Dupa cîteva zile cu temperaturi în jur de 25 de grade, iata ca iarna a lovit la Montreal cu ultimile puteri. Dar ce puteri! 25 de cm de zapada asternute peste frumusete de flori si vegetatie abia data în pârg.
Banchiza polara unde locuiesc, îsi merita numele!
Pentru ca în ultimul timp mi-am cam pierdut inspiratia si cam scriu ca cizma calatoare, o sa incerc sa pun pe hârtie câteva frânturi de ‘’actiune’’ din viata mea de zi cu zi.
***
De parca n-as fi satul pâna în gât de scandalurile din Romania, un tsunami de cacat mediatic se abate asupra mea în Montreal. Primul Ministru al Quebecului a fost acuzat de fostul sau ministru de justitie ca ar fi permis partidului liberal din QC sa ia cu doua mâni bani cash de la diversi oameni de afaceri pentru a numi anumiti judecatori în functie. Un soi de situatie care-mi aduce foarte bine aminte de scandalurile dâmbovitene. Noile sondaje de opinie publicate în aceasta dimineata arata ca primul ministru al QC, Jean Charest, e cam mort politic. 80% din repondentii la sondaje au declarat ca nu vor mai vota cu el la alegerile viitoare. De unde rezulta ca daca partidul liberal provincial vrea sa aiba niscaiva sanse, trebuie sa-l mazileasca pe primul ministru care a reusit sa ramâna în functie trei mandate la rând.
Pe de alta parte, ministrul federal pentru conditia femeii a fost demisa de primul ministru canadian dupa ce ziarele s-au întrecut în dezvaluri la adresa ei si a lu’ barbat-su legate de trafic de influenta, deturnare de fonduri, evaziune fiscala, consum de droguri si petreceri cu prostituate de lux, crize de nervi prin aeroporturi pt ca o puneau vamesii sa se descalte la control si câte si mai câte. Tipa asta a reusit atât de multe chestii contra legii într-o perioada atât de scurta încât i-ar face de rusine pe politicienii români. Ar fi ca si cum Mutu, Casuneanu si Becali s-ar fi reunit într-o singura persoana. De neconceput în Canada, dar iata ca se poate!
***
Mi-am instalat ieri pe iPod aplicatia Press Reader destinata citirii ziarelor si am ramas uimit cît de meseriasa este. Aplicatia permite citirea a 14 mii de ziare din toata lumea (nu toate gratuite) sub forma în care sînt ele tiparite. Pe ecran se afiseaza EXACT ziarul tiparit si la fiecare titlu exista o mica sageata care, în cazul ca e apasata, deschide articolul respectiv într-o forma foarte usor de citit. Din Romania sînt prezente 8 publicatii pe aceasta aplicatie (Gazeta Sporturilor, Pro Sport, Ziarul Financiar si alte 5 titluri de ziare de afaceri în engleza). Din Canada sînt 283 de publicatii începând de la ziarul gratuit din metrou si terminând cu National Post.
Mi se pare o foarte tare chestie. Foarte, foarte tare! Ziarul meu favorit, La Presse ofera editiile complete, zilnic, pentru un abonament de 2 dolari pe luna. Daca ma zgârcesc tot accesa gratuit doar sectiunea Actualitate (25 de pagini).
Incredibil cînd stai sa te gândesti. Mi-am tras azi editiile la Gazeta Sporturilor si La Presse si le-am citit în tren pe drumul spre birou. Poate ca Apple va reusi sa salveze ziarele. Dupa ce am vazut calitatea experientei citirii unui ziar prin Press Reader, zau ca as plati 10 dolari pe luna sa am acces la editiile complete la vreo 2-3 publicatii. Îmi imaginez ca pe iPad arata si mai misto.
