Înainte sa ma car din tara, am fost la un dentist sa-mi mai repar una alta prin gura. Nu ma durea nimic si nu aveam cine stie ce probleme, însa auzisem povesti de groaza de la amici din Canada, despre preturile nimicitoare la cate o plomba. Asa ca mi-am luat inima în dinti si fisicul de euro în buzunar si m-am dus la un medic pe care toata lumea îl lauda ca fiind cel mai tare din parcare. Toate cunostintele din orasul meu îsi faceau dintii la el, tocmai îl traznisem cu un acoperis pentru vila lui bengoasa din marginea orasului, asa ca mi s-a parut cel mai logic sa ma duc la el.
Mi-a gasit niscaiva bube si s-a apucat de curatat canale, plombat si chiar mi-a facut doua lucrari. Practic mi-a reparat toata gura si mie si sotiei. Pret total 500 euro. M-am considerat baftos rau si eram mandru de capacitatea mea de a “investi” inteligent niste bani, urmand ca in Canada sa nu mai am grija dintilor.
Ei bine, stiti probabil proverbul cu socoteala de acasa. Într-o zi mi s-a spart un dinte. Mi-am facut programare la dentist si ajuns acolo, nenea s-a apucat sa-mi faca radiografie la toata gura, ca asa se face la clientii noi. Dupa care m-a invitat frumos sa ma asez pe un scaun, mi-a luat tensiunea, m-a întrebat daca sufar cu inima si alte chestii fara legatura cu subiectul. Am ridicat din sprîncene si l-am întrebat care-i rostul interogatoriului.
Asa ca omul a aprins panoul ala luminos si mi-a aratat radiografia, începand sa-mi explice pe îndelete fiecare dinte cu probleme. Jale! Crima si pedeapsa. Dentistul meu din Romania “curatase” canalele doar pe jumatate, lasand în cateva din ele si cateva varfuri de ac dupa care le astupase. Sub lucrari gingia se inflamase pentru ca nu o tratase ca lumea, iar dintii pe care se sprijina lucrarile nu fusesera reparati si întariti. Dentistul canadian se luase cu mainile de cap cand a vazut ce am în gura. Mi-a spus ca daca ala care mi-a lucrat asa ar fi avut licenta în Canada, i-ar fi fost revocata pe loc.
Omul trebuie acum sa-mi desfaca fiecare canal si sa-l curete pana la capat, sa-mi scoata varfurile de ac uitate de cretinul ala din Romania si sa-mi rezolve toate problemele. Lucrarile dentare nu mai pot fi recuperate, pentru ca acum trebuie sa-mi taie gingia si sa-mi rezolve unii dinti prin lateral.
Costul întregii afaceri? 25,000 dolari canadieni! 16 mii de EURO! 16 mii fratilor! Bani dusi pe apa sambetei pentru ca într-o zi un bou cu diploma nu si-a facut meseria. O caciula de bani pierduti pentru ca am fost suficient de prost încat sa ma încred in “profesionalismul” unui doctor care era platit sa-si faca treaba.
Bineinteles ca sunt asigurat si bineinteles ca asigurarea nu vrea sa auda decat de costuri dentare în limita a 2,500 dolari pe an si nimic legat de lucrari dentare. Am reusit sa esalonez lucrarile în functie de gravitatea lor si de banii pe care-i am. Trag speranta ca în maxim opt ani o sa reusesc sa-mi pun gura la punct. Deocamdata, unde pune medicul canadian unealta, pune D-zeu mana! Mi-a refacut cativa dinti ca la carte, dupa manualul de “asa da”. L-am verificat cand am fost în Romania, mi-am facut un checking la dinti la o prietena care-i studenta la stomatologie si mi-a spus ca unde a lucrat asta e asa de misto ca poate fi aratat la scoala de dintari ca model de lucru.
Acum faza e ca sunt extrem de furios pe dentistul ala din Romania. Si culmea, nici nu am ce sa-i fac. Unde sa-l reclam? Cum sa-l învat minte? N-am cum! Teapa e data si e luata. Iar el continua sa-si faca mendrele în orasul meu si singura modalitate pe care am gasit-o a fost sa ma duc sa-i bat obrazul de fata cu pacientii lui care asteptau sa intre. I-am lasat o copie dupa radiografia aia mare din Canada. Si i-am sfatuit pe toti aia din camera de asteptare sa-si caute un alt medic. Pronto!
