Ma înnebunesc dupa artistii francezi si spectacolele lor. Dupa ce în februarie am asistat la un concert acustic de exceptie al Vanessei Paradis intitulat Une nuit a Versailles, vine momentul cînd îl voi vedea live pe Pierre Richard (Marele Blond, Omul cu un pantof negru) în piesa de teatru Franchise Postale la Place des Arts. Pierre Richard fiind unul din actorii mei francezi favoriti din toate timpurile la egalitate cu Louis de Funes si Gerard Depardieu.
În asteptarea acestui spectacol, voi merge cu sotia la primul concert din Montreal al lui Kylie Minogue, ilustra necunoscuta pe aceste meleaguri. Probabil ca vor asista la spectacol doar europeni sau asiatici. Nici un cuvânt în presa locala, nici o promovare la radio sau Tv, nimic. Un concert pe shestache anuntat doar de câteva afise stradale.
Dupa care pe 4 mai e rândul bunicilor de la Bon Jovi. Desi îmi plac si am fost in tinerete fan de-al lor, trebuie sa recunosc ca-mi par cam obositi zilele astea. Însa sotia a insistat mult sa-i vada caci spectacolele lor sînt super profesioniste. Actualul show, care va fi prezentat si în Romania cred, dureaza nu mai putin de doua ore jumate si reflecta toate succesele trupei de-a lungul timpului. Concertul de pe 4 mai e al patrulea (!!) din acest an prezentat la Montreal. Cererea de bilete e atât de mare încât rockerii au început sa faca naveta încoace, caci umbla zvonul despre posibilitatea adaugarii altor doua spectacole în timpul acestui an.
În general Montrealul e un pol al spectacolelor in Nord America. În decurs de trei luni de acum încolo trebuie sa ajunga pe aici toate numele la moda din industria de show biz: Eminem, Lady Gaga, Rhianna, Elton John, U2 si o gramada de alti grosi.
Vineri seara am participat la unul din cele mai misto evenimente sportive din Montreal din ultima vreme. Primul meci de baschet NBA prezentat pe meleagurile astea în ultimii 20 de ani. Evenimentul a atras nu mai putin de 22 de mii de spectatori, multe dintre ele vedete locale si persoane foarte cunoscute. S-au înfruntat Toronto Raptors si New York Knicks.
Showul a fost total. Muzica, fete, animatie misto, bere si un public super entuziast care pentru prima data într-o vesnicie ssustinea neconditionat o echipa din Toronto. Spre finalul meciului, cînd atmosfera se încalzise bine de tot de la dansul trupei de marjorete a echipei din Toronto si câteva slam-dunk-uri de nota zece, toata lumea urla la unison ‘’Go Raptors go’’ sau ‘’Defense! Defense!’’ într-un mod care-mi facea pielea gaina.
Va las în compania trupei de gagici a Toronto Raptors si a unui moment hazliu cu mascota The Raptor. Ciuliti urechea la atmosfera din sala.
Daca v-au placut cum se misca fetele, iata-le si în prim plan pe ecranele din tavanul salii
Iar în final, mascota The Raptor ne arata cum se danseaza
-Auzi ba? ma întreaba amicul meu George.
-Baga! ma arat eu interesat.
- Mergi pe 14 August la spectacolul lui Adam Lambert de la Festivalul de Mongolfiere (baloane cu aer cald) de la St-Jean sur Richelieu?
- Hâ?
- Adam Lambert, ma! Ala care a câstigat locul doi la American Idol.
- Nu stiu cine e Adam Lambert. Si nu merg, ca pe 14 ma duc la ferma la cules de vinete
- Tarane! Atunci hai la showul lui Edward Maya, pe 18 August, tot la St-Jean-sur-Richelieu.
- Who the fuck is Edward Maya?
- Cum ma, sa nu stii? Nu e el în toate topurile radio din Canada si Europa? E român, a cântat si cu Akcent.
- Cine bre? Maya asta?
- Da.
- De cînd e Akcent o referinta în materie?
- Habar n-ai! Vii? E român de-al nostru. Urmasul demn al lui Dan Balan.
- Ma doare-n spit de Dan Balan. Nu vin ca sarbatoresc 9 ani de la casatorie si-s la restaurant ‘en amoureux’. Dar du-te tu, ca-mi pari a fi mare fan!
Iaca asa am aflat eu de existenta lu’ românul Maya, care domina toate topurile europene si nord americane de profil.
Voi stiati cine e?
Detalii despre show AICI, Pretul biletelor tip Prestige este de 100 de coco plus taxe.
