Am remarcat masina asta intr-o parcare, si nu mi-a venit sa cred, de aia i-am si facut poza. Dupa vestitele marci de adidasi Mike, Adibas si Reobak, dupa si mai vestitele CD playere si televizoare Panasony si Samsong, elegantele parfumuri Gabriel Sabotini si Hugo Box, articole pe care le puteti obtine in shopping mallurile exclusiviste din angroul Europa,  sau in China Town de Chiajna, a venit oare acum randul Hyundai-ului sa fie imitat de chinezi?

Originalul

Copia?

Gata, am comis-o. Recunosc. Nu era o urgenta, dar am zis ca… nu stiu ce-am zis, doar am cumparat. Adica, la nici patru ani dupa ce mi-am luat primul Samsung LCD Full HD 1080p de 46″ (116 cm), mi-am dat seama ca mi-o slabit vederea, precum ciobanului din banc, si am luat unul si mai mare, dar mai ales mai destept, si si mai ales, mai usor.

Deci cafeinomanii moshului, Moshu mi-a adus un Samsung UE55D7000, adica un Smart TV, cu tehnologie LED, diagonala de 55 tzoli (139 cm), si care are doar 3 cm grosime si cantareste numai 18 kg. Las la o parte faptul ca mai e si 3D, pentru ca inca nu m-am ocupat de partea asta, si nu am niciun fel de receiver sau player de 3D.

Comparatie

Deci, primele impresii: cand a sosit cutia si l-am scos, am fost usor dezamagit, pentru ca nu parea sa aiba diagonala chiar cu 23 de cm mai mare decat cel vechi. Am pus mana pe ruleta si am masurat. Asa era. Diferenta vine din faptul ca modelul mai vechi (vezi poza) are o margine mult mai lata decat modelul nou, care are cam un cm, si e transparenta, ceea ce da o senzatie de piscina mai ales ziua, iar seara iti da impresia ca imaginea se revarsa direct in incapere. Se poate agata si pe perete, dar deocamdata am zis sa il testam asa, pe stativ.

Ce s-o mai lungim, ca simplu obiect decorativ si e foarte frumos, suplu si impozant in acelasi timp, dara-mi-te cand ii mai si dai drumul… Din pacate, in vara, cand am fost la Rumunia, m-am razgandit in ultimul moment si nu mi-am luat un satelit Dolce TV cu programe in HD. Asa ca, pe DigiTV, imaginea nu-ti taie neaparat respiratia. Cred ca mai ales meciurile din Liga Campionilor s-ar vedea formidabil in HD. Orisicat, programele Sky, si mai ales cele de pe National Geographic sau Discovery, se vad superb (vezi poza a doua). Te cred, la 800 HZ… Ma intreb cum s-or vedea in 3D.

Marele Canion in sufragerie

Partea de Smart TV, insa, e cam dezamagitoare. Adica, are wifi, il conectezi la Internet, dar daca ai un laptop, niciodata nu vei apuca sa folosesti televizorul pe FB, Twitter, Skype sau alte aplicatii, precum Google Talk. Pentru ca telecomanda (alt punct slab) nu prea te imbie la scris, desi are si o optiune qwerty, iar zona din mijloc poate fi activata ca un mousepad. In plus, cat o fi el de Smart, aparatul nu retine username-ul si parola pentru wifi, si trebuie sa le reintroduci de fiecare data cand activezi partea de Internet. Ori, poate ca nu am descoperit eu cum, inca.

