V-a fost dor de mine? Nu? Oh, c’mon! Bine, hai ca va scriu ceva
***
Dragi cafeinomani,
A fost odata ca niciodata (ca de, daca n-ar fi nu s-ar povesti sau poate s-ar fura de pe alte bloguri). A fost odata deci, peste noua mari si noua tari (fata de locul din care cititi voi blogul acum) o fata si un baiat. Responsabili, nu ca tinerii din ziua de azi. Fata avea în jur de 16 ani si era dansatoare într-o trupa de balet. Cam 3 ore pe zi, în fiecare zi, dupa scoala. Sâmbata si duminica era profesoara la o scoala de dans pentru copii. Lucra cu grupa de fetite de la 4 la 6 ani.
Baiatul avea în jur de 18 ani si era în primul an de facultate. Cînd nu-si facea stagiul într-o firma de inginerie, lucra ca salvamar la o piscina municipala. Cam 4 ore pe zi, în fiecare zi, dupa scoala. Sâmbata si duminica era profesor de înnot la aceeasi piscina pentru grupa de prescolari ‘’La tortoise’’.
Spre dezamagirea vostra, povestea se opreste aici. Nici o ‘’Romeo si Julieta’’ aici.
Chestia asta mi-a adus aminte de cît de inconstient si iresponsabil am fost ca tânar. Trebuia sa fie cineva nebun sa-mi dea pe mâna la 18 ani tzânci de 5-6 ani. La vârsta aia aveam în cap numai bairame, gagici (si ce gagici am avut la 18 ani, ohlala), bautura si fotbal. Era vremea lui Hagi si a marilor calificari dupa care se aruncau televizoarele de la etaj pe fereastrele caminelor. Era vârsta la care faceam greve non-stop pentru ca abia descoperisem democratia. Protestam din orice. Era vremea cînd ne uitam la pornete toata noaptea în camerele de camin, cînd mergeam în discoteca de joi pâna duminica si cînd chiuleam la cursuri atât de mult încât aveam probleme sa-mi aduc aminte unde-i de fapt facultatea.
Tinerii din ziua de azi (astia de aici, habar n-am cum o mai fi prin tara) sînt responsabili. Se organizeaza in asociatii studentesti, fac politica, sînt informati si mai ales au activitati extra-scolare într-un an cum n-am avut eu toata viata. Tinerii din vremea mea (aceeasi care azi sînt manageri de succes, politicieni la putere sau profesori emeriti) au fost niste troscai. Bautura, femei, fotbal, greve, m..e Iliescu. Atât! A, si bisnita cu tigari în camin.
Nu mi-e clar daca s-au schimbat vremurile sau oamenii sînt diferiti. E mult mai usor sa-l faci pe unul de poveste postând pe Facebook fotografii din tineretea de atunci decât fotografii din tineretea de azi. Nu stiu cum vi se pare voua, dar mie mi se pare o mare chestie!
‘’Odata cu vârsta, nu ne mai schimbam. Ne agravam!’’ – Alain Delon în rolul detectivului Frank Riva
Nu am pretentia ca-s perfect. Stiu ca nu-s! Nici macar nu încerc sa fiu. Merg pe burta, în spiritul românesc, încercînd sa scot maximul din fiecare clipa. Sînt un oportunist. Un imperfect. Nu încerc sa ma schimb. Nu am de ce. Ma simt bine în pielea mea, cu ideile mele fixe, cu impresiile atotstiutoare despre viata, cu încapatanarea si reflexele mele. Pur si simplu nu-mi pasa ce cred ceilalti despre mine. Cum ar spune maestrul Federer I don’t give a shit!
Dar nu întotdeauna!
