În fiecare zi trec prin trei noduri de trafic pe drumul meu spre birou. Unul din cele mai nasoale este aproape de intrarea pe Pont Jaques Cartier. Din directia în care vin eu, doar o banda este alocata masinilor, cealalta banda fiind rezervata autobuzelor si taxiurilor. Si chiar daca eu nu am treaba cu podul, trebuie sa stau în trafic, ca nu-i solutie. mai zilele trecute am bagat de seama ca daca o calc pe banda rezervata autobuzelor, depasesc coloana în 30 de secunde si economisesc minim 5 minute. Asa ca de doua saptamani stau la pânda : cand nu trece nici un autobuz sau taxi, pac, am calcat-o pe langa coloana. Ca-s roman, de! Descurcaret! Nu-i vorba, ca mine fac multi chebeci, asa ca sînt cu sufletul împacat.
Ieri am ajuns în nodul ala de trafic mai devreme cu trei minute fata de obicei. Cu masina, trei minute mai devreme sau mai tarziu înseamna diferenta între a sta blocat juma’ de ora sau a merge întins. Fiind libera banda de masini, nu am luat-o pe alaturi. Cand am ajuns în intersectie, vad trei politai care opreau fiecare masina. Hopa, zic, ce naiba fac astia? Filtru? Nope! Pur si simplu baietii împarteau niste pliante. Care erau foarte misto, colorate si profesionale si care pe prima pagina aveau scris mare : « Stiati ca daca mergeti pe banda de autobuze va puteti alege cu o amenda de 200 CAD? Daca nu, tocmai ati aflat! »
Am stat si m-am scarpinat în cap. Deci politia stie ca noi calcam legea, dar nu ne-a tras amenzi ci a trimis niste flacai sa împarta pliante. Amabili si politicosi, ne urau o zi buna si chiar mi-au facut cu ochiul. Spooky! Si mai misto, nici macar unul din soferi nu s-a ratoit la politisti reprosandu-le ca e doar o banda deschisa circulatiei masinilor. În timp ce a doua e libera mai tot timpul.
Cert e ca parca nu ma mai simt asa de liber sa zburd pe banda de autobuze. Nu de alta, dar n-o sa mai am nici o scuza daca ma prinde politia!
Multumesc celor care mi-au urat de toate, cu ocazia aniversarii. Tot cu ocazia asta am primit niscaiva trageri de urechi referitor la continutul din ultimul timp al Cafeina.ro. Va marturisesc ca mi s-a parut ca aveti dreptate. Nu m-as risca sa zic ca chiar e pe duca continutul, dar lipsa mijloacelor de intretinere regulata a blogului îsi spune cuvantul. În timpul zilei nu-l pot accesa de la birou – poate de acum înainte daca o sa pot sa ma loghez prin iPod de pe vreo retea wireless de prin targ – iar seara sînt de obicei mort de oboseala, ca am o viata cam prea trepidanta pentru gustul meu. Voi încerca sa ma revansez, dar sînt de acord ca inspiratia nu vine mereu la comanda si cand la sta se adauga lipsa de timp si oboseala, chiar ca bloggeritul e undeva mai la coada prioritatilor.
***
Dupa cum v-ati prins probabil, am reusit sa trec azi pe la magazin sa-mi ridic iPod-ul facut cadou de banca. Dupa cum ma asteptam, stateam cu banii pregatiti “just in case”. Si a fost cazul, ca iPodul Touch era din prima generatie, drept pt care am decartat 50 de dolari ca sa-mi dea unul din generatia doi. 8 GB dar îmi e de ajuns. Am mai dat înca 50 de parai pe un soi de portofel de piele facut special pentru el, ca sa-l ascund, ca nu-mi place sa ma dau în spectacol. În metrou doar negrii aia urati au Touch. Restul au iPoduri clasice diverse editii. Ma gandesc ca daca-l scot p-acolo or sa zica astia ca vand drouguri sau ceva.
Ca scula de media e tare. Nu tare, super tare! Bineinteles ca n-am timp sa ma folosesc de toate facilitatile – cine dreaq a mai auzit sa te uiti la YouTube cand esti “on the run” – dar de…Cel mai tare e programelul iTV care-mi zice toate listingurile de DVD-uri aparute, filme, teatre, programe TV, etc. Jale mare frate! 
