Aici trebuia sa fie un articol. Pentru ca vine Pastele, desi eu nu sînt liber ca mi-am luat portia de fericire de Pastele Catolic, profit de ocazie sa-mi parchez blogu’ pe dreapta pentru trei zile. Aveti grija cat miel si oua bagati in voi dupa post, ca sa nu va cada greu.
Una din cele mai urate fatete ale mentalitatii nostre balcanice este ca romanul e atoatestiutor. Sau cum ar zice francezii, suntem “tête de cochon“. Incapatanati in propria noastra suficienta.
Incercam zilele trecute sa-i explic ceva unuia care-mi ceruse parerea într-o problema legata de un calcul. El ca meserie, era tot constructor, numai ca nu avea experienta canadiana. N-am apucat sa deschid bine gura si m-am trezit cu un “las’ ca stiu” peste ochi. Zic, OK, daca stii de ce ma mai intrebi? A, pai nu stiu ce zice codul canadian. Zic, bine, hai sa-ti explic. Si incep iar. Dupa cateva minute “Da, asa este, stiu asta“.
La naiba, îi zic, daca stii deja de ce mai imi pierd timpul cu tine? Ma verifici sau ce? Iti testezi cunostintele cu mine? Tipul incepe sa se scuze, ca n-a vrut si ca totusi are nevoie de raspunsul meu. O iau de la capat a treia oara.
De data asta ajung abia la jumatatea explicatiilor cand aud “ah, pai in Romania nu era asa“. Zic “uita ce ai invatat in Romania, ca aici e altfel. Si fii atent la ce iti explic!“. Bineinteles ca n-am ajuns la capat ca avui parte de un “aaa…du-te bai, ca in Romania eu faceam altfel“.
Aflu de la DeMaio via Cabral ca romanii angajati la Nokia Romania au cerut directorului general John Guerry sa le dea prime de miel. Si asta inainte ca fabrica sa inceapa sa lucreze efectiv. Normal ca Mr. John ca un gentlemen ce este el, a ramas cu gura cascata auzind asemenea cereri. Probabil ca inainte sa ia decizia intrarii in Romania, Nokia ar fi trebuit sa studieze un pic mentalitatile romanesti care sunt inca extrem de paguboase.
Probabil ca in curand la Nokia vor apare cam aceleasi probleme ca la Coca-Cola Romania sau ca la oricare alta multi-nationala care a indraznit sa puna piciorul pe plaiurile stramosesti si sa dea de lucru la sate intregi de romani. In speta, o va lua in barba cu sindicatele create ad-hoc.
Singura sansa pentru Nokia Romania este sa numesca in functia de director general un roman cu experienta dubla – Vest si Romania – care sa puna un pic biciul pe soriciul angajatilor. Care confunda o companie ca Nokia cu IMGB-ul de altadata. Altfel prevad ca costurile pe care le-au prevazut cu mana de lucru romaneasca nu vor fi atat de mici pe cat s-au asteptat ei.
Nu ma pricep foarte tare la investitiile financiare, astfel incat ma feresc sa dau sfaturi celor care-mi mai cer parerea in legatura cu cele mai bune plasamente financiare. Prefer sa ma joc doar cu banii mei, dar nu cu “banii de saltea“. “Banii de saltea” – expresie care mi-a intrat in vorbirea curenta prin 1996 cand am citit Nobila Casa de James Clavell – reprezinta banii pe care nu-i risc niciodata, nicicand, indiferent de contextul economic. Reprezinta salteaua pe care cad, in cazul in care cad, bineinteles.
La vreun an dupa ce am plecat in Canada, Bursa din Bucuresti incepuse sa-mi faca cu ochiul. Asa ca m-am gandit sa o testez pentru o perioada de un an de zile. Am cumparat actiuni prin intermediul Vanguard la BRD, Banca Transilvania si inca vreo doua societati. Castigurile se anuntau cam cu 500% mai mari decat cel mai bun plasament pe care-l puteam face in Canada.
Politia din Quebec a reusit sa aresteze niste hoti de … cabluri din cupru. Pe care odata furate le revindeau la reciclat. Asa au reusit performanta ca pentru 200 de dolari incasati de la centrul de reciclare, sa produca pagube de 30,000 dolari.
Oh, ce seamana Quebecul din ce in ce mai mult cu Romania pe alocuri! Peisaje la fel, gropi in sosele, hoti de cupru si aud ca si bande de tigani, mai nou, care-si fac veacul prin nordul Montrealului. Cool! Stiam eu ca chebecii astia sunt primitori, dar nu ma asteptam sa ma faca sa ma simt chiar ca acasa!
