Nou! Premii la tot cartieru’!

Dragi cititori, ascultatori si neascultatori;

- inspirat de lipsa de inspiratie a juriului de la Oscaruri, de tampenia enorma si badarania monstruoasa a clasei politice din Romania si din tarile din strainatate (da, bai bilosule, uite, iar, amestecam politicul cu frumosul)

- animat de convingerea ferma ca oricine, actor, sportiv, fufa, bolnav, civil sau politician, poarta undeva, prin vreo cavitate vestimentara sau corporala o statueta mica si penibila poleita cu staniolul auriu al ridicolului

- satul de incalzirea globala, dezarmarea nucleara, combaterea saraciei, promovarea saraciilor, de Fashion Channel, de cea mai recenta (speram si ultima) colectie de moda liberala in culoarea crinului turbat, expusa pe Pat(u)rici cu pantalonii descheiati la Catarama, si de discriminarea pozitiva la care sunt supuse femeile frumoase si barbatii prosti

- indignat de interzicerea fumatului pasiv in SUA si legiferarea furatului parsiv in Romania

Am decis in unanimitate sa infiintez cele mai teribile premii din ultima vreme, la toate categoriile, inclusiv musca, pana, si chiar Cocos (premiul Cel Mai Tare din Parcari).

Deci, vom avea urmatoarele premii:

- Premiul Oscarbon (pentru combaterea incalzirii globale, regionale si a incalzirii inainte de meciuri)

- Premiul Oscarrefour (pentru cel mai bun hotz al anului, deceniului si mileniului. Pe premiul pentru hotul secolului l-a suflat vantu)

-Premiul Oscar, ba ( sau O scarba) pentru cel mai infect politician

- Premiul Oscarici (cu “a” ca in carabus, a nu se confunda cu Oscarici al lui Catavencu) pentru cel mai ridicol personaj al unei anumite perioade de timp (sau tamp, cu i din a). Se poate da la pachet cu ala de mai sus.

- Premiul O scartzaiala (pentru cel mai bun muzician prost; acest premiu e echivalent cu Marele Premiu al Euroviziunii, deci el merge din start la aia doi rumuni care se stropshesc unu’ la cealalta peste pian)

Si acum, cu nominalizarile, e randul vostru. Cate cinci la fiecare categorie, cu argumentatie solida. Ar merge si lichida, dar nu primim bacsis.

In paralel, o comisie speciala formata momentan din nimeni se ocupa de stabilirea designului pentru statuetele care vor fi poleite si oferite. Ceva, sa zicem, cam ca un Ganditor de la Hamangia stand in cap si vorbind la mobil cu ma-sa din America. Sau, o statueta Hurt Locker, cu casca de scafandru si basca de tractorist peste ea. Ca de avatari cu coada suntem satui. La treaba!

Care este

A aparut la Editura ASA NU, Culegerea de Texte apartinând lui Marean ‘’Care este’’ Vanghelie. Iata cîteva citate antologice :

- Nu exista fiinta umana, fie ca locuieste în Africa, în Asia sau în Rahova, care sa nu fi vazut un film, sa nu fi rupt o floare, o fata sau un baiat, dupa cazul care este fiecare.

- Numai cine nu lucreaza nu poate sa i se impute ca poate sa fie si mici greseli.

- De cînd ma stiu eu copil, ma urcam în pom si mâncam corcodusi.

- Cine nu are loc de mine, nu ma intereseaza. Sa se înghesuieste!

- Acel tânar care s-a transformat în 300 este vorba de unul singur.

- Soarta mea a fost hotarâta de destin.

- Vocea mea se va face auzita oriunde. Si pe sub apa!

- Sînt oameni tineri care sînt prezenti aici în fata si pe care vreau sa le multumesc.

- În ultimii cinci ani este anormal sa mergem cu masinile si cu transportul în comun care mergem.

- Deci prezenta mea e datorita starii Bucurestiului în care ne aflam.

- Sint atât de nervos si suparat, încât nu vorbesc decât administrativ.

- Eu am sa-l scot pe Gigi Becali din politica pentru ca si Gigi Becali m-a scos pe mine din sarite.

- Si într-un pom daca ma puneti, eu am puncte de vedere.

