11 martie 1985 — Moscova nu mai crede in tancuri

Cati isi mai amintesc, daca erau nascuti, ca pe 11 martie 1985 venea in fruntea URSS un tovaras care avea sa aduca la putere din nou domnii? Domnu’ Iliescu, domnu’ Brucan, domnu’ Roman-Neulander, domnu’ Barladeanu etc.

Sictir Cu Oscarurile Voastre!

M-am saturat de Oscarurile astea penibile aproape la fel cum m-am saturat de Ponta, Antonescu si Iosif Boda.

De ani, buni, asa-zisele premii americane pentru excelenta in cinematografie au devenit o imensa afacere de familie pentru cativa barosani de la Hollywood si amantele lor zburatoare.

Oscarurile nu se mai dau demult pe calitate, valoare, si nici macar pe succesul de casa, ci pe criterii oculte, de genul, la”’’s ca asta nu a luat anu”” trecut, ii dam la anu””, sa nu se prinda fraierii, si hai, sa fim politically correct un an pe partea de incalzire globala, iar anul urmator, pe partea de promovare a femeii, iar de-asupra tuturor criteriilor troneaza principiul “orice e propaganda pro-americana si da bine la fraierii care inca mai cred in filme cu cow-boy americani buni si indigeni rai, sau chiar albastri, trebuie premiat”, ca uite asa tinerii volintiri americani nu mai vad diferenta dintre vrajeala si realitate si isi lasa cu placere oasele prin Irak si Afganistan, crapand cu iluzia ca sunt si ei niste John-Way-ne-stropim-pe-noi-si-tragem-din-toate-pozitiile.

Anu”” asta a fost anu”” cu promovarea femeii, sorry Jimmy, randu”” lu”” Captain Planet e data viitoare.

Magaria de””az”” noapte a intrecut orice limita, mai rau chiar decat porcaria pe care “academia” lu”” Peste i-a facut-o lui Mungiu acum doi ani cand nu l-a nominalizat, de teama ca o sa castige.

Deci, “Furt Locker” asta care cica-i al mai tare film de anul trecut, e o comedie involuntara despre razboiul din Irak asa cum il vad gospodinele fara aragaz de la Hollywood, recte tanti Bigelow, altfel o regizoritza buna, si la propriu si la figurat. Femeia asta, care a facut filme pasabile, de la Blue Steel, trecand prin Point Break si ajungand pana la Strange Days, a ramas o executanta corecta de filme de actiune si lipsa de creier. Am vazut filmul asta grozav anul trecut si mi-a parut rau dupa timpul pierdut.

In afara de moaca iritanta a lui Renner, actorasul care se da cow-boy prin Irak, scenariul e de un cretinism fara margini, si e de-a dreptul insultator pentru bietii irakieni. Filmul e un fel de Avatar pe invers, ca si aici americanii sunt cei buni si frumosi si curajosi si civilizati, scarbiti de cat tot trebuie sa omoare la salbaticii aia de arabi care nu au avut bunul simt sa se dea cu curu”” de pamant in fatza tancurilor americane si sa isi lase mustati de pisica si cozi albastre.

Dar e insultator si periculos si pentru militarii americani. Ca om care a discutat cu o gramada de veterani din Irak si cu multi colegi care si-au riscat viata pe acolo, pot sa va spun ca filmul e un rahat penibil. Militarii americani sunt mai speriati decat irakienii insisi, iar fitzele astea gung-ho, de cine trage primul din sold, nu si le permit decat cand sunt in situatii de nivel “100-de-tancuri-Abrams-incarcate-cu-munitie-cu-uraniu-saracit-contra-un-arab-jigarit-cu-AKM-Made-in-Romania-si-slapi-made-in-China.”

Restul e propaganda. Toate situatiile din film sunt false, penibile, si creeaza o imagine distorsionata despre razboiul din Irak. Probabil ca de aia si TREBUIA premiat. Daca vreti sa vedeti un film adevarat despre Irak, inchiriati-va sau dati de pe net “Generation Kill”, o capodopera in sapte episoade facuta de aceeasi echipa care a facut “The Wire”. E povestea adevarata a unei companii de puscasi marini spusa de un ziarist care i-a insotit pe toata durata invaziei. Senzational, iar Alexander Skarsgard face un rol formidabil.

