Un Erou: Dan Chirlomez

Da, un adevarat erou.

Seful protocolului de la Senat, care s-a interpus salvator intre Majestatea Sa si grebla intinsa in mod nesimtit de Iliescu in directia Suveranului.

Salvatorul se numeste Dan Chirlomez si merita recunostinta noastra pentru ca l-a scutit pe Regele Mihai de atingerea lui GhinIon Iliescu si ne-a salvat obrazul ca natie.

Acum, avem o vorba si pentru emanat: Ilegalist batran, inca tot n-ai invatat ca Regelui nu-i intinzi TU mana?

Bufonii Regelui

Emotionant! Parlamentarii romani au dat dovada de un miscator spirit de gasca, si de o abnegatie aproape soldateasca, fortandu-se si reusind, in mare parte, sa nu isi dea in stamba cu ocazia invitarii Majestatii Sale in Casa Poporului.

Imensa ipocrizie de care au dat dovada toti fariseii adunati in parlament cu ranjetele pe fata ca sa il sarbatoreasca pe Rege cu vreo doua decenii mai tarziu decat ar fi trebuit este grotesca. Majestatea sa a implinit 80 de ani in 2001 si 70 de ani in 1991. Unde a fost parlamentul atunci? Dar presedintia? Unde sa fie, pai in 1991 inca se mai hlizeau de placere dupa ce il urmarisera pe Suveran pe autostrada Bucuresti-Pitesti ca sa il expulzeze. Atunci, Regele inca era periculos, pentru ca si la 70 de ani si, chiar si la 80, le dadea fiori pe sira spinarii uzurpatorilor rosii si urmasilor lor tolaniti deja pe banchete de mertzane dupa ce tatucii lor se plimbasera in pobede negre.

Majestatea Sa a venit in parlament, dar nu s-a adresat parlamentarilor, ci natiunii. O nuanta pe care smecherasii Ponta si Crin, care se hahaiau in sala stand cu cazmalele in buzunarele pantalonilor in timp ce Regele suia la tribuna, au scapat-o. La fel cum a scapat-o si bietul Geoana, care l-a asteptat pe Suveran, in capul scarilor, ca un bulibasa, in loc sa stea, asa cum prevede si protocolul, dar si bunul simt, la usa masinii, si sa isi incline capul in fata Majestatii Sale.

Sigur, nu poti sa te superi pe ei, golanimea care isi spune fara rusine, alesi ai poporului. Oamenii au facut dus, si-au luat, marea majoritate sosete negre in loc de cele albe, flausate, pe care le asorteaza la tzoalele Versace in mod curent, si si-au incarcat bateriile la mobil si la digital, sa faca, neica, o bascula de poze, fara sa le dea prin inteligenta ca nu e voie sa ii bagi blitzanul in ochi Suveranului.  Oris’cat, au avut bunavointa.

Iliescu si Constantinescu, cei doi presedinti care s-au temut de Rege si l-au tinut la distanta, desi s-au prefacut, unul dupa, altul inainte, ca sunt mari regalisti, au sezut unul langa altul, ca la Divertis.

Un martzafoi, unul Zgonea (ce nume predestinat, domnule!) s-a poticnit apoi spre Rege, si i-a dat ceva ce semana a minilaptop, probabil vreo placheta, dar nu inainte sa il insface pe monarh de mana, cum face in piata cand se intalneste cu vreun mitocan de pe la el din circumscriptie si vrea sa se dea popular. Apoi, s-a razgandit, si i-a smuls placheta din mana Suveranului, nu inainte de a-l bate, protector, pe cot. Regalistilor astora de Bragadiru, nu le-o fi dat nimeni o lista a regulilor de protocol inainte de eveniment?

Si mai interesant a fost sa urmaresc cum se comportau catavencii cand credeau ca nu ii vede camera de luat vederi. Pleznind de satisfactie, alergand dupa alai prin holuri, imbrancindu-se sa se bage si ei mai in fata, la o colorata–maine-i–gata cu Regele.

Sper ca ati remarcat deja ca nu vreau sa comentez nimic din ce a facut si a spus Majestatea Sa, pentru ca intre el si sala a fost un nevazut zid antiglont. Regele a fost urias, ca de obicei, si a scos si mai mult in evidenta micimea asa zisei clase politice romanesti.

