E usor a scrie…

…era sa zic, versuri, numai ca eu nu scriu poezie. Poezia e sincera si cica nu poti minti în versuri. D-asta probabil nici nu-mi ies rimele. Rimele au nevoie de un suflet de artist. Eu sînt doar un suflet. Ma rog, jumate de suflet, pentru ca n-am donat nici pâna azi vreun dolar pt Haiti. Prefer sa arunc cu banii în câini mai curând. Desi nu sînt sigur ca alde Grivei ar aprecia o moneda de doi dolari zvarlita dupa ureche.

Na ca am uitat ce vroiam sa spun!

Nu-i greu sa scrii! E greu sa scrii inteligent. Citesc douazeci de bloguri zilnic si ma plictisesc de moarte. Pâna si Julica a început sa-si piarda din pene în RSS-ul meu. E grav, monser! Nici macar nu stiu cum ar trebui sa fie scris un blog (articol de net) ca sa fie interesant pentru elitistul din mine. Pentru ca azi ma poate interesa caderea Romei si mâine cultivatul portocalelor.

Am fost în seara asta la un prieten sa-i încercam Calvadosul si am vazut ca tinea pe masuta o carte de Paler. Octavian Paler. Adânca rau! L-am întrebat foarte natural: ‘’Si zi, te dai jmec?’’ Saracul om n-a priceput unde bat. Poate el chiar citea Paler. Poate chiar exista oameni interesati de proza lui. Dar eu cred ca e imagine. Am si eu un Augustin Buzura aruncat neglijent pe masuta de cafea. Vecinul de la zece case mai încolo se simte timorat rau în prezenta lui. Ïl simte pe Buzura la mine în living. Simte cultura si elitismul. Adica, pana mea, nu poti sa fii egalul unui om care-l are pe Buzura pe masuta de cafea, este? Omul ala are preocupari adânci, dincolo de probleme zilnice, dincolo de facturi si rata la masina. Omul ala citeste Buzura.

Chiar, mai citeste cineva Buzura?

N-ar trebui sa va obositi, zau asa. Uite, cartea de pe masuta mea de cafea e scrisa fara punct si virgula. 350 de pagini fara semne de punctuatie, va dati seama? E arta, bai! Cultura. Experiment literar în valoare de 350 mii lei vechi. O mie pagina. Adânc ca groapa Marianelor!

De ce am cumparat-o? Mi-a recomandat-o o fosta iubita. Mi s-a parut mai greu de citit decît Shakespeare în engleza. Care nici aia nu-i de colo! Cere efort si concentrare si cam doua duzini de piramidoane.

Sa trecem peste. Ceea ce vroiam sa va comunic în acest articol absolut sclipitor este ca inteligenta si intengibilitatea în scris este foarte dificila. Din acest motiv exista numai un Eminescu.

Un vis

O sa va povestesc astazi cam ce-am visat eu azi noapte. Pentru ca acest blog e un loc de aberat despre chestii serioase si grele nu despre politica sau cine iese presedinte.

Scena 1

Se facea ca eram într-un hotel de lux mai micut dar foarte cochet, undeva pe o insula tropicala. Stateam pe un fotoliu din lobby si citeam ziarul, cînd am vazut-o pe Scarlett Johansson vorbind cu cineva la câtiva metri de mine. În vis, ma cunosteam si nu ma cunosteam cu ea. Adica eu ma uitam la ea ca la o tipa pe care n-o stiu decât de pe ecrane, în timp ce ea mi-a facut semn cu mâna, aratându-mi astel ca ma cunoaste. I-am fluturat si eu din mâna dupa care am continuat sa citesc ziarul, admirând-o din cînd în cînd pe furis pe deasupra paginilor. Lucru foarte neobisnuit pentru ca mie nu-mi plac blondele. Asa ca m-am ridicat din fotoliu, am împachetat ziarul si m-am îndreptat catre…

