M-am umplut de bani
Parca as fi castigat la loto, pe cuvant. In primul rand, pe la ora 10h00 am fost lovit cu un bonus exact unde ma durea mai tare. In buzunarul gol. Cica pentru “arta si precizia descurcarii itelor incurcate” dintr-un job. Asta am inteles eu cel putin din scrisoarea lor. Habar n-am cat e ca pana la ora asta n-am avut curaj sa deschid plicul.
Prefer sa-mi imaginez ca-i mai mare decat poate ca e, in realitate, si mangaîindu-l sa visez la cum sa-i sparg mai repede. Clar ca n-o sa-mi platesc datorii cu ele, ci îi voi baga in malaxorul ala care se cheama nevoi de confort uman. Fiecare sa inteleaga ce-o vrea!
P-orma, statul canadez si cu guvernul chebecos mi-au facut un retur de impozit. Este evident ca le-am dat mai mult decat meritau si pentru asta e suficient sa scot capul pe geamul masinii si sa admir gropile din sosea care au emigrat si ele din Bucuresti odata cu mine. Nu-i mare, dar ma simt fericit! Contabilul îmi spusese ca sînt mari sanse sa decartez eu la stat, dar uite ca a fost altfel. M-am scos. Cu cat am luat pot sa-mi fac doua-trei vacante la Punta Cana. Nu ca m-ar tenta, e sezonul uraganelor!
Experienta si lidership in management
Motto: O persoana care a invatat sa faca un lucru prost, cu timpul si cu experienta va ajunge sa faca lucrul acela extraordinar de prost!
Am avut o recent un argument cu un amic pe o tema de discutie dificila: “Se devine un manager bun odata cu experienta iar experienta se invata din management prost“. Adica din greseli. A fost o discutie plina de argumente pro si contra.
Se presupune ca experienta ar trebui sa ne ajute sa atingem perfectiunea in viata profesionala. Experienta ne poate invata o gramada de lucruri in viata in afara de cum sa devii din ce in ce mai bun cu anumite softuri sau procese de lucru. Ar trebui sa ne largeasca orizonturile, sa ne faca mai curajosi in fata asumarii unor riscuri si sa ne imbunatateasca reactiile in fata unor situatii neprevazute.
Dar in mod cert experienta nu tine loc de calitati innascute. De abilitatile unei persoane. Pentru a fi un bun lider sau manager, cineva trebuie sa fie bun din instinct in primul rand. Aceasta abilitate se va reflecta automat in toate deciziile si va trimite semnalele potrivite pe linie in jos catre colaboratori si angajati, ridicand moralul si marind încrederea în capacitatile liderului. Iar in ultima faza, va mari productivitatea. Cand oamenii sînt increzatori in seful lor, treaba merge struna.
Un lider are in gene ceva mostenit de la parinti, ceva ce-l face mereu sa-si impuna ideile asupra celorlalti. La inceput inconstient si apoi constient. Manipuleaza, e persuasiv, stie sa ridice moralul, lauda, taie in carne vie, ia decizii in fractiuni de secunda, decizii bazate pe feeling. Toate aceste lucruri, facute in mod corect sfarsesc prin a impune, fara forta, o idee. Un drum de urmat.
Intelepciunea popoarelor
In sala unde se tin sedintele de productie, undeva pe peretele din dreapta se afla o tabla alba. Din aia pe care se poate scrie cu markerul si sterge cu buretele. Pe ea, niste ganditori au scris vreo doua dictoane. Zicale, deh!
Primul spune asa :”Cine striveste musca, se alege cu rahatul!“. E o zicala chebecoasa, echivalenta cu “Cine seamana vant, culege furtuna!“. La asta n-am avut nimic de comentat, desi zicalele romanesti din popor, pe care nu odata le-am tradus in franceza sau engleza pentru a sublinia ceva in timpul unei coversatii, sînt de zece ori mai graitoare.
Al doilea dicton scris pe tabla spune asa: “Micile detalii ne impiedica sa vedem lucrurile marete!“. Pe asta am echivalat-o cu neaosul “Nu vede padurea din cauza copacilor!“. Spuneti si voi daca zicerile noastre nu sînt mai pitoresti, ca un tablou al lui Grigorescu pe langa unul al lui Picasso. Poate ca Picasso e mai valoros financiar, dar Grigorescu e valoros pictural. Imagistic. La Picasso deduci ce-a gandit artistul. La Grigorescu pur si simplu admiri.
In mijlocul sedintei, ochii imi fugeau continuu la tabla aia. La un moment dat, m-am ridicat cu markerul in mana si am scris si eu una “Micile detalii fac lucrurile marete!“. Si in avantu-mi scriitoricesc, era sa scriu si “Pestele de la cap se-mpute!“, insa am realizat ca ar putea fi interpretata gresit, asa ca m-am oprit si m-am asezat la loc. In timpul asta hohotele de ras nu mai conteneau.
Angajatorul de antreprenori
Un articol dragutel aici. Bineinteles ca poate fi discutat cu argumente cazul. Pentru ca angajatorii care gandesc ca in articol sînt, fara suparare, idioti. In online, daca e sa discutam de asa ceva, e celebru cazul lui Google care a luat un antreprenor Vincent Dureau – care facea 100 milioane pe an si avea 400 de angajati – si l-a angajat pur si simplu. Si atentie, nu i-a cumparat si compania. Insa omul a numit un administrator si nu s-a mai implicat in bussiensul lui. Si poate si cazul Bobby Voicu ar trebui mentionat aici, desi am indoieli ca Bobby va lasa afacerile lui in online pe mana altora.
Dar nu toti oamenii capabili si profesionisti isi fac firma. In Romania poate este altfel, caci e vorba de mentalitatea de grota a angajatorului versus banii pe care-i poate face profesionistul cand are firma proprie. Insa sa n-o uitam pe sefa de la Vodafone Romania, Liliana Solomon. Uite un exemplu de senior care nu si-a facut firma. Si mai sînt foarte multi altii.