Recent a avut loc la Otopeni o demonstratie de acrobatie aeriana care a atras multimi nenumarate. Din fericire nu s-a înregistrat nici un accident aviatic. Poate pentru ca românii sînt prea novici în materia asta si înca beneficiaza de norocul începatorului. Canada este mult mai departe pe drumul asta si de aceea si accidenmtele aviatice mai dese. Numai în ultimii sapte ani au avut loc vreo patru prabusiri de avioane în timpul demonstratiilor aeriene sau al antrenamentelor. Daca n-as sti ca pilotii canadieni sînt super antrenati si au la dispozitie avioane de ultima generatie, as ramâne cu impresia ca acestia calaresc MIG-uri, atât de multe au cazut. Ultimul s-a prabusit acum cîteva zile în Alberta. Fotografia de mai jos arata avionul cu câteva fractiuni de secunda înainte de impactul cu solul.
Am asistat acum 4 ani la un spectacol aerian dat de Snowbirds si drept sa spun este foarte interesant. Ce fac aia cu avioanele lor, tine de magie. Dar alea sînt avioane create special pentru acrobatii aeriene. Ïn Alberta, avionul prabusit era unul militar despre care cred ca nu era proiectat sa faca tumbe în aer.
Zborul este un miracol. Stiu, prietenul meu din Seattle care e inginer la Boeing mi-ar spune ca nu este nimic mai normal decât zborul unui avion si mi-ar explica chestii legate de portanta si manevrabilitate. Mi-ar aduce în fata legile fizicii si mi-ar demonstra cît e de simplu si securitar.
Sa faci însa acrobatii aeriene cu ditamai dihaniile de metal ca si cum ai fi la un spectacol de moto-cross sau montain bike înseamna fortarea norocului. Iar prabusirea fiecarui aparat în timpul acestor demonstratii aeriene arunca la cosul de gunoi vreo câteva milioane de dolari dintr-un foc. Din banii contribuabililor.
Acum vreo doi sau trei ani, inainte sa culeaga laurii de cel mai bogat om din lume, Carlos Slim Helu era un pirlit de miliardar cu numai citeva ‘nshpe bilioane la purtator. Si tot acum vreo doi sau trei ani, Muzeului de Arte Frumoase din Quebec i s-a facut mila de Carlos Slim, ca rideau toti miliardarii din Top 10 Forbes de el si i-a propus sa-i gazduiasca o parte din colectia de arta gen tablouri, gen.
Si Carlos Slim a zis ca da si s-a bucurat ca-l bagara chebecii in seama, el nemaiputind sa doarma noptile de ciuda ca nu stie nimeni ce “baiat de baiat” este el pe piata tablourilor fara valoare pictate de nebunul ala de Van Gogh si obsedatul ala de Renoir.
Asa ca el a pus la bataie colectia lui de arta, iar Musee des Beaux Arts din Quebec, salile de expozitie. Dar chebecii au observat cu uimire ca n-aveau ei atita spatiu de expunere cite tablouri si picturi avea Carlos Slim. Ca urmare, o armata de specialisti s-a deplasat in Mexic sa faca o selectie la singe. Cind au dat cu ochii de tablouri semnate de Pliniu cel Batrin, Rafael si sculpturile lui Rodin au ramas intepeniti. Si cu mare zarva, chiu si vai au reusit sa incropeasca o pirlenie de expozitie de numai vreo suta de pinze si douazeci de sculpturi, acoperind o perioada de la 1100 pina azi, pe care au adus-o la Quebec (orasul).
Si dara navala chebecosii (printre care si subsemnatul) la cascat gura. Ce mai freamat. Ce mai zbucium. Nu se mai gaseau bilete. Se statea la coada la intrare ca in cluburile de fitze de pe Grande Alee. Iesea unul, intra altul. Iar admirarea operelor se facea dupa principiul vizitarii bijuteriilor coroanei britanice, din Turnul Londrei. Orice oprire mai lunga de 5 secunde in fata exponatelor se penaliza cu o incruntare din sprincene din partea curatorilor muzeului.
Ce sa mai o dam dupa cires? Carlos Slim Helu are in posesia lui un mic Louvre. Sau National Gallery din Londra. Pinze semnate de clasici ai Renasterii pe care le-ati vazut numai in albumele de arta. Aproape intreaga colectie de sculpuri a lui Rodin. Aproape toata opera de la maturitate a lui Renoir.
Omul asta si-a facut un titlu de glorie din a nu rata nici un mare artist clasic din istorie. Nu stiu daca detine pinze de Michelangelo dar daca detine inseamna ca l-a pacalit careva (toata opera lui Michelangelo consta din maglavaiz dat pe peretii bisericilor, operatiune cunoscuta sub numele popular de fresca).
