Sophie
Am cunoscut-o pe Sophie absolut din întamplare. Cautam un apartament pentru niste prieteni care urmau sa se mute la Montreal si luasem la rând siteurile de închirieri de apartamente pe termen scurt. Aveam ca tinta Le Plateau, zona boema, populara în rândul artistilor si a iubitorilor de arte frumoase din Montreal. Vazusem deja vreo câteva apartamente care nu prea ma încântasera, cînd am dat cu ochii de un anunt interesant.
Am fost sa vad locatia într-o sâmbata dimineata. Mi-a deschis o fata frumoasa si super amabila. Apartamentul stralucea de curatenie dar ceea ce m-a atras era ca fusese amenajat foarte … feminin. Se vedea mâna proprietarei în toate. Cum prietenii mei au cam aceleasi gusturi ca si mine pentru frumos si au încredere în feelingul meu, am luat decizia sa-i înaintez o oferta fara sa stau pe gânduri mai mult de cinci secunde.
A fost foarte multumita ca reusise sa-si gaseasca un chirias. Ne-am asezat la o cafea, pe canapeaua rosie din living si printre altele mi-a spus ca trebuie sa termine un album si ca din acest motiv este nevoita sa închirieze apartamentul pentru trei sau patru luni. N-am prea priceput eu ce album dar am presupus ca are legatura cu orga electronica dintr-una din camere. Ne-am înteles sa lase totul exact asa cum era, toata mobila, farfuriile, tot. ïmi placea mult prea mult cum amenajase si am vrut sa-i fac o surpriza partii feminine a cuplului care urma sa se mute în apartament. Am discutat cu Sophie despre Romania, despre Franta, despre prietenii care urmau sa vina si la despartire cînd i-am întins mâna, m-a sarutat pe obraz.
Am fost surprins, am zâmbit si am plecat. M-am mai întâlnit odata cu ea, cînd i-am înmanat cecurile de chirie. A fost la fel de calda si amabila ca si prima data. Am mai tinut legatura un timp, am mai vorbit la telefon cînd avea nevoie de câte o informatie, ne-am mai întalnit din întamplare la apartament.
La un moment dat, tot auzeam de albumul care trebuia terminat. Ïmpins de curiozitate, am facut legatura cu discurile de pe pereti si cu fotografiile din living si am dat o cautare pe YouTube, gasind un videoclip cu ea, extras dintr-o emisiune difuzata la Radio-Canada. Pentru ca Sophie este o artista chebecoasa în devenire, o tânara speranta a muzicii francofone despre care probabil voi mai auzi.
Nu pot decât sa va las în compania muzicii compusa si interpretata de Sophie Beaudet.
Atacul cafelei asupra buzunarelor
Motto: Cînd devii proprietar cheltuielile nu se mai numara în zeci de dolari ca atunci cînd stai cu chirie, ci în sute si mii de dolari - Alex, mândru proprietar
Nu, postarea asta nu este despre cresterea pretului mondial la cafea din cauza inundatiilor din Brazilia. Ci despre o întamplare cu o cana de cafea, o mocheta si un portofel cazut la datorie.
În dimineata în care am plecat în vacanta, eram în centrul de distractii personal, cunoscut si sub numele de sala familiala de la subsol, citind ziarul, privind la stiri din când în când si bucurându-ma de o cafea de Sumatra proaspat râsnita si filtrata, asezata cu grija pe mocheta de sub picioare. Rasfoiam câte o pagina, mai luam o gura de cafea, mai aruncam un ochi la televizor. La un moment dat, a coborât sotia sa-mi spuna ca e ora de plecare. S-a apropiat de mine si pentru ca n-a vazut cana de cafea plina pe trei sferturi, i-a tras un sut. Cana a zburat, cafeaua s-a împrastiat, eu m-am panicat. Pe mocheta mea bej se întindea o pata de cafea de vreo 40 cm în diametru. Am sarit repede si am pus mâna pe niste prosoape de hârtie groase încercând sa îndepartez tot lichidul maroniu. Dupa vreo 10 minute de tamponari, am considerat ca am reusit destul de bine si desi pata înca mai era vizibila, mi-am spus ca o s-o rezolv dupa ce vin din vacanta. Am închis geamurile, am verificat apa si aragazul, am încuiat usa si dus am fost.
Dupa o saptamâna am venit acasa si coborând la subsol am realizat ca mirosea destul de nashpa. Am deschis geamurile si am verificat sursa mirosului. Venea din mijlocul petei de cafea. Am cazut pe gânduri si am început sa evaluez alternativele. Fiind mocheta lipita direct pe beton, asa cum sînt majoritatea subsolurilor, singura solutie era sa spal mocheta cu o masina de spalat sub presiune cu aspirator incorporat. De închiriat la o gramada de magazine cu 60 de dolari pe zi.
Am mutat toata mobila si am spalat mocheta de vreo trei ori cu jet de apa super fierbinte si detergent, apa care era apoi aspirata imediat. A iesit impecabil, mai putin partea patata de cafea care înca era vizibila. Dar ma rog, considerând ca încaperea respectiva este o sala folosita în general de membrii familiei si nu de oaspeti, decît foarte rar, considerat acceptabil. Am continuat sa aerisesc sala, încercând sa usuc mocheta, numai ca umezeala din aer atingea 100% si mocheta nu se uscase nici dupa o zi jumatate. A trebuit sa închid geamurile si sa dau drumul la caldura pt a forta uscarea.
Dupa o noapte, mocheta era gata. Miscându-ma prin camera si asezând mobila la loc, mi se parea ca mai vine asa cîte un damf abia simtit. Am tinut geamurile deschise vreo doua zile si parea ca se rezolvase. Însa doar parea. Dupa o saptamâna de folosit camera în mod obisnuit, damful a revenit. Am luat un mop cu abur si am aburit pata vreo 5 minute. Dupa care am uscat-o imediat cu jet cu aer rece. Nu s-a rezolvat, mirosul a ramas.
