Între moral şi corect

M-am ferit pana acum sa ma exprim in problema care framanta Romania zilele astea si anume ordonanta cu pensiile data de guvernul Boc la sfarsitul lui 2008. M-am ferit pentru ca sentimentele îmi sînt împartite între ceea ce este corect si ceea ce este moral. Se poate discuta la nesfarsit pe tema ordonantei si am citit zilele astea pareri pro si contra de mare calitate. Si unii si altii au dreptate.

Cred ca ordonanta buclucasa a fost data în scopul bine precizat de a taia din cheltuielile bugetare. Dar ca orice lege în Romania, a fost gandita cu curu. Si probabil ca e nevoie de niste Norme Metodologice ca sa poata fi aplicata. Nu-mi închipui ca scopul ordonantei a fost sa dea în actori, desi nu stiu cum se face ca toata lumea discuta despre ei. Probabil pentru ca sînt celebri si foarte în vazul lumii.

Noi românii, avem talentul de a scuipa pe valorile Romaniei. Ordonanta a fost un prilej pentru multa lume de a le striga plecati acasa, bosorogilor! unor oameni care au facut ceva pentru tara în care ne-am nascut toti. Unor oameni care si-au facut bine meseria. Dovada este ca ei sînt înca acolo. Banuiesc ca a fost nevoie de ei, altfel nu-mi explic de ce sînt înca angajati. Nu sînt toti Toma Caragiu sau Birlic, dar asta nu-i face mai putin valorosi.

Aratati-mi o singura piesa de teatru romanesc jucata de tineri, una singura macar, care a vandut atatea bilete cît Take, Ianke si Cadâr jucata de batranii scenei romanesti. Aratati-mi un singur film romanesc facut de tinerii regizori romani care a avut atatia spectatori în salile de cinema cît Mihai Viteazul lui Sergiu Nicolaescu. Nu vorbesc aici de premii ale criticii ci de aflux de spectatori. E cam greu, nu? Dar oare de ce televiziunile romanesti fac înca rating cu filmele romanesti în care joaca aceeasi seniori ai scenei carora li se striga acum sa lase locul altora? Mi se pare evident ca batranii aia sînt acolo cu un scop. Sa umple un gol, pe care ma îndoiesc sincer ca l-ar putea umple generatiile de actori tineri care si-au facut mîna în telenovele si clipuri publicitare. Nu este moral sa-i concediezi pe cei care au creat istorie. Dar trebuie sa recunosc ca este corect. Nu pentru ca sînt platiti de la bugetul de stat, ci pentru ca numai creîndu-se un vid actorii tineri vor fi obligati sa devina suficient de buni încat sa-i poata înlocui pe cei plecati. Iar daca nu vor reusi, teatrele si filmul romanesc vor da faliment din lipsa de spectatori.

Dar totusi în ordonanta nu este  vorba despre actori. Problema actorilor este o problema falsa. Ordonanta interzice cumulul salariilor de la stat cu pensia de la stat. Ceea ce este moral. Dar nu este corect, atata timp cît nu sînt înlocuitori pentru cei care vor pleca. Atata timp cât salariile de la stat sînt mici comparativ cu piata privata. Si credeti voi ca un medic cu 35 ani de experienta poate fi înlocuit cu unul cu cinci ani experienta? Credeti voi ca un inginer care abia a iesit de pe bancile facultatii poate fi un la fel de bun sef de santier ca unul care lucreaza de o viata? Mai ganditi-va odata!

Problema Romaniei asa cum o vad eu este ca generatiile de mijloc – astea din care fac si eu parte, oameni între 30 si 45 de ani – au parasit Romania. Si care n-a parasit-o, s-a recalificat în manager, director de produs, director de vanzari si alte meserii fals-capitaliste. Oamenii care lucreaza în companiile de selectie de personal, v-ar putea confirma un adevar dureros : nu exista generatie de schimb pentru cei care au iesit sau vor iesi în curand la pensie.Nu vorbesc aici de actori, caci nu multi au emigrat sau si-au parasit meseria. Vorbesc de medici, avocati, economisti, ingineri, finantisti, muncitori în constructii, profesori si asa mai departe. Cei care vor continua sa lucreze vor fi infinit mai putini decat cei care vor sta acasa pe pensie. Vedeti unde-i paradoxul? Se face economie trimitand acasa pensionarii care lucreaza, dar cei care raman nu vor putea plati pensiile celor care pleaca.