Ironia este ca, fara sa vrea, antimonarhistul portuar Traian Basescu este cel care l-a adus, de fapt, pe Suvern in parlament. Tot circul asta cu maimute rosii devenite peste noapte monarhisti de vita veche a fost determinat numai de ura lor fata de Basescu, care l-a insultat pe Suveran. Pe principiul, dusmanul dusmanului meu e prietenul meu.

Din fericire, toata spoiala asta pro-monarhista e atat de stravezie incat nu cred ca pacaleste pe cineva. Regele a fost invitat in parlament pentru a servi scopurilor electorale ale liber-schimbistilor Crin si Ponta. Nu ne pacaliti, baieti. Nu stiu de ce, dar cand ii aud pe Geoana, Hasoti si Ponta cantand osanale monarhiei, imi vine sa vars.

Regele a venit pentru ca si-a servit din nou, ca intotdeanua, poporul, si si-a trimis mesajul, penetrant ca un glont, prin parlament. Traiasca Regele.

Regele Mihai

Regele Mihai implineste maine 90 de ani. Ar fi atat de multe de spus despre ultimul reper moral al romanilor.  Uneori, insa, respectul se manifesta cel mai bine prin tacere.

SOS Sportul Romanesc!

Sportul romanesc se duce de rapa.  De cand ma stiu nu am asistat la o asemenea degringolada generalizata, la o asemenea catastrofala alunecare in mediocritate si umilinta internationala. Rodul otravit a peste 20 de ani de boala a societatii romanesti, colapsul total al sportului romanesc e simptomatic pentru o comunitate care mai e natiune numai in nume, dar nu in cuget si-n simtiri.

Nu stiu daca excelenta in sport tine neaparat de caracterul genetic al unui popor — nordicii sunt mai puternici fizic, sudicii sunt mai iuti — sau de trasaturile psihice — anglo-saxonii sunt mai incapatanati, latinii sunt mai ingeniosi — dar stiu ca ea tine de respectul de sine si fata de ceilalti, de viata civilizata si ordonata si mai ales de spiritul de coeziune al unei comunitati.

Sa facem o rapida trecere in revista, pe sporturi, incepand cu cele mai recente esecuri.

Gimnastica feminina — dupa 30 de ani, Romania reuseste contraperformanta incredibila sa plece de la un campionat mondial fara nicio medalie. Dupa ce au dominat lumea intr-un mod atat de total cum rar a mai reusit vreo alta natiune sa domine gimnastica feminina, gimnastele noastre sunt tot mai putine, si tot mai neperformante. Evident, ce fata vrea sa treaca prin antrenamente dureroase si cantonamente indelungate cand, in cel mai bun caz, dupa ce se retrage cu un snop de medalii de aur, i se ofera posibilitatea sa pozeze goala prin vreo revista japoneza ca sa castige un ban. E mai simplu sa fii Monica Columbeanau, Oana Zavoranu, sau Bianca Dragusanu. Fufele o duc mult mai bine, bani, masini, tzoale de lux. Si fara vreun efort dureros, evident, in afara celor de dormitor.

Rugby-ul – unul din sporturile cele mai nobile si cele mai dure, practicat de elita internationala, si in care romanii erau respectati si admirati inca din perioada interbelica. Nationala care a batut Franta in 1990 cu 12-6 la Paris, tocmai a pierdut de o maniera uimitor de umilitoare toate meciurile din grupa de la Cupa Mondiala la rugby, inclusiv — la scor — cel cu amarata Gruzie, o echipa pe care-o bateam cu spatele, cum se zice. Iar Franta, o sa joace finala saptamana viitoare. Echipa Romaniei, care cocheta la un moment dat, la sfarsitul anilor 70, cu posibilitatea de a fi invitata sa ia parte la Turneul celor cinci natiuni (in cele din urma a fost invitata Italia, care ne-a depasit net in ultimii 20 de ani), se zvarcoleste acum in mlastinile clasamentelor internationale. Ca om care provine dintr-o familie de rugbisti, dintre care unul a jucat multi ani la nationala si a inscris impotriva Frantei la Paris in 1990, prabusirea rugby-ului romanesc este deosebit de dureroasa pentru mine. Am asistat la antrenamentele Farului, pe vremuri, pe plaja din Mamaia, la cinci dimineata, cu mingi medicinale si cu alergari de multi kilometri prin nisip. Dar, sigur, e mai usor sa te faci fotbalist, sa bei ca un porc si sa tragi cocaina pe nara cu toti interlopii si totusi, sa fii tot timpul in presa si la televizor, decat sa ari pamantul la antrenamentele superdure ale rugbistilor.

