Schimbati imnul (encore)
Îmi dati voie sa ma declar uimit? Mirat peste poate atât de numarul usor în crestere al abonatilor la pagina de FB a Cafeina.ro si la feed-ul RSS al blogului cît si de numarul mai mare de cititori zilnici fata de zilele cînd mai scriam cât de cât ceva. I don’t get it! Sa fie de vina curiozitatea sau speranta secreta ca poate mai pica ceva? La fel ca în concertele rock unde starul revine pe scena pentru un ‘’encore’’ la cererea generala a publicului. Cu deosebirea ca eu nu sînt star si pe mine nu m-a cerut nimeni.
Am gasit în subsolurile programelului pe care-l foloseam pt postarea de articole, o scriere de acum ceva vreme. Ma gândesc s-o public ca poate-i este urât acolo singura, în drafturi nebagate în seama.
***
Motto: Legea 75/1994 Art. 10, alineat g) – Imnul national al României se intoneaza la începutul programului zilnic în scoli primare si gimnaziale.
Daca este adevarat ca ne tragem din daci si din romani (desi am putea la fel de bine sa ne tragem din cumani si pecenegi, o varianta la fel de posibila) atunci probabil ca românii formeaza singurul popor care se mândreste cu faptul ca a fost cucerit de un altul. În conditiile în care ne place sa ne prezentam ca având profunde radacini dacice, prezenta în imnul national a versurilor ‘’Ca-n aste mâni mai curge un sânge de roman/Si ca-n a noastre piepturi pastram cu fala un nume/Triumfator în lupte, un nume de Traian!’’ e în cel mai fericit caz bizara. Traian nu-i împaratul ala ale carui armate au pârjolit Dacia, au ucis sau trimis în sclavie o gramada de locuitori si pâna la urma au transformat jumatate din ea în provincie anexa a imperiului roman? Pâna la urma sîntem mândri ca ne tragem din romanii cuceritori sau ca ne tragem din dacii smecheri (recititi istoria cu ochii de acum sa vedeti daca Decebal nu si-a meritat-o cumva)? Si daca ne mândrim ca ne tragem din romani, cum ramâne cu jumatatea aia din Dacia pe care romanii n-au reusit niciodata s-o cucereasca? Cei din Baia Mare, tot din romani se trag?
Înca de pe bancile scolii m-a chinuit dilema asta!
Da, înca de pe bancile alea cu scaune de lemn rabatabile zgâriate cu acul compasului sau scrise cu carioca de care ma sprijineam cînd cântam imnul national în fiecare dimineata. Parlamentul post-comunist n-a inventat nimic dupa 1989, era o lege care impunea intonarea imnul national si pe vremea lu’ devreme împuscatu’. Diferenta fata de perioada de acum este ca pe vremurile alea chiar se cânta imnul la scoala. Alt imn, este adevarat, unul în care culorile cunoscute erau limitate numai la trei culori primare (din combinatia carora rezulta alte culori, numai ca onor activistii de partid ratasera chestia asta). Dar se cânta! Sînt curios daca imnul national se cînta astazi zilnic în Romania în scoli primare si gimnaziale asa cum zice legea. Si daca nu se cînta, asta înseamna ca toti profesorii si elevii sînt ilegalisti?
Imnul national e un simbol national. D-aia si este acoperit de o lege care specifica cum, ce, cît si unde se cânta. Legea în cauza e data de Parlament care reprezinta (teoretic) poporul. Prin extensie, legea e data de poporul român. Ok, fabulez aici dar hai sa facem un exercitiu de logica primara. Deci poporul stabileste imnul si conditiile, right? Totusi poporul nu-l cânta cînd ar trebui sa-l cânte. Nu-l cânta din proprie initiativa niciunde. Nici la scoala, nici la meciuri obisnuite de Divizia A, nici la înmormântari sau în parcuri. Nici macar la manifestatii de protest unde se pare ca e la moda un alt imn, care presupune si un dans. Al pinguinului.
