Taxarea proprietatilor
Montrealul este alcatuit din mai multe localitati. E Montrealul propriu-zis si e GMA (Greater Montreal Area) care e alcatuit din vreo 25 de municipalitati. Eu locuiesc într-una din aceste municipalitati, preponderent rezidentiala.
Fiind zona preponderent rezidentiala, grosul bugetului local vine din taxarea pe proprietate. Adica ceva ce în Romania nu prea exista. Ïn mare, taxele anuale pe proprietate reprezinta 1% spre 1.5% din valoarea estimata a proprietatii. Platibili ïn fiecare an. Cînd bugetul local e pe minus, primaria are doua solutii pentru redresare: primo- mareste valoarea evaluata a proprietatilor dar în limitele valorii de piata; secundo – mareste taxele cu un anumit procent. Ïn cazul meu, municipalitatea a marit acum doi ani valoarea casei, încasând astfel mai multi bani. Anul asta a marit taxele cu 2.4%.
Pentru ca orice marire trebuie justificata catre cetatenii contribuabili, am primit acasa o frumoasa scrisoare în care mi se explica cum anume este defalcat bugetul local raportat la taxele de proprietate pe care le platesc. Exercitiul este foarte interesant.
Suma totala platita în fiecare an este 100%. Urmatoarele servicii si utilitati publice sînt reprezentate mai jos în procente:
Politia – 18.7%
Pompierii si servicii de interventie rapida – 5.5%
Ïntretinere infrastructura (reparatii strazi, poduri, constructii noi, etc) – 12.2%
Transport în comun – 12.3%
Furnizare apa si canalizare – 6.7%
Colectarea gunoiului, procesarea, eliminarea si protectia mediului – 8.8%
Amenajare peisagera, urbanism, dezvoltare sociala si locuinte sociale – 3.8%
Cultura, timp liber si viata comunitara – 18.3%
Administratie (salarii alesi locali, buget cheltuieli primarie, etc) – 9.9%
Taxare canalizare centala si epurarea apelor – 3.6%
——-
TOTAL = 100%
Suplimentar, fiecare proprietar plateste direct catre comisia scolara a fiecarei municipalitati cam 20% din bugetul de mai sus pentru scoala si educatie (gradinite, întretineri si construire scoli, salarii profesori, etc).
Bugetul central al municipalitatii în care stau este de 350 milioane de dolari din care 256 milioane vin exclusiv din taxarea proprietatilor (72%). Restul banilor vin din alte surse locale, cum ar fi amezi diverse, taxa de parcare, acordare de licente si permise de constructie, închirieri de imobile ale primariei, din dreptul de mutare imobiliara (taxa de Bienvenu – Bun Venit (!!) – care se plateste o singura data la cumpararea proprietatii si care e 1% din valoarea acesteia) sau surse guvernamentale. Numarul de locuitori este de 230 mii (aproximativ cât Bacaul).
***
V-am prezentat exemplul de mai sus ca sa întelegeti cât de usor ar putea Romania sa-si regleze unele probleme financiare daca ar taxa proprietatile la valoarea de piata. Oameni care detin un apartament de 50 mii euro în Romania, platesc 35 euro pe an taxa de proprietate. Suma corecta ar fi 500 euro pe an. O vila de 100 mii euro este taxata în Bucuresti cu maxim 100 euro pe an, când suma corecta ar fi 1000 euro.
Romania înca nu si-a aliniat taxele pe proprietate cu valoarea acestora. Nici Grecia nu a facut asta. Ïn Grecia se plateste o singura data o taxa de 10% din valoarea proprietatii la cumparare si asta e tot. Pentru toata durata în care acea proprietate ramâne în posesia familiei celui care a luat-o. Ïn Canada se plateste chiar si în cazul în care o proprietate se lasa mostenire. Si se plateste din plin. Daca e lasata gratis, noul proprietar este taxat ca si cum ar fi câstigat 100% din valoarea proprietatii.
Deci solutii pentru bugetul ciuruit al Romaniei ar fi. Si nu m-ar mira ca la un moment dat sa se întoarca roata si proprietatile sa fie taxate din plin. Sînt foarte curios cum va arata Romania proprietarilor de atunci.
