Cu pluta
Unii colectioneaza timbre. Altii femei. Eu colectionez dopuri de pluta.
Gânditi-va cît de futil e hobby-ul asta: pluta creste doar într-o singura zona din lume (sudul Portugaliei, sudul Spaniei, nordul Africii), dureaza o gramada sa fie culeasa (copacul care produce pluta cea mai buna trebuie sa fie la minim a doua sau a treia recolta), culegatorii trebuie sa fie puternici dar gingasi (îti trebuie forta sa poti desprinde pluta de copacul care o produce, dar daca tragi prea tare ramâi cu zdrente de pluta în mâini) si în general dopurile de pluta nu tin mai mult de trei-patru ani caci încep sa se macine.
Sper sa strâng suficient de multe dopuri încât sa-mi fac un ponton pe care sa-l ancorez în fata cabanei de la munte pe care o sa mi-o fac într-o zi.
Beraria disparuta
Prin martie 2007, îmi declaram dragostea pentru o berarie de pe lânga fosta mea firma. Azi am trecut pe acolo din întamplare si am observat ca beraria a disparut. Firma a fost demontata si în locul ei s-a instalat un magazin de tzoale. Pacat, era unul din locurile unde mergeam foarte des într-o vreme. Probabil ca si din cauza mea a disparut.
Acum doua zile vorbeam cu un amic inginer, de origine din God’s Country (Tara Galilor). Mi se plângea ca nu gaseste pe nicaieri în metropola berea lui favorita, Abbeydale. Chiar ma gândeam sa-l aduc la o bere în acea berarie unde, chiar daca nu am fi gasit Abbeydale, am fi gasit cu siguranta macar o Golden – Celt Experience. Sa se simta omul ca acasa.
Galezul asta e un tip foarte interesant. L-am intrebat ce mâncare traditionala de la el din zona mi-ar recomanda daca ar fi vreodata sa ma poarte pasii pe la Cardiff si mi-a spus ca mi-ar recomanda limba de vaca si supa de burta. Am ramas foarte surprins, mai ales ca limba de vaca cu maioneza si ciorba de burta nu-s neaparat specifice celtilor. M-as fi asteptat sa-mi zica de ceva miel. Dar nu, limba de vaca si burta. That’s nice, mate!
Acum, observ cu tristete ca înca o berarie independenta a muscat tzarâna. Ïnca mai sînt surse de bere mai putin comerciala în Montreal, însa asta era cel mai aproape de casa. Acolo obisnuiam sa ies cu fostii colegi de la firma sau cu diversi vecini si prieteni din cartier. Acum va trebui sa-mi caut o alta berarie.
Afinata confiscata
Mai acum ceva vreme, ratacit fiind prin zona Gatineau, m-am împiedicat de o zmeurarie. O afinarie. O ferma de fruncte de padure, crescute în semi-salbaticie (adica salbaticie dar fara ursii aferenti). Si cu gândul la un pont pe care mi-l daduse un cititor, Cipri parca, am cules vreo sase kg de afine din alea mari si coapte si vreo trei kg de zmeura. Ajuns acasa, am luat un borcan de sticla si am pus toate afinele la macerat cu vreo 3 kg de zahar iar într-un alt borcan, zmeura si alea cu zahar. Nu înainte sa dau iama prin ea putin.
Dupa vreo doua saptamâni am mers frumos la SAQ si am cumparat un kil de alcool dublu rafinat de 94%. L-am potrivit 2 parti alcool, una de apa chioara cu gând sa scot o afinata si o zmeurata de cam 45 de grade. Nu mai stiu ce calcule îmi facusem eu si cum estimasem diluarea gradelor de alcool, dar cam p-acolo trebuia sa ies. Luasem ca referinta tequila, care are 40% alcool si mi-am zis ca doar n-o sa iasa afinata si zmeurata mea mai slaba ca posirca aia mexicana.
Cînd am facut amestecul siropului cu alcoolul, am gustat. Prima data mi-a sarit cusma din cap. Era asa de tare încât gustul de alcool îl acoperea pe cel de fructe. Hmm, mi-am zis, not so cool! Hai sa mai adaug putina apa. Dupa aia era numai bun. Am mai gustat de vreo doua ori si simteam cum ma învaluie asa, o caldura si o euforie misto. Abia atunci am realizat ca-s pe cale sa ma îmbat din gustat. Ca tot potriveam cînd zmeurata, cînd afinata. Si uitasem sa numar ‘’gâturile’’. Probabil ca opera de arta batea lejer spre 53 de grade.
Cînd sa le pun în camera rece, hopa, apare nevasta-mea. Eu eram asa, mai sturlubatec si zic: ia gusta tu aici sa vezi ce traznaie am realizat. Nevasta-mea a gustat si s-a strâmbat. Prea tare! Pfuai…si ce? o întreb. Pt mine e buna.
Asa ca sotia a început sa-mi argumenteze cazul: ai tuica? Am! zic. Ai vinuri? Am. Whiski? Rom? Cognac? Vodca? Bere? Ai?
Pai cum nu, zic, ca doara mi-s gospodar!
Ei, eu n-am nimic, zice ea. Stii cât costa un lichior pt fete? Stii? Ai habar?
N-am, zic eu foarte sincer. N-am, ca eu nu ma concentrez pe chestii fara importanta cum ar fi lichiorul pentru fete.
O gramada, zice ea. Un Amaretto e 37 de parai. Amarula e 30. Un Irish Cream e si el vreo 30 de dolari. Ia sa-mi faci tu zmeurata si afinata bautura pentru fete. Maxim 30 de grade, poate chiar 25. Si aia sa fie bautura fetelor care vin în vizita.
Mno, ce era sa zic? Dupa cum stiu barbatii casatoriti, cînd femeia vrea ceva, femeia obtine. Cu parere de rau si durere în suflet, am potrivit afinata si zmeurata de asa natura încât a iesit un lichior foarte apreciat de partea feminina care ne calca pragul. Dar chiar foarte apreciat. Ïn schimb, pt mine e ca si cum as bea un suc mai tare. Nici nu ma mai încalzeste pâna în vârful picioarelor, nici nu ma mai arde placut pe gâtlej cînd îl dau de dusca. Cu parere de rau, m-am despartit de el si le-am trecut în proprietatea nevesti-mii. La cele aproape 8 kg de lichior care au rezultat si la degetarele cu care se cinstesc ele, o sa aiba fetele cu ce sarbatori si când oi iesi eu la pensie.
