Dezastru

Rezultatele preliminare ale recensamantului populatiei, arata ceva mai mult de 19 milioane. Daca ne gandim ca probabil 1.5 milioane sunt etnici maghiari, iar vreo doua milioane tigani de etnie roma, ramanem cu ceva mai mult de 15 milioane de rumani. Vai de sapca Romaniei…

Craciun Fericit!

Dragii Mosului, inainte sa plonjam in oala cu sarmale si sa gustam din palinca delicioasa din butoiul de dud, am zis sa zabovesc o clipa si sa va doresc un Craciun asa cum imi doresc si mie, si cum vi-l doriti fiecare dintre voi. (Aici lasam un rand de puncte puncte si fiecare scrie ce crede el ) Ma gandeam sa va compun si un plugusor, dar mai e pana la Revelion, asa ca deocamdata o sa ma rezum sa va imparteasesc o imagine-doua din bradul nostru, de anul asta, ca sa vedeti ca la Chateau D’Abaddon anul asta se poarta movul, intercalat cu auriu si cu un pic de zapada artificiala, pentru ca alta nu avem… cel putin deocamdata. Gradina e verde, afara sunt vreo opt grade, si a iesit si soarele, deci avem motive de optimism.

Stiu ca va sta pe limba sa exclamati, hai-hai, lasa textele lirice si spune-ne ce giumbuslucuri culinare ai mai pus la cale, asa ca ma conformez: in seara asta, cine vrea mananca sarmale (anul asta mi-a iesit cea mai buna varza murata din ultimii opt ani), dar vedeta serii la noi va fi rata ungureasca la cuptor cu portocale si presarata cu coaja de portocale rasa. Ciorba de perisoare inacrita din belsug cu zeama de varza care are deja taria vinului, iar la desert un tort de bezea cu cirese negre si frisca batuta in casa. Ei, hai, si un espresso dublu, Illy, cu sau fara lapte spumat. dupa gust.

In materie de bauturi, barul lui Abaddon are anul asta cam ce avea si anul trecutcam tot ce-ti poate trece prin cap, inclusiv siropuri de curacao, ciocolata si coacaze pentru cocteiluri sofisticate in straturi colorate. Sau, poate un Talisker dublu, la cafea?

Si, la urma, un film in 3D, ceva relaxant, poate Harry Potter, poate Tron Legacy. Mai vedem…

De urat as mai ura, dar ma asteapta o gramada de treaba prin casa, si am uitat sa pun Heidsieck-ul la rece, asa ca va las, desi as fi fost incantat sa va am ca invitati pe toti cititorii fideli, aici la noi, in sufragerie, sa ciocnim o cupa de sampanie sau un pahar de vin, dupa preferinte. Poate la anul…

Pana atunci, Craciun Fericit tuturor!

A Treia Dimensiune

Sal’tare, copiii moshului, sper ca ati fost cuminti si primiti cadouri multe si mumoase de Craciun. Ca io, dupa cum zicea Dumneaei Coana Raluca, am primit deja cadoul direct din Coreea de Sud via Slovacia, ha ha ha, sau mai degraba, ho ho ho…

No, bun, si acum hai sa va povestesc despre 3D pe televizorul meu cel meserias. Deci, am facut rost de niste filme in 3D, le-am pus pe un hard disc extern (sunt fisiere colosal de mari, de la sase-sapte gigei in sus) si am conectat hardul prin USB la teveu.

Apoi, ne-am apucat sa asamblam ochelarii speciali 3D Samsung pentru 3D activ. Inainte sa ne parcam ochelarii pe nas, am apasat pe butonul care ii porneste, pen’ ca nu sunt niste simpli ochelari rosu-verzi, cu ditamai instalatiile electronice, cu baterii. Evident, am apasat pe butonul 3D de pe telecomanda, si… VOILA!!!

Dintr-o data, a treia dimensiune a explodat in fata ochilor nostri, iar lucrurile, si conceptiile noastre despre imagine, s-au schimbat definitiv. Pentru ca, dupa ce vezi un film in 3D, nici macar cel mai curat HD nu te mai satisface.

Observatii:

- desi este extraordinar de satisfacator sa vezi filmul “in adancime”, este obositor pentru ochi;

- diagonala de 139 cm nu mai pare chiar asa de mare la filmele 3D;

- daca ai musafiri, trebuie sa mai cumperi niste extra-perechi de ochelari, si nu sunt ieftni (eu tocmai am mai achizitionat una pe langa cele doua care au venit cu televizorul, vezi pozele);

- ochelarii trebuie protejati de zgarieturi si de praf;  

Si, o indoiala existentiala: Oare cum vezi prin ochelarii 3D cand esti beat?

