Ieri am iesit la ski cu niste prieteni, printre care si Ramon, fostul meu coleg. Trebuie sa recunosc ca nu în fiecare zi îti este dat sa vezi un mexican facînd figuri cu snowboardul pe pantele înzapezite ale muntilor, în principal pentru ca sportul lor favorit pare sa fie bautul si rapitul de persoane.
Anyway…a fost prima mea zi de ski din sezonul asta care a fost cumplit din punct de vedere al conditiilor meteo. Probabil ca a fost si ultima, daca iau în considerare ca la ultima coborîre, am vrut sa ma dau viteaz si în loc sa cobor panta în slalom, am coborît ca în proba de ski alpin – viteza. Mi-a iesit brusc în cale un pustan, am încercat sa-l evit însa aveam viteza mult prea mare, schiurile mi s-au pus de-a curmezisul pantei si concluzia franei bruste a fost ca am facut o tumba în aer, de toata frumusetea si am aterizat mai putin frumos exact în umarul stîng. Viteza plus greutatea personala si zapada batatorita mi-au indus o asemenea durere, încat cred ca mi-am pierdut cunostinta cîteva secunde, moment în care s-au oprit vreo doi neni sa vada daca n-am trecut în lumea cealalta.
Nu trecusem si m-am ridicat chiar repede în picioare, dar am fost naucit. Umarul e relativ bine, în sensul ca nu mi l-am rupt, dislocat sau luxat, dar cazatura a fost atat de nasoala încît nu-mi pot misca deloc mana stînga. Daca încerc s-o fac, ma iau niste dureri de îmi vine sa urlu. Partea buna e ca dupa cazatura, fiind încalzit, mi-am miscat mana sa vad daca nu mi-am rupt ceva si totul e la locul lui, adica pot misca mana si n-am nici o coasta rupta. Plus ca nici nu s-a umflat.
Dar ma doare de-mi iau cîmpii. Ma tratez cu niste anti-inflamatorii, BenGay si pain killers. Daca nu ma lasa, o sa trebuiasca sa vad un doctor, asta-i sigur. Tinand cont însa ca totusi pot misca bratul, ridica mana pana dupa cap, etc, chiar si cu dureri mari, as spune ca trebuie sa ma consider fericit ca e doar atat. Puteam sa-mi rup gîtul!