Semifinala care n-a mai fost
Sâmbata si duminica aveam bilete la Cupa Rogers, sectiunea WTA (feminin). Vremea se anunta cam nashpa, dar cu toate astea am fost. Sâmbata am asteptat 9 ore (!!) sa înceapa semifinala dintre Wozniacki si Kuznetzova. Care nu s-a mai jucat din cauza ploii.
Pe teren, o armata de ‘’uscatori’’ încercau sa faca si ei rahatul praf, desi din nori ploaia mocaneasca nu se mai oprea. Organizatorii, în disperare de cauza si pentru a nu pierde banii (toate biletele pentru meciurile nedisputate din cauza ploii, trebuie înlocuite cu bilete în acelaesi conditii si aceleasi meciuri, anul viitor), anuntau din jumatate în jumatate de ora ca meciul va începe ‘’în maxim o ora’’. Si bagau gogosile astea desi terenul central era înmuiat total.
Pe la 19h00 seara, cu o întârziere de patru ore, ploaia s-a oprit si au reusit sa usuce terenul. Wozniacki si Kuznetzona s-au prezentat la apel si au început încalzirea. Dupa cîteva minute, s-a dat drumul la meci. Care a durat … doua ghemuri, pentru ca a început sa ploua.
Asa ca jucatoarele au plecat. Iar tabela a întepenit la scorul de mai jos
Jucatoarele au mai iesit odata pe la 21h15, s-au încalzit si când sa reia jocul din locul în care-l lasasera, a început sa ploua. Ca sa ofere si o picatura de spectacol fanilor dezamagiti, au schimbat câteva mingi cu stânga (amândoua fiind dreptace), au jucat tenis cu piciorul peste fileu cu o minge de tennis mare cât una de fotbal si au semnat autografe. Dupa care s-au întors la vestiare si meciul a fost suspendat.
Aveam bilete si a doua zi, la finala, însa a plouat continuu si nu m-am mai deranjat. Lucru întelept, deoarece au fost suspendate si semifinalele (în cealalta juca Azarenka cu Zvonareva) si finala. Si dupa cum arata vremea, finala se va juca abia marti, cînd eu sînt la birou.
Asa ca voi aplica politica de caz de ploaie si voi schimba biletele pierdute pe altele, pentru o semifinala si finala de anul viitor din turneul masculin.
Cînd Serena îsi pierde serenitatea
Momentul definitoriu al weekendului trecut la US Open, n-a fost lovitura magica a lui Federer, asa cum multi ar fi înclinati sa creada. Desi Federer a reusit într-un meci oficial, într-un moment cheie al meciului, un moment magic, sa nu uitam ca Ilie Nastase reusea aceleasi lovituri cu o racheta de lemn, la Wimbledon. Nu multi îsi aduc aminte de acele vremuri, dar asta nu înseamna ca n-au existat. Chiar daca multi comentatori înclina sa stearga cu buretele perioada pre-moderna în tenis.
Nu, nu abilitatea lui Federer a fost momentul cheie ci iesirea necontrolata a Serenei Williams la adresa arbitrului de linie, iesire care i-a adus a doua penalizare în meciul contra belgienei Kim Clijsters si implicit pierderea partidei. Plus o amenda de 10,500 USD. Pentru cine a ratat faza, iata imaginile mai jos :
Daca ati ascultat cu atentie, ati observat probabil ca publicul a huiduit-o pe Williams pentru gestul sau. Lucru meritat, de altfel! Doar ca dincolo de huiduieli, se ascunde o poveste în care rasismul, tragismul si munca titanica se împletesc strâns cu ideile preconcepute ale Americii post-rasiale, asa cum se spunea dupa alegerea primului presedinte american de culoare din istorie.
Sa ne închipuim cum ar fi reactionat acelasi public, daca arbitrul de linie ar fi strigat ‘’fault’’ la noul idol al Americii, pustoaica de numai 17 ani, Melanie Oudin. Eu cred ca respectivul arbitru ar fi trebuit sa ceara protectia FBI si a politiei ca sa poata sa mai mearga pe strada. Cum ar fi reactionat acelasi public daca lui Andy Roddick i s-ar fi strigat ‘’fault’’ la ultima sau penultima minge din meciul sau epic de la Wimbledon contra lui Federer? Probabil ca America ar fi invadat Anglia.
