Ce-mi doresc de la banca mea

Banca cu care fac cele mai des afaceri, Royal Bank of Canada, este în general o banca foarte atenta la relatia cu clientul. I-am ales ca banca înca de cînd eram în Romania în baza relatiei lor speciale cu BCR. Prin ei mi-am transferat toti banii din Romania la un cost de transfer minimal si de la ei am avut primele carti de credit. Acum, fiind de vreo 7 ani împreuna, relatiile sînt si mai bune ca la început. Dar totusi, ca toate bancile mari, din când în când mai da si ea cu bâta în carul cu oale.

1. Mi-ar place ca banca sa se deschida mai devreme. Eu ajung la birou la 9h00 dimineata în timp ce ei deschid la 10h00. Foarte incomod pentru mine.

2. În acelasi timp, mi-ar place ca banca mea sa închida mai târziu. De obicei, în afara de joia cînd au program pâna la 20h00, în fiecare zi închid la ora 17h00, aceeasi ora la care eu ies de la birou. Iar ghiseele se închid de fapt la ora 16h00. Nici o sansa sa faci vreo operatiune bancara.

3. Asta înseamna ca daca vreau sa nu astept pâna la prima joi seara, trebuie sa-mi sacrific prânzul si sa merg în pauza mea dintre 12h00 si 13h00. Faza e ca doau doua ghisee sînt deschise din sapte, pentru ca (lucru de mirare) restul casierelor sînt în pauza de prânz, tabarnak! Bineînteles conform legilor lui Murphy, doar atunci se formeaza cozi imense, pentru ca au si altii aceeasi idee ca mine.

4. Mi-ar place foarte mult ca acei casieri care sînt totusi disponibili, sa nu stea de vorba atâta între ei. Majoritatea par sa se simta foarte bine stând la cioace exact cînd îmi rup eu din timpul meu de papica, cînd de fapt ar trebui sa se miste super fast, exact ca bucatarii de la restaurantul italian din colt care la ora prânzului par a fi pe perfuzii cu adrenalina, în timp ce în afara orelor de mâncat se plictisesc cu gratie.

5. Mi-ar place ca aceeasi casieri sa nu mai afiseze o mina de super-sictir si oboseala. Daca-i cineva care ar trebui sa fie sictirit, ala-s eu, clientul.

6. Mi-ar place si sa existe niste reguli care sa explice bancii ca daca eu îi dau banii mei sa se joace cu ei, mi-ar place sa primesc în schimb o dobânda lunara care sa însemne dupa taxe, ceva mai mult decît doua cafele la Starbucks-ul din colt. Ar fi uber-cool.

7. Mi-ar place sa existe si niste reglementari care sa împiedice o banca sa plateasca salarii si bonusuri anuale care depasesc profiturile ei. Tare misto ar fi!

8. Dar cel mai mult si mai mult mi-as dori sa-mi promita ca n-o sa-mi piarda investitiile facute prin ei, indiferent ce s-ar întâmpla cu economia. Da, as putea plasa economiile în fonduri garantate de stat, dar cu dobânda primita n-as putea sa platesc nici macar hostingul la blogul asta.

Cam asta mi-as dori eu de la banca mea. Voi ce v-ati dori de la banca voastra?

Viata privata e pe duca

Azi m-a sunat una din bancile la care am cont ca sa-mi spuna ca mi-au blocat unul din cardurile de debit pentru ca mi-a fost clonat. Pentru ca niste baieti smecheri au încercat sa scoata 500 de dolari din contul meu de cheltuieli curente. Mari prosti! Pai daca ma sunau le-as fi spus sa astepte sa-mi intre salariul. Ironic, sînt abonat la un serviciu de Credit Alert care ma anunta cînd cineva încearca sa faca glume din astea nesarate. Si da, m-au anuntat prin e-mail înca de ieri, aia de la Credit Alert. Numai ca eu nu mi-am setat bine nivelul de detaliere al alertei prin e-mail asa ca serviciul respectiv doar m-a anuntat ca cineva mi-a umblat la dosarul de credit fara sa dea detalii, iar eu am crezut ca-i vreo actiune de rutina cum mai fac bancile de aici. Am aflat azi ca nu exista actiuni de rutina. Cine umbla la dosar, o face cu un scop bine definit.

Acum, eu n-am înteles exact cum s-a prins banca ca nu sînt eu ala care încearca sa scoata banul. Ar fi doua explicatii logice. Prima este ca respectivii au încercat sa scoata prea mult cash de la ATM. Eu n-am scos niciodata atât de multi bani la o singura operatiune din cauza ca nu stau bine în portofel. ATM-urile de aici au prostul obicei sa arunce în clienti cu hartii de 20. Un teanc gros de hartii de 20 de dolari în portofel, ma împiedica sa stau ca lumea pe scaun. Ma gandesc ca hotii aia nu au IQ-ul mai mare decît al unei gaini, altfel foloseau cardul la un magazin în loc sa încerce sa scoata cash. A doua explicatie pentru actiunea bancii ar fi ca hotii au încercat sa scoata bani într-o zona în care eu n-am calcat în viata mea. Ceea ce ma duce cu gandul ca banca stie cam ce obiceiuri am eu si cam pe unde bântui în timpul zilei. Scarry!