Poate-i legea gresita. Sau poate imnul nu-i cel mai potrivit. Nu mobilizeaza suficient sentimentul patriotic asa cum ar face-o o manea. Sau cum înca o face ‘’Treceti batalioane Carpatii’’. Ala e bun de imn, stiu o gramada de oameni care dupa câteva pahare se apuca de cântat marsul asta. Cu lacrimi în ochi chiar. Exact asta ar trebui sa faca un imn. Sa mobilizeze. Sa înalte.
Pe cât pariu ca ar fi un imn cu mult mai bun decât actualul?
Despre cititori si cititoare
Se întampla sa am instalat pe iPodul meu o aplicatie Kindle, care-mi permite sa citesc carti electronice în formatul Amazon. Se întampla sa am instalat pe calculator un programel – Mobipocket – care-mi transforma orice document PDF în e-book formatul de casa al Amazon, astfel încât orice Kindle sa-l poata reda într-un format impecabil. Se întampla sa am pe acelasi calculator câteva sute de carti în format PDF, de la literatura clasica la cartile care se afla pe lista New York Times best-selling books.
Se întâmpla…
În ultima luna am dat gata patru carti, toate citite pe ecranul iPodului. Doua despre sfârsitul Americii asa cum o stim noi (2030 – What really happened to America de Albert Brooks – actorul american care a jucat în Drive si In-Laws; After America – Get Ready for Armaggedon de Mark Steyn – comentator politic conservator de origine canadiana) si doua despre Anglia la începutul mileniului doi ( The Pillars of the Earth si World Without End - doua romane istorice fluviu cu peste doua mii de pagini, scrise de Ken Follet).
Si asa ajung la ceea ce m-a fascinat: mobilitatea lecturii. Am reusit sa-mi înving reticenta fara de formatele electronice (strânsesem o gramada de carti electronice dar aproape niciodata ne le citeam pe calculator pt ca urasc sa fac asta considerând ca citesc zilnic la birou zeci sau sute de pagini in pdf ale unor documente tehnice) si am descoperit ca exista pâna la urma gadgeturi suficient de misto care sa-mi redea placerea cititului.
Asa ca am vrut sa trec la pasul urmator : achizitionarea unui Nook sau Kindle. Cu Nook-ul m-am lamurit extra-repede cînd am realizat ca nu se vinde în Canada. Îl vroiam pe ala color însa neavând posibilitatea sa cumpar carti de la Barnes and Noble din Canada (îmi trebuie cont american, atasat la un card de credit american) m-am orientat catre Kindle DX de la Amazon. Cu câteva zile înainte sa plasez comanda, am auzit zvonuri ca Amazon va scoate o tableta color care va rivaliza (zic unii cu iPad-ul). La un pret de doar 50% din valoarea unui iPad.
Asa ca am asteptat. Zilele trecute TechCrunch a pus mâna pe noua tableta Amazon, aflata in teste si a raportat ca nici vorba sa concureze cu iPadul. Mai exact, au spus ca scopul Amazon e sa muste puternic din felia acoperita de Nook-ul color de la B&N si nu de iPad. Deci tableta va avea sistem de operare Kindle OS, fara camera, fara aplicatii Android, fara memorie (doar 8GB) si fara posibilitatea de a folosi marea aplicatie care se numeste Press Reader si care permite citirea a mii de ziare din toata lumea (inclusiv Gazeta Sporturilor ca sa dau numai un exemplu) într-un format similar cu forma tiparita a ziarului.
Nu ca asta m-ar afecta teribil. Însa ma gândeam ca daca tot iau o tableta, macar sa faca si niste chestii în plus fata de un cititor electronic. Asa ca probabil ori voi reveni la ideea initiala de Kindle DX, ori voi astepta noul iPhone 5 care va avea un ecran ceva mai mare si-l voi folosi (printre altele) ca si cititor de carti electronice. Pt ca totusi marele avantaj al unui iPod sau iPhone este portabilitatea absoluta. Pot sa umblu cu colectia de carti în buzunarul de la blugi fara probleme.