Anyways, sa mergem mai departe. Anul asta, presa a impins in fata o pretinsa rivalitate intre doi fosti soti mai degraba decat intre doi artisti: Bigelow si Cameron. Am spus intotdeauna, James Cameron nu e un regizor, ci un expert in (d)efecte speciale. Titanicul pe celuloid a fost o catastrofa mai mare decat Titanicul real, dar a prins din cauza campaniei publicitare despre cum cheltuie Cameron banii fara rost, mai degraba decat din cauza de arta (haida-de, o polologhie de patru ore care nu se mai termina, de-ti venea sa suni la submarinele germane sa scufunde naibii odata magaoaia).

Despre Avatar nu vreau sa ma pronunt, pentru ca deja toata planeta s-a pronuntat, si nu Pandora, ci Terra. Subtitlul ar trebui sa fie “Pocahontas cu coada.” Sau, cum zicea un blogger misto, animaloo, niste strumfi uriasi care-si fac de lucru printre liane mov.

Deci, doua filme schioape impinse in fata pe sistem de coterie hollywoodiana. Ar fi ridicol, daca nu ar fi revoltator. Hollywoodul creaza tendinte (se aude bai, romanilor? Tendinte, nu “trenduri”!) care au efect de tsunami pe tot globul. Strumfi gigant la Rosia Montana si in Gaza, am vazut deja. Ce urmeaza? Ceva carne proaspata americana de tun in Irak, imitand fitzele cow-boy-ului din film?

Pai, si, veti zice, cine-l merita pe Oscarel? Poate nimeni, ar trebui sa fie ani in care sa nu se dea, daca nu e de unde. Dar, pen”” ca aia e imposibil, atunci Quentin Tarantino, care-i atat de genial de parca a baut terebentino, trebuia sa ia ceva pentru dementialul lui film facut la misto total, “Inglourious Basterds”.

Ala e un film de arta, inspirat masiv din westernurile spaghetti din anii ””60 si din cartile lui Sven Hassel, dar din pacate, din motive de propaganda, dat pe invers, adica baietii buni nu sunt nemtii, ca in carti, ci americanii, evident. L-am intrebat acum vreo doua saptamani pe baiatul lui Sven Hassel, Michael (Sven are 93 de ani si nu mai e in cea mai buna forma) daca nu i se pare ca Quentin al nostru a dat cu jula de prin cartile babacului lui, si a fost si el de acord ca multe scene si personaje sunt copie la indigo cu cele din Lichidati Parisul, Camarazi de Front sau Gestapo.

http://videosift.com/video/Inglorious-Basterds-Strudel-Scene?loadcomm=1

Cel mai evident, seful gestapovist interpretat sublim de Cristoph Waltz, e inspirat din personajul Paul Bielert, seful Gestapo-ului din Hamburg in cartile lui Hassel. Cea mai superba scena din film, scena strudelului cu frisca, i-a adus lui Waltz un Oscar aseara, si e singurul care-l merita (in scenariul original al lui Quentin, Shoshanna facea pe ea in timp ce manca strudelul, dar asta a fost cam mult pentru buldogii de la cenzura hollywoodiana).  Si apoi, ia ziceti-mi voi, copilasi care ati crescut cu Karl May, in cate filme americane ati mai vazut sa se pomeneasca de Winnetou?

Inca doua chestii scurte, una buna, una rea.

Buna: ma bucur ca Sandra Bullock, aceasta Betty Boop in carne (si ce mai carne!) si oase i l-a suflat pe Oscareanu baboiului Meryl Streep, care ar trebui sa mai ia o pauza de vreo 100 de ani. Sandra nu e actrita, ea e fata, si raman la parerea ca trebuia sa se marite cu Keanu Reeves si sa faca copii. Ea, nu el. La ce nud ne-a aratat Sandica in The Proposal, eu i-as fi dat Oscarul pe loc, atunci, inca, si o scuteam de tot travaliul cu palma peste fund. Era just.

