Femeia ma fascineaza. Ca animal, ca entitate, ca fiinta umana. Îmi place la nebunie sa-i analizez comportamentul în diferite situatii, tocmai pentru ca e atât de diferita fata de barbat. Mergând pe strada se întampla sa mai vad câte o femeie frumoasa. Având biroul în centrul Mtl, unde sînt zeci de turnuri în care lucreaza mii de oameni este de înteles acest lucru. Daca as lucra într-o zona industriala mi-ar fi mai greu. Dar în centru, dimineata, mi se întampla des. Sînt zeci de cafenele, birouri, magazine, etc. N-am cum da gres.
Întotdeauna am admirat la o femeie constienta de frumusetea si sex-appeal-ul ei, capacitatea de ignorare a privirilor barbatilor. În timp ce barbatii care trec pe lânga ea întorc capul admirându-i formele, în timp ce cei care vin din fata se uita staruitor catre ea încercând sa-i atraga privirea, femeia îsi continua drumul fara sa întoarca capul nici macar o secunda, fara sa clipeasca, fara sa-si mute privirea din punctul din zare în care priveste, fara sa lase capul în pamânt rusinata. Merge înainte fara sa-si schimbe pozitia nici macar cu juma’ de milimetru. Stie ca este privita dar acest lucru nu o face sa se simta inconfortabil ci admirata. Si din admiratia sexului opus îsi trage puterea.
La o femeie frumoasa admir întotdeauna stapânirea de sine. Ignorarea privirilor, remarcilor sau a zambetelor sexului opus, pe strada, necesita un antrenament de anduranta. Capacitatea de a observa ce se petrece în jur fara sa-si miste privirea este o mare chestie, de care barbatii în general nu sînt capabili. Noi întoarcem capul dupa sexul opus chiar fara sa vrem. Dar daca o femeia admira un barbat, o face discret cu coltul ochiului fara sa dea impresia ca l-a observat. Si analizeaza într-o secunda toate detaliile. Barbatul e capabil sa analizeze doar obraznicia fundului, adâncimea decolteului sau arcuirea gambelor.
Acelasi fenomen de ignorare aparenta se petrece în lift. De multe ori în liftul plin de barbati, intra câte o femeie atragatoare, singura. Moment în care analizez comportamentul uman la cei din jur. În timp ce femeia se uita fix în fata, la usa liftului sau eventual la ecranul telefonului mobil, adesea fara sa se miste, barbatii se foiesc, nu stiu ce sa faca cu mâinile, se feresc în toate partile sa-i faca loc creeînd un spatiu în jurul ei, se uita în toate partile nelinistiti. Numai la ea, nu. Dar daca sînt în spatele ei, se linistesc si o masoara de sus pâna jos. Fascinant mi se pare faptul ca femeia stie ca barbatii din spate se uita la fundul ei, dar ignora cu gratie acest lucru. Ïn fond, e clar ca nu-i displace. Admiratia îi da putere.
Mi s-a întamplat si sa fiu singurul barbat în lift si sa navaleasca peste mine o hoarda de femei din acelasi birou. Numai ca atunci hoarda actioneaza organizat. Total diferit fata de comportamentul lor cînd sînt singure. Nu fac loc barbatului, din contra îl înghesuie într-un colt, râd toate zgomotos, vorbesc tare, îsi arunca priviri semnificative în timp ce el se uita disperat la cifrele care anunta etajele. Sînt ca o haita de pradatoare. Barbatii nu-si schimba comportamentul în lift în functie de numarul lor, în timp ce femeile o fac. Barbatii aflati în grup nu înghesuie o femeie singura, pe când femeile aflate în grup înghesuie un barbat singur. O femeie atragatoare si singura, poate intimida prin atitudinea distanta un grup de barbati, în timp ce un barbat atragator si distant nu are cum intimida un grup de femei. Decât daca e seful lor, dar si atunci e discutabil.
La fel de fascinant mi se pare faptul ca femeile cu adevarat frumoase sînt de obicei singure. Grupul nu li se potriveste. Nu stiu daca o fac anumit, daca este o arta a evitarii comparatiei reciproce cu alte femei frumoase, dar ideea e ca dimineata pe strada sau in lift, o femeie frumoasa este singura. Cel mult mai are o prietena cu ea dar si situatiile astea sînt rare. Pe cînd urâtele merg în grup, întotdeauna. Ai zice ca sînt constiente ca trebuie sa fie mai multe ca sa se sustina reciproc. Au nevoie de confort si pentru ca nu-l obtin de la barbatii prea ocupati sa se uite dupa tipele atragatoare, se bazeaza pe grup sa le ridice moralul. Femeile frumoase nu sînt neaparat haioase, dar cele mai putin frumoase sînt mai tot timpul puse pe bancuri.