Scena 2

… care se petrecea în restaurantul aceluiasi hotel, într-un soi de separeu din ala cu canapele de piele rotunde. Nu mai tin minte cine era cu mine. Deodata apare în fata noastra Michelle Pfeiffer cu fica-sa care, nici o surpriza, era Scarlet Johansson. Se aseaza pe canapea lânga mine si în timp ce eu discutam cu Scarlett, simt o mâna pe picior. Mi s-a parut curios, pentru ca Scarlett statea în fata mea si în afara de cazul în care era neam de urangutan, n-avea cum sa ajunga cu mâna pe piciorul meu. Cînd întorc capul, o vad pe Michelle cum se pisicea si se întindea catre urechea mea stânga sa-mi sopteasca ceva. Sau sa mi-o înhate cu dintii. Nu-mi era clar si nici n-am stat sa vad ce vrea pentru ca am pus repede pe masa planurile de constructie de la Burj Dubai ca s-o întreb daca a calculat diafragma de la planseul de beton peste parcare. Michelle a scos un pix din ciorapi si a mazgalit pe marginea planurilor niste formule complicate. În timp ce le studiam, m-a muscat de ureche. Dupa aia nu mai stiu ce s-a întamplat, pt ca am trecut la …

Scena 3

….unde ma aflam în RATA cu care mergeam la tara la bunica cînd eram mic. Se facea ca mergeam la concertul lui Michael Jackson din L.A. si drumul trecea, firesc, pe la Urlati. Alaturi de mine, Nadia Comaneci încerca sa ma convinga ca ea a fost numarul unu în gimnastica. Din motive pe care nu mi le aduc aminte, îi tot spuneam ca ea a fost numarul doi pt ca numarul unu a fost tipa aia de pe YouTube care se contorsioneaza ca un covrig si sa nu ma mai bârâie la cap. Dar Nadia nu si nu ca ea a fost prima si a scos laptopul ca sa-mi arate câte concursuri a castigat. Eu i-am zis ca n-o cred pâna nu-si atinge fundul cu capul, arcuindu-se pe spate. N-am mai apucat sa vad, pentru ca dupa aia a aparut…

Scena 4

…unde eram în culise la concertul lui Michael Jackson si el cânta de ziceai ca acu’si da sufletul iar tot ce puteam sa ma gândesc eu era ‘’sa-mi bag picioarele, asta-i alb ca o fantoma!’’. Dupa care Michael, care în vis arata ca o fata caucaziana de 25 de ani cu breton, intra în culise sustinut de bodyguarzi sa se stearga de transpiratie si sa bea apa fara bule. Si tot încerca sa se tina cu mâna de prohab si aia nu-l lasau. Si el tot zicea ‘’uhuu’’ si ‘’ayaiii’’ si bodyguarzii îi ziceau ca-l scapa din brate daca mai pune mâna pe prohab. Iar eu ma uitam la el si i-am zis lu’ Nadia ca ‘’bai, chiar ca This is it!, sa moara ma-sa!’’. La care Nadia s-a suparat pe mine si mi-a spus ca-s porc, ca maica-sa e femeie batrâna si ca Michael e cel mai cel mai mare dintre cântareti. Si în timp ce ea ma certa, eu ma uitam la tzatzele ei si m-am gandeam cum o fi facut sa n-o dezechilibreze pe bârna.

Dupa care m-am trezit!

Uneori ne uitam motivatiile*

Se întampla câteodata sa uitam de ce am facut un anumit gest. De ce am emigrat. De ce tinem cu Steaua. De ce am ales un anumit drum într-o intersectie. De ce ne-am despartit de un prieten bun. De ce schimbam un job. Motivatiile noastre ar trebui sa fie o energie regenerabila care sa ne împinga din ce în ce mai departe catre un tel ales. Catre o stare de normalitate si de împacare cu sinele interior.

Dar nu este.

Uitam în mod repetat de ce am ajuns într-un anumit punct. Stim doar ca acolo sîntem si nu ne ramâne decît se ne uitam în jur, dupa un indiciu. Dupa o ramasita a motivatiei care ne-a adus la acel punct. Uneori reusim. Alteori nu.