Evolutie statica
Ia sa facem noi un mic exercitiu de memorie si o comparatie inutila :
Canada, 2010
Salariul mediu net – în jur de 2500 dolari pe luna
Preturi
Pâine – 3 dolari o franzela de 400 gr
Lapte – 5.25 per 4 litri (1.31 dolari pe litru)
Berea – 6 dolari halba la crâsma; 1.2 dolari sticla de 350 ml la magazin. sa zicem 1.8 dolari per 500 ml
Tigari – 10 dolari pachetul
Pantofi – 80 dolari o pereche de pantofi bunicei; 150 dolari ghete Insuleted; 250 dolari pantofi de firma
Costum – 700 dolari
Mercedes BLK all-drive – 70 000 dolari
Bilet la film – 10 dolari
Carti în librarie – 25-50 dolari
Bilet autobuz – 2.75 dolari
Ciocolata – 1.5 – 3 dolari pe tableta
Masa la restaurant obisnuit – 25 pâna 40 dolari de persoana
Romania, 1980
Salariul mediu net – în jur de 2500 lei pe luna
Preturi
Pâinea – 3 lei franzela
Lapte – 3 lei litrul
Berea – 5 lei sticla de juma de litru la magazin, 6 lei halba la crâsma
Tigari – Carpati – 4,5 lei pachetul; Snagov – 10 lei pachetul
Pantofi – 100 lei, ghete insuleted – 200 lei
Costum – 800 lei
Dacia – 70 000 lei
Bilet la film – 6 lei
Carti în librarie – 20-30 lei
Bilet autobuz – 2.75 lei
Ciocolata – 2 lei
Masa la restaurant – 30 – 35 lei
Dupa cum se poate vedea, puterea de cumparare în Romania comunista de acum 20 de ani era aproape echivalenta (cu mici exceptii) cu puterea de cumparare din Canada capitalista de astazi. Preturile la produse de acum 20 de ani urmau oarecum acelasi tipar ca procentaj din salariul net cu cele din ziua de azi din Canada. Desigur ca se vor gasi oameni care sa ma contrazica, ca cicolata nu costa atât sau ca ce fel de pâine cumpar eu cu 3 dolari. Nu cunosc extrem de bine preturile la mâncare în Montreal dar ele sînt foarte apropiate de ce am scris mai sus. Si pot sa va asigur ca în Vancouver si Toronto, desi preturile sînt mai mari (mâncarea e mai scumpa în general) si salariile sînt un pic mai mari, asa ca echivalenta ramâne valabila.
Nu cunosc preturile din magazine din Romania de azi, asa ca nu pot face comparatie. Am vrut doar sa subliniez ca puterea de cumparare dintr-o tara comunista de acum douazeci de ani era aproape aceeasi cu cea dintr-o tara capitalista din secolul 21. Si de aici se pot trage o gramada de concluzii.
Disclaimer: Vreau sa va comunic în avans ca ma doare-n spitz de urmatoarele argumente : economie totalitara, regim comunist, economie centralizata, lipsa de produse, libertatea individuala, Dacia nu-i Mercedes, salariile fluctueaza, inflatie, preturi tinute sub control, piata lipsita de libertate, interventia statului în economie, apologia comunismului, si altele din gama ””comunismul nu-i capitalism””
Planificare sau bici?
Scris în decembrie 2007 pe stramosul acestui blog.
***
America nu are prima de porc pentru ca America mananca curcan. Dar cu toate astea nu are nici prima de curcan. In schimb are office party-uri si pentru cei foarte baftosi, ca mine, o saptamana sau doua de vacanta platita de companie. Prima data cand am intrat in sistemul asta fara prime de porc, de Craciun sau de Pasti mi s-a parut un pic curios. Hai, mai, chiar asa? Chiar fara prime de sarbatori? Da, chiar asa. Un prieten din Boston, dezvoltator la Pro/Engineer, mi-a spus foarte amuzat cand m-a auzit ca prima in America se refera strict la productivitate si profit. N-are legatura nici cu curcanul sau porcul si nici cu Easter Bunny. Iar eu am simti-o pe pielea mea! Singurele prime pe care le-am incasat aici au fost exclusiv bazate pe randamentul meu in cadrul randamentului companiei. Si nu muncesc mai mult decat in Romania. Insa muncesc mai intens.
