Cum am sarbatorit ziua Romaniei
Intru în biroul sefului meu :
- Marc, mai ai nevoie de mine saptamâna asta?
Face ochii mari si ma priveste incredul.
- Huh? Cum adica daca mai am nevoie? Sigur ca am, ce ti-a venit?
- Pai azi e ziua nationala a Romaniei, explic doct.
- Si?
- E în traditia românilor sa-si ia liber o saptamâna de ziua Romaniei. Deci pa, ne vedem saptamâna viitoare!
Ma fac ca vreau sa plec. Se ridica si fuge dupa mine :
- N-am putea sa ne prelevam de faptul ca esti cetatean canadian?
Îmi înabus un zâmbet în mustata si ma prefac serios :
- Am putea, sigur! Dar cum marchez ziua Romaniei?
- Trebuie neaparat?
- Trebuie, ma prefac îngrijorat, e în cultura noastra!
- Pai bine, zice el, putem sarbatori cu o bere la un after-hours la barul de la parter.
Am sarbatorit, deci! Nu atit ziua Romaniei cit cei 7 ani de cind am emigrat din Romania!
Memoria
Aseara, in momentul in care priveam relaxat la Saturday Night Live cu Anne Hathaway, am facut o descoperire epocala. Nu-mi mai aduc aminte cum ii chema pe colegii mei de clasa, din liceu. Si nu ca nu-mi aduc aminte numele de familie ci am uitat pina si prenumele cu totul. Trebuie sa mentionez ca am terminat liceul acum 19 ani.
Nu stiu daca e normal sau nu. Am incercat din rasputeri sa-mi aduc aminte cum ii chema. Imi aduc aminte asezarea in banca, fetzele lor sau cine cu cine era prieten ori din ce gashca faceau parte. Adica chestii vizuale. Dar nu-mi aduc aminte numele.
Vazind ca e groasa, am incercat sa-mi aduc aminte cum le chema pe fiecare din fetele cu care m-am culcat in perioada aia sau macar in facultate. Spre stupoarea mea, am realizat ca in cazul a doua dintre ele nu-mi aduc aminte nici macar prenumele. Stiu cu cine s-au casatorit sau ce meserie au. Stiu cum aratau. Le pot vizualiza in mintea mea. Care totusi refuza sa le aloce un nume.
Mi-am sunat farmacista si am intrebat-o daca lecitina e la liber, fara prescriptie. Mi-a raspuns ea ceva, dar am uitat ce.
Cercul initiatilor
Am luat decizia ca începând de astazi, toate articolele de pe acest blog care se refera la viata mea privata sa fie parolate. Accesul la aceste articole va fi permis exclusiv cititorilor care ma cunosc personal sau în care am încredere absoluta. Pentru un control riguros, parola pentru citirea postarilor private va fi transmisa celor initiati de pe adresa mea personala. Ca s-o obtineti însa, ar trebui sa-mi stiti adresa de e-mail. Acesta este primul pas catre transformarea acestui blog într-un spatiu de discutie deschis exclusiv prietenilor si amicilor. Pasul doi, daca va veni, va fi închiderea blogului si continuarea scrierii de articole ce vor fi trimise exclusiv prin mail.
Motivele sînt pur personale. Nu am avut probleme din cauza a ceea ce am scris p-aici, însa vreau sa controlez la sânge accesul la postari cu caracter privat. Postarile de interes public sau generale, datul cu parerea pe tema vietii din Romania si al celei din Canada sau postarile cu caracter politic vor ramâne publice si deschise oricaror comentarii.
Abaddon, celalalt contribuitor la acest blog, va decide la rândul lui ce postari va dori sa fie parolate (daca-i cazul) si care anume vor fi deschise publicului.
Pe partea tehnica, voi face câteva teste înainte pentru a ma asigura ca nici un articol protejat prin parola nu va fi trimis prin e-mail sau RSS feed catre abonatii Cafeina.ro, fara sa fie parolat.
Operatiunea Subsolul
A fost weekend lung în Canada si America, pentru ca a ieri a fost 1 mai nord-american (Ziua Muncii). Si pentru ca o adevarata zi a muncii se sarbatoreste prin munca, m-am apucat de renovari în camerele de la subsol. Scos mocheta, pus parchet laminat (din ala dur care rezista la chestii trântite pe el, plimbat cu rolele sau trântit ciocane fara sa lase urme), desfiintat un dulap încastrat în perete pt marirea unui dormitor de oaspeti, reamenajarea biroului, schimbarea tuturor plintelor, îngroparea în pereti a cablului de satelit si al receptorului HD. Dupa trei zile si 40 de ore muncite din greu, pot sa spun ca am nevoie de doua saptamâni ca sa ma refac.