Si ma mai fascineaza ceva la o femeie atragatoare: discutia fata în fata. În timp ce eu ma uit doar în ochii ei, zambind si eventual îmi aluneca privirea spre decolteu contra vointei mele, ea de obicei îmi matura fata cu privirea. Nu se uita doar în ochii mei, ci îmi cuprinde fata cu privirea în întregimea ei. Dar nu în mod evident, ci din nou, discret! Ochii unei femei frumoase sînt ca o carte deschisa. Pot citi în ei interesul la fel cum pot citi dezinteresul. De obicei, o femeie atragatoare care stie ca este atragatoare, este cumva întoarsa spre ea însasi. Nu as zice ca este egoista dar e cumva aparata de lumea exterioara de niste ziduri pe care si le-a ridicat singura. Cînd stau fata în fata cu ea, interesul ei se poate muta de la persoana ei catre persoana mea. Si cînd o face, este evidenta curiozitatea ei nestapânita. Nu multe femei reusesc sa-si ascunda interesul pt un barbat cînd sînt puse în situatia de unu la unu cu el. Este ca un duel. Sau ca un dans în doi. Lasa garda jos în timp ce încearca sa ma descopere. Si cînd lasa garda jos, atac.
De ce vorbesc doar despre femei atragatoare? Pentru ca în ceea ce ma priveste, daca femeia nu ma atrage, atunci tot jocul acesta nu exista. Nu ma uit dupa ea, nu întorc capul, nu-i admir formele, nu-i caut privirea. O privesc fara interes, ca pe o fiinta oarecare.
Si sînt sigur ca ea simte asta!
Încerc sa ma misc în mod regulat, atât cît îmi permite orarul si timpul. Joc tennis o ora jumatate pe saptamana, biciclesc de cîteva ori pe luna, înnot accidental si alerg ioc. Iarna obisnuiesc sa ma duc cîte o zi la schi, cam odata la doua saptamani. De putina vreme, am bagat de seama ca sînt cam subred, nu stiu daca din cauza umezelii extreme din aer sau din motive de ramolism.
În primul rând am probleme cu genunchiul drept. Ma suspectez de tendinita. Cînd joc tennis si pivotez pe piciorul drept dupa vreo minge, durerile sînt atroce pe moment. Din acest motiv joc în forta, de pe linia de fund încercînd sa cîstig punctele din serva sau returul direct. Daca trebuie sa alerg dupa minge pe tot terenul, dupa o jumatate de ora sînt facut. Îmi revin abia dupa cîteva zile de repaos. Timp în care toata forta si greutatea celor 90 de kg ale mele trec pe piciorul stâng. În plus, daca fac genoflexiuni, rotula îmi pocneste. Nu neaparat ca-mi pleaca din loc dar oricît m-as chinui sa fac genoflexiuni si sa ma ridic fara sa se auda un poc înfundat din genunchiul drept, nu prea reusesc.
Apoi, ma doare destul de des muschiul de la pulpa aceluiasi picior drept. Ma suspectez de fisura musculara. În armata obisnuiam sa joc fotbal. La un moment dat, din cauza antrenamentelor fizice intense ajunsesem la o rezistenta fizica atât de buna încît alergam o ora jumatate continuu fara pauza, pe un teren de fotbal obisnuit. Jucam pe banda dreapta, extrema. Tot meciul alergam înainte si înapoi fara sa stau nici o secunda. Într-o zi, în timpul unui meci mai înversunat, unul din coechipieri m-a deschis cu o centrare de-a lungul liniei de margine. În secunda în care am ridicat piciorul drept pentru a prelua mingea din aer si a o culca la firul ierbii, unul din fundasii echipei adverse a intrat cu crampoane în pulpa mea. Nu purtam aparatoare. Viteza la care ne-am ciocnit a fost atât de mare, încît impactul m-a aruncat peste cap cu picioarele în aer si am cazut la o distanta de cîtiva metri buni. Am înnebunit de durere. Mârlanul ala îmi rupsese muschiul. Dupa o jumatate de ora aveam piciorul atât de umflat de parca aveam un trunchi de stejar. Trei zile n-am putut sa ma ridic din pat, iar medicul unitatii n-a gasit ceva mai bun decît sa-mi dea cu BenGay. Nu radiografie, nu teste, nimic! La trei luni dupa accident înca nu puteam sa pun piciorul în pamânt ca lumea si simteam un nodul dur în muschi cînd puneam mâna pe pulpa.
