Sîmbata seara pe la ora 23h00 am fost la Muzeul de Arte Frumoase din Montreal împreuna cu niste prieteni, sa vizitam expozitia ‘’Ïmparatul razboinic al Chinei si armata lui de teracota”. Sau lut. Motivul pentru care am mers atât de târziu în noapte la muzeu a fost ca sâmbata trecuta s-a întâmplat în oras festivalul ‘’Montreal en lumiere’’, iar muzeele au ramas deschise pâna la ore mici ale diminetii.
Expozitia este gazduita în noua aripa a Muzeului, peste drum de cea veche. La ora 23h00, era atât de aglomerat în fata intrarii încât cu chiu cu vai am reusit sa intram sa luam bilete. Realizata din zeci de obiecte recuperate din mausoleele si mormintele primilor duci, seniori si împarati ai Chinei (Qin, Han si Jing), expozitia ar fi una oarecare fara cele 10 statui de teracota apartinând armatei de lut descoperita în Xi’an. Specialistii muzeului au creeat un adevarat spectacol pentru punerea în lumina a acestor statui. Jocuri de oglinzi, spoturi luminoase, culori, muzica chinezeasca traditionala, toate sînt prezente în cadrul muzeului.
N-am reusit sa fac decât doua fotografii înainte sa vina doi insi de la paza muzeului si sa-mi atraga atentia ca fotografiatul e interzis. De fapt în fiecare camera a expozitiei erau cinci bodyguarzi siîndiferent cum as fi fost plasat, m-ar fi vazut cu aparatul în mâna în ciuda aglomeratiei.
Una din cele mai interesante exponate au fost monedele pe care le utilizau acum 2500 de ani statele chinezesti Qi, Qin, Han si Zhou. Doar statul Qin avea o moneda rotunda din cupru, stantata în mijloc cu o gaura patrata. Reprezenta cerul si pamântul. Celelalte state chinezesti ale vremii aveau monede sub cele mai bizare forme. Qi avea o moneda sub forma de … cutit, de sabie curbata. Han avea moneda sub forma unui turn de cetate. Dupa ce toate statele au fost cucerite de seniorul de Qin (care a si dat numele Chinei) moneda lui rotunda a fost impusa ca unica moneda a imperiului.
Una din salile expozitiei era centrata în jurul unei statui care reprezenta un halebardier în genunchi. Era expusa si o halebarda rosie, probabil gasita în mormintele din China. Ca sa va imaginati cum anume era pus totul în lumina de catre curatorii muzeului, imaginati-va ca unul din pereti era vopsit total în rosu si în el erau înfipte sageti exact ca în filmul Hero cu Jet Li, faza de final cînd se înfinge norul de sageti în poarta. Efectul vizual era coplesitor. Zeci de sageti înfipte în peretele ala, în cele mai diverse pozitii aratau ca soldatii nu prea aveau unde se ascunde de norul de sageti cînd erau în lupta. Foarte misto realizat!
Ïntr-o alta sala se derupa pe un ecran imens un reportaj de la National Geographic despre cum a fost descoperita armata de lut. Iar într-o alta camera, în spatele unor exponate apartinând dinastiei Han, se derulau imagini din … filmul Hero, cu Jet Li. Mi s-a parut super tare!
E mult de povestit despre expozitia asta, despre statuia înfatisându-l pe un general chinez si frizura lui sofisticata, despre statuile reprezentând armasari în marime naturala, despre pasarile de cupru mai mari decât realitatea sau despre armata de lut a dinastiilor Han si Jing, mult mai mici decât cea apartinând primului împarat al Chinei, senior de Qin.
China m-a fascinat întotdeauna (se afla pe lista mea de locuri de vizitat în aceasta viata) dar prezenta expozitiei la Montreal e un soi de ‘’daca nu merge Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed’’. E bun si asa!
La Montreal si în Romania se desfasoara în aceste zile o actiune de colectare de carti pentru noua Biblioteca Româneasca ce va fi inaugurata în cartierul montrealez Côte-des-Neiges–Notre-Dame-de-Grâce. Detalii puteti citi atât în ZigZag Român-Canadian cât si în ziarele românesti care apar pe net.
Ca actiune mi se pare binevenita desi am ceva probleme în a identifica publicul tinta. Ca actiune mi se pare reusita, fiind prima actiune culturala (din câte stiu eu) care a reusit sa aiba suportul majoritatii bisericutelor din fragmentata comunitate româneasca. Promovarea acestei actiuni e la fel de bine facuta, desi eu am aflat abia acum (dar am o scuza, ca ma doare-n teava de ce se întâmpla în comunitatea româneasca).