Deschid televizorul si vad numai reportaje de la inundatii. Deschid internetul si daca ma pune naiba sa ma uit pe ziarele romanesti sau site-urile de stiri, vad numai inundatii. Sun acasa sa vorbesc cu ai mei si-mi povestesc numai despre inundatii. Si cum altfel, blogurile romanesti vorbesc numai despre inundatii.
De ce nu ma mai impresioneaza toate acestea? Nu pentru ca în fiecare an e la fel si nici pentru ca traiesc departe de toate nenorocirile alea. Ci pentru ca indiferent cat de saritori am fi noi, restul romanilor, nici autoritatile si nici oamenii aia nu au facut si nu vor face nimic ca sa schimbe situatia. Trebuie investite milioane de euro în amenajarea raurilor. Comunistii au fost în stare sa le faca, însa capitalistii se scarpina în cap. Ati auzit ceva pe tema asta? Trebuie ca podurile daramate de ape sa fie construite diferit, pentru a rezista la viituri. Solutii sunt cacalau! Ati auzit ceva pe tema asta? Oamenii care sunt inundati trebuie sa înceteze sa bea si sa se uite la TV sau la militarii trimisi in ajutorul lor si sa puna mana dracului pe lopata si pe sacii de nisip sa-si protejeze gospodariile. Ati auzit ceva pe tema asta? Casele si terenurile trebuie asigurate. In loc sa cheltuie banii anapoda, mai bine s-ar interesa pe la niste firme de asigurari de conditii. Ati auzit ceva pe tema asta?
Eu nu. Si pana nu aud, nu ma intereseaza inundatiile din Romania! Next!
Sunt ocupat cu noua mea jucarie, asa ca am lasat bloggingul un pic pe dreapta. Însa zilele astea am primit din trei surse urmatorul mesaj, care cred ca îi intereseaza pe multi din romanii plecati în afara, asa ca ma întrerup putin de la gadilat TV-ul si vi-l dau si voua!
Nu stiu daca sunteti la curent cu faptul ca romanii stabiliti în Canada pot lua pensie din Romania pentru anii lucrati acolo (trebuie minimum 10 ani lucrati în tara). Interesant este ca trebuie luata o adeverinta de la facultatea pe care ati absolvit-o si trimisa impreuna cu cartea de munca la Casa de Pensii.
Adeverinta de la facultate trebuie sa confirme numarul de ani de facultate, deoarece acesti ani sunt considerati vechime in munca. Daca nu mergeti in Romania pana la sfirsitul anului, atunci mai trebuie trimisa o procura legalizata la Consulatul Romaniei din tara în care v-ati stabilit catre persoana imputernicita.
Detalii AICI
Acum zic si eu ca as merita o pensie de la statul roman pentru miliardele pe care i le-am bagat în buzunar dupa absolvirea facultatii si pentru anii de munca din Romania. Vreo 8 la numar plus aia de facultate. Sincer habar nu am de ce se considera facultatea vechime în munca, daca abia am facut acolo 3 saptamani de practica în fiecare an de scoala, însa am renuntat de mult sa mai înteleg sistemul legislativ romanesc.
Mult mai stupid mi se pare ca trebuie sa demonstram cu adeverinta de la facultate ca avem cinci ani pe bancile institutiei respective. Bineînteles, adevaratii care au gandit legea asta au uitat ca anii de scoala sunt trecuti pe diploma si ca era suficienta o copie legalizata dupa ea. caci noi, astia carati din tara, le avem cu noi – si cartea de munca si diplomele. Da’ de, unde nu-i cap…
Daca am înteles bine, cartea de munca trebuie depusa în original la directiile de munca. Pentru romanii din Canada care încearca sa aplice la Ordinele Profesionale, nu-i o veste buna, caci Ordinele astea cer si ele cartea de munca din Romania în original. Nu stiu care e solutia!
No, eu v-am zis! Acum ma întorc la jucaria mea 
O prietena din Romania de profesie psiholog si care are un cabinet într-un oras de provincie, mi se plangea zilele trecute ca afacerea i-a scazut foarte mult. Acum cinci ani de zile, cand îsi deschisese cabinetul, avea clienti companii diverse, care în baza unui contract cereau asistenta psihologica pentru angajati. Ori testare înainte de angajare, ori testare pentru examenele auto, ori diverse alte servicii.
