În timp ce majoritatea canalelor TV românesti se bateau în discutarea coloratelor stenograme ale lui Gigi Becali dă Realitatea – pe numele sau S.O. Vântu – scurse în presa portocalie de baietasii cu ochi albastri ai lui Zeus, TVR International difuza una din cele mai misto emisiuni pe care am vazut-o pe postul national în ultimul timp: un documentar despre Cerbul de Aur 1968 – 1971 realizat aproape exclusiv din montaje de epoca. Am avut astfel prilejul de a le vedea pe Angela Similea si Corina Chiriac la vârsta adolescentei, pe Alexandru Bocanet bagându-le ardei iute in fund angajatilor televiziunii, pe Anda Calugareanu cântând si dansînd, pe Cliff Richard cu ochelari cu rama groasa, pe Sanda Taranu la 20 si ceva de ani, pe foarte multi dintre cei care au facut televiziune în Romania într-o vreme în care majoritatea nici nu ne nascusem.
Si nici un cuvânt despre regimul comunist, despre partid si tara în cele 60 de minute cât a durat emisiunea cu interviurile si melodiile de atunci. Nici unul, întelegeti? Am ramas tablou.
Sile Dinicu îsi exprima o parere despre nu stiu ce mare jazz-man (n-am retinut numele). Mihaela Mihai se declara bucuroasa ca a învins-o pe o rusoaica ‘’ca si asa era rece cu restul concurentelor, era cu nasul pe sus’’. Niste gagici cu parul în vânt si blugi evazati (gagici care acum sînt probabil bunicute la 70 si de ani) discutau despre grupul lor rock cu reporterul televiziunii. Juliette Greco, care la vremea aia era o super vedeta europeana, cânta în franceza si sala cânta cu ea. Margareta Pâslaru avea aerul unei fetite si se tinea numai în trena Doinei Badea.
Pe majoritatea dintre cei de mai sus, foarte multi nici nu i-au vazut vreodata în actiune, ca sa nu mai spun ca as fi uimit daca ar sti cine sînt. Nu despre celebritatea lor vreau sa va vorbesc sau despre cât de buni artisti erau.
Ceea ce m-a fascinat de-a dreptul si m-a facut sa nu ma ridic din fata televizorului cît timp a durat emisiunea a fost relaxarea si bucuria care razbateau din acele imagini vechi de 40 de ani. Nu era glamourul si vedetismul american. Nu era nici încrâncenarea si egoul vedetelor actuale. Era exaltarea. Se vedea de la sapte poste ca majoritatea erau artisti amatori dar vorbeau cu o asemenea încântare despre cântecele lui Julio Iglesias care nu se clasase nici macar pe podium, despre prietenia dintre concurentii români sau despre repetitiile la care-i supunea Alexandru Bocanet, încat entuziasmul ala copilaresc nu avea cum sa treaca neobservat. Camerele televiziunii îl urmareau pe Dumitru Morosanu prin culise, pe Tudor Vornicu discutând foarte serios de la egal la egal cu majoritatea vedetelor internationale, pe creatorul trofeului facîndu-si de lucru pe scena sau pe Stela Popescu si Iurie Darie care se pregateau sa intre la prezentare facând glume si ascunzându-si unul altuia microfonul. Se plimbau prin sala aduncând în fata ochilor barbatii care erau toti la costum si femeile majoritatea cu coc sau cu plete pe umeri, îmbracate în taioare încheiate pâna la gât.
Documentarul asta mi-a aratat o alta Romanie, cea a tineretii parintilor mei (mama avea 26 de ani pe atunci), o Romanie înainte sa intre sub papucul sotilor Ceausescu. Romania aia care parea ca se deschisese catre Vest, cu 25 de televiziuni din toata lumea care preluau în direct Festivalul de la Brasov. O Romanie în care sala cânta împreuna cu Josephine Baker sau Dalida.
O Romanie foarte diferita de asta a tineretii mele.
Azi pe la 7h00 dimineata, in timp ce-mi trageam nadragii pe mine, am aruncat un ochi pe TVR la emisiunea ceia a Iulianei Marciuc. Unde era invitat Cristian Topescu sa vorbeasca despre vremurile de aur ale fotbalului romanesc. Emisiunea era in direct iar ora Romaniei era 13h00.