Uite, zilele trecute: eram într-un magazin libanez cu de-ale gurii. Ma uitam dupa niste rahat pt cozonaci, niste tabule si niste tzatziki. Lânga mine, la cîtiva pasi, un grup de patru tineri români, se sfatuiau cu glas scazut. Nu auzeam ce-si spun, în afara de cîteva cuvinte disparate în româna. Nu aveau cosuri de cumparaturi în mâna si nici nu pareau atrasi de brânzeturile din galantarul de lânga ei. Cu toate ca erau îmbracati decent si nu deranjau pe nimeni, am simtit o nevoie stringenta sa-mi trec portofelul din buzunarul de la spate, în cel din fata. Am încercat sa rezist impulsului. Totusi simturile mi s-au concentrat pe buzunarul de la spate, care ma ardea. Stateam cu spatele la ei cînd unul dintre ei s-a desprins de grup, si s-a apropiat indecent de mult de mine, uitându-se pe rafturile de sus. Cu toata rusinea pe care am resimtit-o, mi-am spus ca-i mai sigur sa relocalizez portmoneul.
Tipul m-a vazut, pentru ca nici macar n-am încercat sa ascund gestul. Nu m-am prefacut ca am ceva de cautat în portofel pentru ca apoi sa-l pun în alt buzunar. Nu! Pur si simplu l-am scos de la spate si l-am pus în buzunarul din fata, fara macar sa-i arunc o privire. Lânga mine mai erau doua doamne, care au sesizat si ele gestul meu. Ne-am privit în ochi si le-am sustinut privirea fara sa clipesc sau sa zâmbesc. Urmatoarea miscare a fost ca amândoua si-au trecut posetele din cosul de cumparaturi, cu breteaua peste umar strangandu-le ferm sub brat.
M-am întors si l-am privit pe tânarul meu conational. Ramasese cu o mâna în aer strângând un borcan cu sos de rosii. S-a uitat la mine fara sa spuna nimic. Mi s-a parut ca am vazut o umbra trecîndu-i pe fata. A trecut pe lânga mine, urmat de prietenii lui, a ajuns la casa, a platit si a iesit.
Am ramas privind lung în urma lui. Mi-a parut sincer rau! Mi-a parut foarte rau. Dar obiceiurile proaste mor greu.
Sîntem o natie blestemata!
Miss Romania
O cheamă Bianca Elena Constantin şi este pietreancă get-beget. Este tânără, este inteligentă, este frumoasă şi are un corp de invidiat. De fapt, s-a dovedit că este cea mai frumoasă şi mai inteligentă dintre toate cele 23 de finaliste ale concursului Miss Universe România 2009, care s-a desfăşurat sâmbătă seara. Iar ca o recunoaştere a acestor calităţi cu care a înzestrat-o Dumnezeu, a fost aleasă de juriul de specialitate, de telespectatori dar şi de reprezentanţii presei drept cea mai frumoasă româncă a momentului. Aşa se face că Elena Bianca a fost încoronată Miss România şi va reprezenta ţara noastră la finala mondială a prestigiosului concurs, care se va desfăşura pe 23 august în Bahamas.
Studenta în anul II la Facultatea de Drept din Bucuresti, Bianca a declarat ca cele mai mari pasiuni ale sale sunt şofatul şi… cumpărăturile. În timpul liber, după cum ea însăşi mărturiseşte, îi place să-şi plimbe căţelul prin parc. Pe viitor şi-ar dori să devină prezentatoare TV. Întrebată care ar fi atuurile sale, Elena Bianca a spus: “Ceea ce mă face să fiu unică şi diferită de celelalte concurente este personalitatea mea puternică, ambiţia, gândirea pozitivă, sinceritatea şi nu în ultimul rând zâmbetul meu copilăresc”. S-a dovedit că a avut dreptate!
Din Realitatea de Neamt
Sublinierile îmi apartin!
Am gasit textul asta edificator si hilariant în aceeasi masura. Reprezentativ si ironic! În primul rand pentru ca nu stiam ca la un concurs de frumusete la care concurentele defileaza în costume de baie, e premiata inteligenta.