Reteta Zilei: Paste Cu Costita Afumata

Mmmm, mai degraba trebuia sa-i spun Deliciul Zilei… Decim fiti atenti aici, asta nu inseamna chiar ca de-acum o sa pupati o reteta pe zi din dosarul bine pazit cu retete secrete al Castelului D’Abaddon. Dar, una, asa usurica, se poate, acum pana nu intram in peisajul cu sarmale scapate prin zapada de Mos Craciun beat manga de la tuica lui Abaddon din butoiul de dud, care se face tot mai aromata… hopa, dar asta e alta poveste.

Deci, pentru ca stiu ca voi, cei doi sau chiar trei cititori ai mei v-ati intrebat adeseori cum reuseste Abaddonul sa isi pastreze forta fizica de invidiat si sa traga de fiare aproaaaape zilnic, pai, secretul e un mic dejun consistent si multe vitamine.

Azi, o sa va impartasesc cum pregatesc eu un fel inventat de mine, cred eu, si care se bucura de o larga audienta printre musafirii ocazionali. Cand mai facem cateodata paste pentru cina, se intampla sa fierbem prea multe pentru felul respectivm fie ca sunt spaghete, conchiglioni gigantice, taitei foarte lati, spirale sau ce le mai fata mintea italienilor. Asa ca excedentul de paste gata fierte se depoziteaza in frigider si uneori mai uitam de el o zi-doua. Intr-o dimineata, mi-a dat prin cap sa perpelesc pastele in tigaie prin ulei de masline incins, dupa ce in prealabil pusesem in tigaia de ceramica fasii de costita afumata (asta e cu cantec, costita trebuie sa fie de foarte buna calitate, nu porcarie de supermarket, dar am o sursa stabila de marfa super). Deci, cand costita a sfarait un pic, am adaugat pastele si o briza de ulei de masline, si am inceput sa le ameste cu sarg cu o lingura de bambus.

Uneori, mai adaug, cand am, cate-un cremvurst taiat rotite mici, dar nu carnat, pentru ca ala schimba gustul din cauza usturoiului.

Rasnesc piper proaspat peste pastele cu costita, continui sa amestec, si incep sa rad cascaval peste toata afacerea. In vreo trei reprize, la inceput ca sa se amestece cu toata masa, apoi pentru consistenta, si la final, pentru aspect. Cand totul sfaraie ardeleneste in tigaie, adaug unul sau doua oua, amestec bine, si apoi mai rad un pic de cascaval.

Ultima miscare: rad telemea de oaie, daca am, daca nu, de vita, peste talmes-balmes  inainte sa-mi umplu farfuria — intotdeauna galbena si neaparat ciobita, ca la restaurantele italiene. Cand totul e in farfurie, si deja imi lasa gura apa, pun si doua linguri sanatoase de iaurt gras, mai gustos ca smantana.

Langa felul asta, caruia inca nu i-am pus un nume, merge perfect o halba, dar nu de bere, ci de suc de portocale stoarse proaspat si cu cateva cuburi de gheata. Incercati si ziceti-mi daca va place.

P.S. Uneori, in loc de paste, punem mamaliga rece taiata cubulete, dar aia se prajeste in unt si e cam prea satioasa, si nici nu e reteta originala, ci din Ardeal, unde se adauga si mult piper.

Viol sa fie, dar sa stim si noi!

Acerba competitie pentru titlul de cel mai tampit post de televiziune din Romania continua la fel de neabatuta ca intotdeauna. Azi, de dimineata, micul dar vioiul post B1 TV, a reusit sa vina tare din urma, apropiindu-se amenintator de liderii incontestabili in materie de tampenie informationala, Realitatea TV si Antena,1,2,3etc.

Deci, fiti atenti aici: e vorba despre frumoasa stirista Georgia Simionovici, se pare, fiica de fost prefect, daca numele nu e doar o coincidenta, vrand cu tot dinadinsul sa smulga, sau chiar sa zmulga, mai multe informatii despre o stire de doi lei intr-o zi trista de noiembrie fara prea multe chestii interesante.

Stirea cea mare era ca o minora de 12-14 ani (nu era clar, ba spuneau ca are 12, ba ca are 14), a intretinut relatii sexuale cu un profesor de la licerul de arta… Pulugor (nu e gluma!) Sandor din Sfantu Gheorghe.

