O zi din viata lui Emil Boc

July 29, 2009 by stash · 3 Comments
Filed under: Actualitate, Romania 

Stiti bancurile alea de genul ‘O zi din viata lui Cutare’ care tot circula pe net? Eu zic ca nu-i mare lucru sa scrii un banc din asta, iaca am scris si eu unul în alea zece minute cît am stat la coada la lapte. Sa-mi ziceti cum va place!

***

O zi din viata lui Emil Boc

Ora 7h00. M-am trezit cu greu. Am stat aseara la conferinta de presa cu Pogea pâna târziu. Cred ca era 10 seara cînd m-am culcat.

Ora 7h10. Citesc Cotidianul, sectiunea ’Sporturi cu drujba’.  Mananc doua felii de pâine prajita cu Nutella.

Ora 7h30. Soferul a sosit cu limuzina sa ma duca la Guvern. Pe drum ma informeaza despre noi metode de reducere a costurilor bugetare la care s-a gândit cu colegii din garaj. Ideea cu fotocopiile Xerox pe o parte si pe alta mi se pare geniala. O notez!

Ora 7h45. La radio anunta ca pe Autostrada Soarelui se merge bara la bara. Îl sun pe ministrul de interne. Nimeni nu raspunde. Las mesaj ’Salut, sînt Emi. Vad ca nu raspunzi. La ce mai ai celular daca nu raspunzi? Bine, pa!’

Ora 7h55. Ard de nerabdare sa-mi încerc noul Vertu. Îl sun iarasi pe ministrul de interne : ‘Bai Dragnea, raspunde odata la telefon! Sînt tot eu, Emi!’. Soferul îmi spune ca Dragnea nu mai e ministru de interne de cîteva luni. Hmm, se pare ca partenerii de la PSD îmi ascund informatii.

Ora 8h00. Sînt foarte obosit. Muncesc non-stop sa scot tara din criza în care au bagat-o liberalii. Ia sa atipesc doua minute.

Ora 9h55. Ma trezesc. Limuzina e parcata în fata intrarii principale a Guvernului. Trebuie sa vorbesc cu Oprescu sa termine odata autostrada aia suspendata, ca fac prea mult timp pâna la birou si tara are nevoie de mine.

Ora 10h02. Ajung în birou. Sun secretara sa-mi aduca o cafea si o pereche de pantofi cu toc.

Ora 10h05. Încep sedinta zilnica de gimnastica. 500 de abdomene. Trebuie sa ma mentin în forma.

Ora 10h06. Termin seria de abdomene. Ma simt mai în forma decît boshorogul ala de Sarkozy. Am auzit ca era sa faca stop cardiac la jogging. Ce natarau! Toata lumea stie ca nu trebuie sa alergi pâna transpiri.

Ora 10h07. Uf, gimnastica de dimineata m-a facut sa transpir. Ia sa schimb camasa si cravata ca s-au umezit.

Ora 10h15. Încep ziua de lucru. Sa nu uit sa-l convoc pe Geoana la o sedinta a Coalitiei. Ca sa stie cine-i seful!

Ora 10h18. Suna telefonul. E de la SRI. ‘Alo, Traiane?’ ‘Nu, la telefon este Emil’ ‘Oh, scuza-ma ca te trezesc, vroiam doar sa vorbesc cu Basescu. Nu-i pe la tine prin birou?’ Înjur în gând si mi-l închipui pe Traian suspendat de guler în cuierul de dupa usa. Ma trezesc rapid din visare si ma uit în jur. Daca afla astia de la SRI la ce ma gândesc,  îmi pierd postul. Raspund repede cu o voce mecanica ‘Buna ziua, ati sunat la biroul primului ministru Emil Boc. Va rog sa lasati un mesaj dupa semnalul sonor, deoarece mai adineauri casuta vocala nu a functionat. Multumesc!’ Trântesc telefonul în furca usurat. Uf, a fost cît p-aci!

Ora 10h19. Ridic telefonul din furca cu atentie, ca sa vad daca are ton. Are!

Ora 11h30. Dupa o lectura obositoare a celor zece mii de pagini ale noilor ordonante de urgenta pe care colegii din Coalitie mi le-au dat la semnat, ma pregatesc pentru masa de prânz. Cobor la restaurantul din cladire.

Ora 11h35. Nimeni nu vrea sa stea la masa mea. Oare de ce? Probabil se simt intimidati de popularitatea mea! Pe undeva îi înteleg.

Ora 14h02. Ma întorc de la masa de prânz pentru o noua sesiune de lucru istovitoare.

Ora 14h30. Trimit un e-mail colectiv cu doua bancuri pe care le-am citit pe Cafeina.ro, la toata lista mea de contacte. Am citit undeva ca e bine sa tii legatura cu cei din lista de contacte, e mai simplu sa-ti gasesti un job la nevoie.

Ora 15h00. Ma uit la jurnalul de stiri de pe Realitatea TV. Reporterul intervieveaza o muncitoare chinezoaica dintr-o fabrica de textile de la Bacau. Nu înteleg ce spune, dar sînt multumit ca am creat joburi în Romania pe timp de criza.

Ora 15h28. Jurnalul se încheie cu un reportaj de la un concurs de cosit de la Magura Sibiului. Simt furnicaturi de emotie la ceafa. Daca as fi fost acolo, le-as fi aratat eu cine-i campion national la coasa!