Ce m-a frapat în discutia cu ea a fost faptul ca nu mi-a pomenit nimic despre consultanta psihologica personalizata, cum este la americani sau canadieni. Nici despre servicii psihologice oferite angajatilor unei companii în caz de probleme personale, stress, divort, moartea cuiva drag sau mai stiu eu ce alte probleme. Asa ca am întrebat-o despre toate acestea.
Mi-a spus ca în cinci ani, nici macar o singura persoana nu i-a venit din proprie initiativa. Toti erau trimisi de companii, cumva erau obligati sa vina. Mi-a spus ca în Romania nu exista traditie privind consultanta psihologica si ca toti au impresia ca daca mergi la psiholog fara sa ai treaba cu un test pentru angajare sau permisul auto, atunci trebuie ca ai o problema psihica. Adica te considera putin nebun!
Nu mi s-a parut ciudata povestea prietenei mele dar nu m-am putut opri sa constat ca dintre toate obiceiurile americane asta cu psihologul este singura care nu a prins la romani. Romanii cand au o problema de genul celor enuntate mai sus, prefera sa se destainuie familiei sau prietenilor de încredere – stiu asta, caci am patit si eu la fel – decat unui strain, fie ala si profesionist. Dar reversul medaliei este ca procedand în acest fel, cel afectat îi încarca pe cei din jurul lui cu problemele sale, îi obliga la compasiune pentru situatia sa si apoi astepta confort psihic din partea lor. Iar ei poate ca nu au chef de problemele respectivului, sau poate ca nu se pricep sa îl aline. În acest caz, un psiholog este cel mai indicat.
Însa psihologul are succes în general în tarile anglo-saxone, sau hai sa spunem, la popoarele mai reci. N-am auzit de italieni sau mexicani care sa mearga la psihologi, poate si pentru ca familia este vazuta ca sprijinul imediat. La romani e si chestie de imagine. Sunt persoane publice care sufera de depresie sau au alte probleme si care se feresc sa mearga la psiholog, ca dracu’ de tamaie! Pentru ca daca-i afla presa, le-a si pus eticheta de “instabil psihic”, “bolnav psihic” sau mai stiu eu ce.
Care-i înlocuitorul psihologului in Romania, atunci? La tara, duhovnicul. La oras, unde stresul este foarte mare, unde caderile psihice sînt mult mai frecvente, nu exista decat familia. Dar cand familia nu este langa cel afectat, cand se afla singur si fara prieteni, care-i solutia?
În vest, companiile încheie contracte de consultanta psihologica cu un cabinet, si orice angajat care are nevoie de consultanta se foloseste de acel cabinet. Discutiile sunt absolut confidentiale, iar compania este cea care primeste factura de la cabinet. Si aici sînt doua urmari. Ori compania o plateste integral, ori o face fifty-fifty cu angajatul. Cel mai adesea, contractele de consultanta includ un anumit numar de ore gratuite. Daca psihologul considera ca persoana respectiva are într-adevar nevoie de consultatii periodice, discuta cu compania si se ajunge la o întelegere.
Bineinteles ca sînt psihologi si psihologi. Ca si in medicina, unui psiholog bun, i se duce buhul. Si lumea va avea încredere în el pentru consultatii. Daca nu este bun, se ocupa de teste si atat. Psihologia implica o mare doza de abilitate personala, de abordare si manevrare a sentimentelor, chestii care nu se învata într-o facultate.
Este ca si cu filozofia. Filozof te nasti, nu devii facand o facultate!
O întrebare încuietoare spune: Traiesti ca sa muncesti sau muncesti ca sa traiesti? Bineînteles nu exista raspuns corect. Daca traiesti ca sa muncesti înseamna ca esti obsedat de munca. Daca muncesti ca sa traiesti, esti dependent de jobul tau. Dar daca ar fi sa muncesti din pasiune?
În sambata în care m-am casatorit, la ora 10 dimineata, eram la firma alaturi de colegii si partenerii mei de atunci, încercand sa termin un proiect. Si in plus sa supraveghez descarcarea unui camion de marfa. Aveam cununia civila la ora 12, iar eu la ora 10 vorbeam la telefon, scriam cecuri si verificam calcule cu o frenezie demna de o cauza mai buna. Nebarbierit si îmbracat sport, consideram ca munca e mai importanta decat viata personala. Dar ceva nu-i în regula cand intarzii la propria cununie civila, pentru ca aveai o întalnire cu un client!