Un politai binevoitor raspunde intrebarilor in cascada ale Georgiei, si precizeaza: Nu a fost vorba de un viol, asa cum s-a spus, eronat, pe toate posturile pana acum.

La care Georgia cea bruneta pune o intrebare blonda: Bine, nu a fost viol, dar s-a folosit de forta ca sa intretina relatii sexuale cu minora? Evident, pana si politaiul a ramas mut.

Georgico, draga, lamureste-ne si pe noi: daca te poti folosi de forta pentru a intretine relatii sexuale cu cineva, si nu e viol, atunci ce e? Sport-turism?

Pe aceeasi linie de gandire adanca rau, inseamna ca avem si violuri liber consimtite?

Si, ultima intrebare: angajarea ta la post, a fost liber consimtita?

Un Erou: Dan Chirlomez

Da, un adevarat erou.

Seful protocolului de la Senat, care s-a interpus salvator intre Majestatea Sa si grebla intinsa in mod nesimtit de Iliescu in directia Suveranului.

Salvatorul se numeste Dan Chirlomez si merita recunostinta noastra pentru ca l-a scutit pe Regele Mihai de atingerea lui GhinIon Iliescu si ne-a salvat obrazul ca natie.

Acum, avem o vorba si pentru emanat: Ilegalist batran, inca tot n-ai invatat ca Regelui nu-i intinzi TU mana?

Regele Mihai

Regele Mihai implineste maine 90 de ani. Ar fi atat de multe de spus despre ultimul reper moral al romanilor.  Uneori, insa, respectul se manifesta cel mai bine prin tacere.

SOS Sportul Romanesc!

Sportul romanesc se duce de rapa.  De cand ma stiu nu am asistat la o asemenea degringolada generalizata, la o asemenea catastrofala alunecare in mediocritate si umilinta internationala. Rodul otravit a peste 20 de ani de boala a societatii romanesti, colapsul total al sportului romanesc e simptomatic pentru o comunitate care mai e natiune numai in nume, dar nu in cuget si-n simtiri.

Nu stiu daca excelenta in sport tine neaparat de caracterul genetic al unui popor — nordicii sunt mai puternici fizic, sudicii sunt mai iuti — sau de trasaturile psihice — anglo-saxonii sunt mai incapatanati, latinii sunt mai ingeniosi — dar stiu ca ea tine de respectul de sine si fata de ceilalti, de viata civilizata si ordonata si mai ales de spiritul de coeziune al unei comunitati.

Sa facem o rapida trecere in revista, pe sporturi, incepand cu cele mai recente esecuri.

Gimnastica feminina — dupa 30 de ani, Romania reuseste contraperformanta incredibila sa plece de la un campionat mondial fara nicio medalie. Dupa ce au dominat lumea intr-un mod atat de total cum rar a mai reusit vreo alta natiune sa domine gimnastica feminina, gimnastele noastre sunt tot mai putine, si tot mai neperformante. Evident, ce fata vrea sa treaca prin antrenamente dureroase si cantonamente indelungate cand, in cel mai bun caz, dupa ce se retrage cu un snop de medalii de aur, i se ofera posibilitatea sa pozeze goala prin vreo revista japoneza ca sa castige un ban. E mai simplu sa fii Monica Columbeanau, Oana Zavoranu, sau Bianca Dragusanu. Fufele o duc mult mai bine, bani, masini, tzoale de lux. Si fara vreun efort dureros, evident, in afara celor de dormitor.

Rugby-ul – unul din sporturile cele mai nobile si cele mai dure, practicat de elita internationala, si in care romanii erau respectati si admirati inca din perioada interbelica. Nationala care a batut Franta in 1990 cu 12-6 la Paris, tocmai a pierdut de o maniera uimitor de umilitoare toate meciurile din grupa de la Cupa Mondiala la rugby, inclusiv — la scor — cel cu amarata Gruzie, o echipa pe care-o bateam cu spatele, cum se zice. Iar Franta, o sa joace finala saptamana viitoare. Echipa Romaniei, care cocheta la un moment dat, la sfarsitul anilor 70, cu posibilitatea de a fi invitata sa ia parte la Turneul celor cinci natiuni (in cele din urma a fost invitata Italia, care ne-a depasit net in ultimii 20 de ani), se zvarcoleste acum in mlastinile clasamentelor internationale. Ca om care provine dintr-o familie de rugbisti, dintre care unul a jucat multi ani la nationala si a inscris impotriva Frantei la Paris in 1990, prabusirea rugby-ului romanesc este deosebit de dureroasa pentru mine. Am asistat la antrenamentele Farului, pe vremuri, pe plaja din Mamaia, la cinci dimineata, cu mingi medicinale si cu alergari de multi kilometri prin nisip. Dar, sigur, e mai usor sa te faci fotbalist, sa bei ca un porc si sa tragi cocaina pe nara cu toti interlopii si totusi, sa fii tot timpul in presa si la televizor, decat sa ari pamantul la antrenamentele superdure ale rugbistilor.

