Care este
A aparut la Editura ASA NU, Culegerea de Texte apartinând lui Marean ‘’Care este’’ Vanghelie. Iata cîteva citate antologice :
- Nu exista fiinta umana, fie ca locuieste în Africa, în Asia sau în Rahova, care sa nu fi vazut un film, sa nu fi rupt o floare, o fata sau un baiat, dupa cazul care este fiecare.
- Numai cine nu lucreaza nu poate sa i se impute ca poate sa fie si mici greseli.
- De cînd ma stiu eu copil, ma urcam în pom si mâncam corcodusi.
- Cine nu are loc de mine, nu ma intereseaza. Sa se înghesuieste!
- Acel tânar care s-a transformat în 300 este vorba de unul singur.
- Soarta mea a fost hotarâta de destin.
- Vocea mea se va face auzita oriunde. Si pe sub apa!
- Sînt oameni tineri care sînt prezenti aici în fata si pe care vreau sa le multumesc.
- În ultimii cinci ani este anormal sa mergem cu masinile si cu transportul în comun care mergem.
- Deci prezenta mea e datorita starii Bucurestiului în care ne aflam.
- Sint atât de nervos si suparat, încât nu vorbesc decât administrativ.
- Eu am sa-l scot pe Gigi Becali din politica pentru ca si Gigi Becali m-a scos pe mine din sarite.
- Si într-un pom daca ma puneti, eu am puncte de vedere.
Culegerea de Texte semnata olograf de autorul ei poate fi comandata în persoana la sediul Primariei Sectorului 5 din Capitala, etajul doi, a treia usa pe dreapta.
Ce se întampla cu prezentatorii BBC?
Acum o luna si ceva, un prezentator BBC - Ashley Blake - a fost arestat si acuzat de ultragiu si cafteala unui adolescent într-un bar, posesie de arma alba si alte chestii urâte. Dupa doua saptamâni, prezentatorul BBC Ray Gosling, a recunoscut în timpul unei emisiuni ca si-a ucis iubitul bolnav de SIDA acum multi ani, într-un moment de neatentie al medicilor. Ca urmare, a fost si asta arestat si luat la puricat de catre autoritati. Iar ieri alt prezentator BBC, Kristian Digby, a fost gasit mort în apartamentul lui ca urmare a unui joc sexual din categoria ‘’cît de mult pot sa ma spînzur în timp ce ma masturbez’’, jocul favorit al raposatului David Carradine.
În mod curios sau nu în exact aceasta perioada, BBC Media Group îsi restrânge activitatile si face loc concurentei. Nu stiu daca prezentatorii BBC sînt stresati la serviciu de fac atâtea tâmpenii în ultimul timp. Poate ca îi invidiaza pe colegii lor de la France Telecom care stau la coada sa se arunce pe fereastra. Tinând cont de milenara rivalitate dintre englezi si francezi, poate ca prezentatorii BBC s-au gândit sa le fure putin prima pagina a ziarelor, francezilor.
Era o vreme cînd BBC reprezenta profesionalismul în mass-media. Acum mi-e frica sa ma mai duc pe site-ul BBC World ca nu cumva sa aflu ca Jack the Ripper era de fapt prezentator BBC.
Dilema hainelor Cenusaresei
‘’…A doua zi, cele doua surori vitrege se dusera din nou la petrecere si Cenusareasa de asemenea, mai frumoasa decat întaia data. Printul nu se misca de langa ea si, cum fata se distra de minune, uita de povetele zânei bune. Cand auzi prima bataie a orologiului, de la miezul noptii, se ridica si fugi sprintena ca o caprioara.
Printul o urma, dar nu o prinse. In graba, se intampla sa-i cada un condur din sticla, pe care printul il culese. Cenusareasa ajunse acasa fara caleasca, fara lachei si cu hainele ponosite.’’
Cunoasteti cu totii povestea Cenusaresei, nu? Ei bine, cînd eram mic si ascultam aceasta poveste citita de bunica . . .
Restul l-am scris pe lightplay.ca
Romantism pe butelca
Aseara am observat ca mi s-a terminat provizia de vin Côtes des Languedoc asa ca am fost nevoit sa cobor în camera rece si sa-mi extrag una butelca de vin rosu din colectia personala, Côtes du Brulhois productie 2006, medaliat cu aur la Paris. Chiar înainte sa-i dau cep, am observat urmatoarele etichete pe sticla
En 1574, Charles de Balzac, dit le “Bel Entraguel”, Seigneur de Dunes, fut l”amant de la Reine Margot.
