În Montreal sînt câteva companii de inginerie al caror numar de angajati frizeaza zecile de mii. Toate au divizii internationale care sînt specializate în proiectare si manageriere de proiecte de infrastructura mamut în tari în curs de dezvoltare. Toate sînt prezente pe santierele din Algeria, Tunisia, Maroc si Libia. Toate au trimis zeci de specialisti în zona, multi dintre ei români-canadieni. Nelinistea recenta din zonele respective a obligat însa angajatorii fie sa-si repatrieze angajatii, fie sa le mareasca nivelul de securitate care era oricum ridicat.

Algeria este unul din cei mai mari clienti ai companiilor de constructii canadiene. Este o tara care desfasoara investitii de miliarde de dolari în infrastructura. Autostrazi prin desert, hidrocentrale cu câte zece turbine, alimentari cu apa, alimentari cu energie, poduri, viaducte, terminale portuare sau aeroporturi. Toate sînt construite si dirijate de catre companii straine care angajeaza localnici. Spaniolii si canadienii sînt cei mai prezenti in zona. Vine puternic din urma China care a reusit deja sa detroneze companii occidentale în Gabon, Niger sau Camerun si acum are ca tinta precisa Nordul Africii.

Algeria, Libia si Tunisia erau niste tari periculoase si înainte de revolutiile de iasomie însa acum ameninta de-a dreptul pozitia Irakului în topul riscului de a încasa un glont în cap în timp ce-ti vezi linistit de treburile tale. Care Irak este la rândul lui depasit la mare distanta de catre Mexic cu al sau Ciudad de Juarez (278 de asasinate la mia de locuitori vs 38 în Baghdad). Toti angajatii straini si familiile lor din aceste tari africane stau în campusuri – orasele construite la o distanta rezonabila de santier si pazite de forte de securitate înarmate. În oraselele astea viata de zi cu zi este copiata dupa cele din tarile de origine. Cinematografe, magazine, scoli, gradinite, restaurante, case si peluze verzi irigate. Copiii merg la scoala, se joaca între ei, parintii mai beau si ei o bere si mai fac un gratar împreuna, chestii din astea. Zonele sînt înconjurate cu ziduri înalte si sârma ghimpata electrificata de nici pasarea nu trece daca n-are card de identitate.

Toate iesirile si intrarile în aceste campusuri sînt controlate de militari sau politie. Mersul pe santiere se face în convoi cu jeepuri pline de militari în fata si în spate. Cu toate acestea, nimeni nu-i în perfecta siguranta. Politia instaleaza baraje rutiere pentru control însa câteodata politaii sînt împuscati de catre teroristi care le iau apoi locul pe pozitie. Cînd se apropie convoiul, cer actele la control si pâna se cauta respectivii de hârtii, îi curata pe toti. Acum un an, o companie din Mtl a pierdut 11 angajati în acest fel iar acum câteva luni un autobuz plin de muncitori algerieni angajati pe un santier canadian, a sarit în aer chiar la intrarea pe santier. Un român care este sef de proiect la constructia unei hidrocentrale din Algeria îmi spunea recent ca nici macar pe santier nu se plimba fara sa aiba în permanenta lânga el doua garzi de securitate înarmate pâna-n dinti si glumea pe tema faptului ca bucatarul de la cantina santierului era de fapt un membru al trupelor speciale canadiene, specialist în mânuirea cutitului. În Libia, tara un pic mai linistita pâna mai acum câteva zile, angajatii straini pot iesi în oras la cumparaturi prin Tripoli. Însa si ei sînt însotiti în permanenta de catre militari sau forte de securitate privata înarmati pâna-n dinti. Jeep în fata cu militari, jeep la mijloc cu angajati, jeep în spate cu militari. În general fiecarui angajat îi corespunde un pazitor.

Cînd vine vorba despre asigurarile de sanatate/viata care trebuie încheiate de catre firmele cu angajati în aceste zone, problema devine delicata. Asigurarile în zone cu risc maxim sînt oferite doar de câteva companii de asigurari, pentru niste cotizatii anuale exorbitante. De obicei asigurarile astea sînt speciale si includ pe lânga repatrieri de urgenta sau în cosciug (dupa caz) si acoperirea costurilor legate de angajarea unor mercenari din categoria ‘’ find and extract’’ pentru cazul când angajatul este rapit de o grupare terorista. De exemplu imediat dupa cutremurul din Haiti, companiile din Mtl cu birouri la Port-au-Prince au trimis specialisti însarcinati cu cautarea si repatrierea tuturor angajatilor care nu au raspuns la apel si nu au dat semne de viata într-un termen de 48 de ore.