Nu stiu cata lume intelege conceptul asta de intens. Inseamna ca ce poti sa faci in 12 ore muncind lejer, trebuie sa comprimi in 8 ore. Eficacitatea e cheia. Fiecare minut trebuie sa aiba valoare. Daca ajungi sa faci overtime trebuie sa justifici in fata sefului de ce n-ai terminat treaba in alea 8 ore. Pentru ca compania te plateste dublu pentru overtime. Si orice dolar in plus inseamna cheltuiala. Zilele trecute unul din colegi a ramas peste program sa imprime niste planse. Plotterul era lent. A doua zi tehnicienii au schimbat plotterul.
Cum arata eficacitatea in Romania? Prost. La ultima vizita in Romania, prin 2005, i-am facut o vizita unui amic care avea o companie de materiale de constructii. Am vazut intr-un birou o tipa care baga date pe calculator. Un tabel. Foarte lung. I-a luat fetei vreo doua saptamani sa-l faca. Dupa doua saptamani, la a doua vizita, i-am aratat o pagina de internet gratuita unde tabelul ala era disponibil. Stiti cat mi-a luat sa-l gasesc? 2 minute cu nenea Google. Cheia e sa stii sa cauti . Unii nu stiu nici acum. Dar ma abat de la subiect.
Romanul are nevoie de planificare, altfel se afunda in credite pana la gat. Ceea ce nu-i rau. Cu conditia sa faca ceva cu ele. Majoritatea avem credite cat pentru doua vieti. Iar totul e gandit ca bancile sa traga folosul maxim. Cu cat nu poti da inapoi, cu atat mai primesti. Riscul de neplata e acoperit de asigurare. Singura conditie pusa este sa dai inapoi acea suma minima pe care ti-o fixeaza banca. Daca nici p-aia nu poti s-o dai, atunci e groasa rau. O pata pe credit este foarte crunta in societatea asta. Pentru asta ai nevoie de planificare. Romanul ca si chebecul, ca si americanul sau olandezul e tentat sa cheltuiasca. Mult mai mult decat are. Canadianul de rand cheltuie in medie de 1.7 ori mai mult decat castiga. Si canadianul de rand munceste, nu sta prin baruri sau la disco. Dar avand zece carduri de credit la dispozitie esti tentat sa intri in toate. Prima regula a planificarii financiare? Pastreaza un card de credit, maxim doua si inchide-le pe celelalte.
Nu stiu daca in Romania functioneaza inca biroul de rau platnici pentru persoane fizice. Insa va veni si vremea aceea si poate ca cineva ar trebui sa-i explice romanului importanta creditului. Zilele astea toata lumea vrea sa-si ia casa. Putini mai sunt cei care-si fac casa cu banii de buzunar cum era cand am plecat din Romania. Acum o casa la Bucuresti e cam de doua ori mai scumpa decat casa mea din Montreal. Si regulile economiei de piata sunt aceleasi peste tot. Nici macar nu trebuie sa intreb cat e rata la un credit de 200 mii euro. E aceeasi ca la 200 mii de dolari canadieni. Difera doar moneda.
Concluzia e simpla. Aceleasi reguli vor guverna aceleasi probleme.
***
PS Articolul de mai sus e scris în 2007. Daca ne uitam azi în urma, are logica ce ziceam atunci sau am dat-o în gard?
Falimentul portughez
Ma asteptam sa citesc mai multe articole legate de eventuala contributie a României la ajutorarea financiara a Greciei. Dar poate ca cererea Uniunii Europene adresata membrilor ei de a ajuta Grecia, nu se adresa acelor membri care sînt deja în galeata cu finantele. Pâna la urma, a-i cere României sa ajute Grecia e ca si cum a-i cere broastei sa te treaca lacul. Greutatea ajutorului financiar sta oricum pe umerii Germaniei, careia i se cere iarasi sa se simta prost pentru ocupatia din timpul celui de-al doilea razboi mondial si sa sara cu loveaua.