Acu’ am si eu o nelamurire: ce cauta un senator al Romaniei intr-un studiou de televiziune, joia la ora 13h00, vorbind despre chestii care n-au legatura cu munca sa in legislativ? Nu trebuia sa fie la Parlament la ora aia? Joia nu se lucreaza in Parlament? Comisiile au liber?
Oare Oprescu mai opereaza la spital, desi este primar, ca aud ca vine pe la pranz la birou? Sau pur si simplu doarme pana mai tarziu? Aveam impresia ca parlamentarii sau primarii sint prea ocupati cu munca lor pentru care i-au ales oamenii, ca sa mai aiba timp sa-si faca fosta meserie sau sa se ocupe de afaceri. Sau nu-i asa?
Sutu zice ca Rodica Culcer, sefa stirilor TVR, se va muta la noua televiziune a lui Becali, împreuna cu alti cativa care-si vor pierde joburile prin mass-media romaneasca. Adica ejectatii.
Mno, Sutu zice, ca doara nu-l doare gura. Personal, am un graunte de îndoiala. Îndoiala asta a mea zice ca mai exista pe lumea asta – chiar si în cea romaneasca – o urma de probitate si de penibil. Caci e foarte greu de crezut ca Becali TV sau cum naiba s-o fi numind noua jucarie a oierului, va avea libertatea de exprimare pe care o au alte televiziuni. Adica, ce dracu, hai sa ne uitam ce-a facut Jiji din Steaua ca sa ne închipuim cum va arata grila de programe si noua politica a postului respectiv! Ori fi banii importanti, dar parca nu pot fi atat de importanti!
Însa daca se va împlini zicerea lui Sutu or sa mai cada niste statui pe undeva! Si va asigur ca Romania duce mare lipsa de statui! Mare de tot!
Pentru ca e week-end si pentru ca n-am timp sa mai postez pana luni, pentru cei 30% din vizitatorii acestui blog care sînt din Nord-America, voi oferi o informatie mai mult sau mai putin interesanta. Pana de curand, in NA se puteau receptiona doar 4 canale de TV folosind serviciile RSN si GlobeCast. De curand a aparut o noua firma care ofera un serviciu apropiat de TiVo sau Apple TV dar axat pe canale romanesti de televiziune.
Compania ofera 12 canale romanesti de televiziune – cea mai mare selectie din afara Europei dupa cunostinta mea – la un pret mult inferior pachetului de 4 programe de la Romania Satelitte Network care ajunge la 36 de coco americani si la o calitate – zice-se – exceptionala. Apropiata mai mult sau mai putin de calitatea digitala. Daca aceste conditii sint adevarate, romanii posesori de televizoare HD s-ar putea sa fi dat de filionul de aur. Transmisia se face prin internet si cutia de receptie se cupleaza la o retea wireless de mare viteza pentru a putea functiona.
Pentru moment nu cunosc mai multe date, asa ca daca sînt printre cititorii acestui blog romani care au încercat aceasta tehnologie, îi rog sa-si lase aici impresiile.
Am vreo cativa prieteni romani care si-au luat casa si în spiritul traditie stramosesti, i-am vizitat de “casa noua”. Sticla de whiski inclusa! Oamenii m-au invitat printre altele sa le vad casa, ca de, asa e frumos cand vii prima data într-o locuinta noua.
Ce mi-a sarit în ochi? Toti au televizoare în dormitor. Da’ toti! Care plasme, care d-astea clasice, însa unul nu-i fara. De living nu mai zic, televizorul e obligatoriu si merge continuu, chiar daca nu se uita nimeni la el.
Acum stau si ma întreb: oare eu gresec undeva? N-am televizor în living si chiar îmi face placere sa rad de cate unul care mai vine pe la mine si sa-i zic ca n-am TV deloc. N-am nici în dormitor, nici în baie ci doar la subsol, în camera “familiala” cum îi zice pe aici. Mai am un tv mic de 16 inch în bucatarie, pus acolo pentru parintii care mai vin în vizita si care sunt torturati de ideea de a alege între treaba în bucatarie si shoul preferat la Antene.
Dar ma întorc la întrebarea mea: de ce naiba îsi pune lumea TV în dormitor?