Tenisul — aici, e drept, romanii n-au avut niciodata o scoala de tenis, ci au resit sa acceada in cele mai inalte cercuri ale sportului alb numai si numai prin talentul exceptional al lui Nastase si Tiriac la barbati, sau al Virginiei Ruzici si Florentei Mihai la feminin. Totusi, te doare sufletul sa vezi ca, dupa ce au jucat trei finale de Cupa Davis si doua de Wimbledon acum vreo patru decenii, romanii sunt tot cu vitrina goala, in vreme ce Ivanisevic si ma nou, Djokovic, au reusit sa ia Wimbledonul, si Cupa Davis pentru croati si sirbi, desi au trecut prin niste razboaie teribile. Asta ca sa nu mai vorbim de rusi, care au luat si ei Cupa Davis. Acum, Romania a ajuns sa ia bataie acasa la zero de la cehi si sa iasa din prima grupa valorica. Si, pentru a mai pune sare pe rana publicului romanesc, un idiot de jucator roman a aparut pe teren la Bucuresti la meciul cu cehii cu un tricou in culorile Ungariei.

Handbalul – un sport pe care romanii l-au dominat copios la masculin pana la mijlocul anilor 70, si au luat patru titluri mondiale, ultimul la Berlin, in 1974, unde au umilit formidabila echipa a RDG-ului cu 24-22, intr-un meci care a golit strazile din toata Romania, si din care a mai ramas faimoasa imagine a portarului Cornel Penu, zambindu-i sfidator in nas neamtului care urma sa rateze un sapte metri crucial. Romania batea Spania de-o usca, pe la trofeul Carpati si alte cupe, Franta si Suedia nu existau, iar acum ne-au egalat la numarul de campionate mondiale. Echipa masculina e acum pe nicaieri, doar cea feminina ne mai spala din rusine prin evolutii bune pe la competiiile internationale. Dar, titluri mondiale, nici poveste.

Scrima – si aici, eram buni pe vremuri, prin anii 60 si 70, am luat titluri mondiale si la feminin si la masculin, mai mult la individual, mai rar pe echipe. Acum, e seceta si pe acolo. (UPDATE: Tocmai asa s-a nimerit ca, la ora la care scriam duminica randurile de mai sus, echipa feminina de spada a Romaniei castiga titlul mondial pe echipe la Catania, scotandu-le scrima din cap chinezoaicelor, pe care le-au batut in finala cu 27-26. Gata, ciuciunghezele se pot duela acum cu betisoarele cu care ingurgiteaza orez )

Sah — nu am fost noi prea grozavi niciodata, dar macar aveam niste mari maestri internationali — Florin Gheorghiu, Victor Ciocaltea, Elisabeta Polihroniade. Acum? Gigi Becali, mare maestru.

Baschet – acum vreo 10-15 ani, il aveam pe Big Ghitza Muresan. Acum, avem echipa de tineret sperante a clanului Butoane din Giurgiu, care ii bat de-i omoara pe americani. La propriu.

Canotaj — in vremuri de glorie la masculin si feminin, cu Ivan Patzaichin si mai tarziu, Elisabeta Lipa, stiam ca aveam totusi niste medalii de aur asigurate pe la Olimpiade. Acum, sunt tot mai putine si la canotaj, de parca a ramas Delta fara lipoveni.

Lupte — Gheorghe Berceanu, Nicolae Martinescu, Nicu Ginga, dadeau de pamant cu bolsevicii pe la Olimpiade, asigurand, alaturi de canotori, necesarul de medalii de aur care sa ne tina in elita olimpica. Ati mai auzit de vreun luptator de greco-romane sau libere in ultimii ani? Nu ma refer la ciomagarii aia din K1, aia nu sunt sportivi.

Box — acolo stam ceva mai bine, dupa 89 am avut trei campioni mondiali la profesionisti, din care mie personal cel mai mult imi place Mihai Leu.  Dar, si aici coruptia din federatia de box duce sportul de rapa.

