Libertati
Mai acum ceva timp, s-a mutat langa mine o familie tanara cu un copil de vreun an. Amandoi foarte linistiti, ea frumoasa dar baietoasa, el muschiulos dar la modul pozitiv. Am aflat mai tarziu ca el lucra în constructii la montaj de închideri de hale iar ea într-o uzina. Amandoi muncitori fizic, amandoi rupti de oboseala cand ajungeau seara acasa (dupa ora 20h00 nu mai era nici o lumina aprinsa în toata casa), amandoi beneficiind de anumite avantaje pe care le au cei care muncesc cu spatele – concedii lungi iarna în care plecau în Sud, doua saptamani de vacanta vara, etc.
Dupa o perioada în care nu i-am mai vazut deloc, într-o zi apare tipa – care arata foarte bine numai ca e cam rough si fibroasa pentru gustul meu – cu alt barbat acasa. Trage un Hummer alb în fata casei si se da jos, îsi ia copilul de pe bancheta din spate si intra in casa. Dupa un timp iese, si se mozoleste – ca asta a facut – cu gagiul care a adus-o acasa. Ala între timp trasese Hummerul in garajul gagicii.
Nu prea ma intereseaza viata particulara a altora, însa chestia asta se petrecea chiar sub ferestrele mele si n-am putut sa nu observ ca tipa era în mod evident si public cu altul. Am zis ca mi se pare, desi îl stiam bine pe vecinul. Dupa vreo doua zile, iar vine gagica cu asta cu Hummerul. De data asta, parcat masina, luat el copilul, luat ea cumparaturile si intrat amandoi în casa. Asa, foarte natural si de parca erau impreuna dintotdeauna. Ce mi-a sarit în ochi a fost ca baielelul care are un an jumatate, îl respingea pe tip. Nu vroia sa-i dea mana, nu-l asculta si în general îl ignora.
În momentul ala mi-a fost clar ca vecinica mea s-a despartit de fostul ei si acum are pe altul. Însa descoperirea asta mi-a adus aminte cateva chestii specifice relatiilor chebecoase. Doar 30% dintre cuplurile din Quebec sunt casatorite, restul traiesc în concubinaj. Pentru ca statul ocroteste familia de facto. Nu conteaza actul, conteaza cu cine îti împarti viata. Cuplurile au copii, îsi cumpara case, masini, etc dar TOTUL este separat. Conturile, banii, tot. Am vazut faze la magazin care sunt de neimaginat într-o alta tara. El si ea, cu cosul plin de cumparaturi, încep sa le treaca pe la casa selectandu-le “asta, asta si asta sunt ale mele, poftim banii, asta si ailalta ale lui, le plateste el“.
Fetele sunt educate de mici în ideea de egalitate si libertate – cam prea multa dupa gustul meu – asa ca la 16 ani au demult chom – cuvantul chebecos pentru prieten, iubit, amant sau concubin ca-i totuna la ele – si de multe ori se lasa de scoala ca sa faca copii sau sa se apuce de job. Pe parinti îi doare-n palarie – daca au fond de studii pentru copii banii aia le raman lor – si intervin rareori.
Vecina mea are 22 de ani, am vazut asta cand a trebuit sa completez niste acte comune pentru primarie. La 22 de ani, are casa platita de fostul dupa cum spune legea ca trebuie sa se întample cu cel care ramane cu copilul si libertatea de a-si alege ce mascul vrea. Si în general de a face absolut ce-i trece prin cap cu viata ei.
Instructii
Saptamana asta am fost instructor auto. Amicul despre care povesteam mai demult, a avut azi examenul auto si nici surpriza, nu l-a luat. Insa nu sint suparat pe el, a facut totul ca la carte – am vorbit la urma cu examinatorul – si parcari laterale si cu spatele (toate se fac direct in trafic in conditii reale) si depasiri si autostrada, numai ca a ratat un stop. Astia cer aici ca in cazul cand ai STOP, masina sa aiba rotile perfect imobilizate 3 secunde minim. Amicul nici macar n-a vazut stopul, ce sa mai imobilizeze masina. Si ratarea unui stop e sudden death la un examen auto. Stop joc si de la capat. Altadata!