Rea: nu ma bucur ca Jeff Bridges a luat Oscarul numai asa, ca tre”” sa ia si el unu””. Anul trecut l-au furat pe Mickey Rourke tot din political correctness, ca era mai important sa dea Oscar unui personaj homo. Anul asta, l-au furat pe Georgica, al carui rol din Up in the Air e o capodopera. Sarcu”” George, e prea aratos ca sa ia Oscarul de doua ori…

A, si inca o chestie: cel mai penibil Oscar din toate timpurile l-a luat acum cativa ani Al Gore, Nea Ozon: Oscarul pentru Pace. Sau, era Nobel? Da”” ce mai conteaza, tot aia e…

Diferente

Stiti cam care e standardul numarului de carti într-o biblioteca municipala? 3 volume per cap de locuitor. Respectând acest principiu, Biblioteca Metropolitana a Bucurestiului ar trebui sa aiba 9 milioane de volume. Ïn realitate are doar vreo 5 mii de volume, cu 3 mii mai putin decît avea în 1833 pe vremea cînd se numea Biblioteca Publica a Colegiului Sf Sava.

Ïnsa Biblioteca Academiei Române, care poate fi considerata Biblioteca Nationala a Romaniei are în patrimoniu abia 10 milioane de volume, periodice, documente sonore, tiparituri istorice si alte obiecte de valoare. Comparând cu Biblioteca Nationala a Frantei care are 14 milioane de volume, 12 milioane de afise sau 2 milioane de documente sonore, mai are de muncit. Dar ma rog, Franta e Franta!

Diferenta dintre natiuni nu sta numai în diferenta de PIB. Ci si în numarul de carti citite, în gramele de pasta de dinti consumata sau în orele de stat în fata televizorului.

E usor a scrie…

…era sa zic, versuri, numai ca eu nu scriu poezie. Poezia e sincera si cica nu poti minti în versuri. D-asta probabil nici nu-mi ies rimele. Rimele au nevoie de un suflet de artist. Eu sînt doar un suflet. Ma rog, jumate de suflet, pentru ca n-am donat nici pâna azi vreun dolar pt Haiti. Prefer sa arunc cu banii în câini mai curând. Desi nu sînt sigur ca alde Grivei ar aprecia o moneda de doi dolari zvarlita dupa ureche.

Na ca am uitat ce vroiam sa spun!

Nu-i greu sa scrii! E greu sa scrii inteligent. Citesc douazeci de bloguri zilnic si ma plictisesc de moarte. Pâna si Julica a început sa-si piarda din pene în RSS-ul meu. E grav, monser! Nici macar nu stiu cum ar trebui sa fie scris un blog (articol de net) ca sa fie interesant pentru elitistul din mine. Pentru ca azi ma poate interesa caderea Romei si mâine cultivatul portocalelor.

Am fost în seara asta la un prieten sa-i încercam Calvadosul si am vazut ca tinea pe masuta o carte de Paler. Octavian Paler. Adânca rau! L-am întrebat foarte natural: ‘’Si zi, te dai jmec?’’ Saracul om n-a priceput unde bat. Poate el chiar citea Paler. Poate chiar exista oameni interesati de proza lui. Dar eu cred ca e imagine. Am si eu un Augustin Buzura aruncat neglijent pe masuta de cafea. Vecinul de la zece case mai încolo se simte timorat rau în prezenta lui. Ïl simte pe Buzura la mine în living. Simte cultura si elitismul. Adica, pana mea, nu poti sa fii egalul unui om care-l are pe Buzura pe masuta de cafea, este? Omul ala are preocupari adânci, dincolo de probleme zilnice, dincolo de facturi si rata la masina. Omul ala citeste Buzura.

Chiar, mai citeste cineva Buzura?

N-ar trebui sa va obositi, zau asa. Uite, cartea de pe masuta mea de cafea e scrisa fara punct si virgula. 350 de pagini fara semne de punctuatie, va dati seama? E arta, bai! Cultura. Experiment literar în valoare de 350 mii lei vechi. O mie pagina. Adânc ca groapa Marianelor!