Asta-mi aduce aminte de-o discutie pe care am avut-o în Franta, cu prietenii mei stabiliti acolo, despre sistemul bancar nord-american care pare ca se afla cu zeci de ani în urma celui european. Cardurile bancare americane nu au cip electronic ci banda magnetica si sînt foarte usor de clonat. Rata de clonare este atât de mare, încât din 100 de persoane posesoare de carduri bancare, 63 au trecut prin cazuri de furt de identitate sau debitare neautorizata a contului. Si se pare ca bancile de aici pur si simplu nu vor sa investeasca în sisteme de securitate. Abia de curând au aparut carduri de credit cu cip electronic, însa nu toate bancile ofera asa ceva. Majoritatea prefera sa blocheze contul sau sa te faca sa platesti servicii de Credit Alert, în loc sa investeasca în protectia clientului. Un amic îmi povestea ca a vazut cum i-au plecat 2500 de dolari din cont în timp ce el era logat pe serverul bancii prin internet banking. A sunat imediat la banca si aia au anulat tranzactia. Am ramas traznit cînd am auzit. Cum adica,  sînt oameni care au 2500 în cont?

O alta chestie diferita de Europa: daca nu vrei sa te trezesti cu conturile blocate si fara acces la banii din salariul nevestii, trebuie sa anunti banca cînd pleci în strainatate. Si companiile de credit VISA si MASTERCARD, daca ai de gând sa folosesti cardurile în afara Canadei. Acum doi ani m-am trezit cu accesul la cont blocat cînd am încercat sa scot bani în Romania, pt ca uitasem sa anunt banca. Adica nu uitasem. Nu am stiut ca trebuie sa-i anunt! Am aflat dupa ce ne-am pizdit reciproc la telefon pe 1 dolar minutul. Eu ca sînteti boi ca blocati aiurea banii, ei ca bou esti tu ca nu ne-ai zis ca pleci. Si de fiecare data cînd platesc biletul de avion cumparat din Romania pt soacra-mea, desi completez o gramada de maculatura ceruta de banca din Romania – sta-le-ar în gât formularele sa le stea – VISA ma suna si ma întreaba ce mai fac si daca pot sa le recit ultimile 5 operatiuni cu cardul, din memorie. Si nu, n-am voie sa trag cu ochiul, trebuie sa le zic pe loc! Si daca reusesc, uau da’ ce memorie aveti domnu’ Stash. Ia sa ne recitati acuma ce plati ati facut în Romania în ultimul an. De fiecare data ma suna, am ajuns sa cred ca au prins drag de mine!

La început eram onorat de atentia si grija care mi se purta, mai ales ca mereu ma sunau gagici. Dupa un timp am realizat ca totusi nu-i normal sa anunt eu diverse institutii canadiene cam pe unde ma poarta pasii. Daca într-o zi ma duc la masaj erotic în Mexic si afla banca? Ha? D-aia nici nu ma duc la curve, mi-e frica ca p-orma daca vreau sa închid un card bancar, o sa ma pârasca la nevasta. Bine, stiu ca ei au oricum o super baza de date despre mine si ca probabil stiu si ce temperatura avea laptele pe care l-am supt la sânul mamei. De exemplu, una din întrebarile de control cînd discut cu ei este ‘’Care-i numele de fata al mamei tale?’’ Si nu, nu eu am fixat aceasta întrebare, este aleasa de compania respectiva. E posibil ca atunci cînd am semnat contractul sa fi scris acolo numele de fata al mamei, dar ceva ma face sa cred ca nu. Au aceasta informatie din alta parte. Daca ma gândesc ca abia mama daca îsi mai aduce aminte de numele ei de fata tinand cont ca s-a casatorit acum 40 de ani, dar eu trebuie sa-l stiu fara gres, ajung la concluzia ca traim într-o lume în care individul si-a pierdut mult din intimitate O alta întrebare de verificare de zece puncte este ‘’În ce oras s-a nascut tatal tau?’’ În concluzie ar fi bine sa va cunoasteti familia la perfectie, cînd faceti afaceri cu bancile canadiene.

Si ca sa ne întoarcem la viata privata si teoria conspiratiei, vreau sa va spun ca nici nu-i greu pentru guvern sa stie absolut tot despre mine. Folosesc GPS, folosesc telefon celular, internet, platesc cu cardul la statii de benzina, cumpar bilete de avion prin internet, platesc taxe, etc. Filmele alea cu baietii rai de la guvern care stiu tot ce misca despre cetatean, nu-s chiar lipsite de realitate.

Un functionar bancar nesimtit

Mai acum ceva timp va povesteam ca din cauza ca dobanzile au scazut si pretul la case a crescut în zona unde stau eu, m-am hotarât sa profit de ocazie si sa schimb banca care-mi finanteaza ipoteca la casa (puteti reciti articolul AICI). Dar de la vrut la putut, calea e destul de hurducanoasa si seamana cumva cu Furcile Caudine!

Am primit de la o banca, pe care nu vreau s-o numesc pentru ca-i o banca locala si numele n-are importanta, o oferta foarte misto. Dobânda cu 2 puncte mai mica decît aveam pâna atunci si plata tuturor penalitatilor si a taxelor de transfer a ipotecii. Conditia era sa-mi deschid si un cont de cheltuieli curente la ei si sa iau o catre de credit VISA.

Pentru ca-s un tip trecut prin ciur si prin dârmon, am cerut oferta scrisa, pe care am primit-o. Am acceptat-o si am trimis toate actele la banca ca sa înceapa procedurile. Am semnat contractele cu ei, dupa ce le-am citit din scoarta în scoarta – aveam o lupa la mine si am citit si literele alea mici cît puta de furnica, ramasesera astia de la banca foarte surprinsi. Era OK, am semnat, au semnat si ei, am luat copii cu mine si am plecat în vacanta.

