Partidul aflat la putere în România s-a hotarât sa marcheze împlinirea a 100 ani de la dezastrul Titanicului punând-o de o reconstituire folosind propriul vapor. Cum dezastrele nu se întâmpla niciodata din senin ci sînt datorate unui lant întreg de ‘’coincidente nefaste’’, sa ne uitam putin la lantul de evenimente care a precedat scufundarea celor doua barci (cred ca putem considera deja ca barca puterii s-a cam scufundat) :
1. Climatul care produce mai multi ghetari decât de obicei. Iarna 1912 a fost una dura, propice formarii ghetarilor în Atlanticul de Nord la intersectia dintre Curentul Labradorului si Gulf Stream. În cazul PDL ghetarii se formeaza cu predilectie la intersectia dintre partid ca entitate si DNA/ANI. Zilele astea mai mult ca de obicei.
2. Curentii marini si valurile puternice împing ghetarii catre sud. Astronomii cu pasiune pt istorie au stabilit ca alinierea pamântului si a lunii în ianuarie 1912 au creeat maree si curenti care au dislocat ghetari în Marea Labradorului si i-au împins catre sud în calea vapoarelor. Analogia în cazul PDL arata ca actualii curenti care le-au umplut drumul cu ghetari sînt provocati de alinierea rarissima între DNA si UE care face presiuni prin monitorizarea pe justitie.
3. Viteza prea mare a vaporului. În timp ce capitanul Titanicului încerca sa bata un record de viteza la traversarea Atlanticului, capitanul de la Cotroceni a stabilit viteza în treapta superioara atunci cînd folosindu-se de chiulul parlamentar al Opozitiei, a cerut partidului sa treaca prin parlament toate legile care fusesera blocate de Opozitie. Cum ar fi Legea Lustratiei, ca sa dau primul exemplu care-mi vine-n minte. Viteza a fost atât de mare încât nici macar n-au avut timp sa bage de seama ca e cam ilegal si neconstitutional ce fac ei acolo.
4. Mesajele de pericol ignorate. Asemanarea este evidenta. Ambele barci au ignorat semnalele de pericol venite de la ceilalti participanti la trafic (vapoare in cazul Titanicului, presa si criticii regimului în cazul PDL).
5. Binoclurile încuiate si cheia în port. Nimeni nu s-a uitat dupa ghetari în noaptea fatidica de acum 100 de ani pentru ca binoclurile erau încuiate într-un dulap iar cheia ramasese la un marinar care fusese concediat chiar în ziua plecarii vaporului. Asemanarea cu intelectualii si criticii partidului care sînt ‘’încuiati’’ zilele astea în afara zonelor de decizie este destul de pregnanta. Practic PDL conduce pe orbeste, fara sa aiba habar ce se ascunde în noaptea din jurul sau (vezi cazul Frunzaverde care i-a luat total prin surprindere).
6. Cârmaciul a întors gresit vaporul. Cârmaciul sef de pe Titanic a primit ordin sa întoarca vaporul la stânga dar din cauza agitatiei el a înteles ‘’întoarce-l la dreapta’’. Asa ca a întors vaporul frontal catre ghetar. Capitanul a sesizat eroarea si a transmis o noua comanda care a fost bine înteleasa de aceasta data dar deja era prea târziu si coliziunea nu a putut fi evitata. În cazul partidului aflat la guvernare : Basescu a transmis o comanda, guvernul Boc a ratat-o, a fost adus MRU dar deja e prea târziu. Basca ca nici capitanul de la Cotroceni nu prea stie daca ar trebui sa întoarca la dreapta (scaderea CAS-ului pt firme) sau la stânga (cresterea salariilor bugetare).
7. Motoarele puse pe înapoi care au redus manevrabilitatea. În cazul Titanicului, la zarirea ghetarului motoarele au fost trecute de pe repede înainte pe repede înapoi cu scopul de a schimba sensul de rotatie al elicelor. Ce uitasera marinarii era ca motorul care controla directia vaporului nu putea merge decât pe înainte si pe stop. Înapoi nu exista. Cînd a fost oprit, s-a pierdut controlul directiei. Foarte evident (pt mine cel putin) Basescu s-a cam speriat de manifestarile de la începutul anului si a facut o gramada de miscari de întoarcere. L-a adus înapoi pe Arafat, l-a dat jos pe Boc, a promis marirea salariilor, a promulgat Legea Lustratiei. La prima vedere miscari bune care ar fi trebuit sa reduca impactul. În realitate miscarile astea au aruncat partidul în degringolada si l-au facut pe cârmaciul cotrocenist sa piarda directia.