V-ati putea întreba de ce m-am apucat eu sa fac toate astea în loc sa chem o echipa, cum e traditia în Romania. Motivul principal este pretul imens cerut de echipele muncitoresti. În Canada, pretul manoperei este minim egal cu pretul materialelor. Eu îmi evaluez ora personala la 80 de dolari, cash. Daca am de ales între a plati un meserias si a-mi pierde eu timpul liber atât de pretios, prefer meseriasul numai daca pretul lui (sau al echipei) este sub pretul meu personal. Daca nu, fac eu. Manopera refacerii complete a subsolului, plus scarile de acces de la parter la subsol, mi-a fost estimata la 3500 CAD de catre o echipa. Si de catre a doua echipa. Asa ca m-am apucat împreuna cu un prieten foarte priceput si care avea toate sculele necesare (fierastrau circular în unghi, masa de taiat, bormasini, leviere, nivele cu laser, etc).
Vineri seara m-am apucat de scos mocheta, singur, pt a creea un front de lucru. Pe aici mocheta se lipeste cu lipici de mochete direct pe beton. A trebuit s-o tai fâsii ca sa pot sa trag de ea si s-o scot. Lucram la bustul gol si în jumatate de ora curgeau deja toate apele pe mine, cred ca am dat jos 3 kg în timpul operatiunii. La sfârsit ma dureau muschii feselor si bicepsii, a fost mai greu decât o sedinta la sala.. I-am înjurat pe vechii proprietari si pe aia care au lipit mocheta de nu va puteti imagina. Ma gândeam sa nivelez toate asperitatile sub mocheta, dar desi aracetul ala fusese asezat parca cu un pieptene, suprafata era destul de dreapta, cu mici exceptii.
Materialele pentru cei 42 de metri patrati m-au costat 1100 dolari cu toate accesoriile. Parchet laminat de 10 mm imitatie de cires din Germanica, folie cu bariera antivapori si pâsla pentru protectie la frig productie Spania, plinte de pereti productie Chile, gips productie Canada, suruburi americane, etc. Apropo, am facut un review al preturilor pe Bricostore.ro si aceleasi materiale m-ar fi costat 950 dolari canadieni daca as fi realizat refacerea subsolului în Romania.
N-o sa ma credeti, dar toate materialele (cele 29 de cutii de parchet laminat, 10 plinte de 4.5 metri lungime, corniere, montanti, folia, etc) mi-au încaput în Santa Fe dupa ce am rabatat scaunele din spate. Iar cele 4 placi de gips le-am asezat pe barele portbagajului masinii si le-am legat cu sfoara. Totul transportat într-un singur drum. Masina asta nu înceteaza sa ma uimeasca cu capacitatea ei de a raspunde tuturor nevoilor de transport.
Ajuns acasa, am transportat o parte din materiale în magazia din curte iar restul le-am introdus printr-un geam în subsol si împreuna cu prietenul meu ne-am apucat de treaba. Folia a mers repede, avea o latura autocolanta si îmbinarile se faceau de la sine. Cu asezatul parchetului a fost mai dificil. Camerele mele de la subsol au putini pereti drepti, majoritatea sînt în unghi. Camera mare unde am centrul de media are nu mai putin de 7 pereti si doar 3 colturi în 90 de grade. Restul sînt în unghi deschis. Am realizat adevarate calcule de geometrie în spatiu pentru a taia placile de parchet în asa fel încât sa se potriveasca la perete, la usi, la scari, etc. Acolo am pierdut ore si ore de lucru. În mijlocul camerei mergea uns, dar cînd ma apropiam de pereti era belea. Între camere am realizat rosturi exact în dreptul usilor, dar dimensionate în asa fel încât sa iasa o mare chestie arhitecturala. Cînd am pus si plintele la pereti, îmi venea sa-l pup pe el de parchet asa a iesit de misto.
Una din cele mai mari provocari a fost praful. Am lucrat cu doua fierastraie circulare, asezate pe banc de lucru. Parchetul laminat si plintele sînt din carton presat care cînd e taiat face un praf atât de fin încât s-a asezat pe pereti si tavan cu toata protectia pe care am asezat-o în jurul sculelor. De doua ori mi-a pornit alarma de incendiu în casa din cauza prafului si a trebuit sa ne dotam pâna si cu masti ca sa nu-l mai respiram. Erau toate geamurile deschise la subsol, dar nu folosea la nimic. Am maturat de vre-o suta de ori în timpul lucrului si am aspirat aproape un sac întreg de aspirator (am aspirator central cu saci mari) în timpul lucrului. La sfârsit a trebuit sa pun peria de pereti si sa aspir fiecare cm patrat de perete, tavan si parchet. Munca lui Sisif.
Cu dulapul încastrat a fost simplu, am desfacut vechile placi din suruburi, am mutat montantii si am refacut dulapul mai la vale. Înca n-am terminat lucrul, mai am de chituit toate plintele de jur împrejur si de vopsit (se vad cuiele cu care le-am prins de pereti) si de spalat peretii. O sa-mi ia cam fiecare dupa-amiaza saptamâna asta, dupa care pot sa spun ca ma pot apuca de dulapurile de carti pe care vreau sa mi le instalez în birou si de alte schimbari pe care le ma am în cap. Pentru ca la casa, munca nu se termina niciodata.
PS Fotografii n-am cum sa postez pentru ca am scos si calculator si birou si tot. În casa ma leg la internet cu laptopul sau cu iPodul.
