Romania nu este si nu va fi prea curand afectata de criza mondiala din domeniul constructiilor, am putea estima fara teama de a gresi. Ieri s-a deschis Baneasa Shopping City care a fost luat pur si simplu cu asalt de catre bucuresteni, de parca ar fi vreo noutate in Romania de astazi deschiderea unui mall. De parca fiecare mall nou deschis ar fi primul de pe piata si de parca nu s-ar gasi in toate aceleasi chestii.
In ciuda problemelor pe plan international, cand dezvoltatorii observa asemenea afluenta peste asteptari – vezi si cazul Ikea – inca din prima zi, nu pot decat sa-si frece mainile si sa-si orienteze diviziile tehnice si de marketing inspre Romania. Zilele trecute am vorbit cu un coleg care lucreaza pentru una din cele mai mari companii de consultanta in constructii din Irlanda – proiectare, project management, etc – care-mi spunea ca firma lui intentioneaza sa-si deschida birou la Bucuresti unde sa deplaseze niscaiva greuceni ai industriei. Nu de-ai nostri. De-ai lor!
Cand l-am chestionat asupra motivelor acestei miscari, mi-a raspuns ca vreo trei clienti mari ai companiei sale se pregatesc sa intre in Romania si in concluzie am nevoie ca consultantul lor sa fie deja pe piata romaneasca. Chestia asta e ca know-how-ul de dupa Revolutie. Veneau straini si ne invatau ce si cum sa ne descurcam in economia de piata, iar strainii aia erau platiti de guvernele tarilor lor.
Cat de idioata este exprimarea asta cu “daca n-ar fi murit, Nichita ar fi avut astazi 75 de ani“? Pai daca n-ar fi murit, nu-i evident ca ar fi trait? Ce rost are sa-ti aduci aminte de Bette Davis spunand “ar fi implinit astazi 100 de ani“? How stupid is that?
Nu-i mai simplu si logic sa spui ca se implinesc 100 de ani de la nasterea ei? Unde o sa ne oprim? O sa ajungem sa spunem ca in 2008 Eminescu ar fi implinit 158 de ani? Da’ ce, era os din osul lui Matusalem?
Zilele astea compania mea aniverseaza 10 ani de prezenta in Romania. Romanii din companie aniverseaza si ei niscaiva ani de cand au luat cu asalt birourile centrale de la Montreal si au stabilit un cap de pod aici. Ca degeaba intra ei in Romania daca nu intram si noi in ei.
Noa, cu ocazia asta filiala din Romania a avut ca oaspeti pe boss-ul cel mare cu o suita de lux dupa el. Covor rosu si toate chestiile. Dar nu despre asta vreau sa va povestesc, ci despre poza de grup care s-a facut la un moment dat cu sefii aia mari din Canada si cu cativa sefi mai mici din Romania.
Poza in sine este extrem de graitoare din punctul de vedere al mentalitatilor romanesti. Sau balcanice, na! CEO si propietarul companiei sunt asezati in poza in extremitati, unul la stanga si altul la dreapta, aproape iesiti din cadru. Alaturi de ei, dar tot in laterala sunt doi directori canadieni dar care activeaza in Romania. iar in centrul pozei, labartati la maxim si craciti stau romanasii nostri neaosi, cu sacourile descheiate peste burdihane.
Una din cele mai urate fatete ale mentalitatii nostre balcanice este ca romanul e atoatestiutor. Sau cum ar zice francezii, suntem “tête de cochon“. Incapatanati in propria noastra suficienta.
Incercam zilele trecute sa-i explic ceva unuia care-mi ceruse parerea într-o problema legata de un calcul. El ca meserie, era tot constructor, numai ca nu avea experienta canadiana. N-am apucat sa deschid bine gura si m-am trezit cu un “las’ ca stiu” peste ochi. Zic, OK, daca stii de ce ma mai intrebi? A, pai nu stiu ce zice codul canadian. Zic, bine, hai sa-ti explic. Si incep iar. Dupa cateva minute “Da, asa este, stiu asta“.
La naiba, îi zic, daca stii deja de ce mai imi pierd timpul cu tine? Ma verifici sau ce? Iti testezi cunostintele cu mine? Tipul incepe sa se scuze, ca n-a vrut si ca totusi are nevoie de raspunsul meu. O iau de la capat a treia oara.