***
Acum ceva timp, Discovery i-a oferit un reality-show fostei candidate la presedentia SUA, Sarah Palin. Showul ar trebui sa fie despre viata de zi cu zi a lui Palin în Alaska. Ia ghiciti voi pe ce canal se va difuza emisiunea? The Learning Chanel!!! Criticii de TV din SUA s-au tavalit pe jos de râs cînd au auzit. ca sa le închida gura, Discovery a invitat cumparatorii de publicitate (mari clienti) la o previzionare a emisiunii, ca sa poata sa vânda publicitate în spatiul respectiv. Stiti ce-au facut clientii la pre-vizionarea respectiva? S-au tinut cu mânile de burta de râs si dupa cum spunea un director de la Discovery, nici macar nu e o emisiune de râs. Si da, n-a cumparat NICI UNUL vreun minut de publicitate, ceea ce obliga Discovery sa puna emisiunea la o ora la care nu se uita nimeni, ca sa poata sa reduca din pierderile de 1.2 milioane de dolari per episod. Sarah palin va încasa 2 milioane pt aceasta super-gaura în domeniul televiziunii.
***
Ma bate gândul sa-mi schimb Nissanul Maxima 2003 cu o Toyota Matrix, Mazda 3 sau Nissan Versa. Ideea e ca mai am o masina, Hyundai Santa Fe care papa cu nesimtire 15 la suta în oras si 12 la suta la drum lung. Iar Maxima haleste 12 la suta în oras si 8.5 la suta la drum lung. Porca miseria! În fiecare saptamâna scot din buzunar cam 100 de dolari numai pt benzina pt doua masini. Din astia recuperez cam 35 de dolari pt ca mai fac drumuri în interes de job. Deci ma costa 260 de parai pe luna. As vrea sa-mi iau o masina care sa pape numai 6.5 pe autoruta/8 în oras ca sa contrabalansez benzino-faga aia de Santa Fe. Ca de nu, nu ma vad cald! Baga-mi-as picioarele în ei de canadezi care n-au auzit de motoare disel decât la masini europene.
***
LinkedIn s-a transformat într-un soi de Facebook. Cînd mai verific ce noutati mai au cei din lista mea de contacte (schimbat joburi, avansari, etc) de obicei dau cu nasul în mesaje de genul ‘’Tocmai ne-am mutat în noile birouri. Proiecte multe. Life is good!’’
Who the fuck cares?
LinkedIn era într-o vreme retea profesionala cu care puteai tine urma fostilor colegi, clienti sau face noi cunostinte in domeniul tau. Acu’ e un soi de bullshit unde lumea-si schimba lunar fotografia de profil sau folosesc cacaturi de aplicatii care-i anunta pe ceilalti din lista de contacte ca ai mai scris un post pe blogul personal, ca citesti nu’s ce carte de Issac Asimov sau ca vinerea viitoare ai sa fii la Boston la cafeneaua X.
Who the fuck cares?
Toate lucrurile bune trebuie sa aiba un sfarsit. Colegi.ro era super fain dar l-au stricat aia de la Neogen. Windows era super fain dar l-au stricat aia de la Microsoft. Mac Book era un computer super fain dar l-au stricat aia de la Adobe. Sau nu l-au stricat ei? Steve Jobs asa zice ca din cauza de Flash ar merge calculatoarele Apple ca naiba. Anyway, ideea este ca tot ce merge bine la un moment dat nu va mai merge deloc.
Trist
***
De vreo sase saptamâni nu prea mai dorm bine noaptea ca ma trezesc des. Asa ca am cam acumulat ceva oboseala. Prietenii stiu de ce 
Bun, n-am mai scris demult, stiu! Curios totusi, numarul de abonati la blog s-a multiplicat în loc sa scada. Probabil ca unii dintre cititori s-au plictisit sa dea p-aici si si-au fixat un soi de sistem de readucere aminte ca mai exist. Nu-i bai, revenim acusica pe traseu.
Acest blog fiind un jurnal personalo-public, ma bate gândul sa scriu în el ce am mai facut în ultima perioada.
18 Martie 2010
Dracu stie! Cine-si mai aduce aminte? Eu nu.
19 Martie 2010
Ahhh…vineri! Era un soare total si de vreo 15 grade plus caldura, asa ca am facut ceea ce face un om modern si conectat la viata secolului 21 cînd vine vorba de natura. M-am ascuns de ea si am stat în casa, la televizor. Cred ca am vazut un documentar interesant despre kirghizi pe Planet. Asta e un canal TV francez de documentare, în general da chestii misto si captivante, cum ar fi viata furnicilor rosii din Anzi sau ultimele descoperiri în privinta transformarii zapezii în apa.