On ranconte les avoir apercus une nuit dans un carrelot (petite ruelle) de la bastide, tendrement enlaces sous la lumiere pale de la lune. On dit meme qu”une coupe argentee de vin de Brulhois aurait ete l”instigatrice de cette rencontre…
Issu des cepages Merlot, Tannat et Cabernet, le “Carrelot de Anants” tout en rondeur, gouyelant aux aromes des petits fruits rouges, accompagnera merveilleusement viandes en sauces, viandes grilles, fromages et charmera vos repas comme il a charme, il y a quatre siecles, les rencontres de Charles de Balzac et de la Reine Margot
Traducere, pentru anglofoni si franco-afoni
In 1574, Charles de Balzac, zis si ‘’Frumosul Entraguel’’ (familie nobiliara franceza – nota mea), Senior de Dunes, fu amantul Reginei Margot (Marguerite de Valois, sotia lui Henric al IV-lea – nota mea)
Se povesteste ca ar fi fost zariti într-o noapte, pe o ulita (mica straduta) a bastidei (bastida - orasel de provincie din Sudul Frantei, fortificat – nota mea), înlantuiti tandru sub lumina pala a lunii. Se spune chiar ca o cupa de argint de vin de Brulhois ar fi fost instigatoarea acestei întalniri..
Ivzorât din lastari de vie de Merlot, Tannat si Cabernet, ‘’Ulita Amantilor’’ cu rotunjimea lui, debordând de arome de mici boabe rosii, va acompania minunat fripturi în sos, gratare, brânzeturi si va fermeca mesele dvs la fel cum a fermecat, acum patru secole, întalnirile dintre Charles de Balzac si Regina Margot.
Dupa cum puteti vedea, putem spune fara teama de a gresi, nu doar In Vino Veritas dar si In Vino Fabula.
Bine, nu ar trebui sa va pregatiti examenul de istorie citind etichete din astea. Marguerite de Valois, alias Reine Margot, nu avea cum sa se plimbe în 1574 sub clar de luna prin Sudul Frantei la bratul amantului sau pentru simplul fapt ca din 1572 pâna în 1576 a fost sub arest la Luvru, arest ordonat de mama ei regina Catherina de Medicis. Stim ca în poveste e vorba de Sudul Frantei, pt ca bastide înseamna orasel fortificat si este o denumire folosita doar in Languedoc, Gascogne si Aquitane, provincii din sud învecinate cu Spania.
Asta este doar o Fabula, adica o poveste. Dar interesanta mai ales pentru fraierii de consumatori care au nevoie de povesti ca sa deguse un vin bun.
Piata de vechituri
Sâmbata, împreuna cu înca trei prieteni (dintre care unul libanez si celalalt chebecos) am luat cu asalt o piata de vechituri si antichitati din vecinatate, în speranta descoperirii unor comori ascunse. Se apropie ziua unor amici pasionati de antichitati si m-am gândit ca pot descoperi gaina cu oul de aur prin marea de kitchuri. Dupa un mic dejun copios, am luat-o la picior (a se citi masina) spre respectiva piata de vechituri.
Acum, nu stiu daca ati vazut vreodata o piata din asta, numita în franceza ‘’Marché aux Puces’’ sau ‘’Flea Market’’ în engleza. Adica ‘’Piata cu Purici’’ în traducere grosiera, ori bazar daca ar fi sa ne luam dupa mostenirea lingvistica lasata noua de catre prietenii nostri din Imperiul Otoman. Gasesti acolo toate rahaturile posibile, de la bucati de masina la antichitati de valoare. Sa nu va amagiti crezând ca numai în Romania exista bazare din astea. Am gasit si la Londra si la Boston si peste tot.
Cum ne plimbam noi printre vechituri, prietenii cu care eram se opreau din loc în loc în functie de educatia si cultura fiecaruia. De exemplu, amicul meu libanez se uita la pipe si nargilele. Chebecosul era interesat de chestii legate de istoria hokeiului în Quebec. Sau de antichitati prezentate ca provenind direct din casele primilor emigrati în Noua Franta.
Eu ma uitam dupa niste articole de colectie legate de al doilea razbel mondial. Unul din amicii pasionati de antichitati, datorita caruia am iesit in piata de vechituri, se da în vânt dupa chestii legate de Wermacht. Si nu, nu-l cheama Mazare, daca la asta v-ati gândit. Tipul are deja în colectie un cutit care a apartinut unui soldat german ce era cantonat în casa bunicilor sai din Romania, cutit turnat în otel Krupp si care taie si astazi la fel de bine cum taia în 1942. Si asta fara sa fi fost ascutit nici macar odata. Deci ma uitam dupa o Cruce de Fier sau dupa o insigna apartinând trupelor SS.