Booon, mai departe. Spre deosebire de cel vechi, asta nou are si USB-uri, nu numai HDMi-uri. Evident, primul lucru pe care l-am facut a fost sa bag un USB stick cu ceva filme in format .avi, .mp4 si mkv. WOW. Mi s-a taiat respiratia cand am vazut cum reda fisierele respective, in 16:9, dar mai ales — si aici e unul din punctele cele mai tari ale modelului UE55D7000 — cum se AUD. Nu vreau sa va obosesc cu specificatii tehnice, le gasiti din belciug pe Internet, dar sunetul e cristal. Am pus pe MTV, si zici ca esti in sala de concert. La fel si cu mp3-urile de pe iPod. Desi am vazut The Lion King de enshpe mii de ori cu fii-mea cand era mica, am ramas cu gura cascata cand i-am dat drumul de pe USB. Muzica si imaginea, de zile mari, nene.

Deci, una peste alta, scump, dar face. Pentru ca e cam scump, la peste 2800 de dolari americani, fata de 2000 cat m-a costat stramosul lui in 2007.  Unii zic ca poate trebuia sa astept sa bage Samsungul Google TV pe modelele noi anul viitor. Dar, cum nu ma dau in vant dupa Goagal teve, iar recenziile erau cam nashpa, am zis pas.

Ce sa va mai spun? Pe ala vechi, de numai 116 cm, l-am mutat in alta camera. Deja mi se pare ca se vede cam slab… Eh, asa e omul. Astept vacanta ca sa ne ocupam un pic de partea de 3D. O sa va tin la curent.

P.S. Asa, ca tot n-aveam ce face cu el, firma de la care l-am cumparat mi-a trimis, cadou, si un aparat foto digital Samsung  EC PL-20. Vreun jaf, acolo, mi-am zis… Numai ca Samsung e o firma care se respecta, si o fi aparatul mai low-end, dar tot are 14.2 MP si video HD 720p! Tot vine Craciunul, poate il fac cadou cuiva!

P.P.S. Pozele sunt facute cu telefonul mobil…

Ficat de gasca cu sos de mere

La sfarsitul saptamanii trecute am tras o fuga de cateva zile in Ungaria, pentru a gusta din nou, dupa cativa ani buni, una din cele mai grozave delicatese din lume. Nu, nu va agitati inutil, nu e vorba de pastrama de carne pastrata sub sa, ci de vestitul ficat de gasca, foie gras pe franceza, sau libamaj pe ungureste. Si, si-a zis Abaddon, unde poate fi el mai bun, decat pe malul Lacului Balaton (rima fortata)? In plus, cantitatea de gasculite e mai mare pe malul “marii unguresti”, deci, la treaba, si la volan.

Din fericire, o misiune secreta ne-a purtat pasii, si mai ales rotile, spre mica statiune termala Heviz, doar la cativa kilometri de Balaton, cladita in jurul unui lac termal, unde temperatura e constanta – 36 grade – tot timpul anului.

Heviz

Statiunea e compusa din cateva hoteluri, si cateva sute de vile, care fiecare inchiriaza camere sau apartamente la turisti. Turisti, la sfarsit de octombrie, veti zice? Si inca multi, de prin toata Europa. Asa ca, odata misiunea secreta indeplinita, ne-am gandit sa cautam o cazare si sa stam peste noapte sa putem si sa gustam din vestitele vinuri unguresti din zona.

Booon, am intrat la cel mai central si luxos hotel, dar inauntru atmosfera era prea de-aia, de turism de turma, asa ca am decis sa ne incercam norocul la o pensiune, Panzio, pe ungureste. Am ochit un viloi gen Casuneanu si am sunat. A iesit o doamna, gata sa isi faca seppuku in fata noastra numai sa nu plecam. Apartament separat, in vila, cu baie si bucatarie utilata, wifi, totul luxos, curte cu poarta automata sa ne bagam masina, set de chei separate. Pretul? 35 de euro.  Nice, nu?