Apoi, în ziua cand am emigrat in Canada, am lucrat pana la ora 17h00 iar la ora 20h00 am plecat catre Otopeni la avion. Aveam de terminat o lucrare mare, o cladire de birouri cu doua etaje. Deadline-ul era criminal, a doua zi, tot într-o sambata, era inaugurarea cladirii, cu primar si oameni politici in frunte. A participat partenerul meu, pentru ca la ora aia eram deja deasupra oceanului plecat spre o viata mai linistita.
Ajuns in Canada, am avut exact doua zile sa-mi trag sufletul si sa ma uit putin prin jur, ca am început masterul la UdeS. Dupa înca doua saptamani semnasem contractul de angajare cu universitatea, pe post de asistent. Inca din timpul masterului, dupa abia un an jumatate, am primit oferta de la actuala companie unde lucrez. Sase luni am lucrat in paralel la companie si la teza de master, luandu-mi din cand in cand cate o zi libera pentru prezentarile pe care trebuia sa le fac la diverse conferinte si in cadrul universitatii.
Cand am plecat in vacanta in Romania, acum o luna si ceva, am plecat tot de la birou. In prima mea zi de vacanta, am fost in birou la 7 dimineata pentru a termina niste proiecte si am lucrat pana la ora 12h00. La ora 16h00 aveam avionul spre Romania. Mi-am petrecut vacanta, apoi m-am intors in Canada. Am ajuns într-o miercuri seara la ora 23h00 si a doua zi la 7h30 eram la birou.
Majoritatea celor cu care am vorbit in Romania mi s-au plans de stress si oboseala pe termen lung, pe care n-o sterge nici o vacanta de o luna in insulele din Bahamas. Telul tuturor era sa se retraga la pensie la varsta de 45 de ani. Unii ar vedea-o ca pe un soi de “dau tunul si ma retrag“. Eu as vedea-o ca pe o saturare de masina de mancat nervi care este Romania.
Pana si la vacanta ma adaptez greu. In prima saptamana verificam zilnic mailul de la job si coordonam de la distanta una-alta. apoi am inceput sa ma calmez, a inceput sa-mi placa in vacanta si sa nu ma gandesc la toate problemele. Dar tot n-am putut sta deoparte. Am vizitat santiere in Romania, am fost pe la firmele prietenilor, ba chiar m-am si intalnit cu vreo doi posibil si teoretic clienti. Nasol!
Boala asta pe care o am e boala grea. Cineva ar trebui sa ma scoata din priza.
La doi ani dupa ce terminasem facultatea, am facut armata la o scoala de ofiteri din sudul tarii. Drept pentru care astazi am gradul de locotenent in rezerva, ca nu m-a mai interesat sa urc in grad.
Ei, in cadrul grupului cu care am facut armata erau baieti desoebit de misto, toti cu facultate in diverse specializari. Si toti, ca sa scapam de corvezi, ne-am aciuat pe langa ofiterii din cadrul scolii, ca un soi de ajutoare sau helperi de birou, ordonante neoficiale. Traduceam acte, faceam programe de calculator, etc.
In acea perioada dezvoltasem teoria cercurilor concentrice ale puterii, ca eram in love cu Tismaneanu, Bogdan Ficeag si altii, caci ma batea gandul sa intru la Scoala Nationala de Inalte Studii Politice. Teoria asta, dezvoltata de mine, zicea ceva de genul:
Toti facem parte din structurile puterii de la mic la mare. Numai ca incepem din exterior unde puterea e mica sau lipsa si cu cat pasim in cercul urmator, catre centru, cu atat puterea noastra creste. Scopul este sa ajungem in punctul negru de la mijloc langa cei care decid totul.
De-a lungul vietii, dupa armata, teoria asta s-a dovedit corecta. Faceam parte din cercurile de mijloc, cei care aveau ceva relatii si puteau rezolva chestii dar legaturile lor primordiale erau cu cei din cercul trei al puterii, cu vice-primari, vice-presedinti, etc. Cu oameni din esalonul trei. Noi eram in esalonul patru. Si ne asteptam randul!
Dupa un timp, cei din esalonul trei, au devenit cei din esalonul doi. S-au apropiat de ultimul cerc, cel care inconjoara punctul negru. Noi, dupa ei. Relatiile noastre erau cu aceeasi oameni, numai ca aia devenisera primari, presedinti de consilii judetene, mari antreprenori, etc.
Si in aceasta perioada am plecat din tara.