Deci ma uitam dupa o Cruce de Fier sau dupa o insigna apartinând trupelor SS. O sa ziceti ca sînt diliu sperând sa gasesc decoratii naziste sau insigne într-o piata de vechituri canadiana, cînd mult mai probabil ar fi sa le gasesti în Europa. Nu bre, nu sînt diliu. În Europa este interzisa comercializarea lor, în timp ce în Canada e legal.
Intermezzo : Orpilatii care se burzuluiesc la citirea acestor rânduri, sa se abtina. Fiecare colectioneaza ce-l pasioneaza!
Cum ma uitam eu la niste vechituri, se apropie prietenul meu chebecos si-mi arata mândru niste insigne rusesti care se purtau la sapca, din alea cu steaua rosie, apartinand fostilor soldati ai Armatei Rosii în timpul Uniunii Sovietice. ‘’Nu ma intereseaza’’ îi spun. ‘’Romania era la granita cu URSS si e plin de rahaturi din astea la mine în tara. Daca vrei sa fii folositor, cauta-mi Crucea de Fier’’. Amicul se uita la mine amuzat si pleaca la scotocit prin tarabe.
Între timp, celalalt român cu care eram se apropie de mine cu un pistol din ala cu teava ca o pâlnie cum trebuie ca aveau primii francezi stabiliti în Quebec. ‘’Uite ba’’ zice el râzând ‘’ am gasit pistolul cu care a fost împuscat Hayenwatha (sef indian mohawk - nota mea)’’. Ma uit la el curios, îl întorc pe toate partile si-i spun sa se uite pe teava. Cînd îl întoarce, vede ca teava era teava numai vreo 10 cm in interior, restul fiind non-teava. Adica era obturata cu metal turnat. Dupa aia îi arat vânzatorul de vechituri care-i vanduse pistolul. Era un chinez batrân, din ala cum vezi prin filmele cu Jackie Chan. ‘’Vezi, bre, au ajuns chinezii sa contrafaca pâna si pistoalele primilor pionieri canadieni. Asta da popor!’’ am râs eu cu gura pâna la urechi.
Si tot plimbându-ma, am gasit în sfarsit si Crucea de Fier mult cautata. Cu tot cu panglica care se lega la gât. Avea aerul ca e veche si chiar provine din timpul razboiului. Excitat tot, am luat-o în mâna numai ca sa ma prind ca respectiva Cruce de Fier era bine mersi din aluminiu. L-am întrebat pe vânzator daca-s multi fraieri care pun botul la produsele lui si a dat din cap într-un soi de mâraiala. Mai departe, pe masa lui am gasit asa : o insigna aurie cu cap de mort apartinând trupelor de blindate germane, una argintie cu vulturul nazist si care-mi facea impresia ca e aia pe care o purtau în piept subofiterii SS si înca una cu simbolul Gestapo. Normal, toate contrafacute.
‘’Auzi, da vrun inel sau cercel care a apartinut faimosului pirat Henry Morgan, n-ai?’’ (faimos pirat britanic care ataca galioanele spaniole în Caraibe - nota mea). Mosul s-a aplecat repede si a scos un inel de argint cu cap de mort si doua pistoale încrucisate si mi l-a pus în mâna. ‘’Pirate ring, pirate ring’’ zicea el excitat. ‘’Ten dolars for you’’ a adaugat el cu inconfundabilul accent chinez. ‘’Du-te ba, d-acilea’’ am râs eu si i-am dat inelul înapoi.
Chebecosul cu care eram si-a cumparat o busola destul de misto, cu zece dolari. Facuta în Germania de Vest în 1950. Era fericit, cica la Sport Expert o busola costa vreo 150 spre 200 de dolari. N-am de unde sti, ca nu m-a interesat pâna acum. Oricum, am facut misto de el vreo jumatate de ora întrebându-l daca era debusolat înainte sa-si ia busola si razând cu lacrimi cînd ne-am ratacit printre tarabe si nu mai gaseam iesirea. Dar macar busola arata nordul, singura problema e ca noi nu stiam daca iesirea e la Vest sau la Nord Est. Pâna la urma am iesit din piata cu GPS-ul meu.
Cam asta a fost cu piata de vechituri. daca nu m-ar interesa originalitatea antichitatilor si provenienta lor, as fi putut sa-mi fac o colectie chiar misto de rahatele. Dar cum eu nu achizitionez decât antichitati de calitate, o sa caut în alta parte cadoul pentru amicii mei colectionari.
Cu scuzele de rigoare
Ma chinui de vreo 10 zile sa scriu un post despre civilizatia mayasa si cum nu cunosteau ei roata si prelucrarea fierului, dar stiau sa dea in bobi si in stele. Si pt asta erau considerati cea mai “avansata” civilizatie.