***
Nu stiu voi, dar eu de cand am vazut “Blood Diamond” cu Di Caprio, mi-a ramas mintea la copii aia soldati si la macelul pe care-l practica uratii aia prin mijlocul Africii. Acum patru luni a fost un articol în National Geographic cu titlul “Cine-a ucis gorilele din Virunga”, în care reporterul i-a luat la întrebari si la pozat pe Laurent Nkunda, în legatura cu uciderea a 8 gorile din Virunga National Park din Nord Kivu în Republica Democrata Congo. Nu stiu daca stiti, dar parcul asta e unul din cele mai importante din Africa ca biodiversitate si exact în mijlocul lui se duc lupte grele între rebeli congolezi si armata regulata. Bai, mi s-a facut pielea gaina cand am citit articolul ala si am vazut pozele cu toti amaratii aia care au fost pusi pe drumuri de razboiul civil dintre Nkunda si guvernul lui Laurent Kabila.
Ei bine, de cateva luni Nkunda a început o campanie împotriva lui Kabila, în scopul castigarii controlului în Nord Kivu, o zona foarte plina de aur, diamante, carbune, lemn, cupru si ce mai vreti voi. Cand citesc zilnic stiri din zona de conflict parca revad scenariul de la Blood Diamond – copii soldati, masacrarea populatiei maï-maï de catre rebelii lui Nkunda si asa mai departe. Iar Nkunda apare în toate fotografiile cu ochelari cu rama de aur, pantofi de mii de dolari si baston cu cap de fildes.
Si romanii care inventasera chestia cu “Decat cu Bombo, mai bine plec în Congo”! Credeti-ma ca pana si în Burkina Fasso e mai bine decat în Congo!
Azi împlinesc o varsta interesanta. E o cifra care se împarte perfect la 1,2, 3, 4. E o cifra care e suma lui 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, si 8. Matematica zice ca cifra pe care o împlinesc azi e o cifra semipefecta. Adica e un numar care reprezinta suma numerelor prin care se divide perfect. Stiam eu ca sînt aproape de perfectiune!
Da’ ce, v-am pierdut pe drum? Pai atunci hai sa va aduc mai la subiect!
M-a sunat un prieten de varsta mea sa ma felicite, cum e si normal. Din vorba în vorba începe sa-mi mai povesteasca de prin Romania, de care eu sînt cam rupt zilele astea. Îmi zice cu obida ca în orasul meu natal, aflat sub tutela unui PDL-ist de frunte, nu este apa calda decat sambata doua ore. Îmi zice ca ala a avut bani sa vopseasca orasul în portocaliu, a schimbat toate bordurile în oras care fusesera deja schimbate de administratia precedenta, dar nu a avut bani sa plateasca utilitatile publice. În schimb a bagat milioane de dolari – din fondurile publice printre altele – într-un stadion pe care nu joaca aproape nimeni.
Repetam, pt cei care prind mai greu: în anul 2008, în Romania europeana, membra a UE si NATO, apa calda într-un oras resedinta de judet este un lucru rar. N-are importanta daca amicul meu are sau nu centrala proprie. N-are importanta ca exista alternative. Are importanta ca într-un oras european, un oras branduit si aflat pe zeci de pliante de turism, nu exista apa calda curenta nici macar în timpul campaniei electorale. Nici în hoteluri, nici în spitale, nici în blocurile ne-decuplate de la sistemul de încalzire.
Sa va explic de ce mi se pare revoltator. Desi pare ca nu are legatura cu subiectul, sa va povestesc despre Canada care a iesit de mai multe ori la rand pe locul unu în clasamentele ONU la nivelul de trai. Stiti de ce? Pt ca veneau amarati din Africa si de prin tari uitate de D-zeu si dadeau în Canada de apa calda curenta. Pe care nu trebuiau s-o plateasca. Si atunci declarau în sondaje despre Canada ca e paradisul pe pamant. Pana azi credeam ca aia din Africa sînt niste cazuri razlete.