Tenisul — aici, e drept, romanii n-au avut niciodata o scoala de tenis, ci au resit sa acceada in cele mai inalte cercuri ale sportului alb numai si numai prin talentul exceptional al lui Nastase si Tiriac la barbati, sau al Virginiei Ruzici si Florentei Mihai la feminin. Totusi, te doare sufletul sa vezi ca, dupa ce au jucat trei finale de Cupa Davis si doua de Wimbledon acum vreo patru decenii, romanii sunt tot cu vitrina goala, in vreme ce Ivanisevic si ma nou, Djokovic, au reusit sa ia Wimbledonul, si Cupa Davis pentru croati si sirbi, desi au trecut prin niste razboaie teribile. Asta ca sa nu mai vorbim de rusi, care au luat si ei Cupa Davis. Acum, Romania a ajuns sa ia bataie acasa la zero de la cehi si sa iasa din prima grupa valorica. Si, pentru a mai pune sare pe rana publicului romanesc, un idiot de jucator roman a aparut pe teren la Bucuresti la meciul cu cehii cu un tricou in culorile Ungariei.

Handbalul – un sport pe care romanii l-au dominat copios la masculin pana la mijlocul anilor 70, si au luat patru titluri mondiale, ultimul la Berlin, in 1974, unde au umilit formidabila echipa a RDG-ului cu 24-22, intr-un meci care a golit strazile din toata Romania, si din care a mai ramas faimoasa imagine a portarului Cornel Penu, zambindu-i sfidator in nas neamtului care urma sa rateze un sapte metri crucial. Romania batea Spania de-o usca, pe la trofeul Carpati si alte cupe, Franta si Suedia nu existau, iar acum ne-au egalat la numarul de campionate mondiale. Echipa masculina e acum pe nicaieri, doar cea feminina ne mai spala din rusine prin evolutii bune pe la competiiile internationale. Dar, titluri mondiale, nici poveste.

Scrima – si aici, eram buni pe vremuri, prin anii 60 si 70, am luat titluri mondiale si la feminin si la masculin, mai mult la individual, mai rar pe echipe. Acum, e seceta si pe acolo. (UPDATE: Tocmai asa s-a nimerit ca, la ora la care scriam duminica randurile de mai sus, echipa feminina de spada a Romaniei castiga titlul mondial pe echipe la Catania, scotandu-le scrima din cap chinezoaicelor, pe care le-au batut in finala cu 27-26. Gata, ciuciunghezele se pot duela acum cu betisoarele cu care ingurgiteaza orez )

Sah — nu am fost noi prea grozavi niciodata, dar macar aveam niste mari maestri internationali — Florin Gheorghiu, Victor Ciocaltea, Elisabeta Polihroniade. Acum? Gigi Becali, mare maestru.

Baschet – acum vreo 10-15 ani, il aveam pe Big Ghitza Muresan. Acum, avem echipa de tineret sperante a clanului Butoane din Giurgiu, care ii bat de-i omoara pe americani. La propriu.

Canotaj — in vremuri de glorie la masculin si feminin, cu Ivan Patzaichin si mai tarziu, Elisabeta Lipa, stiam ca aveam totusi niste medalii de aur asigurate pe la Olimpiade. Acum, sunt tot mai putine si la canotaj, de parca a ramas Delta fara lipoveni.

Lupte — Gheorghe Berceanu, Nicolae Martinescu, Nicu Ginga, dadeau de pamant cu bolsevicii pe la Olimpiade, asigurand, alaturi de canotori, necesarul de medalii de aur care sa ne tina in elita olimpica. Ati mai auzit de vreun luptator de greco-romane sau libere in ultimii ani? Nu ma refer la ciomagarii aia din K1, aia nu sunt sportivi.