P’orma ma darâma faptul ca printre pasiunile unei tinere se afla cumparaturile. Sa moara coana Veta daca eu n-am crezut ca se numara lectura! Si sînt socat de-a dreptul ca vrea sa fie prezentatoare TV. Si probabil sa se marite cu vreun un fotbalist ca Adelina Elisei, si ea din Piatra Neamt. Sau cu un milionar ca Raduleasca. Si ea tot din Piatra Neamt! În naivitatea mea, credeam ca o fata care face Facultatea de Drept vrea sa se faca avocat/procuror sau Monica Macovei. Ori toate la un loc! Cît de anacronic sînt! Probabil ca prin cantonamentul Nationalei e mare deranj în momentele astea. Daca o ia careva acum, o ia la pret redus, ca înca nu e « vedeta » si nu trebuie sa vina cu Bentley-ul s-o ia de acasa de la ma-sa!
Photo: Edilive.blogspot.com
Din greseala am vazut în weekend ultima realizare a lui Keanu Reevs, The day the Earth stood still. Trecem peste imbecilitatea titlului care n-are legatura cu nica din ce se întampla în film sau peste interpretarea à la Matrix a lui Keanu, ca sa ne oprim la ideea principala a filmului: stergerea omenirii de pe harta împreuna cu toate realizarile lor, pentru a da o sansa planetei. Coincidenta sau nu, citind azi în tren ultimile stiri din Romania, mi-a venit acest film în minte. De ce?
Marea problema a Romaniei din ziua de azi este mentalitatea locuitorilor ei. Aceasta este singura problema fundamentala. Mentalitatea! Si este atat de gaunoasa si de distrugatoare aceasta mentalitate a poporului român încat singura solutie pentru salvarea Romaniei ar fi stergerea lui de pe harta. Eliberarea Romaniei de români, cam în genul filmului de mai sus. Si odata cu ei sa dispara si toate realizarile lor – Casa Poporului, pasajul Basarabi, Gara de Nord, castelul Peles, Bran-ul, Voronetul, etc. Din pacate fara pierderi colaterale nu se poate, asa ca se accepta pentru atingerea scopului!
Iar în locul lor ar trebui plantate panselute vreo zece ani. Dupa care tara ar trebui scoasa la licitatie pentru a se stabili cine s-o colonizeze. Si ar câstiga acel popor care va fi capabil s-o reconstruiasca din temelii. Un popor care sa aprecieze sansa de a trai în acele locuri. Un popor care sa aiba o mentalitate europeana, sa nu proslaveasca furtul si smecheria, sa nu distruga padurile si apele, un popor pentru care munca nu este o povara si un stress continuu.
Vi se pare ca-s extremist la adresa poporului din care ma trag? Nu sînt, dar încep sa devin. Dar hai sa spunem ca solutia de mai sus e prea radicala.
Am scris de mai multe ori ca sistemul de valori în Romania e dat peste cap. Asta din punctul meu de vedere, pentru ca-i mai mult decât evident ca din punctul celor ce locuiesc acolo, totul este normal. Dar daca am face un studiu de caz, o simulare a schimbarii mentalitatii, ce-am obtine? Totul, va spun eu!
Românul îsi critica tara, dar nu face nimic s-o schimbe. Îsi critica politicienii, dar îi voteaza. Îi înjura pe colegii de trafic dar nici el nu respecta regulile. Înjura sistemul, dar se simte ca peste în apa în el. Înjura salariile mici, dar nu munceste mai productiv. Îi înjura pe aia care taie padurile, dar el e primul care lasa munti de gunoaie în padure. Nu-i agreeaza pe tigani dar cumpara lucruri furate de acestia. Înjura sistemul medical, dar nu face nimic sa previna îmbolnavirile. Nu face sport, nu mananca sanatos, nu iese în natura.