Ei bine, daca în Romania anului 2008 nu exista curent electric, nu exista apa calda sau nu exista gaze iarna, poate ar fi cazul sa spuneti ceva. Si cel mai bine ar s-o spuneti prin vot. Nu conteaza ca n-aveti pe cine vota. Nu conteaza ca toti sînt o apa si-un pamânt. Mergeti la vot chiar daca nu veti pune stampila pe nimeni. Mergeti la vot ca un drept castigat si daca nu vreti sa-l folositi, nu-i nici o problema. Dar iesiti din casa si mergeti la vot. E suficient sa scrieti pe buletinul de vot “toti sînt niste hoti“. Dar macar ati facut ceva. V-ati revoltat! Ati facut un gest.
Poate v-ati saturat sa fiti luati de prosti. Poate v-ati saturat sa va aleaga viitorul altii. Poate e timpul sa aratati ca va pasa de viitorul vostru, de nevoile voastre de baza. Votati! Aratati ca va pasa! Aratati ca existati! Aratati ca nu sînteti doar o masa de manevra pe care s-o învarta pe degete un grasan libidinos!
Si daca nu vreti sa mergeti la vot, atunci tineti-va gura! Nu va mai plangeti de viata din Romania. Nu va mai înjurati politicienii pe care NU VOI îi veti fi ales. Nu mai protestati ca aveti salarii mici si pensii jenante! Nu va mai plangeti pe la toate colturile ca la 30 de ani stati cu mama si cu tata, ca n-aveti bani de-o masina si ca joburile bune sînt doar în Bucuresti. Daca nu votati sînteti doar niste iobagi legati de mosia boierilor politicieni. Daca renuntati de buna voie la dreptul vostru atunci TINETI-VA GURA si aplecati-va mai tare, caci înseamna ca n-ati ajuns la limita suportabilitatii!
Fac afaceri cu mai multe banci si în criza asta în care se pare ca intram, cam toate încearca sa tina pe langa ele cei mai buni clienti. Sau ma rog, clienti. Punct. De la una din bancile astea am si o carte de credit si o linie de credit. Acu’ vreo doua luni mi s-a pus pata pe ei, nu mai tin minte de ce, si am platit ambele credite. Dupa care n-am mai folosit nici cardul si nici linia.
Dupa o luna mi-au trimis oferta de refinantare, cu dobanda mai mica si suma mai mare. Am refuzat politicos. Dupa o luna jumate’ m-au sunat sa-mi povesteasca despre nu’s ce produs bancar exceptional. Am refuzat politicos.
Azi am primit prin posta un pliant în care ma anuntau ca am strans nu mai stiu cate puncte de credit – vreo 11 mii – si ca le pot schimba contra unui iPod Touch de 8 GB. Am ramas foarte surprins, asa ca am sunat la departamentul lor de relatii cu clientii. Mi-au spus ca nu-i nici o facatura, ca e “no strings attached” si ca totul se datoreaza cardului meu de credit care era cu puncte recompensa si eu nu stiam. M-am uitat pe contractul cu ei, asa este! Mi-au spus sa trec pe la unul din partenerii lor – Futureshop, BestBuy, etc – cu certificatul cadou care era inclus în plic si sa-mi ridic iPod-ul.
He, he! De data asta n-am mai refuzat, ca trebuia sa fiu nebun Zilele astea, în functie de timpul disponibil ma voi înfiinta la unul din magazinele alea si îmi voi ridica iPodul. Sînt curios daca chiar e fara obligatii. Nu prea vad cu ce m-ar lega de banca, ca nu semnez nimic, poate doar de primirea sculei. Dar cert e ca îmi voi lua o lupa cu mine sa citesc toate textele scrise cu scrisul ala mic de tot. Nu de alta, dar nu vreau sa ma trezesc ca în schimbul gadgetului va trebui sa platesc o dobanda mai mare la eventuale credite.
Vad eu! Dar cert ca e e cam bizara treaba! Bancile încep sa dea cadouri ca sa te tina langa ele. Oare vine sfarsitul lumii?
Am avut nevoie în ultimul timp de mai multe manuale si ghiduri de design în format PDF. Le-am gasit pe siteurile companiilor si asociatiilor profesionale care le-au emis dar costau o caruta de bani. De la 100 de parai în sus. Repet, niste banale manuale în PDF. Unul din ele e atat de unic în felul lui (e un exemplu de calcul super futut pentru coloane de poduri rulante) ca numai 40 de pagini costa 150 de dolari.