Parca nu mai exista alt sportiv pentru americani. A ajuns sa-mi stea omul asta în gat atat din cauza previzibililor victorii cat si a marketingului desantat. A devenit la fel de plictisitor de urmarit natatia de la Beijing cam cum devenise de plictisitoare Formula 1 pe vremea cand o domina autoritar Schumacher. Si cine-i Phelps? Un amator pana la urma, de care ne aducem aminte doar la Olimpiade sau concursuri mondiale de natatie. Nu e vreun Tiger Woods sau Michael Jordan ca sa atraga atentia în mod constant asupra lui. Tocmai din acest motiv ma enerveaza de mor cand ma uit la NBC si-l vad numai pe el, în reclame sau în concurs. Americanii sunt vedeto-fagi! Practic restul echipei de înnot a SUA e inexistenta.
Si ca si cum asta n-ar fi de ajuns, cred ca-l mai ajuta si saracii de arbitri, de parca singur n-ar fi în stare sa castige. A saptea medalie de aur a fost castigata cu mari semne de întrebare, care într-un sport ca natatia nu prea îsi au locul. Imaginile repetate la infinit arata clar ca sarbul Milorad Cavic i-a tras-o, însa cronometrul zice ca Phelps a pus degetul pe zid cu 0.01 secunde mai devreme. Adica cu o zecime de secunda! Haide, bai, ma lasati? Iar faza de rahat cu ignorarea sarbului care l-a felicitat, ca na, omul era prea fericit sa-si serbeze victoria, încalca spiritul de fair-play al Olimpiadei. Dar la ce sa te astepti de la un american?
***
Camelia Potec, singura înnotatoare la care CBC, televiziunea canadiana, se refera cu Madame a avut un ghinion teribil în cursa de 800 metri liber. Si acest ghinion a fost accentuat de varsta ei, cei 26 de ani spunandu-si cuvantul în cadrul unei probe de 16 lungimi de bazin. Camelia a pierdut locul trei la mustata, comentatorii canadieni anuntand-o pe locul trei înainte ca graficul televiziunii chineze sa arate ca de fapt iesie pe patru. As spune ca merita din plin macar locul trei pentru modul în care s-a detasat si a gandit finala. Dar cum am mai spus, alte înnotatoare mai tinere s-au miscat mai repede. Long live Speedo, noul costum de înnot în care tehnologia bate abilitatea fizica!
***
Majoritatea televiziunilor care si-au trimis jurnalisti la Beijing s-au gandit sa trimita vedete de prim plan. În speta prezentatori de jurnale, de exemplu, care sa transmita jurnalele de seara cat mai impregnate de spiritul Olimpiadei. Însa nu s-au gandit la cat de ironice vor fi imaginile.
Ei bine, într-una din zile NBC a transmis un jurnal de stiri din studioul de la Beijing. Care studiou are în spate o fereastra larga prin care se vede Piata Tiananmen. Care piata, arata astfel:
E simplu de imaginat ce haios a fost momentul cand NBC prezenta stiri despre Bush si compania, cu sigla NBC într-un colt si pe un ecran cu plasma mare sub biroul prezentatorului iar în spate pe geam se vedeau trupele armatei chineze care faceau rodul sau schimba garda sub privirea îngaduitoare a lui Mao. Nu stiu cum vi se pare voua, dar mie mi s-a parut un excelent moment care subliniaza cum nu se poate mai clar globalizarea din ziua de azi!
Dragi cafeinomani, a venit momentul ala care apare în viata oricarui barbat la o anumita varsta si putere financiara. Momentul cand trebuie sa se decida cu cine isi va petrece viata în continuare. Nu, nu ma refer la o amanta, ci la un televizor cu diagonala cat mai mare!
Dupa o consultare prealabila cu Abaddon, specialist amator in televizoare si cu alti cativa prieteni care deja detin flat-screen TV, dupa multe magazine vizitate si cautari pe internet dupa specificatii, m-am hotarat sa mi-l iau pe asta de aici. Nu e varf de gama, însa eu nu mi-am permis niciodata varfurile de gama ci varfurile alea mai boante. Pentru oferta speciala la care l-am gasit 1,100 CAD fara taxe as spune ca-i chilipir!