Sa va povestesc despre kirghizi? Pai ce sa va povestesc? Aduc dintr-un anume unghi cu tiganii nostri, mai ales în ceea ce priveste numarul de carpete si covoare agatate pe pereti, purtatul de caciula (fes) în casa si de numarul de perne înflorate asezate pe pat. Si mai obisnuiesc sa-si fure miresele unul altuia la nunta. Ce ziceati? Asa fac si românii? Unde, bre? La Zabrauti Deal? Pai ce, aia e în Romania?
20 Martie 2010
Am fost la un lac cu apa statatoare sa dau la peste. Stiu ca unii obisnuiesc sa dea la rate cînd sînt pe lac dar eu unul, prefer sa dau la peste. N-am prins nimic, ceea ce nu-i de mirare daca luam în considerare ca n-am undita. Am dat la peste cu pietre. Adica am aruncat pietre în apa si am sperat sa-l lovesc pe vreunul dupa ceafa. N-am avut noroc, am aflat mai târziu ca pestii n-au ceafa.
21 Martie 2010
Am avut prieteni în vizita si mi-am spalat masinile. Era foarte cald asa ca mi-am dat camasa jos ca ma sufocam. Nu mai tin minte daca am spalat si masinile prietenilor, e posibil sa ma fi împrastiat si dincolo de curtea mea. Mi-am dat seama de asta cînd s-a facut coada în fata casei si vreo doua doamne mi-au bagat sub cureaua de la blugi doua hartii de 20 de dolari. Sper ca pentru masini m-au platit.
22 Martie 2010 – 26 Martie 2010
Am asistat la un curs de perfectionare la Ecole Polytechnique din Montreal. Cum eu sînt perfect prin definitie, rezulta ca e greu sa ma mai perfectionez. Sînt deja în punctul ala absolut din care nu pot privi decât în jos. Pe cale de consecinta logica, m-am cam plictisit si am depus eforturi supra omenesti sa nu adorm. Partea buna e ca am mai pus înca odata piciorul într-o facultate de inginerie, numai ca partea proasta e ca am pierdut cinci zile din viata dar partea buna e ca mesele au fost incluse, desi partea proasta e ca n-au fost incluse si chelneritele. Totusi am ramas cu o întrebare neraspunsa : daca chelneritele sînt studente, ele ce studiaza? Chelneria?
Despre ce a fost cursul? Cine-si mai aminteste? Despre niste chestii ingineresti, altfel e foarte probabil sa se fi tinut la facultatea de agronomie. Desi la câti boi erau în sala, chestia asta n-ar fi fost chiar o surpriza pentru mine.
27 Martie 2010
Mi-am convins un prieten sa-si schimbe Mazda 6 din 2009 cu un Chevrolet Malibu 2008. În momentul ala mi-am dat seama ca as putea sa ma fac vânzator de iluzii optimistilor sau de castraveti vecinilor nostri bulgari.
Cam asta am facut de cind n-am mai scris.
Sînt curios cam cum arata ziua libera perfecta pentru voi. Presupunând ca ati avea zile libere, bineînteles. în cazul meu, ziua perfecta ar fi cea în care n-am de spalat mai mult de o chiuveta de vase. Nu ca m-ar deranja sa spal vase, doamne-fere. Nu! Doar ca mi se pare de neînteles cum se face ca eu spal mai multe vase într-o zi decît spala aia de la restaurantul din colt într-o saptamâna.
Uite ieri, am spalat 8 chiuvete pline. Si as vrea sa mentionez ca nu am mâncat decât de doua ori. Iar capacitatea chiuvetei mele este mai mare decât a unei cesti de cafea. Prima data am tras o tura de încalzire pe la 8h30 cu niste farfurii, cani si tacâmuri rezultate dupa micul dejun, nimic extraordinar. Am trecut dupa o ora prin bucatarie sa-mi fac un plin la cana de cafea si aruncând o privire în chiuveta am constatat ca era plina ochi cu oale si alte diverse. M-am uitat în stanga si în dreapta, nimeni. Am ridicat din umeri, mi-am suflecat mânicele, am abandonat ideea citirii ziarului si degustatului cafelei si am purces la treaba. Cînd am terminat, mâinile îmi erau usor încretite.