Asa ca m-am apucat de scotocit internetul. Si cum stiu sa umblu prin el nu mi-a luat mult pana sa le gasesc. Erau toate pe un site iranian al Universitatii Tehnice din Teheran. La liber si în engleza, of course! Se pare ca iranienii sînt de principiul ca informatia trebuie sa circule.
Azi am avut nevoie de niste liste tehnice. Am intrat pe site-ul asociatiei americane care le-a emis, si fara surpriza de data asta, am constatat ca costa bani! Iar eu sînt zgarcit! Iar am cautat pe net, iar am dat de ele pe un site iranian. Al unui profesor iranian. Deci nu-s siteuri de warez ci de studenti sau chiar profesionisti din domeniul respectiv, dar care lucreaza în Iran.
Deci, informatia în America e pe bani grei în timp ce în Iran e gratuita! D-aia cred eu ca americanii vor ataca în curand Iranul.
Stiati ca exista romani emigrati prin America care ar vrea sa se întoarca în tara din care au plecat, nu oricum, ci ca deputati sau senatori direct în Parlamentul Romaniei? Stiati ca sînt romani care dupa 20 de ani petrecuti în America nu stiu înca sa scrie corect în engleza – au impresia ca speaker se scrie spiker – si vorbesc stalcit romaneste dar au pretentia sa reprezinte diaspora în Parlamentul Romaniei?
Nu stiati? Uitati aici doua cazuri: Doru Craciun si Lia Lungu. Care e motivatia lor? Pe scurt, ei spun ca noi, astia plecati din tara, datoram ceva Romaniei. Ca noi, ca emigranti, ar trebui sa pupam poala Maicii Romanii ca am facut scoala gratuita care ne-a adus joburi în Canada, America sau pe unde a întarcat mutu’ iapa. N-are importanta ca în realitate diplomele romanesti sînt numai bune de sters la cur pe meleagurile astea, daca nu sînt sustinute de examene dure si licentieri bazate pe valoare individuala. Are importanta ca Romania ne-a format ca oameni si noi acum tre’ sa-i dam ceva înapoi, saru’ mana coana mare! Si cel mai simplu e sa ne parasutam direct în Parlament.
Pana la urma, ce e aberatia asta cu parlamentari alesi de catre romanii din afara tarii? Ce e ineptia asta cu reprezentarea în Parlament? Cu ce anume ma ajuta pe mine daca am un parlamentar acolo? Pensie nu iau din Romania, salarii nu si în general, exceptand parintii care si ei n-or sa mai fie pe acolo mult timp, nu prea ma atinge cu nimic ceea ce se întampla pe acolo. Sînt cetatean al altei tari deja, sau cum zicea unul “am devenit cetatean al lumii”. Am acte straine, am proprietati si platesc taxe în strainezia si mai ales am propriul meu parlamentar aici care ma reprezinta în Parlamentul tarii unde traiesc si platesc taxe. De ce m-ar interesa sa fiu reprezentat în Romania de un diasporean?
Desi am votat cu Basescu la alegerile trecute, consider ca am facut o MARE GRESEALA. Si nu pentru ca as avea ceva cu Basescu. Ci din simplul motiv ca romanii plecati afara din Romania, au impus un presedinte, ALTUL DECAT CEL VOTAT DE ROMANII DIN TARA.
Înca odata: romanii din afara Romaniei si totodata cel mai putin afectati de politica romaneasca, l-au facut castigator în 2004 pe Basescu în conditiile în care Romania votase Nastase. Romanii din afara nu au avut drept de vot la alegerile locale din 2004 si acolo a castigat PSD. Cand diapora a avut drept de vot, a iesit Basescu.
Din 2004 încoace consider absolut imoral si contra eticii ca niste oameni care NU sînt afectati de politicile guvernului si parlamentului Romaniei sa decida alegerile din Romania. Consider absolut imbecila propunerea ca romanii din afara Romaniei sa fie reprezentati de cineva în Parlament, cand ei au ales sa-si bage picioarele în tara aia si sa îsi ia lumea în cap exasperati exact de cei pe care i-au ales.
