 de metri patrati de curte de maturat, doi sconcsi de înjurat, patru trandafiri de replantat, doua masini de spalat si aspirat, cinci crengute cu mugurasi de cules din salcâm, un buchet de flori de asezat în vaza, 15 metri patrati de geamuri de spalat, un dulap de haine de iarna de schimbat, o magazie de 30 metri patrati de aranjat, o terasa de lemn de spalat si opt musafiri de primit.
Sarbatori pascale fericite si voua!
Astazi am fost anuntat printr-un comunicat al companiei la care lucrez ca un coleg de birou cu care lucram în echipa pe un proiect international, a murit într-un accident de elicopter în nordul Indiei. Se afla în drum catre un santier la momentul accidentului. Impreuna cu el au murit inca 17 persoane. Vestea mi-a produs o tristete imensa pe care oricât am încercat s-o ascund, n-am reusit. Accidentul survine dupa moartea altor doi ingineri din departament în timpul cutremurului din Haiti. Se aflau acolo tot în interes de servici.
Ingineria internationala presupune azi riscuri pe care statul într-un birou le exclude. Pur si simplu nu exista firma medie spre mare în Montreal, Toronto sau Vancouver care sa nu aiba afaceri la international. N-au cum sa evite treaba asta daca vor sa ramâna în business. Si fiecare proiect presupune inspectii de santier ori coordonari de proiect la fata locului in zone adesea nesigure.
Ingineria civila în secolul 21 a ajuns sa implice riscuri mortale care înainte nu existau. Înainte de 1989 singurul risc pe care-l întâmpina un inginer în constructii era sa moara de ciroza de la atâta bautura. Acum orice calatorie în interes de afaceri presupune asigurari de viata pentru cele mai nasoale chestii : sarit în aer, terorism, rapire, atacuri chimice sau biologice, decapitari, etc. Si nu stiu cum sa va explic dar cînd te asiguri pt chestiile astea înseamna ca ai sanse sa ti se întâmple. Pentru ca foarte rar se pleaca catre tari civilizate si foarte des catre tari din lumea a treia în care locuitorii inca se spala pe dinti cu o bucata de lemn ud. Nu spun asta din superioritate sau aroganta occidentalului ci din experienta. Cele mai multe si banoase constructii se fac astazi în tarile subdezvoltate din Africa sau Orientul Mijlociu care n-au nici autostrazi, nici orase, nici fabrici, nici baraje. Astazi nu mai face nimeni baraje în Spania sau autostrazi în Franta. Si daca se fac, va garantez ca nu Canada o sa ia contractele alea. Dar Africa sau India ori Pakistanul sînt terenuri virgine unde se dau lupte comerciale între Europa, Nord America si China. E vorba de contracte de zeci de miliarde. Si cînd sînt câstigate întotdeauna este deplasata o echipa de coordonare sau management de proiect din tarile de origine la fata locului. Ar fi misto sa poata fi coordonate de la zeci de mii de kilometri dar din pacate nu este posibil.
Moartea colegului m-a facut înca odata sa ma gândesc ca traim într-o lume total nesigura desi cu tehnologia si stiinta din ziua de azi ar trebui sa fie mult mai sigura decât acum douazeci de ani. Din pacate e invers!
