Sînt un mic Number One
Acum 9 luni, am demarat o discutie pe Linkedin, legata de motivele pentru care ar trebui sa existe pe aceasta retea de socializare un grup alumni al Universitatii Tehnice din Iasi. Scriam eu acolo ca degeaba s-a creat acel grup pe Linkedin, ca absolventii oricum nu-l folosesc la nimic iar cei aflati în afara tarii (si nu numai) n-au nici un fel de stire legata de Universitatea Tehnica Iasi pe acest grup care numera totusi aproape 500 de membri. Ma rog, am scris cam cum scriam într-o vreme pe blog, pe vremea cînd nu ma hotarâsem sa ma axez mai mult pe ilustrarea vietii în Montreal.
Ei bine, acea discutie a strâns pâna acum 30 de comentarii si este number one în topul popularitatii discutiilor pe Linkedin-ul de limba româna. Ca urmare, am fost de cinci ori Top Influencer of the Week. Saptamâna asta mi-s pe locul doi. Nu pot sa va dau link sau sa va pun un print screen, pentru ca-mi apare moaca si numele real pe pagina respectiva. Trebuie sa ma credeti pe cuvânt.
Atât am vrut sa va spun, noapte buna!
Headhunting targetat
Suna telefonul. Ridic ochii din mladarul de hartii din fata mea si ma intind peste cana de cafea, saltind receptorul din furca. La capatul celalalt o voce cristalina si optimista, ma ataca frontal:
- Bonjour, as dori sa vorbesc cu dl. Stash!
- La telefon.
- Ma numesc Marie-Paul Gauthier si reprezint consortiul* care a cistigat licitatia pentru refacerea podului X din Montreal.
- Felicitari!
Tipa, incurcata, se opreste o secunda inainte de a continua, cu o nuanta de nesiguranta in glas:
- Pentru ce?
- Pentru ca reprezentati un consortiu cistigator.
- A, multumesc! Domnule Stash, avem CVul dvs in baza noastra de date si credem ca corespundeti perfect profilului de inginer de care avem nevoie pt acest proiect.
- Asa.
- Sinteti familiarizat cu proiectul?
- Sigur.
- Vi se pare un proiect interesant si provocator?
- Fara indoiala!
- Am avea nevoie de experienta dvs in acest domeniu. Consortiul pe care il reprezint este in proces de alcatuire a echipei si ne-ar face placere sa va alaturati acestei echipe.
- Ca ce? Colaborator pe proiect? Consultant?
- Nu, ca angajat.
Iau o gura de cafea.
- Doamna draga, vedeti dvs, imi este absolut imposibil sa accept oferta dvs. din simplul motiv ca sint deja angajat al uneia din cele doua companii care alcatuiesc consortiul cistigator. In afara de cazul in care incercati sa-mi oferiti un job pe care-l am deja, cred ca-i o greseala.
* Nota: Consortiile sint entitati juridice si fiscale independente fata de companiile care le compun, cu sedii sociale separate. Angajatii lor apartin intotdeauna companiilor care intra in componenta lor.
Talibani
Sînt atât de ocupat zilele astea, ca n-am apucat sa vad nici macar un minut de la Olimpiada. Chestie care e grava, oricum ai lua-o. Pt ca ma gândesc ca voi n-aveti nici o vina, ca doara nu voi m-ati ocupat, va dau înca o tema de gândire în cele ce urmeaza. O sa va rog doar sa ma scuzati daca nu pot raspunde chiar rapido-presto comentariilor vostre! Asta nu înseamna ca nu le citesc.
Sa începem deci!
Intro
Le Parti québécois qui a l’air de vouloir remplacer l”ADQ dans la niche du radicalisme. Dans l’immédiat au Québec, on a autres choses à faire que d’attendre quelque chose qui ne vient pas vite. On a des problèmes très graves, des problèmes économiques, des problèmes d’éducation, des problèmes de santé, de finances publiques, il faut qu’on se mette à la tâche
Lucien Bouchard - avocat, fost sef al Parti Quebecois, fost prim-ministru al Quebecului, fost sef al miscarii OUI (miscarea care a votat pentru separarea Quebecului la referendumul din 1995)
Adicatalea :
Partidul Quebecois (partid provincial de opozitie axat pe politica secesionista si suveranist în Quebec - N.A) pare ca vrea sa înlocuiasca ADQ (alt partid de opozitie provincial - N.A.) în nisa radicalismului. În viitorul imediat din Quebec, avem si alte lucruri de facut decît sa asteptam ceva ce nu vine repede (independenta Quebecului - N.A). Avem probleme grave de rezolvat, probleme economice, probleme de educatie, de sanatate, de finante publice. Trebuie sa punem osul la treaba !