Dar chiar daca presa din Romania nu prea a scris de cererea UE adresata membrilor ei, presa dintr-o alta tara aflata în gaura si caruia i s-a solicitat ajutorul, Portugalia, a remarcat ca sentimentul de vulnerabilitate în fata crizei al propriilor cetateni este foarte mare. În timp ce majoritatea ‘’specialistilor’’ de pe malul Dâmbovitei arata cu degetul înspre Romania ca fiind urmatoarea pe lista (asa ne place noua sa stârnim panica din senin, uitând ca Spania de exemplu are un somaj de 20% ceea ce spune foarte multe despre tunelul în care se afla economia iberica), economistii europeni descriu situatia din Portugalia ca fiind semi-catastrofala în ciuda reducerii ratingului de tara de catre Sandard & Poor’s de la A plus la numai un relaxant A minus. Motivul este acelasi ca al (în ordinea numerelor de pe tricou sau al rahatului bugetar în care se afla) Greciei, Spaniei, Irlandei, Italiei, României sau Bulgariei : au cheltuit (furat, în cazul României si al Bulgariei) mult prea mult fata de cît au produs.
Nu ma pricep la finante si jocuri pe burse dar pâna si eu stiu ca degradarea ratingului de tara duce automat la ridicarea nivelului dobânzilor pe care le plateste statul portughez pt obligatiunile pe care le emite ceea ce va îndeparta investitorii si va atrage speculatorii care pot prabusi finantele portugheze. E ca la bingo: la un moment dat tot va striga unul ‘’bingo’’, va lua potul cel mare si îi va lasa pe restul cu ochii în soare! Si cînd o va face, zdrang, ratingul Portugaliei va fi retrogradat la junk, finantele în gaura, dobânzile platite vor fi si mai mari iar aceasta se va alatura Greciei în grupa tarilor falite. Si eu nu prea vreau asta ca n-am apucat sa vizitez Portugalia.
Deficitul Portugaliei este cu mult mai mare decât cel al Romaniei sau Bulgariei. Romania anunta o noua tinta de 5.9% (daca nu ma însel) saptamana trecuta si toata floarea jurnalismului autohton se lua de guvernul Boc ca nu e în stare sa stabilizeze situatia. În Portugalia însa, deficitul este de aproape 10%, guvernul portughez se împrumuta pâna acum ca sa plateasca dobânzile (nici vorba de vreo plata a vreunei datorii asa ca acum nu mai vrea nimeni sa-i dea bani pentru ca s-a dovedit un bulangiu) iar economia tarii nu e cu mult mai valoroasa decât a Romaniei. Nu au industrie petroliera, nu fabrica dacii Duster, toti fotbalistii ei joaca la CFR Cluj si în afara de vinuri, Cristiano Ronaldo si turism sînt cam anemici prin partile esentiale. Nu ca noi am fi mai breji! Dar macar mai avem ceva drum pâna la fundul sacului.
Portugalia în schimb se afla în pozitia unei gagici care s-a împrumutat la banca sa-si ia tzoale de firma si acum trebuie sa se împrumute la camatari ca sa plateasca dobânzile la banca, pentru ca are un dosar de credit asa de nashpa ca nu mai vrea nici o alta banca sa-i dea bani. Camatarii o sa-i ia pielea mai devreme sau mai târziu. Camatarii sînt speculatorii straini care acum se înghesuie sa cumpere obligatiuni portugheze, of course.
Aici se vede valoarea lui Mugur Isarescu, prea putin apreciatul. Isarescu nu-i absolut deloc prost. Si credeti-ma ca toti factorii de decizie din Romania stiu chestia asta, din cauza asta nu se atinge nimeni de el. Fara politica Bancii Nationale, Romania ar fi fost în galeata exact ca Portugalia. Presa americana avansa suma de 24 miliarde de euro ca fiind necesara Portugaliei, numai în 2010. În 2011 ar urma sa aiba nevoie de alte zeci de miliarde.
De bine de rau, Romania pluteste. De bine de rau, Romania se împrumuta pe piata interna la proprii cetateni, nu umbla în curul gol pe la straini dupa bani si macar respecta niste indici europeni (de exemplu limita datoriei externe a unei tari nu trebuie sa depaseasca 60% din PIB – din ce stiu eu, Romania e sub 60% în timp ce Portugalia e undeva la 110%). Portugalia are doar 10.7 milioane locuitori (jumate fata de Romania) si un PIB 145 miliarde Euro. Prin comparatie, PIB-ul Romaniei e pe la 160 miliarde de euro. Da, uimitor dar producem mai mult decît Portugalia, am luat un împrumut mai mic decât au ei nevoie si am emis mai putine obligatiuni decît au emis ei.
Dar furam mai mult si cumva se echivaleaza într-un final!