De ce am cumparat-o? Mi-a recomandat-o o fosta iubita. Mi s-a parut mai greu de citit decît Shakespeare în engleza. Care nici aia nu-i de colo! Cere efort si concentrare si cam doua duzini de piramidoane.

Sa trecem peste. Ceea ce vroiam sa va comunic în acest articol absolut sclipitor este ca inteligenta si intengibilitatea în scris este foarte dificila. Din acest motiv exista numai un Eminescu.

Ziaristii si istoria in dunga

Citeam azi un articol al lui Mugur Varzariu pe VoxPublica.ro referitor la nasterea pe 11 ianuarie 2010 a unui ‘’print’’ în Romania. Care print ar fi primit acest titlu pentru ca taica-su, Paul-Filip Hohenzolern ar fi ‘’Print de Romania’’. Citind articolul lui Varzariu, primul lucru care mi-a venit în cap a fost sa-i strig :

Sacrilegiu!

Dar m-am abtinut. Pentru cine nu stie istoria acestui auto-intitulat Print de Romania, iat-o pe scurt. Carol al II-lea, tatal Regelui Mihai, s-a casatorit în 1918 la Odessa cu Zizi Lambrino. Ceremonia a fost tinuta fara respectarea Constitutiei Romaniei de la acea vreme care cerea ca printul mostenitor (Carol al II-lea) sa aiba acceptul tatalui sau, Regele Ferdinand. Pe cale de consecinta, Curtea Suprema a Romaniei si Tribunalul Ilfov au anulat aceasta casatorie la cererea Regelui Ferdinand. Repet, au ANULAT casatoria, nu au decis divortul. Conform Constitutiei Romaniei la 1918, aceasta casatorie era nula.

Mai târziu Carol al II-lea s-a casatorit cu Elena a Greciei, cu acceptul lui Ferdinand si din aceasta uniune s-a nascut Regele Mihai.

Boon! Din casatoria anulata a lui Carol al II-lea se nascuse un baiat, Carol Mircea Grigore. Fratele de facto al lui Mihai, dar aflat legal în afara Casei Regale. Asa ca numele sau în Romania era Carol Mircea Grigore Lambrino. Carol al II-lea nu i-a recunoscut niciodata fiului sau Carol Mircea dreptul de apartenenta la Casa Regala si nu i-a conferit niciodata titlul de print. Ghiciti de ce? Pentru ca nu avea cum sa ofere titlul unui fiu nascut dintr-o casatorie anulata. Inexistenta.

Carol Mircea a câstigat în instanta din Franta si Portugalia, mult dupa abdicarea Regelui Mihai, dreptul de a purta numele tatalui sau, Hohenzollern. Fara ‘’von, of, de’’ sau alta particula de noblete. Chestie corecta! Din moment ce Carol al II-lea era tatal lui Carol Mircea, mi se pare normal ca acesta din urma sa aiba dreptul sa poarte numele tatalui.

Dar, olelei, cele doua tribunale din Franta si Portugalia nu i-au acordat nici un fel de drept dinastic lui Carol Mircea si nu l-au pus în ‘’drepturile’’ lui de mostenitor al tronului sau de membru al Casei Regale a Romaniei. Iar Carol Mircea, baiat de bun simt, nu a cerut niciodata sa-i fie recunoscut dreptul de apartenenta la Casa Regala, din moment ce asa ceva nu era posibil. Carol Mircea a ramas toata viata doar Carol Mircea si atât.

Însa Carol Mircea a avut la rândul lui un fiu, Paul Filip. Un disperat dupa ‘’mostenirea lui’’ si dupa ‘’dreptul’’ de apartenenta la dinastia regala a Romaniei.

Asa ca ciumegul asta si-a adaugat cu de la sine putere în nume particula ‘’von’’. Si-a schimbat numele în Paul Filip von Hohenzollern, asa cum si eu mi-as putea schimba numele în von Stash. Apoi a legalizat în Anglia aceast von Hohenzollern. Chestie legala!