Am avut de ales aseara intre a vedea Silk, filmul cu Keira Knightley si showul lui Antony Bourdain, No reservations, episodul despre Romania, cel care a facut sa curga valuri de cerneala in presa si blogosfera romaneasca. O sa va iau prin surprindere si va voi informa ca am preferat sa ma uit la No reservations. Nu de alta, dar ar fi nasol sa-mi dau cu parerea fara sa fi vazut episodul.
Marturisesc ca emisiunea m-a distrat la culme. Ba am si ras de cateva ori la comentariile ironice ale lui Bourdain. Dar am incercat sa o privesc cu ochii unui strain, care a vizitat Romania si stie cum este in realitate. Ma amuza cei care au sarit de cur in sus sa-l acuze pe Bourdain de mistificare a realitatilor, sau de rea intentie la adresa Romaniei. Drept este ca mereu ne vedem victime si parerea celorlalti despre noi conteaza foarte tare, cand in realitate ar trebui sa ni se rupa.
Chiar Bourdain recunoste ca l-a ales gresit pe Zamir ca ghid si aici toata lumea este unanima. Zamir a fost haios, a baut la tuica ca spartu’, dar a fost total nepotrivit in rolul de gazda a Romaniei. Confuzia vine din faptul ca, foarte probabil, producatorii emisiunii au confundat Romania cu Kazakhstanul. Amestecarea guvernului Romaniei in finantarea si influentarea acestei emisiuni este iarasi o gafa care i-a explodat in fata. Asa se intampla cand incerci sa manipulezi si habar n-ai s-o faci.
Un articol preluat de Hotnews din presa germana a inflamat spiritele in genul specific romanesc. Dupa ce o lume intreaga s-a minunat de maiestria pilotului german care a redresat un Airbus luat de vant in timpul unei aterizari, acum s-a aflat ca la manse era co-pilotul de 24 de ani. Si ca pilotul ar fi redresat de fapt aparatul.
Pe de o parte Hotnews n-a inteles ce scrie Der Spiegel. Care zice doar ca avionul era manevrat in timpul incidentului de co-pilot si nu ca acesta ar fi redresat aparatul. Pentru Hotnews cel mai important in toata povestea e ca acel co-pilot e femeie. Asta-mi suna ca un soi de discriminare pozitiva.
Pe de alta parte pe site-ul Hotnews parerile sunt impartite, ceea ce e normal. Mai putin normal e ca s-a ajuns la discutii gen “e proasta ca-i femeie“. Iar aia care o lauda o fac cu accente de comic involuntar “bravo ei. La 24 de ani, majoritatea fufelor isi dau talente la Mall“. De unde rezulta ca femeia respectiva e fufa, pt ca are 24 de ani.
Aud cateodata despre cutare chestie ca inseamna o intrare in normalitate. Iliescu vorbea cel mai des despre normalitate. Dar pe el il inteleg, caci dupa o lovitura de stat vrei liniste. Insa in viata de zi cu zi, ce inseamna de fapt normalitate? Ce e normal?
Ultima data cand am fost la dentist, era o femeie cu doi copii mici. Unul de un an jumate si celalalt de patru ani. In Canada este ilegal sa lasi copiii pana in 12 ani nesupravegheati de un adult, asa ca nu m-am mirat. Insa m-am mirat cand dentistul a chemat-o pe ea in cabinet. Credeam ca va intra cu copiii. Cateodata parintii vin cu copiii sa se joace la dentist. Se obisnuiesc cu vizitele, nu le mai este frica de freza si medicul îi controleaza din timp la dinti. Totul e platit de stat. In fel asta surprizele de mai tarziu sînt excluse.
In cazul asta insa, cand mama a intrat in cabinet, copiii au ramas in sala de asteptare. Cel mai mic a inceput sa planga. Sora lui, incerca sa-l linisteasca, insa ce poate face un copil de patru ani? Asa ca secretara medicala, s-a ridicat de pe scaun, l-a luat pe ala micu in brate si a inceput sa-l plimbe prin jur, sa-i arate una alta, a mers la acvariul cu pesti si in cele din urma s-a asezat pe un scaun, cu piciul in brate. I-a deschis o carte si a inceput sa-i citeasca si sa-i arate animale. Piticul s-a linistit.
