Ïn LaPresse de ieri, cronica la filmul lui Cristian Mungiu – Amintiri din epoca de aur. Filmul va intra în salile de cinema din Quebec în 14 mai.
Cronica integrala, o gasiti AICI
Un Bebe nedorit
Am vazut si eu, in fine, la televiziunea britanica, filmul lui Cristian Mungiu, care a facut atatea valuri in ultimii doi ani. Mi-e greu sa ma pronunt asupra valorii artistice a peliculei, pentru ca subiectul este prea pasional si prea aproape de viata generatiei mele pentru a-l putea privi detasat. Imaginea, buna. Jocul actorilor, corect si solid, mai ales cele doua receptionere. Dialogurile, ca din pacate in toate filmele romanesti dinainte si dupa caderea comunismului, false, lemnoase si rostite, vorba lui Tudor, de parca ar fi fost citite cu scenariul in mana. Nu pot actorii romani sa vorbeasca fara sa pronunte articolul hotarat -l la sfarsit? Cine Dumnezeu pronunta l-ul in vorbirea libera? Scenariu bunutz, de altfel, desi spre sfarsit se impotmoleste, de parca cine l-a scris nu mai stia cum sa-l termine. Ce m-a interesat personal a fost atentia la detaliu, veridicitatea evocarii vietii sub jugul Epocii de Aur. Ei bine, daca poate occidentalii au cazut pe spate, eu nu am fost suficient de absorbit in atmosfera de atunci.
Incercarea laudabila a d-lui Mungiu de a condimenta filmul cu referinte pop-culture din perioada comunista este dusa la capat corect, nemteste, dar, desi am bifat fiecare aluzie, tot nu am cazut prin ecran inapoi in timp, in lumea aia nenorocita in care am trait atunci.
Ca fost caminist, Gabitza si Otilia mi-au parut niste fetze cunoscute din 6 Martie, dar nu neaparat si simpatice. Daca necazul lor mi-a cauzat mila si revolta, caci am avut si eu prietene care au recurs la aceeasi procedura (si pot sa atest, da, costa 3000 de lei in 1984), ele nu au reusit sa-mi castige si simpatia. De ce ajunsesera in situatia aia, cand stiau clar in ce lume traiau? Poate ca filmul vrea sa spuna ca socialismul era si mai crud cu cei mai stupizi si mai neajutorati, in pofida a ceea ce profera in legatura cu grija fata de om. O fi, dar si fetele destepte treceau prin asemenea chinuri si as fi preferat sa vad o situatie diferita de aia in care doua proaste ajung intr-o camera de hotel cu un necunoscut libidinos, cu un diplomat jegos in care are uneltele de chiuretat, si se tocmesc cu el daca sa plateasca sonda in bani sau in natura. Unii mai cruzi ar spune, bre, isi meritau soarta. Nu, nu cred ca si-o meritau, dar mila pe care ti-o starnesc e cea pe care o simti fata de niste fiinte sarace cu duhul. Or, sub Ceasca, toate femeile aveau de suferit din cauza aberatiei cu avorturile, si atunci, de ce sa ma impresioneze cele doua mai mult? Prin 1985, a facut valva cazul sotiei actorului Malaimare, care a murit pe masa de operatie pentru ca securistii nu au lasat doctorii s-o salveze pana nu-l da in gat pe cel care i-a facut avortul.
Si, e greu de crezut ca erau chiar atat de ignorante fetele ca sa nu gaseasca alte solutii, mai sigure decat nenorocitul domn Bebe. Frica era imensa, stiu, dar nu ii paraliza pe toti. Un student la medicina militara care era doctor de camin la noi, a venit intr-o camera de la baieti unde o fata care avortase se simtea rau si sangera, iar prietenul ei, disperat, a apelat la medicinist. El, medicinistul, nu a sovait nicio clipa, a venit cu trusa, si a ajutat-o pe fata, desi stia ca isi risca viitorul. Astazi, doctorul respectiv e directorul unui mare spital militar din Transilvania.