Am lasat la urma sportul rege, fotbalul, pentru ca in fotbal situatia e cea mai infioratoare din toate sporturile. N-am fost niciodata o forta in soccerul mondial, dar macar aveam o echipa decenta pana la caderea comunismului, si dupa aceea am mai trait inca vreo 10 ani din resturile echipei construite de comunisti. Dupa care, a venit potopul. Pentru ca aici se invart cei mai multi bani, fotbalul a atras ca un magnet toate jigodiile, toata scursura si toata pegra societatii romanesti. Borfasii de la federatie pastoresc si tolereaza non-combatul, coruptia, si o atmosfera de golanie generalizata care te face sa vomiti numai cand ii auzi deschizand gura pe majoritatea jucatorilor, antrenorilor, sefilor si patronilor de club, si a samsarilor de jucatori care au niste mecle — uitati-va la d-alde clanul Becali — demne de filmele lui Scorsese.

Deci, in concluzie — daca se poate trage vreo concluzie — asa cum se duce de rapa intreaga societate romaneasca, se duce de rapa si sportul. Ne place sau nu, sportul romanesc a avut vremea lui de glorie pe vremea comunismului. Lumea o ducea foarte greu, iar sportul era o modalitate de manca o mancare mai buna si a calatori in Occident. Dar, asa cum erau comunistii, au subventionat sportul, l-au centralizat si au facut din sport un mod de manifestare a mandriei nationale, asa cum eram noi de amarati. Nu poate sa-mi spuna nimeni ca, politica sau nu, primirea glorioasa facuta de publicul american delegatiei Romaniei la deschiderea Olimpiadei din 1984 de la Los Angeles, cand ai nostri au fost ovationati in picioare de un stadion intreg, nu ne-a facut sa ne creasca inima-n piept. Iar locul doi in clasamentul final, dupa Statele Unite si INAINTEA Chinei, a fost o performanta fantastica, pe care nu o sa o mai atingem probabil niciodata.

Spuneam la inceput ca nu cred ca trasaturile de caracter national determina in mod decisiv performantele sportive ale unui popor. Dar sunt absolut convins ca modul in care functioneaza societatea si interesul manifestat sau nemanifestat de clasa politica pentru sport este determinant. In vara lui 1990, imediat dupa caderea comunismului, am facut un popas in Praga pe la cinci dimineata, in drum spre un turneu de handbal din Suedia. Grupul nostru de sportivi a fost invitat din curtoazie de cei de la Dukla Praga sa se refriseze la o piscina publica inainte de a lua masa si a continua drumul. Asteptand sa se deschida piscina la ora sase, priveam orasul care se trezea, pe malurile Vltavei. Cu cateva minute inainte de ora sase, zeci de oameni, evident in drum spre servici, au inceput sa convearga spre piscina. Am conversat cu cativa dintre ei, la vestiare si la dusuri, inainte si dupa inot. Toti spuneau ca aveau abonament anual individual la piscina, si ca nu ar fi putut concepe sa isi inceapa ziua de munca fara sa efectueze cateva ture de bazin inainte. Cei mai multi nu aveau masini, veneau cu autobuzul si tramvaiul, si isi continuau apoi drumul spre servici. Si asta, in natiunea cu cel mai mare consum de bere din lume pe locuitor. Toti spuneau ca fac asta dintotdeauna, deci de pe vremea comunismului, si li se parea absolut firesc. Adica, manifestau respect fata de propria lor persoana. Oare cati romani se scoala cu o ora mai devreme ca sa faca jogging sau sa mearga la piscina inainte de servici? Uitati-va la performantele sportive ale cehilor din ultimele doua decenii, si uitati-va la contraperformantele romanesti.

Sportul trebuie sprijinit din scoala, pentru ca de acolo incepe totul. Dar, atata vreme cat ai o clasa politica de smecheri care isi bat joc de ideea de subventionare a sportului si fac din asta o modalitate de a mai sterpeli din banul public (va mai amintiti de cele 400 de sali de sport promise de Bombo in 2001? Cate s-au facut, unde, cat au costat si cine le-a construit, cate mai functioneaza, cine le intretine?) sportul romanesc o sa continue sa se prabuseasca. Daca mai are unde.