În 1995, în conditii absolut neclare, un tribunal din Alexandria i-a recunoscut lui Pail Filip titlul de Alteta Regala. Pe ce baza, nu cunosc. În mod sigur nu dupa legile actuale ale Romaniei republicane. Iar daca judecata s-a facut luând în considerare Constitutia din 1940, acest titlu n-avea cum sa-i fie conferit sub nici o forma. Din punctul meu de vedere, decizia curtii din Alexandria reprezinta un abuz. La fel ca miile de abuzuri care s-au facut dupa Revolutie. Dai un ban si primesti o decizie favorabila.

În 1996, Paul Filip s-a casatorit cu americanca Lia Triff. Dupa care s-au auto intitulat amândoi Print de Romania, respectiv Printesa, americanca având inclusiv pretentia sa fie apelata cu denumirea Alteta Regala, desi ma îndoiesc ca printr-o simpla casatorie avea dreptul sa foloseasca aceasta titulatura. Zizi Lambrino, bunica lui Paul Filip nu a putut niciodata sa foloseasca titlul de Alteta Regala pentru ca nu apartinea nici unei Case Regale din Europa. E acelasi caz si cu Lia Triff Hohenzollern.

Pentru pasionatii de adevar si corectitudine istorica, titulatura de Print de Romania, Alteta Regala si alte titluri apartinând Casei Regale a Romaniei asezate alaturi de numele lui Paul, Lia si fiul lor nascut pe 11 ianuarie la Bucuresti sînt nule si neavenite. Bebe în nici un caz nu poate fi considerat print. Si cu atât mai putin mostenitor al dreptului la tronul Romaniei asa cum declara vesel Mugur Varzariu în articolul lui de pe VoxPublica.ro

Un lucru foarte important pe care alde Paul si cei din jurul lui îl uita, este ca nici o Casa Regala a Europei nu i-a recunoscut si nu-i va recunoaste vreodata dreptul la tron, lui sau urmasilor lui. Nici în vecii vecilor. Si fara acordul celorlalte Case Regale, nici un eventual nou rege al Romaniei nu va avea autoritatea morala de a se aseza pe tron.

Asa ca unii îsi racesc gura de pomana si-si fac planuri care nu au cum sa devina vreodata realitate!

Natii

Ïnainte sa-si ia vacanta de la blog pe termen nelimitat, Abaddon apucase sa scrie un articol despre natiile care-i plac si care nu. Articolul a ramas nepublicat, în draft. Inspirându-ma însa din ideea lui, am scris un altul, pe care vi-l prezint mai jos.

***

Fac parte dintre fericitii care au avut de-a face cu foarte multe natii de-a lungul timpului. Nu ma refer la vizite în cele 14 sau 15 tari pe care le-am vizitat pâna acum ci la comunicare inter-personala cu reprezentanti ai natiilor astora. Pentru un om caruia îi place sa studieze natura umana, mentalitatile si tipologia oamenilor, acest lucru nu poate decît sa fie în beneficiul meu.

Nu vreau sa generalizez în aprecierile mele, pentru ca în general nu am avut de-a face decît cu oameni oarecum educati. Si cu oarecare cultura. Ïn baza studiilor si al genului masculin/feminin, daca ar fi sa fac niste topuri ale natiilor care-mi plac si cu care ma identific cel mai mult (natia româna este exclusa, pt ca acest articol este despre alte natii) si a celor care nu-mi plac si le dispretuiesc de-a dreptul, topurile meu ar arata astfel :

