Am iesit din lift destul de adormit dar nerabdator sa ajung în biroul meu pentru a-mi savura cafeaua. Am trecut de punctele de control, am ajuns în birou si m-am asezat pe scaun cu un oftat de relaxare. Moment în care mi-au cazut ochii pe o sacosica mica de hartie care ma astepta langa ecranul calculatorului. Daca v-ati uitat pe geam, probabil ati observat ca-i iarna si se apropie Craciunul, asa ca mi-am închipuit ca e un cadou din partea firmei. Asa cum se practica prin toate birourile. Fie un card cadou, fie un abonament la vreo sala de sport la teatru ori altceva.
Nerabdator si curios ca un copil mi-am bagat nasul în sacosica sa vad ce-am primit. Si mi-a stat inima. Caci frumos împachetate în hartie creponata erau doua bilete de avion dus-întos pana la Palm Beach în Florida împreuna cu un voucher de hotel valabil pentru sapte zile. M-am trezit brusc, nu stiu cum sa va explic! Pe fata mi s-a întins un zambet din ala pe care nu ti-l poti sterge nici daca afli ca ti-a murit cineva drag. Cu biletele într-o mana m-am lasat usor pe spatarul scaunului, am luat o înghititura lunga de cafea fierbinte si am vazut-o!
Florida! Palm Beach! Plaja aurie cu valurile inspumate, fete în bikini care joaca volei si-mi fac din mana, soarele cald care-mi soate frigul din oase. Un sezlong alaturi de o bere rece. Poate voi merge si la scufundari acvatice si vizite ghidate la recife de corali, voi înota uneori din placere si alteori ca sa scap de rechini, voi bea fara numar la barurile de pe plaja si voi petrece clipe minunate la focurile de tabara. Poate voi încerca si un pic de surfing, îmi voi închiria patine cu rotile si ma voi plimba pe sub palmieri admirand în trecere funduletele obraznice ale adolescentelor aflate în vacanta, voi iesi seara cu sotia la restaurant si vom petrece clipe de neuitat la …
O bataie usoara în usa ma trezeste din reverie. E secretara departamentului :
- Da?
- Scuza-ma, cred ca am lasat aici din greseala o sacosica mica. As putea-o avea înapoi? Am confundat biroul!!
Tin la cana mea de cafea de la birou. E o cana ca toate canile, poate ceva mai finuta caci este europeana. Am primit cana asta acum 9 ani în timpul unei vizite la Kosice, Slovacia, la fabrica unui furnizor. Împreuna cu niste brichete, niste calendare si vreo doua pixuri. Este inscriptionata cu sigla furnizorului respectiv, Rannila. Am baut timp de noua ani cafea cu ea si mi-a fost alaturi prin toate birourile pe unde m-au purtat pasii, atat în Canada cât si în Romania. Scrisul de pe ea nu s-a sters însa a devenit un pic mat, culoarea s-a mai stins.
Cu cît trec anii, cu atat sînt mai atasat de cana mea. Nu pot sa-mi explic de ce. Niste cercetatori americani au descoperit ca tinerii folosesc o alta partea creierului pentru a-si aminti chestii din trecut decat batranii. Si ca partea din creier pe care o folosesc tinerii stimuleaza amintirile pozitive. Cea pe care o folosesc batranii, stimuleaza amintirile negative. Din acest motiv batranii îsi aduc aminte de razboaie, securitate si comunisti iar tinerii îsi aduc aminte de gagicile din viata lor. No, dau si eu un exemplu!
Poate ca cana mea de cafea îmi stimuleaza niste amintiri placute, într-un mod inconstient. Cand ma uit la ea o vad cum statea alaturi de prima mea imprimanta sau de primul meu telefon mobil. O vad cum statea alaturi de primele facturi taiate de mine, ori alaturi de cartile din facultatea din Canada. Cana mea a trecut oceane si continente, a fost de fata la povesti de iubire si la vremuri de criza, a fost pe biroul meu înaintea pasaportului canadian sau a fotografiei sotiei mele.
Cana mea de cafea e speciala si tin mult la ea. V-am mai spus asta?