Culegerea de Texte semnata olograf de autorul ei poate fi comandata în persoana la sediul Primariei Sectorului 5 din Capitala, etajul doi, a treia usa pe dreapta.

Revolutia mea

Joia aia de 21 decembrie 1989 a început ca oricare alta. Eram acasa, nu-mi mai amintesc de ce, probabil ca eram în vacanta de iarna. Parintii se pregateau sa ma scoata la batut covoare. Despre tehnicile de pregatire a Sarbatorilor pe vremea aceea, am mai scris. Dupa ce covoarele au fost scuturate si curatate, m-am intors acasa si am observat ca televizorul alb negru cu lampi se stricase. L-am pus cu tata într-o patura pe care am înnodat-o la capete si am plecat cu el la un centru de reparat.

În timp ce asteptam ca nenea sa-i dea de cap, ma uitam prin jur. La Tv era Telejurnalul cu o editie speciala prezentata de tipul ala care prezenta jurnalul pe atunci. Un pic chel. Marinescu sau ceva de genul. Se vorbea de elemente ostile care fac agitatie la Timisoara, de dusmani ai integritatii României. Stiam ca nu-i adevarat, ascultasem cu o seara înainte la Vocea Americii fragmente sonore de la Timisoara în care tinerii strigau contra regimului si apoi fusesera împuscati. Dar ma uitam fascinat la Telejurnal, neputând sa nu observ diferenta enorma între ceea ce afirma propaganda de stat si ceea ce ascultasem la radiourile ilegale. Dar nu reuseam sa vad dincolo de asta. Politica si analiza situatiei din Romania nu m-au interesat niciodata înainte de Revolutie. Priveam sistemul ca pe o chestie fireasca, nu aveam cu ce sa compar chiar daca ai mei ascultau Vocea Americii si Europa Libera. Întelegeam ca la Timisoara se întâmpla ceva iesit din comun, dar nu dadeam atentie. Îi vedeam pe ai mei ca discuta si tata încerca sa-mi explice situatia, dar nu ma pasiona extrem. Aveam alte probleme, scoala, fetele, carti de citit.

N-am fost un precoce, un tip care la 17 ani sa înteleaga ce se întampla în jurul lui. Poate pentru ca nu am suferit din cauza comunistilor, mai mult decît oricare altul. Stateam ore întregi la coada pt un pachet de unt sau tacâmuri, dar mi se parea cumva evident ca trebuie sa stau la coada. Nu aveam la 17 ani revolte interioare fata de sistem. Nu eram nici pro, nici contra, doar îmi traiam viata asa cum puteam. Ascultam radioul, stiam de Dinescu, Cornea si scisoarea celor 6, dar habar n-aveam ce înseamna toate astea. Ceausescu si regimul comunist mi se pareau vesnice. Ma nascusem cu el la conducere si traisem toata viata sub regimul lui. Toata chestia venea cumva firesc. Asa ca atunci cînd a venit Revolutia, nu am iesit în strada, nu am manifestat si nu am facut zid cu pieptul gol contra tancurilor. Priveam situatia cu o curiozitate desavârsita, asa cum am privit în lunile ce au urmat tumultul si mineriadele de la Bucuresti.

La mine în urbe a fost o schimbare linistita de regim. Max 100 de oameni s-au adunat cu steaguri în fata Prefecturii si nu s-a tras nici macar un cartus. Revolutia se întâmpla în alta parte, la sute de km distanta. Nu era a noastra, dar ne afecta si pe noi.

Dupa ce televizorul a fost reparat, l-am sunat pe tata si a venit sa ma ia cu masina. Am dus TV-ul sus pe scari si l-am pus la locul lui. Seara am ascultat iarasi Vocea Americii, dar se auzea extrem de prost. Europa Libera nu se prindea deloc, asa ca am încercat sa prind orice radio care vorbea de Revolutie. Singurul în limba Româna era Radio Novi Sad care în seara de 21 decembrie transmitea la fel de profesionist ca Vocea Americii. Explicau foarte clar ca la Timisoara sînt revolte, ca armata trage în manifestati, explicau cine e Lazlo Tokes si asa mai departe. Nu mi s-a parut curios ca un post de radio dintr-o tara aliata cum era Iugoslavia, transmite contra regimului comunist din Romania. Mi se parea firesc.