Natii care-mi plac

Topul masculin

1. Scotienii - Sînt niste dulci. Niste povestitori de marca, cu un accent specific si cu o istorie zbuciumata în spate. Nu sînt atât de reci ca englezii dar nici calzi ca latinii. Sînt capabili sa lucreze în conditii de stres fara sa-si piarda o secunda din calmul si diplomatia care-i caracterizeaza. Unii sînt în stare sa se învarta în jurul cozii si sa vorbeasca cinci ore fara sa fi spus ceva demn  de retinut. Uneori e o calitate cînd încerci sa pasezi responsabilitatea, ceea ce ei încearca sa faca tot timpul.
2. Americanii - Astia-s niste obsedati de meseriile lor, care lucreaza fara sa se uite la ceas. Foarte patrioti, foarte nationalisti. America uber-alles e în sufletul tuturor. Nu prea îi intereseaza chestiile care n-au legatura cu America.
3. Chinezii - Oamenii astia sînt programati cu gene de furnica. Nu doar ca-i duce capul ceva de speriat, dar muncesc ca niste sparti. Foarte inteligenti si adaptabili, reprezinta o amenintare reala la adresa economiei Vestului. Pt ca sînt în stare sa le ia locurile de munca occidentalilor fara nici un fel de parere de rau. Nu prea ai ce vorbi cu ei în afara de job. Stau prost la capitolul cultura generala.
4. Nordicii (norvegieni, suedezi, danezi) - Si astia sînt niste adevarati. Foarte profesionisti, sînt o combinatie între nemti (precizie) si englezi (calm si sictir absolut). Dar cam fara sare si piper, nu prea te poti întinde la povesti cu ei. Nici nu se compara cu scotienii.
5. Rusii - Foarte de gashca la petreceri, cultura generala vasta, prefosionisti. Cam chiulangii. Se potrivesc foarte bine cu românii, desi n-ar parea la prima vedere.

Topul feminin

1. Rusoaicele - De departe cele mai frumoase femei. Desi în Canada nu prea au venit frumuseti, ceea ce-i pacat. Foarte muncitoare, adaptabile stiu sa se îngrijeasca atât de ele cît si de familie. Cam materialiste.
2. Eurasiaticele – Metisele între asiatici si caucazieni. Printre cele mai frumoase femei din lume. Sau poate asa mi se pare mie.
3. Spanioloaicele (din Spania, nu America Latina) - Sînt focoase. Nu prea suporta sa fie contrazise si iau multe decizii la cald. Dar au un stil anume care le face atragatoare pâna si pe alea care nu-s neaparat frumuseti. Cam obisnuiesc sa se foloseasca de farmecele lor ca sa obtina ce vor si asta e valabil inclusiv  la cele cu functii mari.
4. Frantuzoaicele - Foarte atragatoare, mai ales datorita accentului. Au grija de ele în general si desi sînt adeptele naturismului la îngrijire corporala sînt dezinhibate. Cu mult mai dezinhibate decît chebecoasele.
5. Italiencele - Tipele cu care am eu de-a face nu-s niste frumuseti, dar se comporta ca si cum ar fi. Ceea ce e un punct în plus. Le place sa fie curtate si se baga la flirturi fara nici o problema. Toate treaba e ca trebuie sa fii atent sa n-o iei peste ochi de la barbatul cu care de regula sînt cuplate.

Natii care nu-mi plac

Topul masculin

1. Algerienii - lenesi, mincinosi, puturosi, încrezuti. Am avut de-a face cu foarte multi dintre ei, toti sînt asa, credeti-ma.
2. Kosovarii - hoti, încrezuti si lenesi. Sînt soi rau, nu stiu cum naiba au fac de au prea multe chestii negative si prea putine pozitive. În Suedia nu era zi în care sa nu faca belele în orasul în care eram. Un soi de tigani mai spalati dar cu aceleasi obiceiuri. Din pacate n-am cunoscut nici unul educat sau cu studii ca sa pot sa-mi schimb parerea.
3. Argentinienii - galagiosi, laudarosi, smecheri. Cam ca românii în zilele lor bune. Sînt urâti deopotriva de latin-americanii si de nord-americani.
4. Francezii - cam rasisti. Foarte suspiciosi, odata ce te aud deschizând gura si te identifica ca strain. Desi sînt foarte amabili si politicosi, imposibil sa nu-i simti potrivnici ideii de ‘’strain’’. Cel putin asa era în Sudul Frantei. În Nord o fi altfel.
5. Sauditii - am cunoscut cîtiva sauditi la universitate. E ceva cu astia, nu stiu cum sa spun, e ca si cum ar fi spalati pe creier de religia lor. Sa te fereasca Cel de Sus sa deschizi gura pe partea de religie în prezenta lor. Imediat o sa sara pe tine sa-ti explice de ce Islamul e religia cea mai adevarata si celelalte sînt mai putin adevarate. Total diferiti fata de egipteni, care mie mi se par cei mai misto arabi.