Dar sa nu ne bucuram. Spania si Irlanda sînt în aceeasi galeata cu Portugalia. Iar daca astea trei tari (Irlanda, Portugalia si Spania) se alatura Greciei si dau faliment cu finantele publice, tsunamiul va lovi automat si Romania. Si nu doar Romania. Va lovi si Canada, va lovi si SUA fara îndoiala. Diferenta este ca SUA si Canada gasesc oricând în tescherea vreun catralion de dolari ca sa se scoata. Europa Unita însa nu prea.
Si aici e toata buja. Asa cum în SUA sînt banci prea mari ca sa fie lasate sa cada pentru ca destabilizeaza sistemul financiar, asa Europa nu-si permite sa se uite cum dau faliment Grecia, Portugalia sau Spania. Asa ca, bai nemtzalailor, scoateti deshtele din ‘’arschloch’’ si sariti cu banii. Lasati textele si întrebarile retorice din gama ‘’o sa mai vedem vreodata banii înapoi?’’ pe seama francezilor.
Nu, n-o sa mai vedeti banii înapoi dar o sa va puteti cumpara case de vacanta pe incredibilele insule grecesti sau în Maldive la pret de dumping si astfel îndeplini visul Furherului de a ocupa Europa pe termen lung.
Inventatorii Blackberry se tin de prostii
De vreo doi ani de zile, am cumparat un pachet de actiuni la Bursa din Toronto prin intermediul consilierului meu financiar, Royal Bank of Canada. Nimic spectaculos, un portofoliu echilibrat, investit in principal in companii energetice (Suncor si Encana Corp.), IT (Research in Motion – cei care au inventat telefoanele inteligente Blackberry), in infrastructura, sectorul financiar si altele. Practic nici unul din domeniile în care am investit nu controleaza pachetul. Cînd domeniul financiar a luat-o la vale, portofoliul a fost salvat de investitiile in infrastructura si energie. Cînd energia a început sa gâfaie, RIM a anuntat noi modele Blackberry care au saltat actiunile. Si tot asa.
Acum doua saptamani m-am întalnit cu consilierul care-mi administreaza portofoliul – pt ca nu-s genul care sa stau cu ochii pe bursa non stop si sa speculez, prefer sa vorbim la telefon si sa-l las pe el sa actioneze, ca sa vedem cum putem rentabiliza mai bine pachetul de actiuni. Am pastrat doar cîteva actiuni la Research in Motion si am vandut restul, cumparând în schimb mai multe actiuni la companii care activeaza in infrastructura si au multe contracte in desfasurare.
Ei bine, azi dimineata citeam sectiunea de afaceri în La Presse, cînd îmi cad ochii pe un articol: Research in Motion – Balsillie si Lazaridis vând actiuni înainte de cadere.
Foarte contrariat – astia doi sînt sefii cei mari de la Research in Motion – citesc articolul pâna la capat. Si aflu ca cei doi directori au vandut cu doar câteva zile înainte de data anuntarii rezultatelor financiare pe cel de-al doilea trimestru, pachete de sute de mii de actiuni. Care rezultate financiare, de-a dreptul proaste, au dus la caderea actiunilor Research in Motion cu 25% într-o singura zi. Concret, actiunea RIM a pierdut 18 dolari, trecând de la 93.76 dolari per actiune la 75.04 dolari per actiune. Cu ocazia asta, am pierdut si eu 180 de dolari. Si ma socotesc fericit, caci înainte de întalnirea cu consilierul, aveam mult mai multe actiuni RIM.
Ei, faza este ca actiunea celor doi directori care au castigat fiecare cam 2 milioane de dolari vanzând înainte de anuntul rezultatelor financiare, se încadreaza simplu si clar la Inside trading. Adica au avut informatii din interior necunoscute publicului si s-au folosit de aceste informatii ca sa faca niste milioane de dolari. La fel cu toti specialistii pietei financiare, si eu sînt foarte curios sa stiu ce parere au anchetatorii de la Comisia de Valori Mobiliare Ontario, Autoritatea Pietelor Financiare din Canada si Securities and Exchange Commision din SUA, pt ca Research in Motion este cotata si pe Bursa de la New York. Informatiile despre actiunea celor doi provin din rapoartele pe care au trebuit sa le faca catre SEC si AMF.