Sophie
Am cunoscut-o pe Sophie absolut din întamplare. Cautam un apartament pentru niste prieteni care urmau sa se mute la Montreal si luasem la rând siteurile de închirieri de apartamente pe termen scurt. Aveam ca tinta Le Plateau, zona boema, populara în rândul artistilor si a iubitorilor de arte frumoase din Montreal. Vazusem deja vreo câteva apartamente care nu prea ma încântasera, cînd am dat cu ochii de un anunt interesant.
Am fost sa vad locatia într-o sâmbata dimineata. Mi-a deschis o fata frumoasa si super amabila. Apartamentul stralucea de curatenie dar ceea ce m-a atras era ca fusese amenajat foarte … feminin. Se vedea mâna proprietarei în toate. Cum prietenii mei au cam aceleasi gusturi ca si mine pentru frumos si au încredere în feelingul meu, am luat decizia sa-i înaintez o oferta fara sa stau pe gânduri mai mult de cinci secunde.
A fost foarte multumita ca reusise sa-si gaseasca un chirias. Ne-am asezat la o cafea, pe canapeaua rosie din living si printre altele mi-a spus ca trebuie sa termine un album si ca din acest motiv este nevoita sa închirieze apartamentul pentru trei sau patru luni. N-am prea priceput eu ce album dar am presupus ca are legatura cu orga electronica dintr-una din camere. Ne-am înteles sa lase totul exact asa cum era, toata mobila, farfuriile, tot. ïmi placea mult prea mult cum amenajase si am vrut sa-i fac o surpriza partii feminine a cuplului care urma sa se mute în apartament. Am discutat cu Sophie despre Romania, despre Franta, despre prietenii care urmau sa vina si la despartire cînd i-am întins mâna, m-a sarutat pe obraz.
Am fost surprins, am zâmbit si am plecat. M-am mai întâlnit odata cu ea, cînd i-am înmanat cecurile de chirie. A fost la fel de calda si amabila ca si prima data. Am mai tinut legatura un timp, am mai vorbit la telefon cînd avea nevoie de câte o informatie, ne-am mai întalnit din întamplare la apartament.
La un moment dat, tot auzeam de albumul care trebuia terminat. Ïmpins de curiozitate, am facut legatura cu discurile de pe pereti si cu fotografiile din living si am dat o cautare pe YouTube, gasind un videoclip cu ea, extras dintr-o emisiune difuzata la Radio-Canada. Pentru ca Sophie este o artista chebecoasa în devenire, o tânara speranta a muzicii francofone despre care probabil voi mai auzi.
Nu pot decât sa va las în compania muzicii compusa si interpretata de Sophie Beaudet.
Atacul cafelei asupra buzunarelor
Motto: Cînd devii proprietar cheltuielile nu se mai numara în zeci de dolari ca atunci cînd stai cu chirie, ci în sute si mii de dolari – Alex, mândru proprietar
Nu, postarea asta nu este despre cresterea pretului mondial la cafea din cauza inundatiilor din Brazilia. Ci despre o întamplare cu o cana de cafea, o mocheta si un portofel cazut la datorie.
În dimineata în care am plecat în vacanta, eram în centrul de distractii personal, cunoscut si sub numele de sala familiala de la subsol, citind ziarul, privind la stiri din când în când si bucurându-ma de o cafea de Sumatra proaspat râsnita si filtrata, asezata cu grija pe mocheta de sub picioare. Rasfoiam câte o pagina, mai luam o gura de cafea, mai aruncam un ochi la televizor. La un moment dat, a coborât sotia sa-mi spuna ca e ora de plecare. S-a apropiat de mine si pentru ca n-a vazut cana de cafea plina pe trei sferturi, i-a tras un sut. Cana a zburat, cafeaua s-a împrastiat, eu m-am panicat. Pe mocheta mea bej se întindea o pata de cafea de vreo 40 cm în diametru. Am sarit repede si am pus mâna pe niste prosoape de hârtie groase încercând sa îndepartez tot lichidul maroniu. Dupa vreo 10 minute de tamponari, am considerat ca am reusit destul de bine si desi pata înca mai era vizibila, mi-am spus ca o s-o rezolv dupa ce vin din vacanta. Am închis geamurile, am verificat apa si aragazul, am încuiat usa si dus am fost.
Dupa o saptamâna am venit acasa si coborând la subsol am realizat ca mirosea destul de nashpa. Am deschis geamurile si am verificat sursa mirosului. Venea din mijlocul petei de cafea. Am cazut pe gânduri si am început sa evaluez alternativele. Fiind mocheta lipita direct pe beton, asa cum sînt majoritatea subsolurilor, singura solutie era sa spal mocheta cu o masina de spalat sub presiune cu aspirator incorporat. De închiriat la o gramada de magazine cu 60 de dolari pe zi.