De data asta ajung abia la jumatatea explicatiilor cand aud “ah, pai in Romania nu era asa“. Zic “uita ce ai invatat in Romania, ca aici e altfel. Si fii atent la ce iti explic!“. Bineinteles ca n-am ajuns la capat ca avui parte de un “aaa…du-te bai, ca in Romania eu faceam altfel“.
Sunt filme care ma amuza, dar pe care le numesc generic “filme cu prosti“. Evit sa le vad la cinema, de obicei astept sa le inchiriez pe DVD. Asii acestor filme sînt in general Will Ferrel si prietenii.
In cinematografe va ajunge in curand “Step Brothers“. Cu acelasi tandem din “Taladega Nights“. Am vazut reclama aseara. Film cu prosti in toata regula. Mai mult decat sa zambesc stramb n-am reusit. Sînt faze haioase pe alocuri, dar dialogurile sunt atat de cretine, incat ai impresia ca Ferrel si Reiley au studiat copii de 6 ani cand s-au pregatit pentru rol.
Din categoria asta face parte si “Drillbit Taylor ” cu Owen Willson. In general imi place tipul asta pentru ca e simplu la minte si sincer. Si aici spun adevarul. L-am vazut in vreo doua interviuri la Jay Leno. Credeti-ma ca pe ecran isi joaca exact propria persoana. Nici o diferenta intre un personaj oarecare (de altfel toate seamana intre ele) si actorul in carne si oase. Insa asta nu-l face mai putin haios.
Iata cum se instaleaza o antena parabolica in America:
Officials are trying to decide whether to file charges against a Missouri man who fatally shot his wife while trying to install a satellite TV system in their home.
Patsy Long, 34, of Deepwater, died after being shot in the chest with a .22-caliber handgun on Saturday. Her husband, Ronald Long, fired the shot from the inside of their home after several unsuccessful efforts to punch a hole through the exterior wall using other means. The sheriff’s deputies said the woman was hit by the second of two shots fired by her husband.
Adica omul dupa ce ca s-a caznit sa gaureasca peretele casei ca sa treaca cablul de la antena si nu a reusit, s-a gandit sa faca o gaura tragand din casa in peretele exterior cu un pistol. Drept urmare si-a impuscat nevasta care trebaluia prin curte. Ironic este faptul ca n-a nimerit-o pe femeie din prima, asa ca a mai tras odata.
Aflu de la DeMaio via Cabral ca romanii angajati la Nokia Romania au cerut directorului general John Guerry sa le dea prime de miel. Si asta inainte ca fabrica sa inceapa sa lucreze efectiv. Normal ca Mr. John ca un gentlemen ce este el, a ramas cu gura cascata auzind asemenea cereri. Probabil ca inainte sa ia decizia intrarii in Romania, Nokia ar fi trebuit sa studieze un pic mentalitatile romanesti care sunt inca extrem de paguboase.
Probabil ca in curand la Nokia vor apare cam aceleasi probleme ca la Coca-Cola Romania sau ca la oricare alta multi-nationala care a indraznit sa puna piciorul pe plaiurile stramosesti si sa dea de lucru la sate intregi de romani. In speta, o va lua in barba cu sindicatele create ad-hoc.
Singura sansa pentru Nokia Romania este sa numesca in functia de director general un roman cu experienta dubla – Vest si Romania – care sa puna un pic biciul pe soriciul angajatilor. Care confunda o companie ca Nokia cu IMGB-ul de altadata. Altfel prevad ca costurile pe care le-au prevazut cu mana de lucru romaneasca nu vor fi atat de mici pe cat s-au asteptat ei.
Politia din Quebec a reusit sa aresteze niste hoti de … cabluri din cupru. Pe care odata furate le revindeau la reciclat. Asa au reusit performanta ca pentru 200 de dolari incasati de la centrul de reciclare, sa produca pagube de 30,000 dolari.
Oh, ce seamana Quebecul din ce in ce mai mult cu Romania pe alocuri! Peisaje la fel, gropi in sosele, hoti de cupru si aud ca si bande de tigani, mai nou, care-si fac veacul prin nordul Montrealului. Cool! Stiam eu ca chebecii astia sunt primitori, dar nu ma asteptam sa ma faca sa ma simt chiar ca acasa!