Într-un tarziu am ajuns la dureroasa concluzie ca datorita plecarii în vacanta, a umezelii extreme din aer si a faptului ca foarte probabil nu am reusit sa usuc pata ca lumea în momentul în care am rasturnat cana, ceva din mocheta sau sub mocheta a mucegait. Si ca indiferent ce as face, singura solutie este cea radicala. Trebuie sa scot mocheta din tot subsolul. Doar 70 metri patrati plus scarile care duc la subsol. 755 de picioare patrate.
Am mocheta de 4 ani si nu sînt chiar cel mai încântat din lume. Iarna e rece pentru ca e lipita direct pe placa de beton si nu-i super facil de întretinut. Daca scapi ceva pe ea se pateaza, trebuie spalata de mai multe ori pe an, fiecare spalare costa cam 60 de dolari. 3 spalari, 180 dolari. Mobila lasa urme pe ea pt ca e de grosime medie iar scaunul de la birou a creat un soi de model pentru ca rotilele se învart mereu în acelasi loc. Plus ca e cam urâta.
Deci acum trebuie sa o scot si o voi înlocui cu parchet. Fiind sala familiala, nu ma intereseaza sa-mi pun parchet uber cool de lemn masiv, hardwood cum îi spun astia. La o medie de 3.78 dolari fara taxe piciorul patrat ajung sa ma coste 3 300 de dolari doar parchetul, fara plinte si spuma aia care se aseaza dedesubt (nu e spuma, dar am uitat cum îi zice, un soi de polietilena expandata) si fara manopera. Deci bugetul ar bate înspre 5 000 de dolari doar ca sa înlocuiesc mocheta cu vreo echipa de meseriasi.
Totusi vreau sa fac o treaba profi si daca ma apuc de subsol, sa fac niste schimbari. Vreau sa rezugravesc totul, sa trag cabluri pe sub parchet, sa-mi schimb canapeaua cu alta, ca p-asta o am de sapte ani si sa-mi cumpar niste corpuri de biblioteca în birou ca am o multitudine de carti si acte care stau în cutii. Vreau sa schimb biroul si sa-mi cumpar unul mai larg, sa-l aranjez altfel si sa vin cu niste tablouri de familie prin jur. În plus, daca tot ma apuc vreau sa pregatesc camera pentru momentul cînd îmi cumpar retroproiector, asa ca vreau sa-mi fixez déjà locurile unde va sta ecranul, sa instalez baza proiectorului pe tavan si sa trag cablurile necesare si ma bate gândul sa-mi instalez si o balustrada pentru scarile care duc la subsol, ca n-am si pe parchet se aluneca în ciorapi.
Voi începe deocamdata cu îndepartarea mochetei si pusul parchetului. Parchet flotant din ala obisnuit dar culoarea lemnului de cires. Un pic mai gros ca sa dea impresia ca e hardwood floor (impresia conteaza). La Reno-Depot am gasit cu 1.29 dolari piciorul patrat, deci m-ar ajunge doar materialul la 1 120 cu tot cu taxe (16 dolari pe metru patrat). Probabil înca 150 de coco accesoriile, plinte, spuma de sub parchet, etc. De montat il voi monta eu, împreuna cu un prieten. N-o sa iasa chiar ca facut de un super meserias, dar o descurc eu. La scari o sa fie mai greu, ca-s în unghi. Mocheta se scoate cu o lama speciala, sper sa nu fie lipita de beton pe toata suprafata, ca o sa ma ia naiba pâna o scot. Si trebuie sa ma gândesc ce fac cu gunoiul care o sa rezulte. Probabil închiriez o remorca si îl car la groapa de gunoi.
Frige tare la buzunare. As putea schimba mocheta de acum cu alta dar în cîtiva ani tot acolo ajung. Parchetul este super usor de întretinut, nu tine racoare, se schimba treaba. Creste si pretul la casa cu 50 de centi (glumesc, dar realitatea este ca un subsol cu parchet kicks ass fata de unul cu mocheta). Ce ma oftica este ca trebuia s-o fi facut anul trecut cînd federalii ofereau reducere la impozit pentru renovarile care depasesc 1 000 de dolari. Anul asta, ciuciu, economia s-a relansat si federalii nu mai contribuie la renovari.
Si toate astea doar din cauza unui sut în cana de cafea, pe trei sferturi plina. Aproape ca-mi vine sa ma las de baut cafele.
Functionalitatea unei case
Sînt de parerea ca o casa, oricît ar fi de frumoasa si si bine proiectata nu face doua parale daca nu este si functionala. Prima data m-am gândit la asta cînd am lucrat la casa unui fost vice-presedinte al FR de Handbal. Un om cu foarte multi bani si în general cu bun gust, dar care a aruncat miliarde pe cacaturi. Cum ar fi parchet de bambus sau ferestre cu celula foto-voltaica. Ïn timpul asta, arhitectul care i-a gândit casa îi gresise elevatiile, astfel ca tavanul din toata casa era mai jos cu 15 cm iar acum tipul, care e un om la 1.93 m trebuie sa se aplece de fiecare data cînd trece dintr-o camera în alta. Asta la o casa de vreo câteva milioane de euro.
Sa trecem peste…
Casa mea din periferia Montrealului a fost construita în 2003. Ïn momentul cumpararii ei în 2006, multe facilitati si functionalitati erau deja pe pozitie. Fiind o casa model (adica una prezentata cumparatorilor potentiali din cartier pentru a-i atrage), aceste facilitati au fost realizate de echipe profesionale si nu de cârpaci. În cele ce urmeaza va voi povesti ce am avut în cap la momentul cumpararii, cum am integrat unele facilitati existente si cum am aranjat casa ca sa raspunda unor nevoi precise.