Nici Triunghiul Bermudelor nu mai e ce-a fost…

Nu mica-i fu mirarea lui Abaddon, care de felul lui nu prea se mai mira de nimic, cand primi acum cateva zile de la unul din fondurile de investitii la care cu sarg contribuie spre propasirea capitalismului american de la orase si sate, cand primi deci, un plic cu ceva docomente cu care sa-si plateasca impozitele datorate Unchiului Sam.

Mirarea fu generata nu de primirea plicului, ci de faptul ca venea tocmai din Bermuda, unde fusese trimis din greseala.

Morala? Pai, de astia cu impozitele, nu te poti ascunde nici macar in Triunghiul Bermudelor…

Schimbati imnul (encore)

Îmi dati voie sa ma declar uimit? Mirat peste poate atât de numarul usor în crestere al abonatilor la pagina de FB a Cafeina.ro si la feed-ul RSS al blogului cît si de numarul mai mare de cititori zilnici fata de zilele cînd mai scriam cât de cât ceva. I don’t get it! Sa fie de vina curiozitatea sau speranta secreta ca poate mai pica ceva? La fel ca în concertele rock unde starul revine pe scena pentru un ‘’encore’’ la cererea generala a publicului. Cu deosebirea ca eu nu sînt star si pe mine nu m-a cerut nimeni.

Am gasit în subsolurile programelului pe care-l foloseam pt postarea de articole, o scriere de acum ceva vreme. Ma gândesc s-o public ca poate-i este urât acolo singura, în drafturi nebagate în seama.

***

Motto: Legea 75/1994 Art. 10, alineat g) – Imnul national al României se intoneaza la începutul programului zilnic în scoli primare si gimnaziale.

Daca este adevarat ca ne tragem din daci si din romani (desi am putea la fel de bine sa ne tragem din cumani si pecenegi, o varianta la fel de posibila) atunci probabil ca românii formeaza singurul popor care se mândreste cu faptul ca a fost cucerit de un altul. În conditiile în care ne place sa ne prezentam ca având profunde radacini dacice, prezenta în imnul national a versurilor ‘’Ca-n aste mâni mai curge un sânge de roman/Si ca-n a noastre piepturi pastram cu fala un nume/Triumfator în lupte, un nume de Traian!’’ e în cel mai fericit caz bizara. Traian nu-i împaratul ala ale carui armate au pârjolit Dacia, au ucis sau trimis în sclavie o gramada de locuitori si pâna la urma au transformat jumatate din ea în provincie anexa a imperiului roman? Pâna la urma sîntem mândri ca ne tragem din romanii cuceritori sau ca ne tragem din dacii smecheri (recititi istoria cu ochii de acum sa vedeti daca Decebal nu si-a meritat-o cumva)? Si daca ne mândrim ca ne tragem din romani, cum ramâne cu jumatatea aia din Dacia pe care romanii n-au reusit niciodata s-o cucereasca? Cei din Baia Mare, tot din romani se trag?

Înca de pe bancile scolii m-a chinuit dilema asta!

Da, înca de pe bancile alea cu scaune de lemn rabatabile zgâriate cu acul compasului sau scrise cu carioca de care ma sprijineam cînd cântam imnul national în fiecare dimineata. Parlamentul post-comunist n-a inventat nimic dupa 1989, era o lege care impunea intonarea imnul national si pe vremea lu’ devreme împuscatu’. Diferenta fata de perioada de acum este ca pe vremurile alea chiar se cânta imnul la scoala. Alt imn, este adevarat, unul în care culorile cunoscute erau limitate numai la trei culori primare (din combinatia carora rezulta alte culori, numai ca onor activistii de partid ratasera chestia asta). Dar se cânta! Sînt curios daca imnul national se cînta astazi zilnic în Romania în scoli primare si gimnaziale asa cum zice legea. Si daca nu se cînta, asta înseamna ca toti profesorii si elevii sînt ilegalisti?

Imnul national e un simbol national. D-aia si este acoperit de o lege care specifica cum, ce, cît si unde se cânta. Legea în cauza e data de Parlament care reprezinta (teoretic) poporul. Prin extensie, legea e data de poporul român. Ok, fabulez aici dar hai sa facem un exercitiu de logica primara. Deci poporul stabileste imnul si conditiile, right? Totusi poporul nu-l cânta cînd ar trebui sa-l cânte. Nu-l cânta din proprie initiativa niciunde. Nici la scoala, nici la meciuri obisnuite de Divizia A, nici la înmormântari sau în parcuri. Nici macar la manifestatii de protest unde se pare ca e la moda un alt imn, care presupune si un dans. Al pinguinului.