A doua zi pe 22 decembrie, am privit la TV discursul lui Ceausescu din balconul Comitetului Central. Îmi amintesc asta de parca s-a întamplat ieri. Maica-mea nu terminase curatenia si pe jos erau împrastiate cartile din biblioteca si bibelouri din vitrina. Cînd Ceausescu a pronuntat celebra fraza cu 100 de lei în plus pt fiecare copil, eram întins pe burta pe covor si îmi tineam barbia cu amândoua mâinile. Tata era la servici, eram doar cu mama si frate-miu. Si tin minte ca la faza asta mama a spus ceva de genul ‘’e prea târziu’’. Cînd au început huiduielile în piata si s-au clatinat camerele de luat vederi iar Ceausescu era socat si speriat, m-am ridicat în fund si am întrebat-o pe mama ‘’îl huiduie? Chiar îl huiduie?’’

Mama a spus ca da si mi-a spus ca crede ca acesta e sfarsitul lui Ceausescu. N-am întele atunci cum poate fi ala sfârsitul. Însa am ramas în continuare în fata TV-ului. Dupa care a venit tata acasa si ne-a spus aproape plângând ca s-a terminat cu Ceausescu. Mi se parea bizar sa-i vad pe parintii mei asa de emotionati si am înteles ca ceva grav se întamplase sau urma sa se întâmple.

Din zilele urmatoare, cînd am stat nedezlipiti de TV, îmi amintesc o gramada de chestii. Însa graitor pt libertatea obtinuta au fost imagini dintr-un film al lui Sergiu Nicolaescu ‘’Campionul’’, ceva cu box, în care niste gagigi umblau în tzatzele goale într-o sala din Germania (asa erau secventele în film). Tzatze goale, asta a fost schimbarea care mi-a sarit în ochi, pe lânga transmisiile din studioul 4 al TVR. Si apoi mesajul citit de Paul Soloc, care spunea ca telespectatorii au sunat la TVR orpilati de nesimtirea de a arata gagici dezbracate cînd lumea murea pe strazi.

Asta a fost Revolutia mea. Restul e istorie!

Afaceri românesti

Prin 2004 mi-am facut un cont la serviciul de telefonie prin internet TelefonIP.org, care oferea abonatilor din strainatate un numar de telefon din Romania cu posibilitatea de a suna în tara la un pret de 5 centi pe minut si de a fi sunati gratuit de rude si prieteni. Comparând cu serviciul meu canadian de telefonie long distance care la acea vreme ma costa 14 centi pe min apelul pe fix si 27 centi pe mobil, era o super afacere. Am dat numarul asta la mai multi amici din Romania si o vreme chiar l-am folosit.

De atunci au trecut 5 ani. Serviciul meu de telefonie rezidentiala îmi ofera acum costuri de long distance de 3 centi pe minut, indiferent ca sun la Vancouver, San Francisco sau în Romania. Motivele pentru care foloseam TelefonIP.org au disparut de mult mai ales ca si în Romania au aparut servicii de telefonie concurentiale, cum este cel de la RDS care înteleg ca ofera 60 minute internationale incluse în abonamentul lunar de telefonie. Asa ca de vreun an primesc si dau telefoane internationale ca si cum as fi la Bucuresti si as vorbi la Iasi. Pt 10 dolari si ceva lunar pot vorbi 350 de minute. E o mare diferenta fata de pretul de 40 de centi pe minut cu Romania aflate în oferta Bell Canada în 2003. Si înteleg chiar ca în 1999 costul ar fi fost de 1.5 dolari pe minut.

Uitasem total de TelefonIP.org, cînd ieri ma trezesc cu un e-mail de la ei care ma anunta ca am un mesaj în casuta mea vocala alocata numarului meu de telefonie VoiP. Si mi-au atasat si mesajul în e-mail în format *.wav

L-am ascultat si am râs. Este foarte, foarte graitor pentru cum înteleg unele firme sa faca afaceri în Romania. Un client suna la o firma (de fapt a sunat la mine, dar el a crezut ca a sunat la compania cu care avea treaba) si reclama pe un ton foarte elegant dar ferm, neseriozitatea companiei respective, care printre altele i-a luat si un avans. Iata mai jos mesajul domnului respectiv.