Am mutat toata mobila si am spalat mocheta de vreo trei ori cu jet de apa super fierbinte si detergent, apa care era apoi aspirata imediat. A iesit impecabil, mai putin partea patata de cafea care înca era vizibila. Dar ma rog, considerând ca încaperea respectiva este o sala folosita în general de membrii familiei si nu de oaspeti, decît foarte rar, considerat acceptabil. Am continuat sa aerisesc sala, încercând sa usuc mocheta, numai ca umezeala din aer atingea 100% si mocheta nu se uscase nici dupa o zi jumatate. A trebuit sa închid geamurile si sa dau drumul la caldura pt a forta uscarea.
Dupa o noapte, mocheta era gata. Miscându-ma prin camera si asezând mobila la loc, mi se parea ca mai vine asa cîte un damf abia simtit. Am tinut geamurile deschise vreo doua zile si parea ca se rezolvase. Însa doar parea. Dupa o saptamâna de folosit camera în mod obisnuit, damful a revenit. Am luat un mop cu abur si am aburit pata vreo 5 minute. Dupa care am uscat-o imediat cu jet cu aer rece. Nu s-a rezolvat, mirosul a ramas.
Într-un tarziu am ajuns la dureroasa concluzie ca datorita plecarii în vacanta, a umezelii extreme din aer si a faptului ca foarte probabil nu am reusit sa usuc pata ca lumea în momentul în care am rasturnat cana, ceva din mocheta sau sub mocheta a mucegait. Si ca indiferent ce as face, singura solutie este cea radicala. Trebuie sa scot mocheta din tot subsolul. Doar 70 metri patrati plus scarile care duc la subsol. 755 de picioare patrate.
Am mocheta de 4 ani si nu sînt chiar cel mai încântat din lume. Iarna e rece pentru ca e lipita direct pe placa de beton si nu-i super facil de întretinut. Daca scapi ceva pe ea se pateaza, trebuie spalata de mai multe ori pe an, fiecare spalare costa cam 60 de dolari. 3 spalari, 180 dolari. Mobila lasa urme pe ea pt ca e de grosime medie iar scaunul de la birou a creat un soi de model pentru ca rotilele se învart mereu în acelasi loc. Plus ca e cam urâta.
Deci acum trebuie sa o scot si o voi înlocui cu parchet. Fiind sala familiala, nu ma intereseaza sa-mi pun parchet uber cool de lemn masiv, hardwood cum îi spun astia. La o medie de 3.78 dolari fara taxe piciorul patrat ajung sa ma coste 3 300 de dolari doar parchetul, fara plinte si spuma aia care se aseaza dedesubt (nu e spuma, dar am uitat cum îi zice, un soi de polietilena expandata) si fara manopera. Deci bugetul ar bate înspre 5 000 de dolari doar ca sa înlocuiesc mocheta cu vreo echipa de meseriasi.
Totusi vreau sa fac o treaba profi si daca ma apuc de subsol, sa fac niste schimbari. Vreau sa rezugravesc totul, sa trag cabluri pe sub parchet, sa-mi schimb canapeaua cu alta, ca p-asta o am de sapte ani si sa-mi cumpar niste corpuri de biblioteca în birou ca am o multitudine de carti si acte care stau în cutii. Vreau sa schimb biroul si sa-mi cumpar unul mai larg, sa-l aranjez altfel si sa vin cu niste tablouri de familie prin jur. În plus, daca tot ma apuc vreau sa pregatesc camera pentru momentul cînd îmi cumpar retroproiector, asa ca vreau sa-mi fixez déjà locurile unde va sta ecranul, sa instalez baza proiectorului pe tavan si sa trag cablurile necesare si ma bate gândul sa-mi instalez si o balustrada pentru scarile care duc la subsol, ca n-am si pe parchet se aluneca în ciorapi.
Voi începe deocamdata cu îndepartarea mochetei si pusul parchetului. Parchet flotant din ala obisnuit dar culoarea lemnului de cires. Un pic mai gros ca sa dea impresia ca e hardwood floor (impresia conteaza). La Reno-Depot am gasit cu 1.29 dolari piciorul patrat, deci m-ar ajunge doar materialul la 1 120 cu tot cu taxe (16 dolari pe metru patrat). Probabil înca 150 de coco accesoriile, plinte, spuma de sub parchet, etc. De montat il voi monta eu, împreuna cu un prieten. N-o sa iasa chiar ca facut de un super meserias, dar o descurc eu. La scari o sa fie mai greu, ca-s în unghi. Mocheta se scoate cu o lama speciala, sper sa nu fie lipita de beton pe toata suprafata, ca o sa ma ia naiba pâna o scot. Si trebuie sa ma gândesc ce fac cu gunoiul care o sa rezulte. Probabil închiriez o remorca si îl car la groapa de gunoi.
Frige tare la buzunare. As putea schimba mocheta de acum cu alta dar în cîtiva ani tot acolo ajung. Parchetul este super usor de întretinut, nu tine racoare, se schimba treaba. Creste si pretul la casa cu 50 de centi (glumesc, dar realitatea este ca un subsol cu parchet kicks ass fata de unul cu mocheta). Ce ma oftica este ca trebuia s-o fi facut anul trecut cînd federalii ofereau reducere la impozit pentru renovarile care depasesc 1 000 de dolari. Anul asta, ciuciu, economia s-a relansat si federalii nu mai contribuie la renovari.