Acum, detaliile. Sunt pomenite Assos, Vikend (tigari iugoslave), apare omniprezentul si omnipotentul Kent, mai e pomenit si sapunul Amo (unguresc) progesteronul (un anticonceptional tot unguresc), apare recipientul de plastic alb pentru lotiunea Doina, un spray Farmec, telefoanele publice din fonta vopsite in vopsea albastru-ciocan, compostoarele, controloarele, autobuzele cu rachete deasupra, e plin de Dacii si Oltcituri, se vorbeste obsesiv despre mancare, apare si o coada la alimentara, canta Daminescu, Constantiniu si Similea. Dar, cumva, camioanele Roman sunt prea viu vopsite, tramvaiele prea albe, caminul prea colorat, iar arabul cu micul spertz din camin spune p, nu b.
Ce-or fi inteles strainii insa din toate referintele astea? E o scena unde o receptionera ii spune unuia sa duca doua cafele unor securisti, si ala intreaba, nechezol sau nes? (Apropo, nu stiu de ce romanii transcriu ness, confundand firma Nestle cu Eliot Ness) Ei bine, in engleza a aparut tradus chiar asa, “Nechezol or Nescafe?” De unde sa prinda strainii subtilitatea, ca nechezolul nu era un “brand”, ci o porecla populara data mizerabilului inlocuitor de cafea?
Am vrut sa vad filmul ca sa-l compar cu celalalt film despre comunism care a facut valva, “Viata altora”. filmul german e superior din toate punctele de vedere. Patru luni e un inceput, dar e departe de a fi o capodopera, desi e bine ca a luat Cannes-ul.* Filmul lui Donnersmark mi-a provocat exact ceea ce as fi asteptat de la filmul lui Mungiu: saltul intr-o falie temporala inapoi in cosmar, dar nu cu mintea, ci cu inima. Cand “Viata altora” s-a terminat, am ramas minute intregi cu ochii in gol, cosmarul redevenise realitate si nu reuseam sa ma trezesc. La finalul filmului lui Cristian Mungiu, am simtit ca ceva lipsea. Si, nu era Kentul.
*Scurt-metrajul lui Cristi Puiu, Un pachet de cafea si un cartus de Kent, mi s-a parut mai indreptatit sa ia premiul pe care l-a luat la Berlin. Dar, pentru mine, cel mai bun film romanesc facut dupa 1989 ramane superbul scurt-metraj al lui Radu Jude, Lampa cu caciula.
Seria de succes "Brigada diverse"
M-am ferit pana acum sa ma exprim in problema care framanta Romania zilele astea si anume ordonanta cu pensiile data de guvernul Boc la sfarsitul lui 2008. M-am ferit pentru ca sentimentele îmi sînt împartite între ceea ce este corect si ceea ce este moral. Se poate discuta la nesfarsit pe tema ordonantei si am citit zilele astea pareri pro si contra de mare calitate. Si unii si altii au dreptate.
Cred ca ordonanta buclucasa a fost data în scopul bine precizat de a taia din cheltuielile bugetare. Dar ca orice lege în Romania, a fost gandita cu curu. Si probabil ca e nevoie de niste Norme Metodologice ca sa poata fi aplicata. Nu-mi închipui ca scopul ordonantei a fost sa dea în actori, desi nu stiu cum se face ca toata lumea discuta despre ei. Probabil pentru ca sînt celebri si foarte în vazul lumii.
Noi românii, avem talentul de a scuipa pe valorile Romaniei. Ordonanta a fost un prilej pentru multa lume de a le striga plecati acasa, bosorogilor! unor oameni care au facut ceva pentru tara în care ne-am nascut toti. Unor oameni care si-au facut bine meseria. Dovada este ca ei sînt înca acolo. Banuiesc ca a fost nevoie de ei, altfel nu-mi explic de ce sînt înca angajati. Nu sînt toti Toma Caragiu sau Birlic, dar asta nu-i face mai putin valorosi.
Aratati-mi o singura piesa de teatru romanesc jucata de tineri, una singura macar, care a vandut atatea bilete cît Take, Ianke si Cadâr jucata de batranii scenei romanesti. Aratati-mi un singur film romanesc facut de tinerii regizori romani care a avut atatia spectatori în salile de cinema cît Mihai Viteazul lui Sergiu Nicolaescu. Nu vorbesc aici de premii ale criticii ci de aflux de spectatori. E cam greu, nu? Dar oare de ce televiziunile romanesti fac înca rating cu filmele romanesti în care joaca aceeasi seniori ai scenei carora li se striga acum sa lase locul altora? Mi se pare evident ca batranii aia sînt acolo cu un scop. Sa umple un gol, pe care ma îndoiesc sincer ca l-ar putea umple generatiile de actori tineri care si-au facut mîna în telenovele si clipuri publicitare. Nu este moral sa-i concediezi pe cei care au creat istorie. Dar trebuie sa recunosc ca este corect. Nu pentru ca sînt platiti de la bugetul de stat, ci pentru ca numai creîndu-se un vid actorii tineri vor fi obligati sa devina suficient de buni încat sa-i poata înlocui pe cei plecati. Iar daca nu vor reusi, teatrele si filmul romanesc vor da faliment din lipsa de spectatori.