Climatizarea
Zilele acestea se înregistreaza la Montreal recorduri de temperatura. Fiind asezati pe malul fluviului St-Laurent si într-o zona dominata de lacuri, umezeala din aer este fantastica. Adaugata la temperaturi de 35 de grade Celsius, da rezultate socante: astazi s-au înregistrat 45 de grade cu factorul umidex luat în considerare. Nu prea seamana a banchiza aia pe care si-o închipuie toti cînd vine vorba de Canada, right?
Iarna în schimb, din cauza vântului taios care circula pe St-Laurent ca într-un tunel aerodinamic se pot atinge temperaturi de minus 30 de grade, cu factorul vânt luat în considerare. În aceste conditii am gândit climatizarea casei în modul urmator :
a) Termopompa
Termopompa e o centrala exterioara separata care merge pe curent electric si poate genera un curent de aer cald sau rece. În pod am instalat un sistem de racire/încalzire care trimite acest curent de aer cald sau rece prin fantele existente în tavanul camerelor din toata casa. Fantele sînt plasate în locuri strategice în asa fel încât sa acopere o cât mai mare suprafata fara sa devina inestetice. Sînt albe si se confunda cu albul tavanului. Deflectoarele lor sînt proiectate în asa fel încât niciodata curentul de aer nu este suflat direct în capul locatarilor. Practic racirea/încalzirea se face deodata, în toata casa. Singurul loc unde nu am fante si deflectoare de aer este subsolul care este vara racoros si iarna calduros.
b) Umidificator central
Racirea sau încalzirea aerului prin termopompa are niste dezavantaje. De exemplu, usuca aerul ceea ce iarna poate antrena probleme de respiratie. Asa ca mi-am instalat un umidificator central cuplat la reteaua de apa. Iarna apas pe un buton si aerul este umidificat fara probleme. Vara nu am nevoie sa dezumidific aerul caci se ocupa de asta termopompa. Racirea pare mult mai consistenta cînd aerul este uscat iar caldura mult mai prietenoasa cînd aerul este umed.
c) Schimbatorul de aer
Asta exista din constructia casei. Pentru ca ferestrele sînt etanse, aerul nu circula din exterior spre interiorul casei si invers ceea ce poate creea probleme de presiune în urechi. Asa ca schimbatorul asta de aer îsi trage aerul prin fantele exterioare de pe fatada casei, îl circula prin fantele casei si-l scoate afara prin fantele din spatele casei. Singura problema la acest schimbator este ca nu se poate opri circulatia aerului, astfel ca daca cineva fumeaza la o distanta de 2 metri de fatada casei (nu e cazul ca acolo am peluza si florile, doar dau un exemplu), fumul de tigara îmi este trimis în casa.
Aspiratorul central
Asta exista din constructie si este foarte folositor. La subsol am unitatea de aspirare cu motorul si sacul. La fiecare etaj, în fiecare camera, am o priza de aspirator în care doar bag furtunul. Puterea este mai mult decât decenta iar împartirea prizelor este gândita în asa fel încât sa permita acoperirea fiecarul coltisor din casa. Mai mult, prizele de aspirator au un contact electric care face legatura prin atingere cu butonul on-off de pe furtun. Foarte practic!
Home-cinema
Cînd am cumparat casa, una din idei a fost sa scot televizorul din living si sa transform sala familiala de la subsol în Home Cinema. Motivul era ca atunci cînd te încurci toata ziua de televizor, vrei sa-l deschizi si daca-l deschizi, vrei sa te uiti. Iar daca te uiti, cu oferta de programe TV din ziua de azi, nu te mai misti din fata lui. Patisem deja chestia asta înca de cînd s-a inventat televizorul color, atât în Romania unde parintii aveau tv în sufragerie cît si în Canada unde în 90% din case televizorul e în acelasi loc ca în Romania. ïn momentul cumpararii casei m-am gândit sa pun accentul pe citit si pe discutii cu vizitatorii fara sa am tentatia TV-ului. Asa ca am hotarât din prima secunda ca TV-ul va ateriza la subsol.
Asezând TV-ul acolo, stiam ca-l voi transforma automat într-un obiect de vazut filme si nu emisiuni TV. Ceea ce s-a si întamplat, eu vizionând de atunci la televizorul personal doar filme, concerte si înregistrari. Olimpiadele si Campionatele Mondiale sînt exceptii care confirma regula. Nici nu stiu de ce naiba mai am cablu, dar asta e alta poveste.
Cînd am hotarât sa asez acolo TV-ul, subsolul nu era în întregime functional. Peretii erau facut cu Rigips dar tavanul nu. Am profitat de aceasta situatie ca sa-mi trag firele de la boxele audio ale sistemului Home Cinema prin tavan, pt ca ma seaca sa am cabluri prin casa. În acelasi timp, cu multe straduinte am trecut cablul de la antena satelit, de la compania de cablu (am doi furnizori, îi folosesc alternativ. Asta cînd nu întorc antena catre satelitul care transmite TVR, pt a-i oferi o bucurie si mamei soacre) si un cablu de internet prin peretii subsolului, între beton si Rigips. Apoi am tras niste spoturi luminoase în locuri bine alese si am pus vata minerala de jur împrejurul subsolului si pe tavan. Singurul loc unde nu am pus a fost ceea ce am construit mai târziu, camera rece. Acum pot sa vad un Transformers cu basul reglat de asa maniera ca simt exploziile direct în piept. Si asta fara sa perturbez discutiile celor care sînt la parterul casei.
Urmatoarea miscare, deja în pregatire, este instalarea unui proiector HD. Studiez actualmente amplasamente pentru ecranul extensibil si proiectorul propriu zis. Mobila din aceasta parte a casei corespunde scopului pentru care a fost creeata. Canapea de colt cu loc de pus berea.
