În luna August 2008, revista National Geographic – editia americano-canadiana – a publicat un articol despre imperiul persan si despre influenta lui asupra Iranului de astazi. Cu poze, harti, reportaje de la fata locului si tot tacâmul. În acest articol, la un moment dat se spunea (citez din memorie, aproximativ)
Conceptul de libertate si drepturi ale omului nu au aparut în Grecia antica ci în Iran, în secolul al saselea B.C. sub împaratul Cyrus cel Mare, întemeietorul primului imperiu persan. Scrieri parvenite pana în zilele noastre, îl arata pe Cyrus ca un tip umil si bun la suflet care a eliberat sclavii evrei ai Babilonului, trimitându-i înapoi la Ierusalim sa-si reconstruiasca templele cu banii pe care tot el i-a dat. Cyrus a întemeiat ceea ce s-ar putea numi primul imperiu tolerant din istorie, banand sclavia si lasandu-i pe supusii sai sa aleaga daca se vor supune lui sau autoritatilor locale. Ca urmare a guvernat peste 23 de popoare diferite, unite într-un imperiu pe care Darius I avea sa-l extinda de la Mediterana la fluviul Indus.
Sau ceva în genul asta.
Ei bine, partea asta din articol mi s-a parut cam umflata cu pompa, dar nu am realizat exact ce anume m-a zgandarit la lingurica : faptul ca Cyrus a fost de fapt un pampalau într-o vreme în care daca nu erai un dur îti pierdeai tronul si puneai capat dinastiei tale sau cheastia asta cu drepturile omului si eliberarea sclavilor evrei. Dar nu mi-am batut capul prea mult, caci sînt baiat mare, mi-am format deja parerile si nici n-am timp sa ma gandesc la toate celea.
Însa în numarul sau din Decembrie 2008, printre alte scrisori ale unor americani idioti care n-au deschis o carte de istorie în viata lor si au luat totul de bun – majoritatea laudau articolul si chiar presupuneau ca întemeietorii Statelor Unite s-au inspirat probabil din Cyrus cel Mare – National Geographic avea sa publice o scrisoare primita de la un român stabilit în Stanford California, pe numele lui Adrian Ion, în care acesta pune lucrurile la punct
Afirmatia conform careia Cyrus ar fi ‘”banat sclavia si opresiunea de orice fel” e bazata probabil pe o traducere gresita a textului original. O traducere mai atenta arata ca de fapt Cyrus nu i-a fortat pe oamenii liberi sa devina sclavi ai nobililor persani. Cei care erau deja sclavi, probabil ca au ramas sclavi si sub noua oranduire, e greu de crezut ca au fost eliberati. Ideea ca Cyrus ar fi emancipat sclavii este în cel mai înalt grad suspicioasa. La fel ca si afirmatia ca Cyrus i-ar fi lasat pe supusii lui sa aleaga între coroana si nobilime. Cyrus a fost un mare conducator, dar haideti sa nu umflam lucrurile si sa exageram interpretarea faptelor istorice.
De unde se vede ca si granzii dau uneori cu bâta în balta. Ah, si înca ceva: se pare ca în scolile americane, istoria Iranului – cu imperiul persan cu totul – e banata, nu se preda nimic în scoli. De unde si incultura americanilor la partea asta de istorie despre care ei au învatat uitandu-se la “Alexander the Great” si “300”.
TAMPA, Fla – Deep-sea explorers who found $500 million in sunken treasure two years ago say they have discovered another prized shipwreck: A legendary British man-of-war that sank in the English Channel 264 years ago.
The wreckage of the HMS Victory, found below about 330 feet of water, may carry an even bigger jackpot. Research indicates the ship was carrying 4 tons of gold coins when it sank in storm, said Greg Stemm, co-founder of Odyssey Marine Exploration. The HMS Victory was returning from Lisbon, Portugal, and was probably transporting 100,000 gold Portuguese coins for merchants, according to Odyssey’s research. The ship had sailed there to help rescue a Mediterranean convoy blockaded by the French in the River Tagus at Lisbon.
SURSA: MSNBC
Astia or gasit antidotul la recesiune. O nava din asta plina cu monede din aur de acum cateva secole si s-a rezolvat bugetul pe un an de zile. Oare Romania o avea si ea niste galioane din astea scufundate pe undeva? Nu de alta, dar or ajunge politicienii sa nu mai aiba de fura si poate încep cu ce a pierdut Stefan cel Mare.
Va dati seama ce mândri trebuie sa fie englezii acum? Tot navele reginei Victoria, alea de faceau contrabanda cu opiu în China si care mai târziu l-au putin scufundat pe Napoleon la Trafalgar ar putea sa-i scoata din rahat! Astia da stramosi, frate!