In virtutea Legii asupra Valorilor Mobiliare, este ilegal ca o persoana care lucreaza în cadrul unei companii si are informatii din interior necunoscute publicului larg, sa foloseasca aceste informatii si sa vanda sau sa cumpere actiuni ale companiei in care lucreaza. Si Legea nu se refera doar la angajati ci si la initiati (avocati sau consultanti ai diferitelor companii care pot ajunge in posesia unor informatii cheie).
Desi probabil actiunile îsi vor reveni, sînt hotârât sa stau cu ochii pe Research in Motion si la prima ocazie favorabila sa ma scap de actiunile lor. De preferinta înainte ca cei doi directori sa fie trimisi în fata justitiei pentru actiunile lor.
Viata privata e pe duca
Azi m-a sunat una din bancile la care am cont ca sa-mi spuna ca mi-au blocat unul din cardurile de debit pentru ca mi-a fost clonat. Pentru ca niste baieti smecheri au încercat sa scoata 500 de dolari din contul meu de cheltuieli curente. Mari prosti! Pai daca ma sunau le-as fi spus sa astepte sa-mi intre salariul. Ironic, sînt abonat la un serviciu de Credit Alert care ma anunta cînd cineva încearca sa faca glume din astea nesarate. Si da, m-au anuntat prin e-mail înca de ieri, aia de la Credit Alert. Numai ca eu nu mi-am setat bine nivelul de detaliere al alertei prin e-mail asa ca serviciul respectiv doar m-a anuntat ca cineva mi-a umblat la dosarul de credit fara sa dea detalii, iar eu am crezut ca-i vreo actiune de rutina cum mai fac bancile de aici. Am aflat azi ca nu exista actiuni de rutina. Cine umbla la dosar, o face cu un scop bine definit.
Acum, eu n-am înteles exact cum s-a prins banca ca nu sînt eu ala care încearca sa scoata banul. Ar fi doua explicatii logice. Prima este ca respectivii au încercat sa scoata prea mult cash de la ATM. Eu n-am scos niciodata atât de multi bani la o singura operatiune din cauza ca nu stau bine în portofel. ATM-urile de aici au prostul obicei sa arunce în clienti cu hartii de 20. Un teanc gros de hartii de 20 de dolari în portofel, ma împiedica sa stau ca lumea pe scaun. Ma gandesc ca hotii aia nu au IQ-ul mai mare decît al unei gaini, altfel foloseau cardul la un magazin în loc sa încerce sa scoata cash. A doua explicatie pentru actiunea bancii ar fi ca hotii au încercat sa scoata bani într-o zona în care eu n-am calcat în viata mea. Ceea ce ma duce cu gandul ca banca stie cam ce obiceiuri am eu si cam pe unde bântui în timpul zilei. Scarry!
Asta-mi aduce aminte de-o discutie pe care am avut-o în Franta, cu prietenii mei stabiliti acolo, despre sistemul bancar nord-american care pare ca se afla cu zeci de ani în urma celui european. Cardurile bancare americane nu au cip electronic ci banda magnetica si sînt foarte usor de clonat. Rata de clonare este atât de mare, încât din 100 de persoane posesoare de carduri bancare, 63 au trecut prin cazuri de furt de identitate sau debitare neautorizata a contului. Si se pare ca bancile de aici pur si simplu nu vor sa investeasca în sisteme de securitate. Abia de curând au aparut carduri de credit cu cip electronic, însa nu toate bancile ofera asa ceva. Majoritatea prefera sa blocheze contul sau sa te faca sa platesti servicii de Credit Alert, în loc sa investeasca în protectia clientului. Un amic îmi povestea ca a vazut cum i-au plecat 2500 de dolari din cont în timp ce el era logat pe serverul bancii prin internet banking. A sunat imediat la banca si aia au anulat tranzactia. Am ramas traznit cînd am auzit. Cum adica, sînt oameni care au 2500 în cont?