Cu ce poate schimba un parlamentar al diasporei situatia din Parlament? Cum poate el influenta votul legislativ daca el sta de 20 de ani în afara Romaniei? Nu vorbesc acum de “voi n-ati mancat salam cu soia“. Vorbesc de votarea în cunostinta de cauza, cunoasterea legilor si a tuturor aspectelor juridice.
Eu, dupa doar 5 ani de exil, marturisesc ca nu mai stiu ce se întampla în Romania, nu mai cunosc legislatia sau procedurile si nu mai am nici o legatura cu viata de acolo în general. Asta înseamna ca m-am integrat aici. Daca niste pierde-vara emigrati de 20 de ani îsi închipuie ca vor face ei rahatul praf în Parlament, atunci nu si-au gasit prostii care sa-i sustina.
Iar daca într-adevar cunosc legislatia si procedurile, viata si actualitatea din Romania, înseamna ca sînt niste luzeri care s-au uitat mereu peste umar la ce au lasat în urma. Iar eu nu votez cu luzarii.
Despre ce anume îi datorez eu Romaniei, într-un articol viitor!
Cand prostia politica deverseaza dintr-o singura directie si vorbeste o singura limba, ea se numeste politicianism. Cand vine in jet imprastiat, din doua vidanje, si se exprima in idiot — pardon, idiom — maghiaroman, ea ia forma Tinutului Trei Scaune: Unul dimineata, unul la pranz si unul seara. Cele trei scaune au fost sintetizate plastic de un ungur vizitator in muncipiu’ Sfantu Gheorghe care avea urmatoarea placuta de numar la caii de sub sa.
Modul in care o mana de fosti activisti peceristi maghiari si romani a reusit sa transforme una din zonele cele mai binecuvantate din Romania din punct de vedere al resurselor naturale si umane si al asezarii intr-o catastrofa a saraciei si disperarii, e un adevarat manual de psy-ops.
Nenorocitii din PCR de etnie maghiara si nenorocitii din PCR de etnie romana sunt blocati de aproape doua decenii intr-un razboi rece cu miza zero. Ei distrug cu buna stiinta viitorul copiilor lor, atat maghiari cat si romani, de dragul propriilor himere: mafia secuiasca grupata in jurul udemereului condus de un profesoras mediocru de limba maghiara din Targu Secuiesc, Marko Pubela, viseaza purificari etnice pe usa din dos, de teama de a fi debarcata din fruntea bucatelor. Politicienii de etnie maghiara din Harghita-Covasna isi tin de 20 de ani propriile familii si triburi in saracie si ignoranta sub masca unei pretinse revigorari nationale de teama ca isi vor pierde masa de manevra electorala. Copiii lor fug in Ungaria, ca in alta parte nu-i primeste nimeni. Lucreaza acolo ca palmasi, caci ei nu stiu limbi straine ca romanii, care ajunsi in Italia si Spania isi dau seama ca de fapt VORBESC LIMBA.
Apoteoza cretinismului criminal la adresa propriei etnii a fost ilustrata de incredibila declaratie a mafiotului sef pe Covasna, Albert Almos, care a spus in iunie, intr-o conferinta de presa, fara rusine, fara remuscari, si fara bun simt, ca in cei 16 ani cat a fost in fruntea primariei Sfantu Gheorghe, a refuzat investitii occidentale substantiale in una din cele mai sarace zone ale Romaniei de teama sa nu vina prea multi romani acolo si sa ajunga etnicii secui in inferioritate numerica in zona. Il puteti asculta aici pe dement: http://www.trilulilu.ro/dantanasa/86d3b838464c61
Deci, am lamurit, sceleratul Albert le-a spus secuilor lui, eu nu v-am facut, dar va omor, numai sa nu intrati pe mainile altora, care v-ar putea aduce bunastare aici. Ca eu, atunci, ce-o sa mai fur? De unde, te? Semmit!
In plus, udemereii au trecut la un razboi tembel de ambitie contra simbolurilor romanesti constienti fiind ca sfidarea la adresa drapelului si a statuilor ar putea isca un conflict.