Nu va ascund ca am fost nitel frustrat. Nu am metoda de predare si sint constient ca daca stiu ceva, stiu pentru mine, dar rar pot si am rabdare sa invat pe altul. Pe mine ma invat, in schimb. Asa ca am depus un efort pe care l-as numi deloc neglijabil, facand-o pe instructorul auto toata saptamana. Repetat miscari, parcari, reguli, tot. Cate doua ore zilnic. Pentru ca el sa nu vada un stop. Acum stiu ce simt profesorii care-i pregatesc pe elevi pentru admiterea la facultate. Nasol sentiment!
Insa tot frecand-o pe la sediul SAQ – institutia care reglementeaza soferia in Quebec – si bandu-mi cafeaua, am vazut faze demne de cascadorii rasului. O coreanca care avea examen, n-a fost in stare nici macar sa scoata masina din parcare. Era parcata intre doua masini si n-a reusit sa iasa desi avea loc pana la Phenian. Examinatorul s-a dat jos dupa doua incercari, razand si i-a zis sa mai incerce. Peste doi ani!
CNP-ul mamii lor
E clar! Banii mei nu sint buni in Romania. Nu sint buni fara CNP. Nu sint buni fara numarul buletinului de identitate. In general banii mei nu sint ca alti bani, care pot circula liberi. Banii mei trebuie sa aiba insotitor. Banii mei sint ca niste copii mici care trebuie tinuti de mana. Cum altfel sa interpretez obsesia deosebita a companiilor romanesti sau a Ministerului de Finante pentru Codul Numeric Personal sau numarul buletinului de identitate?
Cand am cumparat domeniul cafeina.ro, initial am avut intentia sa-l iau printr-un prieten. Prietenul n-a putut sa ma serveasca, pentru ca avea nevoie de CNP-ul meu. Chestiunea era non-negociabila. Pana la urma l-am cumparat direct prin internet. Mastercard n-are nevoie de CNP.
Apoi am cumparat o vacanta la mare de la o agentie de turism. Initial am vrut sa platesc direct. Tot cu card de credit. Cum agentia nu avea posibilitate de plati online am vrut sa platesc iar cu Mastercardul. Ghinion de data asta. Iar am avut nevoie de CNP si in plus de numarul BI. Am fost nevoit -pentru a cata oara – sa apelez la un prieten, sa trimit bani cash in Romania si prietenul sa ia pe numele lui factura.
Informare si dezinformare
Un prieten bun mi-a semnalat un articol din Dilema Veche, pe care-l puteti citi aici. Cu ocazia asta observ in presa romanesca o tendinta de tratare a subiectului emigrarii in Canada, la intervale regulate de timp, de catre oameni care nu doar ca nu se documenteaza inainte sa scrie pe aceasta tema, dar pacatuiesc prin simplicitate si generalizare.
Emigrarea in Canada, este in primul rand, o decizie personala. Majoritatea celor care emigreaza aici sînt oameni cu studii, dar fara experienta pertinenta. In ultimii ani mai ales, din 2000 incoace, se observa un val de romani – val care mai nou a inceput sa se reduca – total nepregatiti pentru ceea ce-i asteapta de partea astalalta a oceanului. In speta habar nu au de franceza si engleza – ce cunosc ei cu greu se poate numi “stiut” – habar nu au de nivelul salariilor si al cheltuielilor si mai ales habar nu au ce se cere pe piata muncii de aici. Din punctul asta de vedere, mai informati se dovedesc romanii care pleaca in Spania sau Italia la munca cu carca in constructii.
Articolul din Dilema Veche vrea sa puna degetul pe rana, dar cel mai probabil reuseste sa puna degetul in ochi. Se spune in articol ca serviciile medicale la Montreal sînt simple si oarecum brutale. Personal nu inteleg ce vrea sa spuna brutale. Am fost in spitalele montrealeze de zeci de ori si cred cunosc foarte bine situatia. In Montreal este criza de medici si serviciile sînt supra-solicitate, insa nu sînt simple si nici brutale. Nu cunosc nici un caz de malpraxis care sa tina paginile ziarelor precum cazul Ciomu. Si un sarlatan nu poate practica aici, cum e cazul in Romania la Timisoara, pentru ca mai intai trebuie sa fii agreat de Colegiul Medicilor si sa dai examene grele.