Dupa ce i-am vizitat colectia lui Carlos si am aflat ieri ca e no 1 in materie de bani la tescherea, am ajuns la concluzia ca asta e calea spre iesirea din recesiune si posesia de bani cash. Nu investitia in aur. Investitia in arta.
Cumpara careva o pictura facuta de mine?
Mi-am facut o lista de activitati culturale si sportive la care as vrea sa particip neaparat. Nu stiu daca voi reusi, dar macar voi incerca:
1. Spectacolul in aer liber al lui Steve Wonder care va deschide Festival du Jazz pe 30 iunie.
2. Meciul de fotbal demonstrativ Zidane and Friends care va avea loc pe 28 iunie la Montreal ( pe 25 iunie la Toronto si 4 iulie la Vancouver). Participa Barthez, Zidane, Costacurta, Prso, Eto”o si Giuly.
3. Expozitia Imagine a lui Yoko Ono care se desfasoara la Muzeul de Arte.
4. Expozitia Leonardo Da Vinci – inventatorul si geniul, de la Centre Eaton.
5. Finala Trofeului Campionilor Frantei de pe 28 iulie la Stade Olymipque.
6. Cupa Rogers, turneul masculin din august de la Stade Uniprix. Nadal, Federer, Djokovici vor fi prezenti.
7. Gala Just for Laughs cu invitati speciali John Cleese si Whoopi Goldberg.
8. Spectacolul Tutto Dante cu Roberto Benigni de pe 4 iunie desi cred ca nu mai sint bilete. Daca nu, Fabrice Luchini – Le point sur Robert din septembrie.
9. Expozitia Titanic la care n-am mai reusit sa ajung.
10. Noul spectacol al lui Cirque du Soleil, OVO.
Ordinea este aleatoare. Macar jumate daca as reusi sa bifez si m-as considera un om fericit.
Daca tot internetul vorbeste despre ea, eu de ce sa nu o fac? Iata bucata de emisiune care a transformat o necunoscuta într-un star absolut în Marea Britanie. Ïn sub 7 minute! Culmea e ca emisiunea a fost urmarita în direct de numai 250 mii de oameni iar clipul pe YouTube de peste 16 milioane!
Asta este show business adevarat…
În fiecare zi, pe drumul spre servici, trec pe langa sala de spectacole de la Place des Arts. Si absolut în fiecare zi, dau cu ochii de imagini din Spargatorul de Nuci realizat de baletul din Montreal, care sînt proiectate pe niste ecrane cu plasma. zeci de costume, efecte speciale, ninsoare pe scena, etc. Feerie totala! Asa ca n-am mai rezistat si mi-am cumparat bilete. Am fost ca un copil care trece în fiecare zi pe langa vitrina de dulciuri si la un moment dat, nu mai asculta de tata si de mama si intra în patiserie sa-si bage mana pana la cot în tortul de ciocolata.
Dar, caci exista si un dar, pretul la bilete m-a dat pe spate. Nu mi le-am luat pe cele mai scumpe si nici pe cele mai ieftine. Mi-am luat pretul mediu, undeva în centrul salii nici prea aproape de orchestra, nici prea în spate. Numai bine sa vad si sa aud totul. Si credeti-ma cand va spun ca înainte sa ma duc la spectacolul asta o sa-mi scot toata ceara din urechi si o sa-mi torn picaturi în ochi ca sa profit la maxim.
Caci doua bilete pentru adulti, într-o duminica seara la un spectacol de balet clasic în Montreal costa cât un BluRay, cât jumate’ din ajutorul social pe o luna în Quebec, cât 20% dintr-un televizor HD, cât asigurarea la masina în Quebec pe un an de zile, cât licenta de inginer pe un an de zile, cât 3 abonamente si jumatate la metrou, cat o vizita la stomatolog, cât costul încalzirii unei case pe timp de iarna timp de doua luni, cât un GPS Nüvi, cât cinci licente pentru caine pe un an, cât doua cauciucuri de iarna pentru masina, cât abonamentul la o firma de deszapezire pentru un an, cat un bilet de avion pana în Florida si înapoi, cat doua nopti de cazare la un hotel de patru stele, cat abonamentul de schi pe doua sezoane, cât cinci rezervoare de benzina, de zece ori intrarea la un parc acvatic, de cinci ori masa în doi la un restaurant fine-cuisine, cât mancarea pe doua saptamani pentru o familie de trei persoane, cat un abonament la o sala de sport pe trei luni, cât biletul de avion al lui Betty cand am adus-o din Romania, cât un iPod Touch 2nd G de 8GB sau hostingul pe patru ani la blogul pe care-l cititi acum.
Si stiti ce e absolut minunat dupa toate astea? Abia am mai gasit bilete!
