Înca de pe vremea cînd eram puber si începeam sa ma izbesc de institutiile democratice originale ale regimului Iliescu, am observat ca legile în Romania sînt facute la deruta. Exact ca si cu sistemul votului uninominal din zilele noastre, legile din Romania sînt mai întai votate si apoi aplicate, fara ca vreunul din legiuitori sa aiba o minima idee daca sînt bune la ceva, daca ajuta cu ceva societatea sau mai mult o încurca.
Cel mai tare ma distra cînd aveam treaba pe la Directia de Finante ca sa cer informatii despre o lege nou scoasa si primeam mereu acelasi raspuns stupefiant “Nu stim înca, asteptam metodologia!”. Fraza asta magica îmi suna ca ceva scos din cartile de scoala. Metodologia! Fti atenti cum suna: Me-todo-logi-a! Nu trebuie sa va mai spun ca habar n-aveam ce-i cu metodologia asta, în capul meu era simplu: a fost data o lege? A aparut în Monitorul Oficial? Pai, se aplica, nu? Functioneaza!
Esti prost! mi se spunea cu dragoste la Directia de Finante. Nici o lege nu poate fi aplicata fara metodologie! Pai bine, bre oameni buni, ce-i cu metodologia asta de-i asa de importanta ca opreste o lege de la aplicarea ei, chiar daca a fost publicata in MO?
Fii atent acilea, îmi zicea madama. Metodologia explica cum se aplica o lege! Întelegi? Adica noi nu stim cum sa interpretam legea, pana nu iese metodologia care sa explice cum se interpreteaza, îmi explica ea rabdatoare ca unuia cazut din Luna. N-am priceput din prima, marturisesc spasit. Nici din a doua. Abia cînd contabilul meu a început sa-mi explice ca toate legile si ordonantele sînt asa, numai de orientare, si ca de fapt toata baza e în metodologia care e facuta de specialistii ministerului, am înteles. Adica vedeti voi, în Parlament se afla niste oameni care n-au nici o legatura cu realitatea. Desi lucreaza în grupuri parlamentare care au oarece legatura cu meseria lor de baza, ei oricum nu se pricep la nimic. Asa ca atunci cand studiaza o lege în comisii, nu pricep mare lucru din ea, colegii lor care o voteaza în plen nu pricep nici ei, asa ca la urma, dupa ce legea e promulgata si publicata în Monitorul Oficial, vin niste baieti destepti care explica la pulime cum se interpretreaza si aplica ceea ce au gandit ratatii aia din Parlament.
Si pentru ca toate astea trebuiau sa poarte un nume, li s-a spus metodologie!
Pentru cineva care sta deoparte, în afara sistemului, si urmareste reactiile în lant din cazul Madoff, este ca si cum ar asista la un film. It’s fucking unbelievable! Nici cel mai tare scenarist n-ar fi putut imagina atatea chestii deodata. în fiecare zi se aduga pe lista perdantilor noi si noi nume care de care mai sonore. Azi s-a anuntat ca un mare bancher francez s-a sinucis în biroul sau din Madison Avenue, tainu-si venele ca un arisocrat de clasa. Ceea si era, caci Rene-Thierry Magon de la Villehuchet era membru al uneia din cele mai vechi familii din Franta si facea afaceri cu crema aristocratiei europene. Printre clientii lui se numara familia regala din Monaco, duci, printi si urmasi ai nobililor cu sange albastru din Rusia pana în Spania.
Pe de alta parte, pe la colturile din Wall Street au început sa se faca pariuri ca pierderile raportate de Madoff, de cincizeci de miliarde de dolari este de neconceput în materie de pierderi. Nimeni nu poate pierde chiar 100% zic expertii în finante. Si într-adevar, în conturile companiei lui Madoff au fost gasite înca 300 de milioane – peanuts fata de pierderi – iar averea imobiliara a lui Madoff este estimata la cel putin doua miliarde de dolari. S-a descoperit ca gagiul detine mult mai multe proprietati fata de cat se credea si are o adevarata flotila de iahturi de lux. Mai este banuit si ca si-a îndesat o parte din banii personali prin paradisuri financiare si banci straine.