Nu spun ca Serena n-a calcat linia de fund si nici nu încerc sa-i iau apararea. A gresit cînd si-a pierdut cumpatul, a gresit cînd a amenintat arbitrul (caci l-a amenintat, microfoanele au înregistrat), a gresit cînd a continuat sa urle la arbitri desi a vazut ca acestia au început sa se consulte între ei. A gresit si a platit! Însa încerc aici sa fac doar un exercitiu de imaginatie pe tema ‘’cum ar fi fost daca’’.
Si n-ar fi fost! Nu-mi pot închipui nici o situatie în care un jucator ALB ar fi primit tratamentul din partea publicului primit de Serena Williams în noaptea respectiva. John McEnroe care era chiar unul din comentatorii postului CBS care a transmis incidentul, a fost unul din cei mai indisciplinati jucatori din toate timpurile. Sînt antologice aruncarile de rachete si urletele la adresa arbitrilor pe care le adresa din mijlocul arenei. Niciodata publicul nu l-a huiduit, ci din contra, l-a sustinut si ovationat. Nici un arbitru de linie n-a declarat vreodata ca s-a simtit amenintat de uriasul Marat Safin, si cu toate acestea doar în 1999, Marat a rupt de pamânt nu mai putin de 48 de rachete. Si am fi nedrepti daca am uita celebrele proteste ale lui Jimmy Connors la adresa arbitrului de scaun care parea mai degraba amuzat decît înfricosat.
Dar hei, nici unul dintre acesti jucatori nu era negru! Si nici unul nu era femeie! Femeile nu au voie sa se enerveze. Barbatii în schimb, au voie sa faca orice pe terenul de tenis. Chiar în aceeasi zi cu scandalul Williams, Gonzales care facea fata cu greu lui Nadal si-a rupt racheta de pamânt de nervi. N-am auzit sa fi luat amenda si în mod sigur nu l-a huiduit nimeni. E drept însa ca daca acelasi gest l-ar fi facut Gael Monfils sau Tsonga (amândoi jucatori de culoare), poate ca altul era deznodamântul.
În America exista o adevarata moda în urârea si huiduriea surorilor Williams. În 2001 la Indian Wells, în timpul meciului cu aceeasi Kim Clijsters, Serena Williams si familia ei au fost huiduiti atât de tare de proprii suporteri încît niciuna din surori nu a mai participat vreodata de atunci în acel turneu. Iar într-un interviu din 2003, Richard Williams a declarat ca fetele lui au trebuit sa fie de doua ori mai bune decît celelalte jucatoare ca sa fie acceptate în circuitul profesionist. Bine, America îl urâste pe Richard Williams la fel cum îl urâste pe Joe Jackson, tatal lui Michael.
Si este destul de evident ca aceasta ura s-a rasfrânt asupra surorilor Williams. Poate pentru ca tenisul este un gentlemen’s game. Un sport traditional, aristocratic în care domina diplomatia si stapânirea de sine. Un sport în care doua negrese inculte, care poarta tot soiul de pampoane în par, unghiile cît mai lungi si costume cît mai bizare, nu sînt ‘’doamne’’ si nu se integreaza în atmosfera. Nu sînt nobile! Sînt, în opinia publicului american de vineri seara, doar niste mahalagioaice atletice, carora nu le-ar simti nimeni lipsa de pe teren. Si desigur Serena Williams si racheta fluturata spre arbitru, nu reaminteste de campioana cu 25 de turnee câstigate în cariera ci reprezenta doar o femeie de culoare cu o arma în mâna. Acelasi public american care a huiduit-o pe Serena, îl considera pe John McEnroe ‘’de gashca’’ si ‘’cool’’ , pe Jimmy Connors un ‘’tip cu sânge în instalatie’’ si pe Roger Federer un ‘’tip plictisitor’’.