Si toate astea doar din cauza unui sut în cana de cafea, pe trei sferturi plina. Aproape ca-mi vine sa ma las de baut cafele.
Functionalitatea unei case
Sînt de parerea ca o casa, oricît ar fi de frumoasa si si bine proiectata nu face doua parale daca nu este si functionala. Prima data m-am gândit la asta cînd am lucrat la casa unui fost vice-presedinte al FR de Handbal. Un om cu foarte multi bani si în general cu bun gust, dar care a aruncat miliarde pe cacaturi. Cum ar fi parchet de bambus sau ferestre cu celula foto-voltaica. Ïn timpul asta, arhitectul care i-a gândit casa îi gresise elevatiile, astfel ca tavanul din toata casa era mai jos cu 15 cm iar acum tipul, care e un om la 1.93 m trebuie sa se aplece de fiecare data cînd trece dintr-o camera în alta. Asta la o casa de vreo câteva milioane de euro.
Sa trecem peste…
Casa mea din periferia Montrealului a fost construita în 2003. Ïn momentul cumpararii ei în 2006, multe facilitati si functionalitati erau deja pe pozitie. Fiind o casa model (adica una prezentata cumparatorilor potentiali din cartier pentru a-i atrage), aceste facilitati au fost realizate de echipe profesionale si nu de cârpaci. În cele ce urmeaza va voi povesti ce am avut în cap la momentul cumpararii, cum am integrat unele facilitati existente si cum am aranjat casa ca sa raspunda unor nevoi precise.
Climatizarea
Zilele acestea se înregistreaza la Montreal recorduri de temperatura. Fiind asezati pe malul fluviului St-Laurent si într-o zona dominata de lacuri, umezeala din aer este fantastica. Adaugata la temperaturi de 35 de grade Celsius, da rezultate socante: astazi s-au înregistrat 45 de grade cu factorul umidex luat în considerare. Nu prea seamana a banchiza aia pe care si-o închipuie toti cînd vine vorba de Canada, right?
Iarna în schimb, din cauza vântului taios care circula pe St-Laurent ca într-un tunel aerodinamic se pot atinge temperaturi de minus 30 de grade, cu factorul vânt luat în considerare. În aceste conditii am gândit climatizarea casei în modul urmator :
a) Termopompa
Termopompa e o centrala exterioara separata care merge pe curent electric si poate genera un curent de aer cald sau rece. În pod am instalat un sistem de racire/încalzire care trimite acest curent de aer cald sau rece prin fantele existente în tavanul camerelor din toata casa. Fantele sînt plasate în locuri strategice în asa fel încât sa acopere o cât mai mare suprafata fara sa devina inestetice. Sînt albe si se confunda cu albul tavanului. Deflectoarele lor sînt proiectate în asa fel încât niciodata curentul de aer nu este suflat direct în capul locatarilor. Practic racirea/încalzirea se face deodata, în toata casa. Singurul loc unde nu am fante si deflectoare de aer este subsolul care este vara racoros si iarna calduros.
b) Umidificator central
Racirea sau încalzirea aerului prin termopompa are niste dezavantaje. De exemplu, usuca aerul ceea ce iarna poate antrena probleme de respiratie. Asa ca mi-am instalat un umidificator central cuplat la reteaua de apa. Iarna apas pe un buton si aerul este umidificat fara probleme. Vara nu am nevoie sa dezumidific aerul caci se ocupa de asta termopompa. Racirea pare mult mai consistenta cînd aerul este uscat iar caldura mult mai prietenoasa cînd aerul este umed.
c) Schimbatorul de aer
Asta exista din constructia casei. Pentru ca ferestrele sînt etanse, aerul nu circula din exterior spre interiorul casei si invers ceea ce poate creea probleme de presiune în urechi. Asa ca schimbatorul asta de aer îsi trage aerul prin fantele exterioare de pe fatada casei, îl circula prin fantele casei si-l scoate afara prin fantele din spatele casei. Singura problema la acest schimbator este ca nu se poate opri circulatia aerului, astfel ca daca cineva fumeaza la o distanta de 2 metri de fatada casei (nu e cazul ca acolo am peluza si florile, doar dau un exemplu), fumul de tigara îmi este trimis în casa.
Aspiratorul central
Asta exista din constructie si este foarte folositor. La subsol am unitatea de aspirare cu motorul si sacul. La fiecare etaj, în fiecare camera, am o priza de aspirator în care doar bag furtunul. Puterea este mai mult decât decenta iar împartirea prizelor este gândita în asa fel încât sa permita acoperirea fiecarul coltisor din casa. Mai mult, prizele de aspirator au un contact electric care face legatura prin atingere cu butonul on-off de pe furtun. Foarte practic!