Românul este lacusta care devoreaza Romania. Mentalitatea lui îl împinge sa-i consume resursele fara sa se gandeasca la cei care vin dupa ei. Nici un partid politic ajuns la putere nu demareaza proiecte de infrastructura care pot sa dureze zeci de ani si sa pregateasca terenul celor care ar veni dupa ei. Doar un exemplu, daca cei care au semnat cu Bechtel s-ar fi ocupat timp de patru ani sa delimiteze coridorul autostrazii si sa exproprieze terenurile necesare, guvernele de dupa ei ar fi construit autostrada snur. N-ar mai fi fost scuze. Finantare exista, specialisti exista, terenurile sînt ale statului. La treaba! Si da, Romania ar fi avut zeci de km de autostrada acum, asa cum a avut Portugalia cînd a intrat în UE si se afla exact în situatia Romaniei fara infrastructura.
Citeam într-un ziar ca Romania vrea sa construiasca înca doua reactoare nucleare la Cernavoda si ca s-a trezit cu 5 miliarde de euro costuri de achizitie din partea Canadei. Care a dublat pretul reactoarelor pentru ca poate. Si în calitate de cetatean canadian care plateste impozite în Canada sînt mandru ca guvernul meu are grija de banii mei. Sînt multumit ca politicienii canadieni nu stau cu degetul în cur ca politicienii români si stiu sa apere pe plan international interesele tarii care i-a trimis în acele functii. Canada a investit în tehnologie si a atras specialisti inclusiv din Romania. Si acum îi jupeste pe fraierii care nu au stiut sa-si protejeze specialistii si pe care i-a interesat mai mult sa delapideze decât sa investeasca.
Mentalitatea românului este cel mai mare dusman al Romaniei! Faptul ca cel mai mare conducator al Romaniei moderne este Carol I, un strain, este definitoriu pentru acest popor. Cu doi ani înainte sa ma plec din tara, traiam cu speranta ca odata intrata în UE, Romaniei i se vor impune specialisti si programe care s-o tina pe drum si nu pe lânga drum. Credeam ca nu poti fi membru în UE daca nu respecti politici comunitare, programme de infrastructura, etc. Credeam ca UE este un soi de federatie în care fiecare membru este independent si autonom, dar care trebuie sa respecte în mod absolut niste principii directoare.
M-am înselat! Uite ca se poate! Daca as fi în locul celorlalti membri ai UE as vota excluderea Romaniei din Uniune si reimpunerea vizelor. Si poate doar sub amenintarea excluderii, exact ca în filmul cu Keanu Reevs, mentalitatea românilor s-ar schimba. Daca firmele ar reîncepe sa plateasca taxe de import, dara romanii ar avea mari greutati sa calatoreasca în afara Romaniei, daca nu ar mai veni bani din afara poate ca mentalitatea românului s-ar schimba. Pentru ca l-ar atinge pe el personal. Romanul învata doar sub amenintarea biciului. Ca studentii care învata doar în sesiune. Ca bugetarii care îsi fac treaba numai cînd li se taie sporurile si salariile. Romanul are nevoie de un tatuc care sa-i dea peste degete, pentru ca numai asa învata! A fost o vreme cînd credeam ca UE va fi acel tatuc, pentru ca traiam cu impresia ca drumul Romaniei în UE va fi similar cu cel al Portugaliei.
Nu este! Este ca întotdeauna, unic!
In dimineata asta am vazut la jurnalul TVR studiul ala facut de un institut european care spunea ca Romania va avea infrastructura la nivelul de acum din Vest peste 130 de ani, si asta numai daca pastreaza ritmul actual de constructie.
Am ras amar! Va dati seama cat e de lucru pt somerii Romaniei in urmatorii ani? Va dati seama ce idioti sint politicienii romani pt ca nu stiu unde sa dirijeze fondurile si sa creeze locuri de munca?
Stiti ca scriu acest post intr-un tren care merge cu 120 la ora pe o infrastructura asa cum Romania va avea peste 100 de ani?