Au trecut 12 ani. Atunci am jucat ultima data fotbal. Din cauza accidentului am stat atât de mult pe tusa încît am uitat cum se joaca. Daca eram fotbalist profesionist sînt mari sanse ca accidentul ala sa-mi fi încheiat cariera. Ei bine si azi ma doare pulpa piciorului cînd scade presiunea atmosferica. Nu ma dor oase, n-am reumatism, dar muschiul nu-mi da pace si ma face sa merg schiopatând. Asta nu m-a împiedicat sa continui sa ma misc pe terenurile de sport!
O alta problema pe care o am mi se trage de la accidentul de schi de asta iarna despre care am mai scris aici. Atunci am cazut si mi-am zdrobit umarul stâng. Nu m-am dus sa ma vada un medic din lipsa de timp si între timp a trecut. Nu de tot! Ïnca ma doare la aproape un an de la accident si ma suspectez de posibila dislocare de umar. Desi nu are cum sa fie asta caci probabil nu mi-as putea misca umarul. Însa ma doare la orice impact pe care-l preiau cu umarul sau la orice miscare brusca. Si un borcan daca ma fortez sa-l deschid cu stânga, nu doar ca nu mai am forta de altadata dar dupa aia ma sageata o durere ascutita care trece dupa doua secunde.
Si totusi asta nu-i tot! În Franta am descoperit ca am probleme cu bila. Dupa ce am mâncat ca spartul scoici si caracatite, într-o seara m-a durut stomacul. N-am dat importanta, am zis ca-i o indigestie trecatoare. A doua seara am mâncat iarasi o mâncare grea. Am fost terminat! Eram atât de abulic din cauza durerilor încît era sa ma ratacesc într-o parcare a unui Carrefour, pentru ca nu reuseam sa ma concentrez sa-mi aduc aminte unde-i iesirea. Prietenii cu care am fost în vacanta si-au dat seama dupa simptome care-i problema si mi-au dat un Colebil, o pastila care stimuleaza secretiile biliare. Iar durerile mi-au disparut ca prin farmec. A doua zi am mers la farmacie si am cumparat un flacon de Oxyboldine, medicament care se elibereaza numai pe prescriptie medicala. Dar în Franta e ca în Romania, poti cumpara absolut orice medicament din farmacie fara sa arati prescriptii de la medic. În Canada i-ar fi ridicat licenta farmacistului. Dar norocul meu ca eram în strainatate asa n-am mai trecut pe la doctor, mi-am revenit – desi pâna la sfarsitul vacantei am mâncat numai si numai mâncaruri usoare, adica exact alea care nu se prea gasesc pe acolo – si ajuns în Canada nu am mai avut nevoie de medicament. Asta nu înseamna ca mi-au trecut problemele! Tot nu pot sa mânanc mâncaruri grele sau grase.
Daca iau în considerare toate problemele de mai sus, ajung sa spun ca am aproape acelasi probleme pe care le are un sportiv de performanta care-i obligat sa se retraga din activitate în urma unor accidentari sau probleme de sanatate, numai ca eu n-am facut niciodata sport la nivelul lui. Îi marturiseam zilele trecute unui amic dezamagirea mea în fata acestei situatii. Înteleg ca barbatii de altadata sufereau de guta, de exemplu, pe la vârsta de 40 de ani. Dar asta pentru ca la 40 de ani erau deja batrâni, pentru ca n-aveau conditii de trai, pentru ca dormeau sub cerul liber si-i ploua mai tot timpul. Pe la anul 1400 cam asta era speranta de viata la barbati si nu neaparat pentru ca o sageata sau un palos scurtau teribil aceasta speranta de viata. În Canada din ziua de azi, aceasta speranta de viata ajunge la 83 de ani dupa ultimile studii. Hai sa zic ca la mine e mai putin, pt ca eu m-am stresat si poluat 18 ani sub Ceausescu si apoi 12 ani sub urmasii lui. Dar oricum as calcula-o, înca n-am trecut de jumatatea numarului de ani pe care-i sper sa-i traiesc.
Cu toate astea fizic ma simt uneori ca un tip de 50 de ani. Nu stau fara sapca afara, obosesc teribil daca nu pierd o noapte, nu mai pot sa beau mai mult de o jumatate de sticla de vin la o singura masa, nu mai pot sa joc sporturi de echipa, ma dor toate celea si – frisca de pe tort – v-am mai înnebuit si pe voi cu toate astea.