O alta chestie diferita de Europa: daca nu vrei sa te trezesti cu conturile blocate si fara acces la banii din salariul nevestii, trebuie sa anunti banca cînd pleci în strainatate. Si companiile de credit VISA si MASTERCARD, daca ai de gând sa folosesti cardurile în afara Canadei. Acum doi ani m-am trezit cu accesul la cont blocat cînd am încercat sa scot bani în Romania, pt ca uitasem sa anunt banca. Adica nu uitasem. Nu am stiut ca trebuie sa-i anunt! Am aflat dupa ce ne-am pizdit reciproc la telefon pe 1 dolar minutul. Eu ca sînteti boi ca blocati aiurea banii, ei ca bou esti tu ca nu ne-ai zis ca pleci. Si de fiecare data cînd platesc biletul de avion cumparat din Romania pt soacra-mea, desi completez o gramada de maculatura ceruta de banca din Romania – sta-le-ar în gât formularele sa le stea – VISA ma suna si ma întreaba ce mai fac si daca pot sa le recit ultimile 5 operatiuni cu cardul, din memorie. Si nu, n-am voie sa trag cu ochiul, trebuie sa le zic pe loc! Si daca reusesc, uau da’ ce memorie aveti domnu’ Stash. Ia sa ne recitati acuma ce plati ati facut în Romania în ultimul an. De fiecare data ma suna, am ajuns sa cred ca au prins drag de mine!
La început eram onorat de atentia si grija care mi se purta, mai ales ca mereu ma sunau gagici. Dupa un timp am realizat ca totusi nu-i normal sa anunt eu diverse institutii canadiene cam pe unde ma poarta pasii. Daca într-o zi ma duc la masaj erotic în Mexic si afla banca? Ha? D-aia nici nu ma duc la curve, mi-e frica ca p-orma daca vreau sa închid un card bancar, o sa ma pârasca la nevasta. Bine, stiu ca ei au oricum o super baza de date despre mine si ca probabil stiu si ce temperatura avea laptele pe care l-am supt la sânul mamei. De exemplu, una din întrebarile de control cînd discut cu ei este ‘’Care-i numele de fata al mamei tale?’’ Si nu, nu eu am fixat aceasta întrebare, este aleasa de compania respectiva. E posibil ca atunci cînd am semnat contractul sa fi scris acolo numele de fata al mamei, dar ceva ma face sa cred ca nu. Au aceasta informatie din alta parte. Daca ma gândesc ca abia mama daca îsi mai aduce aminte de numele ei de fata tinand cont ca s-a casatorit acum 40 de ani, dar eu trebuie sa-l stiu fara gres, ajung la concluzia ca traim într-o lume în care individul si-a pierdut mult din intimitate O alta întrebare de verificare de zece puncte este ‘’În ce oras s-a nascut tatal tau?’’ În concluzie ar fi bine sa va cunoasteti familia la perfectie, cînd faceti afaceri cu bancile canadiene.
Si ca sa ne întoarcem la viata privata si teoria conspiratiei, vreau sa va spun ca nici nu-i greu pentru guvern sa stie absolut tot despre mine. Folosesc GPS, folosesc telefon celular, internet, platesc cu cardul la statii de benzina, cumpar bilete de avion prin internet, platesc taxe, etc. Filmele alea cu baietii rai de la guvern care stiu tot ce misca despre cetatean, nu-s chiar lipsite de realitate.
Sa punem o pila
Iulia Stancu, redactor Life Style la Ziarul Financiar din 2005 si autoarea celebrului interviu publicitar ‘’Fotbal pe acoperisuri’’ în care peria imaginea managerului general al Lindab Romania, Andrei Sulyok, a anuntat astazi prin e-mail ca paraseste Ziarul Financiar, plecînd într-o directie necunoscuta. Va reamintesc ca articolul cu pricina a fost foarte dezbatut pe Cafeina.ro sub titlul “Balada pastorului batran”.
Din faptul ca Iulia Stancu nu precizeaza destinatia, rezulta ca este ultima victima a recesiunii în presa româneasca. Ultimul articol semnat de ea în ZF dateaza din 28 iulie 2009.
De ce e importanta stirea asta? Nu e, dar o dau în speranta ca o angajeaza Lindab Romania la departamentul de PR. Andrei, esti pe receptie?
Consolidarea creditelor
Era o vreme în care taxele si dobanzile de la credite nu contau prea mult. Însa zilele astea cam toata lumea este cu ochii pe finantele personale, mai ales ca multi sînt îndatorati pe la banci. Mai jos voi încerca sa prezint câteva idei asupra modului în care creditele pot fi tinute sub control. Fiind inginer si nu finantist, bineînteles ca parerile de mai jos nu sînt “state of the art” în materie de finante. Sînt doar pareri personale!