Reactia publicului american (nu a arbitrilor, care pâna la urma au aplicat regulamentul, oricît de interpretabil este el), arata ca nimic nu s-a schimbat dupa alegerea lui Obama. America rasiala si sexista exista înca. Chiar zilele trecute un congressman american alb i-a strigat presedintelui american în fata, în timpul unui discurs despre sanatate :’’Esti un mincinos!’’ Daca Obama si-ar fi pierdut capul si i-ar fi raspuns congressmanului cu pricina, este foarte posibil ca TOTI reprezentantii republicani si poate cîtiva democrati sa se apuce sa-l huiduie pe Obama în chiar cladirea Capitoliului.
Este evident ca este suficienta doar o zgarietura ca cea de vineri noaptea, pentru ca suprafata lucioasa a Americii post-rasiale sa se faca tandari.
UPDATE: Am scris articolul de mai sus înainte de finala incredibila dintre Federer si Del Potro. Nu voi insista aici asupra chestiilor tehnice ci voi sublinia ca publicul a fost deosebit de tzaran la aceasta finala, huiduind si scandând ca pe stadion, nu odata Federer atragând atentia arbitrului de scaun sa intervina pentru a linisti spiritele din tribuna. Au fost cazuri cînd jucatorii s-au oprit din joc deoarece unii spectatori au strigat aut!
Si pâna si calmul mitologic al lui Federer a ajuns la limita, cînd arbitrul de linie n-a fost în stare sa arbitreze o minge si sa strige la timp daca-i afara. Televiziunile au transmis imaginile unui Federer nervos, care s-a rastit la arbitrul de scaun ””Don”t tell me to be quiet! I don”t give a shit what he (arbitrul de linie, n.r.) saw!””
De unde rezulta ca arbitrii si publicul la acest turneu n-au fost deloc la înaltimea jucatorilor.
Impresii de la Cupa Rogers
Sâmbata a fost zi de tenis la înalt nivel. Dupa cum am mai scris, am fost la semifinalele turneului Masters Series de la Montreal, turneu care face parte din US Open. Nu am de gând sa fac o cronica a meciurilor, ci doar sa scriu unele impresii.
Turneul canadian este al treilea turneu ca vechime în lumea tennisului mondial, dupa Roland Garros si Wimbledon. Prima editie a avut loc în 1885 si de vreo 30 de ani este sponsorizat de Rogers Comunications. Premiile totale se ridica la suma de 5 milioane de dolari - 3 pentru turneul masculin si 2 pentru cel feminin - ceea ce atrage toata crema jucatorilor. Am sperat sa-l vad pe Federer si Nadal la lucru dar n-am avut bafta asta. În schimb am descoperit un jucator uimitor, argentinanul del Potro care i-a împuscat o bataie lui Roddick de l-a lasat buimac si am vazut un viitor probabil no. 1 mondial, scotianul Andy Murray, care l-a pisat marunt pe alt jucator caruia nu prea i-am dat atentie, francezul de culoare Jo-Wilfried Tsonga. Ca o nota aparte în timp ce ma îndreptam catre intrarea în stadion, am trecut pe lânga intrarea sportivilor unde tocmai ajunsese Andy Murray. Spre mirarea mea, abia daca erau cinci doritori de autografe, iar Murray i-a servit pe toti. Daca as fi avut macar o minge de tenis la mine, i-as fi solicitat un autograf, însa n-aveam nimic pe care actualul no. 2 mondial ar fi putut semna. Eventual pe sapca mea crem din cap dar tin prea mult la ea ca sa-l las fie si pe Federer sa o mâzgaleasca.
Pe lânga semifinalele de simpu am asistat si la semifinalele de dublu, care erau incluse în bilet. Si perechile nu erau oricine : no. 1 mondial contra no. 4 si no. 2 contra no. 3. Pâna la urma, câstigatorii turneului de dublu a fost prechea aflata pe locul 4 în ierarhia mondiala, ceea ce arata ca de la un anumit nivel încolo, nu prea mai conteaza locul în clasamentul ATP, cam toti jucatorii au aceeasi valoare. La simplu e ceva mai diferit, distanta dintre Federer si Murray fata de Roddick si Djokovich, e cam mare. Daca Federer e într-o zi normala - nu neaparat cu super chef de joc - nu cred ca sînt doi sau trei jucatori capabili sa-l bata.