Aflat in vizita in Romania, am observat ca cercurile s-au miscat din nou. Colegi de banca în liceu sau facultate au devenit prefecti, altii au devenit sefi peste Inspectorate de Constructii regionale, o fosta profesoara e sefa IGSIC pe Romania, unchiul unui asociat a devenit seful ANL, altul a intrat in Biroul Permanent PDL si tot asa. Si chestia asta e valabila in toate zonele. Vechii colegi de generatie, cu care am facut armata, am baut si mers la fete sînt pe cale sa ia puterea in Romania in urmatorii ani. E randul lor sa faca parte din primul cerc, cel care inconjoara foarte strans punctul negru. E randul lor sa devina parlamentari, ministri, sefi de institutii sau de banci.
Amuzant este ca acest lucru a durat 20 de ani. Exact ce a spus Brucan. Numai ca in loc sa schimbe lucrurile in Romania, fie si dupa 20 de ani, ei fac acum parte din sistem. Si sistemul îi hraneste si îi imbraca si le dicteaza regulile. O revolutie este exclusa. Beneficiile sînt prea mari. Si sînt trist cand vad acest lucru. Speranta Romaniei de acum 20 de ani, generatia Pietei Universitatii a dat de gustul puterii si joaca dupa regulile impuse de taticii sistemului.
Cine-si face sperante pentru Romania, si le face degeaba! S-au schimbat lucrurile insa doar la suprafata. In interior este acelasi putregai dintotdeauna, numai ca acum e parfumat si bine imbracata, conduce SUV-uri si vorbeste trei limbi straine.
Mentalitatea insa, e aceeasi. Si nu se va schimba niciodata!
Degeaba incearca istoricii sa ne convinga ca romanii se trag din latini. Degeaba ne laudam ca sintem os din osul imparatilor romani. Sintem mai curand os din Attila Hunul si din Ghinghis Han. Am si dovada pentru cine nu ma crede.
In vizita la Manastirea Gura Humorului, am intrat in biserica sa vad frescele din timpul lui Petru Rares. Care sunt in plina restaurare. Le-am mai vazut pana acum de cateva ori cat am fost copil, dar niciodata nu mi-au sarit in ochi numele scrijelite in peretii bisericii ai unor romani falnici de pe la 1800 si ceva care au vizitat biserica si au considerat ca-i cazul sa lase posteritatii o dovada ca au trecut pe acolo.
Semnaturile sau numele scrise cu lama cutitului sau cu un cui direct in pictura, cuprind ani de la 1765 pana la 1992. Si este trist sa vezi ca nu doar contemporanii nostri nu au stiut sa pretuiasca o fresca, o pictura murala ci si bunicii si strabunicii lor. Practic in frescele de la Manastirea Gura Humorului sînt scrijelite nume ale unor oameni care au fost contemporani cu Balcescu, Eminescu sau Creanga, dar care – luandu-ne dupa talentul cu care si-au scrijelit numele pe pereti – erau mai preocupati de nemurirea pe care ti-o da vandalizarea decat creand ceva palpabil. Click pe poza pt marire!
Guest post by Abaddon
In timp ce cumatrul Stash se rastfata in capitala ultimului imperiu din Europa (cum grait-a tavarishchi Voronin), Abaddon s-a repezit fulgerator pana in teritoriile ocupate din Harcov (Harghita-Covasna) sa vada cum mai sunt oropsiti minoritarii maghiari de hainii de romani! Si, a vazut asa:
1. Pe sediul ZANU-PF-ului (UDMR) din Sfantu Gheorghe troneaza un singur drapel si anume, da, ati ghicit, cel al Ungariei. Un stegulet tricolor mai pricajit e la vreo cateva zeci de metri pe aceeasi cladire, in dreptul sediului local al unui partid coclit romanesc. Inchipuiti-va o asemenea ofensa in Statele Unite. Dar, in Secuime, asa-zisii aparatori ai drepturilor minoritatii romane din zona sunt niste trepadusi ahtiati numai dupa avantaje si nu vor sa se puna rau cu partidul unic din zona. Unul din trepadusi, un fost activist, culturnic ceausist, a ajuns in parlamentul de la Bucuresti trimis de partidele romanesti din zona. Trepadusul respectiv doarme in cizme la Bucale, dar are nesimtirea sa-si lateasca numele — Petre Strachinaru — pe o firma la doi pasi de drapelul unguresc mai sus amintit din Sfantu Gheorghe: cica, biroul local al deputatului PDL! Nu vede, oare, steagul unguresc la doi pasi de el?