Camera rece
Camera rece este o camera de patru metri pe doi, neizolata termic. Nu dau niciodata caldura în ea nici macar iarna, dar se mentine cam tot timpul între 5 si 10 grade celsius. Acolo îmi tin vinurile si diverse provizii (mere, ceapa, etc). Ïn aceeasi camera am instalat o chiuveta de serviciu si tot acolo am plasat masinile de spalat si de uscat. Ïn ultimii ani n-au dat semne ca nu le-ar conveni temperatura. Fiind automate, nevasta-mea nu pierde prea mult timp p-acolo asa ca nici pe ea n-o afecteaza temperatura.
Livingul
Livingul este locul de la parter unde-mi invit oaspetii. Este singura parte din casa care ma reprezinta fara sa afiseze însa obiecte personale cum ar fi fotografii de familie. Este o dambla de-a mea. Prietenii si amicii care intra si în alta parte a casei pot vedea fotografii înramate cu familia mea sau diplome de pe la cele scoli (astea stau atârnate în biroul de la subsol, pt ca-mi place sa ma ling ca maimuta spunându-mi cît de tare sînt). Însa livingul este si locul unde invit din cînd în când vecini de strada sau colegi de birou, asa ca este cel mai atent decorat.
Singura piesa tehnologica din living este un sistem audio discret. Un soi de radio/mp3/CD player care se afla pe unul din rafturile bibliotecii. În rest n-am nimic. Livingul este astfel creat încât linisteste ochiul si spiritul. Spoturi discrete in tavan, canapele de piele de culoare deschisa prin contrast cu masuta din lemn de nuc în forma de semiluna de la intrarea în camera sau cu statuetele din lemn de abanos facute cadou de un vecin de-al bunica-mii care a luptat în Angola.
Nu am nici un covor pe jos pentru a putea pune în evidenta parchetul lacuit din lemn natural de stejar rosu (red oak). Dezavantajul este ca umblatul în picioarele goale lasa urme pe parchet (deci trebuie spalat odata la trei zile) iar zgomotul de impact (ceva scapat pe jos) se aude în toata casa.
Bucataria
Bucataria este mica, spre amaraciunea nevesti-mii, dar foarte functionala. Este separata de restul casei printr-un perete despartitor, dar este deschisa. Fereastra mare da în curtea din spate catre gradina de rosii creata de soacra-mea. Desi mica este foarte bine gândita, toate celea fiind la o întindere de mâna. Spatiul prin dulapuri este imens pentru ca niciodata nu gasesc ce am nevoie. Masina de spalat vase, masina de pâine, cuptorul cu microunde, aragazul si frigiderul sînt dimensionate perfect pt a se potrivi în acest spatiu. Un Tv cu diagonala de 21 inch se afla într-un colt, sub dulapuri. Obisnuiam sa ma uit dimineata la Antena 3 dupa ce-mi cuplam laptopul la el dar m-am lasat pagubas de vreun an jumate.
La mine acasa bucataria e un loc unde se petrece mult timp. Din acest motiv si din lipsa de spatiu am taiat o parte din living si am creat un loc de luat masa în prelungirea bucatariei. Loc în care intra o masa de 8 locuri, deci nu-i chiar mic. Într-un colt am un ficus care s-a facut mare. L-as scoate de acolo si as instala un suport pentru sticle de vin. Nevasta-mea nu a fost de acord asa ca am renuntat. Deasupra ficusului, mi-a cerut sa-i instalez un TV cu diagonala de 26 inch si fixat de un brat rotativ, ca nu-i place TV-ul din bucatarie ca-i ocupa loc pe contoar. Mie mi s-a parut ca stricam atmosfera si ca recreem o atmosfera de birt în care TV-ul atârna deasupra capului. Ea s-a suparat si am mâncat numai supa de rosii rece o saptamana fara sa cedez. Asa ca acum e un status-qvo: eu n-am suport pt sticle de vin iar ea n-are televizor in salle a manger.
Terasa si curtea
Favoritele mele. Cînd m-am mutat, aveam în curte o magazie sub forma unei casute independente. Arata ca o cauta din camping, numai ca e alba. Are geamuri, usa, acoperis în doua ape, lumina interioara, tot tacâmul. Pot sa culc pe careva acolo daca ma enervez. La început am crezut ca n-o sa am ce face cu ea. Dupa un timp mi-am dat seama ca acolo e locul bicicletelor, masinii de tuns iarba, cauciucurile de iarna, cortul sub care adapostesc iarna masina si în general toate hangaralele de la casa omului. Numai ca în timp magazia s-a umplut. N-as fi crezut, dar asa s-a întamplat.
Asa ca am stabilit o regula de aur : ce nu folosesc, pun în magazie. Daca trec 6 luni si nu am folosit acele obiecte, înseamna ca nu le mai folosesc niciodata asa ca ori le arunc ori le fac cadou ori le scot la vânzare. De cînd m-am mutat în Canada însa, n-am reusit sa vând nimic din ce nu-mi trebuie, asa ca donez. Sau le scot la poarta de unde dispar repede.
Terasa
Terasa e de lemn asa ca trebuie lacuita si protejata la fiecare doi ani. Cu iernile astea grele si diferente de temperatura asa mari, am mereu de lucru la întretinerea ei. Ne place sa stam prin curte iar eu ma dau în vânt sa-mi beau cafeaua pe terasa la 7h00 dimineata, cînd soarele abia se ridica dintre copaci - am padure în spatele casei - si se aud pasarelele si greierii. E atât de relaxant ca aproape nu-mi vine sa ma ridic si sa plec sa servici. Casa este orientata pe directia est-vest, asa ca dimineata am soare pe terasa iar la ora trei (cînd caldura este imensa) soarele trece de mijlocul casei si terasa ramâne în umbra în timp ce curtea e inundata de soare. Orientarea casei a fost unul din motivele pentru care am ales-o. Am prieteni care prefera sa aiba soare dupa-amiaza si spre seara. Mie-mi place sa am soare dimineata pâna pe la prânz dupa care nu mai rezist la caldura si caut orice petic de umbra.