La doua saptamani dupa ce m-am întors – trecuse o luna de cînd fusesem la banca – primesc acasa un extras din istoricul dosarului meu de credit de la Equifax Canada (platesc un serviciu special care ma anunta cine si de ce îsi baga nasul în dosarul meu de credit ca sa evit scaderea punctajului de credit si furtul de identitate). Scria acolo ca mi s-a adaugat o carte VISA la dosar si ca prima banca de la care aveam ipoteca se retrasese si aparuse noua banca. Dar, lucru foarte bizar, în loc sa-mi fie trecuta suma totala pe care o datorez la banca pentru casa, era trecuta o suma cu cinci mii dolari mai mare.

Avînd eu informatii ca s-au petrecut miscari în dosarul meu de credit, sun la noua banca si cer un update. Si aia foarte naturali, îmi trimit un mail cum ca ipoteca a fost transferata, ca toate actele sînt gata si ca dupa ce am platit notarul, taxele de transfer si penalitatile, datorez suma X care era aia cu cinci mii în plus. Am întrebat cum puii mei de am platit eu penalitatile si transferul daca întelegerea era ca banca plateste? Consilierul bancar mi-a spus ca v-am luat din suma împrumutata si am platit din ea cheltuielile.

Deci am cazut de pe scaun!

Am încercat sa dau la telefon de consilierul asta, cu care ma mai întalnisem de cîteva ori. Nimic! Era de negasit. I-am lasat doua mesaje pe robotul telefonic, am trimis trei mailuri, intrase în pamânt. Ïntr-o seara am primit de la el un mail în copie conforma adresat unei colege a acestuia, tipa care îmi facuse oferta initiala cu care ma atrasese la banca lor. Mailul era pe un ton sfidator, consilierul vorbea de mine ca despre un idiot si pe deasupra îi zicea tipei aleia ca nu am stiu eu sa citesc contractul, ca nu scrie nicaieri în dosar ca banca plateste transferul ipotecii, ca toate platile trebuie sa se faca exclusiv din contul meu de la banca lor si ca am avut o oferta speciala pe care eu n-am înteles-o bine. Adica eu sînt cam bou, cu alte cuvinte! Si îi scria tipei : poti tu sa-i explici clientului în asa fel încat sa priceapa si el?

Bai, am vazut negru în fata ochilor! Însa cînd îmi sare mustarul, nu mai pot gandi logic, pt ca asa cum spunea înteleptul Buddha cînd te enervezi, nu mai cauti adevarul ci adevarul TAU. Asa ca am respirat adanc desi fierbeam si m-am ocupat cu altceva. Am tuns iarba în curte, am baut o bere cu vecinul si am mai scris doua articole pe blog. Adica am încercat sa nu ma gandesc la faza asta.

Pe la 10h00 seara, am luat toate hartiile de la banca si le-am citit rand cu rand construindu-mi cazul. I-am scris consilierului un mail dur dar de-o politete taioasa în care am solicitat o întalnire cu el si cu superiorul sau direct cît mai repede, în caz contrar urmand sa iau masurile potrivite.  N-am precizat care-s masurile, puteau fi apelatul la un avocat sau mutatul dosarului la alta banca ori chiar acceptatul mizeriei lor. N-am precizat, am lasat sa pluteasca amenintarea în aer.

Si i-am mai citat cuvant cu cuvant din actele semnate cu el, niste puncte care spuneau ca e dreptul meu sa-mi aleg banca din care vreau sa fac platile si ca banca nu poate impune conditii unilaterale suplimentare la contract fara sa ma consulte. I-am precizat ca deschiderea unui cont curent la ei nu presupune automat ca eu trebuie sa-l si folosesc pt plata ipotecii si ca am o oferta scrisa în care scrie negru pe alb ca banca plateste transferul. Si ca ma mira foarte tare ca a reusit sa faca niste plati din contul meu în conditiile în care nu m-au informat în prealabil. Si ca sînt de-a dreptul surprins de faptul ca au marit arbitrar suma împrumutata fara sa aiba semnatura mea de accept. Si i-am mai scris ca dupa slabele mele cunostinte financiare, am vaga impresia ca a încalcat niste regulamente bancare cu ocazia asta dar ca desigur ca ma pot interesa la vreun organism de regularizare bancara.

Ïn încheiere i-am spus ca urasc cînd oamenii presupun ca sînt un idiot care nu-s cunoaste drepturile.

Dupa care i-am trimis acest mail, cu copie conforma la colega lui, cea care mi-a facut oferta initiala ca sa devina oficial si sa am martori.

***

A doua zi dimineata la ora 9h00 cînd înca nu ma asezasem bine pe scaun la birou, m-a sunat  acest consilier de la banca si foarte, foarte amabil mi-a spus ca sigur domnu’ Stash, sa ne întalnim joia viitoare sa lamurim toate aspectele. S-a grabit sa confirme ca va fi si seful lui la întalnire si mi-a adus aminte îndatoritor sa nu cumva sa uit sa aduc o hartie semnata prin care sa precizez contul si banca din care vreau sa fac platile. Si ca sigur ca o sa va dam înapoi banii pe care i-am platit din contul dvs, uite chiar acum ne ocupam de asta, domnu” Stash. Si îmi cer scuze, a fost o neîntelegere si bla, bla.