Nu mi-a placut niciodata Lucien Bouchard dar l-am considerat un tip cu capul pe umeri. Pentru ca în general le spune lucrurilor pe nume, chiar daca marii majoritati a chebecosilor nu le place sa auda aceste lucruri. Zilele trecute, tipul asta a facut declaratia de mai sus care a facut pagube în toate paturile sociale si politice în Quebec. Pt ca el e un simbol al independentei Quebecului si cînd simbolul tau zice sa-ti bagi p..la în ea de independenta, avem o problema. Adica ei au, ca io sînt oricum contra.
Dar nu despre asta vreau sa va povestesc. Declaratia lui Bouchard si efectele ei sînt doar zgomotul de fond. Actiunea e de fapt în alta parte!
***
Ieri am convocat o sedinta pe santierul unei lucrari foarte mari si complexe, pt ca-s o gramada de probleme la executie. Compania mea e consultantul independent pt contul clientului care-i strain si e platita sa faca auditul (inspectii, control, verificare calcule, documente, etc) lucrarii. Eu sînt seful echipei multi-disciplinare care se ocupa de acest audit. În echipa asta sînt o gramada de nationalitati: spanioli, haitieni, americani, thailandezi, scotieni, irlandezi, turci, chebecosi, români si asa mai departe. Un futai total atât în materie de comunicare cît si de organizare si coordonare. Ca sa va faceti o idee, în e-mailul meu de la firma intra cam 5 mesaje pe ora. Într-o zi primesc între 35 si 50 de bucati. Dracu’ le citeste pe toate! Plus rapoarte, sedinte, calcule si alte chestii amuzante. E absolut si definitiv criminal!
Ieri eram deci pe santier cu vreo 10 sau 15 persoane, fiecare în brate cu un raport în engleza pe care l-am facut pt client, încercînd sa identificam solutii la problemele ridicate. Discutia era super-tehnica, n-are rost sa va plicstisesc cu detalii. Ei bine, exact cînd le explicam contractorilor într-o engleza fara cusur cam în ce mod s-au pishat pe coduri si pe practica canadiana, vad un ochelarist cam la vreo 23 de ani cum ridica doua degete timid în spate. Baiatul, curatel de felul lui, era un inginer junior chebecos si un soi de asistent pt seful de santier care-i spaniol.
Îi dau cuvântul, gândindu-ma ca tre’ sa ma trozneasca cu vreo întrebare tehnica
- Da, te ascult!
- As putea avea acest raport pe care l-ati facut în franceza?
Ma uit în jur, numa’ strainezi. Majoritatea expati, ajunsi în Quebec special pt acest proiect. Toti fiind lemn la franceza.
- Poftim? îl întreb incredul.
- Pot sa am acest raport în franceza? Aici sîntem în Quebec, mi se pare normal sa primesc toate documentele în franceza. Daca as lucra în Ontario, as întelege. Dar aici este Quebec. Eu sînt francofon si sînt mândru ca sînt francofon. Zic ca ajunge cu engleza!
Îl privesc derutat. Ochii lui arunca fulgere. Ma astept sa-mi arunce între ochi Carta Limbii Franceze în Quebec, promovata si aplicata de Oficiul Quebecos de Limba Franceza. Ma felicit totodata ca între el si mine sînt interpusi vreo doi insi si ca port casca de protectie. Cu talibanii separatisti nu se stie niciodata.
- Nu, nu poti sa ai acest raport în franceza, îi raspund în limba lui materna. Nu de la mine, în orice caz. Nu-i treaba mea sa ti-l traduc. Ai un sef, fa-i o cerere scrisa sa ti-l traduca.
- Icitte on est au Quebec! repeta el încapatânat.
- Corect! raspund eu. Deci nu stii engleza?
- Nu. Stiu franceza si e suficient. E cea mai frumoasa limba din lume, zice el.