E trist!

Uitam. Sîntem oameni.

Apoi ceva se întampla. Ne uitam în urma si comparam starile de atunci si de acum. Lehamitea de atunci si entuziasmul de acum. Sau invers. Si stim ca am ales bine. Sau ca am ales prost. Uneori regretam. Alteori nu.

Important este sa mergem înainte.

* Mondavi 2006. Trezeste filozoful din tine!

Povestitorul

Prin 1992 eram la mare la Costinesti si dupa un spectacol cu Divertis, am dat peste Gyuri Pascu într-o discoteca. Sau bar. Sau ce naiba era, ca nu-mi mai amintesc! Si repede, ne bagam în seama cu el, ne asezam în jurul lui si-i zicem de la obraz:

Fa-ne sa râdem!

Se uita Gyuri la noi cu mila si ne raspunde molcom: ‘’Ba, da’ voi credeti ca eu scot glume la comanda?’’ Dupa care a continuat sa bea linistit din berea cu care-i facusem cinste. Am fost tristi, va spun drept, dar ne-am revenit repede eu si sinele meu interior, ca de el e vorba.

Mi-am adus aminte de faza asta azi-dimineata cînd un amic - care stie ca am blog dar nu se da pe aici ca e timid, asteapta sa-i trimit textele pachet gata scrise pe e-mail- îmi zice în timp ce-l luam de acasa ca sa mergem la gara si de acolo la birou.

Povesteste-mi ceva!

Sa scap volanul din mâna! Noroc ca masina are control al directiei, anti-stupid drive si alte sisteme de securitate ca altfel intram pe gazonul vecinei de la numarul 195. Ïl întreb prieteneste: ‘’Ia zi, ce-ai fumat? Pai tu crezi ca eu am sacul plin de povesti la ora 7h00 dimineata?’’ Plus ca nici nu sînt o persoana matinala, pt mine jobul ideal începe la 10h00 si se termina la 10h30.

Si gagiul zice :’’Hai, baga o Stash-easca! Pai ce facem? Hai ca vine trenul!’’. Si mi-am dat seama ca de fapt în fiecare dimineata facem conversatie pâna în centru, pe subiectele mele. Stabilite de mine. Si ca nu e singurul. Am observat ca mai multi prieteni ma întreaba la o bere sau cînd ne vedem la cîte o sindrofie ‘’Si ce mai zici? Zi-ne ceva!’’. Si eu le zic.

Ceea ce ma aduce la Dilema Zilei (asa îi spun eu ineptiei cu care ma trezesc dimineata în cap si care ma chinuie în timp ce ma spal pe dinti).

De ce povestitorii români sînt barbati? De ce nu sînt femei?

A? Este ca e adânca? N-am gasit raspuns, apropo. Ma refer la aia care au scris povesti, nu la romancieri sau mai stiu eu ce. Am discutat cu amicul vreo trei sferturi de ora pe tema asta. Tot îmi dadea exemplu pe gagica care a scris Harry Potter. Bai, ma lasi? Am zis români!

Da’ sa vedeti cu ce chestie m-am trezit ieri dimineata în teasta. Ia notati-va cu atentie:

I’m choosing carefully my team because I care fully about the results!

Pfuai! Barbologie pura de cea mai buna calitate, monser! Ïn timpul zilei am gasit oportunitatea sa o strecor în timpul unei sedinte cu un client. S-a udat ala tot! Sefii mei zâmbeau atât de larg si aveau ochii asa de mari deschisi încît am avut impresia ca citesc semnul dolarului în ei. Iar eu în timpul asta ma tavaleam pe jos de râs, în capul meu, desigur. Mi-am si zis Uite, bai, puteam sa-i scriu sloganul lui prostanacul de Geoana! La câte lansari a avut ala, îmi luam Mercedes.

De fapt vroiam sa va zic ca mi se pare din ce în ce mai greu sa gasesc subiecte pt blog. Ïn afara de cazul cînd îmi las mintea sa zburde liber si scriu cuvant cu cuvânt ce-mi dicteaza ea, nu stiu zau de unde sa mai scot material.