Home-cinema
Cînd am cumparat casa, una din idei a fost sa scot televizorul din living si sa transform sala familiala de la subsol în Home Cinema. Motivul era ca atunci cînd te încurci toata ziua de televizor, vrei sa-l deschizi si daca-l deschizi, vrei sa te uiti. Iar daca te uiti, cu oferta de programe TV din ziua de azi, nu te mai misti din fata lui. Patisem deja chestia asta înca de cînd s-a inventat televizorul color, atât în Romania unde parintii aveau tv în sufragerie cît si în Canada unde în 90% din case televizorul e în acelasi loc ca în Romania. ïn momentul cumpararii casei m-am gândit sa pun accentul pe citit si pe discutii cu vizitatorii fara sa am tentatia TV-ului. Asa ca am hotarât din prima secunda ca TV-ul va ateriza la subsol.
Asezând TV-ul acolo, stiam ca-l voi transforma automat într-un obiect de vazut filme si nu emisiuni TV. Ceea ce s-a si întamplat, eu vizionând de atunci la televizorul personal doar filme, concerte si înregistrari. Olimpiadele si Campionatele Mondiale sînt exceptii care confirma regula. Nici nu stiu de ce naiba mai am cablu, dar asta e alta poveste.
Cînd am hotarât sa asez acolo TV-ul, subsolul nu era în întregime functional. Peretii erau facut cu Rigips dar tavanul nu. Am profitat de aceasta situatie ca sa-mi trag firele de la boxele audio ale sistemului Home Cinema prin tavan, pt ca ma seaca sa am cabluri prin casa. În acelasi timp, cu multe straduinte am trecut cablul de la antena satelit, de la compania de cablu (am doi furnizori, îi folosesc alternativ. Asta cînd nu întorc antena catre satelitul care transmite TVR, pt a-i oferi o bucurie si mamei soacre) si un cablu de internet prin peretii subsolului, între beton si Rigips. Apoi am tras niste spoturi luminoase în locuri bine alese si am pus vata minerala de jur împrejurul subsolului si pe tavan. Singurul loc unde nu am pus a fost ceea ce am construit mai târziu, camera rece. Acum pot sa vad un Transformers cu basul reglat de asa maniera ca simt exploziile direct în piept. Si asta fara sa perturbez discutiile celor care sînt la parterul casei.
Urmatoarea miscare, deja în pregatire, este instalarea unui proiector HD. Studiez actualmente amplasamente pentru ecranul extensibil si proiectorul propriu zis. Mobila din aceasta parte a casei corespunde scopului pentru care a fost creeata. Canapea de colt cu loc de pus berea.
Camera rece
Camera rece este o camera de patru metri pe doi, neizolata termic. Nu dau niciodata caldura în ea nici macar iarna, dar se mentine cam tot timpul între 5 si 10 grade celsius. Acolo îmi tin vinurile si diverse provizii (mere, ceapa, etc). Ïn aceeasi camera am instalat o chiuveta de serviciu si tot acolo am plasat masinile de spalat si de uscat. Ïn ultimii ani n-au dat semne ca nu le-ar conveni temperatura. Fiind automate, nevasta-mea nu pierde prea mult timp p-acolo asa ca nici pe ea n-o afecteaza temperatura.
Livingul
Livingul este locul de la parter unde-mi invit oaspetii. Este singura parte din casa care ma reprezinta fara sa afiseze însa obiecte personale cum ar fi fotografii de familie. Este o dambla de-a mea. Prietenii si amicii care intra si în alta parte a casei pot vedea fotografii înramate cu familia mea sau diplome de pe la cele scoli (astea stau atârnate în biroul de la subsol, pt ca-mi place sa ma ling ca maimuta spunându-mi cît de tare sînt). Însa livingul este si locul unde invit din cînd în când vecini de strada sau colegi de birou, asa ca este cel mai atent decorat.
Singura piesa tehnologica din living este un sistem audio discret. Un soi de radio/mp3/CD player care se afla pe unul din rafturile bibliotecii. În rest n-am nimic. Livingul este astfel creat încât linisteste ochiul si spiritul. Spoturi discrete in tavan, canapele de piele de culoare deschisa prin contrast cu masuta din lemn de nuc în forma de semiluna de la intrarea în camera sau cu statuetele din lemn de abanos facute cadou de un vecin de-al bunica-mii care a luptat în Angola.
Nu am nici un covor pe jos pentru a putea pune în evidenta parchetul lacuit din lemn natural de stejar rosu (red oak). Dezavantajul este ca umblatul în picioarele goale lasa urme pe parchet (deci trebuie spalat odata la trei zile) iar zgomotul de impact (ceva scapat pe jos) se aude în toata casa.
Bucataria
Bucataria este mica, spre amaraciunea nevesti-mii, dar foarte functionala. Este separata de restul casei printr-un perete despartitor, dar este deschisa. Fereastra mare da în curtea din spate catre gradina de rosii creata de soacra-mea. Desi mica este foarte bine gândita, toate celea fiind la o întindere de mâna. Spatiul prin dulapuri este imens pentru ca niciodata nu gasesc ce am nevoie. Masina de spalat vase, masina de pâine, cuptorul cu microunde, aragazul si frigiderul sînt dimensionate perfect pt a se potrivi în acest spatiu. Un Tv cu diagonala de 21 inch se afla într-un colt, sub dulapuri. Obisnuiam sa ma uit dimineata la Antena 3 dupa ce-mi cuplam laptopul la el dar m-am lasat pagubas de vreun an jumate.