Poate-i legea gresita. Sau poate imnul nu-i cel mai potrivit. Nu mobilizeaza suficient sentimentul patriotic asa cum ar face-o o manea. Sau cum înca o face ‘’Treceti batalioane Carpatii’’. Ala e bun de imn, stiu o gramada de oameni care dupa câteva pahare se apuca de cântat marsul asta. Cu lacrimi în ochi chiar. Exact asta ar trebui sa faca un imn. Sa mobilizeze. Sa înalte.

Pe cât pariu ca ar fi un imn cu mult mai bun decât actualul?

Despre cititori si cititoare

Se întampla sa am instalat pe iPodul meu o aplicatie Kindle, care-mi permite sa citesc carti electronice în formatul Amazon. Se întampla sa am instalat pe calculator un programel – Mobipocket – care-mi transforma orice document PDF în e-book formatul de casa al Amazon, astfel încât orice Kindle sa-l poata reda într-un format impecabil. Se întampla sa am pe acelasi calculator câteva sute de carti în format PDF, de la literatura clasica la cartile care se afla pe lista New York Times best-selling books.

Se întâmpla…

În ultima luna am dat gata patru carti, toate citite pe ecranul iPodului. Doua despre sfârsitul Americii asa cum o stim noi (2030 – What really happened to America de Albert Brooks – actorul american care a jucat în Drive si In-Laws; After America – Get Ready for Armaggedon de Mark Steyn – comentator politic conservator de origine canadiana) si doua despre Anglia la începutul mileniului doi ( The Pillars of the Earth si World Without End - doua romane istorice fluviu cu peste doua mii de pagini, scrise de Ken Follet).

Si asa ajung la ceea ce m-a fascinat: mobilitatea lecturii. Am reusit sa-mi înving reticenta fara de formatele electronice (strânsesem o gramada de carti electronice dar aproape niciodata ne le citeam pe calculator pt ca urasc sa fac asta considerând ca citesc zilnic la birou zeci sau sute de pagini in pdf ale unor documente tehnice) si am descoperit ca exista pâna la urma gadgeturi suficient de misto care sa-mi redea placerea cititului.

Asa ca am vrut sa trec la pasul urmator : achizitionarea unui Nook sau Kindle. Cu Nook-ul m-am lamurit extra-repede cînd am realizat ca nu se vinde în Canada. Îl vroiam pe ala color însa neavând posibilitatea sa cumpar carti de la Barnes and Noble din Canada (îmi trebuie cont american, atasat la un card de credit american) m-am orientat catre Kindle DX de la Amazon. Cu câteva zile înainte sa plasez comanda, am auzit zvonuri ca Amazon va scoate o tableta color care va rivaliza (zic unii cu iPad-ul). La un pret de doar 50% din valoarea unui iPad.

Asa ca am asteptat. Zilele trecute TechCrunch a pus mâna pe noua tableta Amazon, aflata in teste si a raportat ca nici vorba sa concureze cu iPadul. Mai exact, au spus ca scopul Amazon e sa muste puternic din felia acoperita de Nook-ul color de la B&N si nu de iPad. Deci tableta va avea sistem de operare Kindle OS, fara camera, fara aplicatii Android, fara memorie (doar 8GB) si fara posibilitatea de a folosi marea aplicatie care se numeste Press Reader si care permite citirea a mii de ziare din toata lumea (inclusiv Gazeta Sporturilor ca sa dau numai un exemplu) într-un format similar cu forma tiparita a ziarului.

Nu ca asta m-ar afecta teribil. Însa ma gândeam ca daca tot iau o tableta, macar sa faca si niste chestii în plus fata de un cititor electronic. Asa ca probabil ori voi reveni la ideea initiala de Kindle DX, ori voi astepta noul iPhone 5 care va avea un ecran ceva mai mare si-l voi folosi (printre altele) ca si cititor de carti electronice. Pt ca totusi marele avantaj al unui iPod sau iPhone este portabilitatea absoluta. Pot sa umblu cu colectia de carti în buzunarul de la blugi fara probleme.

Cam asta e cu cititoarele si cititorii.