British passengers on board the sinking Titanic died while politely queuing to get their place on a lifeboat, while Americans pushed their way on, according to new analysis of passenger data. (SURSA: msnbc.com)
Boston Daily Globe anunta scufundarea Titanicului
Ne putem imagina cam cum au decurs ultimele minute înainte de scufundarea Titanicului :
Englezii:
- Ma scuzati, domnule, stati la rand pentru îmbarcarea în barcile de salvare?
- Desigur domnule!
- Par a fi mai multe barci. Care anume este barca pentru gentlemeni?
- Priviti va rog încotro va arat cu umbrela: este barca aceea unde stewardul împarte paharele de whiski împreuna cu jurnalul de mâine!
- Sper ca nu va trebui sa ne suim la un loc cu femeile! Un gentleman n-ar face asta niciodata!
- Cred ca nu, domnule! Dar n-ar strica sa-l întrebati pe capitanul vasului. Iata-l acolo, pe puntea vasului cu ceaiul în mana.
- Apropo de ceai! Sper ca stewarzii vor servi ceaiul de la ora cinci. Scufundarea vaporului nu este un motiv sa renuntam la aceasta traditie.
- Sigur ca nu, domnule! Pana la urma sîntem niste gentlemen. Ce s-ar alege de Imperiul Britanic daca am renunta la traditiile noastre? Este de neconceput asa ceva!
- Hmm…se pare ca nu mai sînt locuri în barca gentlemenilor. Au mai ramas doar barcile în care se înghesuie mitocanii aia de la clasa a treia.
- Doamne fereste sa ma sui la un loc cu plebea! Ce ar spune stramosii mei, ca am încercat sa-mi salvez pielea într-o barca cu salahorii aia? Niciodata!
- Mai bine fumam un trabuc aici si ascultam orchestra cum cînta. Este o noapte superba pentru o moarte eroica!
Americanii:
- Hey John, se scufunda afurisitu’ asta de vas! Hai s-o stergem naibii la barci pana nu se prind altii ce trebuie sa faca.
- Stai un pic sa-mi strîng bistarii castigati la carti. Ai vazut ce mana mi-a intrat la urma?
- Am vazut. Cum am vazut si asul pe care-l tineai palmat în maneca. Sa pupi podeaua asta înclinata ca nu te-au luat la ochi ceilalti. Caci te ciuruiau cît ai zice peste si nu mai aveai acum grija barcii de salvare.
- Ia te uita ce de-a lume la barci. Pe unde-o luam?
- Tot înainte! Ai pistolul la tine? O sa avem nevoie de el sa ne facem loc. Scapa cine poate. Multumita amicului Smith & Wesson eu voi fi printre aia care scapa.
- Vezi barca aia de pe stanga? Pregateste-ti pumnii si umerii caliti pe docurile din New York si hai sa ajungem la ea. Daca-ti sta vreunul în cale stii ce ai de facut! Nu s-a nascut înca omul care sa ma opreasca. Cum spunea batranul Teddy Roosevelt (1): “Do what you can, with what you have, where you are…” (2)
NOTA:
(1) Theodore Roosevelt – al 26-lea presedinte al SUA între 1901-1909
(2) The Military Quotation Book, Revised and Expanded: More than 1,200 of the Best Quotations About War, Leadership, Courage, Victory, and Defeat (2002) de James Charlton
Se apropie ziua unui prieten bun care locuieste la Boston, în State si ca în fiecare an ar trebui sa-mi storc creierii sa ma gandesc ce cadou sa-i fac. Numai ca în acest an, solutia este deja gasita. Aflat în vizita la Voronet acum o luna si ceva, m-am plimbat, la iesirea din manastire, prin fata tarabelor de suveniruri. Printre multe kitchuri si rahaturi de tot felul, care aveau o stransa legatura cu Stefan cel Mare si urmasii sai – cum ar fi serpi de lemn sau palarii de cowboy texani – am gasit o masa pe care erau însirate multe chestii de colectie. Ma rog, de colectie pentru unii, gioarse pentru altii.
Printre aceste chestii, se aflau doua clasoare d-alea vechi de diapozitive, daca mai tineti minte cum aratau. Numai ca în loc de timbre erau monezi de toate neamurile si felurile. Rasfoind clasoarele, mi-am adus aminte – sau mi-a picat fisa, ca sa fiu în ton cu povestea mea – ca prietenul meu este colectionar de monezi. Numismat amator, cum ar veni. Si atunci am început sa caut mai atent ceva deosebit.