În scopul profitarii la maxim de vara, am cumparat un set de mobila de patio. O masa de 6 persoane (cam 1.5 pe 6 metri) cu doua fotolii turnante si basculante plus patru scaune. Masa am ales-o în functie de câteva aspecte importante. Majoritatea cumpara masa de gradina cu tablierul din sticla. Eu sînt foarte comod si urasc sa trebuiasca sa schimb ditamai geamul daca se zgârie sau sparge, plus ca-i periculos. Am cumparat o masa care are tablierul format din patrate de gresie. 24 de dale de gresie sau ceva de genul asta. Daca se sparge unul, îl înlocuiesc în cinci secunde pentru ca am patru placi de gresie de rezerva. Daca ma plictisesc de culoarea care acum e un soi de maro cu insertii violet, cumpar un pachet de gresie si am deja o masa de alta culoare. În plus masa cu tablier de gresie este grea si vântul n-o misca asa usor. Este si extrem de stabila si rezistenta. Fotoliile si scaunele sînt tapisate cu un material 100% impermeabil si tapiseria lor formeaza niste pernute. Nu sînt incomode ca niste scaune de rachita ci sînt comode ca niste fotolii de birou. Fabricate în Vitenam, desigur.
Un dezavantaj la o masa cu tablier de gresie este ca se încinge la soare de moare lumea. Solutia a fost sa cumpar o umbrela de soare ajustabila în trei pozitii. Se poate înclina în asa fel încât centrul ei sa fie exact pe directia soarelui, ceea ce pastreaza în umbra toata masa si scaunele. O placere sa stau afara sub umbrela.
Curtea
Iubesc soarele dar urasc canicula. Lânga magazie am instalat zilele astea o piscina demontabila. E rotunda si are un diametru de 4 metri cu o înaltime de 1 metru. Super suficienta pentru o balaceala ad-hoc desi prea mica pentru înnot. Caldura însa este mult prea mare. La distanta de doua case în stanga si dreapta, am doi amici care au piscine în toata regula. Unul are piscina îngropata super profi, celalalt are piscina hors terre. Adica ca un soi de caldare imensa, în întregime deasupra solului. E misto de racoreala, dar este super urâta.
Cînd si daca m-oi hotari vreodata sa instalez o piscina, va fi una îngropata chiar daca diferenta de pret între una clasica îngropata si una deasupra solului frizeaza nebunia (30 mii de coco diferenta care se regaseste în excavatii, turnat beton, camioane, etc). Dar valoarea casei creste substantial daca piscina este bine gândita (arhitect + peisagistica + firma experimentata) decît daca-mi instalez în batatura o hardughie din aia.
Nevasta-mea însa vrea un jacuzzi. Personal, gasesc ca jacuzzi-ul cel mai misto se face iarna cu zapada în jur. Atunci pot sta scufundat în apa fierbinte cu sampania lânga mine si batut de jeturile de apa. Si odata iesit din cada fierbinte, sa stai în belengherul gol la minus 5 grade este sublim. Pe bune si foarte serios. Dar ma gândesc ca ma va costa o gramada curentul electric (apa aia trebuie adusa la o temperatura optima si mentinuta acolo) plus ca mi se pare cam static. Eu am alte gânduri care bat înspre o piscina îngropata dar mai peste ceva ani.
La vreo 8 metri de terasa de lemn, începe gradina de legume. Rosii, fasole, patrunjel, castravezti, morcovi si câte si mai câte. Gradina este de fapt un strat de pamânt lat de 2 metri jumatate si lung de vreo zece. E gândita în asa fel încat sa nu încurce dar sa aiba si soare. Problema e ca în mijlocul ei se ridica stufos un mar paduret. În afara de faptul ca face umbra în gradina si aduna tzantzarii sub el, nu produce nimic. Nici nu stiu ce-a fost în capul proprietarului dinaintea mea. Un vecin român si-a plantat un visin care-i produce atât de multe fructe încât soacra-mea a strâns - la invitatia lui - doua ligheane din alea mari de fructe. Din care au rezultat vreo 10 kg de dulceata de visine si 4 litri de compot. Dar din mere padurete ce naiba sa faci? Anyway, îl mai tin un pic si poate la anul îl înlocuiesc cu un nuc, ca n-am vazut nicaieri nuci.
———————————
PS De azi sînt în vacanta si va las pe mâna lui Abaddon. Ne vedem dupa 26 iulie.
Cînd nimic nu merge
Saptamâna asta a fost ‘’speciala’’. Una din rarele saptamâni în care, de la cap la coada, nimic n-a mers cum ar trebui. Nu sînt superstitios si nu cred în coincidente, dar acum a fost ceva iesit din comun.
Am început saptamâna blocat în lift. Pur si simplu am plecat luni de la birou si dupa ce am coborât doua etaje, liftul a ramas blocat si asa a ramas indiferent ce butoane de alarma am apasat ca sa vina tehnicianul de serviciu. Abia dupa jumatate de ora de fortat usile, am reusit sa ies. Singur, fara ajutor din afara.
***
Dupa aia, în timpul saptamânii, am fost sa-mi cumpar un set de mobila de terasa. Masa, scaune, doua fotolii si un parasolar. Am mers la magazin, am platit, aia mi-au încarcat ditamat cutiile in masina si cînd am ajuns acasa, am observat ca mi-au dat un alt set. Unul mult mai ‘’cheap’’. M-am intors la magazin, scandal, cerut setul ala bun. Am pierdut 3 ore din viata numai ca sa aflu ca nu mai aveau nimic din ce doream eu, desi era trecut în catalogul magazinului. Ïnjurat si plecat acasa!
