Christopher Walken în bucatarie

Puteti s-o dati uitarii pe Meryl Streep si al ei Julia Child! Aici e treaba serioasa : Chrisopher Walken, în persoana, ne împartaseste reteta sa de pui cu pere. Si ar fi bine sa ciuliti urechile, pentru ca tipul asta nu se repeta!

Priviti numai cu câta dexteritate mânuieste cutitul. Ouch!

BREAKING NEWS!!! S-au facut muraturile!

Manual de Tehnologia Sarmalei – Vol. I

Hai noroc si sa va priasca sarmalele, cel putin asa cum ne-au priit si noua! Va spuneam ca le fac in oala de lut de la Corund, unde lutul vorbeste ungureste, ceea ce face ca sarmalele sa fie usor iuti. Dar, hai sa va explic cum procedez si poate mai schimbam o idee, ceva. Deci, s-o luam inapoi pe firul evenimentelor. Dupa cum puteti vedea in imaginea alaturata, sarmalele tind sa se imputineze cu o viteza direct proportionala cu calitatea lor si invers proportionala cu marimea per unitate. Sarmaua, ca si arta razboiului, a fost perfectionata prin incercari succesive gen trial-and-error, eroarile fiind platite cam cu acelasi numar de victime. Ca orice expatriat roman, am simtit lipsa verzei murate de acasa, si toate subterfugiile s-au dovedit nesatisfacatoare in cele din urma.

Ca sa ajung la rezultatul din imaginea a doua, au trecut ani multi, cu Craciunuri in care sarmaua era invelita fie in varza dulce oparita cu zeama de lamaie si fiarta cu varza murata tocata (singura disponibila pe aici), fie in varza murata de calitate buna dar nu grozava cumparata de la magazinele romanesti din Germania pe un pret echivalent cu greutatea ei in aur si dupa calatorii lungi si istovitoare gen Marco Polo. Pana cand, intr-o zi, intorcandu-ma dintr-o calatorie in Romania, am adus vreo 20 de chile de sare grunjoasa (vamesii unguri au crezut ca e heroina nerafinata;) si m-am pus pe treaba. (Acum, trebuie sa va spun ca am pus si alte muraturi, cum ar fi castraveti si gogonele romanesti, cu varza rosie si conopida alba, plus vreo trei chile de ardei iuti din Dobrogea, iar rezultatul a intrat in folclorul oral al unor cititori ocazionali ai acestui blog, in sensul ca, dupa o muscatura din gogonelele zemoase, au baut trei sticle de bere rece una dupa alta ca sa stinga iuteala. Dar, asta e o alta poveste, poate o sa v-o spun alta data, acum sa revenim la varza.)

Ziua aia a fost acum vreo cinci ani si, daca va uitati bine pe butoiul de plastic, o sa vedeti, ca in stratele geologice, urme ale inscriptionarii datelor la care au fost educate promotiile de-antzartz. Daca prima sarja a fost foarte buna, in fiecare an am mai invatat cate ceva, ca acum sa ajung anul asta la cea mai buna varza din istorie. Reteta am luat-o dintr-o superba carte de bucate din anii 30, cand in limba romana existau inca notiuni gen “potarnichi umplute” si alte retete de delicatese eliminate apoi de “alimentatia rationala” a bolsevicilor bazata pe rabdari prajite, suspine inabusite si castane in freza. Cum prima oara nu am reusit sa inteleg ambiguitatea din text, am umplut scobiturile lasate de cocean cu sare in plus fata de cele 500g cerute la 10 litri de apa, si varza a iesit putin mai sarata. Deh, greselile tineretii… Apoi tehnica pritocitului, saua pitrocitului, mi-a dat cel mai mult de furca, pentru ca, asa cum se vede din imagine, nu am (inca) un butoi de stejar, cu cep jos, cum scrie la carte. Ca sa oxigenezi zeama, pe masura ce sulful din varza se elibereaza si sa impiedici “imputirea” ei in primele saptamani, trebuie fie sa sufli cu furtunul, fie sa scurgi zeama intr-o oala si sa o torni la loc. Am incercat ambele metode, si m-am oprit in cele din urma la varianta cu oala. Am un furtun cu un diametru de doi centimetri, asa ca pot scurge zeama intr-o oala metalica de 15 litri care se umple in jumatate de minut. Apoi, iau oala si torn zeama la loc in butoi de la o inaltime cat mai mare, ca zeama sa se oxigeneze si sa produca efectul de cascada. (Am incercat chiar si de pe balcon, dar tinta era prea tulbure de la distanta aia…) Chiar arata a cascada, pentru ca pun deasupra verzelor un bolovan de vreo cinci kg ca sa tina varza la fund. Primavara, bolovanul se intoarce la locului lui printre tufele de levantica si celelalte pietroaie din gradina de stanci din spatele casei.