L-as fi sunat pe domnul respectiv sa-i spun ca a gresit numarul (poate compania respectiva i-a dat un nr gresit sau poate a format el aiurea) dar în Ro nu exista un serviciu de Cautare Reversa. Cautarea Reversa permita sa afli numele si adresa cuiva care te-a sunat, doar introducând numarul de telefon într-o baza de date. Astfel, o carte de telefon virtuala poate afisa atât nr de telefon pe baza numelui cît si numele pe baza numarului de telefon.

Faza asta cu neseriozitatea firmei de care vorbeste domnul în cauza îmi aduce aminte, în antiteza, cum am reactionat eu fata de un client caruia îi dadusem o tzeapa fara nici o intentie si fara macar sa stiu.

În 2002 am vândut un acoperis complet, cu tot cu servicii de montaj. Dar pentru ca omul nu vroia sa-si monteze sistemele de colectare a apei pâna nu termina fatada casei si nici nu vroia sa se încurce cu banii, mi-a platit integral suma stipulata în contract urmând sa vina sa ia aceste sisteme si sa le monteze cu echipele mele cînd ar fi venit vremea. Cam într-un an sau doi.

Numai ca pana sa vina vremea, eu am lichidat afacerea si am plecat din tara uitând total ca aveam o datorie fata de respectivul client. Pierderea lui se situa pe la 1 500 de euro.
În 2004 mi-am deschis un soi de site personal gazduit de serverul universitatii canadiene unde-mi faceam masterul. Cu date de contact si tot tacâmul. În 2005, primesc un e-mail de la clientul respectiv pe adresa de e-mail de la universitate. Fara sa ma acuze mi-a reamintit întreaga tarasenie, mi-a atasat contractul scanat si toate dovezile ca mi-a platit, precum si un necesar de materiale pe care i-l datoram.

Mi-ar fi fost oarecum simplu sa-i dau cu flit. Numai ca mie mi-a venit sa intru în pamânt. Am vorbit cu una din companiile din zona care se ocupa de acoperisuri - ironia sortii a facut sa fie chiar una din principalele concurente pe vremea cînd ma ocupam cu afaceri - si le-am transferat banii prin MoneyGram. Iar aia au trimis o echipa împreuna cu materialele necesare si i-au terminat lucrarea. Între momentul cînd omul mi-a scris si cel în care muncitorii s-au dat jos de pe casa lui au trecut 10 zile. Motiv pt care clientul respectiv a ramas foarte multumit. Iar faptul ca aceasta lucrare a fost terminata chiar de unul din fostii mei concurenti din zona arata ca o concurenta facuta corect, fara faulturi si suturi sub centura, poate oferi beneficii pe termen lung. Respectul reciproc era înca prezent la mai mult de doi ani de cînd ma retrasesem din afaceri.

Basescu A Castigat, Geoana A Pierdut - Business As Usual

Gata. Curtea Constitutionala s-a pronuntat. Basescu e presedinte, Geoana e out of the picture. Oare cati inteleg in Romania ca le-a suierat glontul pe la ureche?

Cind milionarii se tem de moarte

Prin iarna lui 1996 construiam un pod, undeva în Moldova si ca orice sef de santier în Romania, aveam foarte mult timp liber, pentru ca muncitorii stiau mai bine ca mine ce aveau de facut. Asa ca ma retrageam în baraca mea de metal neizolata si ma încalzeam la gura sobei care scotea un fum înnecacios, citind din operele nemuritoare ale lui Vladimir Tismaneanu. Pe vremea aia nu stiam ca va ajunge sa-l apere cu pieptu-i de arama pe Matroz, asa ca n-aveam de ce sa-l privesc câs. Iar scrierile lui mi se pareau interesante. Una din frazele care mi-au ramas în minte, venea dintr-o carte care trata ‘’Glastnost si Perestroika’’. Nu-mi amintesc exact citatul, dar ideea era urmatoarea :

‘’Cei care vor profita primii de caderea Statului Sovietic va fi Intelighentia, esalonul doi al Partidului Comunist Sovietic. Acele fete necunoscute marelui public, dar cu relatii întinse în KGB. Ei vor face miliarde de dolari într-un stat slab si fara legi, dominat de coruptie. Dar odata averile facute, vor încerca sa si le consolideze pe cai legale. Abia atunci statul va deveni puternic, cînd acei miliardari se vor uni si vor promova legi care sa le protejeze averile. În acest mod, ei vor deveni cinstiti si averile lor corecte. Iar mostenirea lasata copiilor lor va fi inatacabila pe cai legale’’