Cam asta e cu cititoarele si cititorii.
În alta ordine de idei, acesta este ultimul meu articol de pe Cafeina.ro în forma actuala. Am decis sa închid dupa trei ani de activitate blogul, pt ca ma plictiseste. Am ajuns sa moderez comentariile odata la o saptamâna daca nu si mai rar. Activitatea mea sociala în online se reduce în ultimul timp la verificarea e-mailului si la facebook. O sa-l mai pastrez o bucata pentru ca vreau sa salvez câteva articole mai rasarite în format pdf si asta-mi ia timp pt ca n-am gasit înca programme de conversie WordPress to pdf care sa exporte întregul blog. Asa ca trebuie sa fac conversia manual. Însa cînd îmi expira contractul de hosting actual, prin februarie viitor, I’m out!
Asta e, viata merge înainte.
Exod ingineresc
Recent reteaua de socializare profesionala LinkedIn a schimbat niste parametri si a trecut prin niste transformari interesante. Pe lânga hainele noi cu care s-a îmbracat ofera acum tot soiul de date statistice. Am aruncat un ochi la informatiile legate de Universitatea Tehnica Gh. Asachi din Iasi si am observat urmatoarele chestii :
- Din cei 3730 de absolventi înscrisi pe LinkedIn 75% mai sînt în Romania în timp ce 25% sînt plecati in strainatate.
- Din cei 3730 de absolventi doar 20% profeseaza ingineria si 18.61% lucreaza în IT. Restul de 61.39% lucreaza în domenii care au vagi sau chiar deloc legatura cu ingineria.
- Nu mai putin de 25.65% s-au declarat manageri, administratori de firme sau proprietari de companii.
- Din cei 940 de absolventi care au declarat ca sînt stabiliti în strainatate, 85% lucreaza în domenii tehnice.
- Din cei 2790 de absolventi ramasi în Romania, doar 25% lucreaza într-un domeniu tehnic, restul de 75% fiind angajati în servicii, consultanta, resurse umane sau finante (!?!).
- Zonele de resedinta ale absolventilor UTI sînt în ordine: Romania – 75%, Canada – 10.21%, USA – 7.24%, Europa de Vest – 6.43%, Israel – 0.72% si Australia – 0.59%
Ce înteleg din aceste date statistice pe care n-ar trebui sa le generalizez (dar o fac de dragul argumentului)?
La prima vedere, emigratia inginerilor nu-i atât de nasoala pe cât se crede. 25% e o pierdere de creiere oarecum rezonabila pentru o tara aflata înca în crestere. Însa considerînd ca 85% din acest grup sînt tehnicieni, pierderea devine mult mai importanta. Practic 55% din inginerii care-si profeseaza meseria, pleaca din tara. În conditiile în care Romania sufera teribil la capitolul infrastructura, industrie si productie tehnica pierderea e imensa. Daca luam în considerare ca foarte multi din inginerii batrâni care ies la pensie nu prea au cu cine sa fie înlocuiti, plus climatul economic nesigur, as spune ca Romania e pe cale s-o ia în freza. Singurul drum pentru ea va fi sa externalizeze contractele de inginerie si astfel sa bage bani în buzunarul unor DaVinci, Astaldi sau Bechtel.
Vorbeam zilele trecute cu un inginer mecanic care terminase sectia de Automobile la facultatea din Brasov. La 28 de ani tipul ajunsese seful retelei de service auto de la nu’s ce importator de Nissan sau ceva de genul asta. Asta în conditiile în care recunostea singur ca nu desfacuse niciodata un Nissan. Pur si simplu angajatorul lui nu gasise om cu experienta mai mare pe care sa-l puna sa dirijeze operatiunile. Pt ca toti ceilalti posibili candidati ori aveau deja compania lor, ori erau bine platiti de concurenta ori erau cunoscuti ca fiind ‘’smenari’’ care ‘’rezolvau’’ facturile si piesele auto.