Înainte sa ma hotarasc daca sa ma bag la plasma sau LCD, am cautat informatii pe net si pe forumuri. Pro si contra. Avantaje si dezavantaje. Pe cele care mi-ar influenta decizia – calitatea imaginii, contrast, sunet, unghi de vizionare, etc, mi le-am notat si m-am dus prin magazine sa-i frec pe vanzatori ca pe puii de arici. Toate televizoarele din magazine sunt cuplate la BluRay care costa 500 de dolari – scula, nu discul – si normal ca mori cand vezi calitatea imaginii. Însa eu i-am pus sa cupleze un DVD obisnuit cu un film pe disc clasic. Nu orice televizor reactioneaza bine.
LG si Toshiba s-au facut de ras. Panasonic a facut fata onorabil, Sony la fel, însa Samsung i-a spart pe toti. Cand i-am vazut claritatea impecabila a imaginii, am simtit nevoia sa îngenunchez în fata lui si sa-i pup ecranul. Noroc ca n-am facut-o! Are un sistem de captare a imaginii pe mai multe canale, si recunoste care din inputurile video este de HD si care este digital, adaptandu-se în consecinta. Chestia asta e importanta cand te uiti la televiziune clasica care nu-i HD sau la DVDuri obisnuite. Dupa cum am mai scris, accesul la canale TV HD e scump si vreau ca televizorul meu sa se descurce în orice conditii. Sa fie foarte tare pe tehnologia actuala si sa fie compatibil cu cea viitoare. Si se pare ca este, ca acest Samsung are nu stiu ce sistem 3D, care acum nu foloseste la nimic, dar care peste 5 ani cine stie?
Dupa aia, am inspectat camera de cinema de la subsol, unde voi instala TV-ul. E mare, dar nu-i foarte luminoasa decat dupa amiaza cand e soare. În plus, canapelele si fotoliile sunt aranjate într-un mod care nu-l avantajeaza pe unul care se uita din unghi la TV. P-orma, eu nu ma uit la televiziune per se. Nu stiu daca am cinci minute cumulate în timpul saptamanii. Dar ma uit la filme pe DVD. Nu des, mai mult în week-end. Nu joc jocuri pe TV, nu am Wii sau PS3 si nu folosesc televizorul zeci de ore la rand.
Din acest motiv, plasma este ideala. La diagonale ale ecranului de peste 40 inch – aprox 1 metru – LCD nu se simte bine cu tehnologia actuala. Asta pe care am pus ochii are diagonala de 50 inch (aproximativ 1.3 metri) si asezat alaturi de un LCD Bravia de la Sony, de 42 inch i-a dat ceata la calitatea imaginii. În plus are printre facilitati o tehnologie “true color” care transmite culorile mult mai natural, mai aproape de realitate. Albul e alb, nu gri si negrul are mai multe nuante. LCD în schimb transmite culorile foarte intens. Un far în întuneric arata pe LCD ca o pata alba cu hotare între lumina si întuneric. Desktopul meu, de exemplu, are ecran LCD de 21 de inch. Sunt filme facute de Pixar la care, daca ma uit de la juma’ de metru distanta ma tampesc culorile. Finding Nemo e un film ideal ca sa faci reclama la un LCD. Razboiul Stelelor e filmul ideal pentru reclama la plasma care e indicat pentru filme de actiune si sport. Ca senzatie e mai misto LCD imaginea este uneori ireal de frumoasa si de adanca, dar eu prefer ca un film sa aiba imaginea mai apropiata de cinematograf. Durata de viata la plasma e mai mica ca la LCD, aproximativ 60,000 ore. Asta înseamna ca daca ma uit 6 ore zilnic timp de 28 de ani, îl termin. Yeah, right! De parca as avea timp sau l-as tine atat de mult! Daca mai spun si ca are posibilitati de legare la laptop, care la randul lui e cuplat la internet prin wireless, cred ca v-am spus tot, corect? You Tube si productiile TV online devin o formalitate!
Abia astept sa-l despachetez si sa-l butonez. Cu toata lipsa de timp, cred ca pana week-endul viitor o sa-l cunosc pe de rost! Deocamdata se odihneste ambalat în living, caci n-am avut timp sa ma ocup de el.