Ceva idei?

Aberatii bahice

Disclaimer: Deci, bai, sînt asa de beat cînd scriu articolul asta încât tre’ sa folosesc corectorul de gramatica din Word ca sa scriu cît de cît inteligibil. Plus ca nu pot sta drept pe scaun. Rogu-va sa ma întelegeti! It’s one life time oportunity to aberate!

Am avut un amic in vizita si am dat gata ultimul litru !!! de tuica. Sînt beat cum n-am fost din ultima zi de abolvire a facultatii. Adica nici macar nu pot sta drept. Serooja! Pulbere fina scrie pe mine. Daca gasiti greseli de scriere, va rog sa trimiteti reclamatii în scris la CAP TECUCI, ca de acolo mi se trage. Tuica!

Bai, si era o vreme cînd n-as fi baut tuica nici sa ma pici cu ceara. Nu’s ce naiba s-a întâmplat! Dar fiti atenti: o sa va zic niste chestii de-o sa ma citeze toate blogurile si o sa ma înjure toti cititorii feminini carora nu le plac betivii! O sa va zic niste chestii pe care nu vi le-as spune în mod normal.

Deci cu jobul. Nu-i problema! Am trezit hidra networkingului si acu’ e greu s-o adorm. Am patru interviuri cu companii din Top Five din Montreal. Toate saptamana asta. Neam de neamul vostru n-a sperat sa munceasca pt cea mai mare companie energetica din lume, nr. 2 în materie de industriale sau Ministerul Transporturilor din Canada. Who cares? Deja astia de la mine m-au facut Director de Proiect si mi-au facut salariu de sase cifre. Cine dracu ar vrea sa mai plece? Cum cine? Moi! Ca nu sînt fericit!

Salariile de sase cifre sînt impresionante în orice moneda, mai putin aia din Botwana. Dar am ajuns la nivelul la care nu salariul ma atrage cît conditiile. Dati-mi o luna jumate de vacanta si zic Deal! Compâniile americane nu stiu ce-i aia. Eu stiu, ca-s european si pieten cu Abaddon, de la care înca învat. Vreau vacanbta si timp liber, merde! Nu vreau sa cîstig cît Obama. I dont’ give a fuck! Dati-mi un salariu decent si vacanta cît cuprinde si sînt al vostru. Ceva oferte din Romania? Aud? Am un CV care va aduce la ejaculare orice firma de constructii din Europa. E destul sa-mi verificati profilul pe Linkedin. Daca stiti cum ma cheama în realitate. Dar putini stiu.

O sticla de tuica de un litru nu face afacerea! N-aveti cum sa aflati cine sînt decît daca intru în coma alcoolica! Iar pe mine nu ma cheama Basescu.

Nu-l urâsc pe Basescu. Este un tip de gashca, care n-a mintit niciodata în ceea ce-l priveste. N-a fost altceva decît ceea ce este azi! Ce prosti sînt românii. Doamne ce prosti. Base nu s-a schimbat nici macar cu un cm. Este exact acelasi dintotdeauna. De ce-l urâm azi cînd îl iubeam ieri? Pt ca s-a adaptat sistemului. Pt ca e un grobian. Pt ca e un betiv. Ca mine. Cu toate astea îl dispretuiesc. Eu nu candidez. Nu mint lumea (bine o mint oarecum relativ, pt ca 76% dintre cititorii Cafeina.ro sînt femei si au impresia sa Stash e un tip bine, cînd în realitate este exact la fel ca barbatii români).

Aberez? Pfuai! N-ati vazut nimica! Luati o cafea si relaxati-va!

