Clasa politica a incheiat un pact cu Securitatea

February 8, 2008 by stash · 16 Comments
Filed under: Interviu la o cafea 

Cand vine vorba despre o analiza politica si sociala a Europei de Est taioasa ca un brici, Eugen Tomiuc este omul cu care trebuie stat de vorba. Senior editor la Radio Europa Libera si analist politic cu o larga experienta, Eugen Tomiuc i-a intervievat de-a lungul anilor atat pe liderii est europeni cat si pe cei din Vest, ale caror decizii influenteaza in dese randuri politica statelor din Europa Centrala si de Est. Fin observator al problemelor Romaniei pe plan intern si international, Eugen si-a dat acordul pentru o discutie deschisa in jurul unei cesti de cafea aburinde pe teme de actualitate.

“Clasa politica romaneasca a incheiat un pact tacit cu Securitatea”

Cafeaua de Montreal: Eugen, zilele acestea societatea civila din Romania a fost socata de decizia Curtii Constitutionale de a declara neconstitutionala legea dupa care functiona CNSAS. Desi guvernul a intervenit cu o ordonanta de urgenta, pericolul ramane, cel putin pana la elaborarea unei legi noi. Cum vezi tu aceasta solutie de avarie?

Eugen Tomiuc: Nu mi se pare ca societatea civila din Romania ar fi extrem de revoltata de decizia Curtii Constitutionale, in primul rand pentru ca societatea civila din Romania e foarte atomizata, si exista, din pacate, si in societatea civila grupuri de interese. Oricum, infrangerea suferita de CNSAS in fata Curtii Constitutionale a survenit pe fundalul unei crize de imagine a institutiei, perceputa uneori ca o unealta in lupta dintre diferite factiuni politice, datorita publicarii selective a unor dosare. In timp ce, teoretic, exceptiile de neconstitutionalitate admise de Curte par fi corecte, bunul simt duce imediat cu gandul la o reglare de conturi. Chiar daca nu Curtea de Conturi a fost cea care a dat verdictul. Sigur, premierul Tariceanu a emis o ordonanta de urgenta care permite CNSAS-ului sa continue sa functioneze, insa, atentie, fara a mai avea voie sa faca publice nume. Deci, botnita pusa de Curtea Constitutionala ramane.

Read more