La partea de fapt divers as mentiona ca pe stadion temeratura era de 32 de grade cu slabe adieri de vânt si cu exceptia unei mici parti a tribunei, toti spectatorii erau asezati în plin soare. Eu am mers dotat cu doi litri de apa dar pâna la urma am reusit sa beau patru litri jumatate. În total am stat în arena de la 12h30 pâna la 22h15. Bine, m-am mai plimbat, am iesit din stadion dupa fiecare meci plus ca un bilet dadea dreptul la prima semifinala de simplu si de dublu si pt a asista la a doua aveai nevoie de alt bilet. Între meciul dintre Murray si Tsonga si cel care i-a opus pe Roddick si Del Potro, au trecut doua ore pe care le-am petrecut cu cei zece amici cu care am fost la meci, în fata unor pahare cu bere rece. Ah, uite ca am uitat sa socotesc si berea la lichide baute. Pot spune ca am baut cinci litri jumatate de lichid si am transpirat vreo trei. Restul i-am scos din corp prin alta metoda traditionala, pe care va las s-o ghiciti singuri.
M-am bronzat din plin. Am avut crema de protectie solara la mine si mi-am întins-o pe fiecare bucatica de piele expusa la soare. Cînd am ajuns acasa eram atât de negru pe fata ca Betty a început sa ma latre. Si pentru ca am fost în sandale, pe picioare mi-au ramas urmele de la curele si catarama. Ca imprimeu pe piele e foarte interesant. În perioada asta e canicula la Mtl dar asta e bine, în sfarsit simt si eu ca a venit vara.
În pauzele dintre meciuri, în timp ce schimbam impresii cu amicii si stateam agatati de paharele de bere, ne uitam la Marie-Josée Turcotte de la Radio Canada, care transmitea în direct de la un metru de noi. Ca sa aveti un ordin de comparatie, tipa asta este sefa departamentului de sport a televiziunii nationale canadiene (canalul de limba franceza), a participat la 10 Olimpiade, a intervievat sute de sportivi si este o vedeta de prim rang în Canada franceza. Am remarcat ca lumea care trecea pe acolo se uita la ea dar nimeni nu-i dadea atât de mare atentie. N-am vazut sa arate careva cu degetul, sa se adune în spatele ei spectatori care sa apara la tv sau care sa urle ‘’Allez Nestor!’’ (jucator canadian parte a perechii de dublu aflata pe locul 1 în clasamentul ATP – n.r.), nu i-a cerut nimeni autograful si nici nu s-a bagat cineva în vorba cu ea. Era doar o tipa care-si facea meseria, asa cai n-o deranja nimeni. La un moment dat chiar am remarcat ca noi sîntem singurii care cascam gura la ea desi motivul pentru care o faceam era altul decît uimirea ca la doi pasi de noi se afla o vedeta de televiziune. Nu, eram atenti pentru ca daca am fi facut un pas în lateral, am fi baut berea în direct la Radio Canada.
Ei bine, desi eram la o distanta atât de mica de reporter, abia o auzeam cînd vorbea. Am fost foarte surprins, am avut impresia ca vorbeste în soapta sau ca zgomotul de fond e prea puternic, atât de scazut era nivelul vocii ei. Vedeam ca i se misca buzele dar abia daca ajungeau la noi cîteva cuvinte. Cu toate astea, seara cînd am vazut în reluare la TV interventia ei, am realizat ca vorbea normal fara sa strige sau sa se forteze si vocea ei se auzea cristal peste zgomotul de fond din stadion. Unul din prietenii caruia i-am marturist nedumerirea mea, mi-a spus ca probabil tipa vorbea într-un microfon unidirectional de mare fidelitate, care-i capta vocea si o izola de zgomotul din jur. Mi s-a parut foarte misto. Nu pentru ca as fi comparat cu reporterii din Romania care trebuie sa urle în microfon cînd iau un interviu unui sportiv sau antrenor în mijlocul stadionului de fotbal ci pentru ca tehnic e o mare chestie sa ai un microfon care sa capteze doar vocea si foarte, foarte slab tumultul din stadion.