Cam in trei sarje per sesiune de pritoceala, am oxigenat toti cei 40 de litri de saramura care intra peste varza. Cimbrul si mararul uscat le aduc din Romania cateodata, ca si sarea. Alteori le iau de la mine din gradina. (La gogonele si castraveti pun si bete de leustean tot din gradina proprie si boabe de mustar plus hrean sa le mentina tari.) Din pacate, gutui nu am gasit niciodata in Romania in ultimii ani sa pun la varza, iar pe aici, prin Europa Centrala, gutuia e o amintire uitata.

Intre doua pritociri, fac o pauza si ma reped la balonul cu palinca de Calnic, pe care au tinut-o parintii ei vreme de doi ani in butoi de dud in ilegalitate, ferita de ochii pofticiosilor undeva intr-un sopron (sop, cum ii spunem noi in Ardeal) de pe o ulita desfundata din sat, unde mi-am balonat o anvelopa anul trecut. Dar, arta cere sacrificii, si palinca de pruna de la Calnic e arta in forma pura, distilata, la 53 de grade. Ca tot veni vorba de grade, trebuie sa fac o precizare: cand am spus ca zeama de varza are taria sampaniei, am folosit o figura de stil, nu ma luati in serios literalmente. Are gust si parfum de Dom Perignon, asta da, e adevarat. Dar Dom Abaddon, cum bine zis-a Tudor, nu are continut alcoolic si soferii o pot bea fara griji, mai ales a doua zi dupa chef, sa se dreaga…

Booon, mergem mai departe! Pritocesc la greu varza vreme de o luna din trei in trei zile, timp in care vecinii mei, oameni asezati si linistiti, stau cu masca de gaze la indemana ca sa supravietuiasca atacurilor chimice neasteptate venite peste gard mai ceva ca la Ypres. In tot timpul asta, mai aduc in bucatarie cate o cana de zeama pe fundul oalei, si avem cu nevasta aceeasi conversatie: mmm, parca anul asta a iesit si mai buna… nu-i un pic prea sarata (reminiscenta din primul an cand a fost sarata cu adevarat…)? Dupa o luna, nu ma pot abtine si fur o varza din butoi, asa facuta pe jumatate, si o calim cu un ciolan afumat cam cat un dovleac. Evenimentului ii spunem pre-Craciun, pe modelul pre-revelionului…

Acum, in timp ce admir bradul de anul asta, trebuie sa va mai spun ca intotdeauna la noi in familie au existat doua scoli de gandire, doua curente filosofice asemanatoare dilemei ou-gaina, sau dihoniei religioase dintre ortodocsi si catolici ori mai rau, dintre suniti si siiti: una spune ca varza in sine e produsul mai valoros al bidono-genezei, pe cand cealalata tinde sa ridice zeama la cote sacre. Acum, ramane sa va hotarati voi care e mai aproape de adevar. Varza murata, pe langa utilizarea ei in epifania sarmalei, e de neinlocuit cand o calesti cu o afumatura, cand o pui intr-o placinta asa ca in Moldova, sau cand o toci fidelutza, o presari cu boia de ardei, piper si ulei asa ca in secuime, ca sa obtii cel mai eficient antidot impotriva perfidei grasimi de porc din fripturi sau carnati. Bine-bine, dar zeama? Pai, zeama, pe care in Germania o platesti cu sase euroi litra in magazinele romanesti si nu e nici in vis atat de buna ca aia facuta de mine, face minuni, evident, a doua zi dupa betie, cand o scoti rece din frigider si dai de dusca un litru pe nerasuflate! Asta era evident, stia si Burebista, care a interzis vita de vie dar a inventat cuvantul varza, alaturi de barza, batlan, viezure, miez… Dar, zeama de varza mai are statut de aghiazma liturgica atinsa de harul Domnului, o pui in sticle cu dop in frigider si tine luni de zile, numai te uiti la ea si te simti mai fresh! Apoi, o ciorba fara zeama de varza, macar iarna, nu are niciun haz. Borsul o fi el bun in restul anului, dar o ciorba ardeleneasca de zeama de varza cu jumari si crutoane de paine prajita, bate supa de ceapa frantuzeaca. Sa nu mai spun de ciorba de perisoare si de tot felul de alte mancaruri la care zeama adaugata le da savoare si un continut bogat in vitamina C. Bei zeama de varza iarna, e clar ca ai mai putine sanse sa iei gripa sau alte raceli, mai ales daca o bei dupa palinca.

Ei bine, si in timp ce va las sa va hotarati ce e mai important pentru viitorul omenirii, varza murata sau zeama ei, va invit la o felie virtuala de desert pe care l-am adaugat ca de obicei, cozonacilor si prajiturelelor de sezon. Va las pe voi sa ghiciti ce e si daca va place

Hop si-asa, tocmai am realizat ca nu am vorbit nimic despre sarmaua propriu-zisa! Ei, ramane pentru volumul II… Pana atunci, sarbatori fericite tuturor, si la treaba, ca vine revelionul!