Azi la ora 4h30 dimineata eram deja in picioare gata de plecare catre aeroport de unde am zburat spre Vancouver. Spre stupoarea mea, accesul la internet la aeroportul din Montreal e restrictionat si e pe bani. Ca sa vezi nesimtire, sa-mi ceara ei bani sa postez ceva pe blog! Asa ca, in calitate de roman falnic obisnuit cu chestiile gratuite, n-am mai postat nimic.
Aeroportul foarte aglomerat pt un mijloc de saptamana la ora 6h00 dimineata, m-a intampinat cu niste agenti de paza somnorosi care m-au pus sa ma descalt si alte alea care le pateste calatoru’ pe taramurile americano-canadiene. Numai ca neavand fata de arab, nu m-au dezbracat pana la chiloti ca pe gagiul din fata mea. Cred ca nu apucasera sa-si bea cafeaua.
Am asteptat la avion vreo ora jumate, ca m-a pus naiba sa-mi fac check-in pe internet si am rezolvat formalitatile cu jumate de ora mai repede. Cum n-am avut internet, am furgasit un ziar si mi-am omorat timpul alaturi de o cana de cafea de 30 cm inaltime, care m-a tinut pana la Vancouver, unde soferul de taxi m-a intrebat in ce limba scrie pe ea. Soferul era indian, d-ala meserias cu turban albastru. Dar ajung la el mai incolo.