Pe sediul UDMR-ului din Sfantu Gheorghe, o organizatie (nu un partid) a etniei maghiare din Romania care este partenera la guvernarea statului roman din 1996 incoace, a fost arborat, sfidator, drapelul unui alt stat, Ungaria. O asemenea insulta adusa drapelului american ar fi rezultat in spanzurarea fara prea multe discutii a tradatorilor. In Romania, insa, sub guvernele Roman, Stolojan, Vacaroiu, Ciorbea, Vasile, Isarescu, Nastase si Tariceanu, ALIATE cu cei care sfideaza suveranitatea statului roman in secuime, drapelul Ungariei este la mai mare cinste decat tricolorul, dupa cum se poate vedeaîn poza alaturata.
Acum, mafiotii ceilalti din Secuime, romanii, putini dar prosti, fosti securisti, fosti activisti, si cu sergentul zece, nu au stat nici ei degeaba. Pe model simetric, au copiat strategia ungurilor (ca doar veneau cu totii din acelasi mare si glorios PCR, Demeter si Lacatusu, Manolachescu si Magyari, Rozner si Calinic, toti pe acelasi calapod, doar ca vorbeau limbi diferite). Cum in Harghita, romanii sunt mai putini decat brazii taiati de Verestoy, a ramas la latitudinea alora din Covasna (Covasna nu a existat pana la Ceausescu ca tinut sau regiune, dar acum toti romanii din judet sunt “covasneni”) sa salveze onoare pecereului si a securitatii.
Romanii au acaparat, pe model sirbesc din Kosovo, institutiile de putere, armata, jandarmeria, politia (profund corupta) si cateva institutii publice: Judecatoria, Romtelecomul lui Ciprian Vranceanu (cel mai mare supravietuitor din Covasna, director al Romtelecomului inca de pe vremea lui Ceasca), directiile de munca, pensii etc. Ceea ce nu au invatat romanii de la sasi, de exemplu, este ca, atunci cand esti minoritate, iti asiguri supravietuirea facandu-te util, nu temut. Sasii erau in Brasov minoritari, dar acaparasera toate profesiunile liberale, “evreiesti”: erau doctori, avocati, agenti imobiliari, businessmeni etc. Romanii din Covasna, in loc sa faca acelasi lucru, canta in struna legendei false secuiesti, ca valahii sunt puternici fizic dar slabi intelectual si ca au “par pe limba.” Cand te uiti la politaii din Covasna, de multe ori ai impresia ca secuii au dreptate…
OK, dar sa continuam. Cea mai nefericita idee a comunistilor nationalisti ai lui Ceasca a fost sa implanteze in centrul orasului Sfantu Gheorghe o statuie a lui Mihai Viteazul, pretins “prieten” cu secuii, car erau doar mercenari in slujba celui care dadea mai mult. Statuia e o dubla insulta pentru nationalismul recunoscut aberant unguresc: pe de-o parte, ii prezinta pe secui intr-o postura umilitoare, de slugi pedestrase, uitandu-se cu adoratie in sus, la phallnicul valah calare. Ca o fi fost asa scena, habar n-avem. Dar, pe de alta parte, grupul statuar reprezinta o realitate istorica mai iritanta pentru secui decat imaginea in sine: secuii au fost niste prostituate perene, dandu-se cu cei care plateau mai bine pentru serviciile lor mercenare. Bathory Andras, “sarmanul popa”, va fi stiut cel mai bine asta. Dar, iata cum a inteles sa se razbune UDMR-ul pe bietul grup statuar:
Din pacate, in ura lor infanticida, udemereii sunt gata sa sacrifice unul, doi, trei… cati secui? Numarati-i voi… din Grupul statuar, numai sa scape de “budos olah”-ul calare.
FAPTE BUNE
Dupa postul “Tinutul Se…Cui?” din iunie, cand Abaddon s-a facut numai smoala de sucar cand a vazut pesterile sapate la poalele statuii, transeele in care vietuia un buldozer in marime naturala au fost astupate. Pura coincidenta, desigur.
Ca apa si intemperiile vor continua sa sape la temelia grupului statuar, e o realitate care tine de procesele naturale. Ca nimeni nu-i a in judecata pe nenorocitii din consiliul judetean si cel local, tine de procesele penale. Care vor sa vina.