De unde trag concluzia ca sînt un darâmat!
Liviu se obisnui repede cu viata studenteasca. Traiul în comun în care fiecare facea ce-l taia capul fara sa-l întrebe pe celalalt, lipsa controlului parintesc si libertatea salbatica din anii aceia în care toate chingile comunismului se rupsesera, priau caracterului sau oarecum singuratic. Se obisnuise repede, poate mult prea devreme cu stilul profesorilor si învatase rapid ca doar seminariile si sesiunea de exemene erau cu adevarat importante. La cursurile la care obisnuia sa lipseasca se descurca sa faca rost de notele de curs de la alti colegi. Avusese întotdeauna un nas fin cînd venea vorba de oameni si reusea cu o abilitate iesita din comun sa se împrieteneasca cu cei care i-ar fi fost de folos. Si în acelasi timp, spre deosebire de multi dintre colegii sai, reusea sa evite încurcaturile. Poate ca simtul de disciplina inoculat de mic de catre tatal sau, ofiter de cariera, îl ajuta. Sau poate ca libertatea brusc câstigata îi modelase caracterul si firea lui ambitioasa iesise la iveala.
Se împrietenise la catarama cu Razvan, un ochelarist lungan si slabanog care purta mereu parul tuns scurt, periuta, ce statea la doua camere distanta, pe acelasi palier cu el. Provenea dintr-o familie fara multe posibilitati materiale, asa ca era nevoit de multe ori sa poarte hainele ramase de la fratii sai mai mari. De acasa primea pachet cam odata la trei luni asa ca baza era bursa de merit pe care o castigase din prima zi în urma mediei cu care intrase la facultate. Era un student constiincios care era prezent mereu la ore, chiar si la cele mai neînsemnate cursuri la care profesorul se întampla sa uite sa vina si era de multe ori înlocuit de vreun asistent. Liviu simtise ca prietenia cu Razvan putea sa-i aduca beneficii. Nu-i era prea clar ce fel de beneficii si nici nu stia daca era atras de catre ochelarist pentru ca era baiat destept sau pentru ca era evident ca facea nota discordanta cu ceilalti studenti. Se multumea sa constate ca se simte în largul lui cînd era cu lunganul si asta-i era de ajuns.
- Razvane! A sosit dulceata de capsuni de la maica-mea, e timpul sa o punem de clatite!
Tipul era înnebunit dupa clatite si Liviu vazuse ca poate folosi asta în favoarea lui. Asa ca obisnuia odata pe saptamana sa mearga la el în camera, cînd ceilalti colegi ai acestuia erau plecati prin oras sau în caminele de fete sa-si vada iubitele, si sa faca clatite pe resoul improvizat. Faceau compozitia într-o oala de ciorba, folosind de multe ori apa în loc de lapte si dupa doua ore de munca aveau în fata lor un munte de clatite calde care asteptau sa fie mâncate. Cu dulceata de capsuni într-o mâna si cu berea în cealalta – tratatia lui Liviu, de fiecare data – se îndopau pâna nu mai puteau sa se ridice de pe paturi.
- Bai, face maica-ta o dulceata…Mmmm! As manca-o goala. Dulceata, despre asta vorbesc! se scuza încurcat Razvan.
- Da, stiu ca despre asta vorbesti! Uite, îti las tie borcanul asta, mai am înca doua la mine în camera.
Desigur, Liviu nu lasa nici o fapta buna fara rasplata. Razvan trebuia sa-i furnizeze în contrapartida rezultatele la seminarii sau rezolvarea la proiectele de semestru, pe lânga cursurile obisnuite. Simion se mira întotdeauna de calmul colegului lui înainte de examene
- Cum dracu faci de ai întotdeauna rezolvarile corecte? Brotacu obisnuieste sa faca subiectele cu o ora înainte de examen, n-aveai de unde sa le stii! se înciuda Simion.
- Magie! raspundea senin Liviu. Prefera sa nu le spuna ca are rezolvarile de la Razvan, care ca pregatire pentru examen rezolva toate problemele de la seminarii. De altfel, ochelaristul era considerat un student eminent de catre ceilalti, însa un anti-social cu care aproape nimeni nu vroia sa aiba de-a face.