***
Cînd am facut platile saptamâna asta, mi-au cazut ochii pe factura de la cartea de credit. Unde suma abonamentului la ziar era trecuta în clar. 12 dolari. Pentru 4 ziare pe luna (sînt abonat doar în weekend si la un moment dat, ziarul de duminica n-a mai aparut asa ca primesc doar ziarul de sâmbata). Deci dau 3 dolari per numar, în conditiile în care ziarul la taraba este 1.78$. Cum plata se face automat de pe cartea de credit si compania care editeaza ziarul a renuntat la numarul de duminica de vreo 8 luni, se cheama ca mi-au tras o teapa de 40 de dolari, numai pâna azi. Eu fiind abonat la ei de trei ani. Mâine sun si îmi anulez abonamentul. La faze din astea, nu negociez! Mi-au tras-o, m-ai pierdut de client.
***
Tot saptamâna asta mi s-au stricat urmatoarele: scannerul, programul iTunes care nu mai functioneaza de nici o culoare, un umidificator de camera, robinetul de la bucatarie care mi s-a rupt în mâna, masina de tuns iarba si toba de esapament de la Nissan.
Toate chestiile astea mi-au ridicat presiunea si pentru prima data dupa multi ani am simtit cum îmi vine sa bat pe careva.
Vara e ca iarna
Dupa cîteva zile cu temperaturi în jur de 25 de grade, iata ca iarna a lovit la Montreal cu ultimile puteri. Dar ce puteri! 25 de cm de zapada asternute peste frumusete de flori si vegetatie abia data în pârg.
Banchiza polara unde locuiesc, îsi merita numele!
Life
Pentru ca în ultimul timp mi-am cam pierdut inspiratia si cam scriu ca cizma calatoare, o sa incerc sa pun pe hârtie câteva frânturi de ‘’actiune’’ din viata mea de zi cu zi.
***
De parca n-as fi satul pâna în gât de scandalurile din Romania, un tsunami de cacat mediatic se abate asupra mea în Montreal. Primul Ministru al Quebecului a fost acuzat de fostul sau ministru de justitie ca ar fi permis partidului liberal din QC sa ia cu doua mâni bani cash de la diversi oameni de afaceri pentru a numi anumiti judecatori în functie. Un soi de situatie care-mi aduce foarte bine aminte de scandalurile dâmbovitene. Noile sondaje de opinie publicate în aceasta dimineata arata ca primul ministru al QC, Jean Charest, e cam mort politic. 80% din repondentii la sondaje au declarat ca nu vor mai vota cu el la alegerile viitoare. De unde rezulta ca daca partidul liberal provincial vrea sa aiba niscaiva sanse, trebuie sa-l mazileasca pe primul ministru care a reusit sa ramâna în functie trei mandate la rând.
Pe de alta parte, ministrul federal pentru conditia femeii a fost demisa de primul ministru canadian dupa ce ziarele s-au întrecut în dezvaluri la adresa ei si a lu’ barbat-su legate de trafic de influenta, deturnare de fonduri, evaziune fiscala, consum de droguri si petreceri cu prostituate de lux, crize de nervi prin aeroporturi pt ca o puneau vamesii sa se descalte la control si câte si mai câte. Tipa asta a reusit atât de multe chestii contra legii într-o perioada atât de scurta încât i-ar face de rusine pe politicienii români. Ar fi ca si cum Mutu, Casuneanu si Becali s-ar fi reunit într-o singura persoana. De neconceput în Canada, dar iata ca se poate!
***
Mi-am instalat ieri pe iPod aplicatia Press Reader destinata citirii ziarelor si am ramas uimit cît de meseriasa este. Aplicatia permite citirea a 14 mii de ziare din toata lumea (nu toate gratuite) sub forma în care sînt ele tiparite. Pe ecran se afiseaza EXACT ziarul tiparit si la fiecare titlu exista o mica sageata care, în cazul ca e apasata, deschide articolul respectiv într-o forma foarte usor de citit. Din Romania sînt prezente 8 publicatii pe aceasta aplicatie (Gazeta Sporturilor, Pro Sport, Ziarul Financiar si alte 5 titluri de ziare de afaceri în engleza). Din Canada sînt 283 de publicatii începând de la ziarul gratuit din metrou si terminând cu National Post.
Mi se pare o foarte tare chestie. Foarte, foarte tare! Ziarul meu favorit, La Presse ofera editiile complete, zilnic, pentru un abonament de 2 dolari pe luna. Daca ma zgârcesc tot accesa gratuit doar sectiunea Actualitate (25 de pagini).
Incredibil cînd stai sa te gândesti. Mi-am tras azi editiile la Gazeta Sporturilor si La Presse si le-am citit în tren pe drumul spre birou. Poate ca Apple va reusi sa salveze ziarele. Dupa ce am vazut calitatea experientei citirii unui ziar prin Press Reader, zau ca as plati 10 dolari pe luna sa am acces la editiile complete la vreo 2-3 publicatii. Îmi imaginez ca pe iPad arata si mai misto.
***
Acum ceva timp, Discovery i-a oferit un reality-show fostei candidate la presedentia SUA, Sarah Palin. Showul ar trebui sa fie despre viata de zi cu zi a lui Palin în Alaska. Ia ghiciti voi pe ce canal se va difuza emisiunea? The Learning Chanel!!! Criticii de TV din SUA s-au tavalit pe jos de râs cînd au auzit. ca sa le închida gura, Discovery a invitat cumparatorii de publicitate (mari clienti) la o previzionare a emisiunii, ca sa poata sa vânda publicitate în spatiul respectiv. Stiti ce-au facut clientii la pre-vizionarea respectiva? S-au tinut cu mânile de burta de râs si dupa cum spunea un director de la Discovery, nici macar nu e o emisiune de râs. Si da, n-a cumparat NICI UNUL vreun minut de publicitate, ceea ce obliga Discovery sa puna emisiunea la o ora la care nu se uita nimeni, ca sa poata sa reduca din pierderile de 1.2 milioane de dolari per episod. Sarah palin va încasa 2 milioane pt aceasta super-gaura în domeniul televiziunii.