Dincolo de sentimentele de oarece dezgust pe care îl am astazi fata de Tismaneanu, fiu de mari comunisti care tine lectii de anti-comunism, trebuie sa recunosc ca omul are viziune si cunoaste. Cartea pe care o citeam, fusese tiparita în 1994 înainte de razboiul de separare al Ceceniei si intr-o perioada în care Federatia Rusa era condusa de Boris Eltin iar oligarhi rusi ca Berezovsky, Hodorkovsky, Smolensky sau Fridman nu aparusera înca.

În anii ce au urmat, citatul asta din cartea lui Tismaneanu mi-a venit în cap în mod repetat de cîte ori am auzit de privatizari frauduloase în Romania si în timpul ultimei campanii electorale cînd Basescu acuza mogulii de toate relele posibile. Caci numai un orb n-ar vedea ca respectivii moguli au ajuns în urmatoarea faza, cea în care încearca sa-si protejeze averile. Ceea ce nu-i neaparat rau, dar este spectaculos. Mai ales prin prisma textelor lui Tismaneanu.

Eu nu sînt prieten cu moguli. Dar am prieteni care sînt milionari. Nu neaparat multi-zeci sau sute milionari, dar nimeni din jurul lor si nici chiar ei însisi nu neaga ca sînt milionari. Spre deosebire de moguli cu care nu am contacte personale ca sa pot sa fac comparatie, am observat la prietenii mei milionari o alta faza, la fel de spectaculoasa ca cea de protejare a averilor prin lege.

A început sa le fie frica de moarte!

Nu râdeti, ca nu-i de râs. Nu pun în discutie modul în care oamenii au facut avere. Unul a facut afaceri cu petrol si a calcat embargoul cu Iugoslavia, altul a manipulat bonuri de compensare si energie - pe vremea PSD-ului s-au facut averi uriase din compensari, mai ales ca toata economia era în blocaj si numai ‘’initiatii’’ stiau si puteau s-o deblocheze, contra unor comisioane fabuloase. Un al treilea a câstigat 5 milioane numai pt ca si-a vândut fabricuta si terenul pe care îl detinea unui lant de mall-uri care a darâmat-o si a trântit acolo unul din cele mai mari complexe comerciale din Moldova.

Pâna prin 2008 la început, toti faceau bani cu doua mâini. Cei care au înflorit pe vremea PSD, au rupt norii pe vremea PNL. Pt ca erau deja în bloc-starturi. La fel ca mogulii lui Basescu, care si-au marit averea de cinci ori în timpul mandatului lui El Capitan. Dar cu niste costuri. Sanatatea! Stressul era atât de mare în mijlocul acestei economii cu picioare de lut, riscul de a fi înghitit de un peste mai mare si de pierdere a averii atât de prezent, încât respectivii s-au ales cu niste boli pe fond nervos. Atacuri de panica, pre-infarct, boli de piele, boli ale aparatului respirator, etc.

N-a murit nici unul, dar am remarcat de prin 2008 încoace ca a început sa le fie frica sa nu cumva sa moara si sa nu poata sa se bucure de banii pe care i-au strâns. Motiv pentru care au lasat-o mai moale cu implicarea în afaceri, au delegat la oameni de încredere - rechini tineri care abia asteapta sa le ia locul - o mare parte din conducerea acestor afaceri si au început sa-si dedice tot mai mult timp lor însisi. S-au abonat la reviste medicale, manânca din ce în ce mai sanatos si chiar au apelat la diete. De cîte ori vorbesc cu ei, sînt ba la Paris, ba la ski în Austria, ba în Thailanda la soare. Iar e-mailurile lor sînt pline de învataminte ‘’safe’’ pentru sanatate. Nu mai beau pâna cad sub masa, nu mai pierd noptile, nu mai manânca ca porcii numai mâncaruri grase. Unul chiar s-a mutat în sudul Frantei de tot si nici macar nu mai face afaceri în Romania. Si-a cumparat o vie mai mica si s-a facut vinicultor si-mi trimite odata pe luna mailuri instructive despre binefacerile vinului rosu, asa cum le-a învatat si el de pe la francezii din zona.