Ca sa închei, a fost o zi foarte misto. Tenis de mare calitate, jucatori de calibru, prietenii alaturi, bere rece si multa buna dispozitie. Reteta perfecta pentru o zi de sâmbata.
Sorana Cirstea si zgura
Adolescenta de 19 ani Sorana Cirstea, locul 41 la Roland Garros, i-a tras o batuta Jelenei Jankovic de se jeleste toata Serbia: 3-6, 6-0, 9-7.
Unde-o fi fost ascunsa pana acum? De la Virginia Ruzici incoace, romancele n-au mai luat un titlu de Grand Slam!
As fi curios s-o vad cu maghila de Serena (EU am o teorie, ca Serena e de fapt Mike Tyson in travesti). Zgura, Serena, zgura…
O domnie anuntata
Cand l-am vazut pe Djokovici la Montreal jucand impotriva lui Roddick, Nadal si Federer, am spus ca sarbul asta a coborat de pe o alta planeta. Inainte de asta ma uitam la interviurile pe care le dadea la televiziunea canadiana si ma intrebam ce-o fi in capul lui ca la douazeci de ani anunta cu dezinvoltura sfarsitul epocii de dominare a lui Federer? Oare tineretea si entuziasmul iti iau mintile intr-atata incat sa anunti cu aroganta ca vei fi no. 1 in tennisul mondial inainte de 23 de ani, cand in fata ta stau niste grei, niste maestri absoluti si mai ales The One, Mr. Perfect Robot in persoana?
Apoi am fost pe teren la meciul lui Djokovici cu Rafael Nadal. L-am privit pe sarb mai intai ironic, apoi uimit si in cele din urma vrajit de tehnica exceptionala. Cu o zi inainte Novac il eliminase pe Roddick si ma gandeam ca pana aici i-a fost. Nadal venea dupa o accidentare, juca cu un bandaj la genunchi insa parea ca un zeu al tennisului se misca pe teren in locul spaniolului.
Horror in vestiarul barbatilor
In fiecare saptamana joc tennis. Ce daca afara e zapada pana la gat si minus 20 de grade? Ma respect. Merg frumos la un club de langa birou si incerc sa fac ceva miscare fizica impreuna cu un prieten. Si chiar daca nu as vrea sa ma duc tot ar trebui sa o fac, pentru ca abonamentul e 1,000 de dolari pe an – platit jumate de compania la care lucrez – si pana la urma mi-ar parea rau sa nu profit de banii astia daca tot i-am tocat. Plus ca am sauna, piscina si jacuzzi incluse. Ati vrea si voi? Nu-i cazul si o sa va explic si de ce!
Aveam teren rezervat la ora 8 dimineata. Nici macar nu apucasem sa-mi beau cafeaua. In general clubul e atat de aglomerat cu tot soiul de pensionari care au grija de conditia lor fizica, sau de angajati ai companiilor din zona respectiva, încat mi-e imposibil sa merg la o ora normala.
Deci la 7h45 dimineata, am intrat in club. Cum eram cam adormit, nu m-am uitat pe unde merg si am intrat direct in vestiarul damelor unde m-am asezat frumos pe banca, incepand sa ma dezbrac. Mi-am descheiat cureaua si ridicand privirea am vazut o tipa frumusica foc in sutien si pantaloni scurti care se uita la mine cu sprancenele incruntate si o privire taioasa. M-am trezit brusc. In primul rand, ca de piatra sa fi fost si nu puteai sa dormi in fata unei asemenea privelisti. In al doilea rand, modul in care manuia racheta de tennis parea oarecum amenintator, asa ca am sters-o repede balbaind cateva scuze penibile legate de ora matinala. Read more
Loading ...