Mai peste doua ore iar am avut drum prin bucatarie, de data asta în cautarea unei fructe. Chiuveta plina ochi. Lucrul dracului! Am strigat-o pe nevasta-mea si am întrebat-o daca ea este cea care-mi umple chiuveta. Mi-a raspuns afirmativ, spunând ca a transferat o parte din mâncarea din frigider în niste oale mai mici, sa faca loc. Si p-alea mari le-a dat la spalat. Cum ar veni, ma gândeam eu amarât, a facut loc în frigider murdarind alte oale. Mi-a mai luat un sfert de ora sa le termin si p-astea. Iar de fructe am uitat.
Peste înca o ora, pe la prânz, mi se facuse de-o bere dar nu îndrazneam sa ma duc sa-mi iau de frica ca o sa vad chiuveta plina. M-am apropiat tiptil în vârful picioarelor, de intrarea în bucatarie si am aruncat o privire dupa colt. Chiuveta plina. Pfoai de mine, daca nu era sa cad jos! Iar strigat la nevasta, iar primit explicatii ca uitasem la tura precedenta sa scot tigaile si tavile din cuptor si sa le spal si p-alea. Îmbufnat, am scos doza de bere de 500 ml si da-i si lupta. Spalam o tigaie, trageam un gât de bere. Si btot asa.
Dupa masa de prânz deja mi se zbatea un ochi cînd ma uitam la chiuveta. De data asta, ca sa nu mai gresesc, sotia îmi adusese la botul calului (a se citi chiuveta) toate vasele de spalat din bucatarie. Doua chiuvete pline. Mi-a luat vreo 40 de minute sa termin tot. 40 de minute din timpul meu liber în care puteam sa…ah, pe cine mint eu? Oricum nu aveam ceva mai bun de facut decît sa spal vasele.
Pe la sapte seara, înainte de masa de seara am intrat în bucatarie înarmat cu o noua rezerva de detergent lichid de vase si doi bureti noi. Ca aia de dimineata nu mai erau buni de nimic dupa atâta frecat. Chiuveta goala! Sa nu-mi cred ochilor. Bai, nu se poate, extraordinar! Cum de am scapat?, ma gândeam fericit. Sa sun un prieten sa-i dau vestea cea buna, sa ma laud pe Twitter sau sa ies in aleea din fata casei si sa-mi urlu împlinirea. Si când am facut stânga împrejur sa-mi îndeplinesc gândurile, zdrang, m-am împiedicat de o lada de 24 de sticle goale de vin. Care-si asteptau rândul la spalat, dupa care sa fie rânduite frumos în magazie sa se astearna praful pe ele.
As fi înjurat daca as mai fi avut puteri. Dar îmi era frica ca n-o sa mai am forta sa termin de spalat sticlele.
Ultima tura am tras-o la zece seara, cu ochii cazându-mi în gura de oboseala. Vasele de dupa masa de seara, of course. Si când am reusit sa termin, cu mâinile zdrente de la contactul prelungit cu apa si detergentul de spalat vase, m-am târat în sus pe scari si m-am lasat sa cad lat de oboseala în patul conjugal. Iar cînd sa adorm, o voce suava îmi sopteste la ureche ”Dragule, sper ca n-ai uitat sa dai drumul la masina de spalat vase, nu? Ca e plina cu vesela si paharele de la petrecerea de ieri”
Mai e nevoie sa va spun ca era cît p-aci sa sun la 1-8000-VESELA sa vina aia sa ma salveze?
Ma chinui de vreo 10 zile sa scriu un post despre civilizatia mayasa si cum nu cunosteau ei roata si prelucrarea fierului, dar stiau sa dea in bobi si in stele. Si pt asta erau considerati cea mai “avansata” civilizatie.