Daca va întrebati cum de totusi sînt oameni care aleg sa traiasca în aceste conditii, raspunsul e simplu : banii. Bani multi. Realitatea este ca joburile de sef de misiune sau de proiect prin Coasta de Fildes sau Sudan sînt foarte cautate printre canadieni deoarece sînt foarte bine platite.

Daca ma întrebati ce sentimente am eu fata de un posibil job în aceste conditii, mi-e teama ca nu voi sti ce sa raspund. Oportunitati exista si vor exista, fara îndoiala. Pe de-o parte m-as baga la la un job din asta pentru o perioada de maxim doi ani pentru ca ar fi o experienta interesanta cu adrenalina la maxim ca sa nu mai vorbesc de partea financiara. Pe de alta, parca nu mi-ar place sa-mi expun familia la riscuri de genul asta deci ar trebui sa plec singur. Cred ca voi prefera sa lucrez in diviziile internationale ale companiilor canadiene, stând cuminte la caldurica în biroul meu din centrul Montrealului macar pâna pe la 50 sau 55 de ani. Dupa aia, voi vedea!

Peste câteva zile, va fi aniversarea nasterii lui John Lennon. Niste jurnalisti francezi, cu un fler impecabil de parca s-ar fi nascut pe malul Dâmbovitei, au mers la New York sa-i ia un interviu lui Yoko Ono. Ïntrebarea cheie, patentata de altfel de Pro TV, a fost : ‘’Daca nu era împuscat, John ar fi avut astazi 70 de ani. Cum ar fi fost el astazi?’’. Yoko, na, ce sa raspunda? ‘’Cred ca ar fi continuat sa compuna si cred ca stilul sau ar fi evoluat. Era un visator’’

Am ajuns de mult la concluzia ca prostia e o cantitate uniform distribuita la nivelul planetei. Proportional, nu-s mai multi tâmpiti în Franta decât în Romania si în general umbla la fel de liberi. Astept cu nerabdare raspunsul la întrebarile :’’Daca n-ar fi murit de sifilis, Eminescu ar fi avut astazi 160 de ani. Credeti ca ar fi fost de acord cu Mircea Badea?’’ si ‘’Daca n-ar fi fost asasinat, Burebista ar fi împlinit 2054 de ani. Cum credeti ca s-ar fi descurcat ca presedinte?’’. Macar atunci as sti ca nici macar francezii nu ne mai pot ajunge din urma.

***

Serengeti e unul din cele mai mari si frumoase parcuri nationale din Africa. Ecosistemul sau unic a inspirat scriitori ca Hemingway sau realizatori ca Sydney Pollack cu al sau Out of Africa sau documentaristi ce au realizat filme ca Serengeti shall not die premiat cu Oscar in 1959. Ïntins pe 300 de mii de km patrati, pe teritoriul Tanzaniei, ocroteste un milion de animale salbatice.

Drept pentru care, guvernul Tanzaniei care-i la fel de meserias ca al nostru, a aprobat o autostrada de 500 milioane de coco drept prin mijlocul parcului national. Mno, cine-a mai auzit de autostrada în Africa? Dar ideea e alta: pâna si o simpla sosea ar distruge parcul si coridoarele de migratie ale zecilor de specii începând cu elefantii si terminând cu zebrele. Bineînteles ca soseaua ar separa o buna parte din parc de unul din cele mai mari rezervoare de apa naturale din Africa. Adica proiectul e facut cu cap si gândit la maxim.

Deci tarile dezvoltate s-au ridicat la unison si au început sa putin urle la Tanzania, ca ce puii lor face guvernul tanzanian ca distruge ecosistemul african care nu-i a lor ci a copiilor lor si ca vor ordona tuturor companiilor de constructii de autostrazi din emisfera nordica sa boicoteze licitatia pentru constructie. Tanzanienii sa cada de pe rogojini de râs.