Exista la ora asta o prapastie între generatii. Amintiti-va ca imediat dupa decembrie 1989 facultatile tehnice se golisera iar cele umane – drept, ASE, limbi straine, psihologie – gemeau de candidati. Abia începand cu 1998 daca s-a reglat treaba. Pana atunci, ASE-ul a scos generatii întregi de manageri iar Politehnica cativa ingineri. Acei cativa ingineri au fost foarte solicitati – cum a fost si cazul meu – si au avut un traseu ascendent care la un moment dat le-a permis sa plece din tara si sa se angajeze afara. În urma lor au venit altii care în anii ce au urmat nu au avut timp sa-i înlocuiasca pe cei plecati sau sa umple toate joburile pe care boom-ul economic al Romaniei le-a creat. Romania s-a depopulat de generatii întregi de medici, mecanici, constructori. De generatiile de mijloc. Au mai ramas doar generatiile care ajungeau la pensie si cele abia iesite din facultati.

Asa se explica – pe langa factorul politic – de ce colegi de generatie de-ai mei, colegi de banca chiar, au ajuns sefi de institutii de stat în Romania sau directori în ministere. Pentru ca sînt functii de mijloc care trebuie ocupate de oameni cu varsta de mijloc. Sînt prea mici pentru aia în varsta si prea înalte pentru aia tineri. Si nu toti sînt Dragos Benea ca sa aiba în spate un Iacobov sau Sechelariu.

Întorcandu-ma la ordonanta, cred ca a fost gresit gandita de la bun început. Trebuia început cu plafonarea salariilor. Nici un burtos de prin ministere n-ar mai sta la servici daca salariul i-ar fi plafonat la o mie de euro. Pentru ca ar castiga mai mult la privat sau stand acasa. Si uite asa, s-ar fi eliberat locurile fara scandal, fara ca actorii sa se simta atinsi si fara tot rahatul asta mediatic care i-a facut pe majoritatea jurnalistilor din Romania sa uite care este de fapt esenta problemei. Si sînt sigur ca nici un specialist de varsta medie nu s-ar fi dat înapoi în fata salariului de o mie de euro.

Ca întotdeauna, viata de zi cu zi în Romania este un circ total.

Teatrul Foarte Mic – prestatie dezamagitoare la Montreal

Teatrul Foarte Mic din Bucuresti s-a aflat saptamana asta la Montreal cu ocazia Festivalului de Teatru TransAmeriques. In cele ce urmeaza, va prezint o cronica aparuta azi in LaPresse, cel mai mare ziar de limba franceza din America. Concluziile le trageti singuri.

Tanara companie teatrala Teatrul Foarte Mic a deschis Festivalul de Teatru TransAmériques, joi seara, cu piesa mady-baby.edu. Un spectacol de o ora si patruzeci de minute, jucat cu dinamism de trei tineri actori care ofera o performanta percutanta.

Textul Gianinei Carbunariu traseaza destinul a trei tineri exilati romani, care incearca sa-si refaca viata in Irlanda. Apartamente murdare, deziluzii, exploatare, pornografie si web, manipulare…mady-baby.edu ne face sa asistam la metamorfoza graduala a acestori tineri abia iesiti din adolescenta, aruncati in pofida vointei lor in promiscuitate si comert sexual. Intr-un avion, o tanara romanca care aspira sa devina dansatoare, face cunostinta cu un compatriot, care la randul lui spera sa faca cariera in publicitate. Insa iluziile lor nu vor tine mult.

Intr-un decor saracacios, mesele se transforma in scaune de avion, in WC-uri, intr-un sofa dintr-un apartament ticalosit. Ceea ce ne face, ca spectatori, sa fim martorii unor triste circumstante care-i reuneste pe acesti trei complici. Este recitalul unuei cronologii dezordonate.

Read more