Dar totusi în ordonanta nu este vorba despre actori. Problema actorilor este o problema falsa. Ordonanta interzice cumulul salariilor de la stat cu pensia de la stat. Ceea ce este moral. Dar nu este corect, atata timp cît nu sînt înlocuitori pentru cei care vor pleca. Atata timp cât salariile de la stat sînt mici comparativ cu piata privata. Si credeti voi ca un medic cu 35 ani de experienta poate fi înlocuit cu unul cu cinci ani experienta? Credeti voi ca un inginer care abia a iesit de pe bancile facultatii poate fi un la fel de bun sef de santier ca unul care lucreaza de o viata? Mai ganditi-va odata!
Problema Romaniei asa cum o vad eu este ca generatiile de mijloc – astea din care fac si eu parte, oameni între 30 si 45 de ani – au parasit Romania. Si care n-a parasit-o, s-a recalificat în manager, director de produs, director de vanzari si alte meserii fals-capitaliste. Oamenii care lucreaza în companiile de selectie de personal, v-ar putea confirma un adevar dureros : nu exista generatie de schimb pentru cei care au iesit sau vor iesi în curand la pensie.Nu vorbesc aici de actori, caci nu multi au emigrat sau si-au parasit meseria. Vorbesc de medici, avocati, economisti, ingineri, finantisti, muncitori în constructii, profesori si asa mai departe. Cei care vor continua sa lucreze vor fi infinit mai putini decat cei care vor sta acasa pe pensie. Vedeti unde-i paradoxul? Se face economie trimitand acasa pensionarii care lucreaza, dar cei care raman nu vor putea plati pensiile celor care pleaca.
Exista la ora asta o prapastie între generatii. Amintiti-va ca imediat dupa decembrie 1989 facultatile tehnice se golisera iar cele umane – drept, ASE, limbi straine, psihologie – gemeau de candidati. Abia începand cu 1998 daca s-a reglat treaba. Pana atunci, ASE-ul a scos generatii întregi de manageri iar Politehnica cativa ingineri. Acei cativa ingineri au fost foarte solicitati – cum a fost si cazul meu – si au avut un traseu ascendent care la un moment dat le-a permis sa plece din tara si sa se angajeze afara. În urma lor au venit altii care în anii ce au urmat nu au avut timp sa-i înlocuiasca pe cei plecati sau sa umple toate joburile pe care boom-ul economic al Romaniei le-a creat. Romania s-a depopulat de generatii întregi de medici, mecanici, constructori. De generatiile de mijloc. Au mai ramas doar generatiile care ajungeau la pensie si cele abia iesite din facultati.
Asa se explica – pe langa factorul politic – de ce colegi de generatie de-ai mei, colegi de banca chiar, au ajuns sefi de institutii de stat în Romania sau directori în ministere. Pentru ca sînt functii de mijloc care trebuie ocupate de oameni cu varsta de mijloc. Sînt prea mici pentru aia în varsta si prea înalte pentru aia tineri. Si nu toti sînt Dragos Benea ca sa aiba în spate un Iacobov sau Sechelariu.
Întorcandu-ma la ordonanta, cred ca a fost gresit gandita de la bun început. Trebuia început cu plafonarea salariilor. Nici un burtos de prin ministere n-ar mai sta la servici daca salariul i-ar fi plafonat la o mie de euro. Pentru ca ar castiga mai mult la privat sau stand acasa. Si uite asa, s-ar fi eliberat locurile fara scandal, fara ca actorii sa se simta atinsi si fara tot rahatul asta mediatic care i-a facut pe majoritatea jurnalistilor din Romania sa uite care este de fapt esenta problemei. Si sînt sigur ca nici un specialist de varsta medie nu s-ar fi dat înapoi în fata salariului de o mie de euro.
Ca întotdeauna, viata de zi cu zi în Romania este un circ total.
