Ma uitam azi cu pasiune la curling cu o bere în fata, cum membrii echipelor Angliei si Germaniei încercau sa-si scoata unii altora piatra cu mâner din cercurile alea concentrice. Mai tare ca orice meci dintre Manchester si Bayern Munchen. Alaturi de mine, un vecin de strada, român si el.
- Bai, zic eu, astia joaca curling cum jucam noi tavalute!
Tipul se uita mirat la mine si ma întreaba nedumerit :
- Ce-s alea tavalute?
OK, daca as fi baut o bere alaturi de un ardelean, as fi înteles. Ardelenii sînt niste extraterestrii parasutati din alta lume, una în care toate denumirile populare ale românilor se cheama altfel. Dar asta era moldovean din Botosani, Cum se putea oare sa nu stie ce-s alea tavalute?
- Tinere, ciuleste urechea încoa’! Stii ce-s alea ‘’noua pietre’’ si cum se joaca?
- A, pai cum nu, începe amicul caruia i se lumineaza ochii. Sa vezi cum jucam eu cînd…
- Lasa ce faceai tu, ca nu despre asta vorbim noi aicea! Deci stii. Stii ce-i aia ‘’poarca’’? ‘’Cornete’’? ‘’Flori fete sau baieti, melodii sau castraveti’’ ori ‘’Tara, tara vrem ostasi’’?
- Sigur ca stiu.
- Dar ‘’tavalute’’ nu-ti spune nimic…
- Nu.
Ma scarpin în ureche cu degetul mic si trag un gât de bere. Dupa aia ma pun pe explicat stiintific :
- Tavalute era un joc care se juca pe capace de bere. Luai capacul, îl îndreptai cu ciocanul si-l jucai împreuna cu altii, cam cum joaca astia curling, arat cu capul catre TV. Numai ca în loc de pietre se foloseau chei. Tavalutele se asezau una peste alta si se arunca cu cheia de la o linie trasa la vreo 5 m distanta. Ala care aseza cheia cel mai aproape, dadea primul în tavalute cu latul. Alea de le întorcea, erau câstigate. Erau cu valori diferite, un capac de Tuborg facea cît cinci de bere Carpati si tot asa.
Pe amic îl apuca râsul.
- Nu bai, eu jucam barbut. Pe bani.
- Tu si Satana aia de Pitzurca, îi raspund. Daca ma prindea tata ca joc ceva pe bani (poker sau barbut) cred ca nu mai puteam sta pe fund o saptamâna. Si eu tin la fundul meu. Asa de mult, încât nici macar pâna în ziua de azi nu stiu sa joc poker ori barbut.
Amicul continua sa se amuze.
- Pare misto jocul asta. Se juca afara?
- Cum adica afara? Afara din ce? Din tara?
- Nu bre. Afara, adica pe strada?
- Normal ca pe strada. Ce jocuri jucam noi pe atunci în casa? Nu toate erau afara?
- A, ba da! zice el. Si spune, bagam o partida de tavalute?
Îmi arata cu un gest larg capacele de bere întinse în fata noastra.
- Bagam! ma declar eu de acord.
Si am bagat! Am îndreptat cu ciocanul capacele de bere si le-am jucat cu cheia de la masina, ca are cap de plastic si pune stop misto. Le-am pierdut pe toate chiar la mine în driveway. De nervi, i-am telefonat maica-mii sa-mi trimita cu posta rapida cheia de la servanta ei cu bibelouri, aceeasi cu care am câstigat la viata mea pungi întregi de tavalute de la prietenii de joaca.
Dar pâna vine cheia, are careva sa-mi împrumute niste capace de bere?
Prietenul meu din Vancouver îmi transmite telefonic ca în centrul orasului turistii stau la coada câte doua sau trei ore numai ca sa fotografieze flacara olimpica care arde la BC Place. Ma gândesc sa va scutesc de oboseala si sa va ofer o fotografie la prima mâna.
In anumite momente ale ceremoniei de deschidere a JO de la Vancouver am simtit fiori de placere, emotie si mandrie. Mandrie ca sint cetatean al unei tari normale, ca sint membru al unui popor multietnic, federal si deschis la minte, ca sint parte a unei tari care a organizat deja trei Olimpiade. Trei!
Dar niciodata nu m-am simtit mai mindru ca sint canadian ca in seara asta cind un sportiv canadian din Quebec, Alexandre Bilodeau, a cistigat aurul devenind primul canadian din istorie care cistiga aurul pe pamint canadian. Nici un alt canadian nu a reusit la JO de la Montreal in 76 sau Calgary in 88. Cind a cistigat m-am trezit in mijlocul livingului urlind ca apucatul de bucurie.
Si poate par patetic, dar cind s-a auzit imnul canadian cintat din mii de piepturi pe pista de la Cypress Mountain, a fost ceva exceptional.
Motiv pt care pot spune cu mina pe inima: Proud to be canadian! Pacat ca a trebuit sa emigrez pt a-mi recistiga demnitatea de cetatean al unei tari democratice.