Lacul termal Heviz

Dupa ce ne-am schimbat, am taiat-o la lac, unde am plutit pe apa calda si puternic mineralizata vreme de cateva ore, in timp ce temperatura aerului era 8 grade. Totul, vreo 12 euro de persoana. Parcarea, 100 de forinti pe ora, adica vreo 30 de eurocenti.  Lacul e amenajat civilizat, cu o cladire in forma de stea in mijloc, cu nenumarate sali cu sezlonguri, in care te poti odihni, cu zeci de dusuri, vestiare si cabine de schimb si cateva baruri. Cei mai zurbagii, ca intotdeauna si peste tot, bolsevicii, veniti in haita din taiga. Cei mai galagiosi, grecoteii, care sareau in apa fericiti, de ziceai ca arde Atena chiar in spatele lor, nu la vreo 2000 de km.

Dar, dupa atata inot, ti se face foame, si dupa atata apa termala, ti se face chiar sete! Asa ca am revenit la vila, ne-am schimbat, si am purces la descoperirea adevaratului spir(i)t unguresc. Pe care l-am gasit intr-o carciuma traditionala delicioasa, numita Kocsi Csarda, sau Popasul (Hanul) Carutelor.  Iarasi, a trebuit sa luam loc imediat pentru a preveni un nou posibil seppuku din partea batranului chelner burtos care semana cu Groful din Mateias Gascarul, adica Pacala al ungurilor.

Am ramas, evident, cu dubla bucurie, pentru ca, nu numai ca aveau ficat proaspat de gasca, dar aveau si o sectiune unde se fuma, intr-o Europa care tinde sa semene tot mai mult cu nesarata America in materie de fumat.

Ratele de pe Balaton

Nene, numai atmosfera, bautura, mancarea si chelnerii erau unguresti, in rest, numai strainezi. L-am capacitat de urgenta pe Grof sa sara cu o carafa de hazi bor… oh, excuse my French, de vinul casei — nu inainte sa ma capacitez eu insumi cu o palinca cusar. Ficatul de gasca pe gratar cu sos de mere comandat de mine a fost dumnezeiesc, iar cel cu ghiveci de legume in tigaie, comandat de nevasta-mea, a fost ingeresc, adica usor de ingerat, desi eu am halit jumatate si din ala.

Ceardasuri suparate ne-au tinut isonul in timp ce spalam imbucaturile de ficat cu kekfrankos-ul cel rosu, sec, usor si parfumat, si am plecat cu un singur regret. Ca nu am mai avut loc sa ne indopam si cu niste clatite Gundel. Dar, deja ficatul nostru ne batea in tzeava, vorba Parazitilor…

Debarcaderul la Balatongyorok pe malul lacului Balaton

A doua zi, am luat-o din loc de dimineata sa vedem Balatonul, care e coplesitor, mai ales toamna tarziu, innegurat, dar curat, cu debarcadere cochete, cu gari micute si curate, unde trenul opreste la cativa metri de plaja lacului. Din pacate, gasculitele, care aud ca abunda in timpul verii, in costume de baie minuscule, nu mai erau pe acolo, fiind inlocuite de cateva rate razlete.

Pe drumul de intoarcere, am oprit in oraselul meu favorit din Ungaria, langa granita de vest, tot un spa, Mosonmagyarovar, care are unul din cele mai superbe cartiere de Mitteleuropa la sfarsit de secol XIX, si unde te simti transpus in lumea operetelor lui Lehar. A, si unde, de asemenea, se mananca un excelent ficat de gasca la gratar invelit in felii subtiri de costita afumata, si un magnific steak de vita.

Mosonmagyarovar

Concluzia, Ungaria e o tara care stie sa isi exploateze la maximum si resursele naturale, si traditiile. Preturile sunt indecent de mici (masa noastra la restaurant, cu cele mai scumpe feluri din meniu, cu vin din belsug, palinca si sampanie Torley,  si cu un bacsis de 15 la suta, a fost in jurul a 45 de euro), iar ospitalitatea, discretia si modul prietenos de a fi al oamenilor e in totala antiteza cu felul artificial, fals si adesea grobian al romanilor din turism, unde ‘fripturica cu cartofi prajiti’, salata de castraveti feliati cu otet, ‘ciorbita de vacuta’ si ‘mamaliguta cu branzica’ te fac cel mai adesea sa versi, nu numai de la gust, dar si de la falsitatea diminutivelor.