- Cea mai frumoasa prin comparatie cu ce? De unde stii ca-i cea mai frumoasa daca nu vorbesti o alta?
Pare derutat dar îsi revine repede.
- As putea sa fac o plângere la O.Q.L.F. (oficiul ala de limba - N.A.).
- Ai putea! Dar nu uita înainte sa faci cererea sa citesti si referirile la aplicabilitatea Cartei de catre companiile care n-au sediul social în Quebec, îi arunc eu viteaz desi stiu prea bine ce zice legea. Capitolul 4 specifica ca orice angajat al oricarei companii în Quebec are dreptul de a solicita sa profeseze exclusiv în franceza.
Aia în jurul meu asteptau rabdatori sa terminam dialogul asta într-o limba pe care n-o întelegeau. Un spaniol chiar îmi spune ca pt el a sunat de parca as fi vorbit în chineza. Bizar, ma gândesc eu, daca consideram ca Spania e usa-n usa cu Franta.
- De cînd spaniolii nu înteleg franceza? ma întorc spre el.
- Nu sînt spaniol, zice el semet. Sînt basc! Scrie si pe casca mea.
Ridic privirea si-i vad numele: Ibaiguren Mendoza.
- Si asa, esti basc dar nu spaniol, huh?
Da afirmativ din cap cu mândrie. Oftez si ma gândesc cu ce naiba am pacatuit eu de am dat peste unguri din astia tocmai într-o zi cînd am treaba.
- Tu esti român, nu? se amuza o inginera chebecoasa. E mai înalta ca mine si-si mentine cu greutate echilibrul precar pe barele de armatura
- Nu. Sînt moldovean.
- Ce-i aia? se intereseaza ea. E ca un chebecos din Romania?
- N-ai nimerit-o, râd strengar. E un soi de balena-n polonic!
Cariera, in cifre
Sînt curios daca v-ati întrebat vreodata cum s-ar traduce cariera voastra de pâna acum în cifre? Cum anume ati exprima-o?
Eu am facut o încercare si mi-au iesit urmatoarele :
- 10 000 de întalniri
- 1 800 de rapoarte
- 4 800 note de servici
- 26 000 de e-mailuri scrise
- 1 200 de scrisori oficiale
- 550 de pixuri consumate
- 120 000 de foi de hârtie imprimate
- 220 000 de km în interes de serviciu
- 650 de ore de training si cursuri profesionale
- 12 500 ore de calcule
- 19 500 ore de coordonare
- 1 200 de proiecte realizate
- 350 000 de pagini de documente citite
- 7 500 de ore la telefon
- 8 laptopuri si desktopuri schimbate
- 12 licente profesionale luate
- 58 de ore în avion spre diverse întalniri profesionale
- 5 tari vizitate în interes de serviciu (din care n-am vazut nimic)
- 134 de zile petrecute în hoteluri
- 16 examene diverse necesare unor acreditari
- 6 apartenente la asociatii profesionale diverse
- 90 000 de semnaturi pe diverse acte
- 460 de camasi roase în cot sau rupte
- 120 de pantaloni jerpeliti la birou
- 6 genti schimbate
- 10 scaune de birou schimbate
- 5 carduri de acces pierdute
- 10 500 de etaje urcate si coborâte cu liftul
- 360 000 de scari urcate si coborâte
- 1 500 de litri de cafea bauti
Teoretic, nu au trecut decât 30% anii dedicati vietii profesionale. Probabil ca spre 65 de ani, aceste cifre vor fi triple sau qvadruple.
Bineinteles, acestea sint estimari grosiere, pt ca n-a stat nimeni sa ma auditeze. Totusi e impresionant, nu?
Punct. Si iarasi, de la capat!
…seful meu ma anunta ca pozitia în care lucram a fost taiata din schema departamentului împreuna cu alte treizeci. Compania de inginerie unde lucrez, una din cele mai mari din lume, a pierdut câteva proiecte de infrastructura majora si a trebuit sa reduca din personal. Si ca în orice companie care se respecta, nu pleaca managerii care au pierdut proiectele ci palmasii care trebuiau sa le execute. Recte, moi & comp. !
Yep! Asa e cu capitalismul asta salbatec si cu criza care a devenit dintr-o data personala! D-aia vreau eu sa ma fac manager cînd oi fi mare.