Înca nu-i terminat foiletonul, ramâne sa vad joia viitoare. Dar sînt absolut scîrbit de puterea discretionara pe care si-o aroga uneori bancile prin intermediul unor angajati. Si sînt convins ca la prima ocazie de a ma desparti de ei, o voi face.

Pentru ca s-au comportat exact ca niste hoti la drumul mare!

Costurile ascunse ale ipotecilor

E criza afara si acum au aflat si bancile canadiene. Cel mai raspandit sport în aceasta perioada printre institutiile financiare este furtul de clienti cu dosar de credit solid de la concurenti. Motiv pentru care majoritatea au scazut dobanzile ipotecare pana la nivele nemaivazute de la boomul economic de la începutul anilor 2000. Si daca clientul este ca mine în mijlocul unui contract cu o alta banca si n-are chef sa se trezeasca cu penalitati de întrerupere de contract, banca concurenta vine cu oferta la pachet: pe lânga o dobanda atragatoare, se ofera sa plateasca ea penalitatile si absolut toate costurile legate de transfer – noi acte notariale, evaluarea casei, taxele de analizare a dosarului si taxele legate de deschiderea unui nou cont la ei. Practic clientul nu trebuie decât sa spuna da si sa semneze actele, banca concurenta se ocupa de tot. Frisca de pe tort o reprezinta si alocarea unei linii de credit suplimentare cu dobanda preferentiala care poate ajunge pâna la 4%.

Si n-o sa va mirati cînd o sa va spun ca în aceasta perioada au loc miscari majore între clientii diferitelor banci. Practic nu mai conteaza cine se afla în mijlocul contractului, la început sau la sfarsit. Am vazut oferte primite de prieteni de-ai mei care mergeau pana la plata unor penalitati de întrerupere de 15 mii de dolari pe care noua banca era dispusa sa le acopere ca sa castige un client bun.

Desigur, în realitate nimic nu-i gratis pe lumea asta! În spatele tuturor ofertelor stau costuri ascunse pe care bancile au grija sa le tina departe de ochii muritorilor de rând. Toate costurile suportate de o banca cu transferul unui client sînt în cele din urma trimise în buzunarul acestuia prin marirea dobanzii sau a sumei creditate. Majoritatea clientilor se arunca cu capul înainte într-un nou contract mai ales daca dobanda e mai mica cu 2% fata de ceea ce plateste el acum. Însa clauzele alea scrise cu litere cît mai mici ofera toate informatiile dar cine naiba umbla cu lupa la el ca sa le citeasca?

Ei bine, eu! În contractul uneia din banci scria cu caractere pictate probabil de un caligraf chinez care-si facuse mana transcriind Arta Razboiului a lui Sun Tzu pe boabe de orez ca penalitatile de întrerupere a noului contract sînt 15% din valoarea împrumutului. Adica noua banca te transfera la ea, dar baga niste clauze în contract sa fie sigura ca alta banca la randul ei nu te poate atrage în curtea ei. În alt contract, scria ca noua banca îsi rezerva dreptul de a schimba dobanda unilateral daca apar întarzieri la plata chiar daca dobanda era fixa si deci presupus non-schimbabila.

Una din bancile cu care am discutat mi-a facut o oferta care la prima vedere parea foarte atragatoare si m-ar fi facut sa economisesc în jur de doua sau trei sute de dolari la suma de plata lunar. Plus ca-mi platea toate cheltuielile de transfer. Numai ca eu am învatat sa ma feresc de darurile grecesti (care stie ce-i ala dar grecesc? Exact, calul Troian!). Si am mai si facut un curs de economie în Canada care m-a învatat multe dedesubturi legate costurile împrumuturilor ipotecare.

Asa ca am luat calculatorul si manualul de economie si am început sa simulez scenarii de finantare care sa ma faca sa cad exact pe dobanda pe care mi-o propusese banca. Si am iesit! Am observat fara uimire, ca banca adaugase toate cheltuielile de transfer la suma reprezentand dobanda totala pe care as fi platit-o pe cinci ani dupa care împartind la 60 de luni obtinuse dobanda pe care mi-o comunicase (de regula contractele se încheie pe cinci ani cu amortizare de 25 de ani). Rezultatul meu era cu 0.03% diferit fata de ceea ce-mi comunicase banca. În realitate îmi plateam eu toate cheltuielile cu notarul, evaluarea si penalitatea de întrerupere de contract cu banca actuala dar as fi trait cu impresia ca de fapt le-a platit banca.

Apoi am simulat un alt scenariu: am introdus toate cheltuielile legate de transfer în suma pe care urma s-o împrumut. Deci în loc sa introduc toata suma direct în dobanda, am adaugat-o la suma de împrumutat. Ce sa vezi? Suma totala reprezentand exclusiv dobanda pe cinci ani se diminua cu 2,300 de dolari. De unde rezulta ca si în cazul în care acceptam sa platesc eu cheltuielile legate de transfer, banca nu se obosise sa gaseasca cea mai profitabila solutie pentru mine ci cea mai profitabila pentru ea! Rezultatul? Cînd i-am sunat si le-am povestit calculele mele, au început sa dea din colt în colt si mi-au scazut pe loc oferta de dobanda cu înca 0.2% fara sa-mi spuna cine plateste pentru transferul dosarului ipotecar. Dupa calculele mele noua oferta tot nu acoperea aceste cheltuieli asa ca le-am comunicat fara parere de rau ca nu ma mai intereseaza sa lucrez cu ei.