8. Prea putine barci de salvare. Titanicul a reprezentat mormântul a 1 500 de oameni din cauza lipsei barcilor de salvare. PDL va reprezinta mormântul politic a unei gramezi nesfârsite de politruci pt ca USL va ajunge curând la concluzia ca sînt prea multi disperati sa se arunce de pe vaporul pedelist în fata iminentei dezastrului. Pe lânga ca nu are atâtea barci de salvare (citeste posturi de ocupat dupa câstigarea alegerilor) nici macar nu are nevoie de toti cei care vor sa sara pârleazul pt ca au si ei flamânzii lor. Deci aia care nu apuca sa se catere acum, cu siguranta nu vor mai apuca sa se catere mai târziu.
Datorita greselilor de mai sus Titanicul se odihneste la 3.5 km adâncime pe fundul marii. Sînt curios la câti km adâncime (la alegeri) se va opri pedeleul.
Ati mai auzit ceva de Wikileaks in ultimul timp? Vreo dezvaluire, ceva? Nu? Nici eu. Se pare ca singura sursa a siteului a fost celebrul de acum soldat Manning. Arestat intre timp. Singura grija a lui Assange pare sa fie apararea in fata acuzatiilor de viol.
Si in Quebec s-a deschis acum 6 luni o clona, pe numele ei Quebecleaks. In 6 luni nici o dezvaluire, desi mii de oameni au access zilnic la sute de documente confidentiale. De ce nu merge? Pai principiul e gresit. Wikileaks sau Quebecleaks nu investigheaza, ei doar dezvaluie ce le dau altii. Un soi de piriciosi mici. Nimeni nu vrea sa dea din casa. Cazul Manning e celebru.
Asa incit nu cred sa avem parte de noi dezvaluiri via Leaks. Poate niste chestii puse la pastrare din vremea contributiilor lui Manning.
Recunosc ca este nevoie de o anumita abilitate în politica internationala pentru a reusi sa-ti pui în cap în acelasi timp Estul (Rusia si Ucraina) si Vestul (Olanda, Franta, Italia si Germania). Este nevoie de o anumita acuratete în cunoasterea istoriei pentru a reusi sa te dai anti-comunist si în acelasi timp sa sustii propaganda comunista. E nevoie de un anumit simt al ridicolului pentru a te da reformator în conditiile în care vei ramâne în istorie mai curând pentru frânele puse guvernelor reformiste.
E nevoie de o memorie brici pentru a uita ce i s-a întamplat ultimului politician care a condus tara si care era suparat în acelasi timp cu Estul si cu Vestul, care se dadea reformator dar era de fapt conservator si care se prezenta ca un campion al comunismului cînd el era izolat în chiar blocul comunist.
Recunosc ca trebuie sa fii un tip tare de tot, Basescule! Daca scapi si de pârnaia pe care cu siguranta ti-o pregatesc adversarii, o sa-mi scot palaria în fata ta.
Acum citeva minute, agentiile de presa au anuntat ca directorul FMI Dominique Strauss-Kahn, viitor posibil candidat socialist la viitoarele alegeri prezidentiale franceze si adversar declarat al lui Sarkozi, a fost arestat pe aeroportul JFK fiind suspectat de … agresiune sexuala contra angajatei unui hotel din NY.
Sarkozi are mâna lunga, as spune!
Mai devreme in saptamina care tocmai se incheie, Dominique Strauss-Kahn a fost in centrul altei controverse dupa ce a fost fotografiat ca s-a urcat intr-un Porche de ultima ora. Dupa ce ziarele de dreapta l-au tavalit citeva zile, a aparut informatia ca Porcheul nu era al lui ci al unui consilier FMI care se oferise sa-l duca acasa dupa o intilnire de afaceri.
Dar, foarte important, desi apartenenta masinii era o informatie usor verificabila, nimeni nu si-a batut capul sa o publice inainte ca scandalul sa infloreasca la maxim.
De unde concluzia ca Sarkozi are mâna lunga.
Sint curios cum se vor desfasura evenimentele ulterioare, acum ca Dominique Strauss-Kahn a fost arestat de americani. Daca acuzatiile sint fondate, cariera lui politica este terminata. Si daca nu sint fondate, tot va avea mari probleme de imagine. Francezii sint foarte sensibili la crime sexuale si sint destul de sigur ca dreapta lui Sarkozi va sti sa-l deraieze pe DSK indiferent de rezultatul anchetei.
E campanie electorala federala în Canada. Ca de obicei, desi a început numai de câteva zile, îmi vine sa casc de plictiseala. Nu tu un atac la persoana, nu tu o spalare de rufe murdare în public, nu tu declaratii incendiare la televizor la adresa altor candidati, nu tu sacose cu mâncare sau autobuze cu simpatizanti mutati din stânga în dreapta si pusi sa fluture steaguri cu sigla partidului respectiv. Niste plicticosi, canadienii astia.