Profesori din universitati de prestigiu au facut calcule complicate din care a reiesit ca pierderile de 50 de miliarde includ si dobanzile pe care trebuiau sa le încaseze clientii, nu doar capitalul. Cica pierderile reale, curate, banii evaporati care au fost numarati pana în momentul asta sînt 7 miliarde. Sa-ti stea mintea în loc! Rechinii financiari sînt ca si camatarii aia mafioti ai lui Al Capone. Ei socotesc pierderile incluzand cat trebuiau sa încaseze, nu doar capitalul investit.
Ancheta de pana în clipa de fata arata ca pana si Comitetul Olimpic International a pierdut bani la Madoff, alaturi de fundatia de caritate a lui Spielberg care si-a vazut maturate 75% din fonduri!! Expertii FBI au descoperit ca schema lui Madoff a început foarte natural. Pe la jumatatea anilor 60, tipul s-a jucat la bursa cu niste bani care nu erau ai lui. Si ca nu erau ai lui nu-i nimic! Erau fonduri ale unor clienti institutionali (organizatii guvernamentale, etc). În disperare de cauza si pt ca bursa mergea prost, a început sa promita randamente superioare fata de ceea ce oferea bursa. Si pe masura ce atragea noi clienti, îi platea pe aia vechi. Dar la o bucata, dupa ce iesise din clinci, s-a lacomit si a început sa bage si el mana pana la cot.
Numai ca Madoff a facut o greseala simpla. N-a vazut cand e cazul sa se retraga. Nu din cauza ca clientii lui si-au pierdut încrederea în el s-a prabusit schema lui, ci pentru ca toata lumea a avut nevoie de bani în acelasi moment. Adaugat la pierderea reala de pe bursa americana, de 36%, totul s-a dus naibii. Oricum, eu stau cu ochii pe cazul asta sa vad cine-si mai taie venele. Nu m-ar mira sa aud ca Bill Gates nu mai are nici un ban din cauza lui Madoff. Mai stii ce surprize rezerva viitorul?
PS Azi State of California a anuntat ca peste doua luni va fi în faliment daca nu primeste o infuzie de 42 de miliarde! Vorbim aici despre Stat, nu despre vreo companie! Olelei, ce tsunami va isca chestia asta. Or sa ajunga cetatenii sa împrumute statul cu bijuterii si bani, cum au facut sud-coreenii. Sau poate nu, ca vorbim aici despre americani.
O stire micuta, strecurata pe fluxul agentiilor de presa, mi-a atras atentia : prestigioasa universitate Harvard a pierdut în ultimile patru luni peste 8 miliarde de dolari din fondul sau de scolarizare. Initial am ramas traznit, crezand ca a gresit careva niste cifre. Asa ca m-am apucat sa caut detalii. Asa am aflat ca Harvard beneficiaza de un fond de 36 de miliarde de dolari care este investit în banci si pe bursa si din castigurile caruia se finanteaza studiile, burse, salarii si cheltuieli legate de administrare. Asta în conditiile în care Harvard este una din cele mai scumpe universitati din lume, un an complet de studii învartindu-se între 40 si 80 de mii de dolari americani. În plus univeritatea beneficiaza de donatii generoase din partea unor grei ai vietii politice, sociale si artistice din SUA. Caci multi i-au calcat pragul, de la Barack Obama pana la Jodie Foster.
Acu’ stau si eu ca ciobanul rezemat în bâta si ma întreb : voi va dati seama ca Harvard are fonduri care rivalizeaza cu bugetul Romaniei pe câtiva ani? Nu e amuzant ca au pierdut 8 miliarde de dolari desi acolo predau premianti Nobel în economie? Pai daca nici aia n-au vazut-o venind, ce pretentii sa mai avem de la industrie si banci?
Ma distreaza ca au anuntat ca vor trebui sa taie din salariile profesorilor ca sa recupereze din pierderi. Ce salarii au aia, frate, de s-au gandit la aceasta metoda ca la una de recuperare? Sînt platiti ca Jay Leno or what?
Fac afaceri cu mai multe banci si în criza asta în care se pare ca intram, cam toate încearca sa tina pe langa ele cei mai buni clienti. Sau ma rog, clienti. Punct. De la una din bancile astea am si o carte de credit si o linie de credit. Acu’ vreo doua luni mi s-a pus pata pe ei, nu mai tin minte de ce, si am platit ambele credite. Dupa care n-am mai folosit nici cardul si nici linia.