***
Ma bate gândul sa-mi schimb Nissanul Maxima 2003 cu o Toyota Matrix, Mazda 3 sau Nissan Versa. Ideea e ca mai am o masina, Hyundai Santa Fe care papa cu nesimtire 15 la suta în oras si 12 la suta la drum lung. Iar Maxima haleste 12 la suta în oras si 8.5 la suta la drum lung. Porca miseria! În fiecare saptamâna scot din buzunar cam 100 de dolari numai pt benzina pt doua masini. Din astia recuperez cam 35 de dolari pt ca mai fac drumuri în interes de job. Deci ma costa 260 de parai pe luna. As vrea sa-mi iau o masina care sa pape numai 6.5 pe autoruta/8 în oras ca sa contrabalansez benzino-faga aia de Santa Fe. Ca de nu, nu ma vad cald! Baga-mi-as picioarele în ei de canadezi care n-au auzit de motoare disel decât la masini europene.
***
LinkedIn s-a transformat într-un soi de Facebook. Cînd mai verific ce noutati mai au cei din lista mea de contacte (schimbat joburi, avansari, etc) de obicei dau cu nasul în mesaje de genul ‘’Tocmai ne-am mutat în noile birouri. Proiecte multe. Life is good!’’
Who the fuck cares?
LinkedIn era într-o vreme retea profesionala cu care puteai tine urma fostilor colegi, clienti sau face noi cunostinte in domeniul tau. Acu’ e un soi de bullshit unde lumea-si schimba lunar fotografia de profil sau folosesc cacaturi de aplicatii care-i anunta pe ceilalti din lista de contacte ca ai mai scris un post pe blogul personal, ca citesti nu’s ce carte de Issac Asimov sau ca vinerea viitoare ai sa fii la Boston la cafeneaua X.
Who the fuck cares?
Toate lucrurile bune trebuie sa aiba un sfarsit. Colegi.ro era super fain dar l-au stricat aia de la Neogen. Windows era super fain dar l-au stricat aia de la Microsoft. Mac Book era un computer super fain dar l-au stricat aia de la Adobe. Sau nu l-au stricat ei? Steve Jobs asa zice ca din cauza de Flash ar merge calculatoarele Apple ca naiba. Anyway, ideea este ca tot ce merge bine la un moment dat nu va mai merge deloc.
Trist
***
De vreo sase saptamâni nu prea mai dorm bine noaptea ca ma trezesc des. Asa ca am cam acumulat ceva oboseala. Prietenii stiu de ce 
V-a fost dor?
Bun, n-am mai scris demult, stiu! Curios totusi, numarul de abonati la blog s-a multiplicat în loc sa scada. Probabil ca unii dintre cititori s-au plictisit sa dea p-aici si si-au fixat un soi de sistem de readucere aminte ca mai exist. Nu-i bai, revenim acusica pe traseu.
Acest blog fiind un jurnal personalo-public, ma bate gândul sa scriu în el ce am mai facut în ultima perioada.
18 Martie 2010
Dracu stie! Cine-si mai aduce aminte? Eu nu.
19 Martie 2010
Ahhh…vineri! Era un soare total si de vreo 15 grade plus caldura, asa ca am facut ceea ce face un om modern si conectat la viata secolului 21 cînd vine vorba de natura. M-am ascuns de ea si am stat în casa, la televizor. Cred ca am vazut un documentar interesant despre kirghizi pe Planet. Asta e un canal TV francez de documentare, în general da chestii misto si captivante, cum ar fi viata furnicilor rosii din Anzi sau ultimele descoperiri în privinta transformarii zapezii în apa.
Sa va povestesc despre kirghizi? Pai ce sa va povestesc? Aduc dintr-un anume unghi cu tiganii nostri, mai ales în ceea ce priveste numarul de carpete si covoare agatate pe pereti, purtatul de caciula (fes) în casa si de numarul de perne înflorate asezate pe pat. Si mai obisnuiesc sa-si fure miresele unul altuia la nunta. Ce ziceati? Asa fac si românii? Unde, bre? La Zabrauti Deal? Pai ce, aia e în Romania?
20 Martie 2010
Am fost la un lac cu apa statatoare sa dau la peste. Stiu ca unii obisnuiesc sa dea la rate cînd sînt pe lac dar eu unul, prefer sa dau la peste. N-am prins nimic, ceea ce nu-i de mirare daca luam în considerare ca n-am undita. Am dat la peste cu pietre. Adica am aruncat pietre în apa si am sperat sa-l lovesc pe vreunul dupa ceafa. N-am avut noroc, am aflat mai târziu ca pestii n-au ceafa.
21 Martie 2010
Am avut prieteni în vizita si mi-am spalat masinile. Era foarte cald asa ca mi-am dat camasa jos ca ma sufocam. Nu mai tin minte daca am spalat si masinile prietenilor, e posibil sa ma fi împrastiat si dincolo de curtea mea. Mi-am dat seama de asta cînd s-a facut coada în fata casei si vreo doua doamne mi-au bagat sub cureaua de la blugi doua hartii de 20 de dolari. Sper ca pentru masini m-au platit.