Box — acolo stam ceva mai bine, dupa 89 am avut trei campioni mondiali la profesionisti, din care mie personal cel mai mult imi place Mihai Leu.  Dar, si aici coruptia din federatia de box duce sportul de rapa.

Am lasat la urma sportul rege, fotbalul, pentru ca in fotbal situatia e cea mai infioratoare din toate sporturile. N-am fost niciodata o forta in soccerul mondial, dar macar aveam o echipa decenta pana la caderea comunismului, si dupa aceea am mai trait inca vreo 10 ani din resturile echipei construite de comunisti. Dupa care, a venit potopul. Pentru ca aici se invart cei mai multi bani, fotbalul a atras ca un magnet toate jigodiile, toata scursura si toata pegra societatii romanesti. Borfasii de la federatie pastoresc si tolereaza non-combatul, coruptia, si o atmosfera de golanie generalizata care te face sa vomiti numai cand ii auzi deschizand gura pe majoritatea jucatorilor, antrenorilor, sefilor si patronilor de club, si a samsarilor de jucatori care au niste mecle — uitati-va la d-alde clanul Becali — demne de filmele lui Scorsese.

Deci, in concluzie — daca se poate trage vreo concluzie — asa cum se duce de rapa intreaga societate romaneasca, se duce de rapa si sportul. Ne place sau nu, sportul romanesc a avut vremea lui de glorie pe vremea comunismului. Lumea o ducea foarte greu, iar sportul era o modalitate de manca o mancare mai buna si a calatori in Occident. Dar, asa cum erau comunistii, au subventionat sportul, l-au centralizat si au facut din sport un mod de manifestare a mandriei nationale, asa cum eram noi de amarati. Nu poate sa-mi spuna nimeni ca, politica sau nu, primirea glorioasa facuta de publicul american delegatiei Romaniei la deschiderea Olimpiadei din 1984 de la Los Angeles, cand ai nostri au fost ovationati in picioare de un stadion intreg, nu ne-a facut sa ne creasca inima-n piept. Iar locul doi in clasamentul final, dupa Statele Unite si INAINTEA Chinei, a fost o performanta fantastica, pe care nu o sa o mai atingem probabil niciodata.

Spuneam la inceput ca nu cred ca trasaturile de caracter national determina in mod decisiv performantele sportive ale unui popor. Dar sunt absolut convins ca modul in care functioneaza societatea si interesul manifestat sau nemanifestat de clasa politica pentru sport este determinant. In vara lui 1990, imediat dupa caderea comunismului, am facut un popas in Praga pe la cinci dimineata, in drum spre un turneu de handbal din Suedia. Grupul nostru de sportivi a fost invitat din curtoazie de cei de la Dukla Praga sa se refriseze la o piscina publica inainte de a lua masa si a continua drumul. Asteptand sa se deschida piscina la ora sase, priveam orasul care se trezea, pe malurile Vltavei. Cu cateva minute inainte de ora sase, zeci de oameni, evident in drum spre servici, au inceput sa convearga spre piscina. Am conversat cu cativa dintre ei, la vestiare si la dusuri, inainte si dupa inot. Toti spuneau ca aveau abonament anual individual la piscina, si ca nu ar fi putut concepe sa isi inceapa ziua de munca fara sa efectueze cateva ture de bazin inainte. Cei mai multi nu aveau masini, veneau cu autobuzul si tramvaiul, si isi continuau apoi drumul spre servici. Si asta, in natiunea cu cel mai mare consum de bere din lume pe locuitor. Toti spuneau ca fac asta dintotdeauna, deci de pe vremea comunismului, si li se parea absolut firesc. Adica, manifestau respect fata de propria lor persoana. Oare cati romani se scoala cu o ora mai devreme ca sa faca jogging sau sa mearga la piscina inainte de servici? Uitati-va la performantele sportive ale cehilor din ultimele doua decenii, si uitati-va la contraperformantele romanesti.

Sportul trebuie sprijinit din scoala, pentru ca de acolo incepe totul. Dar, atata vreme cat ai o clasa politica de smecheri care isi bat joc de ideea de subventionare a sportului si fac din asta o modalitate de a mai sterpeli din banul public (va mai amintiti de cele 400 de sali de sport promise de Bombo in 2001? Cate s-au facut, unde, cat au costat si cine le-a construit, cate mai functioneaza, cine le intretine?) sportul romanesc o sa continue sa se prabuseasca. Daca mai are unde.

Next Page »