În timpurile astea cacacioase pe care le traim, cei care se trezesc fara bani au tendinta sa apeleze la credite, fie ele de consum sau carti de credit. Dar bancile au cam strans surubul diminuînd atat sumele care pot fi împrumutate dar si marind în acelasi timp dobanzile. Caci trebuie sa-si recupereze de undeva pierderile. De unde nevoia de obiceiuri sanatoase când vine vorba de credite nasoale.
Exista un punct dincolo de care cineva care a împrumutat bani de la o banca se transforma din platitor în supravietuitor: cînd acel cineva începe sa se concentreze mai mult asupra platii lunare, a ratei, în loc sa se concentreze asupra platii totale. Pentru ca bancile nu cer niciodata mai mult de o suma minima care reprezinta rata, dar care poate transforma clientul bancii în finantator al acelei banci. Daca concentrarea se face catre plata sumei integrale si nu a sumei minime, atunci se va cunoaste ceva. De nu, clientul se va afla în modul de supravietuire si atat. Bineînteles, pentru a face asta trebuie ca acel client sa caste ochii când semneaza actele si sa refuze creditele care presupun penalizari pentru achitarea în avans.
Stategia creditului e simpla: nu trebuie facute credite pentru cheltuieli zilnice gen mancare, restaurant, benzina, etc. Creditul de consum care a fost introdus în Romania este principalul vinovat pentru îndatorarea romanilor. Pentru ca foarte, foarte multi dintre ei au luat creditul ca sa-l sparga pe chestii pe care le-ar fi putut cumpara oricum cu banii jos. Creditul este dedicat finantarii unor cheltuieli majore gen masini, case, finantarii de studii si asa mai departe si nu cumpararii de aspiratoare si televizoare.
Daca vorbim despre carti de credit, strategia bancilor este absolut criminala. Clientii care-si achita factura cartii de credit integral, beneficiaza de ceva ce se cheama « perioada de gratie ». Adica daca clientul a cheltuit 1000 de lei si poate achita integral suma înainte de sfarsitul perioadei de gratie de 25 de zile, nu va plati nici un ban ca dobanda. Dar cei care nu pot achita acea suma, sînt jupuiti la sange caci orice leu cheltuit apoi va fi purtator de dobanda chiar din secunda cheltuirii lui. Daca sînteti datori la banca de pe-o luna pe alta si va cumparati cu cartea de credit niste cartofi prajiti, veti plati dobanda înainte sa apucati sa gustati cartofii aia. De ce? Pentru ca asa functioneaza cartile de credit. Scrie acolo, pe contractul vostru, cu literele alea mai mici ca puta de furnica si care trebuie citite cu lupa.
Solutia: trebuie sa aveti doua carti de credit. Daca nu puteti plati balanta integrala, nu mai folositi acel card. Folositi celalalt card, pe care-l puteti achita integral în fiecare luna. În felul asta va cumparati cartofi prafjiti fara sa platiti dobanda. În cazul în care aveti de cheltuit pe neasteptate o gramada de bani – sa zicem o reparatie auto, folositi primul card. Chiar daca platiti dobanda la el, e mai bine sa nu va afectati cardul ala pentru cheltuieli zilnice. Si mai ales, este de dorit sa aveti unul din cele doua carduri cu o dobanda promotionala, daca-i posibil.
P-orma, foarte multa lume asteapta sfarsitul lunii sau factura de la banca pentru a plati. Strategie gresita! Cum am spus, bancile încaseaza dobanda în fiecare zi pentru balanta care n-a fost platita integral. Daca clientul va plati când are banii si nu cînd îi vine factura, de multe ori va plati mult mai putina dobanda. Alta metoda de economisire este cumpararea de articole aproape de data de facturare a bancii, caci iarasi dobanda nu va avea timp sa se acumuleze. Daca aveti de cumparat un frigider cu cardul de credit, faceti-o spre sfarsitul lunii si apoi platiti ratele devreme în fiecare luna. Dobanda va fi foarte mica.
Exemplu: doi clienti care au balanta de pe-o luna pe alta de 2000 lei si 15 la suta dobanda, fac o cheltuiala de înca 3000 lei. Unul o face pe data de 5 a lunii, celalalt pe data de 25. Primul va plati dobanda în jurul a 57 lei în timp ce al doilea va plati aproximativ 30 de lei.
Cum spuneam, sînt doar parerile mele!