Ora 15h30. Furnicaturile încep sa ma doara. Pun mâna si vad ca mi-a crescut o umflatura. Trebuie ca a intrat o albina prin fereastra deschisa. Cred ca e prima albina pe care o vad în Bucuresti în ultimii sapte ani. Probabil ca s-a ridicat smogul!

Ora 15h45. Ora de engleza. Hai du io to! Nu-i asta. Hai to you do. Nu-i nici asta. Care o fi varianta corecta?

Ora 16h30. Am reusit sa termin de citit prima pagina în engleza din Little Mermaid scrisa de Disney, varianta +5. Nu stiu ce înseamna +5, cred ca e nota pe care o primesc pentru abilitate. Orisicît, e nota de trecere!

Ora 16h35. Primesc un e-mail de promovare a unui concurs TV, 100% Adevarat. Daca ma abonez la o revista online am sansa sa cîstig un million de euro. Oare daca-i înscriu pe toti membrii executivului, din toate regiile si serviciile supuse Guvernului cît as putea castiga? Oare as putea echilibra bugetul?

Ora 17h00. Ia te uita, este deja ora cinci. Cum mai trece timpul cînd muncesti din greu! Ma mir ca n-a sunat Basescu. Probabil ca e plecat în vizita de lucru la Stâna Mare împreuna cu Udrea sa promoveze Lendovcios. Cînd ma gandesc ca prostii aia din Argentina si Brazilia au platit cîteva mii de euro ca sa-si puna bannere de cîteva zeci de metri patrati pe Coasta de Azur la în timpul Festivalului de Film de la Cannes! Uite, la Udrea, a cheltuit un million de euro ca sa promoveze Romania la români. Fata asta o sa ajunga departe, are talent la investitii si viziune pe termen lung!

Ora 17h30. Suna telefonul, firul scurt cu Cotrocenii. Ma ridic repede în picioare, îmi aranjez tinuta si duc receptorul la ureche. ‘Nea Emile! Aici Elena. Sînt în vizita la tata ca e week-end lung la Parlamentul European, dar e ocupat cu conferinta de presa extraordinara zilnica. Ia spune, nu stii cît e ceasul? Pe al meu l-am uitat în club la Starsbourg!’ Ridic ochii în tavan. ‘Este ora cinci jumatate, domnisoara Elena.’ raspund docil. Sper ca Presedintele sa aprecieze suportul pe care i-l dau familiei sale.

Ora 17h35. Ma pregatesc pentru sedinta Coalitiei. Geoana tocmai mi-a transmis ca nu mai vine. Ce nesimtit, cînd tara are nevoie de transformarea promisiunilor pe care le-am facut în campanie în realitate, asta se da la fund. Problema e ca fara el nu reusesc sa-mi aduc aminte ce am promis la români!

Ora 18h02. Începe sedinta coalitiei. Berceanu si Blaga m-au trimis dupa tigari. Lasa ca le arat eu cine-i seful!

Ora 18h30. M-am întors cu tigarile. Acum o sa pot sa iau cuvantul.

Ora 18h31. Vanghelie si cu Mazare ma ameninta cu demiterea guvernului în Parlament. Nazistii dracu’!

Ora 18h45. Sedinta s-a încheiat. N-am apucat sa vorbesc.

Ora 19h00. Conferinta de presa s-a amânat, pentru ca se suprapunea peste cea a lui Basescu. Tare mult îi mai place lu’ Sefu sa vorbeasca. Lasa ca le zic mâine la mocofanii astia de jurnalisti despre ce am discutat. Pâna atunci o s-o pun pe purtatoarea mea de cuvant sa poarte cuvantul. Am auzit ca se fac pariuri prin presa ca ar fi muta. Eh, eu stiu ca nu este, doar nu degeaba i-am spus sa nu mai geama asa tare ca nu pot sa ma concentrez din cauza ei.

Ora 20h35. De la restaurant abia am avut timp sa ajung în emisiune la Cristoiu. Sper sa nu dau cu ochii de Ciutacu, derbedeu’ dracu!

Ora 22h30. Domnu’ Cristoiu este un gentleman, m-a lasat sa vorbesc neîntrerupt ca sa-mi exprim în liniste punctul de vedere. Cel mai multumit sînt ca i-am aratat lui Geoana cine-i seful ! As fi vorbit mai mult de alea 3 minute daca nu intervenea Basescu prin telefon.

Ora 23h10. Am ajuns acasa. Abia astept sa ma culc. A mai trecut o zi în care am pus o piatra la temelia Romaniei moderne! Nepotica mea va citi despre mine în cartile de istorie. Asta este recompensa cea mai mare pentru cel mai energic si devotat prim-ministru al Romaniei post-comuniste!

Protectia datelor personale

July 28, 2009 by stash · 2 Comments
Filed under: Random 

Voi stiti ca foarte multi dintre functionarii publici din Romania si-au publicat declaratiile de avere cu semnatura IN CLAR? Scanate and shit? Vreau sa va povestesc ca un nene cu intentii rele nici nu trebuie sa faca altceva decît sa stranga aceste declaratii, multe din ele în format PDF si sa reproduca aceste semnaturi pe diverse acte pentru a-i lasa pe multi dintre ei în curu’ gol. Se gasesc atât de multe informatii confidentiale pe internet – va mai aduceti aminte ca Udrea si-a publicat pe blog inclusiv adresa de acasa cu numar de telefon personal? – încât furtul de identitate în Romania ar putea fi un joc de copii în mâna unor tipi ageri.

Doamne, prostia a ajuns la rang de arta în Romania! Si nu ma refer la functionarii care n-au nici o vina, ci la aia care au scris legile atat de idioate.