The Big Lebowski

OK, dar, pana la urma, va veti intreba, de ce se numeste articolul, The Dude? Odata, in semn de omagiu fata de capodopera fratilor Cohen, ‘Marele Lebowski’, si in al doilea rand, pentru ca misiunea de care vorbeam mai sus a fost cumpararea unui butoi de dud de 20 de litri, facut de meseriasii de langa Balaton, si pe care l-am botezat, firesc, The Dude. Acum, el e plin ochi cu palinca de la Calnic, de 53 de grade. Pentru minimum opt saptamani. Dupa care, incep testarile. Vedeti, Ardealul a revenit la matca.

Realizand ca o s-o ia in freza daca o sa continue cu practicile monopolisto-imperialisto-jobsiste, incuiatii de la Apple au renuntat la a mai vinde iPhone numai pe cartela (sau cu cartela) si l-au descuiat. Acum, poti sa cumperi la liber, nene, cat(e) vrei, numai sa vrei. Din pacate pentru ei, mandea s-a insurubat deja decisiv printre androizii lui Google, de unde iPhone se vede cam saracut cu duhul. Asa ca, celor care vor sa vina la omuletii verzi le spun bine ati venit,  in timp ce a(i)fonilor le urez un calduros ramaneti cu bine. htc rulz

Acum, ca au trecut mai bine de doua luni de cand am inceput sa ma initiez in arta prepararii espresso-ului, pot, cu ceva mai multa incredere, sa va invit la un double shot de Lavazza. Masina mea (Breville Barista Express) e inspirata din instalatiile profesionale de espresso, desi nu e in sine una profesionala. Oricum, e diferita de cele care se vand sub numele de masina de espresso si in care nu faci decat sa pui cafea si sa apesi pe buton. Acelea sunt bani aruncati, pentru ca o mare parte din placere sta in preparare si in ritual. 

OK, dupa acest preambul semi-somnambul (abia m-am trezit, e sambata, si aseara am gratarit un somon fenomenal afara, la minus cinci grade, pe lemn, cu garnitura de spanac proaspat calit cu ulei de masline intr-un wok de ceramica, un catel de usturoi zdrobit si cartofi fierti si pasati mai marisor, cat sa aibe gust si asezonat cu un sos iute jamaican Encona, pe langa care Tabasco e un fel de laptic dulceag, plus un Chardonnay Tarapaca de la gheata, doua-trei slibovitze din congelator, si urmat de un Franziskaner in pahar Bodum cu pereti dubli si un Ruby Port cu lamaitza) si o paranteza interminabila, sa trecem la prepararea espresso-ului atat de necesar limpezirii capului sambata dimineata.

Masina mea are doua tipuri de filtru, adica acele capacele metalice cu gaurele care se baga in portafiltru si in care se macina cafeaua.  Un tip are perete dublu pe fund, adica peretele exterior, cu multe gaurele, si peretele interior, cu numai un orificiu minuscul. Acest tip e destinat incepatorilor, rasnita se seteaza pe “Double wall” si iti da exact granulatia si cantitatea necesara pentru un single- sau double-shot. Am folosit filtrul cu perete dublu in prima luna, iti da un espresso corect, cu crema suficienta (crema trebuie sa se mentina cam pana cand ai terminat de baut espresso-ul, desi pe la restaurante, crema e prea firava si se evapora ca spuma), si cu o bogatie a gustului echilibrata, nici prea intensa, spre amarui acrisor, nici prea apoasa. Pentru ca apa sub presiune e impinsa prin singurul orificiu din fundul interior, consistenta va fi intotdeauna aceeasi, iar cafeaua folosita nu va cadea afara niciodata sub forma de “puc” de hochei. Pentru aia, trebuie sa treci la faza a doua de specializare.