Totusi, privind detasat (mult mai la detasat decât as privi o eventuala campanie în Romania) pot spune ca sistemul asta politic si legea de finantare a partidelor federale permit oricui sa devina cineva în politica federala canadiana. Biroul Electoral Central limiteaza suma totala a bugetelor de campanie a candidatilor la 23 milioane de dolari (adica vreo 50 de mii de dolari per candidat) si suma totala a bugetului partidului la vreo 70 milioane de dolari. Asta înseamna ca daca un candidat se crede cumva Donald Trump si vrea sa bage în campanie mai mult decâte îi permite legea, este automat descalificat. Iar partidul care cheltuie mai mult de 70 de milioane poate avea probleme cu justitia. Partidele sînt finantate de la buget si contributiile private sînt acceptate exclusiv daca provin de la persoane private (nu companii) si doar daca nu depasesc un prag maxim care poate parea absolut derizoriu într-o alta tara. Cred ca suma maxima este 3500 de dolari la federal. Daca cineva vrea sa dea 20 mii, cum a dat Cristian Preda la PDL în Romania, ori împarte suma asta la mai multe persoane private, ori renunta la idee si achita maximul permis de lege. Iar împartirea unei sume pe numele unor persoane am impresia ca e cam ilegala, în Montreal sînt niste neni foarte cunoscuti care sînt acum perpeliti pe foc mic de catre justitia canadiana pt chestii din astea.
De ce spun ca oricine poate ajunge cineva în politica canadiana? E mai simplu si mai greu decât credeti. În Canada sînt zone întregi care-s dominate de un singur partid. Alberta si Saskatchewan e fief conservator. Quebec e fief al Bloc Quebecois. Ontario e dominat traditional de liberali în timp ce British Columbia e casa NPD. Toate aceste partide sînt reprezentate în parlamentul canadian. Acum, daca într-o circumscriptie dominata traditional de Bloc Quebecois sau NPD, câstiga alegerile un liberal sau un conservator, i-a pus D-zeu mâna în cap aluia. Pt ca de la centru se vede ca respectivul a reusit sa produca o bresa în mijlocul fiefului opozantilor în conditii total potrivnice. Drept urmare i se va oferi câstigatorului o pozitie în biroul executiv al partidului si daca candidatul s-a scapat în scaldatoare cînd era mic si partidul pe care-l reprezinta câstiga alegerile, atunci respectivul are sanse foarte mari sa fie numit ministru. Ori, atentie, ministrii canadieni dispun de puteri si buget discretionar cu care pot centra anumite avantaje catre circumscriptia care l-a propulsat în parlament si în scaunul de ministru.
How about that?
Uite, sa zicem ca mâine ma înscriu în partidul conservator, care n-are nici un candidat în circumscriptia mea care voteaza traditional 80% cu Blocul Quebecois. Partidul îmi asigura finantarea pt pancarte electorale iar eu pun undeva între 20 mii si 40 mii de dolari pt deplasari, întâlniri cu oamenii, diverse cheltuieli. Dupa un timp daca sondajele arata ca încep sa urc în preferinte, vin greii partidului la mine în circumscriptie sa ma sustina. Vine Stephen Harper si se pozeaza cu mine, îi asigura pe alegatori ca daca-mi dau votul voi ajunge în conducerea partidului conservator, inauguram împreuna o gradinita, anuntam niste masuri, ok? Daca oamenii sînt convinsi si câstig alegerile, bang, am intrat in biroul executiv conservator si dupa aia în functie de experienta mea pot fi numit ministru fara portofoliu, ministru pt afacerile cu Quebecul sau chiar ministrul transporturilor pe Canada. Toata chestia e sa nu mai existe prea multi candidati ai partidului care sa fi facut brese în zona sau provincia respectiva. Si atentie, chiar n-are nici o importanta ca sînt de origine româna, din contra partidul ar scoate-o în fata ca pe-o mare chestie, o demonstratie a faptului ca ofera sanse egale tuturor, ca sînt deschisi la noutate si alte d-astea.
Da, s-au întamplat cazuri! Candidati pe care nu dadea nimeni nici o ceapa degerata si care au rupt tot ajungând ministri dupa care au început sa favorizeze investitii în zona care i-a ales. Ia ghiciti voi cine-a castigat alegerile în aceeasi zona la urmatoarea campanie? Exact, tot ala!