În alta ordine de idei, acesta este ultimul meu articol de pe Cafeina.ro în forma actuala. Am decis sa închid dupa trei ani de activitate blogul, pt ca ma plictiseste. Am ajuns sa moderez comentariile odata la o saptamâna daca nu si mai rar. Activitatea mea sociala în online se reduce în ultimul timp la verificarea e-mailului si la facebook. O sa-l mai pastrez o bucata pentru ca vreau sa salvez câteva articole mai rasarite în format pdf si asta-mi ia timp pt ca n-am gasit înca programme de conversie WordPress to pdf care sa exporte întregul blog. Asa ca trebuie sa fac conversia manual. Însa cînd îmi expira contractul de hosting actual, prin februarie viitor, I’m out!

Asta e, viata merge înainte.

Exod ingineresc

Recent reteaua de socializare profesionala LinkedIn a schimbat niste parametri si a trecut prin niste transformari interesante. Pe lânga hainele noi cu care s-a îmbracat ofera acum tot soiul de date statistice. Am aruncat un ochi la informatiile legate de Universitatea Tehnica Gh. Asachi din Iasi si am observat urmatoarele chestii :

- Din cei 3730 de absolventi înscrisi pe LinkedIn 75% mai sînt în Romania în timp ce 25% sînt plecati in strainatate.
- Din cei 3730 de absolventi doar 20% profeseaza ingineria si 18.61% lucreaza în IT. Restul de 61.39% lucreaza în domenii care au vagi sau chiar deloc legatura cu ingineria.
- Nu mai putin de 25.65% s-au declarat manageri, administratori de firme sau proprietari de companii.
- Din cei 940 de absolventi care au declarat ca sînt stabiliti în strainatate, 85% lucreaza în domenii tehnice.
- Din cei 2790 de absolventi ramasi în Romania, doar 25% lucreaza într-un domeniu tehnic, restul de 75% fiind angajati în servicii, consultanta, resurse umane sau finante (!?!).
- Zonele de resedinta ale absolventilor UTI sînt în ordine: Romania – 75%, Canada – 10.21%, USA – 7.24%, Europa de Vest – 6.43%, Israel – 0.72% si Australia – 0.59%

Ce înteleg din aceste date statistice pe care n-ar trebui sa le generalizez (dar o fac de dragul argumentului)?

La prima vedere, emigratia inginerilor nu-i atât de nasoala pe cât se crede. 25% e o pierdere de creiere oarecum rezonabila pentru o tara aflata înca în crestere. Însa considerînd ca 85% din acest grup sînt tehnicieni, pierderea devine mult mai importanta. Practic 55% din inginerii care-si profeseaza meseria, pleaca din tara. În conditiile în care Romania sufera teribil la capitolul infrastructura, industrie si productie tehnica pierderea e imensa. Daca luam în considerare ca foarte multi din inginerii batrâni care ies la pensie nu prea au cu cine sa fie înlocuiti, plus climatul economic nesigur, as spune ca Romania e pe cale s-o ia în freza. Singurul drum pentru ea va fi sa externalizeze contractele de inginerie si astfel sa bage bani în buzunarul unor DaVinci, Astaldi sau Bechtel.

Vorbeam zilele trecute cu un inginer mecanic care terminase sectia de Automobile la facultatea din Brasov. La 28 de ani tipul ajunsese seful retelei de service auto de la nu’s ce importator de Nissan sau ceva de genul asta. Asta în conditiile în care recunostea singur ca nu desfacuse niciodata un Nissan. Pur si simplu angajatorul lui nu gasise om cu experienta mai mare pe care sa-l puna sa dirijeze operatiunile. Pt ca toti ceilalti posibili candidati ori aveau deja compania lor, ori erau bine platiti de concurenta ori erau cunoscuti ca fiind ‘’smenari’’ care ‘’rezolvau’’ facturile si piesele auto.

Romania a ajuns sa nu mai produca si sa nu mai exporte aproape nimic. Iar unul din motive este si emigratul a 55% din ingineri si tehnicieni în timp ce restul de 45% se lasa de meserie. Iar o tara fara ingineri si tehnicieni, nu poate ridica pretentii în fata Germaniei, Chinei, Rusiei sau chiar a Statelor Unite. N-are cum. N-are nimic de oferit în afara decît banii contribuabililor români care ar fi putut sa mearga la stimularea economiei proprii prin proiecte românesti executate de companii românesti.

« Pagina anterioara — Pagina urmatoare »