Guest post by Abaddon*
Motto: “Give a man a fish; you have fed him for today. Teach a man to fish; and you have fed him for a lifetime” (some proverb)
Una dupa alta, sectiile romane ale BBC-ului si Europei Libere au anuntat ca isi inceteaza activitatea de la 1 august. N-as vrea s-o iau de la capat si sa insir meritele incontestabile ale celor doua redactii. Cateva lucruri insa ar trebui spuse aici. Desi toata lumea le pune laolalta, diferentele dintre Relu (REL), Bebe (BBC) si Vio (VOA), cum le spuneam noi codificat pe vremuri, au fost foarte mari. In timpul comunismului, Europa Libera era de departe starul incontestabil al rezistentei anticomuniste, iar BBC-ul nu era pe nicaieri, multumindu-se sa redea sec niste stiri de pe agentii in care Ceasca era “Presedintele Romaniei, Domnul Nicolae Ceausescu.”
Dupa 1989, rolurile s-au cam inversat, iar BBC-ul, in absenta unei charte care sa stipuleze drept obiectiv propria-i disparitie, ca in cazul posturilor americane, a profitat de bresa si a cucerit piata. Europa Libera a inceput sa moara incet, de pe 22 decembrie, iar acum doar s-a scris epitaful. In cazul BBC-ului, mutarea vine ca o surpriza, pentru ca englezii tineau la marca — sau brand, cum ii spun baietii din sectorul corporatist — si reusisera sa creeze o scoala de jurnalism, care, asa cum era ea cu multe bube si lipsuri, era super-profesionista in raport cu harmalaia idioata numita pretentios mass-media romaneasca.
In plus, mai existau si precedente: la Vocea Americii, grecii fusesera uitati vreo doua decenii si nu-i deranjase nimeni, iar BBC-ul insusi tinuse in functie un serviciu german pana in 1995, jumatate de secol dupa terminarea razboiului.
Americanii, cu tot marketing-ul lor superior, nu au realizat puterea brandului Radio Free Europe, care impreuna cu logoul sau celebru, Clopotul Libertatii, era cunoscut oriunde intre Urali si Strasbourg. Au inlocuit logoul cu un fel de inghetata portocalie corecta din punct de vedere politic (fara aluzii religioase), si au inchis servicii sau le-au redus pana la cvasidisparitie. Un brand construit cu truda si cu sange, de multe ori, in peste jumatate de secol, a fost abandonat fara a se utiliza la maximum potentialul lui formidabil si piata deja existenta.
Pentru BBC, nu e nicio drama. World Service-ul, si logo-ul, raman la locul lor, undeva aproape de varf. Pentru Europa Libera, disparitia este mai dureroasa, chiar daca postul va continua sa transmita in romaneste pentru Moldova. Piata adevarata, insa, cea din Romania, era deja abandonata de la desfiintarea biroului din Bucuresti in 2003.
E drept: gloria Europei Libere din timpul Razboiului Rece, pana in 1990, a fost inegalabila. Audienta lor in Romania comunista probabil era pe undeva pe la 70%, ceea ce nici macar in vis nu-si poate inchipui azi o instutie media. Europa Libera era atat de puternica si talentata, era un fel de Ajax Amsterdam din anii 70, incat isi permitea sa respinga candidati precum Traian Ungureanu, care a fost imediat primit cu bratele deschise la Londra. La fel de drept, dupa 1990, cei de la Munchen, si ulterior, Praga, au inceput sa recruteze, panicati, jurnalisti de la BBC, care avea si are o divizie de training formidabila. Daca Europa Libera a fost Ajax-ul fenomenal, BBC-ul a fost Bayernul muncitor si serios, chiar daca Europa Libera avea sediul la Munchen!
In general, ca si in Liga Campionilor — caci cei trei, Relu, Bebe si Vio au fost un fel de Liga a Campionilor Libertatii — multi jurnalisti de radio au schimbat tricourile, dar nu si foaia. Au ramas fideli acelorasi norme profesionale si dupa ce s-au despartit de o echipa si au trecut la celalalta; nici nu era greu, caci regulile erau aceleasi la toate trei echipele. Un singur jurnalist — inegalabilul Iosif Klein Medesan — a reusit sa joace la toate trei echipele. L-am auzit la BBC in anii 70, apoi, spre sfasitul anilor 80, a devenit un reper jurnalistic la Vocea Americii, ca sa aduca apoi un plus de eruditie, profesionalism si eleganta la Europa Libera pragheza cu legendarul lui program Newshour — O ora in jurul lumii. L-am regretat mult cand nu i-am mai auzit vocea, incepand de prin 2004, ca apoi sa-i regasesc numele — nu si vocea — in paginile ziarelor din Romania. Un castig imens pentru presa din tara.
Incet dar sigur, toti cei care au trecut la un moment dat pe la cele trei echipe, nume pe care le auzeam in buletinele de stiri, in comentarii, in interviuri, au devenit ceea ce in engleza se numeste household names in viata publica din Romania, unii chiar si in strainatate. Oana Lungescu e corespondenta BBC-ului englezesc la Bruxelles, Radu Gafta e functionar european tot acolo. De Traian Ungureanu nici nu mai pomenesc, ca sa am timp sa-i citez pe Cristian Teodorescu, Rasvan Popescu (cati isi mai aduc aminte ca Rasvan a fost stringer la BBC?) Rodica Culcer, Radu Busneag, Marius Oprea, Sorin Matei, Claudiu Secasiu, Sorin Serb, Dan Tapalaga, Dan Raspopa, Ion Bogdan Lefter si multi altii care au fost cu totii parte la un moment dat fie din echipa BBC-ului, fie din cea a Europei Libere.
Singurul care s-a ratat a fost ex-BBC-istul Valer Turcan, care a ajuns purtatorul de cuvant al lui Basescu
Deci, incet dar sigur, faptul ca americanii si britanicii i-au invatat pe romani sa navigheze si, mai ales, sa pescuiasca in oceanul informational, incepe sa dea roade. Ar fi putut sa le dea doar un peste, la inceput, sub forma unor conserve gata intregistrate la Washington sau Londra. Au preferat sa cheltuiasca bani multi, stransi din impozitele platite de cetatenii lor, ca sa educe cateva generatii de oameni de presa. Poate ca e inca prea timpuriu, iar vocile lor inca sunt acoperite de zbieretele locuitorilor casei de nebuni care e mass-media romaneasca. Dar, incet-incet, acesti “agenti ai imperialismului”, cum ii alinta Ceasca, se impun si fac istorie. Istoria normalitatii romanesti.
Regele a murit, traiasca regele!
*Am preferat logoul vechi al Europei Libere, din vremurile de glorie.