Nici una din companiile canadiene prin care am trecut nu platea prime, comisioane si bonusuri angajatilor, indiferent ca ar fi fost legate de performante sau de diverse sarbatori cum ar fi Craciunul. Dar am primit prime – nu foarte multe si nici foarte mari – în Romania. L-am întrebat odata pe unul din fostii mei sefi, cum se face ca în Europa si SUA aceste bonusuri sînt o traditie dar în Canada nu? Raspunsul lui a fost foarte simplu ‘’Do you really need a bonus to do a job you are already paid to do?’’ Recunosc ca n-am avut contra argument. Într-adevar cînd cineva este platit sa faca o treaba, se presupune ca da maximum din el pentru ca acea treaba sa iasa bine. Atunci, de ce ar mai fi nevoie de o prima? Daca nu da 100% din capacitatea sa, atunci de ce mai este platit?
Daca este moral sa primim o prima pentru performanta, oare este la fel de moral sa primim un sut în fund pentru contra-performanta?
Mi-am pus întrebarea asta atunci cînd am vazut la stiri imagini de la grevele din Romania, în care angajatii bugetari nu erau dispusi sa renunte la sporuri, prime si alte beneficii si mai ales cînd am auzit ca angajatii guvernului (daca nu ma înseala memoria) vor primi totusi al treisprezecelea salariu. Ba chiar am auzit ca unele sindicate introduc acest al tresprezecelea salariu în contractul colectiv de munca. Care-i logica? Este taxat diferit fata de cazul în care acest salariu în plus ar fi împartit si introdus în plata lunara? Tin minte scandalul de la Juncu de la fabrica Nokia cînd muncitorii au pus-o de o greva generala pentru ca patronatul nu era de acord cu prima de miel pentru Paste. Halucinant!
Hadeti sa analizam doua cazuri:
Vreti sa va cumparati un frigider de la Altex. Mergeti în magazin si unul din angajati începe sa va explice ca marca pe care ati ales-o, Arctic, nu e chiar cea mai stralucita. Ca nu e foarte fiabila, ca racirea este cu freon si atunci trebuie sa curatati congelatorul mai des sau ca o sa curga apa din el cînd îl dezghetati. Dar uite, ati putea cumpara un frigider Philips, la care racirea se face cu aer. Nu necesita întretinere, si-a dovedit fiabilitatea peste timp, consuma mult mai putin curent electric decat Arctit si e si mai încapator. Dar e un mic detaliu, pe care angajatul magazinului respectiv vi-l spune din prima. Pretul este dubu!
Este evident ca vanzatorul se pricepe la frigidere mai mult decat va pricepeti voi. Vine cu niste argumente care la prima vedere par logice si de bun simt si vi se pare ca nu va ascunde nimic. Dar….stiti ca vanzatorul este platit la comision. Ca daca va convinge sa luati frigiderul mai scump, va primi o prima sau comisionul lui va fi mai mare. În aceste conditii puteti avea încredere în el? Oare ati avea mai multa încredere în el daca ati sti ca în realitate este platit la salariu fix?
Al doilea caz : aveti o firma de materiale de constructii si importati o parte din aceste materiale din strainatate. Afacerea merge bine, însa simtiti ca ar putea merge si mai bine. Nu stiti exact cum, dar va este clar ca ati atins un prag maxim dincolo de care nu aveti cum sa pasiti singur. Va angajati oameni care sa duca afacerea mai sus. Profesionisti. Printre ei, un director financiar pe care-l platiti cu un salariu fix foarte bun. Firma începe sa mearga din ce în ce mai bine, banii se aduna, dar în acelasi timp platiti taxe la stat din ce în ce mai mari. Logic, va spuneti, din moment ce afacerea a a crescut! Dar simtiti ca totusi va scapa prea multi bani printre degete. Nu-i puteti reprosa nimic directorului financiar cares-si face treaba foarte bine, din moment ce sînteti pe plus. La un moment dat îi împartasiti sentimentele voastre acestuia si îi propuneti o prima de 2% din toate sumele salvate legal de la platile catre bugetul de stat, platita la sfarsitul anului.