Personal, nu cred ca voi fi client al acestei biblioteci, dintr-un motiv foarte simplu. Biblioteca mea personala e ticsita cu clasici români în viata sau decedati si asta doar dintr-un snobism pe care nu ma feresc sa-l ascund. În 1989, cu doar câteva saptamâni înainte de lovitura din decembrie, parintii mei au cumparat întreaga colectie de carti a unei profesoare de româna care a fugit în Austria cu sotul ei. Ai mei parinti au acasa sute de carti românesti, una si una. La fiecare vizita în Romania, aduc în Canada cât de multe carti pot.
Dar motivul principal pentru care nu cred ca voi fi clientul Bibliotecii Românesti din Montreal este ca nu prea citesc în româna. Obisnuiesc sa-mi cumpar carti de pe Amazon.com sau diverse alte librarii virtuale cu livrare acasa. M-am dezobisnuit sa citesc în româna altceva decât clasici români. Pâna si trilogia muschetarilor lui Dumas o am în franceza. Pâna si românele lui Mario Puzzo le am în engleza. Pur si simplu nu mai citesc în româna.
În ce priveste speranta Bibliotecii de a servi ca punct de reper pentru lectura copiilor românilor stabiliti la Montreal, mi-e teama ca-i voi dezamagi. Nici un copil nascut în Canada nu citeste beletristica în româna. Punct. E foarte greu sa-l faci pe un copil crescut cu povesti cu printese, Spidermani sau Winnie sa înteleaga Creanga si ale sale Amintiri din Copilarie. Simpla recitare a frazei ””””si deodata pupaza zvâr pe o dugheana sa-si traga sufletul”””” se va lasa cu întrebari din seria: Ce-i aia pupaza? Ce-i aia dugheana? Ce înseamna sa-si traga sufletul? puse cu viteza de mitraliera de cei mici. Si adultii, oricât ar fi ei de rabdatori, se vor satura sa traduca româna lui Creanga în româna pe care o întelege un copil nascut în strainatate.
Entuziasmul organizatorilor Bibliotecii Românesti este de laudat, în ciuda acestor conditii. Însa prevad ca functionarea acestui centru de cultura va avea nevoie de sustinerea institutiilor de cultura din Romania si a subventiilor din Canada, odata depasit entuziasmul momentului. Nu de alta dar închirierea si întretinerea spatiului unde va functiona biblioteca, costa.
Si da, Canada acorda subventii centrelor culturale comunitare, daca va puneati cumva întrebarea.
Ma bate gândul ca din când în când sa va ofer câte o melodie chebecoasa, asa ca atmosfera. Sînt câteva melodii superbe pe meleagurile astea, cu versuri traznet. Daca nu stiti franceza, ar merita sa învatati numai pentru a asculta o poezie în muzica.
Canadian
Român
Calitatea unui Parlament este definit si de catre biblioteca sa.
Foto: Arhiva personala si site-ul Camerei Deputatilor
Pentru românii din toata Canada: daca n-aveti ce face weekendul care vine si vreti s-o frecati pe uscat, între 24 si 26 Septembrie se desfasoara Sarbatoarea Culturii la nivelul întregii Canade. O gramada de activitati culturale gratuite, care vor atrage o gramada de … hai ca era sa zic ‘’pomanagii’’. Nu, vor atrage o gramada de lume buna. Pentru ca discutam de cultura, remember?
Daca vreti sa stiti ce evenimente au loc în jurul vostru, mergeti pe culturedays.ca, bagati-va codul postal acolo si minunati-va. Eu voi participa în acest timp la o alta sarbatoare a culturii, pe undeva în zona Sherbrooke. O sarbatoare traditionala româneasca care se numeste “Nunta” si la care voi detine rolul principal, acela de nas. Daca treceti prin zona, eu o sa fiu ala cu mâna întinsa pe care i-o pupa toata lumea.
I’m gonna make them an offer they can’t refuse. Mwahahaha!
S-a terminat vara si s-au terminat vacantele. Ceea ce pe undeva e bine. Toata vara am primit poze de la prieteni si rude (am si trimis) de prin locurile unde i-au purtat pasii. Si în majoritatea pozelor m-a izbit un lucru. Chilotii de baie. Care în Europa sînt indecent de scurti si mulati pe … fese sa spunem. Iar în Canada sînt cu totul si cu totul altfel. Nu ma credeti? Iata detalii:
Chilotii din stânga sînt ceea ce se poarta pe plajele însorite ale batrânului continent. Chilotii din dreapta sînt ceea ce se poarta în Canada si SUA. Puteti sa râdeti cât vreti, chilotii de baie sînt ca doua mentalitati diferite. Unii ies mai bine în evidenta, altii mai putin.
Daca ati purta în Canada chilotii din fotografia din stânga, aveti foarte mari sanse sa va ia politia la întrebari si sa va taie o amenda pentru expunere indecenta. Iar daca sînteti cu din astia într-un parc familial, veti fi pur si simplu azvârliti afara. Noi sîntem pudici, ba europenilor!