Însa Liviu nu rata niciodata ocazia de a-si creste influenta în cadrul grupului. Obisnuia sa-l lase pe Simion sa copie de la el chiar în timpul examenelor dupa ce în prealabil îl perpelea la foc mic, refuzand sa-i sopteasca raspunsurile. Daca se întampla ca cei doi sa se afle pe rânduri si subiecte diferite, spre sfarsitul examemului dupa ce pe Simion îl trecusera toate apele, îi pasa o ‘’servita’’ care-l scotea din bucluc pe ultima suta de metri. Si chiar daca supraveghetorul de examen semna foile, ca sa împiedice folosirea acestor ‘’servite’’, Simion avea timp sa copie repede subiectul si sa iasa basma curata. Numai în ziua cînd în disperare de cauza si lipsa de timp, Simion copiase semnatura profesorului pe servita si i-a înmanat-o zâmbind candid asistentului care-i supraveghease, Liviu a simtit ca înnebuneste.
- Cretinule! Cum ai putut sa dai servita mea profesorului? urla furibund. Nu-ti dai seama ca ne-ai futut pe toti daca se prinde ca nu-i scrisul tau? O sa-si dea seama ca-l servim si ne trimite pe toti în re-uri, boule!
Simion era suspect de relaxat. Tragea din tigara cu nesat si se uita interesat la valatucii de fum carora încerca în zadar sa le dea o forma.
- Nu te mai da cu curul de pamânt ca o fata mare! N-o sa-si dea seama ca l-am servit. Doar nu-ti închipui ca are el timp sa se uite peste gogomaniile scrise de noi. Normal ca o sa-l puna pe asistent si ala-i aproape de-o vârsta cu noi. Chiar daca se prinde, n-o sa faca scandal, e de gashca. Relax!
Liviu îsi înghiti cu greu sudalmile care-i veneau pe buze si strangând din pumni se jura sa nu-l mai ajute pe Simion vreodata. Asa ceva pur si simplu nu se face! se gândea el nervos. Vezi daca-s prost si-l ajut? Sa-l bag în ma-sa! îl înjura pe muteste, multumindu-se doar sa-i arunce niste priviri care daca ar fi fost lasere, l-ar fi facut pe Simion franjuri. Pâna la urma nu se întampla nimic si toata lumea scapa basma curata. Simion avusese dreptate, asistentul nu spusese nimic, nici macar nu erau siguri ca sesizase neregula.
- Ai scapat de data asta, îl ameninta el pe colegul lui. Daca se repeta, ai sa te descurci singur, bulangiule! N-ai onoare, ai fi în stare sa ma dai în gît numai sa treci examenul! Dar stia ca va continua sa-l ajute pe Simion. Avea nevoie de el. Tatal lui, director al unei fabrici de mobila renumite, le adusese un aparat video si un televizor color sport. Simion obisnuia alaturi de colegii lui de camera sa organizeze nopti de vizionare de casete porno în camera lor de camin, taxandu-i cu cîte 10 lei pe participanti. În timpul saptamanii le tinea acasa la o matusa de-a acestuia de frica sa nu le fure careva si le aducea doar la sfarsit de saptamana. Jumatate din banii stransi din noptile de vizionare de casete îi împartea cu colegii lui de camera, ca sa le aline disconfortul de a-i alunga sa doarma prin alte camere sau pe la iubitele lor din alte camine.
Liviu nu era ceea ce am putea numi, un student cu dare de mâna, însa geanta saptamânala plina cu mâncare primita de acasa, banii de buzunar de la tatal sau, bursa studenteasca si veniturile din vizionarea de casete îi ofereau o oarecare libertate financiara fata de majoritatea colegilor lui. Nu ca i-ar fi trebuit multi bani de buzunar. Debutul anilor ‘90 adusesera cu ei o perioada de înflorire a vietii studentesti cum nu mai fusese niciodata în Romania si care avea sa se termine din pacate odata cu schimbarea regimului iliescian. Grevele se tineau lant ceea ce ducea la suspendarea regulata a cursurilor spre bucuria baietilor care o tineau numai în bairame în camerele de camin. Bursele studentesti se acordau cu usurinta, marea majoritate a studentilor beneficiind de acestea, fie ele de merit, sociale sau particulare. Sumele de bani primite sub forma de subventie de la stat erau consistente si indexate regulat, ajungând adeseori pentru patru week-enduri pe luna în clubul disco din complexul studentesc si consumatia de rigoare, care era alcatuita dintr-o sticla de Grasa de Cotnari si o Tropicana cu paiul.
Într-una din aceste nopti fierbinti de vara petrecute în clubul al carui client fidel devenise, o cunoscu pe Malina.
***
Citeste si prima parte: O dimineata de octombrie
Usa camerei se izbi cu putere de perete si Jipa navali în camera de camin ca o vijelie.