Dar nu mi-a iesit. Nu mi-a iesit pt ca nu am timp. In fiecare zi am scris cite o fraza, mi-am repetat ideile si m-am invirtit in jurul cozii pt ca la urma sa dau “publica” la articol si sa vad ca WP nu imi afiseaza decit prima parte, ceea ce am scris saptamina trecuta.
E ca naiba. Am o perioada super incarcata si nu mai am energie seara si pt blog. Cred ca revin la articole mai scurte si la obiect. Cum mi-am rupt blugii intre picioare, istorii romantice scrise pe-o butelca, chestii din astea de adormit tzincii.
Pai nu?
Stiu ca sînt putin în urma cu rezolutiile astea, dar what’a’heck? Le-am scris la umbra ruinelor mayase, deci tre’ sa ma tin de ele altfel ma pedepseste zeul ala antic, sarpele cu pene :
- Sa adorm la cît mai putine întâlniri de afaceri. De preferat, numai la alea la care nu pot sa rezist cu ochii deschisi.
- Sa înteleg cum functioneaza bluetooth-ul de la telefonul mobil si cum sa-l conectez la GPS-ul de la masina si la iPod. Nu-mi foloseste la nimic sa stiu dar ma enerveaza ca nu stiu.
- Sa ma barbieresc macar la doua zile odata, ca sa nu se mai sperie catelul si sa ma muste, cum s-a întamplat deja de trei ori.
- Sa ma prind cum sa conectez între ele BluRay-ul, DVD Recorderul, cutia de cablu, statia de amplificare, calculatorul si televizorul cu cît mai putine cabluri. De preferinta nici unul.
- Sa înteleg de ce Avatar este considerat filmul mileniului, daca abia am intrat într-un nou mileniu acum 10 ani.
- Sa reusesc sa-mi conving prietenii milionari sa-mi cumpere o casa pe o insula din Grecia si sa le-o platesc din cîstigurile cinstite de la poker.
- Sa învat sa joc poker.
- Sa nu mai urlu degeaba la oamenii nevinovati. Îmi propun sa urlu cu un scop precis.
- Sa accept toti banii care mi se ofera si sa ofer o plus valoare cît mai mica în schimbul lor. Asa scria în Becoming billionaire for Dummies scrisa de Doland Duck. Pardon, Trump.
- Sa-mi iau toate zilele de vacanta pe care pot pune mâna.
- Sa nu-mi deschid cont de Facebook nici daca ma plateste Marc Zuckerberg.
Si ultima rezolutie, dar nu cea din urma :
- Numarul articolelor scrise pe blog sa nu mai depaseasca numarul cartilor citite.
Ma jucam ieri pe un site de investitii si am dat peste un calculator care estimeaza durata de viata, în functie de cîteva informatii. Conform rezultatelor, mai am un pic.
Adica zice nenea computatorul ca o sa traiesc cam pâna la 78 de ani, maxim. Informatii bazate pe obiceiurile mele actuale, pe ce manânc, cîta activitate fizica fac, etc. Si desi pare mult (as mai avea 41 de ani), în realitate nu prea e.
Bine, am timp sa devin milionar, asta-i clar. Dar testul asta, pe care-l puteti face si voi AICI, mi-a adus aminte de-o chestie. Aveam un amic mai demult, stabilit la Goteborg. Cînd l-am cunoscut, acum 10 ani, avea deja 56 de ani si era într-o forma fizica mai buna decît eram eu la 27 cît aveam atunci. Omul facea box, mergea la sala de cel putin doua ori pe saptamana, baga sauna si piscina si mânca numai salate si fripturi la gratar, udate din belsug cu vin rosu. La el acasa am aflat ca un gratar adevarat se face cu o bucata groasa de carne, de cam un inch si nu batut cu ciocanul cum le facea maica-mea. Si tot la el am descoperit bruschetta.
Acum are 66 de ani si este în aceeasi forma fizica de exceptie. Nu i-ati da mai mult de 45 de ani, vorbesc foarte serios. Tipul are o viata uber-misto si desi am încercat din rarunchi sa-i imit stilul de viata în Canada, nu am reusit pt ca sînt prea lenes. Manânc oarecum sanatos, fac ceva sport la nivel micro (tenis din cînd în când, lopatat zapada mai des si ski odata la doua saptamâni) dar am 104 kg la o înaltime de 1.86 m si am o viata profesionala agitata. Nu neaparat stresanta, dar cu multe belele care trebuie rezolvate rapido-presto.