Dar nu mi-a iesit. Nu mi-a iesit pt ca nu am timp. In fiecare zi am scris cite o fraza, mi-am repetat ideile si m-am invirtit in jurul cozii pt ca la urma sa dau “publica” la articol si sa vad ca WP nu imi afiseaza decit prima parte, ceea ce am scris saptamina trecuta.
E ca naiba. Am o perioada super incarcata si nu mai am energie seara si pt blog. Cred ca revin la articole mai scurte si la obiect. Cum mi-am rupt blugii intre picioare, istorii romantice scrise pe-o butelca, chestii din astea de adormit tzincii.
Pai nu?
Lecturi
La recomandarea Alexandrinei (Lightplay), am comandat pe Amazon ‘’How to be a canadian (Even if already you are one)’’. Mi-a sosit acasa într-o zi si m-a costat 10 CAD cu tot cu transport. N-am apucat înca s-o citesc dar am rasfoit-o vreo cinci minute. Si din alea cinci minute, trei am râs în hohote. Mi se pare una din cele mai haioase (si adevarate) carti despre Canada.
Ah, da. Deja am trei amici care mi-au cerut sa le-o împrumut. Vedem.
Tavalute
Ma uitam azi cu pasiune la curling cu o bere în fata, cum membrii echipelor Angliei si Germaniei încercau sa-si scoata unii altora piatra cu mâner din cercurile alea concentrice. Mai tare ca orice meci dintre Manchester si Bayern Munchen. Alaturi de mine, un vecin de strada, român si el.
- Bai, zic eu, astia joaca curling cum jucam noi tavalute!
Tipul se uita mirat la mine si ma întreaba nedumerit :
- Ce-s alea tavalute?
OK, daca as fi baut o bere alaturi de un ardelean, as fi înteles. Ardelenii sînt niste extraterestrii parasutati din alta lume, una în care toate denumirile populare ale românilor se cheama altfel. Dar asta era moldovean din Botosani, Cum se putea oare sa nu stie ce-s alea tavalute?
- Tinere, ciuleste urechea încoa’! Stii ce-s alea ‘’noua pietre’’ si cum se joaca?
- A, pai cum nu, începe amicul caruia i se lumineaza ochii. Sa vezi cum jucam eu cînd…
- Lasa ce faceai tu, ca nu despre asta vorbim noi aicea! Deci stii. Stii ce-i aia ‘’poarca’’? ‘’Cornete’’? ‘’Flori fete sau baieti, melodii sau castraveti’’ ori ‘’Tara, tara vrem ostasi’’?
- Sigur ca stiu.
- Dar ‘’tavalute’’ nu-ti spune nimic…
- Nu.
Ma scarpin în ureche cu degetul mic si trag un gât de bere. Dupa aia ma pun pe explicat stiintific :
- Tavalute era un joc care se juca pe capace de bere. Luai capacul, îl îndreptai cu ciocanul si-l jucai împreuna cu altii, cam cum joaca astia curling, arat cu capul catre TV. Numai ca în loc de pietre se foloseau chei. Tavalutele se asezau una peste alta si se arunca cu cheia de la o linie trasa la vreo 5 m distanta. Ala care aseza cheia cel mai aproape, dadea primul în tavalute cu latul. Alea de le întorcea, erau câstigate. Erau cu valori diferite, un capac de Tuborg facea cît cinci de bere Carpati si tot asa.
Pe amic îl apuca râsul.
- Nu bai, eu jucam barbut. Pe bani.
- Tu si Satana aia de Pitzurca, îi raspund. Daca ma prindea tata ca joc ceva pe bani (poker sau barbut) cred ca nu mai puteam sta pe fund o saptamâna. Si eu tin la fundul meu. Asa de mult, încât nici macar pâna în ziua de azi nu stiu sa joc poker ori barbut.
Amicul continua sa se amuze.
- Pare misto jocul asta. Se juca afara?
- Cum adica afara? Afara din ce? Din tara?
- Nu bre. Afara, adica pe strada?
- Normal ca pe strada. Ce jocuri jucam noi pe atunci în casa? Nu toate erau afara?
- A, ba da! zice el. Si spune, bagam o partida de tavalute?
Îmi arata cu un gest larg capacele de bere întinse în fata noastra.
- Bagam! ma declar eu de acord.
Si am bagat! Am îndreptat cu ciocanul capacele de bere si le-am jucat cu cheia de la masina, ca are cap de plastic si pune stop misto. Le-am pierdut pe toate chiar la mine în driveway. De nervi, i-am telefonat maica-mii sa-mi trimita cu posta rapida cheia de la servanta ei cu bibelouri, aceeasi cu care am câstigat la viata mea pungi întregi de tavalute de la prietenii de joaca.
Dar pâna vine cheia, are careva sa-mi împrumute niste capace de bere?
Loading ...