Pur si simplu, unii milionari au început sa aprecieze viata!

Votul de la distanţă

Nişte domni, care apar la televizor din motive care îmi scapă, au sugerat că noi, ăştia din diaspora, nu ar trebui să mai avem drept să votăm, pentru că nu mai cunoaştem realităţile din ţară, pentru că nu mai plătim taxe şi impozite şi pentru că nu ar mai trebui să ne intereseze de vreme ce am plecat. La început m-am înfuriat, apoi mi-am dat seama că e doar vârful icebergului, că vor mai fi mulţi care gândesc la fel şi că unii chiar merită nişte explicaţii.

În primul rând, ideea că cei aflaţi în afara ţării nu votează nu e unică. O aplică şi ţări mai democrate şi ţări mai puţin democrate, deci putem spune că e o decizie politică. Eu nu aş fi, însă, de acord cu ea, din principiu, dar şi din motive care ţin de cazul particular al României.

Din principiu, pentru că un om născut într-o ţară, pe care nu a ales-o, poartă cu el oriunde se duce amprenta ţării lui, cu bune şi cu rele. Această amprentă nu se poate şterge până la moarte şi influenţează puternic traiectoria individului respectiv în noua sa comunitate. Prin urmare cred că omul respectiv are dreptul de a influenţa comunitatea din care a plecat, de care este legat vrând-nevrând, pentru că schimbările din aceasta se repercutează asupra sa.

În cazul particular al României, pentru că majoritatea imigranţilor care votează sunt de dată recentă sau temporari, dreptul de vot rezultă şi din interesele pe care individul continuă să le aibă în ţară (rude, prieteni, dar şi bunuri materiale). Despre acestea a vorbit foarte bine Stash într-un post precedent. Mai adaug că mulţi dintre cei plecaţi afară îşi întreţin prin banii câştigaţi familiile din ţară, iar contribuţia adusă prin aceasta la dezvoltarea economică nu este deloc de neglijat. Dacă li s-ar interzice să voteze pe motiv că nu contribuie ar trebui, după cum argumentează Alex Mihăileanu, să revenim la un fel de vot cenzitar, pe acelaşi principiu. În ultimul rând, trebuie să ţinem cont de vârsta fragedă şi trecutul zbuciumat al democraţiei româneşti, în care poate că nu strică perspectiva unora care trăiesc în nişte sisteme ceva mai bine aşezate.

În sfârşit, hai să apelăm şi la coarda sentimentală. Dorim să interzicem dreptul la vot al românilor care în străinătate fac descoperiri ştiinţifice, se afirmă pe plan politic, cântă, dansează, joacă fotbal sau pur şi simplu muncesc bine şi demonstrează zi de zi celor din jurul lor că a fi român mai înseamnă şi altceva decât să întinzi mâna la colţul străzii, altceva decât corupţie şi mizerie şi înapoiere? Cum ar fi dacă, drept răspuns, toţi aceştia ar renega ţara în care s-au născut şi ar spune nu, ne scuzaţi, noi nu suntem români, pentru că cei din ţara numită România nu ne mai consideră demni să ne spunem părerea alături de ei?

Nu suntem mulţi, cei care votăm. E şi greu. Pentru unii înseamnă drum de sute de kilometri cu maşina sau cu trenul. S-a întâmplat anul acesta să decidem noi pentru că ţara nu s-a putut decide, altfel am fi fost doar o picătură într-un pahar cu apă. Ne scuzaţi, dar atâta timp cât vom avea acest drept, vom face la fel. Iar domnilor furioşi, care apar la televizor, propun şi eu să li se confişte paşaportul, ca nu cumva să se desprindă prin trecerea graniţei de lumea aceea a lor, în care trăiesc.

BREAKING NEWS!!! Basescu a castigat!

Dupa numararea a 95% din voturi, Basescu are 50.4%, iar Geoana… dar ce mai conteaza.

Copii, v-am spus aseara ca Basescu castiga. O victorie binemeritata! Geoana, Antonescu, Johannis, ramane cum am stabilit! 

Votul diasporei a insemnat diferenta (si nu a facut diferenta, cum spun toti agramatii, copiind expresia din engleza). Comentarii, recriminari, explicatii, zgarieturi pe ochi, mai tarziu. Acum, un pic de relaxare.

Next Page »