La un moment dat mi-au picat ochii pe un dolar american din 1795. Nu stiam daca prietenul îl are în colectie, însa mi-am spus sa-l cumpar totusi, ca nu se stie. Fetiscana care le vindea, mi-a cerut 5 lei. 8 daca iau doua. Si am mai luat un dolar batut în 1800.
Acum, cum sa va spun, eu sunt pasionat de istorie. Nu de istoria în sine, cat de evenimentele care au marcat umanitatea si relatia mea cu ele. Mi s-a parut foarte straniu sa tin în mana un dolar de fier – ca nu era de argint – batut in 1795 in Statele proaspat independente ale lui George Washington. Mi-a placut sa-mi las mintea sa zburde si sa-mi închipui ca dolarul ala a stat candva în buzunarul lui Ulysses Sam Grant pe vremea cand era cadet la West Point, cu cativa zeci de ani înainte sa devina generalul sef al Statelor Unite si sa mature pe jos cu Sudul revoltat. Sau poate ca a stat în buzunarul vreunui colon care l-a schimbat pe o sticla de whiski, o camera la un bordel si o noapte cu o tarfa, înainte sa se suie în caruta lui si sa plece spre Vest unde avea sa se aleaga cu gatul taiat de Ochi de Vultur.
La 1795, un dolar era salariul pe o saptamana al unui vacar. Cowboy, de! Era salariul pe 5 zile al unui turnator de fonta, acelasi care a realizat poate primele cai ferate din America. Era solda pe doua saptamani a unui cadet de anul I la West Point, prima scoala de inginerie si academia care a dat Americii atat generalii sudisti cat si nordisti în timpul razboiului de secesiune.
Dolarul ala pe care-l tineam în mana însa, cel mai probabil a apartinut unui bucovinean care a imigrat pe timpul Imperiului Austro-Ungar. Si prin mijloace nestiute, a strabatut secolele si oceanele ca sa-si termine calatoria într-un clasor din Voronet. De unde, cumparat pe post de cadou, avea sa se întoarca înapoi în America, la locul lui. În tara unde a fost batut si culmea ironiei, în Boston, leagan al Americii.
Din acest motiv iubesc istoria! Pentru ca totul are o continuitate. Pentru ca fiecare gest sau lucru, influenteaza in mod nestiut viitorul.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania publica in premiera pe Internet facsimile ale fiselor detinutilor politici asasinati de comunisti. O imagine face mai mult decat o mie de cuvinte, asa ca mergeti si reculegeti-va o clipa in fata fiselor de detinut executat ale lui Arnautoiu, Arsenescu si alti eroi: http://www.iiccr.ro/ro/fise_detinuti_politici/detinuti_politici_executati/
Zilele trecute am avut musafiri de la Toronto. Printre altele, amicii aveau la ei un exemplar dintr-un ziar obscur canadian, numit Woostock Sentinel, luat de la o benzinarie in Ontario. In ziarul ala, se facea referire la un tip, Joe Whiteside Boyle ca fiind nici mai mult nici mai putin decat amantul Reginei Maria a Romaniei in timpul primului razboi mondial. Sunt un tip pasionat de istorie, nu doar a Romaniei, dar in viata mea n-am auzit de tipul asta asa ca am dat o fuga pana in The Canadian Encyclopedia, unde am gasit un articol intreg despre unul din cei mai misteriosi aventurieri canadieni care a intersectat vreodata destinul Romaniei. In cele ce urmeaza redau mai jos o traducere si adaptare partiala a articolului din The Canadian Encyclopedia.
Joe Whiteside Boyle s-a nascut in 1867 in Toronto si s-a ocupat cu multe afaceri la viata lui. In timp ce locuia in New York, a devenit managerul boxeurului australian Frank Slevin, pe care l-a manageriat si purtat prin turnee de-a lungul si de-a latul Americii. Boyle si Slevin au auzit de goana dupa aur din tinutul Klondike – va aduceti aminte cartea lui Jules Verne “Tinutul Blanurilor”? – in timp ce erau in Juneau, Alaska, si au fost printre primii cautatori de aur care au strabatut Yukon-ul. Boyle a fost cel care a descoperit drumul spre Lake Bennet si Lake Tutshi. Realizand potentialul mineritului in zona Klondike a reusit sa concesioneze o zona intinsa si a stabilit o intreprindere de minerit rentabila Klondike Mining Co. devenind unul dintre cei mai bogati canadieni. Pana in 1905 insa a pierdut o buna parte din proprietati din cauza proceselor si a disputelor teritoriale.