- Treziti-va, coardelor! Aveti curs cu Brotacul, va beleste daca lipsiti!
Brotacul era profesorul de mecanica de la facultate. Spre deosebire de alti profesori carora nu le prea pasa daca studentii erau sau nu prezenti la cursuri, Brotacul tinea mortis sa aiba toti studentii în sala de curs. O conditie obligatorie pentru ca un student sa fie acceptat la examenul semestrial era sa aiba 90% prezenta la curs si 100% la seminarii. Doar cativa reuseau performanta asta, restul trebuiau sa negocieze cu profesorul si de obicei rezolvau problema cumparand una sau doua carti publicate sub semnatura acestuia. Porecla i se tragea de la statura mica si rotofeie marcata de fata de buhaita si ochii bulbucati, care-l facea sa aduca cu un broscoi dupa cum se exprimasera cateva studente îngrozite ca trebuiau sa îi suporte avansurile.
- Du-te ma, naibii, si lasa-ma sa dorm! se auzi o voce somnoroasa dintr-unul din paturile ocupate.
Camera de camin fusese conceputa pentru doua locuri însa afluenta mare de studenti si goana dupa finantare a facultatilor in anii de dupa schimbarea regimului comunist în Romania facea ca orice loc sa fie folosit. Decanatul ordonase ca în fiecare camera sa fie instalate doua paturi supraetajate lânga pereti si unul simplu sub fereastra, reusind sa bage cinci studenti într-o camera de doi. Ar fi bagat sase, însa prezenta unui al treilea pat supra-etajat ar fi fost prea de tot.
Studentii îsi protejau bruma de intimitate cum puteau, desi în cazul baietilor aceasta nu prea exista si nici nu i se simtea lipsa. Daca vreunul dintre studenti venea cu o fata, codul onoarei spunea ca trebuie sa fie lasat singur cu ea doua ore. Importanta prezentei unei fete în camera trecea înaintea oricarui examen, astfel ca cine avea de învatat pleca la biblioteca unde avea liniste.
- Bai leprelor, o sa va futa Brotacul de o sa va îndoaie. Nu va jucati cu el! Jipa era mereu insistent cand venea vorba de trezirea si plecatul la cursuri, desi nu se prezenta în sala de clasa decît prin accident. Obisnuia sa se culce în singurul pat ramas liber, cel de sub fereastra desi era cazat într-o camera cu un etaj mai sus.
Simion se ridica în capul oaselor si sari jos din pat, zguduind podeaua cu cele 90 de kilograme ale sale. La începutul semestrului îsi alesese unul din paturile de sus cu vaga speranta ca era mai izolat si ca ar putea sa doarma cînd ceilalti colegi ar fi ales sa joace table sau carti. În prima seara însa, bagase de seama ca valatucii de la fumul de tigara se aduna exact deasupra lui. Însa era prea tarziu sa mai faca ceva. Sa aleaga patul de sub fereastra nu-i convenea din cauza mâncarii trimisa la pachet de catre parinti si care era de regula depozitata pe pervazul exterior al geamului. Nu aveau frigider în camera din lipsa de spatiu. Si cum niciodata nu li se facea foame în acelasi timp, mereu se gasea cîte unul care se urca pe patul de la geam si îsi lua cîte ceva prin fereastra deschisa.
Cascând se îndrepta catre usa data de perete cu gând sa se duca la veceul comun de la capatul coridorului. Cînd ajunse în prag, observa un tânar înalt si costeliv, îmbracat cu o jacheta neagra si blugi prespalati care se asortau cu adidasii albi din picioare, purtand o geanta de voiaj într-o mâna si o foaie în cealalta. Tânarul se oprea în dreptul fiecarei usi de pe coridor pentru cîteva secunde, analizând scurt numerele din plastic, dupa care trecea pe partea cealalta a culoarului si se oprea iar. Din chipul lui dezorientat se vedea ca nu cunoaste cam pe unde se afla camera pe care-o cauta.
Desi era înca adormit si simtea o nevoie urgenta sa mearga la baie, pe Simion îl împinse curiozitatea sa deschida gura.
- Ce camera cauti?
Tânarul se îndrepta spre el vadit usurat si aratandu-i hartia, raspunse:
- Camera 325 din G15. Mi-au dat jos la administratie hartia cu repartitia.
Simion clipi din ochi, ca si cum n-ar fi înteles bine.
- 325? Asta e 325!
Mana dreapta a tânarului zvacni înspre el facandu-l sa se dea un pas înapoi.
- Poarta-ti singur geanta, mestere!