Asa ca deocamdata analizez toate ofertele si simulez scenarii de finantare. Sînt dispus sa-mi platesc singur, la o adica, transferul de la o banca la alta daca cîstig pe termen lung dar nu-s dispus sa ma las prostit în fata.

De altfel toata situatia aceasta ma face sa ma simt ca un fotbalist dorit de alte echipe. Daca vreau sa ma transfer în mijlocul contractului si echipa la care joc nu este de acord sa ma vanda, platesc penalitatile legate de întreruperea contractului si sînt jucator liber. Dupa care discut cu cine da mai mult.

C-asa-i în economia de piata!

iPod Touch. Free.

Fac afaceri cu mai multe banci si în criza asta în care se pare ca intram, cam toate încearca sa tina pe langa ele cei mai buni clienti. Sau ma rog, clienti. Punct. De la una din bancile astea am si o carte de credit si o linie de credit. Acu’ vreo doua luni mi s-a pus pata pe ei, nu mai tin minte de ce, si am platit ambele credite. Dupa care n-am mai folosit nici cardul si nici linia.

Dupa o luna mi-au trimis oferta de refinantare, cu dobanda mai mica si suma mai mare. Am refuzat politicos. Dupa o luna jumate’ m-au sunat sa-mi povesteasca despre nu’s ce produs bancar exceptional. Am refuzat politicos.

Azi am primit prin posta un pliant în care ma anuntau ca am strans nu mai stiu cate puncte de credit – vreo 11 mii – si ca le pot schimba contra unui iPod Touch de 8 GB. Am ramas foarte surprins, asa ca am sunat la departamentul lor de relatii cu clientii. Mi-au spus ca nu-i nici o facatura, ca e “no strings attached” si ca totul se datoreaza cardului meu de credit care era cu puncte recompensa si eu nu stiam. M-am uitat pe contractul cu ei, asa este! Mi-au spus sa trec pe la unul din partenerii lor – Futureshop, BestBuy, etc – cu certificatul cadou care era inclus în plic si sa-mi ridic iPod-ul.

He, he! De data asta n-am mai refuzat, ca trebuia sa fiu nebun Zilele astea, în functie de timpul disponibil ma voi înfiinta la unul din magazinele alea si îmi voi ridica iPodul. Sînt curios daca chiar e fara obligatii. Nu prea vad cu ce m-ar lega de banca, ca nu semnez nimic, poate doar de primirea sculei. Dar cert e ca îmi voi lua o lupa cu mine sa citesc toate textele scrise cu scrisul ala mic de tot. Nu de alta, dar nu vreau sa ma trezesc ca în schimbul gadgetului va trebui sa platesc o dobanda mai mare la eventuale credite.

Vad eu! Dar cert ca e e cam bizara treaba! Bancile încep sa dea cadouri ca sa te tina langa ele. Oare vine sfarsitul lumii?

Criza freconomica

Guest post by Abaddon

Pornind de la o replica la postul lui stash despre boarfe si nimicuri, m-am uitat rapid pe unul din cele mai misto bloguri din lume, Freakonomics. Cand a aparut cartea, am citit-o intr-o dupa-amiaza pe plaja, nu am putut s-o las din mana si era sa ma aleg cu o insolatie de zile mari, dar a meritat. V-o recomand cu caldura — de la plaja aia mi se trage! — cel putin celor care pot sa citeasca in engleza. Ceilalalti, organizati demonstratii publice ca sa se traduca in romaneste. Sau, invatati engleza!

Acum, Freakonomics e un blog pe site-ul lui The New York Times, de care americanii spun ca e cel mai bun ziar din lume, ba chiar din America. Eu nu sunt de acord cu ei, dar sa-i lasam in plata Domnului, a domnului Paulson, deocamdata.

Apropo de articolul de azi de pe freako, despre o dilema formidabila: daca sa economisesti sau sa cheltui in climatul economic actual din lumea industrializata.

In primul rand, desigur, trebuie sa ai ce sa cheltui — sau sa economisesti.

Bun, acum daca tot am stabilit asta, sa va dau exemplul meu personal. O decizie corecta, corectata, la randu-i, de o decizie tampita:

Sunt platit in dolari americani (ce fraier, si Abaddon asta, veti spune, iar eu nu pot sa va contrazic…) dar traiesc intr-o terta tara, evident nu Romania. Numai ca eticheta de fraier e mai noua. In 2001, in vara, a fi platit in dolari, era echivalent cu a fi in al noualea cer financiar, mai ales in tara respectiva, unde moneda locala, sa-i spunem dublonul, era un rahat cu ochi in fata atotpunernicului parai. Deci, iunie 2001, un dolar=41 de dubloni. Abaddon, hulpav, se gandeste sa-si schimbe masina, care avea numai doi ani vechime, culmea, cu exact acelasi model si capacitate, chiar si aceeasi culoare, numai ca face-lifted, mai smecher, cu xenoane, piei, si alte cruise controluri. Zis si facut, se duce la dealership, si aranjeaza trampa. Dau masina veche de doi ani (pe care o cumparasem cu cash in 1999) si ramane sa mai pun diferenta, inca vreo 10 mii de dolari in dubloni. Valoarea totala a masinii noi ajungea pe undeva pe la 21 de mii de dolari in moneda locala (ce vremuri!) Toata lumea, inclusiv, consoarta, imi sare in cap, ai innebunit? De ce nu o iei in rate, leasing, sau cum s-o mai numi. De ce cash? In loc sa folosesti banii aia in urmatorii trei sau cinci ani la altceva? Daca dolarul continua sa creasca, asa cum o facuse vreme de cinci ani, intre 1996-2001? Abaddon, insa nimic. Si o ia cu cash, pentru ca nu-i place in principiu sa aiba datorii si rate, si sa plateasca dobanzi rechinilor din industria financiara.