Cam asa scriam eu acum exact o luna de zile. Si pentru ca sînt un tip care stie ce vrea si stie sa-si ia ce vrea, am hotarât sa trec în management, ca urmare a acestei experiente nefericite. Dar cum de la vrut la putut este un drum destul de lung, am acceptat pt o perioada sa ma mut în alt departament al companiei, unde urma sa ma ocup de niste santiere. Ïntre timp, n-am stat cu bratele încrucisate sa-mi plang de mila si am demarat discutii cu altii.
Asa ca dupa negocieri si discutii care mi-au parut fara sfarsit, peste trei saptamani d-acu înainte parasesc compania de acum. Voi trece în pozitia de Engineering Project Manager cu functia de Director Adjunct al Diviziei de Structura, Infrastructura si Poduri din cadrul unei alte companii mari. Al carui nume, bineînteles nu-l pot face public. Trebuie sa ma credeti pe cuvant 
Cu alte cuvinte, parasesc putin calculele si proiectarea pura si ma voi ocupa mai mult de partea de dezvoltare de afaceri, relatii cu clientii si management pe partea de inginerie. Despre care, bineînteles, nu stiu mare lucru – deci un MBA se cam impune din momentul asta. Care MBA costa o gramada în timp si bani.
Anyway, partea deliranta este ca noua mea firma are relatii de afaceri cu diverse alte companii prin care am trecut si eu, care-vas-zica. Asa ca m-am trezit cu urmatoarea problema de etica pe cap: acu’ lucrez cu ei, dar va veni o vreme în care va trebui sa-i înfrunt pe piata de la egal la egal pe exact actualii mei sefi. Care nu stiu cum sa va povestesc, dar în general sînt niste meseriasi. Deci bai dragilor, o sa cam trebuiasca sa ma pun cu burta pe carte si sa muncesc cam la 150% din randamentul meu maxim ca sa pot sa le fac fata la baietii astia.
De unde rezulta în mod logic ca planurile mele despre munca cît mai putina si vacanta cât mai multa se cam dusera pe pwla. Daca ma întelegeti voi! Si nu, nu cred ca-i cazul sa ma felicitati, pt ca o sa ma prind abia la anul pe vremea asta daca am facut o miscare buna sau nu.
Jobul de la capatul drumului
A trecut o saptamâna de cînd am fost anuntat ca postul meu împreuna cu alte treizeci au fost taiate din schema de personal. Temporar, zic ei, pâna se reiau investitiile oprite. Cum nu pot sa stau pe bara pâna se redreseaza treaba, ma mut pe o pozitie de manager de proiect într-un consortiu spaniolo-anglo-canadian, care construieste o autostrada lânga Montreal. Voi coordona constructia a doua viaducte rutiere pentru divizia lor de Infrastructura si Transporturi.
O sa-mi împart timpul între birou si santier. Luni ma mut cu toate catrafusele într-un turn de birouri aflat la distanta de o statie de metrou fata de unde lucrez acum.
Cam asta e! Nu-i jobul ideal si nici nu-s sigur ca o sa-mi placa pozitia asta, dar altceva mai bun în timp atât de scurt n-am reusit sa gasesc. Sînt în discutii cu alte cîteva companii, însa negocierile sînt abia la început si dureaza.
Cînd criza devine personala
Azi mi-am pierdut jobul!
(Pauza dramatica)
Da’ nu-i cazul sa-mi plângeti de mila. Ïnca!
Ma rog, nu e atât ca l-am pierdut cît ca pozitia a fost taiata din schema departamentului împreuna cu alte treizeci. Compania de inginerie unde lucrez, una din cele mai mari din lume, a pierdut trei proiecte de infrastructura majora si cum altceva nu e de lucru, trebuie sa reduca din personal. Ca în orice companie care se respecta, nu pleaca managerii care au pierdut proiectele ci palmasii care trebuiau sa le execute. Recte, moi & comp. !
Yep! Asa e cu capitalismul asta salbatec si cu criza care a devenit dintr-o data personala! D-aia vreau eu sa ma fac manager cînd oi fi mare.