La mine acasa bucataria e un loc unde se petrece mult timp. Din acest motiv si din lipsa de spatiu am taiat o parte din living si am creat un loc de luat masa în prelungirea bucatariei. Loc în care intra o masa de 8 locuri, deci nu-i chiar mic. Într-un colt am un ficus care s-a facut mare. L-as scoate de acolo si as instala un suport pentru sticle de vin. Nevasta-mea nu a fost de acord asa ca am renuntat. Deasupra ficusului, mi-a cerut sa-i instalez un TV cu diagonala de 26 inch si fixat de un brat rotativ, ca nu-i place TV-ul din bucatarie ca-i ocupa loc pe contoar. Mie mi s-a parut ca stricam atmosfera si ca recreem o atmosfera de birt în care TV-ul atârna deasupra capului. Ea s-a suparat si am mâncat numai supa de rosii rece o saptamana fara sa cedez. Asa ca acum e un status-qvo: eu n-am suport pt sticle de vin iar ea n-are televizor in salle a manger.
Terasa si curtea
Favoritele mele. Cînd m-am mutat, aveam în curte o magazie sub forma unei casute independente. Arata ca o cauta din camping, numai ca e alba. Are geamuri, usa, acoperis în doua ape, lumina interioara, tot tacâmul. Pot sa culc pe careva acolo daca ma enervez. La început am crezut ca n-o sa am ce face cu ea. Dupa un timp mi-am dat seama ca acolo e locul bicicletelor, masinii de tuns iarba, cauciucurile de iarna, cortul sub care adapostesc iarna masina si în general toate hangaralele de la casa omului. Numai ca în timp magazia s-a umplut. N-as fi crezut, dar asa s-a întamplat.
Asa ca am stabilit o regula de aur : ce nu folosesc, pun în magazie. Daca trec 6 luni si nu am folosit acele obiecte, înseamna ca nu le mai folosesc niciodata asa ca ori le arunc ori le fac cadou ori le scot la vânzare. De cînd m-am mutat în Canada însa, n-am reusit sa vând nimic din ce nu-mi trebuie, asa ca donez. Sau le scot la poarta de unde dispar repede.
Terasa
Terasa e de lemn asa ca trebuie lacuita si protejata la fiecare doi ani. Cu iernile astea grele si diferente de temperatura asa mari, am mereu de lucru la întretinerea ei. Ne place sa stam prin curte iar eu ma dau în vânt sa-mi beau cafeaua pe terasa la 7h00 dimineata, cînd soarele abia se ridica dintre copaci – am padure în spatele casei – si se aud pasarelele si greierii. E atât de relaxant ca aproape nu-mi vine sa ma ridic si sa plec sa servici. Casa este orientata pe directia est-vest, asa ca dimineata am soare pe terasa iar la ora trei (cînd caldura este imensa) soarele trece de mijlocul casei si terasa ramâne în umbra în timp ce curtea e inundata de soare. Orientarea casei a fost unul din motivele pentru care am ales-o. Am prieteni care prefera sa aiba soare dupa-amiaza si spre seara. Mie-mi place sa am soare dimineata pâna pe la prânz dupa care nu mai rezist la caldura si caut orice petic de umbra.
În scopul profitarii la maxim de vara, am cumparat un set de mobila de patio. O masa de 6 persoane (cam 1.5 pe 6 metri) cu doua fotolii turnante si basculante plus patru scaune. Masa am ales-o în functie de câteva aspecte importante. Majoritatea cumpara masa de gradina cu tablierul din sticla. Eu sînt foarte comod si urasc sa trebuiasca sa schimb ditamai geamul daca se zgârie sau sparge, plus ca-i periculos. Am cumparat o masa care are tablierul format din patrate de gresie. 24 de dale de gresie sau ceva de genul asta. Daca se sparge unul, îl înlocuiesc în cinci secunde pentru ca am patru placi de gresie de rezerva. Daca ma plictisesc de culoarea care acum e un soi de maro cu insertii violet, cumpar un pachet de gresie si am deja o masa de alta culoare. În plus masa cu tablier de gresie este grea si vântul n-o misca asa usor. Este si extrem de stabila si rezistenta. Fotoliile si scaunele sînt tapisate cu un material 100% impermeabil si tapiseria lor formeaza niste pernute. Nu sînt incomode ca niste scaune de rachita ci sînt comode ca niste fotolii de birou. Fabricate în Vitenam, desigur.
Un dezavantaj la o masa cu tablier de gresie este ca se încinge la soare de moare lumea. Solutia a fost sa cumpar o umbrela de soare ajustabila în trei pozitii. Se poate înclina în asa fel încât centrul ei sa fie exact pe directia soarelui, ceea ce pastreaza în umbra toata masa si scaunele. O placere sa stau afara sub umbrela.