OK, fast forward 2004, trei ani mai tarziu. Dolarul nu mai e 41 de dubloni, ci 24! Cum masina as fi cumparat-o in dubloni, va dati seama ca as fi platit ratele tot in dubloni vreme de trei ani, ceea ce ar fi dus, cu tot cu dobanzi, la un pret dublu in dubloni (ce joc de cuvinte, bre!) fata de cel plaitit cash.
Deci, exemplul nr.1, avantaj Abaddon, care se rasfata un soarele dupa amiezii, uitandu-se la limuzina lui.

Exemplul nr. 2, e cumva complementar exemplului nr. 1: tot in iunie 2001, cand Abaddon scoate cei 10 mii de dolari in dubloni locali ca sa-si achite taraboantza cash, ii mai raman in contul de la banca din tara respectiva 15 mii de dolari.

Consoarta ii sugereaza sa schimbe toti dolarii ramasi in cont in dubloni locali, la rata de 41 pentru un dolar si sa-i tina in banca, dar in dubloni. Abaddon refuza, superior, increzator in puterea magica a dolarului.

Fast forward 2008, iunie, cand un dolar valoreaza 41 de dubloni — ha-ha, nu 41, ci invers1 14 dubloni, iar dobanda minuscula pentru cei 15 mii de coco lasati in dolari in banca nu acopera nici o fractiune din devalorizare. Daca asculta de consoarta, Abaddon ar fi avut acum 615 mii de dubloni in banca, pe cand asa, daca i-ar schimba acum, ar primi pe ei 210 mii.

Cum spuneam mai sus, o decizie corecta, corectata, imediat de o decizie tampita.

Efectul de levier

Criza care zguduie Statele Unite în aceste zile este o criza financiara, nu una economica. Acum, toti în cor: criza din aceste zile este una financiara, nu economica. Chiar daca ele se influenteaza reciproc, finantele si economia sînt doua chestii separate. Este ca si cu istoria si geografia. Este clar ca sînt doua discipline separate, cu toate acestea un bun istoric trebuie sa aiba cunostinte solide de geografie. Si invers.

Este întotdeauna uimitor sa observ cum oameni bine pregatiti în general, fac confuzii groaznice între criza actuala de pe pietele financiare si economie. Si nu doar meseriasii de la TVR sau Antene ci si specialisti de la televiziunile americane sau canadiene. Probabil ca s-au vorbit toti între ei sa induca în eroare telespectatorul si sa creeze panica.

Criza financiara actuala, o criza a creditului, a prins amploare datorita unui fenomen numit în cartile de economie efect de levier. Ce este acest efect de levier si cum a ajuns el sa sape la fundatia celor mai solide banci americane? Voi încerca sa explic în cele ce urmeaza.

De ce ipotecile au daramat bancile?

Sa spunem ca cineva a cumparat o casa de 100 mii de dolari – o sa iau dolarul ca moneda de referinta pt ca-i mai simplu de explicat. Cand au cumparat casa, au pus avans la ea 5 mii de dolari. Deci ipoteca pe casa se ridica la 95 mii de dolari. Aceasta ipoteca este asigurata de catre banca, la o companie de asigurari. Sa zicem ca este asigurata la AIG.

Daca în momentul cand acel cineva si-a cumparat casa, economia mergea brici, valoarea casei va creste. În cinci ani de exemplu, casa va valora 120 de mii de dolari. Pentru ca vor fi multi care îsi vor permite sa o cumpere, deci va functiona legea cererii si a ofertei. Daca cel care a cumparat-o ar vinde casa, ar iesi în castig cu 20 mii de dolari dupa ce si-ar plati ipoteca la banca (120 mii dolari minus 95 mii dolari minus 5 mii avansul lui la casa). Acest castig fantastic se datoreaza efectului de levier. Este ceea ce s-a întamplat si în Romania imobiliara! Gratie îndatorarii, este posibil ca cineva sa-si mareasca castigurile si sa se îmbogateasca. în cazul prezentat aici, efectul de levier are un raport de 20 (adica valoarea casei – 100 mii dolari – împartit la valoarea avansului – 5 mii dolari).

Sa transpunem acum acest exemplu la bancile americane. Sau la oricare alta banca din lumea asta, inclusiv din Romania. O banca obisnuita poate avea raportul efectului de levier între 20 si 50. Adica bancile pot detine active cu pana la 20 – 50 de ori mai mari decat banii pe care îi au efectiv. Exact ca acel cineva care are o casa, numai 95% din valoarea ei e platita de altii, el urmand sa returneze împrumutul din castigurile viitoare.

Cand economia merge de zbarnaie, castigurile bancilor sînt fantastice. Euforia domina piata financiara! Uitati-va în Romania cate banci au facut zeci de miliarde cand economia merge. Cate banci si-au deschis zeci sau sute de filiale in toate cartierele, pentru ca economia merge. Si cand economia merge, bancile fac profit cu baculanta. Dar oare ce se întampla cand economia merge prost?