Si observati ca dintr-o data nu mai platiti atat de mult TVA pe importuri, ca toate investitiile firmei sînt urmarite cu rigurozitate si trecuta pana si ultima agrafa de birou prin acte, ca aveti de recuperat diverse impozite, ca nu stiti exact ce face directorul financiar dar dintr-o data sumele platite la bugetul de stat sînt mult mai mici desi afacerea a crescut fata de anul trecut.
În aceste conditii, mai aveti încredere în directorul vostru financiar? Cum puteti fi sigur ca din dorinta lui de a pune mana pe o suma cît mai mare de bani la sfarsitul anului, nu face chestii ilegale care sa prejudicieze stabilitatea si sanatatea financiara firmei? Oare e cazul sa cereti un audit extern? Oare de ce situatia financiara s-a îmbunatatit considerabil dupa ce i-ati propus angajatului vostru o cota parte din profit? Oare înainte nu-si batea capul prea mult sau nu muncea la capacitatea lui maxima? Cunostea diverse portite legale dar nu le folosea pentru ca nu se simtea stimulat sa le foloseasca?
Sînt doar doua exemple alese la întamplare.
Nu exista nici o garantie ca cineva care e platit la salariu fix are grija de interesul patronului sau ale clientului cu care vine în contact. Dar este sigur ca nu va fi plasat niciodata în conflictul de interese ‘’ce e mai bine pentru mine’’ versus ‘’ce e mai bine pentru client/patron’’. Nu va fi niciodata tentat sa împinga lucrurile dincolo de limita lor pentru castiguri mai mari, sau sa faca chestii ilegale. Cu conditia, bineînteles, ca acel salariu fix si conditiile în care îsi desfasoara activitatea sa fie motivante pentru el. Pentru ca niciodata un salariu mare, doar prin el însusi, nu a motivat vreun angajat. Daca nu-ti place ce faci, nici pentru un million de dolari nu-ti vei face jobul mai bine.
Opinia mea este ca bonusurile si primele de sfarsit de an sînt tot un fel de comision, ca cel al angajatului de la Altex din primul exemplu. Pentru ca pus în fata oportunitatii unui premiu în bani, angajatul se va gandi ‘’oare ce trebuie sa fac, pentru a pune mana pe bani? Si cum anume va cuantifica seful meu performanta?’’ si apoi va actiona în cel mai spectaculos mod cu putinta în cadrul acelei metode de cuantificare, pentru a-si impresiona patronul. Va deveni George Constantza din Seinfeld. Va amintiti episodul cînd George a fost angajat de taica-su sa vanda calculatoare la telefon? Ca sa-l stimuleze, pe el si pe celalalt angajat, tatal lui George le promisese un waterpik – capat de dus folosit pentru masaje. Iar George vroia sa-i arate lui taica-su ca nu e doar un looser. Cum s-a terminat povestea? Dupa ce a trisat, George a castigat premiul si concursul iar taca-su l-a concediat pe celalalt angajat si a comandat o noua transa de calculatoare. Ïn plus Kramer a reusit sa distruga toate computerele pe care George le depozitase la el în apartament, pretinzand în fata lui taica-su ca le vanduse unor clienti.
Cu ce e diferit George fata de imbecilii de bancheri care au acordat împrumuturi pentru case fara nici un fel de garantie? Cu ce e diferit George fata de dobitocii de dezvoltatori imobiliari care au construit mii de blocuri fara curent sau fara drumuri de acces, doar ca sa raporteze zeci de mii de metri construiti si profituri de milioane de dolari creând bula imobiliara care acum li s-a spart în fata?