Chestia asta mi se pare fascinanta la politica canadiana. Chestia e ca tre’ sa fii într-adevar un super tare ca sa poti sa-l descaunezi pe un membru al partidului care domina traditional o zona. Super tare!
Disclaimer: Postarea de mai sus e scrisa de un nepriceput în ale politicii. Daca am gresit sumele sau detaliile, scuze, nu le-am urmarit cu foarte mare atentie.
Dincolo de unele opinii partizane, videoul asta e super amuzant.
Mi s-a parut formidabil de … agasant sa vad cum cancelariile occidentale s-au grabit sa se departeze de Ben Ali si familia lui, a doua zi dupa ce dictatorul tunisian a fugit. A? Cum va suna asta, ‘’dictatorul a fugit’’? A ipocrizie, bineînteles. Acum câteva saptamâni, Ben Ali nu deranja pe nimeni. Sarkozy era ‘’ mon ami’’ iar tuta aia de ministreasa de externe a Frantei i-a oferit chiar savoir-faire francez ministrului de interne tunisian, în domeniul ‘’stapânirii gloatelor si dispersarii multimilor’’. Este ca suna ca un banc prost?
Chestionati de jurnalisti, oficialii francezi s-au aparat spunând ca n-au facut altceva decât sa dialogheze. Ah, dialogul asta cu dictaturile al occidentalilor! Cam ca dialogul lui Carter cu Ceausescu. Sau mai recent, cel al lui Obama cu presedintele chinez, Hu Jintao. Ia imaginati-va fotografia asta : Barack Obama, câstigatorul premiului Nobel pentru pace 2009 dându-i mâna zâmbitor lui Hu Jintao, cel care l-a întemnitat pe câstigatorul premiului Nobel pt Pace 2010. Asta lectie de viata, frate, nu dezvaluirile lu’ nenea ala blond de la WikiLeaks.
Citind presa canadiana, romaneasca si pe cea franceza ma amuza sa observ cum anumite dictaturi le stau în gât vesticilor (Iran, Coreea de Nord, Cuba, Birmania, etc) iar altele sînt ‘’pretenii nostri’’ (Pakistan, Arabia Saudita, Maroc, China, Egipt, Rusia). Interese, deh!
PS Uite, recunosc cu mâna pe steag ca pâna acum o luna habar n-aveam cine-i Ben Ali sau macar cine conduce Tunisia, probabil la fel ca majoritatea dintre voi. Dupa cum nu stiu cine o conduce nici în ziua de azi, probabil la fel ca majoritatea tunisienilor.
Patriotism is supporting your country at all time and your government only when it deserves it – Mark Twain
Pentru prima data dupa mult timp sînt de acord si 100% de partea MAE al Romaniei care refuza în continuare sa recunoasca independenta Kosovo, alaturi de alte patru state din Uniunea Europeana (Spania, Cipru, Grecia si Slovacia). Validand joi declaratia unilaterala de independenta a Kosovo, Curtea Internationala de Justitie a pus în dificultate aceste cinci tari europene iar pozitia ferma a Romaniei pe acest subiect în ciuda aviziului CIJ nu poate fi decît salutara în conditii în care alaturi de Spania este singura tara comunitara care a declarat oficial dupa avizul CIJ ca nu va recunoaste Kosovo. Si asta desi SUA si Marea Britanie au început sa faca presiuni asupra diplomatiilor celor cinci tari, insclusiv Romania, pentru recunoasterea provinciei kosovare. Spun înca odata, bravo Romania!
Este adevarat ca toate aceste cinci tari nu refuza recunoasterea Kosovo din prea mare dragoste de Serbia ci se tem de precedente periculoase legate de propriile minoritati: ungurii în Slovacia si Romania, turcii în Cipru, bascii în Spania. Dar poate tocmai existenta acestor comunitati în sânul celor cinci tari le-a oferit experienta necesara pentru a evita o recunoastere a Kosovo. Nu stiu exact care e situatia Belgiei, însa si ea are probleme cu Flandra.
Canada, spre rusinea mea, a recunoscut Kosovo imediat dupa declararea independentei la Pristina, desi are propriile probleme cu Quebecul. Federalii de la Ottawa au dat dovada de un pic de aroganta la faza asta, declarând ca situatia Quebecului si a Kosovo sînt total diferite si nu va antrena precedente periculoase. Well, guess what? Separatistii din Quebec au luat act de decizia CIJ si o considera ca un OK pentru posibilitatea declararii independentei unilaterale a Quebecului. Nu ca asta se va întâmpla vreodata (peste 50% din chebecosi sînt împotriva separarii de Canada), dar asta a inflamat spiritele în politica provinciala care abia se linistise un pic.