Derutat, tânarul nu întelese pe moment reactia interlocutorului sau, însa îsi dadu repede seama ca în dorinta lui de a-i da mâna, îi întinsese geanta de voiaj.
- Oh, scuza-ma! Vroiam doar sa ma prezint. Eu sînt Liviu Costan, noul tau coleg de camera!
- Salut! îi întinse mâna Simion. Te-au repartizat la noi? Cum asa? Sîntem deja patru în camera, sînt camere în care sînt doar cîte trei.
- Uite hârtia de la seful de camin, crezu Liviu ca trebuie sa-i explice. M-a costat 300 de marci locul asta, adauga el ca si cum s-ar fi simtit vinovat ca-si impune prezenta.
Simion începu sa râda.
- Sa zici mersi ca ai dat numai atât! De obicei locurile se învart la 500 de marci, ca na, Mandibula trebuie sa-si cumpere si el un apartament în Podul Ros.
- Cine e Mandibula?
- Seful de camin. Simion era contrariat. Nu l-ai întalnit? Are mandibula proeminenta, de acolo i se trage numele. Dar ai grija sa nu-i folosesti porecla în fata lui, ca e în stare sa-ti aranjeze falca cu vreun pumn. Si o sa fiti doi cu fata de buldog! se hlizi el.
Liviu parea încurcat.
- Nu-l stiu, am rezolvat printr-un prieten. Am înteles ca nu ia bani de la oricine si daca nu ia bani, nu rezolva. Noroc ca-l stia amicul, altfel trebuia sa-mi caut gazda.
Simion începu sa dea semne de nerabdare.
- Uite ce e, eu trebuie sa ma duc la buda ca ma taie. Vezi cum te misti prin camera ca baietii înca dorm. Pune-ti bulendrele pe patul de la geam, restul sînt deja adjudecate, îi mai arunca peste umar, târsâindu-si papucii pe coridorul proaspat lustruit de catre tanti Leana, femeia de servici de pe etaj.
Simion împinse usa la cabina si se pregati sa se aseze comod pe tron. Cu un oftat de obida se gândi la cursul afurisit de mecanica al Brotacului si la seminarele de a doua zi cu Inna, asistenta profesorului. ‘’E buna tare Inna asta! Pacat ca s-a casatorit cu boul ala de asistent de la Hidro!’’ se amarî el, înainte ca usa de la cabina sa sara în laturi. Mai apuca doar sa vada un val de apa care-l acoperi din cap pâna-n picioare, lasandu-l absolut aiurit.
- Ce faci aici, curvarule? îi urla în urechea plina de apa tanti Leana. Trebuie sa spal veceurile, nesimtitule!
- Fa! urla Simion disperat, cu pantalonii în vine, ma lasi sa ma cac?
- Caca-te betivule!! zbiera iesita din minti tanti Leana aruncînd în el cu galeata de plastic care-l trozni în plina figura.
Auzind harmalaie, cei cîtiva studenti care erau la dus la acea ora a diminetii îsi itira capetele prin usa de la veceuri. Tanti Leana era cunoscuta ca o persoana care nu era în toate mintile si pe care era bine s-o evite daca tineau la pielea lor. Într-o dimineata aruncase cu mopul dupa un imprudent care iesise cu fata de masa s-o scuture de firmituri pe coridorul proaspat spalat. În general cam tot caminul o folosea pe tanti Leana ca ceas desteptator deoarece în fiecare dimineata îsi începea programul de curatenie pe etaj cu strigatul belicos ‘’Betivilor! Curvelor! Traiti ca porcii!’’, cînd dadea cu ochii de coridorul plin de cioburi si lipicios de la berea varsata la petrecerile din fiecare noapte.
Simion îsi retinu cu greu impulsul de a-i trimite un croseu în plina figura vrajitoarei si se strecura ud leoarca pe lânga casca-gura din jurul lui.
- Ce v-ati adunat ca la urs? N-aveti treaba? se rasti la ei. Nu stiti ca-i nebuna?
Furios, se întoarse în camera si începu sa se stearga cu primul prosop care-i cazu în mâna. Îsi aduse aminte ca al lui era în dulap, asa ca-l azvarli nervos cît colo. Colegii de camera se trezisera si în aer plutea deja un miros de cafea de la ibricul de tabla smaltuita care bolborosea pe resoul improvizat dintr-un boltar de BCA, furat de pe santierul de lânga complexul studentesc. Arunca o privire catre geam si îl observa pe Liviu asezat stingher pe un colt de pat, în timp ce Jipa tragea la aghioase fara sa se sinchiseasca de galagia din jurul lui.