Dupa o luna mi-au trimis oferta de refinantare, cu dobanda mai mica si suma mai mare. Am refuzat politicos. Dupa o luna jumate’ m-au sunat sa-mi povesteasca despre nu’s ce produs bancar exceptional. Am refuzat politicos.
Azi am primit prin posta un pliant în care ma anuntau ca am strans nu mai stiu cate puncte de credit – vreo 11 mii – si ca le pot schimba contra unui iPod Touch de 8 GB. Am ramas foarte surprins, asa ca am sunat la departamentul lor de relatii cu clientii. Mi-au spus ca nu-i nici o facatura, ca e “no strings attached” si ca totul se datoreaza cardului meu de credit care era cu puncte recompensa si eu nu stiam. M-am uitat pe contractul cu ei, asa este! Mi-au spus sa trec pe la unul din partenerii lor – Futureshop, BestBuy, etc – cu certificatul cadou care era inclus în plic si sa-mi ridic iPod-ul.
He, he! De data asta n-am mai refuzat, ca trebuia sa fiu nebun 
Zilele astea, în functie de timpul disponibil ma voi înfiinta la unul din magazinele alea si îmi voi ridica iPodul. Sînt curios daca chiar e fara obligatii. Nu prea vad cu ce m-ar lega de banca, ca nu semnez nimic, poate doar de primirea sculei. Dar cert e ca îmi voi lua o lupa cu mine sa citesc toate textele scrise cu scrisul ala mic de tot. Nu de alta, dar nu vreau sa ma trezesc ca în schimbul gadgetului va trebui sa platesc o dobanda mai mare la eventuale credite.
Vad eu! Dar cert ca e e cam bizara treaba! Bancile încep sa dea cadouri ca sa te tina langa ele. Oare vine sfarsitul lumii?
Guest post by Abaddon
Pornind de la o replica la postul lui stash despre boarfe si nimicuri, m-am uitat rapid pe unul din cele mai misto bloguri din lume, Freakonomics. Cand a aparut cartea, am citit-o intr-o dupa-amiaza pe plaja, nu am putut s-o las din mana si era sa ma aleg cu o insolatie de zile mari, dar a meritat. V-o recomand cu caldura — de la plaja aia mi se trage! — cel putin celor care pot sa citeasca in engleza. Ceilalalti, organizati demonstratii publice ca sa se traduca in romaneste. Sau, invatati engleza!
Acum, Freakonomics e un blog pe site-ul lui The New York Times, de care americanii spun ca e cel mai bun ziar din lume, ba chiar din America. Eu nu sunt de acord cu ei, dar sa-i lasam in plata Domnului, a domnului Paulson, deocamdata.
Apropo de articolul de azi de pe freako, despre o dilema formidabila: daca sa economisesti sau sa cheltui in climatul economic actual din lumea industrializata.
In primul rand, desigur, trebuie sa ai ce sa cheltui — sau sa economisesti.
Bun, acum daca tot am stabilit asta, sa va dau exemplul meu personal. O decizie corecta, corectata, la randu-i, de o decizie tampita:
Sunt platit in dolari americani (ce fraier, si Abaddon asta, veti spune, iar eu nu pot sa va contrazic…) dar traiesc intr-o terta tara, evident nu Romania. Numai ca eticheta de fraier e mai noua. In 2001, in vara, a fi platit in dolari, era echivalent cu a fi in al noualea cer financiar, mai ales in tara respectiva, unde moneda locala, sa-i spunem dublonul, era un rahat cu ochi in fata atotpunernicului parai. Deci, iunie 2001, un dolar=41 de dubloni. Abaddon, hulpav, se gandeste sa-si schimbe masina, care avea numai doi ani vechime, culmea, cu exact acelasi model si capacitate, chiar si aceeasi culoare, numai ca face-lifted, mai smecher, cu xenoane, piei, si alte cruise controluri. Zis si facut, se duce la dealership, si aranjeaza trampa. Dau masina veche de doi ani (pe care o cumparasem cu cash in 1999) si ramane sa mai pun diferenta, inca vreo 10 mii de dolari in dubloni. Valoarea totala a masinii noi ajungea pe undeva pe la 21 de mii de dolari in moneda locala (ce vremuri!) Toata lumea, inclusiv, consoarta, imi sare in cap, ai innebunit? De ce nu o iei in rate, leasing, sau cum s-o mai numi. De ce cash? In loc sa folosesti banii aia in urmatorii trei sau cinci ani la altceva? Daca dolarul continua sa creasca, asa cum o facuse vreme de cinci ani, intre 1996-2001? Abaddon, insa nimic. Si o ia cu cash, pentru ca nu-i place in principiu sa aiba datorii si rate, si sa plateasca dobanzi rechinilor din industria financiara.