Topul feminin

1. Englezoaicele - bai, sînt atât de urâte în marea lor majoritate, de-ti vine s-o iei la fuga. Rar e cîte una misto.
2. Peruancele - nashpa. Un soi de tiganci amestecate cu asiatici. Urâte si nu întotdeauna pe felie cu meseria lor. Eu unul, ma feresc de doctorite peruance, chestie de experienta personala.
3. Thailandezele - nu stiu multe, dar alea pe care le stiu sînt toate bondoace si grase. Valabil inclusiv în restaurantele lor. Doar la Ottawa am vazut o gagica misto, dar am mari îndoieli ca era thailandeza, cred mai curând ca era alta natie, angajata acolo. Ma rog, poate n-am avut eu noroc cu ele.
4. Indiencele - nu-mi plac din motive personale. Sînt prea pres în fata barbatului si chiar n-am vazut nici una misto. În afara de Ayshawara Rai. Dar ea e exceptia de la regula.
5. Iraniencele - nu ma dau în vânt dupa ele desi sînt un soi de araboaice occidentale. Dar nu m-au impresionat prin nimic nici cu fizicul nici cu capul.

Repet, topurile de mai sus sînt alcatuite în functie de experienta mea personala cu acele natii. Nu spun ca am dreptate ci ca asa se vede din directia mea. Astept sa ma contraziceti!

Sarbatori fericite!

Iaca veni vacanta si la mine. Cu zapada, cu cadouri, cu mese intinse si prieteni in vizita.

Va urez La multi ani! si Sarbatori Fericite alaturi de cei dragi. Ne vedem dupa vacanta.

Sa fiti cuminti!

Ajunul Ajunului

Hai noroc, cafeinomanii Mosului,

Am terminat treaba, sarmalele fierb vesele in oale de lut (sau oale in vesele, sau nu mai stiu exact, ca sunt la a doua tuica! ). Apropo, facute din primele verze scoase din butoi, anul asta am scos cea mai buna zeama de varza din istoria recenta, iar castravetii murati sunt crocanti si acri ca Geoana dupa ce a racnit Miaela dragostea mea, am invins, si a aflat ca de fapt a luat-o-n freza. Evident, insa, castavetii mei sunt mai iuti decat Geoana si mult mai tari.

Bradul, cel mai mandru de pe o raza de 30 km, sta sa sparga tavanul, si in casa miroase a cetina. Noroc ca am oprit cainele la timp langa brad, ca altfel nu mai mirosea a cetina… mirosea a PSD pe 7 decembrie.

Tocmai am testat primul castron de ciorba de burta din oala de 15 litri, ca maine avem musafiri multi. Splendida ciorbitza, dreasa la mare arta, cum numai mandea stie. Nu am inca malai de-ala bun, grunjos, si va trebui sa ne multumim la sarmale maine cu polenta italiana, care e sublima, dar lipseste cu desavarsire, la fel ca proiectul Iohannis.

Cadourile le-am dat deja, fata a primit tot ce i-am promis, la fel si Basescu, dar el a luat cadoul de Mos Nicolae. Acum, ramane sa demonstreze amandoi ca nu mi-au inselat increderea si pot sa reformeze clasa politica. Fii-mea, teoretic, ca e studenta la relatii internationale, iar Basescu la propriu, ca altfel il sparg.

Zapada s-a topit deja, mai e un pic pe bradutii din curte, care sclipesc sub kilometrii de beculete colorate.  E frumos, e bine, am patru butoaie de bere germana, speram sa pot sa va cinstesc pe toti, sau macar pe Stash anul asta, dar niciodata nu-i tarziu, o sa ma sacrific eu si prietenii mei din cele patru zari care se aduna maine seara la noi sa le cantam O Tannenbaum. Care, evident, a fost compus de un ungur, ca altfel ar fi fost Un Tannenbaum.

Deci, copii, sa trecem pe colinde, sa punem GPS-ul pe World, sa ne suim in sanie si sa-i dam bice lui Rudolf si celorlalti reni, ca avem treaba multa maine seara! Craciun Fericit!

Next Page »