Însa angajatii de la stat, bugetarii si al lor al treisprezecelea salariu si sporuri de stat pe cur la calculator, sînt un caz special, caci ei nu se încadreaza nicaieri. Nu sînt multumiti de salariul fix dar nici nu sînt stimulati de bonusuri si prime. Ci sînt stimulati doar cînd li se taie aceste prime. Ies în strada si tipa ca au dreptul la ele. Iar cînd o prima sau un bonus devine un drept pe care-l au toti salariatii, indiferent de performante, ceva e putred în Danemarca.
Sînt prea socialist? Poate! Uite în ce gaura ne-a adus capitalismul!
Toata lumea a auzit de termenul politically correct. Tradus asa, mai din topor corect din punct de vedere politic. Termenul asta ilustreaza perfect ipocrizia societatii din ziua de azi. Politically correct este sa nu-i faci negri pe negri, sa nu-i faci tigani pe tigani, sa nu-i faci galbejiti pe asiatici sau jidani pe evrei. N-ai decat sa gandesti asta. Important e s-o tii pentru tine si sa n-o spui cu voce tare, caci încalci regulile civilizatiei în societatea moderna. Bineînteles, toti aia de mai sus au voie sa te faca alb împutit si lenes, albicios retrograd sau mai stiu eu cum. Pentru ca albii sînt majoritari si deci trebuie sa li se plateasca niste polite.
Toata Romania sare în sus cînd italienii îi fac pe romani, tigani. Dar fiti atenti acilea : italienii au gandit asta despre romani dintotdeauna. Ca si nemtii sau francezii. Doar ca nu au spus-o, pentru ca nu erau afectati si nu aveau motive sa se înfurie. Dar acum au asa ca toata fatada a cazut. Ce, romanii nu s-au gandit la italieni ca la niste broscari nenorociti cu gura mare? Dar nu le-au zis-o în fata. Au fost politically correct. Acum au motive si au cam început si ai nostri sa arunce cu tigaile dupa macaronari. Fara sa se gandeasca ca poate aia au dreptate sa ne faca tigani : nu în sens peiorativ ci pentru ca asta sîntem.
Ne tiganim de la seful statului pana la ultimul locuitor. Cînd ati fost ultima data în strainatate într-o localitate oarecare si ati auzit romani pe strada? Nu sîntem noi aia cu gura mare, care se hahaie cracanati în mijlocul strazii? Nu ne place noua sa-i înjuram pe straini cu voce tare crezand ca nu ne înteleg? Nu ne isterizam noi daca trebuie sa stam la o coada sau sa mergem pe o singura banda pe autostrada? Nu se tiganesc alesii nostri cînd îsi împart functii?
Tiganii nu fac nimic altceva decît este în cultura lor. Cultura si traditiile lor interzic munca cinstita în unele cazuri. Doar caldararii si lautarii mai muncesc în ziua de azi. Ursarii si care or mai fi, dau cu jula. Ca asta sînt învatati de mici. datul cu jula este meserie. Cearta cu strigate si pusul fustelor în cap este traditie. Ati vazut vreodata un tigan accidentat si dus la spital? Pai trebuie sa vina jandarmeria ca sa poata proteja medicii. Instant se aduna toata familia accidentatului si se pune pe urlat în spital, pe langa spital si în strada. Pentru ca asta e traditia. Nici macar n-o fac express!
Acum ganditi-va cum se comporta romanii non-tigani la o coada la Administratia Financiara. Vreti sa spuneti ca nu e nevoie de jandarmerie sa faca ordine? Eu n-am vazut asta cînd am stat ultima data la o coada. Cum se comporta romanii cînd li se pare ca li se taie din beneficii? Nu ocupa ei strada si soseaua nationala apucandu-se de urlat la soferii trecatori care n-au nici o vina? Tiganie!