Pentru episodul din aceasta seara, incheiem cu o imagine de pe strada Ciucului din Sfantu Gheorghe, o strada principala, gen Lipscani, unde vietuieste politia romana, si unde, la o azvarlitura de batz de Primaria vopsita in cacaniu (culoarea smenului), incompetenta udemereilor infratiti cu pesedeii si liberalii si cu cine s-o mai nimeri sa dea mai mult, a creat o imagine aberanta de transeu in timp de pace:
(Va urma)… la greu, va promit!
Tovarasul Dogaru parea la prima vedere un om încruntat si sever. Înalt si uscativ, avea tamplele grizonate care contrastau puternic cu costumul albastru. Stateam în fata lui fara sa îndraznesc sa respir ca nu cumva sa-l deranjez. Biroul masiv de mahon si fotografia tovarasului Nicolae Ceausescu care trona în spatele tovarasului Dogaru erau suficiente ca sa intimideze un baiat de 16 ani. Am întors capul catre dirigintele meu, profesorul Manea, întrebandu-l din priviri ce caut acolo. El îmi facu cu mana semn abia perceptibil ca e în regula.
Tovarasul Dogaru era secretarul de partid al comitetului municipal, însarcinat cu organizarea paradei de 23 August din acel an de pomina, 1989. Auzisem ca parada din acel an avea sa se suprapuna cu spectacolul Cantarea Romaniei si tata îmi spusese ca vor veni carele de televiziune de la Bucuresti sa filmeze si ca toate uzinele din oras aveau sa participe cu oameni la pregatirile spectacolului.
Tovarasul Dogaru ridica privirea din hartii si vazandu-ma ca ma legan de pe un picior pe altul mi se adresa sever:
- Stai într-un loc, baiete! Cum te cheama?
- Popescu*, tovarase secretar!
- Popescu? Esti baiatul doctorului Popescu? întreba el îmblanzindu-si trasaturile. I-auzi! Pai sa te punem sef de pluton la P.T.A.P la grupa a treia. Sef ba! Sa-i spui lu’ tac-tu ca tovarasu’ Dogaru te-a pus sef de pluton! Ma stie el! adauga el satisfacut.
- Gata, zi buna ziua si sterge-o la grupa ta, îmi spuse dirigintele meu atingandu-ma pe umar.
Am iesit în fuga din biroul ala apasator si m-am grabit sa-mi întalnesc colegii carora le-am spus noutatea. Sef de pluton la P.T.A.P! Nu eram decat cinci si urma sa fiu capul unei coloane de vreo treizeci de colegi în cadrul spectacolului ale carui pregatiri urmau sa înceapa a doua zi. Marius Sava, de la a-10 B se uita la mine dintr-o parte:
- Cum de te-a pus ma, sef de pluton?
Tatal lui Marius era directorul de la uzina de utilaje agricole din localitate. Parintii celorlalti doi sefi de pluton erau si ei directori la CEC iar mama celui de-al cincilea era un neuro-chirurg celebru.
- Nu stiu, ma, lasa-ma în pace! i-am raspuns agasat. Ce, crezi ca m-am cerut eu? Daca m-a pus, m-a pus, ce sa fac eu acum?
Preferam sa tin pentru mine amanuntul ca pozitia tatalui meu avusese ceva de-a face cu numirea mea. Ia mai da-i încolo de înfumurati, ca mereu umbla cu coada pe sus. Acum or sa ma priveasca altfel. Vacanta de vara poate ca nu era în totalitate pierduta!
***
În vara aia vacanta ne fusese întrerupta brutal de anuntul spectacolului pentru Cantarea Romaniei. Toti elevii primiseram telefon acasa de la dirigintii nostri si eram convocati la liceu. Dupa ce ni s-a comunicat programul, eu si înca un grup de elevi a trebuit sa mergem cu dirigintii la tovarasul Dogaru, pentru organizarea detaliilor.
A doua zi dupa întalnirea cu Dogaru, Akai directorul liceului nostru, ne convocase în careu la ora opt. Pe numele lui adevarat Mihai Panait, profesorul de romana fusese poreclit Akai pentru ca într-o zi venise la scoala cu un magnetofon Akai de la celebra firma japoneza si ne pusese o banda cu Gheorghe Cozorici recitand Scrisoarea a III-a de Eminescu. Era modul lui de a încerca sa ne bage în cap poezia marelui poet.