Si i-au întrebat la rândul lor pe reprezentantii tarilor dezvoltate: ‘’Ba, da’ voi cînd ati futut ecosistemul american acu’ 70 de ani cu autostrazi cu 8 benzi pe sens si ati decupat coridoarele de migratie ale jaguarilor si ursilor bruni, v-am zis noi ceva? Adica voi ati avut voie sa va dezvoltati si sa va industrializati dar cînd vrem si noi sa iesim din tzarâna, voi strigati piua?’’’ Dupa care le-au oferit solutia pe tava:’’Ia sariti cu banul ca sa compensati pierderile pe care le-am suferi din cauza voastra daca renuntam la autostrada. Ca daca nu, s-ar putea sa telefonam în China’’.

Stiti ce-au spus tarile dezvoltate?

Cu câte benzi sa fie autostrada?

Mareea neagra provocata de explozia platformei Deepwater Horizon, exploatata de British Petrolium in Golful Mexic este deja cel mai mare dezastru ecologic din istoria moderna a lumii, depasind la ora actuala dezastrul Exxon Valdez în largul coastelor Alaskai.

La aceasta ora, operatiunea Top Kill a dat gres si nu se stie daca si cum anume vor reusi oamenii de stiinta, compania BP sau chiar guvernul american sa opreasca fluxul de petrol care se varsa în ocean, unii estimand cantitatea zilnica deversata la 1.9 milioane de litri.

E greu sa ne dam seama de amploarea întinderii mareei negre cînd o privim la televizor sau prin ziare. Asa ca niste baieti destepti au creeat o aplicatie care sa mute virtual mareea neagra din Golful Mexic, deasupra oricarui oras din lume. Aplicatia foloseste Google Earth si simularile se pot realiza pe http://paulrademacher.com/oilspill

Eu am suprapus mareea neagra peste Bucuresti si am obtinut rezultatul urmator:

Cam asa de mare era pata de petrol la data de 21 mai 2010. Acoperea o suprafata cît jumatate din judetul Buzau, tot Ilfovul si Braila, jumate din Prahova si Dâmbovita, trei sferturi din Giurgiu si un sfert din Calarasi. Iar pata s-ar întinde pâna aproape de Varna, la bulgari.

Stiti procedurile la aeroport! Odata scapati de bagajele de cala si pasapoartele verificate, ajungem la controlul corporal. Trebuie sa ne desertam toate efectele personale în acele panere de plastic. Sa ne cautam adânc prin buzunare, sa scoatem cheile, monezile, lectoarele mp3, guma sau prezervativele. Apoi trebuie sa ne scoatem cureaua si pantofii. Nu mai putem umbla cu sosete rupte ca ne vede toata lumea. Cu bratele larg desfacute si pasaportul tinut la vedere într-o mâna, ca un soi de hartie cu numarul de înregistrare, ne lasam scanati cu un soi de palete mici. Eventual pipaiti prin toate locurile. Ne simtim cu totii ca niste prizonieri care au ajuns la receptia închisorii si ni se face controlul înainte de acces. Nu doar din cauza ca trebuie sa fim foarte atenti cu gesturile pe care le facem si sa evitam miscarile bruste ci din cauza privirilor încruntate care stau atintite asupra noastra. Agentii de securitate se uita la noi cu mâna pe pistoale ca si cum am fi cu totii vinovati. Ca si cum am fi cu totii niste mici Ben Laden. Noi stim ca sîntem nevinovati, numai ca trebuie sa-i convingem si pe ei. În aeroporturi democratia este arestata. Domneste dictatura. Statul politienesc în forma pura.

Înainte de atentatul ratat al nigerianului în toate aeroporturile lumii nu erau decît inocenti. Agentii de securitate zâmbeau din cînd în cînd si erau chiar umani. Stiau în fond ca sîntem niste tipi de treaba. Chiar daca am fi avut o bomba în chiloti, ar fi gasit-o cu zâmbetul pe buze. însa din decembrie încoace sîntem cu totii banditi de drumul mare în ochii lor. Ce daca am platit sute de dolari pe un bilet de avion? Sîntem tolerati. Sa zicem mersi ca nu ne baga pe toti în sali speciale si nu ne fac o colonoscopie, just in case. Cel mai nasol este cînd uitam o sticla de juma’ de litru de apa în bagajul de mâna sau un tub de pasta de dinti. Agentii care o vor descoperi, vor mârâi si se vor arunca asupra noastra. Ne vor pune la colt si ne vor desface toate bagajele aruncând hainele pe masa fara discernamânt pt a descoperi bomba care nu este. Daca sîntem ghinionisti, s-ar putea chiar sa luam un dos de laba peste ochi ca sa nu mai uitam a doua oara. Ideea transmisa este clara : ‘’Nu ne da motive sa te luam la ochi, caci abia atunci vei vedea de ce sîntem în stare!’’. Ca într-o închisoare de maxima securitate.