Am râs cînd m-au anuntat. Am râs pt ca am simtit ca vine beleaua dar am refuzat sa fac ceva sa o previn. Nu mi-am imaginat ca la experienta mea si nivelul la care lucrez m-ar putea atinge. Na ca m-a atins! Am fost atât de arogant în credinta mea, încît chiar saptamana trecuta am dat cu flit la o oferta care nu mi s-a parut pe masura abilitatilor mele. Nici acum nu mi se pare, dar deja sînt în alta pozitie!
Am râs si pentru ca sînt singurul din cei pusi pe liber caruia i s-a pus o oferta de transfer în fata, într-un alt departament al companiei. Cu un salariu relativ mai mare, ca sa vezi pozna! Ba chiar vor sa-mi pastreze si biroul neatins. Ca un soi de detasare pe 6 luni. Cam cum fac aia în trustul Realitatea care se muta de la ziare la TV si invers.
Numai ca jobul propus este o pozitie de coordonator de santier. Urâsc santierul! Mi-am încasat partea mea de noxe, fum, mizerie si frig. Ïn afara de cazul cînd o sa ma surprinda cu niste conditii de lucru fabuloase, gen rulota cu toate conditiile si vreo doua blonde bine dotate ca asistente personale, s-ar putea sa ma car în alta companie. Am o saptamana timp de gândire, dupa care în caz de refuz din partea mea, o sa am mult timp de blogging
Anyway, momentul în care mi se întâmpla toate astea este cum nu se poate mai spectaculos! Doar abia ieri ce am facut plata pentru noua mea masina pentru ca azi sa cada bomba.
Vreau sa vad în cît timp reusesc sa ma descurc de un nou job într-o alta firma. Si sînt curios sa vad cîte parale face reteaua mea de contacte. Am termen o saptamâna sa o descurc! Si cronometrul a început numaratoarea inversa.
(Pauza de oftat si uitat lung pe geam)
Eu, putin trist…
Teamwork
Dupa mai mult de zece ani de cariera petrecuti majoritatea în sedinte, întalniri cu clientii si munca de echipa, m-am gandit sa va transmit din învataturile mele si voua, celor care aspirati la o cariera în spatele unui birou. Cine stie, poate ca o sa va prinda bine.
Învataturile lui Stash catre aspirantii la cariera corporativa
1. Toate sedintele dureaza mai mult decît ar trebui.
2. Cea mai mare parte dintr-o întalnire este pierduta în discutii care nu au legatura cu subiectul sedintei.
3. Indiferent cu cît timp înainte se anunta o sedinta, întotdeauna este cineva care întarzie pentru ca n-a primit/citit mailul de convocare.
4. În orice sedinta se afla cel putin un idiot care uita scopul întalnirii.
5. Toate sedintele trebuie tratate ca niste razboaie pe cîmpul de lupta iar ideile în care credeti ca pe niste steaguri care trebuie înfipte în reduta dusmana.
6. De obicei cele mai importante întalniri sînt convocate imediat dupa masa de pranz cînd toata lumea este somnolenta si are nevoie de un kil de cafea sa tina ochii deschisi.
7. Ideile care sînt supuse la vot si sînt aprobate de majoritatea grupului drept solutiile cele mai bune, sînt de multe ori cele mai proaste.
8. Personalitatile dominante si liderii dintr-o echipa îsi vor impune întotdeauna ideile în fata obiectiilor specialistilor.
9. Politica firmei este întotdeauna mai puternica decît solutiile pur tehnice la o problema.
10. Fiecare membru al unei echipe întelege riscul diferit. Unii sînt fricosi si fac totul dupa manual, altii sînt înclinati sa iasa din potecile batatorite. Apetenta pentru risc a unei echipe este data de nivelul pe care si-l asuma liderul echipei.
11. Un idiot nu poate face diferenta între o idee buna si una proasta. Pentru el amandoua suna la fel.
12. Imaginea conteaza întotdeauna. Daca pari ocupat si stresat nimeni nu va crede ca de fapt o freci. În afara de aia care stiu sa citeasca dincolo de aparente.
13. Cea mai buna imagine dintr-o firma o au oamenii care nu lucreaza cuantificabil.
14. Daca nimeni dintre colegii tai nu stie cu ce te ocupi, esti pe drumul cel bun! Branding managerii sînt cei mai apreciati.
15. Întotdeauna o problema care necesita o rezolvare urgenta apare cu cinci minute înainte sa termini programul de lucru.
Loading ...