Un var îndepartat care are hectare de vie, în ano domini 2007, culegea via cu tiganii ca pe vremea lui Creanga. Ïi punea pe toti în remorca tractorului si-i ducea la vie sa culeaga struguri. Stiti cu cît îi platea pe zi? 100 de mii de cap de tigan. Maruntis! Dar în schimb le dadea la fiecare cate un litru de tuica pe zi pe care îl terminau la masa. Intr-o zi le-a spus la tigani ca nu mai are bani si ca o sa-i plateasca dupa o saptamana. Tiganii au continuat sa munceasca. Ïn alta zi i s-a terminat tuica si tiganii erau sa-l castreze.
Traditii, de!
Am fost la o taiere de mot în week-end. Paranghelie mare! Familie de romani cu o fetita de trei ani si un baietel de un an, sarbatoritul. Dupa ce-am ajuns, am dat binete, m-am sters pe picioare si dupa aia m-am descaltat politicos, cum se face pe la noi, ca sa-mi miroasa toata lumea ciorapii. Ca sa fie clar ca am ajuns si eu si pot sa înceapa toti sa bea ca sa uite. Si mi-am luat o felie de cozonac, cam de vreo cinci centimetri grosime si un pahar de vin si m-am asezat pe scari lînga fetita gazdei, ca sa fac conversatie de salon.
- A cui esti tu?
- A lu’ mami si-a lu’ tati, si-a lu buna si-a lu’ bunelu, si-a lu’ tanti Ioana si-a lu’ Bica (frate-su), si-a lu’…
Eu terminasem deja jumate de felie pana a terminat ea sa mi-i spuna pe toti. Zic “ba, da’ ce mult vorbeste!“. Hai sa mai încerc odata :
- Mergi la gradinita?
- Numai dimineata, zice ea serioasa.
- I-auzi, zic eu. Noaptea nu?
- Noaptea gradinita face dodo (adica nani, în franceza – n.r.)
- Aha! Si tu ai prieteni la gradinita?
- Da. Eloïse si André si Theo si Marius si Camille si Marie-Paule si Sandra si Josée si…
Eu terminasem deja cozonacul si juma de pahar de vin.
- Mai, da’ multi prieteni ai tu! Cine te duce la gradinita dimineata?
- Tati.
- Si pe Eloïse cine-o duce la gradinita?
- Mamele ei!
- Mama ei, vrei sa spui. Tati a ei nu?
- Eloïse n-are tati. Are deux mami.
Say what?
- Cîte mami are Eloïse??
- Deux mami. Pas de papa!
Hait! Teren minat, teren minat! gîndesc panicat. Daca ma întreaba de ce are Eloïse doua mame, ce-i zic? Însa fetita nu pare interesata de chestiune si asta ma linisteste. Vine maica-sa si-o ia pe aia mica sa-i dea tort. Ma ridic si în drum spre bucatarie ma întalnesc cu tatal fetitei careia îi povestesc tarasenia.
Da, îmi zice el, are o colega care-i crescuta de un cuplu de lesbiene, le-a vazut nevasta-mea pe amandoua la gradinita la o sedinta cu parintii.
Si nu i s-a parut curios? N-a pus întrebari?
Ba da, zice el, dar i-am spus ca sînt copii care au o mama si un tata, alti copii care au doua mame sau doi tati si altii care au doar o mama sau doar un tata. În felul asta o sa se obisnuiasca de mica cu chestiile astea si va reactiona pozitiv cînd le va întalni, fara sa se simtea ea exclusa sau sa-i excluda pe altii.
*****
Cînd eram eu mic ma jucam de-a mama si de-a tata. Eu eram mereu tata (sic!). Oare astia mici din zilele noastre se joaca altfel? Oare se joaca de-a mama si de-a mama? Oare se joaca de-a mama si de-a tata dar inverseaza rolurile? Oare în povestile cu printi si printese care li se spun la culcare, printul e femeie si printesa e barbat?
Oare tre’ sa ma îngrijorez? Cum îi explici unui copil ca-i normal sa aiba doua mame dar în acelasi timp e normal sa aiba un tata si o mama? Sau partea de normal trebuie exclusa?