Sa ne întoarcem la cazul cu casa, prezentat mai sus. Daca economia merge prost, oamenii nu au bani si atunci nu se baga la cumparat case. Atunci valoarea casei scade. Daca valoarea casei scade sub 95 mii de dolari, ala care a cumparat-o ar face mai bine sa predea cheile bancii. Pentru ca va plati ceva ce valoreaza mult mai putin decat valoarea ei pe piata. Dar banca n-ar trebui sa piarda cand se trezeste cu casa. Pentru ca o va vinde si asiguratorul ei, în cazul nostru AIG, va plati diferenta.

Este exact ce se întampla în aceste momente cu sistemul financiar american.

Institutiile financiare au o asemenea rata a efectului de levier, încat diminuarea valorii activelor pe care le detin le împinge în faliment. Cu cat rata efectului de levier este mai mare, cu atat îndatorarea lor la alte institutii este mai mare si cu atat mai mari sînt pierderile lor. Asa ca se adreseaza asiguratorilor lor. Cum ar fi AIG. Care sufocata de cererile bancilor e în pragul colapsului.

Acest efect de domino a obligat guvernul american sa creeze acest fond de urgenta de 700 miliarde de dolari. Fondul reprezinta asigurarea tuturor investitiilor riscante facute de banci. Cei 700 de miliarde reprezinta o suma colosala. Ca sa va faceti o idee de ordinul de marime, comparati-o cu costul razboiului din Vietnam – în dolari actuali – care este de 694 miliarde sau cu costul razboiului din Irak  pana în acest moment – 420 miliarde de dolari.

Unde se situeaza Europa si Romania?

Riscul este absolut enorm în Europa, chiar comparativ cu SUA. Deutche Bank are o rata a efectului de levier de 50. Rata sa de îndatorare este de 200 miliarde de Euro, echivalentul a 80% din PIB-ul Germaniei!! Iar banca engleza Barclays Bank, cu o rata a efectului de levier de 60 are o datorie neta de 1,300 miliarde de lire sterline, aproape cat PIB-ul Marii Britanii. 1,300 miliarde de lire sterline este de vreo trei ori si jumatate mai mult decat fondul de urgenta propus de Bush.

Despre Romania nu am date concrete. Dar nu pot decat sa banuiesc ca nu au cum sa fie foarte diferite fata de cele ale bancilor de pe plan mondial. Sînt convins ca si bancile romanesti au active care depasesc de cateva zeci de ori banii pe care-i au. În acest context, declaratiile cretine ale politicienilor romani cum ca Romania nu va fi afectata sînt de-o demagogie fara margini. Sau poate e doar proasta informare.

Nota: Articol bazat pe cursul obligatoriu de economie care se preda în universitatile canadiene si pe date culese de pe portalul financiar argent.canoe.com

Card de debit vs card de credit

Citind apologia cardului la Subiectiv.ro realizez ca în Romania folosirea acestui instrument de plata absolut banal este înca de domeniul fantasticului. Si nu neaparat din cauza clientilor cat din cauza bancilor care au produs un amalgam de neînchipuit pe piata, busculand idei si ierarhii în acest domeniu. Alex se întreaba cand vor plati romanii la piata cu cardul. As spune ca la Pastele Cailor. Atat din cauza ca nu sunt multi romani care sa înteleaga cu ce se mananca cardurile astea, cat si din cauza infrastructurii care-i desavarsita, însa straluceste prin lipsa.

Am observat la foarte multa lume confuzii între diversele tipuri de carduri, între credit si debit, între overdraft si împrumut, între cumpararea în rate si cea în leasing. Romanii înca nu înteleg precis cum functioneaza sistemul bancar iar bancile nu au nici un interes sa explice. Voi încerca în articolul asta marea cu degetul, desi mi-ar trebui probabil o saptamana ca sa dezvolt fiecare subiect.

1. Cardul de debit traditional – este acel instrument de plata bancar care este atasat unui cont de debit. Debitarea unui cont presupune luarea banilor din acel cont. Cheltuirea unor bani existenti. Cu acest card se pot efectua plati la comercianti în baza unui PIN. Întotdeauna în baza unui PIN. Nu exista card de debit fara PIN. PIN-ul înlocuieste semnatura si este necesar întotdeauna cand se foloseste cardul de debit fizic - la ATM sau comerciant - sau virtual – la plati pe internet.

Singura modalitate de a atasa un credit unui card de debit este prin overdraft. Banca încheie o întelegere cu clientul prin care acesta poate scoate o anumita suma de bani în plus fata de suma existenta în cont. Dobanda pentru acesta suma scoasa peste ceea ce exista în cont este anuala dar se calculeaza zilnic si este dobanda compusa.

În unele tari, printre care si Canada, se pot scoate bani cash cu cardul de debit de la orice comerciant care dispune de un POS fara nici o taxa suplimentara. Aceasta deoarece comerciantul în general, nu plateste nici o taxa catre banca pentru operatiunile prin card de debit. Plateste în schimb pentru operatiuni prin card de credit, motiv pentru care multi dintre comercianti accepta card de debit dar solicita cumparaturi de o anumita valoare pentru card de credit.

În toate tarile, în schimb, extragerea de numerar de la ATM-uri care nu apartin bancii emitatoare a cardului se taxeaza. În orice tara din lume daca ai un cont de cheltuieli curente, acestuia îi este atasat automat un card de debit. Acelasi cont poate avea doua sau mai multe carduri de debit atasate – pt sot, sotie, mama, tata, etc.

Cardurile de debit sunt foarte expuse furtului de identitate. Un card furat si golit înseamna pierdere financiara grea de tot pentru propietar. Unele banci însa, ofera protectie contra furtului de identitate si protejeaza cardurile de debit. Nu toate. Doar unele.