Cum pana corbului am ajuns inginer constructor? Cum dracu, mai nene? Puteam fi un mecanic sau un maistru. Sau un avocat. Su un doctor. De fapt nu, ca n-am înteles niciodata chimia si biologia. Sa zicem ca puteam fi orice, si eu am ales constructiile. Ce idiot! Sau poate puteam fi..ia sa vad, ce puteam fi? A, da! Puteam fi Lektor! (nu dau link ca-s pulbere si sa-r putea sa ajungeti la Fluture. Mare om! Mare caracter! Tre sa-l cititi neaparat)

Piulita somiului, am fost asistent de profesor universitar, ce mare rahat era daca acceptam sa fiu conferentiar? OK, urasc sa predau, asta e una! Urasc sa explic la toti dobitocii ca Rf = Wf*L supra 2 sau Mf = wf*L patrat supra2 (m-am trezit, e supra 8, scuze). Asta e reactia la o grinda, recte momentul încovoietor, chestie de ABC în structuri. Sînt jignit cînd un ing. nu stie asta. Sînt jignit! Cum plm poti împarti acelasi titlu ca mine si sa nu stii ABC-ul meseriei? Fuck! Eu am dat zeci de examene în cariera, cum naiba poti TU sa zici ca esti inginer cînd nu stii asta? (Acesta retorica intriseca e adresata exclusiv algerienilor carora le urez un sincer: sa va fut în gura! Nu pt ca sînteti arabi, ci pt ca aveti impresia ca aveti patru coaie, cînd românii construiesc jumatate din autorutele din Canada* – info confidentiala, ignorati ca ati citit-o aici)

Sa revenim. Am iubit o fata! Atentie la timpul verbului. Din cauza ei m-am facut constructor. Din cauza ei am facut multe. Ca un soi de ‘’aquis’’. Consultati dictionarul! Eu unul l-am folosit sa-mi dau ‘’capace’’. Nu mi-au folosit la nimic. Dovada blogul asta!

Apropo de blog! Ce ineptie si imbecilitate. Cine naiba a inventat blogul? Ca sa vina toti imbecilii sa comenteze si eu sa trebuiasca sa pun toate comentariile în moderare. Bai, voi chiar n-aveti viata personala? Ce pana corbului cautati pe Cafeina? Mergeti mai, pe Huidu.ro sau pe Bendeac.ro sau pe cine puii mei mai tine bloguri în Romania. Ce cautati pe Cafeina.ro? Ce gasiti aici? Ce relevanta are pt viata din Romania unul care traieste de 7 ani în Canada? Cui îi pasa ce am eu de aberat aici? Ma descarc! Sînt un extrovertit. Darâm peretii cînd simt ca nu merge treaba. Nu tin în mine, ca mi-e frica sa nu ma îmbolnavesc. Scriu pe blog. Nici macar nu-s original, dar continui sa scriu. Pt ca asa simt. Nici macar nu-mi pasa daca citeste careva.

Scria cineva odata ca blogurile sînt scrise de inadaptati social sau ceva de genul. Eu întreb: cu ce ati contribuit voi la viata sociala? Va laudati unii ca scrieti excelent, ca sînteti niste genii în fasha dar n-ati facut nimic. Ati scris vreo poezie? Ïl stiti pe Minulescu pe dinafara? Pe Eminescu? Pe Cosbuc? Nu? Cu ce ati contribuit la viata Romaniei? Sînteti niste ratati, indiferent de viata voastra. N-ati contribuit cu nimic. Blogul asta e deschis TUTUROR si totusi doar trei oameni reusesc sa scrie pe el. De ce? Pt ca doar trei oameni IUBESC limba româna si poporul român suficient încît sa-l critice vehement! ïn speranta ca odata va fi bine. Dincolo de aberatiile mele bahice, dincolo de informatii, gasiti pe el exercitii ale limbii române. Jocuri si întoarceri din condei. Diateze pasive si adjective demonstrative. Blogul asta e limba româna în esenta ei, fara sa se pretinda cel mai bun.

***

Ma duc sa ma culc. Si poate mai scriu peste trei zile, cînd mi-oi reveni în simtiri. Daca mi-oi reveni vreodata! Deocamdata sînt trist, cînd ma gândesc la Romania. Foarte trist! Atât de trist încît am dat gata cu un prieten o sticla de tuica de un litru.