- Toata lumea atentie la mine, se auzi vocea lui Akai peste careu. Astazi încep pregatirile pentru spectacolul de la 23 August. Dupa cum stiti, în acest an orasul nostru are onoarea sa organizeze si spectacolul pentru Cantarea Romaniei. Cum ambele evenimente cad în aceeasi saptamana, tovarasii de la judet au dispus sa se organizeze un singur spectacol care va fi filmat de Televiziunea Romana si transmis pe 01 septembrie în toata tara. Începand de azi, timp de o saptamana, toti elevii liceului nostru au consemn sa participe la pregatiri în costumul de P.T.A.P. Sa nu prind pe vreunul ca încearca sa traga chiulul, caci pedeapsa va merge pana la exmatriculare. E vorba de onoarea si prestigiul liceului nostru, asa ca va rog sa fiti seriosi si disciplinati. Sefii de plutoane, la mine!
Auzind chemarea, am lasat din mana ca fript cutia de chibrituri care arata o femeie în sanii goi, pe care o sutisem într-o vizita la un vecin de bloc si m-am prezentat la apel. Akai se întoarse si ne puse fiecaruia în brate un mladar de esarfe de mai multe culori. Mie imi picase culoarea galbena.
- Dati la fiecare din plutonul vostru cate o esarfa si întorceti-va sa luati si restul.
Am fugit sa le distribui fiecaruia si dupa ce am terminat, ne-am încolonat si cu o voce patrunsa de importanta momentului, am ordonat grav:
- Pluton, cu ocolire la stanga, înainte mars!
Coloana se misca toata în acelasi timp si fara sa dau importanta faptului ca nici unul dintre colegii mei nu parea sa stie ce-i aia cadenta, am luat-o catre poarta liceului. Am iesit, am traversat strada uitandu-ma mandru la masinile oprite ca sa ne dea prioritate si am continuat marsul de-a dreptul prin parc. Dupa vreo zece minute de mers, am ajuns pe bulevardul principal care se întindea cat vedeai cu ochii în fata singurului hotel din localitate. Bulevardul era marginit de-o parte si de alta de blocuri cu noua etaje, ceea ce dadea o impresie de tunel cand îl priveai de la etajul doisprezece al hotelului. Ajuns cu coloana în piateta din fata hotelului, îl vad pe Akai care îmi facea semn cu mana:
- Cauta-l pe profesorul Ioanid si vezi unde este pozitia liceului nostru în dispozitiv!
Am lasat la un coleg esarfele si am început sa alerg catre capatul bulevardului unde era un grup de adulti. Profesorul Ioanid era acolo, cu niste foi în mana si vorbea cu tovarasul Dogaru.
- Tovarase profesor, care este pozitia liceului nostru în dispozitiv?
Profesorul se uita pe hartiile care pareau sa aiba desenata o schema de asezare si ma întreba:
- Ce culoare au esarfele voastre?
- Galbene, tovarase profesor!
- Va asezati pe doua randuri uite acolo, îmi indica el cu mana locul. Vezi ca în dreapta voastra e Liceul de Chimie, cu esarfe rosii si în stanga Liceul Auto cu esarfe albastre. Sa nu va asezati aiurea, ca stricati dispozitivul, îmi atrase el atentia.
Dand din cap ca am înteles, am luat-o la fuga catre locul unde-mi lasasem colegii. Erau toti asezati care pe borduri, care pe iarba si cativa pur si simplu se asezasera în fund în mijlocul strazii.
- Haideti mai, veniti dupa mine sa va arat unde ne asezam. Dar sa mergeti frumos, în coloana ca l-am vazut acolo pe tovarasul Dogaru de la partid!
- Va urma -
Disclaimer:
Acest post este bazat pe niste însemnari pe care mi le-am facut într-un caiet de tip vocabular pe vremea cand eram într-a 11-a, dupa Revolutie. L-am gasit plin de praf într-o cutie în boxa parintilor mei, la ultima vizita în Romania.
Note de subsol:
* Popescu – Nume fictiv. Ca doara nu va asteptati sa zic Stash! S-ar strica ambianta.