2. Cardul de debit VISA sau MASTERCARD – este acel instrument de plata bancar care este atasat unui cont de debit emis de VISA sau MASTERCARD. Functioneaza exact ca un card de debit numai ca accepta si folosirea semnaturii în loc de PIN, spre deosebire de cardul de debit traditional care functioneaza exclusiv cu PIN. Daca cardul de debit traditional este tranzactionat direct de banca emitatoare, cardul de debit VISA sau MASTERCARD este tranzactionat prin reteaua VISA sau MASTERCARD. Aceste carduri au pe ele sigla celor doua companii chiar daca sunt carduri de debit.

Cardul de debit VISA sau MASTERCARD este extrem de contestat în tarile unde prezenta lui creaza confuzii între credit si debit. Un exemplu simplu este plata cu cardul la o pompa automata de benzina. Clientul introduce mai întai cardul apoi pune benzina. Dar pompa nu are de unde sti cati bani are clientul în cont si pana cand transmite informatia la banca, banca verifica si da refuz la plata, clientul are deja benzina în rezervor. Pentru ca e card de debit, dar pompa îl interpreteaza ca un card de credit pentru ca nu se cere PIN.

3. Cardul de credit – este acel instrument de plata bancar care este atasat unui cont de credit si reprezinta cea mai simpla metoda de împrumut bancar. Contul de credit presupune existenta a 0 dolari/euro în el si orice debitare a contului presupune împrumutarea unor bani de la banca în limita creditului aprobat, spre deosebire de cardul de debit unde clientul ia din banii existenti care sunt ai lui. Cardurile de credit sunt emise sub sigla marilor retele VISA, MASTERCARD, AMERICAN EXPRESS, DINNERS CLUB, etc si în general sunt asigurate. Asta înseamna ca daca cineva fura un card de credit si îl foloseste, proprietarul cardului nu este obligat sa plateasca suma furata, daca: a) nu are PIN atasat cardului de credit si acel PIN a fost folosit sau b) nu i-a fost imitata semnatura la pefectie.

Cardurile de credit pot avea sau nu un PIN atasat. Unii prefera sa aiba card de credit cu PIN, pentru a scoate bani din contul de credit de la ATM. Mare atentie, caci existenta unui PIN atasat unui card de credit îl face vulnerabil pe client în fata bancii si a retelei emitatoare – VISA, etc. Întotdeauna semnatura înlocuieste PIN-ul la cardul de credit.

Cardurile de credit sunt foarte bine protejate. Daca platiti pe internet o suma oarecum considerabila catre un comerciant din alta tara, VISA sau MASTERCARD va opri de la tranzactie cardul si va contacta telefonic proprietarul lui. Mi s-a întamplat de fiecare data cand am platit bilete de avion luate din Romania. De asemeni, este bine sa anuntati la banca voastra sau la VISA/MASTERCARD orice calatorie în afara zonei de resedinta, altfel va treziti cu cardul blocat preventiv. Aceeasi masura de precautie se ia cateodata si fata de cardurile de debit.

Cardurile de credit sunt purtatoare de dobanda. Toate sumele cheltuite si nereturnate integral bancii în perioada de gratie, care este de obicei de 30 de zile, vor fi taxate cu dobanda. Banca va cere întotdeauna o suma minima care cuprinde dobanda integrala si o mica parte din suma datorata. Interesul bancii este sa nu platiti niciodata cardul de credit integral.

4. Cardul de credit pre-platit sau securizat – este un instrument de plata intermediar între debit si credit. Se foloseste în special acolo unde clientul nu are un bun dosar de credit, dar încearca sa si-l cladeasca. Astfel, va depune o suma de bani în contul de credit si banii cheltuiti sunt din banii lui. Dar poate folosi cardul pe internet, la plati telefonice si beneficiaza de avantajele de securitate ale cardului de credit. Acest instrument de plata se confunda foarte des cu cardul de debit VISA sau MASTERCARD.

Avantaje ale cardurilor de credit:

• Competitia acerba pe piata cardurilor de credit face ca acestea sa fie emise cu diverse bonusuri – mile aeriene, puncte de recompensa, dolari virtuali.

• Unele cardurile de credit sunt emise cu dobanda zero pe o perioada limitata. Sunt foarte bune la tranferarea creditelor scumpe de pe alt card sau consolidarea creditului ori cumparaturi majore.

• Pentru comercianti e cea mai sigura metoda de plata. Odata acceptat de POS, comerciantul îsi ia banii indiferent daca clientul e falit, daca cardul a fost furat sau daca e fals.

• Comerciantii nu mai sunt nevoiti sa dea nimic pe credit. Pana la aparitia CC, fiecare magazin trebuia sa evalueze singur capacitatea de creditare a unui client.

Dezavantaje ale cardurilor de credit:

• Daca nu ai carduri de credit esti nimeni în fata institutiilor financiare. Nici o banca nu-ti va acorda o ipoteca sau împrumut pentru masina, daca nu detii macar un card major de credit.

• Folosirea nesabuita a cardurilor de credit duce la faliment personal. Dobanda la sumele împrumutate sunt întotdeauna mai mari decat la un împrumut obisnuit.

• Costurile ascunse ale cardurilor de credit sunt de notorietate. Trebuie sa studiati foarte bine oferta bancii si sa întelegeti fenomenul pentru a evita surprizele. Un card cu recompense mari are dobanda mare. Un card cu dobanda mai mica are taxa anuala de emitere. Si asa mai departe!