OK, fast forward 2004, trei ani mai tarziu. Dolarul nu mai e 41 de dubloni, ci 24! Cum masina as fi cumparat-o in dubloni, va dati seama ca as fi platit ratele tot in dubloni vreme de trei ani, ceea ce ar fi dus, cu tot cu dobanzi, la un pret dublu in dubloni (ce joc de cuvinte, bre!) fata de cel plaitit cash.
Deci, exemplul nr.1, avantaj Abaddon, care se rasfata un soarele dupa amiezii, uitandu-se la limuzina lui.
Exemplul nr. 2, e cumva complementar exemplului nr. 1: tot in iunie 2001, cand Abaddon scoate cei 10 mii de dolari in dubloni locali ca sa-si achite taraboantza cash, ii mai raman in contul de la banca din tara respectiva 15 mii de dolari.
Consoarta ii sugereaza sa schimbe toti dolarii ramasi in cont in dubloni locali, la rata de 41 pentru un dolar si sa-i tina in banca, dar in dubloni. Abaddon refuza, superior, increzator in puterea magica a dolarului.
Fast forward 2008, iunie, cand un dolar valoreaza 41 de dubloni — ha-ha, nu 41, ci invers1 14 dubloni, iar dobanda minuscula pentru cei 15 mii de coco lasati in dolari in banca nu acopera nici o fractiune din devalorizare. Daca asculta de consoarta, Abaddon ar fi avut acum 615 mii de dubloni in banca, pe cand asa, daca i-ar schimba acum, ar primi pe ei 210 mii.
Cum spuneam mai sus, o decizie corecta, corectata, imediat de o decizie tampita.
Criza care zguduie Statele Unite în aceste zile este o criza financiara, nu una economica. Acum, toti în cor: criza din aceste zile este una financiara, nu economica. Chiar daca ele se influenteaza reciproc, finantele si economia sînt doua chestii separate. Este ca si cu istoria si geografia. Este clar ca sînt doua discipline separate, cu toate acestea un bun istoric trebuie sa aiba cunostinte solide de geografie. Si invers.
Este întotdeauna uimitor sa observ cum oameni bine pregatiti în general, fac confuzii groaznice între criza actuala de pe pietele financiare si economie. Si nu doar meseriasii de la TVR sau Antene ci si specialisti de la televiziunile americane sau canadiene. Probabil ca s-au vorbit toti între ei sa induca în eroare telespectatorul si sa creeze panica.
Criza financiara actuala, o criza a creditului, a prins amploare datorita unui fenomen numit în cartile de economie efect de levier. Ce este acest efect de levier si cum a ajuns el sa sape la fundatia celor mai solide banci americane? Voi încerca sa explic în cele ce urmeaza.
De ce ipotecile au daramat bancile?
Sa spunem ca cineva a cumparat o casa de 100 mii de dolari – o sa iau dolarul ca moneda de referinta pt ca-i mai simplu de explicat. Cand au cumparat casa, au pus avans la ea 5 mii de dolari. Deci ipoteca pe casa se ridica la 95 mii de dolari. Aceasta ipoteca este asigurata de catre banca, la o companie de asigurari. Sa zicem ca este asigurata la AIG.