Curtea
Iubesc soarele dar urasc canicula. Lânga magazie am instalat zilele astea o piscina demontabila. E rotunda si are un diametru de 4 metri cu o înaltime de 1 metru. Super suficienta pentru o balaceala ad-hoc desi prea mica pentru înnot. Caldura însa este mult prea mare. La distanta de doua case în stanga si dreapta, am doi amici care au piscine în toata regula. Unul are piscina îngropata super profi, celalalt are piscina hors terre. Adica ca un soi de caldare imensa, în întregime deasupra solului. E misto de racoreala, dar este super urâta.
Cînd si daca m-oi hotari vreodata sa instalez o piscina, va fi una îngropata chiar daca diferenta de pret între una clasica îngropata si una deasupra solului frizeaza nebunia (30 mii de coco diferenta care se regaseste în excavatii, turnat beton, camioane, etc). Dar valoarea casei creste substantial daca piscina este bine gândita (arhitect + peisagistica + firma experimentata) decît daca-mi instalez în batatura o hardughie din aia.
Nevasta-mea însa vrea un jacuzzi. Personal, gasesc ca jacuzzi-ul cel mai misto se face iarna cu zapada în jur. Atunci pot sta scufundat în apa fierbinte cu sampania lânga mine si batut de jeturile de apa. Si odata iesit din cada fierbinte, sa stai în belengherul gol la minus 5 grade este sublim. Pe bune si foarte serios. Dar ma gândesc ca ma va costa o gramada curentul electric (apa aia trebuie adusa la o temperatura optima si mentinuta acolo) plus ca mi se pare cam static. Eu am alte gânduri care bat înspre o piscina îngropata dar mai peste ceva ani.
La vreo 8 metri de terasa de lemn, începe gradina de legume. Rosii, fasole, patrunjel, castravezti, morcovi si câte si mai câte. Gradina este de fapt un strat de pamânt lat de 2 metri jumatate si lung de vreo zece. E gândita în asa fel încat sa nu încurce dar sa aiba si soare. Problema e ca în mijlocul ei se ridica stufos un mar paduret. În afara de faptul ca face umbra în gradina si aduna tzantzarii sub el, nu produce nimic. Nici nu stiu ce-a fost în capul proprietarului dinaintea mea. Un vecin român si-a plantat un visin care-i produce atât de multe fructe încât soacra-mea a strâns – la invitatia lui – doua ligheane din alea mari de fructe. Din care au rezultat vreo 10 kg de dulceata de visine si 4 litri de compot. Dar din mere padurete ce naiba sa faci? Anyway, îl mai tin un pic si poate la anul îl înlocuiesc cu un nuc, ca n-am vazut nicaieri nuci.
———————————
PS De azi sînt în vacanta si va las pe mâna lui Abaddon. Ne vedem dupa 26 iulie.
Cînd nimic nu merge
Saptamâna asta a fost ‘’speciala’’. Una din rarele saptamâni în care, de la cap la coada, nimic n-a mers cum ar trebui. Nu sînt superstitios si nu cred în coincidente, dar acum a fost ceva iesit din comun.
Am început saptamâna blocat în lift. Pur si simplu am plecat luni de la birou si dupa ce am coborât doua etaje, liftul a ramas blocat si asa a ramas indiferent ce butoane de alarma am apasat ca sa vina tehnicianul de serviciu. Abia dupa jumatate de ora de fortat usile, am reusit sa ies. Singur, fara ajutor din afara.
***
Dupa aia, în timpul saptamânii, am fost sa-mi cumpar un set de mobila de terasa. Masa, scaune, doua fotolii si un parasolar. Am mers la magazin, am platit, aia mi-au încarcat ditamat cutiile in masina si cînd am ajuns acasa, am observat ca mi-au dat un alt set. Unul mult mai ‘’cheap’’. M-am intors la magazin, scandal, cerut setul ala bun. Am pierdut 3 ore din viata numai ca sa aflu ca nu mai aveau nimic din ce doream eu, desi era trecut în catalogul magazinului. Ïnjurat si plecat acasa!
***
Cînd am facut platile saptamâna asta, mi-au cazut ochii pe factura de la cartea de credit. Unde suma abonamentului la ziar era trecuta în clar. 12 dolari. Pentru 4 ziare pe luna (sînt abonat doar în weekend si la un moment dat, ziarul de duminica n-a mai aparut asa ca primesc doar ziarul de sâmbata). Deci dau 3 dolari per numar, în conditiile în care ziarul la taraba este 1.78$. Cum plata se face automat de pe cartea de credit si compania care editeaza ziarul a renuntat la numarul de duminica de vreo 8 luni, se cheama ca mi-au tras o teapa de 40 de dolari, numai pâna azi. Eu fiind abonat la ei de trei ani. Mâine sun si îmi anulez abonamentul. La faze din astea, nu negociez! Mi-au tras-o, m-ai pierdut de client.
***
Tot saptamâna asta mi s-au stricat urmatoarele: scannerul, programul iTunes care nu mai functioneaza de nici o culoare, un umidificator de camera, robinetul de la bucatarie care mi s-a rupt în mâna, masina de tuns iarba si toba de esapament de la Nissan.
Toate chestiile astea mi-au ridicat presiunea si pentru prima data dupa multi ani am simtit cum îmi vine sa bat pe careva.