Daca vrei sa te specializezi, si sa iti poti calibra cafeaua dupa pofta si ocazie, trebuie sa inveti sa lucrezi cu filtrul cu un singur perete. Un barista adevarat foloseste numai acest filtru. Asa ca, am luat-o de la zero. Adica, am inceput sa setez rasnita pe mare, si apoi, din ce in ce mai fin, ajungand acum la gradatia 10 din 14.

Cantitatea de cafea rasnita pentru un shot dublu este substantiala, iar cand scoti portafiltrul din rasnita, o mare parte cade pe gratarul de dedesubt. Asa ca am inceput sa pun o farfurie dedesubt, cand rasnesc, ca sa salvez cafeaua care altfel ar fi irosita. La un kilogram de boabe, am adunat intr-o cutie etansa probabil vreo 50 de grame de cafea rasnita, pe care o folosesc cand fac cafea la filtru.

Pasul urmator, una din operatiunile mele favorite — tasarea cafelei in filtru cu ajutorul tamponului magnetic. Apas, si in acelasi timp, rotesc tamponul in ambele directii. Presiunea aplicata trebuie sa fie suficienta ca sa-ti permita sa intorci portafiltrul cu susul in jos fara sa cada cafeaua afara.

Am inceput cu gradatia 3 si jumatate, espresso-ul a iesit usor apos si aproape fara crema, doar o spuma care se ducea inainte sa incep sa o beau. Am mers apoi la 5 si jumatate, ceva mai bun rezultatul.

Intre 7 si 10 mi se pare ca se afla gradatia ideala. Zecele este cel pe care vi-l prezint in poze, e un espresso foarte tare, cu cafeaua rasnita mai fin, presiunea e, cum vedeti in poza, aproape de maxim, iar extractia dureaza vreo 20-25 de secunde. E bun pentru dimineata, cand te grabesti si ai nevoie de un stimulent asemanator cu un soc de la defibrilator, si nu ai prea multa vreme sa savurezi gustul.

Saptele e mai putin tare, dar are si mai putina crema. Il folosesc, in mod ideal, cand am timp sa beau cafeaua pe indelete, cu predilectie in weekenduri. Dupa cum vedeti, extractia este perfecta nici sub nici supraextrasa, iar pucul cade frumos in chiuveta, cand ai scuturat portafiltrul.

Se cuvine sa precizez ca depinde si de cafeaua pe care o folosesti. Evident, ideal ar fi sa ai boabe de cafea arabica verzi, pe care sa le prajesti singur in tigaie (cum faceau matusile si vecinele noastre cand eram copii, cand, in diminetile insorite de vacanta de vara, ne puneau apoi sa rasnim cafeaua proaspat prajita, cu aroma aceea minunata si inimitabila, in rasnita cilindrica de alama stalucitoare ca aurul de la atata folosinta, iar noi ne imbatam cu miros de cafea la ibric, pentru ca eram prea mici ca sa primim din drogul delicios, desi il rasneam cu suficient efort, si mai gustam pe furis din zatzul fin, ramas in ibric dupa ce doamnele isi ghiceau in formele ezoterice de pe peretii interiori ai cestilor de portelan fin, si se intrebau, printre rotocoalele de fum de tigara prinsa in port-tigaret, ce le va fi rezervat viitorul, un domn de ghinda la asternut la drum de seara, o dama de trefla bagand intrigi, eh ce ne mai auzeau urechile de copil). Dar, cum e greu de gasit, iar procedeul dureaza mult, evident ca folosesc de obicei cafea boabe italiana, Segafredo, Lavazza, Illy si ce s-o mai gasi.