- Jipa, pufni Simion, care era pus pe harta dupa episodul din baie, du-te la tine în camera sa dormi! Patul ala este ocupat începând de azi.
- Ce ba, ai de gând sa te muti în el? îl persifla Jipa. Sa stii ca trage curentul!
- Avem un nou coleg de camera si ala va fi patul lui. Baieti, faceti cunostinta cu Liviu Coman!
- Costan, îl corecta Liviu.
- Scuze, Costan. Mandibula l-a repartizat la noi în camera, asa ca patul de la fereastra e al lui.
Baietii ridicara capul si-l privira pe Liviu, cu diverse grade de curiozitate. Cîtiva dadura din cap în semn de bun venit. Jipa se ridica în fund cascând si îl privi curios pe sub spâncene. Mormai ceva neinteligibil care putea fi luat drept un salut, se dadu jos din pat si iesi din camera.
Liviu nu-si facu prea mult sînge rau. Pâna la urma, viata lui de student abia începuse.
***
Partea a doua: Dincolo de aparente
Hide and seek!
Au si trecut trei zile, nene! Ei, si dupa atatea sarmale si fripturi si oua umplute si cozonaci si tiramisi si vinuri si beri si palinci si single malturi, a venit vremea sa tragem linie si sa adunam. Adica, sa adunam puteri pentru inca o cupa de sampanie frantuzeasca, si un muschi de vita, de data asta braziliana, ca vaporul cu aia argentiniana a intarziat pe drum din cauza incalzirii globale. La sampanie, anul asta ne-am axat pe Heidsieck Monopole, red si blue top si, chiar daca in background se itzeste Realitatea TV, nu inseamna ca blue topul nu a alunecat la fel de bine!
Asa ca dupa ce dopurile au pocnit vesel, si in noaptea de Anul Nou, si in zilele urmatoare, azi am insfacat cutitul meu de bucatarie pe care il alint cu apelativul Excalibur, ca e cam cat sabia regelui Arthur, l-am ascutit pe o gresie meseriasa, si am purces la impartirea muschiuletului in transe mai mari decat cele cerute de FMI la returnarea de imprumuturi externe. Muschiulet, e o figura de stil, pentru ca daca va uitati la poza, bucata aia de carne e cam cat un somon, sau cat fesierul lui Schwarzenegger in vremurile lui bune!
Bun, sa continuam cu partea de mijloc a muschiuletului, care s-a dedicat artei, adica lui Carpaccio (nu mi-e clar ce treaba avea pictorul cu felul de mancare, dar mi-e egal, admir si pictura lui si felul de mancare cu aceeasi pasiune). Data cu ulei de masline, a fost imbracata in folie si lasata afara, la minus sapte grade, vreo ora, numai cat sa se intareasca putin ca sa-si poata face Excalibur treaba, adica felii cat mai subtiri. Sosul pentru Carpaccio e o reteta secreta, asa ca o sa ma iertati daca nu o fac publica. 
Iar partea a treia, ultima, aia mai subtire, am lasat-o pe maine, cand Excalibur o va toca marunt si o va transforma intr-un biftec tartar numai bun de micul dejun sanatos. Unii toaca muschiul in masina de tocat sau in mixer, dar aia nu e reteta corecta. Tartarul trebuie tocat cu cutitul, la fel ca si ceapa. Sigur, galbenusul de ou nu se toaca, ci se arunca intreg in toata afacerea, plus niste piper alb si negru macinat mai mare. Dupa gust, se poate pune (sau nu) si mustar whole grain, ketchup si/sau pasta de ardei iuti, cea mai buna e aia ungureasca, numita Eros Pista (nu radeti, bre, nu e Eros Ramazotti, eros inseamna iute). Dar, pentru ca sa mearga cu Pista bacsi, muschiul trebuie tinut un pic sub sa… hai ca glumesc!
Acu’ toti am vazut scheciul cu Mr Bean si biftecul, dar daca il gusti, sigur nu o sa-l arunci in poseta cuiva. Cu paine prajita, e un deliciu!
Si acum, pentru ca dupa atata haleala riscam sa ne atrofiem muschiul gandirii, hai sa va dau o tema de meditatie: puteti ghici, privind in globul de cristal, cate capace de bere contine? Aveti in vedere ca e rezultatul muncii mele de multe luni!
Daca ghiceste cineva, premiul e o lada de bere! Iar celui care se apropie cel mai mult de rezultatul exact, ii fac cinste cu o bere cand ne-om intalni!