Daca în momentul cand acel cineva si-a cumparat casa, economia mergea brici, valoarea casei va creste. În cinci ani de exemplu, casa va valora 120 de mii de dolari. Pentru ca vor fi multi care îsi vor permite sa o cumpere, deci va functiona legea cererii si a ofertei. Daca cel care a cumparat-o ar vinde casa, ar iesi în castig cu 20 mii de dolari dupa ce si-ar plati ipoteca la banca (120 mii dolari minus 95 mii dolari minus 5 mii avansul lui la casa). Acest castig fantastic se datoreaza efectului de levier. Este ceea ce s-a întamplat si în Romania imobiliara! Gratie îndatorarii, este posibil ca cineva sa-si mareasca castigurile si sa se îmbogateasca. în cazul prezentat aici, efectul de levier are un raport de 20 (adica valoarea casei – 100 mii dolari – împartit la valoarea avansului – 5 mii dolari).
Sa transpunem acum acest exemplu la bancile americane. Sau la oricare alta banca din lumea asta, inclusiv din Romania. O banca obisnuita poate avea raportul efectului de levier între 20 si 50. Adica bancile pot detine active cu pana la 20 – 50 de ori mai mari decat banii pe care îi au efectiv. Exact ca acel cineva care are o casa, numai 95% din valoarea ei e platita de altii, el urmand sa returneze împrumutul din castigurile viitoare.
Cand economia merge de zbarnaie, castigurile bancilor sînt fantastice. Euforia domina piata financiara! Uitati-va în Romania cate banci au facut zeci de miliarde cand economia merge. Cate banci si-au deschis zeci sau sute de filiale in toate cartierele, pentru ca economia merge. Si cand economia merge, bancile fac profit cu baculanta. Dar oare ce se întampla cand economia merge prost?
Sa ne întoarcem la cazul cu casa, prezentat mai sus. Daca economia merge prost, oamenii nu au bani si atunci nu se baga la cumparat case. Atunci valoarea casei scade. Daca valoarea casei scade sub 95 mii de dolari, ala care a cumparat-o ar face mai bine sa predea cheile bancii. Pentru ca va plati ceva ce valoreaza mult mai putin decat valoarea ei pe piata. Dar banca n-ar trebui sa piarda cand se trezeste cu casa. Pentru ca o va vinde si asiguratorul ei, în cazul nostru AIG, va plati diferenta.
Este exact ce se întampla în aceste momente cu sistemul financiar american.
Institutiile financiare au o asemenea rata a efectului de levier, încat diminuarea valorii activelor pe care le detin le împinge în faliment. Cu cat rata efectului de levier este mai mare, cu atat îndatorarea lor la alte institutii este mai mare si cu atat mai mari sînt pierderile lor. Asa ca se adreseaza asiguratorilor lor. Cum ar fi AIG. Care sufocata de cererile bancilor e în pragul colapsului.
Acest efect de domino a obligat guvernul american sa creeze acest fond de urgenta de 700 miliarde de dolari. Fondul reprezinta asigurarea tuturor investitiilor riscante facute de banci. Cei 700 de miliarde reprezinta o suma colosala. Ca sa va faceti o idee de ordinul de marime, comparati-o cu costul razboiului din Vietnam – în dolari actuali – care este de 694 miliarde sau cu costul razboiului din Irak pana în acest moment – 420 miliarde de dolari.
Unde se situeaza Europa si Romania?
Riscul este absolut enorm în Europa, chiar comparativ cu SUA. Deutche Bank are o rata a efectului de levier de 50. Rata sa de îndatorare este de 200 miliarde de Euro, echivalentul a 80% din PIB-ul Germaniei!! Iar banca engleza Barclays Bank, cu o rata a efectului de levier de 60 are o datorie neta de 1,300 miliarde de lire sterline, aproape cat PIB-ul Marii Britanii. 1,300 miliarde de lire sterline este de vreo trei ori si jumatate mai mult decat fondul de urgenta propus de Bush.
Despre Romania nu am date concrete. Dar nu pot decat sa banuiesc ca nu au cum sa fie foarte diferite fata de cele ale bancilor de pe plan mondial. Sînt convins ca si bancile romanesti au active care depasesc de cateva zeci de ori banii pe care-i au. În acest context, declaratiile cretine ale politicienilor romani cum ca Romania nu va fi afectata sînt de-o demagogie fara margini. Sau poate e doar proasta informare.
Nota: Articol bazat pe cursul obligatoriu de economie care se preda în universitatile canadiene si pe date culese de pe portalul financiar argent.canoe.com