O delicatesa pe care o prefer de multe ori este Americano, sau espresso long: peste un double shot, dau inca odata pe atata apa fierbinte in cafea. Gustul se schimba, e mai apropiat de cafeaua la ibric pe care o evocam mai sus, iar cafeaua e mai multa, si ai timp sa o bei in inghituri mai lungi in timp ce lucrezi. O variatine la Americano, inventia mea: mai dau o apa sub presiune prin cafeaua deja folosita pentru double shot. Gustul e mai bogat, aromele se deschid mai mult. Toata smecheria e sa folosesti pahare de sticla cu perete dublu, Bodum-urile elvetiene sunt favoritele mele, mai ales cele mari, pentru Americano.

O reteta-killer pe care nu o recomand cardiacilor sau celor slabi de inger e Blackeye, care necesita o sanatate perfecta si o conditie fizica impecabila, altfel te duce direct la cardiologie. Blackeye e un double shot turnat intr-o ceasca mare de cafea facuta la filtru. Nu o incerc decat cand sunt perfect odihnit, si numai dimineata. E echivalentul datului de dusca a unui sfert de litru de palinca. (Joe Wilson, sotul lui Valerie Plame, bea blackeyes in nestire in momentele de criza maxima ale scandalului cauzat de Bush si de Scooter Libby, a se vedea si filmul Fair Game).

Last but not least, am intotdeauna si Lavazza boabe decofeinizata, pentru atunci cand am chef sa beau un presso dupa amiaza sau seara. Gustul e aproape identic, crema e la fel, doar mai neagra. Daca amesteci boabe decofeinizate 50-50 cu boabe normale, obtii un espresso gustos, dar mai putin eficient.

Nu am intrat in detaliile texturarii laptelui cu abur sub presiune, pentru ca aceea e in sine o arta separata, in care nu sunt suficient initiat. Nu beau cafea cu lapte, si nu o pregatesc decat pentru familie si musafiri. Cateodata imi iese o spuma perfecta, groasa, pe care o pot turna chiar in diverse desene, alteori spuma evoca laptele dat in foc. Ma am de invatat. Ideea e ca laptele degresat nu e atat de bun pentru texturat cum e cel cu grasime de 3%, dar doamnele evita grasimea.

In concluzie, espresso-ul e rezultatul imbinarii perfecte a tehnicii moderne cu arta traditionala si bazata pe un ingredient oriental.  Desi italian prin excelenta, espresso-ul defineste cel mai bine America  moderna. Fara tehnica, arta nu ar putea fi practicata si perfectionata.  Personal, cred ca o masina de facut espresso performanta, chiar daca poate costa sume substantiale, e o investitie in bucurie, si iti face viata mai frumoasa.  Daca va permiteti, merita. Nu sunt bani aruncati.

Si acum, sa il gustam.

Pahar Bodum special pentru espresso de 74 ml cu perete dublu

Dupa cum v-am amenintat, revin ca sa va prezint primul double shot de espresso intr-un pahar special, marca Bodum, cu pereti dubli de sticla din borosilicat, design elvetian (pus in practica de chinezi, dar ce credeati…). Deci, paharele sunt usoare ca fulgul, au o supapa pe fundul exterior – vizibila in poza – care permite aerului sa circule intre peretii paharului, si au capacitate de 2,5 uncii fluide, sau 74 ml, mai pe intelesul vostru, un espresso dublu, cat bea mandea dupa ce alearga cei patru-cinci km obligatorii dimineata. Cum adica, doar nu credeati ca as bea un espresso dublu INAINTE de doza zilnica de exercitii fizice… Hai pofta mare, si daca va lasa gura apa, luati-va o masina de facut espresso. Va zic io, merita.

P.S. Acum le astept pe alea de latte, de ceai la gheata si de bere. Pe paharele cu pereti dubli, adica. Pentru ca ele, paharele Bodum cu pereti dubli, tin lichidul fierbinte fierbinte si lichidul rece, rece. Asta fara sa te arda la mana, sau Doamne fereste, sa iti provoace degeraturi.