Sa iei avionul în ziua de azi nu mai este o placere ci un chin. Numai un masochist ar mai gasi placerea. Stim ca este pentru binele nostru, vrem ca Airbusul nostru sa nu se opreasca în Tour Eiffel ci sa aterizeze lin pe Charles de Gaulle. Dar tot acest dispozitiv de securitate care e de presupus ca ar trebui sa ne faca sa ne simtim mai în siguranta, ar trebui pus pe roate cu mai mult umanism. Cu mai multa politete si curtoazie. Zburam în Europa sau pe plajele din Sud, nu la închisoare.

În curând o noua piesa din puzzle-ul umilintei calatorilor va fi integrata în aeroporturi. Un scanner corporal. Agentii de securitate ne priveau deja cu dispret, ca pe niste posibili infractori. Ia imaginati-va cum ne vor privi de acum înainte cînd ne vor vedea goi. Îsi vor pierde si ultima bruma de stima pt noi. Bine, este clar ca pe ecranele lor nu vom aparea ca vedetele de film erotic ci mai curând ca niste creaturi coborâte din filmele SF. Din Avatar. Vom fi albastri si translucizi. Dar cu toate acestea vom fi goi. Si ei chiar vor trebui sa ne examineze cu atentie ca sa se asigure ca penisul nostru nu este un micro-detonator. Agentele vor face pariuri care din calatori si-o tine pe dreapta si care pe stânga în timp ce agentii vor fi amuzati de doamna înfasurata pâna la ochi care pleaca în Orientul Mijlociu dar poarta chiloti tanga cu snur în fund. Putem sa ne imaginam bancurile si râsetele care vor curge râu în discutiile la cantina în pauza de masa si poate chiar vom ajunge sa vedem fotografii scurse catre presa de scandal din care vom afla cu umire ca Raduleasca are colacei pe solduri.

Si trebuie sa vrei cu adevarat sa bei o piña colada pe o plaja în Caraibe ca sa fii atât de netot încât sa intri de bunavoie într-o cabina strâmta si sa te lasi bombardat de raze X. Se pare ca din decembrie, razele X nu mai sînt nefaste pentru sanatatea oamenilor. Femeile însarcinate o sa se simta foarte învigorate dupa vreo trei scanari. Mult mai în verva. E foarte sanatos, se pare. La fel ca azbestul pentru acoperisuri si tigara pentru plamâni. Se stie doar ca tigara produce destindere si nu cancer. Probabil urmasii nostrii (daca om mai avea urmasi) or sa râda de noi si or sa spuna ca eram de-a dreptul idioti în 2010. ‘’Ar fi putut muri la 80 de ani, dar au ales sa moara la 50 de dragul zborului cu avionul’’ îsi vor spune ei.

Oare Barack Obama si alti sefi de stat care decid chestiile astea, vor trece si ei prin scanerele corporale cînd se vor catara în avioanele lor prezidentiale? M-ar mira teribil! Astia iau avionul ca si cum ar lua taxiul. Fara control la bagaje, fara scanari si fara sa stea la coada doua ore. La ei e mai simplu. O limuzina-i conduce pe pista aeroportului, dupa care se urca la bord, se întorc sa faca cu mâna la fraieri si apoi decoleaza. În acest caz e sigur ca ei pot impune masuri draconice de securitate, pentru ca n-or sa le traiasca niciodata. Sau ma rog, nu înainte de a parasi functia din care au ordonat masurile respective.

OK, stiu ca nu-i vina lui Obama. E vina teroristilor. Si chiar nu-i înteleg pe astia! Ce-i cu fixatia asta legata de avioane? Mie mi se pare ca teroristii duc lipsa de imaginatie. Noua atentate din zece sînt împotriva aviooanelor. Primii teroristi din anii ‘70 tot împotriva avioanelor s-au îndreptat. Pe atunci preferau sa le deturnau. Acum, 40 de ani mai târziu, le arunca în aer. Ce v-au facut avioanele, bai? Ce aveti cu ele? S-au terminat cladirile si podurile?