Am introdus toate astea în calculator sa vad ce-mi da. Si mi-a dat 78 de ani, dupa care ar urma sa dau coltul. Luând în considerare ca-i extrem de probabil sa lucrez part-time si la 70 de ani (pt ca asa e facut rahatul asta de sistem capitalist, trebuie sa muncesti pâna cazi jos), mi-ar mai ramâne 8 ani sa ma bucur de pensie.
Daca as fi ultra convins ca nu prind 80 de ani, mi-as cheltui toate investitiile în aia 8 ani. As face croaziere în jurul lumii, as încerca noi senzatii, as sari cu parasuta si mi-as cumpara un Porche pe care sa-l fac praf. Numai de-al dracului! Ideea e ca nu as lasa nici o mostenire dupa mine, nimanui. As cheltui toti banii.
Este corect? Nu! D-aia trebuie sa ne traim viata ACUM, cît sîntem tineri. La ce-mi trebuie sa ma arunc la o parasuta la 72 de ani daca atunci abia o sa ma tin pe picioare?
Pai nu?
Articol publicat în Ianuarie 2008
Prin 1986 aveam vreo 14 ani si abia descoperisem lectura. Cand am intrat intr-a noua, am inceput sa citesc in avans manualul de romana si ma opream la fragmentele de texte literare cu care erau ilustrate diverse tehnci si diversi autori. Tot pe vremea aia descoperisem intr-o lada plina de praf din podul bunicilor, o carte mica si ingalbenita, alaturi de cateva caiete cu exercitii de matematica.
Era de Eminescu, un autor despre care stiam pe atunci numai ca scrisese Luceafarul. Am luat cartea aia mica, am scuturat-o de praf si fara sa le spun nimic bunicilor, am pus-o in bagajele cu care a doua zi m-am intors in orasul meu natal. Acasa, am scos cartea si am pus-o, nu in biblioteca, ci intr-un sertar de sub televizor.
Cartea a ramas uitata acolo mult timp. Am redescoperit-o dupa sase ani, din intamplare. Atunci m-am uitat mai cu atentie la ceea ce descoperisem in lada bunicilor. Ei murisera intre timp si n-am mai apucat sa-i intreb ce e cu acea carte. Tata stia doar ca a vazut-o la bunicul, desi nu-si amintea foarte clar de ea.
Era o editie scrisa in romana veche, din Geniu Pustiu. Am incercat sa-mi dau seama in ce an a fost tiparita, dar nu era nici o indicatie. Paginile erau ingalbenite de timp si trebuia sa umblu cu grija cu ele sa nu se distruga scrisul sau hartia. Singurele indicatii asupra perioadei erau pretul – 100 de lei, un timbru de un leu aplicat pe ultima coperta, o stampila stearsa din care se mai intelege doar Bucuresti si un numar de telefon pe penultima pagina. E posibil sa fie un numar de telefon din timpul razboiului, insa nu sunt sigur. Era ciudat sa vad un numar de telefon de Bucuresti de numai cinci cifre.
Cartea are o introducere de un profesor, Ioan Scurtu. Numele lui mi-e cunoscut cumva dar nu prea stiu de unde sa-l iau. Am citit-o si am recitit-o de mai multe ori. Ioan Scurtu spune ca textul cartii este o copie fidela a manuscrisului lui Eminescu, inclusiv notele pe care acesta le-a facut pe marginea paginilor. Sunt chiar pagini in care acelasi paragraf este scris in forme diferite, asa cum l-a scris Eminescu in manuscrisul lui. Limba folosita e romana din acele vremuri. Pe alocuri e cumva dificil sa intelegi cate un cuvant din prima.
Cand am plecat la Montreal, a fost printre primele carti pe care le-am aruncat in geanta. Acum se odihneste in biblioteca, alaturi de cateva carti de Iorga si Minulescu, din Biblioteca pentru toti. Si pe care din pacate, n-am mai avut timp demult sa le deschid.