22 Martie 2010 - 26 Martie 2010
Am asistat la un curs de perfectionare la Ecole Polytechnique din Montreal. Cum eu sînt perfect prin definitie, rezulta ca e greu sa ma mai perfectionez. Sînt deja în punctul ala absolut din care nu pot privi decât în jos. Pe cale de consecinta logica, m-am cam plictisit si am depus eforturi supra omenesti sa nu adorm. Partea buna e ca am mai pus înca odata piciorul într-o facultate de inginerie, numai ca partea proasta e ca am pierdut cinci zile din viata dar partea buna e ca mesele au fost incluse, desi partea proasta e ca n-au fost incluse si chelneritele. Totusi am ramas cu o întrebare neraspunsa : daca chelneritele sînt studente, ele ce studiaza? Chelneria?
Despre ce a fost cursul? Cine-si mai aminteste? Despre niste chestii ingineresti, altfel e foarte probabil sa se fi tinut la facultatea de agronomie. Desi la câti boi erau în sala, chestia asta n-ar fi fost chiar o surpriza pentru mine.
27 Martie 2010
Mi-am convins un prieten sa-si schimbe Mazda 6 din 2009 cu un Chevrolet Malibu 2008. În momentul ala mi-am dat seama ca as putea sa ma fac vânzator de iluzii optimistilor sau de castraveti vecinilor nostri bulgari.
Cam asta am facut de cind n-am mai scris.
Spalatul vaselor, inamicul barbatului
Sînt curios cam cum arata ziua libera perfecta pentru voi. Presupunând ca ati avea zile libere, bineînteles. în cazul meu, ziua perfecta ar fi cea în care n-am de spalat mai mult de o chiuveta de vase. Nu ca m-ar deranja sa spal vase, doamne-fere. Nu! Doar ca mi se pare de neînteles cum se face ca eu spal mai multe vase într-o zi decît spala aia de la restaurantul din colt într-o saptamâna.
Uite ieri, am spalat 8 chiuvete pline. Si as vrea sa mentionez ca nu am mâncat decât de doua ori. Iar capacitatea chiuvetei mele este mai mare decât a unei cesti de cafea. Prima data am tras o tura de încalzire pe la 8h30 cu niste farfurii, cani si tacâmuri rezultate dupa micul dejun, nimic extraordinar. Am trecut dupa o ora prin bucatarie sa-mi fac un plin la cana de cafea si aruncând o privire în chiuveta am constatat ca era plina ochi cu oale si alte diverse. M-am uitat în stanga si în dreapta, nimeni. Am ridicat din umeri, mi-am suflecat mânicele, am abandonat ideea citirii ziarului si degustatului cafelei si am purces la treaba. Cînd am terminat, mâinile îmi erau usor încretite.
Mai peste doua ore iar am avut drum prin bucatarie, de data asta în cautarea unei fructe. Chiuveta plina ochi. Lucrul dracului! Am strigat-o pe nevasta-mea si am întrebat-o daca ea este cea care-mi umple chiuveta. Mi-a raspuns afirmativ, spunând ca a transferat o parte din mâncarea din frigider în niste oale mai mici, sa faca loc. Si p-alea mari le-a dat la spalat. Cum ar veni, ma gândeam eu amarât, a facut loc în frigider murdarind alte oale. Mi-a mai luat un sfert de ora sa le termin si p-astea. Iar de fructe am uitat.
Peste înca o ora, pe la prânz, mi se facuse de-o bere dar nu îndrazneam sa ma duc sa-mi iau de frica ca o sa vad chiuveta plina. M-am apropiat tiptil în vârful picioarelor, de intrarea în bucatarie si am aruncat o privire dupa colt. Chiuveta plina. Pfoai de mine, daca nu era sa cad jos! Iar strigat la nevasta, iar primit explicatii ca uitasem la tura precedenta sa scot tigaile si tavile din cuptor si sa le spal si p-alea. Îmbufnat, am scos doza de bere de 500 ml si da-i si lupta. Spalam o tigaie, trageam un gât de bere. Si btot asa.
Dupa masa de prânz deja mi se zbatea un ochi cînd ma uitam la chiuveta. De data asta, ca sa nu mai gresesc, sotia îmi adusese la botul calului (a se citi chiuveta) toate vasele de spalat din bucatarie. Doua chiuvete pline. Mi-a luat vreo 40 de minute sa termin tot. 40 de minute din timpul meu liber în care puteam sa…ah, pe cine mint eu? Oricum nu aveam ceva mai bun de facut decît sa spal vasele.
Pe la sapte seara, înainte de masa de seara am intrat în bucatarie înarmat cu o noua rezerva de detergent lichid de vase si doi bureti noi. Ca aia de dimineata nu mai erau buni de nimic dupa atâta frecat. Chiuveta goala! Sa nu-mi cred ochilor. Bai, nu se poate, extraordinar! Cum de am scapat?, ma gândeam fericit. Sa sun un prieten sa-i dau vestea cea buna, sa ma laud pe Twitter sau sa ies in aleea din fata casei si sa-mi urlu împlinirea. Si când am facut stânga împrejur sa-mi îndeplinesc gândurile, zdrang, m-am împiedicat de o lada de 24 de sticle goale de vin. Care-si asteptau rândul la spalat, dupa care sa fie rânduite frumos în magazie sa se astearna praful pe ele.
As fi înjurat daca as mai fi avut puteri. Dar îmi era frica ca n-o sa mai am forta sa termin de spalat sticlele.
Ultima tura am tras-o la zece seara, cu ochii cazându-mi în gura de oboseala. Vasele de dupa masa de seara, of course. Si când am reusit sa termin, cu mâinile zdrente de la contactul prelungit cu apa si detergentul de spalat vase, m-am târat în sus pe scari si m-am lasat sa cad lat de oboseala în patul conjugal. Iar cînd sa adorm, o voce suava îmi sopteste la ureche ”Dragule, sper ca n-ai uitat sa dai drumul la masina de spalat vase, nu? Ca e plina cu vesela si paharele de la petrecerea de ieri”
Mai e nevoie sa va spun ca era cît p-aci sa sun la 1-8000-VESELA sa vina aia sa ma salveze?
Loading ...