Romania a ajuns sa nu mai produca si sa nu mai exporte aproape nimic. Iar unul din motive este si emigratul a 55% din ingineri si tehnicieni în timp ce restul de 45% se lasa de meserie. Iar o tara fara ingineri si tehnicieni, nu poate ridica pretentii în fata Germaniei, Chinei, Rusiei sau chiar a Statelor Unite. N-are cum. N-are nimic de oferit în afara decît banii contribuabililor români care ar fi putut sa mearga la stimularea economiei proprii prin proiecte românesti executate de companii românesti.
Gata cu Wikileaks?
Ati mai auzit ceva de Wikileaks in ultimul timp? Vreo dezvaluire, ceva? Nu? Nici eu. Se pare ca singura sursa a siteului a fost celebrul de acum soldat Manning. Arestat intre timp. Singura grija a lui Assange pare sa fie apararea in fata acuzatiilor de viol.
Si in Quebec s-a deschis acum 6 luni o clona, pe numele ei Quebecleaks. In 6 luni nici o dezvaluire, desi mii de oameni au access zilnic la sute de documente confidentiale. De ce nu merge? Pai principiul e gresit. Wikileaks sau Quebecleaks nu investigheaza, ei doar dezvaluie ce le dau altii. Un soi de piriciosi mici. Nimeni nu vrea sa dea din casa. Cazul Manning e celebru.
Asa incit nu cred sa avem parte de noi dezvaluiri via Leaks. Poate niste chestii puse la pastrare din vremea contributiilor lui Manning.
Prohibitia
Am încercat recent sa-i ofer cadou unui prieten din alta provincie o sticla de Feteasca Neagra de Tohani. Am vreo câteva sticle în colectia proprie si am zis sa-i fac o surpriza. Aveam intentia sa i-o trimit prin Canada Post.
Cu ocazia asta am aflat ca este ilegal in Canada sa trimiti bauturi alcoolice dintr-o provincie in alta datorita unei legi federale veche de 85 de ani si emisa în timpul prohibitiei. Aceeasi lege zice ca este ilegal si cumparatul de bauturi alcoolice din afara provinciei de rezidenta si caratul lor acasa. Cu alte cuvinte, daca vizitez podgoriile din Ontario si-mi aduc acasa ‘’suveniruri lichide’’ sînt pasibil de amenda sau închisoare pâna la sase luni. Singura persoana scutita de respectarea prevederilor aceastei legi este regina Marii Britanii, of course.
Sa stai pe o lege veche de aproape un secol si înca s-o aplici….cum se cheama asta? Traditie? Arhaism? Disciplina? Prohibitie?
Cine seamana, culege
Ieri am cules prima recolta (din multele ce vor veni) din gradina mea de legume pe anul asta. O rosie mare si creata, patru mai mici (gen cirese), doi castraveti libanezi (mai mari decit cornison, cam 15 cm fiecare), doua salate si un ardei iute rau.
Le-am mincat cu brinza si bucati de paine inmuiata in ulei de masline, n-am mai avut rabdare sa le fac salata.
So happy!!
Vorbe
Eu: Ma pricep la accente un pic, dar pe al tau nu-l prea pot identifica. Din care parte a Angliei esti de origine?
El: Australia.
***
El: Ba, gagicile astea doua seamana bine intre ele. Sint surori?
Eu: Da
El: Serios? Ce tare sint. De unde stii ca sint surori?
Eu: Sint amandoua spanioloaice.
***
Eu: Concentreaza-te cind cobori scarile, sa nu cazi in nas!
Ea: Ok, atunci la urcare o sa urc din memorie.
***
Eu: O murit o cintareata, Amy Winie-nu-stiu-cum. Or zis astia la stiri.
Ea: Amy Winehouse?
Eu: Da. O stii? Eu n-am ascultat niciodata vreo piesa de-a ei.