Ïn schimb daca apareti pe plaja de la Cannes în chilotii din dreapta, se vor auzi râsete în jurul vostru. Eu stiu, am patit-o pe pielea mea în luxoasa statiune. Un salvamar a venit chiar sa-mi spuna ca e interzis sa intru în apa îmbracat în pantaloni scurti, ca cica e pericol de accidente.
Este adevarat însa ca fiecare optiune are farmecul si avantajele ei. Cu chilotii din dreapta se rezolva probleme obisnuite cum ar fi unde sa-mi pun cheile de la masina sau maruntisul. Au în buzunare niste saculete din plastic gros care se închid ermetic si sînt legate cu sfoara elastica ca sa nu se piarda. Au de obicei un suspensor pentru protejarea bijuteriilor de familie. Ïn plus nu aveti nevoie sa va luati haine de schimb. Eu obisnuiesc sa plec îmbracat asa de acasa, fac baie la piscina sau plaja, dupa care ma usuc si ma întorc îmbracat cu ei acasa. Ar fi greu sa fac chestia asta cu chilotii din stânga, trebuie sa recunoastem. Un alt avantaj este ca ma pot fotografia si trimite poze cît vreau, niciodata nu voi fi acuzat de tinuta impudica, cel mult de tinuta batrânicioasa.
Cu chilotii din stânga, cei mai dotati vor atrage gagicile ca magnetul. La înnot sînt foarte comozi, nu ai impresia ca pluteste un cearceaf de pat lânga tine cum e cazul la chilotii din dreapta. Se usuca în cinci minute si sînt destul de naturali. Cu toate acestea, dupa atâtia ani de Canada, m-as comporta exact ca Ben Stiller în ‘’Meet the Parents’’ cînd Owen Wilson îi ofera un slip ca ala din stânga si-l invita în piscina. Pe meleagurile astea, folosim chilotii din stânga exact ca sa râdem de vreunul.
Ïn concluzie, noua canadienilor si noua americanilor ne cam roseste obrazul când primim fotografii de la fratii nostri europeni, îmbracati în slipi de baie ca aia din stânga. Sînt doar niste chiloti, e adevarat. Dar sînt si doua lumi complet diferite.
Am cunoscut-o pe Sophie absolut din întamplare. Cautam un apartament pentru niste prieteni care urmau sa se mute la Montreal si luasem la rând siteurile de închirieri de apartamente pe termen scurt. Aveam ca tinta Le Plateau, zona boema, populara în rândul artistilor si a iubitorilor de arte frumoase din Montreal. Vazusem deja vreo câteva apartamente care nu prea ma încântasera, cînd am dat cu ochii de un anunt interesant.
Am fost sa vad locatia într-o sâmbata dimineata. Mi-a deschis o fata frumoasa si super amabila. Apartamentul stralucea de curatenie dar ceea ce m-a atras era ca fusese amenajat foarte … feminin. Se vedea mâna proprietarei în toate. Cum prietenii mei au cam aceleasi gusturi ca si mine pentru frumos si au încredere în feelingul meu, am luat decizia sa-i înaintez o oferta fara sa stau pe gânduri mai mult de cinci secunde.
A fost foarte multumita ca reusise sa-si gaseasca un chirias. Ne-am asezat la o cafea, pe canapeaua rosie din living si printre altele mi-a spus ca trebuie sa termine un album si ca din acest motiv este nevoita sa închirieze apartamentul pentru trei sau patru luni. N-am prea priceput eu ce album dar am presupus ca are legatura cu orga electronica dintr-una din camere. Ne-am înteles sa lase totul exact asa cum era, toata mobila, farfuriile, tot. ïmi placea mult prea mult cum amenajase si am vrut sa-i fac o surpriza partii feminine a cuplului care urma sa se mute în apartament. Am discutat cu Sophie despre Romania, despre Franta, despre prietenii care urmau sa vina si la despartire cînd i-am întins mâna, m-a sarutat pe obraz.
Am fost surprins, am zâmbit si am plecat. M-am mai întâlnit odata cu ea, cînd i-am înmanat cecurile de chirie. A fost la fel de calda si amabila ca si prima data. Am mai tinut legatura un timp, am mai vorbit la telefon cînd avea nevoie de câte o informatie, ne-am mai întalnit din întamplare la apartament.
La un moment dat, tot auzeam de albumul care trebuia terminat. Ïmpins de curiozitate, am facut legatura cu discurile de pe pereti si cu fotografiile din living si am dat o cautare pe YouTube, gasind un videoclip cu ea, extras dintr-o emisiune difuzata la Radio-Canada. Pentru ca Sophie este o artista chebecoasa în devenire, o tânara speranta a muzicii francofone despre care probabil voi mai auzi.
Nu pot decât sa va las în compania muzicii compusa si interpretata de Sophie Beaudet.
Montreal este orasul festivalurilor pe continentul american. Si se branduieste pe masura!