Pasagerii de pe navele de croaziera sînt cei mai relaxati. Nu se ia nimeni de ei în afara de piratii somalezi. Si cei din tren la fel. În afara de atentatul din Alcala de Henaris, nu i-a deranjat nimeni. Dar nici ei nu sînt în siguranta, cu fixatia asta a teroristilor care se iau întotdeauna de calatori si turisti. Oamenii care stau acasa si nu calatoresc nicaieri sînt si ei necredinciosi, bre! Mai rasfirati tintele, radicalilor!

Sa mergi cu avionul în mileniul trei a devenit un cosmar. Daca dupa un atentat ratat s-a declansat asemenea psihoza, ia imaginati-va ce va fi cînd jihadistii vor reusi unul. Pai urmatoarea etapa este sa ne anestezieze pe toti în timpul zborului. Cîteva picaturi de Propofol, solutia aia care-l ajuta pe regele pop sa doarma fortat si dormim neîntorsi pâna la Paris sau New York. Nici o sansa sa mai aprinzi artificii în avion.

Cel mai trist este ca oamenii din trecut îsi imaginau ca cei care vor trai în 2010 se vor deplasa cu masini care zboara si ca în câteva secunde ar fi putut ajunge de la Rio la Tokyo.Cît de departe am ajuns de acel tel? În 1999 mergeam de la Bucuresti la Londra în trei ore jumatate. Ajungeam la aeroport cu jumatate de ora înainte de îmbarcare si zburam trei ore. Astazi dureaza cinci ore jumatate. Trebuie sa fim la aeroport cu doua ore jumatate înainte, ca sa aiba timp agentii sa ne scaneze si sa ne caute si-n … dupa chestii interzise.

Daca continua asa, o sa ajungem sa calatorim la Londra doar prin intermediul lui Google.

Ieri am aflat cu o mândrie patriotica demna de o cauza mai buna ca orasul copilariei mele a primit statutul de statiune turistica din partea lu’ onor guvernul pedelist, zis si guvernul Poc 2. Desigur, faptul ca primar în oras se întampla sa fie un pedelic de frunte iar ministrii sînt toti pedelici este doar o coincidenta. Important este ca orasul a devenit oficial statiune turistica. Nu oras turistic ci oras-statiune. Adica din ala unde te astepti sa gasesti ape termale sau infrastructura turistica cum ar fi hoteluri multe cu piscine si tot soiul de parcuri de distractie. Ceea ce nu-i cazul aici.

Acuma eu nu zic ca nu ma bucur pentru orasul copilariei mele, caci se zice pe la colturi ca aceasta mânareala ar ajuta zona sa atraga fonduri structurale pt turism. Pentru ca europenii se stie ca sînt niste tâmpiti care nu pot deosebi albul de negru cînd vine vorba de aranjamente facute de tarile mai sarace ca sa suga bani la tzatza europeana. Deci ma bucur ca orasul a devenit statiune.

Ce nu pricep este de ce nu a schimbat PDL si definitia notiunii de ‘’statiune turistica’’ din dictionar, ca sa includa si localitatile cu peste 180 de mii de locuitori. Care notiune zice printre altele ca o statiune turistica ar trebui sa traiasca, logic, din turism. Ceea ce orasul copilariei mele nu prea o face. A, ca spera sa o faca cîndva, de acord! Numai ca mi se pare curios sa denumesti statiune un oras, în scopul ca acel oras sa devina statiune. Nu stiu daca ati prins ideea! Daca n-ati prins-o, lasati-o acolo jos.

De ce nu s-a gândit Venetia la asta? Sau Atena? Sau Paris? Oare ele n-ar putea fi orase-statiune? De ce n-ar putea fi? De ce sa se multumesca cu statutul decadent de orase turistice? Orase statiune suna mai bine. Si în plus pot atrage fonduri europene. Pentru ca decizia guvernului a transformat orasul meu în cea mai mare statiune turistica din lume. Poate-l vad si în cartea recordurilor, cine stie?

Oare baia termala comunala o mai exista? Ar putea creea în jurul ei un centru de recuperare fizica sau ceva. Care ar concura cu Baile Felix. Sau ar putea strange namolul de pe malul râului si l-ar folosi în tratarea afectiunilor reumatologice. Slam-dunk contra Techierghiol. Pentru ca asta se face într-o statiune, nu? Ori ar putea taia 30% din padurile din muntii din jur si ar putea creea un al doilea Aspen. Oricum preturile terenurilor de acolo rivalizeaza cu statiunea americana, care are doar 6 mii de locuitori, pârlita!

Oricum am lua-o este fain de tot. Multumesc PDL! Traiasca Elena Udrea!