Ea: Cum sa n-o stiu? Era una machiata strident si cu parul vilvoi. Era mai toata ziua prin revistele de scandal ca avea probleme cu drogurile.
Eu: Interesant.
Ea: Da.
Eu: Habar n-aveam ca citesti reviste de scandal.
***
El: Ce caine urit. Ce rasa o fi?
Eu: Birmaneza
El: Aia nu-i la pisici?
Eu: Exact.
Impresionant, monsieur!
Ati vazut vreodata vreun functionar român care sa fie impresionat de vreun client sau platitor de impozite? Ei bine, nici eu. Dar am vazut azi, la Consulatul României de la Montreal cînd am fost sa depun niste acte pentru o problema în Romania. Ca orice om meticulos dar si speriat de contactul cu functionarimea româna, am citit pe internet cam ce trebuie sa cuprinda dosarul, am vorbit cu unul-altul care a mai avut treaa pe acolo si dupa ce mi-am luat inima în dinti si mi-am facut cruce de trei ori, am intrat în sala consulatului cu dosarul.
De ce cruce de trei ori? Pai ce, voi nu stiti ca Romania e un stat laic care e dominat de biserica? Uitati-va numai la câte zile libere legate de sarbatori religioase se dau pe acolo. Iar dovada mai buna ca lucrurile stau chiar asa, nu putea fi decât panoul publicitar care trona în stânga ghiseelor, si care reda un soi de biserica realizata într-o ocna de sare. Sau pestera, ca nu mi-era clar. Biserica în pestera, da, asta e!
La intrarea în consulat a fost montata o poarta din aia electronica ca la aeroport, probabil de frica sa nu vina teroristii afgani sau irakieni sa faca buba la cetatenii cu treaba pe acolo. Treaba e ca degeaba au montat-o daca atunci când suna alarma nu se sesiseaza nimeni. Eu am intrat cu un laptop dupa mine si ala are darul de a scula din somnul adânc poarta de securitate. A urlat doua minute, timp în care n-a venit nimeni sa ma caute de chestii explozive.
Bun asa
Cînd am ajuns la ghiseu, am luat o pozitie din aia strategica care e definita în special prin ‘’nu vorbesti neîntrebat’’ si ‘’eviti privitul direct în ochi’’. Am scos dosarul cu toate actele originale facute teanc în dreapta si toate copiile color facute teanc în stânga. Am scos si formularul de la ambasada deja completat (pentru o dizertatie despre discriminarile care se pot regasi într-o singura foaie A4 am scris deja într-o nota publicata pe Facebook, poate o s-o reiau într-o zi aici) si semnat si le-am înmânat pe toate functionarei de la ghiseu.
Care le-a analizat pe rând si fara graba si s-a declarat oficial impresionata. Stiti ce mi-a spus? Sa mai veniti pe la noi, domnule, mai rar atâta ordine în documente.
Ma întreb daca acest ‘’mai veniti pe la noi’’ ar trebui sa-l interpretez ca o urare negativa sau pozitiva. În general cetatenii români stabiliti în strainatate evita grijulii orice contact cu institutiile românesti, asa ca exact, de ce anume ar trebui sa mai trec pe la consulat?
Am mârâit ceva ce putea fi interpretat drept acord verbal si dupa ce m-am vazut în mâna cu documentul dupa care venisem, am bagat un buna ziua grabit si am avut grija sa ies din sala consulatului în asa fel încât sa nu trezesc iar monstrul ala de poarta de securitate. În speta, am trecut pe lânga ea si nu prin ea.
Operatiunea la consulat a durat cam jumatate de ora, însa am ramas mirat teribil de efectul pe care l-au avut actele mele ordinate asupra functionarei. Ma gândesc ca poate am facut ceva gresit pe undeva. Am un sentiment de neîmplinire în fata faptului ca nu mi s-a trântit geamul în nas sau nu am fost trimis dupa cai verzi pe pereti.
O fi intrat statul român în anul mortii?
